Sunteți pe pagina 1din 10

Dumnezeu, miluieşte-mă pe

mine, păcătosul/a.
Acatistul Maicii Domnului – Icoana Sporirea Minţii

Acatistul Maicii Domnului – La icoana „Sporirea Minţii”

„Icoana Sporirea Minţii” – Icoana făcătoare de minuni !

(15 / 28 august)

Condacul 1

Celei alese dintre toate neamurile, Maicii lui Dumnezeu, Împărătesei cerului şi a

 pământului, celei ce întregii lumi vindecarea

duhovnicească îi dăruieşte, cântare de mulţumire îi aducem pentru comoara dumnezeiască ce ne-a

dăruit-o, făcătoarea de minuni a ei icoană, numită „Sporirea minţii”, cu care îngrădiţi fiind, cu luminoasă

bucurie slăvim şi cu dragoste glăsuim: Bucură-Te, Crăiasă preamilostivă, ceea ce minte şi înţelepciune

credincioşilor tăi le dăruieşti!

Icosul 1

Îngerul vestitor în cetatea Nazaret a fost trimis către Preacurata Prunca Maria, ca să-i grăiască: Bucură-

Te! Iar Preacurata, auzind a arhanghelului bună vestire, în smerenia inimii ei, aşa i-a răspuns: Iată roaba

Domnului, fie mie după cuvântul tău. Atunci Dumnezeu-Cuvântul în pântecele ei S-a întrupat. Iar noi,

1
păcătoşii, pe Maica lui Hristos Dumnezeul nostru cu evlavie cinstind-o, aşa cum îngerul ne-a învăţat, cu

smerenie să-i cântăm Celei pline de har:

Bucură-Te, ceea ce eşti binecuvântată între femei;

Bucură-Te, ceea ce de la Domnul har ai aflat;

Bucură-Te, cea adumbrită de puterea Celui Preaînalt ;

Bucură-Te, ceea ce de Duhul Sfânt ai fost sfinţită;

Bucură-Te, roaba credincioasă a Domnului;

Bucură-Te, Pruncă de Dumnezeu aleasă;

Bucură-Te, ceea ce pe Mântuitorul lumii ai născut;

Bucură-Te, Maica Luminii, ceea ce pe toţi îi luminezi;

Bucură-Te, ceea ce întreci mintea celor întelepţi;

Bucură-Te, ceea ce rosturile credincioşilor le desluşeşti;

Bucură-Te, Împărăteasa cerului şi a pământului;

Bucură-Te, că pe tine te fericesc toate neamurile;

Bucură-Te, Crăiasă preamilostivă, ceea ce minte şi înţelepciune credincioşilor tăi le dăruieşti!

Condacul 2

Văzând, Preaneprihănita, dorirea poporului celui nou, pe bineveştitorul evanghelicelor taine, Apostolul

Luca, l-ai blagoslovit, preacurat chipul tău să-l zugrăvească şi, privind la acesta, cu putere ai grăit: Cu

acest chip zugrăvit vor fi harul meu şi puterea. De aceea, în faţa sfintelor tale icoane, cu care întreaga

lume creştină ai împodobit, cu evlavie ne închinăm şi, mulţumindu-I lui Dumnezeu pentru tine Îi cântăm:

Aliluia!

Icosul 2

Ceea ce cereasca înţelepciune o desluşeşti, Fecioară Preacurată, tuturor credincioşilor ai binevoit a le

descoperi că în lume lucrează voia lui Dumnezeu, bună, bineplăcută şi desăvârşită, care depăşeşte orice

minte. Caută spre noi, Născătoare de Dumnezeu atotlăudată şi cu lumina adevărului luminează-ne,

mângâie-ne ca o Maică, pe calea cea dreaptă ne călăuzeşte, ca astfel să-ţi strigăm, cei ce ne rugăm ţie:

Bucură-Te, ceea ce pe Hristos, puterea lui Dumnezeu şi înţelepciunea lui Dumnezeu o ai născut;

Bucură-Te, ceea ce pe Dumnezeu cu omul L-ai unit;

Bucură-Te, ceea ce sufletele noastre cu lumina minţii le luminezi;

Bucură-Te, vas negrăit al slavei lui Dumnezeu;

Bucură-Te, începătoare a cinstirii sfintelor icoane;

