Paremiile din Sfânta și Marea zi de Vineri

Legătură dintre paremiile zilei și sărbătoare

În numele Tatălui și Fiului și Sfanțului Duh; Domn Părinte profesor, dragi colegi:
Sinaxarul zilei ne arată că în Sfânta şi Marea Vineri se face pomenirea Sfintelor şi
Mântuitoarelor şi înfricoşătoarelor Patimi ale Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului
nostru Iisus Hristos: scuipările, lovirile peste făţă, palmele, insultele, batjocurile, haina de
porfiră, trestia, buretele, oţetul, piroanele, suliţa şi, înainte de toate, crucea şi moartea, pe care
le-a primit de bunăvoie pentru noi. Se mai face pomenire de mărturisirea mântuitoare făcută pe
cruce de tâlharul recunoscător, care a fost răstignit împreună cu El. Slujba Sfintelor și
Mântuitoarelor Pătimiri ale Domnului nostru Iisus Hristos din Sfânta și Marea zi de Vineri din
săptămână Patimilor, începe cu Denia care are loc joi seara și se continuă cu Ceasurile
Împărătești de vineri dimineața și se încheie cu Vecernia și Pavecernița în aceași dimineață. În
aceste slujbe se regăsesc paremii doar în cadrul Ceasurilor Împărătești și a Vecerniei. Aceste
paremii sunt în număr de 7 și se găsesc în cartea de cult “Triod” precum urmează:
La Ceasul I - Din Proorocia lui Zaharia (11, 10-13)
La Ceasul III - Din Proorocia lui Isaia (50, 4-11)
La Ceasul VI - Din Proorocia lui Isaia (52,13 - 54,1)
La Ceasul IX - Din Proorocia lui Ieremia (11,18-23; 12,1-5; 9-11; 14-15)
La Vecernie fiind 3 paremii: 1. De la Ieșire (33, 11-23)
2. De la Iov (42, 12-17)
3. Din Proorocia lui Isaia (52,13 – 54,1)
Paremiile sunt lecturi citite din Vechiul Testament la slujbele menționate mai sus, special
alese în raport cu sărbătoarea; ele pot părea ca niste pilde sau proverbe sau chiar cu niște
învățături.
Sistemul lecturilor din Vechiul Testament reprezintă partea cea mai veche a Triodului.
Originar din Constantinopol, el ar fi fost încheiat spre anul 630, dar până în secolul XII, epocă
în care a fost încorporat fară modificări în Triod, el era cuprins într-o carte liturgică distinctă:
așa numitul Prophetologion al Marii Biserici. Aceste lecturi nu se găsesc decât în slujbele
Triodului nu și în celelalte perioade de post ale anului, fiindcă acestea au fost stabilite după
secolul VIII, când deja nu se mai obișnuia să se citească la slujbe din Vechiul Testament.
Prin omogenitatea și stabilitatea sa, acest sistem e, așadar, un important element în istoria
ritualui bizantin și permite determinarea influenței exercitate asupra acestaia de oficiul Marii
Biserici din Constantinopol.
Un studiu atent al acestui ciclu de lecturi într-o perspectivă istorică ar permite
determinarea mai precisă a etapelor evoluției practicii postului și a mutării centrului de
inspirație al Triodului de la Ierusalim la Constantinopol, așa cum au stabilit deja istoricii care s-
au aplecat asupra acestei chestiuni. Punctul nostru de vedere aici fiind mai degrabă acela de a
studia spiritualitatea Triodului într-o perspectivă sincronă; ne este de ajuns să profităm de
concluziile predecesorilor noștri fără a mai reveni asupra dezvoltărilor lor.
În timpul Postului Mare imnele și lecturile din timpul lungilor slujbe reprezintă o hrană
duhovnicească ce înlocuiește hrana trupească, scopul Postului Mare fiind de a întoarce dorința
de la trup la duh.
„Așa cum hrana trupeasca dă putere și consistență trupului, același efect îl are și cititul
asupra sufletului. Fiind o hrană duhovnicească, el întărește gândul și dă putere sufletului
făcându-l mai viguros și mai filozof”. În tradifia filocalica („neptica”), lectura nu e socotită
doar ca un mijloc de a transmite o învățătură; ea posedă și o valoare ascetică, justificandu-și
locul în Triod, într-adevăr, ea posedă virtutea de a curați sufletul, fară să fie necesară
înțelegerea tuturor sensurilor a ceea ce se citește. Potrivit lui Origen, chiar dacă nu înțelegem
toate tainele ei, Scriptura lucrează în noi ca o incantație care hrănește puterile bune ale
sufletului și le nivelează pe cele rele; „căci Duhul se poate ruga atunci când mintea rămâne
neroditoare” (1 Co 14, 16). Ea vindecă sufletul de insensibilitate, concentrează mintea risipită
în gânduri multiple, o luminează și îi îngăduie să aducă roadele virtuții.
