Slujba Sfântului Maslu –

o analiză teologico-liturgică

Pr. lect. dr. Lucian Petroaia,

Facultatea de Istorie, Filozofie şi Teologie
a Universităţii „Dunărea de Jos”, Galaţi

1. Motivatia unui studiu necesar: succinta incursiune in teologia Tainei

In spiritualitatea ortodoxa, misteriologia ocupa un loc aparte, intrucat crestinii sunt foarte interesati de
mijloacele pe care Mantuitorul Hristos le pune la indemana, in Biserica Sa, pentru ca toti cautatorii de
El sa dobandeasca sfintire si mantuire. Sfintele Taine ne unesc cu Hristos si pe toti intreolalta,
incorporandu-ne in Biserica. Aceasta lucrare, atat de discreta (nevazuta), dar atat de reala, prin har
readuce persoana umana la conditia sa initiala, curata si deplina. In chip special, Taina Sfantului Maslu
urmareste sa redea omului frumusetea sufleteasca si trupeasca de dinainte de pacat, cand firea umana nu
cunostea nici un neajuns, nici suferinta, nici boala, nici moartea.
Realizand o bibliografie quasicompleta cu ceea ce s-a publicat la noi, in ultimele decenii , pe tema
„Taina Sfantului Maslu”, am constatat ca, in afara de capitolele sistematice dedicate acestei Taine, de
catre marii nostri profesori de teologie, in manuale de Dogmatica, Misiologie, Liturgica etc. si de alte
cateva abordari, destul de putine pentru o tema majora, in teologia romaneasca nu exista un studiu
sistematic, care sa faca o analiza a acestei Tainei, in chip particular asupra slujbei propriu-zise a
Sfantului Maslu . Abordarea istorica, sistematica si misionara a Tainei intereseaza mai cu seama pe
„specialisti” (profesori sau preoti) sau pe ucenicii in teologie (seminaristi si studenti). Slujba Sfantului
Maslu este insa ceruta de crestinii din popor, dintre care, cei mai multi au o cultura teologica medie si
submedie. De asemenea, prea adesea, din nefericire, slujitorii nu acorda o atentie profunda intelesurilor
adanci ale acestor randuieli, ei insisi fiind uneori in confuzie atunci cand sunt pusi sa lamureasca unele
aspecte teologice legate de tema sau sa urmareasca uniformitatea liturgica a randuielilor acestei Taine.
Studiul de fata se doreste, asadar, o talcuire teologico-liturgica a randuielilor din slujba Sfantului Maslu,
prin acest demers incercand sa oferim cateva sugestii catehetice preotilor si cateva lamuriri teologice, la
tema, tuturor celor interesati.
2. Argumente si trimiteri biblice in slujba Sfantului Maslu
Potrivit invataturii de credinta crestin-ortodoxe (ca de altfel intregul sistem liturgic al Bisericii) si
randuiala si textul slujbei Sfantului Maslu au radacini biblice. Si randuiala si textul Maslului au fost
intocmite de sfinti si imnografi pe baza unor pasaje biblice, de aceea se observa usor ca textul slujbei
citeaza sau parafrazeaza pasaje intregi din Scriptura. In alte locuri, indeosebi in cuprinsul rugaciunilor,
se fac nenumarate trimiteri la diverse locuri biblice.
Primul sir de texte biblice semnificative il constituie pericopele apostolice. Studiind atent continutul
acestor citiri, se constata un suis ideatic teologic, dupa cum incercam sa redam in tabelul de sinteza de
mai jos:
Pericopa apostolica Locul Biblic Tema teologica centrala Cuvant – cheie
1 Epistola soborniceasca a Sfantului Iacov, cap. 5, 10-16 Argumentul apostolic al Tainei
Intemeierea
2 Epistola catre Romani, cap. 15, 1-7 Mangaierea si rabdarea in boala, ca dar de la HristosIspita
3 Epistola I catre Corinteni, cap. 12, 27-31 si cap. 13, 1-8 Harismele – taumaturgia in vechime
si in prezent. Dragostea crestina Vindecarea
4 Epistola a II-a catre Corinteni cap. 6, 16-18 si cap. 7, 1 Valoarea sacra a trupului Trupul
5 Epistola a II-a catre Corinteni cap. 1, 8-11 Suferintele din trup sunt ispasitoare Duhul
6 Epistola catre Galateni, cap. 5, 22-26 si cap. 6, 1-2 Ajutorarea celui mai slab Filantropia
7 Epistola I catre Tesaloniceni, cap. 5, 14-23 Slava si multumire lui Dumnezeu pentru toate;
pregatirea pentru a doua venire a lui Hristos. Sfintenia
Intrucat intocmitorii randuielilor Tainei au observat ca in Sfintele Evanghelii nu se afla un loc in care sa
se consemneze foarte precis momentul intemeierii Maslului de catre Mantuitorul Hristos, cu multa
intelepciune ei au gandit sa inceapa urcusul citirilor de la „Apostol” cu relatarea despre practica acestei
Taine, inca din veacul I crestin.
Textul primului „Apostol”, preluat din Epistola Sfantului Iacov (5, 10-16) completeaza perfect
argumentul evanghelic pe care ni-l da Sfantul Marcu: „Si scoteau multi demoni si ungeau cu untdelemn
pe multi bolnavi si-i vindecau” (6, 13) – loc biblic neutilizat intre citirile din cadrul slujbei!
Fundamentat pe temei apostolic, avand deci constiinta multului bine ce s-a lucrat prin aceasta Taina, in
Biserica, timp de aproape doua milenii, crestinul de astazi afla mangaiere si sustinere duhovniceasca in
marea incercare pe care i-o aduce boala – „prin rabdarea si mangaierea care vin din Scripturi, sa avem
nadejde”(Romani 15, 4), ceea ce regasim in a doua pericopa apostolica.
In al treilea text apostolic se releva dorinta dobandirii vindecarii, bazata pe credinta si nadejdea crestina,
este puternic sustinuta de lucrarea darurilor speciale din perioada Bisericii primare, a harismelor:
apostolia, proorocia, taumaturgia, didascalia, glosolalia s.a. Prin acestea se lucrau minuni, care au ramas
in constiinta intregii crestinatati. Mai presus de ele insa sta dragostea crestina: dragostea care este
numele lui Dumnezeu (I Ioan 4, 8), dragostea dumnezeiasca ce a stat la radacina actului divin de
trimitere a Fiului in lume, ca sa mantuiasca lumea si omul (Ioan 3, 16), dragostea care este limba de
comunicare dintre Dumnezeu si om, dragostea crestina din Biserica, aceea care inspira cele mai inalte
simtaminte si fapte omenesti si care „nu cade niciodata” (I Corinteni 13, 8). Acest sentiment sublim
anima intreaga comunitate, in situatia cand un membru este incercat de boala si uneste rugaciunea
tuturor, preoti si credinciosi, care cer lui Dumnezeu, prin Maslu, iertarea si vindecarea celui bolnav.
Motivatia teologica a insumarii energiilor de rugaciune pentru si catre cel bolnav si a invocarii milei lui
Dumnezeu asupra aceluia se regaseste, in optica teologiei crestine, in valoarea cu care este daruit trupul
omului, care are vocatia sfinteniei. De aceea, in al patrulea „Apostol”, trupul omenesc este numit de
Sfantul Pavel „templu al Dumnezeului celui viu” (II Corinteni 6, 16), pericopa incheindu-se cu
indemnul „sa ne curatim pe noi de toata intinarea trupului si a duhului, desavarsind sfintenia intru frica
lui Dumnezeu” (II Corinteni 7,1).
In al cincilea „Apostol”, celor mai slabi, Sfantul Pavel li se ofera ca exemplu de credinta, nadejde si
rabdare in suferinte trupesti, din care el insusi arata: „nu mai nadajduiam sa mai scapam cu viata” (II
Corinteni 1, 8). Apostolul insusi arata cum a fost izbavit de Domnul „dintr-o moarte ca aceasta” (II
Corinteni 1, 10) – in contextul savarsirii Maslului se poate citi „din moartea deznadejdii” sau „din
moartea necredintei”. Mai mult, rugaciunea corintenilor pentru parintele lor sufletesc este model pentru
rugaciunea intregii familii / comunitati parohiale pentru cel bolnav; asa si finalitatea poate fi aceeasi:
boala, socotita ca o incercare, a motivat rugaciunea „multora”, ca dar, astfel ca starea de neputinta a
putut fi invinsa si acesta este „prilej de multumire adusa de catre multi, pentru noi”(II Corinteni 1, 11).
Este minunat modul in care Apostolul Pavel se identifica intru totul cu orice crestin incercat - in
randuiala Sfantului Maslu cu cel bolnav, care poate capata vindecare.
Pericopa apostolica a sasea dezbate tema intr-ajutorarii crestine, care se bazeaza pe principiul „Purtati-
va sarcinile unii altora si asa veti implini legea lui Hristos” (Galateni 6, 2). Ajutorarea celui mai slab,
filantropie crestina spirituala, se intemeiaza pe marea filantropie divina: din nesfarsita iubire de oameni,
Dumnezeu Tatal a trimis pe Fiul Sau in lume, ca sa poarte sarcinile noastre, ale celor neputinciosi, prin
„sarcini” intelegandu-se mai intai firea omeneasca cea plina de pacate. Dar cel slab trebuie ajutat doar
daca isi asuma, cu smerenie, conditia nevolniciei sale, el trebuind sa invete sa isi poarte, cu demnitate,
neputintele sale launtrice (boala, de exemplu), „rastignindu-si trupul impreuna cu patimile si cu poftele
lui”(Galateni 5, 24), dar si sa primeasca apoi, cu multumire, iubirea jertfelnica a celorlalti, mai ales
dragostea lui Dumnezeu, fata de el.
Aceasta nuanta este aprofundata in ultimul text apostolic al Maslului, al saptelea, care arata ca scopul
final al Tainei nu este numai vindecarea sufleteasca si trupeasca (acesta este un scop imediat sau pe
termen mediu – pentru viata crestinului in trup), ci este pregatirea crestinului pentru „venirea Domnului
nostru Iisus Hristos” (I Tesaloniceni 5, 23), adica pentru viata vesnica. Primenit sufleteste si trupeste,
crestinul poate astepta pe Domnul, in bucurie vie, in rugaciune neincetata si in multumire adanca adusa
Mantuitorului.