Bucură-Te, dătătoarea comorilor duhovniceşti;

Bucură-Te, ceea ce sfintelor tale icoane har le dăruieşti;

Bucură-Te, căci privind la icoanele tale, ţie ne închinăm;


2
Bucură-Te, ceea ce prin sfintele tale icoane întregii lumi vindecări dăruieşti;

Bucură-Te, ceea ce minţile şi inimile noastre la cer le ridici;

Bucură-Te, ceea ce întreaga zidire cu raza harului tău ai luminat;

Bucură-Te, ceea ce împreună cu Fiul tău Dumnezeu de-a pururi împărăteşti;

Bucură-Te, Craiasă preamilostivă, ceea ce minte şi înţelepciune credincioşilor tăi le dăruieşti!

Condacul 3

Adumbriţi fiind de puterea harului, nişte creştini evlavioşi în cetatea Nazaretului au ajuns şi acolo casa

Născătoarei de Dumnezeu au aflat, unde Preacurata s-a născut şi binevestirea arhanghelului a primit, şi

au mutat Sfânta Casă în pământul Italiei, în oraşul Loreto. Până în zilele noastre, în catul de sus al Sfintei

case icoana Născătoarei de Dumnezeu, din lemn făurită, se păstrează, pe care cereştile puteri îngereşti

nevăzut o înconjoară şi cu cucernicie o cinstesc, cu bucurie cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 3

Milostivire de maică având spre tot neamul creştinesc, toate colţurile lumii le chemi la mântuire,

Preacurată Născătoare de Dumnezeu, de aceea în casa ta felurite neamuri din multe ţări sosesc şi în faţa

icoanei tale îşi mărturisesc păcatele. De aceea, de la răsărit şi până la apus icoana ta se slăveşte şi

credincioşii izbăviţi de boli, de dureri şi de necazuri mulţumire îţi aduc, strigând către tine:

Bucură-Te, casă pe care Înţelepciunea lui Dumnezeu Sieşi şi-a zidit;

Bucură-Te, cetate dumnezeiască, ce din mica cetate a Nazaretului ai venit;

Bucură-Te, ceea ce prin naşterea ta casa lui Dumnezeu ai luminat;

Bucură-Te, Pruncă, mai înaltă decât Sfânta Sfintelor;

Bucură-Te, ceea ce cu dumnezeiescul Prunc De-dinainte-de-veci în Nazaret ai sosit;

Bucură-Te, ceea ce tainei mântuirii neamului omenesc ai slujit;

Bucură-Te, scară, pe care de la pământ la cer ne suim;

Bucură-Te, minunat acoperământ al întregii lumi;

Bucură-Te, căci cu credinţă preacuratului tău chip zugrăvit ne închinăm;

Bucură-Te, căci de la el daruri pline de har pentru mântuirea sufletelor noastre luăm;

Bucură-Te, ceea ce semne minunate prin icoanele tale săvârşeşti;

Bucură-Te, puternică apărătoare a neamului creştinesc;

Bucură-Te, Crăiasă preamilostivă, ceea ce minte şi înţelepciune credincioşilor tăi le dăruieşti!

Condacul 4

Un oarecare zugrav de urgia unei boli cumplite fiind stăpânit şi la tulburarea minţii ajungând, de la

doctorii pământeşti nici un folos nu a aflat. Atunci Preacurata Născătoare bolnavului i s-a arătat şi să-i

zugrăvească icoana, care sfinţeşte casa ei din oraşul Loreto i-a poruncit. Acestea împlinind, zugravul s-a

3
vindecat şi, din acea zi, icoana pictată „Sporirea minţii” o numit-o, cântând în faţa ei cântare de laudă lui

Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 4

Creştinii din ţara Rusiei auzind că, spre bucuria şi mângâierea lor, Preacurata Născătoare să le dea

icoana sa numită „Sporirea minţii” a binevoit, cu multe chipuri ale ei bisericile şi casele şi-au împodobit,

de la care mulţime de semne negrăite şi minuni din belşug se săvârşeau pentru toţi cei ce cu credinţă se

apropiau şi îi cântau Preabinecuvântatei Născătoare aşa:

Bucură-Te, ceea ce cinstita icoană a chipului tău spre mângâiere şi sfinţire ne-ai dăruit;

