Sunteți pe pagina 1din 5

NOVENA IN CINSTEA DIVINEI INDURARI

                 NOVENA IN CINSTEA DIVINEI INDURARI


 
Novena Indurarii Divine incepe din Vinerea Sfanta si se termina sambata, in ajunul primei duminici
dupa Pasti.
Insusi Isus a dorit aceasta novena fagaduind ca “va darui orice fel de har” celui care o va recita, numai
sa fie spovedit sis a indeplineasca conditiile cerute de catre cultul Divinei Milostiviri, adica:
1) Increderea in Dumnezeu;
2) Fapte de caritate fata de aproapele. Iata ce-I spune Isus sfintei Faustina:      “Doresc, ca in timpul
acestor noua zile tu sa conduci suflete la izvorul indurarii mele, spre a fi intarite,  improspatate si
umplute de harurile necesare in greutatile vietii lor, dar mai ales in ceasul mortii lor. In fiecare zi vei
conduce la Inima mea un anumit grup de suflete si le vei cufunda in oceanul indurarii mele, iar Eu, pe
toate aceste suflete, le voi introduce in casa Tatalui meu. O vei face in aceasta viata si in cea viitoare.
Nu voi refuza nimic acelor suflete pe care le vei conduce la izvorul indurarii mele. In fiecare zi vei cere
Tatalui meu, pentru meritele Patimirii mele dureroase, haruri pentru aceste suflete”.
Pe langa cele noua zile care preceda Sarbatoarea Indurarii Divine (incepand din Vinerea Sfanta), dupa
cum a cerut Isus, pentru ca sa se realizeze fagaduintele sale revelate Sfintei Faustina, novena
urmatoare poate fi recitata ori de cate ori cineva doreste sa-si exprime devotiunea fata de
dumnezeiasca indurare, sau cand cere anumite haruri.
In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. Amin.
                                    Sau:
V. Dumnezeule, vino in ajutorul meu.
R. Doamne, grabeste-te sa ma ajuti.
Slava Tatalui.

1
ZIUA I
“Adu-mi astazi omenirea intreaga, dar mai ales pe cei pacatosi si cufunda-I in oceanul Indurarii mele. In
felul acesta, tu ma vei mangaia de amara tristete pe care mi-o provoaca pierderea acestor suflete”.
Preamilostive Isuse, care prin natura ta, te induri si ne ierti pe noi, nu privi la pacatele noastre, ci la
increderea pe care o avem in nemarginita ta bunatate; primeste-ne in lacasul Inimii tale preamilostive
si nu mai ingadui sa iesim din ea pentru toata vesnicia. Te rugam aceasta, pentru iubirea care te uneste
cu Tatal si cu Duhul Sfant.
O Dumnezeule milostiv si atotputernic, refugiu pentru omul pacatos, Tu, care esti  milostivirea si ocean
de compasiune, ajuta-l pe cel care te invoca cu umilinta.
Parinte Vesnic, priveste cu ochi milostivi omenirea intreaga, mai ales pe sarmanii pacatosi, a caror
unica speranta este Inima preamilostiva a lui Isus, iar pentru meritele patimirii sale dureroase, arata-ne
indurarea ta, ca sa o preamarim pentru toata vesnicia. Amin.
Coronita Divinei Indurari*
http://www.novena.ro/Coronita-Divinei-Indurari-745p.html

ZIUA a II-a
“Adu-mi astazi sufletele preotilor si ale calugarilor si cufunda-le in nepatrunsa mea indurare. Ele mi-au
dat taria sa indur pana la sfarsit amara mea patimire. Prin ele, ca prin niste canale, indurarea mea se
revarsa asupra lumii intregi”.
Preamilostive Isuse, izvorul oricarui bine, sporeste in noi harul, ca sa infaptuim opere vrednice de
indurare, ca astfel cei care ne privesc sa-l preamareasca pe Tatal cel milostiv din ceruri.
In inimi curate salasluieste izvorul iubirii divine; purificate in marea indurarii, limpezi precum aurora, ca
stelele stralucesc.
Parinte vesnic, priveste cu ochi milostivi pe cei alesi sa lucreze in via ta, sufletele preotesti si calugaresti,
si intareste-i cu binecuvantarea Ta, iar prin Inima Fiului Tau in care ei se afla, daruieste-le puterea
Luminii Tale, ca sa calauzeasca si pe altii la mantuire si, astfel, impreuna, sa cante pentru toata vesnicia
laude indurarii Tale infinite. Amin.
Coronita divinei Indurari*
http://www.novena.ro/Coronita-Divinei-Indurari-745p.html