Cartea lui Iov, citită în locul Proverbelor în timpul Săptămânii Patimilor până la Vecenia
Vinerii Mari, se citea deja în acest loc din secolul IV. Potrivit mărturiei unui comentariu arian
la cartea Iov, atribuit lui Origen, această carte se citea în toate zilele de post. La Ierusalim și la
copți, lectura ei continuă tot Postul Mare. Alegerea cărții lui Iov era extrem de potrivită pentru
lecturile Săptămânii Mari și se putea extinde până în seara celebrării morții lui Hristos, căci în
exegeza comună Iov reprezintă tipul însuși al lui Hristos Care suferă deși este nevinovat. În
chip asemănător, Iov este socotit modelul răbdării în încercări și ispite. După Sfântul Ioan
Hrisostom, el este „atletul răbdării”. Odată ajunși în Săptămână Mare, cei ce au cerut în timpul
celor 40 de zile răbdare recitând rugăciunea Sfântul Efrem, vor fi, așadar, pregățiți să vadă în
Iov chipul răbdării și vor fi introduși prin meditația asupra lui în dimensiunea hristologică a
acestei virtuți. Mai mult, așa cum remarca preotul Kniazev „aceeași legătură tipologică
existentă între Ieremia persecutat și Hristos pătimind explică prezența capitolelor 11 și 12 din
cartea lui Ieremia la Ceasul I din Joia Mare și la Ceasul al IX-lea din Vinerea Mare”. Lectura
din Iov - Ieremia intervine, așadar, în sistemul pericopelor scripturistice ca un intermediar între
cărțile istorico-profetice (Facerea, Ieșirea, Isaia, Iezechiel) și cateheza cărții Proverbelor.
După toate probabilitățile se pare că lectura din Isaia a fost extinsă astfel încât să se
stabilească un paralelism cu cea a cărților istorice, ciclul lecturilor Triodului reprezentând astfel
întreaga „pregătire” a Vechiul Legământ sub forma a doua din cărțile sale principale: Facerea și
Isaia. Alegerea cărții lui Isaia se impunea căci, potrivit opiniei unanime, ea este cea mai
importantă dintre cărțile profetice. Profețiile sale mesianice au o asemenea exactitate încât
această carte a putut fi numită a cincea evanghelie. E probabil că această carte să fi fost aleasă
și din pricina profeției sale privitoare la Patima lui Hristos, cuprinsă în a doua ei parte, citită
începând din Săptămână a V-a. Cele doua dimensiuni ale Triodului, că perioada de căință și de
pregătire în vederea Patimii, se găsesc așadar condensate în profețiile lui Isaia.

La Ceaul I - Din Proorocia lui Zaharia (11, 10-13):

“ Aceasta zice Domnul: Luat-am toiagul Meu “Indurare” și l-am franț, că să stric
legământul pe care l-am încheiat cu toate popoarele. El a fost stricat în acea zi, iar neguțătorii
de oi, care luau seama la Mine, au înțeles că aceasta a fost cuvântul Domnului. Și le-am zis:
“Dacă socotiți cu cale dați-Mi simbria, iar dacă nu să nu Mi-o plătiți”. Și Mi-au cântărit
simbria Mea treizeci de arginți. Atunci a grăit Domnul către Mine: “Aruncă-l olarului prețul
acela scump cu care tu ai fost prețuit de ei”. Și am luat cei treizeci de arginți și i-am aruncat în
vistieria templului Domnului, pentru olar, precum mi-a poruncit mie Domnul”.
O semnificativă legătură cu această paremie o putem găsi în Evanghelia după Matei 26
unde, înainte de Cina cea de Taină, Iuda s-a dus la preoții cei mai de seamă și s-a învoit să-l
predea lor pe Iisus în schimbul a 30 de arginți. Iisus a fost arestat apoi în Grădina Ghetsimani,
unde Iuda le-a dezvăluit soldaților identitatea lui Iisus, dându-i un sărut. În capitolul 27 al
Evangheliei lui Matei se menționează că Iuda a fost cuprins de remușcări și a restituit banii
marilor preoți înainte de a se spânzura. Marii preoți au decis să nu pună banii în vistieria
templului, întrucât erau considerați bani mânjiți de sânge, și astfel, au cumpărat Țarina
Olarului.