Bucură-Te, ceea ce durerile sufleteşti şi trupeşti cu icoana ta grabnic le tămăduieşti;

Bucură-Te, ceea ce pământul Rusiei cu acoperământul milostivirii tale l-ai adumbrit;

Bucură-Te, ceea ce pe iubitorii şi cinstitorii icoanei tale de toate necazurile îi izbăveşti;

Bucură-Te, ceea ce în chip nevăzut, împreună cu sfintele tale icoane, în casele noastre pătrunzi;

Bucură-Te, ceea ce binecuvantare şi bucurie astfel ne dăruieşti;

Bucură-Te, ceea ce pe cei părăsiţi de doctori în preaputernicile tale braţe îi primeşti;

Bucură-Te, vindecătoare a celor ce minţile, din pricina bolii, şi-au rătăcit;

Bucură-Te, nădejdea celor fără de nădejde;

Bucură-Te, luminarea cugetelor noastre;

Bucură-Te, oglinda curată a cunoştinţei adevărului;

Bucură-Te, căci de la răsărit până la apus numele tău se fericeşte;

Bucură-Te, Crăiasă preamilostivă, ceea ce minte şi înţelepciune credincioşilor tăi le dăruieşti!

Condacul 5

Asemeni unei stele călăuzite de Dumnezeu s-a arătat icoana ta, Maică a Domnului: ţara Rusiei şi oraşele

ei le sfinţeşte, pe cei aflaţi în întunericul neştinţei cu lumina cunoştinţei dumnezeieşti îi luminează,

mintea noastră cea întunecată de păcăte o limpezeşti, pe cei rătăciţi pe calea poruncilor Fiului tău şi

Dumnezeu îi îndrumă, Căruia spre mulţumire Îi cântăm: Aliluia!

Icosul 5

Văzând comoara dumnezeiască, icoana minunată a Maicii Domnului, către aceasta cu sârguinţă să

alergăm, pentru ca în neputinţe vindecare, în mâhniri mângâiere, în necazuri izbăvire să primim şi cu

bucurie să-i cântăm Apărătoarei noastre:

4
Bucură-Te, ceea ce cu ivirea icoanei tale pe credincioşi i-ai luminat;

Bucură-Te, căci prin tine Soarele Dreptăţii, Dumnezeul nostru în întuneric a strălucit;

Bucură-Te, Maică a Luminii Minţii, care cu harul întreaga lume ai luminat-o;

Bucură-Te, ceea ce cu zorile harului ne înţelepţeşti;

Bucură-Te, ceea ce cu lumina ta întunericul neştinţei noastre îl risipeşti;

Bucură-Te, Fecioară, căci prin tine lumina cunoştinţei dumnezeieşti tuturor le-a strălucit;

Bucură-Te, candela nestinsă, ceea ce flacăra credinţei o aprinzi;

Bucură-Te, ceea ce calea virtuţilor o desluşeşti;

Bucură-Te, izvorul sfinţeniei;

Bucură-Te, puternica noastră Apărătoare de necazuri şi de urgii;

Bucură-Te, făclie neostoită a iubirii dumnezeieşti;

Bucură-Te, ceea ce prin strălucirea minunilor tale primăvara mântuirii o binevesteşti;

Bucură-Te, Crăiasă preamilostivă, ceea ce minte şi înţelepciune credincioşilor tăi le dăruieşti!

Condacul 6

Întreaga lume propovăduieşte milostivirea ta, o, Maică a Domnului nostru, căci în toate oraşele şi satele

de pe pământul Rusiei icoana ta, cea numită „Sporirea minţii” cu raze de minuni străluceşte, luminând

sufletele noastre cu lumina harului dumnezeiesc şi îndemnându-ne să-I cântăm lui Dumnezeu, Celui ce

te-a proslăvit: Aliluia!