Al doilea „set” de citiri scripturistice ne poarta mai sus, chiar langa Domnul nostru Iisus Hristos, pe
Care, in citirile din Sfanta Evanghelie, care se fac in randuiala Tainei Maslului, Il vedem savarsind
minuni, vindecari. Un alt tabel poate sintetiza astfel aceste pericope evanghelice:
Pericopa evanghelica Locul biblic Tema teologica centrala Cuvant- cheie
1 Luca 10, 25-37 Pilda samarineanului milostivMila
2 Luca 19, 1-10 Indreptarea lui Zaheu vamesul Dor de mantuire
3 Matei 10, 1, 5-8 Trimiterea Apostolilor Apostolat
4 Matei 8, 14-23Vindecarea soacrei lui Petru si alte vindecari; Chemare
5 Matei 25, 1-13Pilda celor 10 fecioare Intelepciune
6 Matei 15, 21-28 Vindecarea fiicei femeii canaanence Incercarea credintei
7 Matei 9, 9-13 Iisus in casa vamesului Matei Tamaduire
Prima citire din Evanghelie ne pune inainte tema milei crestine. Orice om aflat la necaz se afla „cazut
intre talhari” si orice om care ii da ajutor se aseamana samarineanului milostiv. De fapt se aseamana
Mantuitorului, pe Care Il simbolizeaza samarineanul. Intr-una dintre rarele reprezentari iconografice ale
acestei pilde, Mantuitorul Hristos este zugravit in chipul samarineanului milostiv, Care ridica pe cel
cazut, il (re)aduce in Biserica Sa, il insanatoseste sufleteste si trupeste cu Sfintele Sale Taine, ii da
Evanghelia si ii randuieste preotul ca pazitor si ingrijitor neobosit in lucrarea de dobandire a mantuirii.
Aceasta este marea tema pe care trebuie sa o implineasca preotul, la Sfantul Maslu: sa fie un altfel de
samarinean milostiv, pentru crestinul cu sanatatea talharita de boala si cu sufletul abia viu din pricina
pacatelor. S-a spus ca, indeosebi preotul trebuie sa fie un „facator de bine de profesie”, doar in acest fel
el putand sa realizeze si sa aduca, in slujirea sa, lucrarea Domnului, de care omul aflat in suferinta are
atata nevoie.
Cu modelul vamesului Zaheu continua „lectia” de insanatosire a Tainei Maslului. Zaheu este omul care
a dorit sa Il vada pe Hristos, nu din simpla curiozitate, ci din dorinta de a-si indrepta viata sa. L-a cautat,
L-a vazut, L-a primit in casa lui, I-a ascultat cuvantul si si-a schimbat pentru totdeauna viata, ca urmare
a acelei minunate chemari a Lui. Zaheu reprezinta pe omul care a avut un trai scandalos, plin de abuzuri
si care poate sa isi refaca viata, sa o reconstruiasca din punct de vedere duhovnicesc si nu numai, daca Il
primeste pe Hristos in „casa sufletului sau”.
A treia lectura evanghelica deschide o perspectiva foarte larga asupra slujirii preotului, care este chemat
sa faca apostolat. Ca slujitor sfintit, preotul are puterea harului lui Dumnezeu, primita prin hirotonie, si
cu aceasta imparte „dar din dar”. Chiar daca nu toti preotii au daruri speciale – harismele evocate in
pericopa apostolica – ei sunt trimisi de Domnul catre toti oamenii, indeosebi catre „oile cele pierdute ale
casei lui Israel”, sintagma prin care intelegem pe cei ce s-au departat de Biserica. Crestinul care
primeste Maslul este chiar omul care, odinioara razletit, acum se intoarce, ca oaia cea ratacita care are
nevoie de pastor.
Ce au deosebitor si asemanator cele trei personaje despre care consemneaza pericopa a patra? Mai intai
se observa ca soacra lui Petru (ca si alti demonizati sau bolnavi, amintiti doar) a primit vindecare, pe
cand ceilalti doi nu sunt subiectii unei minuni. Apoi vedem ca toti trei au fost chemati: soacra – la
slujire („s-a sculat si slujea Lui”), carturarul – la austeritate absoluta („Fiul Omului nu are unde sa - Si
plece capul Sau”), iar ucenicul – la ierarhizarea justa a valorilor („…mai intai sa-mi ingrop pe tatal
meu…”), acesta din urma intelegand ca numai spre Hristos trebuie sa tinda, pentru ca El este Viata, pe
cand lumea este un popor de „morti”, in care aspiratia spre viata a murit si care doar isi „ingroapa mortii
lor”. Acestea ar trebui sa fie telurile celui ce primeste Taina: daca se ridica din boala, sa slujeasca
necontenit lui Hristos, sa nu mai caute obsesiv spre cele materiale si, iesind din moartea vietii de pana
atunci, sa nazuiasca spre viata vesnica.
Pilda celor zece fecioare creeaza o necesara tensiune eshatologica si probeaza credinta lucratoare prin
iubire a bolnavului care nadajduieste spre tamaduire. Virtutile pe care le-au cultivat unii crestini in viata
lor pot fi sterpe. Ei au candela sufletului seaca de untdelemnul faptelor. Este stinsa! Fecioarele intelepte
sunt imaginea crestinilor care implinesc si cele ale duhului si care pragmatizeaza credinta – viata
vesnica se cucereste cu faptele bune din viata pamanteasca. Acestea deschid usile ceresti si aduc cinstea
sederii la masa cu Mirele Hristos. Este marea tema a crestinului, de la primul scancet – de la Botez si
pana la ultimul suspin – de la moarte: de a pune necontenit uleiul faptelor bune, in candela vietii
noastre.
Tulburator este exemplul femeii canaanence, din Evanghelia a sasea. Trei refuzuri consecutive a avut, la
inceput, din partea Domnului. Descurajant pentru orice petent! Dar dragostea jertfelnica, de mama, i-a
intarit credinta, i-a deschis inima spre rabdare si i-a luminat mintea spre intelepciunea unor raspunsuri
cu adevarat uimitoare, care au smuls admiratia Mantuitorului si care au atras dupa sine vindecarea fiicei:
„O, femeie, mare este credinta ta, fie tie cum voiesti. Si s-a tamaduit fiica ei in ceasul acela” (Matei 15,
27-28). Scena biblica aduce doua invataminte. Primul avertizeaza cu incercarea suprema pe care o poate
primi un parinte: boala fiului sau. Al doilea se refera la sansa pe care o au crestinii de a se ruga unii
pentru altii, cei puternici pentru cei slabi, cei sanatosi pentru cei bolnavi. Ambele situatii, de limita, de
mare incercare, pot fi trecute cu staruinta in credinta si cu rugaciune fierbinte.
Ultima citire din Sfanta Evanghelie aduce inainte un alt vames, exponent al tuturor pacatosilor din lume.
La Matei, la masa, in casa, au sezut langa Iisus doar vamesi si pacatosi. Dar El pentru ei venise! Profetii
Il auzisera si Il vazusera ca in vedenie, „dreptii” timpului Il cunosteau din Lege, poporul Il astepta,
potrivit fagaduintelor. Cei pacatosi Il cunosc inainte de toti si Il au atat de aproape! Stau la masa cu El,
iar acest fapt le schimba radical viata. Se simt alesi, se simt vindecati, se simt iertati. Aceasta trebuie sa
fie nazuinta celor care, abia la necaz, durere, boala sau chiar in prag de moarte sunt chemati sa guste din
Cina Domnului si din apropierea Sa plina de mila si iertare, atat de bine simtita in Taina Sfantului
Maslu.
Sunt cateva sensuri din noianul de talcuiri care s-ar putea face la aceste pericope. Prin citirea acestor
lecturi biblice, in Taina Sfantului Maslu Il vedem pe Domnul Hristos facand minuni si vindecari, in
mod direct (in pericopele evanghelice, care se citesc, potrivit traditiei liturgice, asezand pe crestetul
bolnavului epitrahilul), asa cum L-au perceput si I-au urmat Apostolii aceasta lucrare (in pericopele
apostolice) si in mod actualizat (prin insasi structura, randuiala si lucrarea Tainei).
3. Mantuitorul Iisus Hristos – Izvorul vindecarii si al iertarii
Textul slujbei Sfantului Maslu reflecta plenar invatatura ortodoxa despre iertarea pacatelor si vindecarea
de boala, intrucat, cel mai adesea, Parintii afirma ca boala este consecinta a pacatului, dupa cuvantul
Sfantului Apostol Pavel, „plata pacatului este moartea” (Romani 6, 23).
Din acest considerent, pretutindeni in textul slujbei este invocata puterea lui Dumnezeu, Care iarta
pacatele. Ilustrative in acest sens sunt invocarile formulate in partea de introducere a celor sapte
rugaciuni mari si a celorlalte doua, de la Sfantul Maslu:
Rugaciunea Inceputul rugaciunii (invocarea)
1. „Cel ce esti fara de inceput si fara de sfarsit, Sfinte al Sfintilor, Care ai trimis pe Unul-
Nascut, Fiul Tau sa tamaduiasca toata boala si neputinta sufletelor si trupurilor noastre..., Tu esti
Dumnezeu mare si minunat, Care pazesti legamantul Tau si dai mila Ta celor ce te iubesc pe Tine; Cel
ce dai izbavire de pacate prin Sfant Pruncul Tau Iisus Hristos; Care ne-ai renascut pe noi din pacat...”
Rugaciunea la ungerea bolnavului
(formula Tainei) „Parinte Sfinte, Doctorul sufletelor si al trupurilor, Care ai trimis pe Unul Nascut
Fiul Tau, Domnul nostru Isus Hristos, sa vindece toata boala si sa rascumpere din moarte, tamaduieste
pe robul Tau acesta (N) de neputinta trupeasca si sufleteasca ce l-a cuprins si-l fa sa vieze prin harul
Hristosului Tau...”
2. „Dumnezeule cel mare si Preainalt... izvorul intelepciunii si adancul cel necuprins al
bunatatii celei adevarate si noianul cel nemarginit al milostivirii, Insuti, iubitorule de oameni, Stapane,
Dumnezeul celor vesnice si al celor minunate...”