•Matei 26, 15 - “le-a zis: "Ce vreți să-mi dați, și eu vi-l voi da în mână?" Iar ei i-au dat
treizeci de arginți.”
•Luca 22, 4-5 - “Și el s-a dus și a stat de vorbă cu arhiereii și cu căpeteniile oastei , cum
să-L dea în mâinile lor.Și ei s-au bucurat și s-au învoit să-i dea bani.“
 •Matei 27, 5 - “Și el, aruncând arginții în templu, a plecat de acolo; și ducandu-se, s-a
spânzurat.”

La Ceasul III - Din Proorocia lui Isaia (50, 4-11):

“Domnul Dumnezeu Mi-a dat Mie limbă de ucenic, că să știu să grăiesc celor deznădăjduiți.
În fiecare dimineața El deșteaptă, trezește urechea Mea, ca să ascult ca un ucenic. Domnul
Dumnezeu Mi-a deschis urechea, dar Eu nu M-am împotrivit și nici nu M-am dat înapoi.
Spatele l-am dat spre bătăi și obraji mei spre pălmuiri și fata Mea nu am ferit-o de rușinea
scuipărilor. Și Domnul Dumnezeu Mi-a ajutat și nu am fost făcut de ocară. Pentru aceasta am și
întărit fata mea ca o cremene, căci știam că nu voi fi de ocară. Apărătorul Meu este aproape.
Cine se judecă cu Mine? Să ne măsuram împreună! Cine este potrivnicul meu? Să se apropie!
Iată Domnul Dumnezeu Îmi este întru ajutor; cine Mă vă osândi? Iată ca un vesmânt vechi toți
se vor prăpădi și molia îi vă manca! Cine din voi se teme de Domnul,să asculte glasul Slugii
Sale! Cel care umblă în întuneric și fară lumină să nădăjduiască în numele Domnului și să se
bizuie pe Dumnezeul lui! Voi toți, care aprindeți focul și pregătiți săgeți arzătoare, aruncați-vă
în focul săgeților voastre pe care l-ați aprins! Din mână Mea vi se întâmplă una ca aceasta; pe
patul durerii veți fi culcați!”
Iată cum profeția lui Isaia a fost împlinită de Domnul Hristos așa cum descrie Noul
Testament:
•Marcu 14:63-65 - “Iar arhiereul, sfâșiindu-și hainele, a zis: "Ce trebuință mai avem de
martori? Ați auzit blasfemia! Ce părere aveți?...". Iar ei toți au judecat că vrednic e de moarte.
Și au început unii să-L scuipe și să-I acopere fața și să-L bată cu pumnii și să-I zică:
"Profețește!...". Și slugile Îl băteau cu palmele peste obraz.”
•Ioan 19:1 - “Drept aceea, Pilat L-a luat atunci pe Iisus și L-a biciuit.”
Cum a făcut fata Domnul Hristos la asemenea biciuire în urma căruia mulți mureau? Cum a
rezistat rușinii publice aduse de marii preoți și Pilat? Versetul 7 ne spune atît de direct: “dar
Domnul Dumnezeu m-a ajutat”. Iată ce se întîmpla în sfera lucrurilor nevăzute cînd El trecea
prin tortură înainte de cruce, Tatăl era alaturi. Mai mult, Domnul Hristos s-a împotrivit eșecului
și slăbiciunii facandu-și fata ca un cremene. Aici mai găsim și învățătura Mântuitorului de a
întoarce și celălalt obraz cum El însuși a făcut-o când a fost torturat pe nedreptate; și găsim
scris în Matei 5,39 - “Eu însă vă spun: Nu stați împotriva celui rău ; iar celui ce te lovește peste
obrazul drept, întoarce-i-l și pe celălalt.”. Iar în Luca 6, 29 spune - “Celui ce te lovește peste
obraz, dă-i-l și pe celălalt; pe cel ce-ți ia haina, nu-l împiedica să-ți ia și cămașa”. Tot Sfântul
Apostol Luca ne amintește că în evanghelia sa în 24, 26 - “Nu trebuia oare că Hristos să
pătimească acestea și să între intru slava Să?"; Hristos fară de acestea nu ar fi să își
îndeplinească misiunea și noi nu am mai avea speranțe la mântuire; găsim acestea spuse de
Sf.Ap Pavel în FA 17, 3 - “tâlcuindu-le și arătând că: "Hristos trebuia să pătimească și să învie
din morți", și că: "Acesta, Iisus pe Care vi-L vestesc eu, El este Hristosul"”.