Icosul 6

Strălucit-a în cinstita ta icoană, Preacurată, lumina mântuirii celor rătăciţi în bezna păcătelor şi a

patimilor şi toţi cei ce cu credinţă şi evlavie se roagă în faţa ei grabnic ajutor primesc. Întunecimea

minţilor noastre cu lumina ta risipeşte-o, Atotlăudată, şi dă-le să vadă lumina cea adevărată tuturor celor

ce cu dragoste îţi cântă aşa:

Bucură-Te, stea neapusă, ceea ce Soarele dreptăţii în lume l-ai adus;

Bucură-Te, Maica Luminii celei adevărate, care luminează sufletele credincioşilor;

Bucură-Te, povăţuitoarea învăţăturii celei pline de har;

Bucură-Te, ceea ce cu luminosul tău acoperământ mintea noastră tulbură o luminezi;

Bucură-Te, zare neînserată, ce risipeşti pâcla păcătelor noastre;

Bucură-Te, ceea ce ne izbaveşti de întuneric şi de veşnicele cazne;

Bucură-Te, ceea ce de cursele vrăjmaşilor ne slobozeşti;

Bucură-Te, ceea ce nebunia lumii acesteia o biruieşti;

Bucură-Te, doborârea învăţăturilor stricătoare de suflet;

Bucură-Te, dăruitoarea învăţăturilor folositoare;

Bucură-Te, ceea ce mângâiere cu icoana ta ne dăruieşti;

5
Bucură-Te, ceea ce cu lumina bucuriei sufletele ni le întăreşti;

Bucură-Te, Crăiasă preamilostivă, ceea ce minte şi înţelepciune credincioşilor tăi le dăruieşti!

Condacul 7

Vrând ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină, preamilostivul Dumnezeu şi

Ziditorul nostru i-a dăruit Maicii Sale pentru noi icoana „Sporirea minţii”, pentru ca toţi cei ce cu credinţă

se roagă în faţa ei, să primească puterea cuvântului, minte şi înţelepciune şi în liniştea cugetului lor să-I

cânte Domnului şi Împărătului nostru: Aliluia!

Icosul 7

Noi şi preaslăvite minuni credincioşilor le descoperi, Maică a lui Dumnezeu, prin sfânta ta icoană: cu

puterea harului lui Hristos pe cei cu mintea tulburată îi luminezi, de nebunie ne fereşti, slăbiciunile le

întremezi şi tuturor ce aleargă la tămăduitoarea ta icoană grabnică vindecare le dăruieşti, îndemnându-i

să-ţi cânte:

Bucură-Te, ceea ce ne scoţi din adâncul neştinţei;

Bucură-Te, ceea ce mintea multora o luminezi;

Bucură-Te, ceea ce cuvântul înţelepciunii celor ce îl cer, îl dăruieşti;

Bucură-Te, ceea ce minţile celor fără de minte le întregeşti;

Bucură-Te, izgonitoarea cugetelor păcătoase;

Bucură-Te, îmblânzitoarea inimilor învârtoşate;

Bucură-Te, ceea ce mintea spre Dumnezeu ne-o înalţi;

Bucură-Te, înţelepţitoarea neînţelepţilor;

Bucură-Te, povăţuitoarea noastră spre evlavie;

Bucură-Te, ceea ce rugăciunile binecredincioşilor spre Fiul tău şi Dumnezeu le aduci;

Bucură-Te, ceea ce însăţi neîncetat pentru noi toţi te rogi la Prestotul Atotţiitorului;

Bucură-Te, ceea ce veşnica bucurie ne-o hărăzeşti;

Bucură-Te, Crăiasă preamilostivă, ceea ce minte şi înţelepciune credincioşilor tăi le dăruieşti!

Condacul 8

Nespus este a privi la icoana ta pe lemn zugrăvita, Preasfântă Născătoare de Dumnezeu Fecioară, care,

cu dumnezeiasca ta putere, duhurile întunericului le risipeşti şi celor slabi la minte şi cu greutate la

învăţătură minte le dăruieşti. Şi noi, cei ce pierim în păcate, cu lacrimi te rugăm, izbăveşte-ne de

duşmanii văzuţi şi nevăzuţi, de întunericul nechibzuinţei, pentru ca întodeauna să-I cântăm Domnului şi

Mântuitorului nostru: Aliluia!

6
Icosul 8

Tot pământul Rusiei este plin, ca de nişte aştri luminati de Dumnezeu, de făcătoarele de minuni ale tale

icoane, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, printre care şi icoana „Sporirea minţii”, care cu har

străluceşte şi inimile noastre îngheţaţe cu semnele milostivirii tale faţă de noi, păcătoşii, le încâlzeşte.