3. „Stapane Atottiitorule, Cel ce pedepsesti si nu omori, Care intaresti pe cei neputinciosi si
ridici pe cei cazuti; Cel ce indreptezi chinurile cele trupesti ale oamenilor, rugamu-ne Tie...”
4. „Bunule si iubitorule de oameni, indurate si multmilostive Doamne, Cel plin de mila si
bogat in bunatate, Parinte al indurarilor si Dumnezeul a toata mangaierea... ne-ai dat putere sa
tamaduim... neputintele poporului…”
5. „Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce pedepsesti si iarasi tamaduiesti, Care ridici de la
pamant pe cel sarac si din gunoi inalti pe cel lipsit, Tatal orfanilor, limanul celor inviforati si doctorul
celor bolnavi... Cel ce primesti pocainta pacatosilor si ai putere a ierta pacatele cele multe si grele si dai
tamaduire tuturor celor ce petrec intru neputinta si in boala indelungata...”
6. „Multumim Tie, Doamne, Dumnezeul nostru, Bunule si iubitorule de oameni, doctorul
sufletelor si al trupurilor noastre, Cel ce porti fara durere neputintele noastre, cu a carui rana toti ne-am
vindecat...”
7. „Stapane, Doamne, Dumnezeul nostru, doctorul sufletelor si al trupurilor, Cel ce vindeci
suferintele cele indelungate, Care tamaduiesti toata boala si toata neputinta in popor; Cel ce voiesti ca
toti oamenii sa se mantuiasca si sa vina la cunostinta adevarului; Care nu voiesti moartea pacatosului, ci
sa se intoarca si sa fie viu...”
Rugaciunea care se citeste pe capul bolnavului „Imparate Sfinte, Indurate si Multmilostive
Doamne, Iisuse Hristoase, Fiule si Cuvantul lui Dumnezeu celui viu, Care nu voiesti moartea
pacatosului, ci sa se intoarca si sa fie viu...” .
Se observa ca rugaciunea care se face la cele sapte ungeri, cat si rugaciunile 1 si 3, incep cu invocarea
lui Dumnezeu - Tatal, element euhologic comun si cu randuiala celorlalte Sfinte Taine , dar indeosebi
cu randuiala Sfintei Liturghii (a Sfantului Ioan Gura de Aur si a Sfantului Vasile cel Mare) - marea
rugaciune teologica, din cadrul anaforalei liturgice. Din punct de vedere teologic, intelegem ca aceasta
invocare a lui Insusi Dumnezeu Tatal se face pentru ca El trimite in lume pe singurul Sau Fiu, Care Se
intrupeaza pentru a mantui pe om. Mantuirea omului a presupus, in primul rand, lucrarea tainica,
interioara, de sfintire si indumnezeire a firii umane, pe care Domnul Hristos a savarsit-o mai intai in
propria Sa Persoana, unde, in unire ipostatica, firea Sa umana a fost indumnezeita pana la incandescenta
de firea Sa dumnezeiasca. Pe de alta parte, chemare in rugaciune a lui Dumnezeu - Tatal face referire si
la trimiterea, de la El, prin Fiul, catre noi, cei din Biserica, a Duhului Sfant, Care este chemat sa
sfinteasca untdelemnul. Acest al doilea aspect redimensioneaza orice posibila intelegere gresita.
Rugaciunea devine triadologica, structura sustinuta temeinic si de sirul ecfoniselor care incheie cele
noua rugaciuni din cuprinsul Tainei. Despre acestea se va face vorbire ceva mai departe. In al treilea
rand, slujitorul este motivat duhovniceste si emotional, pentru ca rugaciunea sa se inalta, se adreseaza
direct lui Dumnezeu-Tatal si intregii Preasfinte Treimi.
O succinta „radiografie” a acestor sapte rugaciuni, patrunzatoare si pline de puterea lui Dumnezeu
descopera cateva sensuri imediate:
Rugaciunea intai atinge, inca de la inceput, cele doua scopuri mai presus de tamaduirea trupului si mult
mai inalte ale Maslului, care se savarseste „…spre izbavire desavarsita de pacate… si spre mostenirea
imparatiei cerurilor”. Astfel, crestinul este mult ajutat sa urmareasca marea finalitate a vietii sale:
insanatosirea sufletului de boala pacatului si dobandirea mantuirii; in comparatie cu acestea,
redobandirea sanatatii trupesti devine un scop minor, secundar si relativ mult mai usor de atins. Pentru
omul foarte credincios si care are constiinta vesniciei, redobandirea sanatatii trupesti nici nu mai
conteaza esential! El se pregateste „pentru intampinarea marei treceri, pentru eternitate” . In mod
pedagogic, textul reaminteste crestinului despre marea lucrare pe care a savarsit-o Dumnezeu Tatal, prin
Domnul Hristos, pentru noi. El da „izbavire de pacate prin Pruncul (Tau) Iisus Hristos, „ne-a renascut
pe noi din pacat”, „ne-a scos din intuneric si din umbra mortii…” si „celor ce L-au primit le-a dat putere
sa se faca fiii lui Dumnezeu prin baia nasterii din nou, daruindu-ne infierea”. In „vuietul Tainei”,
crestinul se unge cu uleiul sfintit si dobandeste si darul iertarii de pacate – „moare pacatului”, „viaza
dreptatii” si „se imbraca in Domnul Hristos”, cu „imbracaminte imparateasca” (doar la Botez se mai
arata la fel, despre noul luminat) si, mai mult, capata darul „veseliei vesnice” cu Hristos. In adancul
persoanei crestinului (trup-suflet) se petrece, asadar, un fenomen complex de transformare, spre
atingerea scopului final al vietii. Sfantul Simeon al Tesalonicului comenteaza acest moment: „Iata si
darul desavarsit: mantuirea noastra si mostenirea Imparatiei Cerurilor si a slavei lui Dumnezeu” .
Despre rugaciunea „Parinte Sfinte…”, numita mai tarziu, tehnic-scolastic, formula Tainei, despre care
vom vorbi si mai departe, din aceeasi sursa patristica de secol XIV aflam ca se citea de catre preot
„punandu-si mana pe capul celui ce se pocaieste, aratand ca face tamaduirea dupa urmarea Stapanului ,
Care Si-a pus mana pe bolnavi si prin atingere i-a tamaduit, si ca lucreaza din Darul cel dumnezeiesc,
fiind sfintit cu hirotonia si curatind si sfintind cu atingerea mainii” .
Pentru a se consolida mai adanc in cugetul si inima crestinului credinta ca, prin Maslu el primeste
tamaduire nu doar de boala, ci si de moarte, rugaciunea a doua reia tema Intruparii Fiului lui Dumnezeu,
fapt si lucrare divina care se intemeiaza pe intelepciunea si bunatatea Tatalui, fara de cuprindere pentru
mintea omeneasca, asa cum se arata intru inceput. Dumnezeu ia trup omenesc, patimitor, dar primeste sa
implineasca aceasta iconomie dumnezeiasca – „Dumnezeu fiind, Te-ai facut om pentru zidirea Ta…”,
pentru ca telul este inalt, suprem: Dumnezeu Se face om „pentru mantuirea pacatosilor”. Pentru aceasta,
in Sfantul Maslu, Dumnezeu trimite credinciosului, deopotriva, „darul cel tamaduitor si iertarea
pacatelor”, ambele izvorand spre umanitatea cazuta si pacatoasa, din omenitatea indumnezeita a lui
Hristos.
Rugaciunea a treia pune un alt important si necesar accent: in lumea noastra nu exista niciun om perfect
sanatos. Orice om are o boala sufleteasca sau trupeasca, sau poate avea mai multe astfel de boli. Chiar
daca cineva nu are nicio suferinta majora, are, poate, o neputinta sau o slabiciune interioara sau, intr-o
lume cu multa necuratie, se poate sa fi suferit, din nebagare de seama, din lucrarea diavolului ori din alta
pricina, vreo „intinaciune” sufleteasca sau trupeasca. Daca un crestin este cu totul curat, rugaciunea ii
atrage luarea-aminte ca orice om are, totusi, boala lui „ascunsa”. Sensul cuvantului poate fi unul literal
(traim intr-o lume a oamenilor cu boli ascunse, si vedem cum multi dintre cei de langa noi, cu afectiuni
despre care nu stiau, necrutatoare, galopante, dispar si in cateva saptamani, sau – unii – intr-o clipa) sau
unul figurat (fiecare om are o inclinare spre un anumit tip de pacat, fenomen interior, intim si foarte
greu de controlat, ce se petrece: 1. din cauza naturii umane cazute, pe care o mostenim; 2. din cauza
nelucrarii cu harul Botezului si cu darurile Mirungerii sau, 3. din cauza unei vieti, dezordonate,
pacatoase, indepartate sau total lipsite de Hristos). Daca rugaciunea a treia Il arata pe Dumnezeu ca pe
un curatitor al sufletului si, indeosebi, ca pe un vindecator al bolii adanci din trup, in cea de-a patra
Domnul este chemat sa Isi desavarseasca lucrarea, sa ia pe omul vindecat trupeste si sufleteste si sa il
mantuiasca. In textul rugaciunii, destul de redus ca amploare, se regaseste de trei ori cuvantul
„mantuire”: in primele doua situatii, in traducerea romaneasca este folosit cu un dublu sens (primul, de
„izbavire” de cele rele si al doilea cel propriu), dar in a treia situatie este folosit doar in sensul propriu .