Iată ce spune și Sfântul Apostol Pavel bazat pe versetele 8 și 9 din Isaia 50 scrise de el în
epistola către Romani 8, 31-34 - “Deci, ce vom zice noi în făţa tuturor acestor lucruri? Dacă
Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră? El, care n-a cruţat nici chiar pe Fiul
Său, ci L-a dat pentru noi toţi, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile? Cine
va ridica pîră împotriva aleşilor lui Dumnezeu? Dumnezeu este Acela, care-i socoteşte
neprihăniţi! Cine-i va osîndi? Hristos a murit! Ba mai mult, El a şi înviat, stă la dreapta lui
Dumnezeu, şi mijloceşte pentru noi!”

La Ceasul VI - Din Proorocia lui Isaia (52,13 - 54,1) ca și la Vecernie 3. Din Proorocia
lui Isaia (52,13 – 54,1):
“ Iată că Sluga Mea vă propăşi, Se vă sui, mare Se vă face şi Se vă înălţa pe culmile slavei!
Precum mulţi s-au spăimântat de El, aşa de schimonosită îi era înfăţişarea Lui, şi chipul Lui
atât de fără asemănare cu oamenii, tot aşa va fi pricină de uimire pentru multe popoare;
înaintea Lui regii vor închide gura, că acum văd ceea ce nu li s-a spus, şi înţeleg ceea ce n-au
auzit. Cine va crede ceea ce noi am auzit şi braţul Domnului cui se va descoperi? Crescut-a
înaintea Lui ca o odraslă, şi ca o rădăcină în pământ uscat; nu avea nici chip, nici frumuseţe, ca
să ne uităm la El, şi nici o înfăţişare, ca să ne fie drag. Dispreţuit era şi cel din urmă dintre
oameni; om al durerilor şi cunoscător al suferinţei, unul înaintea căruia să-ţi acoperi făţa;
dispreţuit şi nebăgat în seamă. Dar El a luat asupră-Şi durerile noastre şi cu suferinţele noastre
S-a împovărat. Şi noi Îl socoteam pedepsit, bătut şi chinuit de Dumnezeu, dar El fusese
străpuns pentru păcatele noastre şi zdrobit pentru fărădelegile noastre. El a fost pedepsit pentru
mântuirea noastră şi prin rănile Lui noi toţi ne-am vindecat. Toţi umblăm rătăciţi ca nişte oi,
fiecare pe calea noastră, şi Domnul a făcut să cadă asupra Lui fărădelegile noastre ale tuturor.
Chinuit a fost, dar S-a supus şi nu şi-a deschis gura Sa; ca un miel spre junghiere s-a adus şi ca
o oaie fără de glas înaintea celor ce o tund, aşa nu Şi-a deschis gura Sa. Întru smerenia Lui
judecata Lui s-a ridicat şi neamul Lui cine îl vă spune? Că s-a luat de pe pământ viaţa Lui!
Pentru fărădelegile poporului Meu a fost adus spre moarte. Mormântul Lui a fost pus lângă cei
fără de lege şi cu cei făcători de rele, după moartea Lui, cu toate că nu săvârşise nici o
nedreptate şi nici înşelăciune nu fusese în gura Lui. Dar a fost voia Domnului să-L zdrobească
prin suferinţă. Şi fiindcă Şi-a dat viaţa ca jertfă pentru păcat, va vedea pe urmaşi Săi, îşi vă
lungi viaţa şi lucrul Domnului în mâna Lui va propăşi. Scăpat de chinurile sufletului Său, va
vedea rodul ostenelilor Sale şi de mulţumire Se va sătura. Prin suferinţele Lui, Dreptul, Sluga
Mea, va îndrepta pe mulţi, şi fărădelegile lor le va lua asupra Sa. Pentru aceasta Îi voi da partea
Sa printre cei mari şi cu cei puternici va împărţi prada, ca răsplată că Şi-a dat sufletul Său spre
moarte şi cu cei făcători de rele a fost numărat. Că El a purtat fărădelegile multora şi pentru cei
păcătoşi Şi-a dat viaţa. Veseleşte-te, cea stearpă, care nu năşteai, dă glas şi strigă tu care nu te-
ai zvârcolit în dureri de naştere, căci mai mulţi sunt fiii celei părăsite, decât ai celei cu bărbat,
zice Domnul.”
Această paremie face referire la Fiinţa şi lucrarea Robului Domnului. Isaia este cel mai citat
profet în Noul Testament, iar cartea sa este pe locul doi în numărul de citări, după cartea
psalmilor.