Pentru aceasta în faţa sfânt chipului tău genunchii plecându-ne, ţie îţi cântăm, Preacurată, aşa:

Bucură-Te, ceea ce necazurile noastre în bucurii le prefaci;

Bucură-Te, ceea ce de săgeţile aprinse ale vicleanului ne ocroteşti;

Bucură-Te, învăţătoarea pruncilor şi păzitoarea lor cea plină de har;

Bucură-Te, Ocrotitorea şi Călăuzitoarea preaînţeleaptă a tinereţii;

Bucură-Te, ceea ce copiilor cu greutăţi la învăţătură minte le dăruieşti;

Bucură-Te, ceea ce strici cursele vrăjmaşilor;

Bucură-Te, ceea ce luminezi cugetele credincioşilor;

Bucură-Te, ceea ce-i ruşinezi pe necredincioşi;

Bucură-Te, vindecătoarea celor stăpâniţi de întunecarea minţii;

Bucură-Te, că harul icoanei tale alungă pe demoni;

Bucură-Te, Maica milostivirii şi a bunătăţilor;

Bucură-Te, nădejdea mântuirii noastre;

Bucură-Te, Crăiasă preamilostivă, ceea ce minte şi înţelepciune credincioşilor tăi le dăruieşti!

Condacul 9

Toate fiinţele îngereşti ţie cu evlavie îţi slujesc, o, Crăiasă a cerului şi a pământului, neamul omenesc

laudă îţi aduce şi sfânta ta icoană o cinsteşte, pe care spre bucurie şi mângâiere ne-ai dăruit-o. Învaţă-

ne, Preabună, cu vrednicie să te slăvim şi Mântuitorului lumii, Celui din tine născut să-I cântăm: Aliluia!

Icosul 9

Ritorii omeneşti nu se pricep a cunoaşte taina slujirii tale neamului creştinesc, Născătoare de Dumnezeu

Fecioară, nici nu pot înţelege puterea minunată de la icoanele tale izvorâtă pentru toată trebuinţa

sufletească  şi trupească a oamenilor. Iar noi, creştinii drept slăvitori, cu lacrimi de bucurie în ochi în faţa

sfintei tale icoane stând, te slăvim, Fecioară plină de har, şi grăim:

Bucură-Te, bucuria îngerilor;

Bucură-Te, cea căreia arhanghelii i se inchină;

Bucură-Te, ceea de heruvimi în văzduh eşti întâmpinată ;

Bucură-Te, cea căreia laudă îi aduc serafimii;

Bucură-Te, podoabă strălucitoare a Bisericii cereşti şi pământeşti;

Bucură-Te, ceea ce eşti mai înaltă decât toate puterile cereşti;

7
Bucură-Te, ceea ce eşti cinstită de oştirile cereşti;

Bucură-Te, slava tuturor pământenilor;

Bucură-Te, ceea ce minţile noatre cu icoana ta spre Cel Preaînalt le ridici;

Bucură-Te, Călăuzitoarea noastra spre Patria cerească;

Bucură-Te, ceea ce cu lumina sufletului tău tot pământul îl îmbrătişezi;

Bucură-Te, ceea ce în faţa Crucii Fiului Tău pe toţi ne-ai înfiat;

Bucură-Te, Crăiasă preamilostivă, ceea ce minte şi înţelepciune credincioşilor tăi le dăruieşti!

Condacul 10

Dorind să mântuiască lumea de nebunie şi de amăgirea vrăjmaşului, Domnul Cel iubitor de oameni ne-a

dăruit minunata ta icoană, Născătoare de Dumnezeu. În faţa ei cei tulburaţi la minte se tămăduiesc, cei

chinuiţi de demoni se izbăvesc, suferinzii mângâiere şi bucurie dobândesc. Pentru aceasta slăvind pe

Dumnezeu, Cel ce astfel de milostiviri ne dăruieşte, să-I cântăm cântare de mulţumire: Aliluia!