Deodata cu rugaciunea a cincia, nota generala a textului se schimba: tonul devine mai grav, se fac
referiri la caderea in care se afla omul. Chiar preotul, ca slujitor sfintit, este chemat sa isi arate, public,
cu glas mare, nevrednicia personala in raport cu sublimul slujirii la care este chemat. Acest pasaj are, de
asemenea, un rol pedagogic. Vazand ca si preotul cere Domnului, cu atata staruinta, iertare de greseli si
puterea de a se apropia mai mult de El, poporul capata curaj si nadejde. Aude ca Hristos este „tatal
orfanilor, limanul celor inviforati, doctorul celor bolnavi…”, ca El poarta „fara mahnire slabiciunile
noastre si ia asupra-Si suferintele noastre”, ca este „grabnic spre ajutor si zabavnic la manie”. Folosirea
termenilor dupa principiul antitezei realizeaza multiplul efect al rugaciunii. Crestinul intelege ca se
poate ridica, chiar din gunoiul vietii sale, ca „Iov acela, care socotea gunoiul palat si ranile
margaritare” ; in al doilea rand, se pregateste pentru teribila „confruntare spirituala” cu Hristos, cu
Evanghelia – Legea iubirii si cu propria-i constiinta, proba de foc ce il asteapta in rugaciunile
urmatoare. In al treilea rand, oricine asculta aceasta rugaciune isi reevalueaza asa-zisa sa „viata
dreapta”, care aici este numita „carpa lepadata” in fata Domnului, apoi isi vede sansa iertarii „pacatelor
tineretii si ale nestiintei”, care, de cele mai multe ori pot fi cauze pentru alte caderi, dar pot fi sublimate
in pricini de pocainta. Mai mult, crestinul capata acum o arvuna a marii bucurii finale: simte cum
Dumnezeu incepe sa il „miluiasca cu linistirea”.
Rugaciunile a sasea si a saptea sunt, prin excelenta, un model de mijlocire pe care o fac preotii
savarsitori pentru cel bolnav, exprimarile fiind atat de clare, in acest sens: „…Si orice a gresit cu
cuvantul, cu fapta sau cu gandul, in timpul noptii sau in timpul zilei; si, de a cazut sub blestem preotesc
sau sub blestemul sau, sau cu juramant a amarat pe cineva si l-a facut de s-a jurat…slabeste, lasa, iarta-i
lui, Dumnezeule, trecandu-i cu vederea pacatele facute de dansul cu stiinta sau cu nestiinta”. Mai mult,
analiza duhovniceasca a rugaciunii devine maximal profunda, cauta sa identifice raul din simturi, sa-l
scoata din locurile adanci in care s-a incuibat in om, textul capatand astfel accente dramatice si care se
aseamana cumva exorcismelor pe care Biserica le practica mai ales in perioada primara: „…si de este
sub blestem preotesc sau al tatalui sau sau al mamei sale; sau cu ochii a poftit, sau cu mirosul s-a
desfranat, ori cu pipaitul s-a pornit spre desfranare, sau cu gustul s-a dezmierdat sau cu vreo aprindere
oarecare trupeasca sau sufleteasca s-a despartit de a Ta voie si sfintire, orice a gresit si el si noi, ca un
Dumnezeu bun si iubitor de oameni, Care nu tii minte raul, iarta…”. Crestinul zilelor noastre ar putea
socoti putin jenanta aceasta abordare atat de directa a „intimitatii” spirituale a omului cazut in pacat, dar
aceasta nu este altceva decat o chemare la iesirea din anomalie si la intrarea in normalitatea vietii in
Hristos, in Biserica. Insa, in vederea redobandirii curatiei sufletesti, schimbarea presupune eroism din
partea „bolnavului”. „Tratamentul”, desi vindecator, este dureros prin faptul ca apeleaza la o adevarata
„terapie a rusinii”. Sub imperiul rugaciunii ce suna ca un clopot al redesteptarii in urechile sale, crestinul
intelege ca, pentru a obtine vindecarea, nu se mai poate complace in starea sa decadenta. Simte ca
trebuie sa se vindece mai intai de pacat! Aceasta vindecare presupune recunoasterea, in forul interior al
constiintei sale, a acelor caderi ale simturilor – portile de intrare a pacatelor. Confruntarea se petrece
intim, in adanc de suflet, unde constiinta, vie, urmareste acel zapis de fapte urate si rusinoase, citit de
preot ca o strigare publica in agora comunitatii eclesiale, biserica. Cu siguranta, multi dintre cei prezenti
la slujba isi aud propriile erori, curma raul si isi indreapta viata, ca urmare a acestei terapii de soc!
Cum se poate explica aceasta „duritate” a celor doua rugaciuni, la Maslu, slujba care, de cele mai multe
ori se face in prezenta unor oameni plini de durere, hipersensibilizati de suferinta si care au nevoie de
afectiune, blandete, delicatete? In mod cert, aceste pasaje sunt reminiscente vechi, din timpul cand
Sfantul Maslu se savarsea laolalta cu Taina Spovedaniei . Nota severa a rugaciunii preia abordarea
pastorala atat de responsabila de la Spovedanie, in cadrul careia duhovnicul trateaza cu mila pe pacatos,
spre indreptarea sa, dar este necrutator cu pacatul .
Dupa cum aminteam mai sus, sensul si tonul ascendent al rugaciunilor sunt indicate si de sirul
ecfoniselor, care este urmatorul:
Rugaciunea Ecfonisul
1 „Ca Tie se cuvine sa ne miluiesti si sa ne mantuiesti, Dumnezeule, Dumnezeul nostru, si Tie
slava inaltam, impreuna si Unuia-Nascut Fiului Tau si Preasfantului Duh, acum si pururea si in vecii
vecilor, Amin.”
Rugaciunea la ungerea bolnavului
„Ca Tu esti izvorul tamaduirilor, Dumnezeule, Dumnezeul nostru, si Tie slava inaltam, impreuna
si Unuia-Nascut Fiul Tau si Preasfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor, Amin.”
2 „Ca Tie se cuvine sa ne miluiesti si sa ne mantuiesti pe noi, Hristoase Dumnezeul nostru, si Tie
slava inaltam, impreuna si Celui fara de inceput al Tau Parinte si Preasfantului si bunului si de-viata-
facatorului Tau Duh, acum si pururea si in vecii vecilor, Amin.”
3 „Ca Tie se cuvine sa ne miluiesti si sa ne mantuiesti, Dumnezeul nostru, si Tie slava inaltam,
Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor, Amin.”
4 „Ca Tie se cuvine sa ne miluiesti si sa ne mantuiesti pe noi, Hristoase Dumnezeul nostru, si Tie
slava inaltam, impreuna si Parintelui Tau Celui fara de inceput si Preasfantului Duh, acum si pururea si
in vecii vecilor, Amin.”
5 „Ca Tu esti nadejdea celor fara de nadejde si odihna celor istoviti si impovarati cu faradelegi si
Tie slava inaltam, impreuna si Celui fara de inceput al Tau Parinte si Preasfantului si bunului si de-
viata-facatorului Tau Duh, acum si pururea si in vecii vecilor, Amin.”
6 „Ca, precum este slava Ta, asa este si mila Ta, si Tie slava inaltam, impreuna si Celui fara de
inceput al Tau Parinte si Preasfantului si bunului si de-viata-facatorului Tau Duh, acum si pururea si in
vecii vecilor, Amin.”
7 „Ca n-ai zidit pe om spre pieire ci spre paza poruncilor Tale si spre mostenirea vietii celei
nestricacioase. Si Tie slava inaltam impreuna si Parintelui Tau Celui fara de inceput si Preasfantului si
bunului si de-viata-facatorului Tau Duh, acum si pururea si in vecii vecilor, Amin.”
Rugaciunea care se citeste pe capul bolnavului „Ca Tu esti Dumnezeul nostru, Care ai poruncit sa
iertam de saptezeci de ori cate sapte celor ce cad in pacate, pentru ca precum este slava Ta, asa este si
mila Ta si Tie se cuvine toata slava, cinstea si inchinaciunea, Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, acum si
pururi si in vecii vecilor, Amin.”
In consecinta, se observa mai intai, ca la lucrarea vindecatoare concura intreaga Sfanta Treime: Tatal
lucreaza prin Fiul, in Sfantul Duh. Lucrarea este similara cu cea din timpul crearii lumii. Si omul, care
este microcosmos in macrocosmos, asadar o lume, este recreat prin har - mantuit in Iisus Hristos, Care
vine de la Tatal si lucreaza in lume prin Sfantul Duh, in Biserica, prin Sfintele Taine.
Analiza comparativa a textelor arata ca ecfonisele, care sunt concluzii sau esentializari ale rugaciunilor
pe care le finalizeaza, sugereaza un proces de ridicare si imbunatatire a starii sufletesti si de sanatate a
celui caruia i se citeste slujba. Primele cinci ecfonise din tabelul de mai sus constientizeaza
bolnavul/pacatosul ca singurul izvor al tamaduirilor este Dumnezeu si ca El savarseste minunea
tamaduirii din nemasurata Sa mila si din nespusa Sa iubire de oameni. Al saselea ecfonis din tabel (de la
rugaciunea a cincia) intareste speranta omului, care, oricat ar fi de prabusit in boala sau in rautati, se
poate ancora in Dumnezeu si isi poate reface viata. Ecfonisele de la rugaciunile a 6-a si a 7-a
reactualizeaza ideea teologica a crearii omului spre dobandirea vietii celei vesnice; omul este varful
intregii creatii, stapanul ei, iar caderea lui a atras dupa sine caderea intregii creatii. Greseala primilor
oameni a adus in firea omeneasca stari si situatii nepotrivite ei: frigul, foamea, frica, boala si moartea.
Intruparea Mantuitorului lucreaza, rascumparator, si imbunatatirea ontologica a omului; lucrarea aceasta
se savarseste, pentru noi, in Biserica, prin Sfintele Taine, Sfantul Maslu fiind o cale de vindecare.
Ultimul ecfonis (al noualea din tabelul nostru), cel al rugaciunii care se citeste cu Evanghelia deschisa
pe capul bolnavului, se constituie intr-o tema duhovniceasca greu de implinit pentru orice crestin: ca sa
fie iertat, el trebuie sa ierte, dupa modelul lui Dumnezeu, Care ne iarta la nesfarsit greselile noastre, cu
conditia de a ne cai de ele si de a nu le mai savarsi. Aceasta inseamna ca vindecarea este un act sinergic:
Dumnezeu vindeca, daca omul doreste si se lasa vindecat!