Textul din Isaia 53 este citat de cinci ori în Noul Testament:
•Isaia 53,1 apare în Ioan 12,38 - “Ca să se împlinească cuvântul proorocului Isaia, pe care l-
a zis: «Doamne, cine a crezut în ceea ce a auzit de la noi? Şi braţul Domnului cui s-a
descoperit?»”
•Isaia 53,4 apare în Matei 8,17- “Ca să se împlinească ceea ce s-a spus prin Isaia proorocul,
care zice: «Acesta neputinţele noastre a luat şi bolile noastre le-a purtat»”
•Isaia 53,7-8 apare în Fapte 8,32-33 - “Iar locul din Scriptură pe care-l citea era acesta: «Ca
un miel care se aduce spre junghiere şi ca o oaie fără de glas înaintea celui ce-o tunde, aşa nu
şi-a deschis gura sa. Întru smerenia Lui, judecata Lui s-a ridicat şi neamul Lui cine-l va spune?
Că se ridică de pe pământ viaţa Lui»”
•Isaia 53,4-12 apare în 1 Petru 2,22-25 - “Care n-a săvârşit nici un păcat, nici s-a aflat
vicleşug în gura Lui, și Care, ocărât fiind, nu răspundea cu ocară; suferind, nu ameninţa, ci Se
lăsă în ştirea Celui ce judecă cu dreptate. El a purtat păcatele noastre, în trupul Său, pe lemn,
pentru că noi, murind făţă de păcate, să vieţuim dreptăţii: cu a Cărui rană v-aţi vindecat. Căci
eraţi ca nişte oi rătăcite, dar v-aţi întors acum la Păstorul şi la Păzitorul sufletelor voastre”
•Isaia 53,12 apare în Luca 22,37 - “Căci vă spun că trebuie să se împlinească întru Mine
Scriptura aceasta: «Şi cu cei fără de lege s-a socotit», căci cele despre Mine au ajuns la sfârşit”.
În Luca 23, 33-34 - “Și alți doi erau duși, făcători de rele, ca să fie omorați împreună cu El.
Și când au ajuns la locul ce se cheamă Al-Căpățânii, L-au răstignit acolo, pe El și pe făcătorii
de rele, unul de-a dreapta și altul de-a stanga.”
Este evident că profeţia lui Isaia a avut şi un sens local imediat destinat vremii şi poporului
spre care a fost rostit şi în cadrul acesta „Robul Domnului" poate şi trebuie să fie identificat cu
Israelul. Totuşi, nimeni nu poate nega faptul că profeţia lui Isaia este şi un mesaj peste veacuri,
destinat celor cu care se vor împlini planurile viitoare ale lui Dumnezeu. În acest context al
prevestirii, Robul Domnului trebuie identificat neapărat cu fiinţa şi lucrarea lui Isus Hristos din
Nazaret, Mîntuitorul lumii. Combinînd cele spuse ajungem la concluzia că în unele pasaje
„Robul Domnului" poate fi identificat cu Israelul, care a funcţionat ca un un „ante-tip" al lui
Hristos în lucrarea de mîntuire, în timp ce în alte pasaje este clar că el nu poate fi identificat
decît cu Mesia-Isus din Nazaret, Fiul lui Dumnezeu venit să trăiască şi să moară pentru
salvarea oamenilor.
Ceasul al VI-lea este consacrat de rânduiala liturgică a Bisericii noastre, drept ora în care
Domnul Hristos a fost răstignit pe Cruce. Acest lucru ni-l confirmă atât Ceaslovul,
Liturghierul, dar și Penticostarul. Într-adevăr, în Evanghelii apare o diferență, dar este doar
aparentă. Sf. Marcu spune că Domnul a fost răstignit la ceasul al treilea (Marcu 15, 25), Sfântul
Luca (Luca, 23, 44) spune că deja la ceasul al șaselea s-a făcut întuneric mare peste tot
pământul, până la ceasul al nouălea, lucru confirmat și de Sfântul Evanghelist Matei (Matei 27,
45). Este o aparentă contradicție deoarece nu toți evangheliștii folosesc același sistem de
măsurare a timpului. Sfântul Marcu folosește pe cel iudaic, pe când ceilalți, pe cel roman. Pe
de altă parte, unii exegeți spun că răstignirea Domnului s-a petrecut între ceasul al III-lea și al
VI-lea. Evangheliștii nu și-au propus să facă cronologie. Ei doar au indicat aproximativ orele.