Icosul 10

Zid nebiruit şi Acoperământ fii nouă, Preacurată, împotriva năvălirii vrăjmaşilor văzuti şi nevăzuţi,

ocrotindu-ne de orice boală şi năpastă. Pentru aceasta, cu credinţă căzând la icoana ta „Sporirea minţii”,

pentru haric ajutor şi tămăduirea tuturor neputinţelor trupeşti şi sufleteşti, cu bucurie îţi cântăm aşa:

Bucură-Te, Păzitoarea noastră de căile pierzării;

Bucură-Te, îndrumătoarea credincioşilor spre tot lucrul cel adevărat;

Bucură-Te, izgonitoarea duhului bolii şi al leneviei ;

Bucură-Te, dobândirea duhului înţelepciuni şi al puterii;

Bucură-Te, ceea ce pe vrăjmaşii cu puterea lui Dumnezeu îi ruşinezi;

Bucură-Te, ceea ce destrami sfaturile necinstitorului;

Bucură-Te, ceea ce sănătate demonizaţilor le dăruieşti;

Bucură-Te, tămăduitoarea cumplitelor neputinţe;

Bucură-Te, izbăvitoarea noastră de moartea duhovnicească;

Bucură-Te, ceea ce cu lacrimile tale păcatele noastre le curăţeşti;

Bucură-Te, ceea ce cu bucurie duhovnicească în chip minunat ne îndestulezi;

Bucură-Te, ceea ce în veacul viitor veşnic bucurii ne hărăzeşti;

Bucură-Te, Crăiasă preamilostivă, ceea ce minte şi înţelepciune credincioşilor tăi le dăruieşti!

Condacul 11

Cântare de mulţumire îţi aducem în faţa preacinstitului tău chip, o, Preacurată, pentru negrăita ta

milostivire către noi şi ne rugăm, Ceea ce eşti plină de har: păzeşte minţile şi inimile noastre de

învăţăturile stricătoare, de necredinţă şi de superştiţii, apără ţara Rusiei (României) de toată

8
neorânduiala iscată în patria noastră de potrivnicii credinţei şi învredniceşte-ne cu inimă curată să-L

slăvim pe ziditorul nostru cântându-i cântarea: Aliluia!

Icosul 11

Ca pe o făclie purtătoare de lumină vedem icoana ta, Maică a Domnului, cu strălucirea minunilor tale

pământul nostru luminându-l, pe calea mântuirii îndrumându-ne şi inimile noastre către tine, Preacurată

cu dragoste aprinzându-le. Iar noi, cunoscând puterea harului tău, cu cântări de bucurie te proslăvim

aşa:

Bucură-Te, ceea ce îl întreci cu înţelepciunea pe Solomon;

Bucură-Te, ceea ce ascunsele taine dumnezeieşti le descoperi credincioşilor;

Bucură-Te, ceea ce pe neînţelepţi preaînţelepţi îi arăţi;

Bucură-Te, fulger, ce luminezi sufletele;

Bucură-Te, ceea ce ruşinezi înţelepciunea deşartă a veacului acestuia;

Bucură-Te, ceea ce în ceasul descumpănirii gândul cel bun în inima ni-l dăruieşti;

Bucură-Te, descoperirea înţelepciunii şi bunătăţii lui Dumnezeu;

Bucură-Te, frumuseţea lumii de sus;

Bucură-Te, ceea ce minunata ta icoană ca pe un dar ceresc ne-ai descoperit;

Bucură-Te, izvorul bucuriei neîncetate;

Bucură-Te, Crăiasă preamilostivă, ceea ce minte şi înţelepciune credincioşilor tăi le dăruieşti!

Condacul 12

O, Preabună, cere pentru noi harul dumnezeiesc de la Fiul tău şi Dumnezeu, întinde-ne o mână de ajutor,

ca să nu murim nepocăiţi; cu iubirea ta încălzeşte-ne, curăţeşte minţile noastre de gândurile păcătoase,

limpezeşte ochii inimii noastre ca să vadă calea mântuirii şi învredniceşte-ne ca şi în viaţa aceasta şi în

Împărăţia cerească să-i cântăm Ziditorului şi făcătorului nostru: Aliluia!