4. Mijlocirea Maicii Domnului
Ca in toate celelalte randuieli ortodoxe, si in slujba Sfantului Maslu, Maica Domnului este staruitor
chemata in ajutorarea celui bolnav. In constiinta ortodocsilor este adanc imprimata credinta ca Maica
Domnului poate sa aduca vindecare unui bolnav, atunci cand este invocata cu rugaciune spre acest
lucru. Aceasta realitate este demonstrata de multimea de vindecari pe care Maica Domnului le-a savarsit
de-a lungul timpului, multe dintre ele fiind consemnate in diferitele variante ale vietii ei, in Sinaxare,
paterice sau in alte surse patristice si neopatristice. Paraclisul ei precizeaza: „pentru pacatele mele cele
multe mi se imbolnaveste trupul si slabeste sufletul meu” . De aceea, randuiala Sfantului Maslu se
deschide, dupa rugaciunile incepatoare, Psalmul 142 si ectenia mica, cu troparele de umilinta, intre care
„Usa milostivirii deschide-o noua, binecuvantata Nascatoare de Dumnezeu…” .
Canonul Sfantului Maslu, opera imnografica a lui Arsenie Cipriotul, cuprinde, la fiecare cantare,
invocari catre Maica Domnului, care este numita „acoperamant tare si pazitoare, liman si zid, scara si
turn” , „maslin roditor, prin care lumea s-a umplut de mila” , „preacuratul palat al imparatului ceresc” .
Aceste imagini teologice, metaforice, arata tocmai credinta puternica pe care o au ortodocsii in puterea
vindecatoare a Maicii Domnului. Ca urmare, in acelasi canon ea este chemata, cu staruinta, asa:
„izbaveste pe robul tau de toate neputintele si necazurile” , „dezleaga suferinta amara a acestuia ce
boleste” , „miluieste si tamaduieste pe acest bolnav, ca la tine a alergat” , „mantuieste cu mangaierea
rugaciunilor tale pe acesta ce patimeste” .
Maica Domnului revarsa mila sa si puterea sa asupra celor bolnavi, din mila si puterea preaiubitului sau
Fiu, Domnul nostru Iisus Hristos. Ea este mijlocitoarea noastra catre El, de aceea s-a spus, inca din
vechime, ca ceea ce face Dumnezeu cu puterea, poate face Maica Domnului cu rugaciunea sa catre El.
Intotdeauna Fiul Isi asculta Maica, fapt pentru care, in teologia ortodoxa, Maica Domnului este
perceputa ca cea mai puternica mijlocitoare la Dumnezeu, pentru neamul omenesc. Unul dintre multele
argumente poate fi chiar acesta: „Pe tine, ceea ce ai purtat in pantece pe Cel ce tine toate in palma si L-
ai intrupat in chip minunat, dupa cum a bineplacut lui Dumnezeu, te rugam, Maica lui Dumnezeu, fa-L
milostiv pe Acela, spre acesta care patimeste” . In Biserica, ea este nadejdea celor deznadajduiti si izvor
de tamaduire pentru cei bolnavi; in acest spirit, in Canonul de la Maslu, ne rugam ei astfel: „Fecioara,
primind cantari si rugaciuni de la robii tai, izbaveste, preacurata, de patimi cumplite si de dureri, cu
rugaciunile tale, pe cel ce prin noi alearga la acoperamantul Tau cel dumnezeiesc” . In legatura cu acest
ultim text, s-a spus ca, „asemenea unei mame care isi intinde bratele sale si acoperamantul sau omoforul
ei, ea ne cuprinde pe toti in rugaciunile sale si ne ajuta la nevoi” .
Imnul „Cuvine-se cu adevarat”, care incheie Canonul Sfantului Arsenie finalizeaza si exercitiul de
preacinstire care se aduce Maicii Domnului si in Taina Sfantului Maslu.
In puternica rugaciune de ungere din cadrul randuielii Tainei, Maica Domnului este invocata in fruntea
unei pleiade intregi de sfinti tamaduitori, ca sa mijloceasca la Domnul Dumnezeu pentru tamaduirea
celui bolnav ; de asemenea si in textul apolisului. Textul final mariologic este un tropar preluat din
slujba Aghesmei celei mici, care sintetizeaza totalitatea invocarilor de pana acum: „Cauta spre
rugaciunea robilor tai, ceea ce esti cu totul fara de prihana, potolind pornirile cele rele impotriva noastra
si izbavindu-ne pe noi de tot necazul, ca pe tine singura nadejde te avem si apararea ta am dobandit. Sa
nu fim rusinati, Stapana… ” .
Trebuie subliniat faptul ca, in randuielile primitive al Tainei, cele de dinainte de secolul al V –lea, rolul
mijlocitor si interventia vindecatoare ale Maicii Domnului sunt, parca, mai bine evidentiate, indeosebi
in rugaciunile mari ale Maslului (in special in cea dintai si in cea de-a saptea) .
5. Intercesiunea sfintilor vindecatori
Deodata cu Maica Domnului, in rugaciunile Sfantului Maslu sunt invocati sfintii vindecatori. Primii
dintre acestia sunt insisi Sfintii Apostoli, chemati in rugaciune ca unii ce au luat, precum „lumina din
lumina”, harul vindecator de la Invatatorul si Domnul Iisus Hristos. Pentru prima data in randuiala
Tainei, ei sunt pomeniti intr-o stihira care se adreseaza Mantuitorului: „Ai dat harul Tau, prin apostolii
Tai, lesne Iertatorule si Iubitorule de oameni, ca sa tamaduiasca, cu untdelemnul Tau cel sfant, ranile si
bolile tuturor...” . Textul imnografic este inspirat din trimiterea pe care a facut-o Mantuitorul apostolilor,
despre care Sfantul Evanghelist Marcu spune ca ungeau cu untdelemn ranile celor bolnavi si acestia
indata se faceau sanatosi, citata mai sus.
In cadrul Tainei, dupa binecuvantarea mare, ectenia mare si rugaciunea sfintirii untdelemnului, se canta
o serie de tropare, in care sunt invocati mai multi sfinti. Doua dintre ele (al patrulea si al cincilea) sunt
dedicate Sfantului Iacov, ruda Domnului. In primul dintre ele nici nu este amintit numele apostolului, ci
este folosita, cu multa iscusinta o metonimie, inspirata din troparul Sfantului : „Cel ca ucenic al
Domnului ai primit, o, drepte, Evanghelia, cela ce, ca mucenic ai cununa cea vesnica si ca ruda a
Domnului ai indraznirea, iar ca ierarh ai mijlocirea, roaga-l pe Hristos Dumnezeu, sa mantuiasca
sufletele noastre” . Abia in al doilea tropar, inspirat din condacul slujbei Sfantului Iacov , este precizat
numele: „Dumnezeu, Cuvantul, Cel Unul nascut al Tatalui... te-a aratat pe tine, minunate Iacov, intai
pastor si dascal al Ierusalimului si iconom credincios al Tainelor celor duhovnicesti. Pentru aceasta, toti
te cinstim, apostole” . Sfantul Iacov este invocat aici ca ruda a Domnului, ca Apostol, ca prim-episcop al
Ierusalimului, ca martir si ca autor al epistolei in care gasim cel mai puternic argument noutestamentar,
care demonstreaza ca Taina Sfantului Maslu era practicata in Biserica, inca din timpul Sfintilor Apostoli
- Iacov 5, 13-15 - citat mai sus.
Urmeaza in ordine, condacul Sfantului Ierarh Nicolae al Mirelor Lichiei („In Mira, Sfinte, sfintitor te-ai
aratat...”), troparul Sfantului Mare Mucenic Dimitrie, Izvoratorul de Mir („Mare aparator, te-a aflat intru
primejdie lumea...”), troparul Sfantului Mare Mucenic Pantelimon („Purtatorule de chinuri, sfinte si
tamaduitorule Pantelimon...”) si troparul Sfintilor Doctori fara de arginti („Sfintilor cei fara de arginti si
facatorilor de minuni...”), fara ca acestora sa li se aminteasca numele. Seria troparelor se incheie cu cel
al Sfantului Apostol si Evanghelist Ioan, de asemenea nepomenit pe nume: „Maririle tale, iubitorule de
feciorie, cine le va spune?...). Desi nu este martir, Sfantul Ioan Evanghelistul este asimilat cu martirii si
intra in ceata vindecatorilor prin puterea cuvantului sau, care izvoraste din faptul ca a stat lipit de pieptul
Domnului, la Cina cea de Taina. De aceea, troparul – de fapt, cu o foarte mica diferenta la finele
textului, condacul slujbei pentru Mutarea Sfantului, slavitului Apostol si Evanghelist Ioan teologul - i
se adreseaza: „Ca izvorasti minuni si versi tamaduiri si te rogi pentru sufletele noastre, ca un cuvantator
de Dumnezeu si de Hristos preaiubit” . Despre aceasta suita de tropare, Sfantul Simeon al Tesalonicului
spune: „Dupa blagoslovenie, se zic oarecare tropare, spre imblanzirea lui Dumnezeu, de catre preotul
cel dintai sau de ceilalti, apoi se zice rugaciunea Maslului…” , precizand astfel si ca, in secolul al XIV-
lea, structura Tainei deja se cristalizase.
Rugaciunea care se constituie in formula liturgica de administrare a Tainei Maslului contine o serie
intreaga de invocari ale sfintilor, chemati intr-ajutorul celor bolnavi, imediat dupa Maica Domnului si
puterea Crucii:
- sfintii ingeri, care sunt netrupesti si care au ascultarea de a apara pe oameni de rele si necazuri;
- Sfantul Ioan Botezatorul, ascetul prin excelenta, cel ce a biruit limitele trupului, fapt pentru care
a fost numit „inger omenesc si om ingeresc”;
- Sfintii Apostoli, cei care aduc cu ei puterea vindecatoare a Mantuitorului, Izvorul tamaduirilor;
- mucenicii, ca unii care au castigat, prin sange, viata cea nestricacioasa, biruind legile firii prin
martiriu;
- cuviosii, numiti „sfinti si de Dumnezeu purtatori Parinti”, care au urmat Sfantului Prooroc Ioan
in nevointa si care, desi (multi) au purtat boli grele in trupurile lor, au avut viata lunga si binecuvantata
de Dumnezeu;
- Sfintii Doctori fara de arginti Cosma si Damian, Chir si Ioan, Pantelimon si Ermolae, Samson si
Diomid, Mochie si Anichit, Talaleu si Trifon, ale caror vieti au fost dedicate tamaduirii bolnavilor, din
darul lui Dumnezeu;
- Sfintii Parinti Ioachim si Ana, care au nascut, in chip minunat pe prunca Maria, din care, la
„plinirea vremii” avea sa Se intrupeze Fiul lui Dumnezeu.