Sfântul Ioan, bunăoară, spune: „cam pe la ceasul al șaselea”. Sf. Evanghelist Marcu, se pare,
face referire la ora când a început „procedura”: după pronunțarea sentinței a urmat drumul
Crucii, iar apoi răstignirea propriu-zisă. Ceilalți Evangheliști spun că la ceasul al VI-lea s-a
făcut întuneric peste tot pământul, care a ținut până la ceasul al IX-lea. Deci la miezul zilei
Domnul era deja țintuit pe Cruce.
Sfântul Evanghelist Ioan ne relatează că Mântuitorul o încredinţează pe Maica Sa Aposto-
lului iubit (19, 25-27) - “Și lângă crucea lui Iisus stăteau mama Sa și sora mamei Sale, Măria
lui Cleopa, și Maria Magdalena. Atunci Iisus, văzând pe mama Sa și pe ucenicul pe care-l
iubea stand alături, i-a zis mamei Sale: "Femeie , iată, fiul tău!".
Apoi i-a zis ucenicului: "Iată, mama ta!" Și din ceasul acela ucenicul a luat-o la sine.”.
Aceste versete ar putea avea legătură cu ultima parte din paremie Is 54.1, Maica Domnului ar
putea fi despre care zice proorocul “tu care nu te-ai zvârcolit în dureri de naştere, căci mai
mulţi sunt fiii celei părăsite, decât ai celei cu bărbat” .
După cum putem observa tot această paremie se repetă și în cadrul Vecerniei, acest fapt
indicandu-ne importanța Răstignirii lui Iisus pe cruce și automat putem observa cum după
Vecernie urmează Utrenia așa și Dumnezeu punând rânduială ca după moartea Mântuitorului
Iisus să vină și Învierea Sa!
 La Ceasul IX - Din Proorocia lui Ieremia (11,18-23; 12,1-5; 9-11; 14-15):
“Domnul mi-a descoperit că să ştiu şi mi-a arătat faptele lor. Eu însă, ca un miel blând, dus
la junghiere, nici nu ştiam că ei urzesc gânduri rele împotriva mea, zicând: “Să-i punem lemn
otrăvit în mâncarea lui şi să-l smulgem de pe pământul celor vii, pentru ca nici numele să nu i
se mai pomenească”. Dar Tu, Doamne al puterilor, Judecătorul cel drept, Care cercetezi inimile
şi rărunchii, dă-mi să văd răzbunarea Ta asupra lor, pentru că ţi-am încredinţat pricina mea.
Pentru aceasta, aşa zice Domnul despre oamenii din Anatot care caută sufletul meu şi zic: “Nu
mai prooroci în numele Domnului, că să nu mori de mâinile noastre!”. De aceea, aşa zice
Domnul Savaot: “Iată, îi voi pedepsi şi tinerii lor vor muri de sabie, iar fiii lor şi fiicele lor vor
muri de foame; nu va scăpa niciunul, din ei, căci voi aduce nenorocirea asupra oamenilor din
Anatot, în anul când îi voi pedepsi...”. De voi intra la judecată cu Tine, Doamne, dreptatea va fi
de partea Ta, şi totuşi, despre dreptate vreau să grăiesc cu Tine: “Pentru ce calea
necredincioşilor este cu izbândă şi pentru ce toţi călcătorii de lege sunt în fericire? Tu i-ai sădit
şi ei au prins rădăcini, au crescut şi au făcut roade; Tu eşti aproape numai de buzele lor, iar de
inima lor eşti departe. Pe mine însă mă cunoşti, Doamne, mă vezi şi cercetezi dacă inima mea
este cu Tine. Osebeşte-i dară, ca pe nişte oi de junghiat, şi pregăteşte-i pentru ziua junghierii.
Până când va jeli ţara şi iarba de prin toate ţarinile se va usca? Dobitoacele şi păsările pier
pentru necredinţa locuitorilor ei, că aceştia zic: “Domnul nu vede căile noastre!”, ”Dacă
alergând cu cei ce merg pe jos, ai ostenit, cum te vei lua la întrecere cu caii?”. “Strângeţi-vă şi
vă duceţi toate fiarele câmpului, duceţi-vă şi o mâncaţi. Mulţime de păstori au călcat via Mea,
călcat-au cu picioarele lor partea Mea; partea Mea cea iubită au făcut-o deşert neroditor.