Icosul 12

Cântând minunile tale prin icoana ta săvârşite, pe tine te lăudăm, Crăiasă, te slăvim, ceea ce cu adevărat

eşti mai cinstită decât heruvimii şi mai slăvită, fără de asemănare decât serafimii. Caută din cer către cei

ce stau în faţa sfintei tale icoane şi harul tău trimite-ne nouă, izbăveşte de tot necazul şi ispitele

vrăjmaşilor pe cei ce te cantă pe tine ca pe Apărătoarea şi Ocrotitoarea noastră, aşa:

Bucură-Te, ceea ce cu rugăciunile tale întreaga lume o mântuieşti;

Bucură-Te, mângâierea amarnicului veac de acum;

Bucură-Te, Maica Luminii, ceea ce cu lumina curăţiei tale pe toţi îi luminezi;

Bucură-Te, ceea ce ne descoperi tainele voii lui Dumnezeu;

9
Bucură-Te, ceea ce pământul Rusiei ca moştenire ţi l-ai ales;

Bucură-Te, ceea ce cu icoanele tale făcătoare de minuni pământul Rusiei ai binecuvântat;

Bucură-Te, ceea ce în chip minunat prin icoana ta în chip nevăzut ne acoperi;

Bucură-Te, ceea ce bucurie harică verşi în inimile iubitorilor de Dumnezeu;

Bucură-Te, ceea ce uşile milostivirii dumnezeieşti cu mijlocirea ta le deschizi.

Bucură-Te, ceea ce darurile Sfântului Duh ne ajuţi a le dobândi;

Bucură-Te, una curată şi binecuvântată între femei;

Bucură-Te, Crăiasă preamilostivă, ceea ce minte şi înţelepciune credincioşilor tăi le dăruieşti!

Condacul 13

Maică Atotlăudată a Luminii Peste-tot-fiitoare şi a Părintelui Înţelepciunii, Tu eşti lumina mâhniţilor,

sporirea minţii şi bucuria inimilor noastre; auzi-ne pe noi şi primeşte rugăciunea noastră, a păcătoşilor,

înţelepţeşte-ne pe noi, neînţelepţii şi povăţuieşte-ne să cântăm şi să ne rugăm în faţa icoanei Tale,

„Sporirea minţii” numită. Nu înceta a Te ruga pentru noi, nevrednicii robii Tăi, cei ce Te slăvim şi Fiului

Tău şi Dumnezeu Îi cântăm: Aliluia!

(Acest condac se zice de trei ori.)

Apoi se zice iarăşi Condacul 1 şi Icosul 1.

Rugăciune la icoana Maicii Domnului Sporirea Minţii

Preacurată Născătoare de Dumnezeu, casă pe care Înţelepciunea lui Dumnezeu Sieşi Şi-a zidit-o,

dătătoarea darurilor duhovniceşti, ceea ce de la cele lumeşti la cele dinainte de lume mintea noastră o

înalţi şi pe toţi la cunoştiinţa înţelepciunii îi ridici! Primeşte această cântare de rugăciune de la noi,

nevrednicii robii Tăi, care cu credinţă şi cu smerenie ne închinăm în faţa Preacinstitei Tale icoane!

Înduplecă-L pe Fiul Tău şi Dumnezeul nostru să le de-a mai marilor nostri înţelepciune şi putere,

judecătorilor dreptate şi necăutare la faţa omului, păstorilor înţelepciune duhovnicească, râvnă şi bună

pază a sufletelor noastre, învăţătorilor smerită  înţelepciune, fiilor ascultare şi nouă tuturor Duhul

chibzuinţei şi al evlaviei, duhul smereniei şi al blândeţii, duhul curăţiei şi al adevărului. Şi acum, Maică

prealăudată, dă-ne bună sporire a minţii, pe cei aflaţi în vrajbă şi în dezbinare împacă-i, uneşte-i şi pune

între ei o legatură de iubire nedespărţită, pe cei rătăciţi din nesocotinţă întoarce-i spre lumina adevărului

lui Hristos, povăţuieşte-i frica de Dumnezeu, înfrânarea şi hărnicia, dă-le cuvântul înţelepciunii şi

cunoştiinţe folositoare de suflet celor ce le cer, luminează-ne cu bucuria cea nepieritoare, Ceea ce eşti

mai cinstită decât Heruvimii şi mai slăvită decât Serafimii. Iar noi, văzând faptele minunate şi

preachibzuita înţelepciune a lui Dumnezeu în lume şi în viaţa noastră, să ne înstrăinăm de deşertăciunea

pământească şi de prisositoarele griji lumeşti şi să ne ridicăm minţile şi inimile noastre spre cer, pentru

ca, prin ocrotirea şi ajutorul Tău, laudă, mulţumire şi închinare pentru toate să-i aducem Întreit Slăvitului

Dumnezeu şi Ziditorul tuturor, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!


10

S-ar putea să vă placă și