ZIUA a III-a
“Adu-mi astazi toate sufletele evlavioase si credincioase si cufunda-le in oceanul indurarii mele. Ele m-
au mangaiat pe calea Calvarului, ele au fost o picatura de consolare intr-o mare de amaraciune”.
Preamilostive Isuse, care daruiesti tuturor cu imbelsugare haruri din comoara indurarii tale, primeste-
ne in lacasul Inimii tale milostive si nu mai ingadui sa iesim din ea vreodata.Te rugam aceasta in
numele iubirii de nedescris ce arde in Inima ta pentru Tatal ceresc.
Nepatrunse sunt minunile indurarii; nici cel drept, nici cel pacatos nu poate sa le inteleaga. Priveste-i
pe toti cu indurare si atrage-i la iubirea ta.
Parinte Vesnic, priveste cu ochi milostivi la sufletele credinciosilor care sunt mostenirea Fiului tau si,
prin patimirea sa dureroasa, daruieste-le binecuvantarea Ta si ocroteste-le pentru totdeauna, ca sa nu
piarda iubirea Ta si comoara sfintei credinte, ci impreuna cu intregul cor al ingerilor si al sfintilor sa
preamareasca pentru toata vesnicia infinita Ta indurare. Amin.
Coronita Divinei Indurari*
http://www.novena.ro/Coronita-Divinei-Indurari-745p.html

2
ZIUA a IV-a
 “Adu-mi astazi pe pagani si pe cei care inca nu ma cunosc. Si la ei m-am gandit in timpul amarei mele
patimiri si zelul lor din viitor a adus alinare Inimii mele. Cufunda sufletele acestora in oceanul indurarii
mele”.  Preamilostive Isuse, care esti Lumina lumii, primeste in lacasul Inimii tale milostive sufletele
paganilor care inca nu te cunosc. Fie ca razele harului Tau sa le lumineze, pentru ca si ele sa
preamareasca impreuna cu noi minunile indurarii Tale, si nu le mai ingadui vreodata sa iasa din Inima
Ta preainduratoare.  Lumina iubirii Tale sa lumineze sufletele aflate in intuneric; fa ca si ele sa te
cunoasca pentru ca sa preamareasca impreuna cu noi indurarea Ta.  Parinte Vesnic, priveste cu ochi
milostivi la sufletele paganilor si la acelea care inca nu te cunosc; si ele se afla in Inima preamilostiva a
lui Isus. Atrage-le la lumina Evangheliei. Ele nu stiu ce mare este fericirea de a te iubi. Fa ca si ele sa
preamareasca pentru toata vesnicia bogatia indurarii Tale. Amin.  Coronita Divinei Indurari*
http://www.novena.ro/Coronita-Divinei-Indurari-745p.html

ZIUA a V-a
 “Adu-mi astazi sufletele ereticilor si ale schismaticilor si cufunda-le in oceanul indurarii mele. In amara
mea patimire mi-au sfasiat trupul si inima, adica Biserica mea. Cand se vor intoarce la unitatea Bisericii,
ranile mele se vor vindeca si, in felul acesta, voi fi mangaiat in suferinta mea”.
 Preamilostive Isuse, care esti bunatatea insasi si nu refuzi lumina celor care  ti-o cer, primeste in
lacasul Inimii Tale milostive pe eretici si pe schismatici, atragandu-i cu lumina Ta la unitatea Bisericii si
nu le mai ingadui vreodata s-o paraseasca, ca astfel sa adore si ei generozitatea indurarii Tale.
 Din Inima Ta sa izvorasca un izvor de indurare si pentru cei care au sfasiat haina unitatii. Doar
indurarea Ta atotputernica, o, Doamne, mai poate sa-i scoata din greseala lor.
 Parinte Vesnic, priveste cu indurare spre sufletele fratilor nostri despartiti, mai ales spre acelea care au
irosit bunurile tale si au abuzat de harul tau, ramanand cu incapatanare in erorile lor. Nu privi la
greselile lor, ci mai degraba la iubirea si patimirea amara a Fiului Tau indurata pentru ele, caci si ele se
afla in Inima preamilostiva a lui Isus. Fa ca si ele sa laude pentru vecie marea ta indurare. Amin.
 Coronita Divinei Indurari*
http://www.novena.ro/Coronita-Divinei-Indurari-745p.html