Pustietate au făcut-o, şi ea, în pustiirea sa, plânge înaintea Mea. Aşa zice Domnul despre toţi
vecinii mei cei răi, care năpădesc asupra părţii pe care El a dat-o de moştenire poporului Său
Israel: Iată, îi voi smulge din ţara lor şi casa lui Iuda o voi înlătura din mijlocul lor. Dar după ce
îi voi smulge, iarăşi îi voi întoarce şi-i voi milui şi voi aduce pe fiecare la ţarina sa şi la ogorul
său.”
Evanghelia de la Ioan 18, 28-40 - “Deci L-au adus pe Iisus de la Caiafa la pretoriu; şi era
dimineaţă. Şi ei n-au intrat în pretoriu, ca să nu se spurce, ci să mănânce Paştile. Deci Pilat a
ieşit la ei, afară, şi le-a zis: Ce învinuire aduceţi Omului Acestuia? Ei au răspuns şi i-au zis:
Dacă Acesta n-ar fi răufăcător, nu ţi L-am fi dat ţie. Deci le-a zis Pilat: Luaţi-L voi şi judecaţi-L
după legea voastră. Iudeii însă i-au răspuns: Nouă nu ne este îngăduit să omorâm pe nimeni; Ca
să se împlinească cuvântul lui Iisus, pe care îl spusese, însemnând cu ce moarte avea să moară.
Deci Pilat a intrat iarăşi în pretoriu şi a chemat pe Iisus şi I-a zis: Tu eşti regele iudeilor?
Răspuns-a Iisus: De la tine însuţi zici aceasta, sau alţii ţi-au spus-o despre Mine? Pilat a
răspuns: Nu cumva sunt iudeu eu? Poporul Tău şi arhiereii Te-au predat mie. Ce ai făcut? Iisus
a răspuns: Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta. Dacă împărăţia Mea ar fi din lumea
aceasta, slujitorii Mei s-ar fi luptat ca să nu fiu predat iudeilor. Dar acum împărăţia Mea nu este
de aici. Deci i-a zis Pilat: Aşadar eşti Tu împărat? Răspuns-a Iisus: Tu zici că Eu sunt împărat.
Eu spre aceasta M-am născut şi pentru aceasta am venit în lume, ca să dau mărturie pentru
adevăr; oricine este din adevăr ascultă glasul Meu. Pilat I-a zis: Ce este adevărul? Şi zicând
aceasta, a ieşit iarăşi la iudei şi le-a zis: Eu nu găsesc în El nici o vină; Dar este la voi obiceiul
ca la Paşți să vă eliberez pe unul. Voiţi deci să vă eliberez pe regele iudeilor? Deci au strigat
iarăşi, zicând: Nu pe Acesta, ci pe Baraba. Iar Baraba era tâlhar.”. Aici avem procesul de
judecata al oamenilor pentru Hristos și condamnarea lui la moarte în locul lui Baraba.
Capitolul 11 din proocia lui Ieremia reprezintă ruperea legământului lui Israel, iar capitolul
12 reprezintă întoarcerea Domnului de la popor.

La Vecernie 1. De la Ieșire (33, 11-23):

“Domnul însă grăia cu Moise făţă către făţă, cum ar grăi cineva cu prietenul său. După
aceea Moise se întorcea în tabără; iar tânărul său slujitor Iosua, fiul lui Navi, nu părăsea cortul.
Atunci a zis Moise către Domnul: «Iată, Tu îmi spui: Du pe poporul acesta, dar nu mi-ai
descoperit pe cine ai să trimiţi cu mine, deşi mi-ai spus: Te cunosc pe nume şi ai aflat
bunăvoinţă înaintea ochilor Mei. Deci, de am aflat bunăvoinţă în ochii Tăi, arată-Te să Te văd,
ca să cunosc şi să aflu bunăvoinţă în ochii Tăi şi că acest neam e poporul Tău». Şi a zis
Domnul către el: «Eu Însumi voi merge înaintea Ta şi Te voi duce la odihnă!». Zis-a Moise
către Domnul: «Dacă nu mergi Tu Însuţi cu noi, atunci să nu ne scoţi de aici; Căci prin ce se va
cunoaşte cu adevărat că eu şi poporul Tău am aflat bunăvoinţă înaintea Ta? Au nu prin aceea ca
Tu să fii însoţitorul nostru? Atunci eu şi poporul Tău vom fi cei mai slăviţi dintre toate
popoarele de pe pământ». Şi a zis Domnul către Moise: «Voi face şi ceea ce zici tu, pentru că tu
ai aflat bunăvoinţă înaintea Mea şi te cunosc pe tine mai mult decât pe toţi». Şi Moise a zis:
«Arată-mi slava Ta!». Zis-a Domnul către Moise: «Eu voi trece pe dinaintea ta toată slava Mea,
voi rosti numele lui Iahve înaintea ta şi pe cel ce va fi de miluit îl voi milui şi cine va fi vrednic
de îndurare, de acela Mă voi îndura». Apoi a adăugat: «Făţa Mea însă nu vei putea s-o vezi, că
nu poate vedea omul făţa Mea şi să trăiască». Şi iarăşi a zis Domnul: «Iată aici la Mine un loc:
şezi pe stânca aceasta; Când vă trece slava Mea, te voi ascunde în scobitura stâncii şi voi pune
mâna Mea peste tine până voi trece; Iar când voi ridica mâna Mea, tu vei vedea spatele Meu,
iar făţa Mea nu o vei vedea!»”