In cadrul rugaciunilor care se citesc la Taina Sfantului Maslu, sunt amintiti iarasi Sfintii Apostoli, care
s-au dovedit in Biserica vindecatori, in rugaciunile:
- a patra: „Bunule si iubitorule de oameni... Cel ce prin Sfintii Tai Apostoli ne-ai dat noua puterea sa
tamaduim, cu untdelemn insotit cu rugaciunea, neputintele poporului...”
- a cincia: „Doamne, Dumnezeul nostru... Care-ai suflat peste ucenicii Tai si ai zis «Luati Duh Sfant,
carora veti ierta pacatele se vor ierta lor…»” ;
- a saptea: „... Ca Tu esti Dumnezeul nostru, Care, prin Sfintii Tai Apostoli ne-ai poruncit noua, zicand:
«Oricate veti lega pe pamant, vor fi legate si in ceruri..» si iarasi: «…carora le veti ierta pacatele se vor
ierta lor, si carora le veti tine, tinute vor fi»” .
Toate cele trei trimiteri se leaga de momentul in care Mantuitorul da Apostolilor Sai harul apostoliei,
care a adus cu el puterea iertarii pacatelor, darul vindecarilor si alte harisme. Din punct de vedere
teologic, aceste citari precizeaza situatiile in care boala este generata de pacat, ceea ce inseamna ca
vindecarea bolii presupune mai intai, iertarea pacatelor.
6. Puterea vindecatoare a Sfintei Cruci
De la un capat la altul al slujbei Maslului, Sfanta Cruce se regaseste, ca un fir rosu, in toate secventele si
randuielile Tainei.
In indrumarile de la inceputul slujbei se precizeaza ca, pe masa in fata careia se slujeste, pe langa vasul
cu faina, candela cu untdelemn curat si lumanari „se aseaza... Sfanta Evanghelie si Sfanta Cruce” .
Asadar, in recuzita liturgica necesara slujirii Sfantului Maslu se foloseste si Sfanta Cruce. In cadrul
randuielilor de binecuvantare si sfintire a uleiului se precizeaza ca, in timp ce rostesc „pentru ca sa se
binecuvinteze untdelemnul acesta, cu puterea, cu lucrarea si cu venirea Sfantului Duh...”, respectiv
„Doamne, Care cu mila si cu indurarile Tale tamaduiesti zdrobirile sufletelor si ale trupurilor noastre,
Insuti, Stapane, sfinteste untdelemnul acesta...”, preotii sunt indemnati sa binecuvinteze, toti, uleiul. Si
in momentul chemarii numelui lui Dumnezeu asupra untdelemnului si in momentul invocarii harului
Sfantului Duh pentru a sfinti untdelemnul, se foloseste, ca semn liturgic, semnul Sfintei Cruci. Din
punct de vedere teologic, se intelege usor faptul ca puterea vindecatoare a Sfintei Cruci rezida din
puterea Celui Ce S-a rastignit pe ea, a Domnului nostru Iisus Hristos, Care a sfintit Crucea si i-a dat
putere tamaduitoare si datatoare de viata, prin sfant Sangele Sau. Din acest motiv, in rugaciunea intai se
precizeaza: „…n-ai binevoit a ne curati prin sange, ci ai dat si in untdelemnul sfintit chipul Crucii, ca sa
ne facem noi turma lui Hristos, preotie imparateasca, neam sfant, curatindu-ne cu apa si sfintindu-ne cu
Duhul cel Sfant” .
In aceasta cheie a intelesului, leitmotivul intregii slujbe este Troparul in glasul 8, care se canta dupa
fiecare dintre cele sapte rugaciuni pe care le citeste preotul: „Doamne, arma asupra diavolului, Crucea
Ta o ai dat noua; ca se ingrozeste si se cutremura, nesuferind a cauta spre puterea ei; ca mortii i-a sculat
si moartea o ai surpat, pentru aceasta ne inchinam ingroparii Tale si Invierii”. Acest tropar, care este un
dens imn teologic, adus Sfintei Cruci, arata modul in care aceasta lucreaza, vindecator si datator de
viata, in Taina Sfantului Maslu. Crucea este direct legata de Invierea lui Hristos, care nu ar fi fost
posibila fara rastignirea si moartea Lui. De aceea rugaciunea a sasea din randuiala Tainei pomeneste
despre „talharul (vindecat, n.n.) prin marturisirea lui cea mai de pe urma; (impreuna cu care, n.n.) zicem
„Cel ce ai ridicat pacatele lumii si pe Cruce Le-ai pironit, Tie ne rugam si cu umilinta la Tine cadem…”.
Puterea Invierii Domnului se vede astfel si prin puterea Crucii, care da viata. De aceea se poate afirma
ca din boala, perceputa aici ca moarte sau ca pricina de moarte, suntem salvati de Crucea Domnului. In
acest sens, dupa fiecare din cele sapte rugaciuni se face ungerea bolnavului cu untdelemnul sfintit, in
chipul crucii . Trebuie mentionat si ca unele dintre miruitoare au chiar, la varf, semnul sfintei cruci sau
au forma unui porumbel, purtand in gura o ramura de maslin – trimitere directa la uleiul vindecator al
Maslului. Precizam, de asemenea, faptul ca ultima ungere se face si intre preoti, Molitfelnicul invatand
ca„…se miruiesc preotii, toti cei de fata si bolnavul…” .
Slujba Sfantului Maslu se termina tot sub semnul Sfintei Cruci. Randuiala arata ca, dupa ce se citeste
rugaciunea a opta, bolnavul saruta Sfanta Evanghelie, „…saruta si Sfanta Cruce...”. Iar dupa apolis,
atunci preotii rostesc cuvintele „Dumnezeu sa te ierte si sa te binecuvinteze, si sanatate sufleteasca si
trupeasca sa-ti daruiasca” , deodata cu acestea binecuvantand pe cel bolnav sau poporul, cu Sfanta
Cruce.
Sensul profund teologic al legaturii dintre bolnav si Domnul Hristos, prin Cruce, iese astfel la iveala.
Prin credinta, bolnavul urmeaza lui Hristos, purtandu-si propria cruce, gasind in Sfantul Maslu cea mai
inalta forma de integrare a durerii si a suferintei sale in Crucea lui Hristos . In Maslu, crestinul aflat in
boala se incredinteaza lui Dumnezeu, se uneste total cu El, purtandu-si, cu o hristica rabdare, crucea
suferintei si a bolii personale. Dar aceasta asumare a durerii, prin Hristos, aceasta asceza a Crucii se
finalizeaza cu biruinta bolii si conduce la Inviere: „Sa lasam ca El, Hristos-Doctorul, sa lumineze viata
noastra, sa vindece neputintele noastre sufletesti si trupesti, sa ne ajute sa purtam crucea spre inviere. Cu
alte cuvinte, necazul, incercarea, neputinta pe care le avem nu trebuie sa ne desparta de Dumnezeu, ci sa
devina motive in plus pentru a ne apropia mai mult de Dumnezeu” .
7. Rolul slujitorilor sfintiti in Taina Sfantului Maslu
Slujba Sfantului Maslu, ca de altfel toate Tainele si ierurgiile, este savarsita de catre persoane sfintite,
randuite in Biserica prin hirotonie, cu har primit din si prin succesiune apostolica, cu punerea mainilor
arhiereului. Este, neindoielnic, mare de tot rolul slujitor al preotului, in Taina Sfantului Maslu! Preotul
cheama mila lui Dumnezeu, cheama pe Maica Domnului si pe sfintii tamaduitori, care sa daruiasca sau
sa mijloceasca vindecare bolnavului. Rugaciunea preotului are puterea de a cobori tot cerul in viata celui
incercat de boala: „Cel ce ai poruncit ca bolnavii sa cheme pe sfintitii Tai slujitori si sa se tamaduiasca
prin rugaciunile lor si prin ungerea untdelemnului Tau, Iubitorule de oameni, mantuieste cu mila Ta pe
acesta ce patimeste” .
Intr-o prima etapa, slujitorul sfintit se roaga pentru a fi invrednicit sa slujeasca Sfanta Taina. Isi
recunoaste greselile si limitele, intr-un cuvant nevrednicia: „... Care si pe mine, smeritul si pacatosul si
nevrednicul robul Tau, cel incurcat in multe pacate si cufundat in patimile dezmierdarilor m-ai chemat
la sfanta si preainalta treapta a Preotiei” sau recunoaste o stare de fapt: „Insuti, Stapane, Indurate, cauta
din inaltimea Ta cea sfanta, umbrindu-ne pe noi pacatosii si nevrednicii robii Tai, cu harul Sfantului Tau
Duh, in ceasul acesta si trimite-l peste robul Tau acesta (N), care si-a cunoscut pacatele sale si vine la
Tine cu credinta...” . Starii de pacatosenie i se contrapune insa indurarea lui Dumnezeu si chemarea pe
care El o face slujitorului Sau, pe care il invredniceste si il innobileaza la o slujire mai mare decat cea a
ingerilor: „…m-ai chemat la sfanta si preainalta treapta a preotiei, ca sa intru in ceea ce este dincolo de
catapeteasma, in Sfanta Sfintelor, unde Sfintii Ingeri doresc sa priveasca si sa auda glasul Evangheliei
Domnului Dumnezeu si sa vada cu ochii lor chipul Sfintei Jertfe si sa se indulceasca de dumnezeiasca si
Sfanta Liturghie” . Astfel, preotul cere iertare de pacate si curatire personala, sufleteasca si trupeasca. si
dobandeste o anume stare de curatie, care il sustine in slujirea sa.