ZIUA a VI-a
“Adu-mi astazi sufletele blande si smerite, precum si pe acelea ale copiilor, si cufunda-le in indurarea
mea. Aceste suflete se aseamana cel mai mult cu Inima mea. Ele mi-au fost alinare in amarul chin al
agoniei. Le-am vazut ca niste ingeri pe pamant cum vegheau la altarele mele. Asupra lor, Eu revars in
torente harurile mele. Numai un suflet smerit este in stare sa primeasca harul meu; sufletelor umile le
daruiesc increderea mea deplina”.
Preamilostive Isuse, care ai zis: ”Invatati de la mine caci sunt bland si smerit cu inima”, primeste in
locuinta Inimii tale milostive sufletele umile si blande si mai ales pe cele ale copiilor. Aceste suflete
atrag admiratia intregului paradis si sunt desfatarea  aleasa a Tatalui ceresc, caruia ii aduc o imensa
bucurie raspandind inaintea tronului sau, asemenea unui buchet de flori, parfumul lor. Aceste suflete
au locuinta sigura in Inima preamilostiva a lui Isus si canta fara incetare imnul iubirii si al indurarii
pentru vecie. Cu adevarat sufletul bland si smerit respira Paradisul pe pamant si de parfumul inimii sale
smerite insusi Creatorul sau se bucura. Parinte Vesnic, priveste cu indurare la sufletele blande si smerite
si spre acelea ale copiilor, care se afla in Inima preamilostiva a lui Isus. Aceste suflete se aseamana cel
mai mult cu Fiul Tau iar parfumul lor se inalta pana la tronul Tau. Parinte bun si milostiv, te implor,
pentru iubirea si bucuria pe care o ai fata de aceste suflete, sa binecuvantezi lumea intreaga, ca
impreuna sa ajungem sa cantam pentru toata vesnicia laudele milostivirii Tale. Amin. 
Coronita Divinei Indurari*
http://www.novena.ro/Coronita-Divinei-Indurari-745p.html

3
ZIUA a VII-a
“Adu-mi astazi sufletele care imi cinstesc si preamaresc indurarea si cufunda-le in ea. Aceste suflete
sufera mai mult decat orice pentru patimirea mea si au patruns in adancul sufletului meu,
transformandu-se in icoane vii ale Inimii mele milostive. Stralucirea lor in viata vesnica va fi deosebita.
Niciunul nu va cadea in focul iadului, caci Eu insumi le voi apara in ceasul mortii pe fiecare in parte”.
Preamilostive Isuse, a carui Inima este insasi iubirea, primeste in ea sufletele care preamaresc si
cinstesc in mod deosebit indurarea ta infinita.
Ele, in mijlocul greutatilor si amaraciunilor, sunt intarite de insasi puterea lui Dumnezeu, si inainteaza
cu incredere in indurarea ta. Acestea sunt unite cu tine, Isuse, si poarta omenirea intreaga pe umerii
lor. Ele nu vor fi judecate cu asprime, ci, in ceasul mortii, vor fi invaluite de indurarea ta.
 Sufletul care preamareste bunatatea lui Dumnezeu, In mod deosebit de El va fi iubit, alaturi de izvorul
vietii mereu va fi indestulat de indurarea divina.
 Parinte Vesnic, priveste cu ochi milostivi la sufletele acelora care preamaresc si cinstesc indurarea Ta
infinita; ele se afla in inima preamilostiva a lui Isus. Aceste suflete sunt Evanghelia vie, mainile lor sunt
pline de fapte de iubire, iar sufletul lor revarsandu-se de bucurie iti canta, Preainalte, imnul indurarii
Tale. Te implor, o Doamne, arata-le indurarea ta acestora care au crezut si si-au pus nadejdea in Tine;
sa se implineasca in ele fagaduinta lui Isus: “Eu insumi voi ocroti sufletele care cinstesc indurarea mea
infinita in timpul vietii lor si, in mod deosebit in ceasul mortii, le voi apara ca pe propria mea slava”.
Amin.
 Coronita Divinei Indurari*
  http://www.novena.ro/Coronita-Divinei-Indurari-745p.html