Exodul este prin excelență cartea care ne vorbește mai clar decât oricare alta din Vechiul
Testament despre lucrarea de mântuire. Acțiunea ei debutează în plină tragedie umană, dar se
termină cu un triumf al slavei; începe prin a ne spune cum Dumnezeu a intervenit în istorie
pentru a izbăvi un popor și se termină cu declarația că Dumnezeu a coborât în norul slavei
pentru a locui în mijlocul celor răscumpărați.
În Evanghelia după Luca 9,28-31 - “.Iar la vreo opt zile după cuvintele acestea i-a luat pe
Petru și pe Ioan și pe Iacob și S-a suit în munte ca să Se roage. Și a fost ca pe când Se ruga,
înfățișarea fetei Sale a devenit alta și îmbrăcămintea Lui alba, strălucind. Și iată, doi bărbați
vorbeau cu El; aceștia erau Moise și Ilie care, aratandu-se întru slavă, vorbeau despre sfârșitul
Său pe care avea să-l împlinească în Ierusalim.”.
Aceiași paremie este citită în cadrul Vecerniei din sărbătoarea Schimbării la fătă a
Domnului nostru Iisus Hristos unde El practic începe pregătirea pentru pătimire, moarte și
înviere.

La Vecernie 2. De la Iov (42, 12-17):

“Şi Dumnezeu a binecuvântat sfârşitul vieţii lui Iov mai bogat decât începutul ei, şi el a
strâns paisprezece mii de oi, şase mii de cămile, o mie de perechi de boi şi o mie de asine. Şi a
avut şapte fii şi trei fiice. Celei dintâi i-a pus numele Iemima, celei de a doua, Cheţia şi celei de
a treia, Cheren-Hapuc. Iar în toată ţara nu se găseau femei atât de frumoase ca fetele lui Iov, şi
tatăl lor le-a făcut părtaşe la moştenire, lângă fraţii lor. Şi Iov a mai trăit după aceea o sută
patruzeci de ani şi a văzut pe fiii săi şi pe fiii fiilor săi, până la al patrulea neam. Şi Iov a murit
bătrân şi încărcat de zile.” (și un text extra care continua paremia din Triod) “Și este scris că
iarăși se va ridica el împreună cu cei pe care Domnul îi vă învia. Aceasta s-a tâlcuit din cartea
siriană, când a locuit Iov în pământul Avsitidei în hotarele Iudumeii și ale Arabiei și mai înainte
era numele lui Iovav. Și luând femeie din Arabia a născut fiu, al cărui nume era Enon. Pe tatăl
său l-a chemat Zare, fecior din feciorii lui Isav. Iar pe mama să, Vosorra, și a fost el al cincilea
de la Avraam.”
Epistola sobornicească a sfântului apostol Iacov 5, 11 - “Iată, noi fericim pe cei ce au
răbdat: aţi auzit de răbdarea lui Iov şi aţi văzut sfârşitul hărăzit lui de Domnul; că mult-milostiv
este Domnul şi îndurător.”
Iov fiind răsplătit cu binecuvîntare! A învăţat să se cunoască, dar mai ales să-L cunoască pe
Dumnezeul Său. Binecuvântările pe care le primeşte sunt în mare parte pământeşti. Cele pe
care Dumnezeu le rezervă pentru ai Săi sunt esenţialmente spirituale. Le primim din partea Lui
dacă învăţăm din lecţiile Sale.
Amin!
Bibleografie:
1.Biblia
2.Triodul
3.Ene Braniște – Liturgica Generală
4.Makarios Simonopetritul – Triodul explicat
5.Alexander Schmemann - Postul cel mare
6.www.Ortodoxwiki.org
7.www.Basilică.ro
8.www.Scripturile.worldpress.com
9.www.RoBiblia.ro