Astfel invrednicit, preotul devine apoi mijlocitor. Ca intr-un gen de epicleza repetata, preotul invoca
harul Sfantului Duh asupra untdelemnului, care, astfel, se sfinteste. Cu untdelemnul sfintit el unge
trupul celui bolnav, iar canonul premergator subliniata acest act: „Cu curgerile milei Tale, Hristoase, si
cu ungerile preotilor Tai, spala, Doamne, ca un indurat, durerile si ranile si apasarile chinurilor
acestuia...” , „Cauta din cer Indurate... trimite acum, prin ungerea cea dumnezeiasca a preotilor ajutorul
Tau si taria Ta celui ce alearga la Tine” sau, mai frumos „Prin ungerea untdelemnului Tau si prin
atingerea preotilor, Iubitorule de oameni, sfinteste de sus pe robii Tai; izbaveste-i de boli si de
intinaciunea sufletului; curateste-i, spala-i, Mantuitorule si fereste-i de tot felul de sminteli; usureaza-le
durerile, izgoneste-le nevoile si le risipeste necazurile…” .
Asadar, alaturi de Maica Domnului si de sfinti, preotul devine un real mijlocitor pentru dobandirea
sanatatii de catre cel bolnav, dar mai mult, pentru iertarea pacatelor lui sau, si mai mult, pentru
mantuirea sufletului celui incercat. Insusi textul rugaciunii precizeaza: „…Cel Ce m-ai invrednicit a
savarsi cerestile Tale Taine si a-Ti aduce daruri si jertfe pentru pacatele noastre si pentru greselile cele
din nestiinta ale poporului si a fi mijlocitor pentru oile Tale cele cuvantatoare, ca, prin multa si negraita
Ta iubire de oameni, sa curatesti pacatele lor” . Dupa cum s-a aratat, puterea preotului vine, mai intai,
din puterea Preotiei lui Hristos, pe care o slujeste, dar si din puterea sa de pocainta, din dorinta sa de
curatire si din ravna sa de slujire. Lucrarea preotului in Taina Sfantului Maslu este, deci, un act sinergic:
Mantuitorul vindeca atunci cand este chemat de preot sau, altfel spus, preotul poate mijloci vindecarea,
iertarea pacatelor si poate cere chiar mantuirea sufletului celui bolnav, cu puterea lui Hristos de la Insusi
Hristos - Mantuitorul sufletelor noastre. Asa se pot intelege cuvintele Sfantului Simeon al Tesalonicului,
care invata ca, in Taina Sfantului Maslu „…se face chemarea lui Dumnezeu de oameni dumnezeiesti, ca
preotii sunt oameni dumnezeiesti, avand cu hirotonie Darul lui Dumnezeu…” .
Acest aspect esential pentru lucrarea Tainei este evidentiat in rugaciunile Tainei:
- rugaciunea la ungerea bolnavului: „...tamaduieste pe robul Tau acesta (N) de neputinta trupeasca si
sufleteasca ce l-a cuprins si-l fa sa vieze prin harul Hristosului Tau”
- rugaciunea a II-a: „…Insuti, Indurate Stapane, cauta din inaltimea Ta cea sfanta, umbrindu-ne pe noi
pacatosii si nevrednicii robii Tai cu harul Sfantului Duh in ceasul acesta si trimite-L peste robul Tau
acesta (N), care si-a cunoscut pacatele sale si a venit la tine cu credinta. Primindu-l cu iubirea Ta de
oameni si iertandu-i orice a gresit cu cuvantul, cu lucrul sau cu gandul, spala-l si-l curateste pe el de tot
pacatul...” .
- rugaciunea a III-a: „...Asa, Doamne, trimite din cer puterea Ta cea tamaduitoare; atinge-te de trup,
potoleste-i fierbinteala, usureaza-i suferintele si-i izgoneste toata boala cea ascunsa. Fii tamaduitorul
robului Tau, acesta (N); ridica-l pe dansul din patul durerii si din asternutul chinuirii. Daruieste-l pe
dansul sanatos si intreg Bisericii Tale, ca sa fie bineplacut Tie si sa faca voia Ta” .
Aceste exprimari au un puternic efect psihoterapeutic. Bolnavul isi constientizeaza starea si stie ca
singura sa scapare este la Dumnezeu. Slujitorul Domnului din fata lui este perceput ca un inger, ca un
trimis al cerului, venit sa aduca vindecarea de la Dumnezeu. De aceea, mai departe, preotul intareste:
„Insuti, prea bunule Imparate, asculta rugaciunea mea in ceasul acesta si in aceasta sfanta zi si in toata
vremea si in tot locul, si ia aminte la glasul rugaciunii mele si daruieste tamaduire robului Tau (N), care
este in neputinta sufletului si a trupului, dandu-i slobozire de pacate si iertare greselilor celor de voie si
celor fara de voie, tamaduindu-i lui ranile cele netamaduite si toata boala si toata neputinta. Daruieste-i
lui tamaduire sufleteasca... da-i tamaduire si izbavire de toata boala cea vatamatoare...” .
Adus, prin rugaciunea preotului, la aceasta constiinta a vindecarii prin credinta, credinciosul bolnav
dobandeste sanatate trupeasca (da sau nu! ) si intremare sufleteasca (intotdeauna!), dupa randuiala
tainica a lui Dumnezeu cu fiecare dintre noi. In cazul unei credinte profunde a celui bolnav, izvorate
dintr-o constiinta vie si dintr-o dorinta autentica de indreptare a vietii, tot preotul este cel care devine
martorul acestei ridicari din boala; el vede cum cel bolnav se transforma, devine hristomorf: „Gura lui o
umple de lauda Ta. Buzele lui le deschide spre slavirea numelui Tau. Mainile lui le intinde spre lucrarea
poruncilor Tale. Picioarele lui indrepteaza-le spre vestirea Evangheliei Tale. Toate madularele si
gandirea lui intareste-le cu harul Tau” . Aceasta este conditia dobandirii sanatatii, transformarea vietii,
asa cum Insusi Domnul o ceruse, o cere si dupa cum El Insusi fagaduieste: „Pentru aceasta si noi,
Bunule si Iubitorule de oameni, dupa nemincinoasele Tale fagaduinte, indraznind, ne rugam Tie si
cerem in ceasul acesta: asculta rugaciunea noastra si o primeste pe ea ca pe tamaia ce se aduce Tie si
cerceteaza pe robul Tau (N)” .
8. Materia Tainei – untdelemnul: „ungere”, „pecetluire”, „tamaduire”, „sfintire”
Ca si in cazul celorlalte Sfinte Taine, si la Sfantul Maslu se foloseste o materie care se sfinteste si care
se impartaseste bolnavului, spre vindecare. In partea de pregatire a slujbei, la indrumarile care se ofera
preotului, se arata ca, pe o masa „se pune un vas de faina cu grau si in mijlocul lui o candela cu
untdelemn curat; in faina se infig sapte betisoare, infasurate cu vata, pentru ungere” .
Adevarata pregatire aperceptiva a celui bolnav, canonul premergator Tainei este un necesar exercitiu
didactic-patristic, ce cuprinde mai multe referiri la materia Tainei, ale carei etape de transformare
trebuie cunoscute de crestini, pentru a-si si face efectul. Aceasta materie a Tainei este numita, simplu,
„untdelemn” (remarcam forma arhaica a termenului, care se pastreaza asa chiar si in ultimele editii ale
Molitfelnicului romanesc) ; in alta parte este numita „untdelemn sfant” sau chiar „untdelemn
dumnezeiesc” . De aceea, ungerea ce are sa se faca este, la randul ei, „sfanta” sau „dumnezeiasca” si ea
pecetluieste pe cel ce o primeste si il umple de puterea darului vindecator al harului Sfantului Duh.
Vindecarea, ca urmare a ungerii, se va face insa prin credinta: „Mantuitorule, Cel ce esti mirul cel
nestricacios si varsat prin har, Care curateste lumea, indura-Te si miluieste pe acesta ce-si unge, cu
credinta in dumnezeirea Ta, ranile cele trupesti” . Textul face aluzie la numele Mantuitorului Iisus
Hristos - „Mashiah” (Mesia) - care inseamna „unsul Domnului”, despre care graieste profetia de la
Cantarea Cantarilor I, 1. Acelasi text biblic, coroborat cu cel euhologic, in cheie patristica arata ca
lucrarea untdelemnului se aseamana cu mila si darul lui Dumnezeu, care se revarsa peste toti
credinciosii. Talcuirea asupra semnificatiei revarsarii untdelemnului peste cel bolnav o face Sfantul
Simeon al Tesalonicului: „Sa nu zica cineva, ca un hulitor, ca este untdelemn, si ce poate face
untdelemnul cel din pomul maslinelor? Ca intr-adevar, este untdelemn, dar este plin de Dar din
dumnezeiasca chemare, fiindca este chemarea lui Dumnezeu…Drept aceea, untdelemnul
binecuvantandu-se de preoti cu chemarea lui Dumnezeu, este dumnezeiesc, sfant, plin de dumnezeiescul
Dar al Duhului Sfant…El, ungand trupeste, poate lumina si sfinti impreuna sufletele, trupurile si
duhurile si a vindeca ranile, a goni bolile, a curata tina pacatului si are puterea de a ne da mila si
blandetea lui Dumnezeu” . Aceasta este prima etapa de pregatire, deopotriva a untdelemnului si a
bolnavului. Acum bolnavul invata despre puterea untdelemnului sfintit, cu care va fi in curand uns si
pecetluit si prin care nadajduieste sa primeasca de la Hristos iertare, vindecare si sfintire, dar mai cu
seama arvuna de mantuire.
A doua etapa a pregatirii untdelemnului se afla in textul Tainei propriu-zise, la ectenia mare, care
contine cererea „pentru ca sa se binecuvinteze untdelemnul acesta, cu puterea, cu lucrarea si cu venirea
Sfantului Duh...” . Astfel untdelemnul este afierosit si pregatit pentru sfintire; este pregatit pentru a
deveni vehiculul vindecator al darului Duhului Sfant, prin aceea ca toti preotii slujitori il binecuvinteaza
si invoca asupra lui numele si puterea lui Dumnezeu.
A treia etapa este insasi sfintirea, pe care o primeste materia Tainei prin citirea asupra sa, de sapte ori, a
rugaciunii respective si prin binecuvantarea sa, tot de sapte ori, de catre toti preotii, care, dupa traditia
veche a Bisericii ar trebui sa fie tot sapte: „Doamne, Care cu mila si cu indurarile Tale tamaduiesti
zdrobirile sufletelor si ale trupurilor noastre, Insuti, Stapane, sfinteste untdelemnul acesta, ca sa fie,
celor ce se vor unge din el, spre tamaduire si spre izbavire de toata patima si intinaciunea trupului si a
sufletului si de toata rautatea...” . Abia acum untdelemnul primeste harul Sfantului Duh, se sfinteste si
capata putere si dar de imputernicire si de tamaduire pentru cel bolnav. Remarcam ca, in textul slujbei,
chemarea lui Dumnezeu asupra untdelemnului se face doar pana la rugaciunea a patra, inclusiv. Dupa
acest moment, toate rugaciunile vizeaza doar pe cel (cei) care participa la savarsirea Sfintei Taine si
care cer(e) ajutor si vindecare.
Punctul culminant si care face lucrativa Taina este ungerea bolnavului cu untdelemnul sfintit, „la frunte,
la gura, la nari, la urechi, pe piept, pe maini si pe talpi” . Ungerea aceasta se aseamana cumva ungerilor
de la Botez, prin care pruncul primeste „untdelemnul bucuriei” si Sfantul si Marele Mir , aceste doua
din urma fiind insa diferite ca forma si ca rod al lucrarii tainice a Duhului Sfant. Se observa ca
randuielile invata ca ungerea sa se faca la organele ce activeaza simturile omului – cai de relationare a
fiecarei persoane cu Dumnezeu, cu ceilalti oameni si cu lumea: gandirea, graiul, mirosul, auzul, simtirea
(in acceptiunea filocalica a inimii vazute ca centru al intregii simtiri umane), lucrarea si capacitatea de
deplasare (mersul). Sunt chiar caile prin care se savarsesc pacatele sufletesti si trupesti si prin care
crestinul cazut in pacat este invadat de rau. Acum, prin ungere, acestea toate se curata, revin la starea de
puritate spirituala pe care au avut-o la Botez. Prin ungere, asadar, credinciosul primeste si iertare (de
pacate), si vindecare (de boli), intrucat, in Maslu, acestea doua „sunt intim legate si nu pot fi separate”
Urmare atator rugaciuni si invocari ale Duhului Sfant, untdelemnul de la Maslu este „sfintenie mare” si
trebuie pastrat la loc curat si sfant, in cazul in care, dupa ce se foloseste de catre preot, care unge
bolnavul, restul se pastreaza in casa. Asupra acestei griji cu care sunt datori crestinii, Sfantul Simeon al
Tesalonicului avertizeaza: „…trebuie sa se pazeasca acest untdelemn si sa se cinsteasca si sa nu ramana
uitat…Sa cunoasca cei ce n-au grija pentru acestea, ca osanda grea vor avea
8. Concluzii
Asa cum este intocmita astazi, randuiala Sfantului Maslu este „rotunda”, desi poate comporta mai multe
corijari sau adaosuri. Prin participarea la slujirea ei, credinciosii primesc mult folos sufletesc si trupesc:
mangaiere, alinare, tamaduire, iertare, sfintire. Pentru a dobandi harul lui Dumnezeu, slujba trebuie
savarsita cu toata responsabilitatea de catre preot, care este chemat sa vada cata speranta isi pun cei
bolnavi in Maslu, pentru redobandirea sanatatii. Randuielile, textul, gesturile liturgice nu au nimic
magic in ele. Preotul trebuie sa se fereasca de orice inovatie liturgica si sa foloseasca Molitfelnicul, in
care randuiala Maslului este codificata in forma ei definitiva inca din secolul al XIV-lea.
Asa cum este structurata, slujba demonstreaza ca intreaga lucrare a Maslului este un trialog
duhovnicesc: Dumnezeu-preot-bolnav, Maica Domnului-preot-bolnav, sfant-preot-bolnav. Pentru a
constientiza deplin acest fapt, ca in Maslu lucreaza Dumnezeu si sfintii pentru izbavirea celui bolnav,
atat crestinul, dar mai ales preotul trebuie sa inteleaga sensul si semnificatia a tot ceea ce se citeste si se
face in aceasta randuiala. In acest sens, anul 2012 va prilejui studii si analize de aprofundare a acestor
randuieli ale Tainei.
I a. Ce este Taina Sfantului Maslu?
Sfantul Maslu este Taina Bisericii prin care se impartaseste credinciosului bolnav, in chip nevazut, harul
tamaduirii sau usurarea durerii trupesti, al intaririi sufletesti si al iertarii de pacatele ramase dupa
marturisire, prin ungerea cu untdelemn sfintit, insotita de rugaciunile preotilor.
Taina aceasta poate fi socotita, prin excelenta, “Taina a trupului”, sau “Taina randuita pentru
insanatosirea trupului”. Prin ea se pune in relief valoarea pozitiva acordata de Dumnezeu trupului
omenesc, ca Unul care Insusi a luat trup si il tine in veci, ne mantuieste prin el impartasindu-ne viata
dumnezeiasca.
Astfel, in rugaciunile Maslului se cer deodata tamaduirea trupului, iertarea de pacate si tamaduirea de
patimi, eliberarea simturilor de influentele rele si alungarea vrajmasului. Toate acestea se cer pentru ca
bolnavul, devenit sanatos trupeste si sufleteste, sa poata trai o viata curata, inchinata slujirii lui
Dumnezeu. aceasta arata ca Taina Maslului nu e pentru moarte, ci pentru o viata intru sanatate si curatie.
II. Ce trebuie sa mai stie credinciosii despre Taina Sfantului Maslu?
- termenul „Maslu”provine din slavonescul „maslo”, care inseamna „ulei” sau, in termeni arhaici,
„untdelemn”. Pentru denumirea acestei Taine se foloseste si termenul de „eleoungere”, care provine din
grecescul „eleon”, ce inseamna tot „untdelemn”;
- Taina Sfantului Maslu este o practica a Bisericii, inca din veacul apostolic, cand Sfintii Apostoli
si urmasii lor, episcopii si preotii „ungeau cu untdelemn pe multi bolnavi si ii tamaduia” (Marcu 6, 13);
- multi Sfinti Parinti ai Bisericii abordeaza, in operele lor, problema Sfantului Maslu, lasandu-ne o
comoara de invataturi, talcuiri si sfaturi practice privind aceasta: Sfantul Irineu de Lyon, Sfantul Vasile
cel Mare, Sfantul Ioan Gura de Aur, Sfantul Ambrozie de Mediolan, Sfantul Chiril al Alexandriei,
Sfantul Grigorie cel Mare, Sfantul Simeon al Tesalonicului;
- randuiala Tainei propriu-zise este precedata de Canonul Sfantului Arsenie, arhiepiscop de Corfu
(sec. IX);
- in Biserica Romano-Catolica, Sfantul Maslu se numeste „extrema onctio”, intrucat se
administreaza bolnavului pe patul de moarte; Biserica Ortodoxa nu este de acord cu aceasta practica.
III. Aspecte practice privind Taina Sfantului Maslu
- programarea unui Maslu se face de catre credincios la biserica parohiala, vorbind direct cu
preotul, din timp, pentru ca acesta sa poata anunta cel putin inca un preot, in vederea savarsirii acestei
Taine conform canoanelor si randuielilor bisericesti;
- conform vechilor traditii liturgice, slujba trebuie programata intr-o zi de post si ar fi
recomandabil dimineata, pentru ca bolnavul sa poata fi spovedit si impartasit mai inainte, intrucat el nu
poate ajuna pana seara;
- nu este corect a se cere preotului sa savarseasca Taina Sfantului Maslu pentru unul sau mai multi
morti. In istoria Biserici este consemnata o astfel de practica, incorecta si care a fost combatuta de
Patriarhul Nichifor al II-lea al Constantinopolului (sec. al XIII-lea);
- traditia liturgica a Bisericii privind savarsirea acestei Sfinte Taine in Miercurea Patimilor vine
din vechea randuiala a Maslului cu caracter penitential (pentru iertarea pacatelor, nu neaparat pentru
vindecarea de boli), din perioada prepascala si vine in intampinarea evlaviei credinciosilor care se
pregatesc, trupeste si sufleteste, pentru marele praznic al Invierii Domnului;
- mai inainte de primirea Tainei Sfantului Maslu, credinciosul care solicita aceasta trebuie sa se
spovedeasca, pentru a capata, prin dezlegarea duhovnicului, curatirea sufletului de pacate. Daca
duhovnicul considera ca respectivul credincios este pregatit, il si impartaseste. Spovedania si Sfanta
Impartasanie sporesc mult puterea si eficienta lucrarii Tainei Sfantului Maslu;
- dupa o veche traditie bisericeasca, argumentata canonic („Invatatura preotilor pe scurt”, Buzau,
1702), Maslul nu se face celor ce „li s-a legat limba”, pruncilor pana la 7 ani, „care nu au pacate” si
nebunilor, „pana ce nu-si vin in fire”;
- pentru savarsirea acestei Taine acasa, credinciosul trebuie sa pregateasca: o masa mica,
indreptata spre Rasarit, o candela sau un vas cu untdelemn curat, un vas cu grau sau faina, 7 betisoare
infasurate cu vata la capete, pentru ungere, lumanari (cel putin 7), tamaie;
- nu este justificata bisericeste traditia de a se aduna, de la vecini si rude, bani si alte alimente
(faina, ulei, fructe, oua etc.), „pentru preot”. Acest obicei zonal poate avea cel mult un sens social, de
intrajutorare si solidaritate umana si crestina cu credinciosul aflat in greaua incercare pe care o aduce
boala;
- o traditie gresita este cea a „deschiderii cartii” – atunci cand preotul da bolnavului Sfanta
Evanghelie, pentru a o deschide, lucru prevazut de unele editii mai vechi ale Molitfelnicului, cu
precizarea ca preotul nu trebuie sa citeasca din ea, ci doar o asaza pe capul bolnavului si rosteste
rugaciunea speciala. Intrucat acest aspect al slujbei a degenerat in timp, ca urmare a cererii unor
credinciosi preocupati mai mult de deschisul cartii decat de esenta Tainei – vindecarea sufleteasca si
trupeasca, dar si din cauza unor exagerari ale unor slujitori „pravilari”, diortositorii editiilor mai noi ale
Molitfelnicului au renuntat la acest espect;