ZIUA a VIII-a
 “Adu-mi astazi sufletele care se gasesc in focul purgatoriului si cufunda-le in abisul indurarii mele, asa
incat revarsarile Sangelui meu sa aline chinul lor. Toate aceste suflete sunt iubite de mine cu o iubire
nemarginita; acum ele satisfac dreptatea mea; sta in puterea ta sa le aduci alinare. Ia din tezaurul
Bisericii mele toate indulgentele si ofera-le pentru ele. O, daca tu ai cunoaste chinul lor, ai oferi
neincetat pentru ele rugaciuni, platind in felul acesta datoriile lor fata de dreptatea mea!”
 Preamilostive Isuse, care ai zis: “Mila vreau, nu jertfa!”, te rugam, primeste in lacasul Inimii tale
milostive, sufletele din purgatoriu, pe care le iubesti atat de mult si care inca mai trebuie sa indestuleze
dreptatea ta dumnezeiasca. Fa ca suvoaiele de sange si apa care au izvorat din Inima ta sa stinga
flacarile purgatoriului, ca si acolo sa fie preamarita puterea indurarii tale.
 Din cumplita arsita a focului purificator se inalta o rugaminte si un planset implorator; iar din al
Sangelui si al Apei izvor alinare, mangaiere si usurare asupra lor cobor.
 Parinte Vesnic, priveste cu ochi milostivi la sufletele care sufera in purgatoriu, dar care se afla in Inima
preamilostiva a lui Isus. Prin patimirea sa dureroasa si pentru marea amaraciune care a cuprins Inima sa
Preasfanta, te implor fii milostiv cu aceste suflete care indestuleaza dreptatea ta, si, pentru meritele
ranilor Fiului tau preaiubit, Isus, priveste-le cu iubire, deoarece noi credem ca bunatatea si indurarea ta
nu au margini. Amin.
Coronita Divinei Indurari*
http://www.novena.ro/Coronita-Divinei-Indurari-745p.html

4
ZIUA a IX-a
 “Adu-mi sufletele lancede si cufunda-le in oceanul indurarii mele. Acestea sunt sufletele care ranesc
cel mai dureros Inima mea. In Gradina Maslinilor sufletul meu, a simtit cel mai mare dezgust fata de
ele. Din cauza lor am rostit acele cuvinte: “Tata, daca este cu putinta, treaca de la mine paharul
acesta…!” Pentru ele, ultima sansa de salvare este sa recurga la milostivirea mea”.
 Preamilostive Isuse, care esti insasi indurarea, primeste sufletele lancede in lacasul Inimii tale milostive.
Fa ca aceste suflete reci, care sunt asemanatoare unor cadavre si trezesc in tine atata repulsie, sa se
aprinda de focul dragostei tale. O, bune Isuse, prin atotputernicia indurarii tale, atrage-le in vapaile
cele mai arzatoare ale iubirii tale si daruieste-le iubirea ta sfanta, caci Tu poti totul.
 Focul si gheata, nu pot sta impreuna; caci ori focul se va stinge, ori gheata se va topi; doar Indurarea
Ta, o, Doamne, pentru sarmana omenire, este alinare.
 Parinte Vesnic, priveste cu ochi milostivi la sufletele lancede, pe care Isus le adaposteste in Inima sa
preamilostiva. Parinte al indurarilor, te implor, pentru patimirea amara a Fiului Tau si pentru agonia sa
de trei ore pe Cruce, ingaduie ca si ele sa slaveasca maretia indurarii Tale. Amin.
 Coronita Divinei Indurari*
http://www.novena.ro/Coronita-Divinei-Indurari-745p.html
                                        Coronita Divinei Indurari
In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. Amin
                                       Sau
V. Dumnezeule, vino in ajutorul meu.
R. Doamne, grabeste-te sa ma ajuti.
Slava Tatalui…
Tatal Nostru…
Bucura-te Marie…
Crezul…
• Pe bobitele “Tatal nostru” se spune: 
V. Parinte Vesnic, iti ofer Trupul si Sangele, Sufletul si Dumnezeirea Fiului Tau preaiubit, Domnul nostru
Isus Cristos,
R. pentru ispasirea pacatelor noastre si ale lumii intregi.
• Pe bobitele”Bucura-te Marie” se spune:
V. Prin patimirea sa dureroasa,
R. ai mila de noi si de intreaga lume.
• La sfrAsitul coronitei, se spune de trei ori invocatia:
V. Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte fara de moarte,
R. ai mila de noi.
<<O, Sange si Apa care ai tasnit din Preasfanta Inima a lui Isus, ca izvor de indurare pentru noi, ma
incred in Tine>>.
Aducem multumiri speciale pentru disponibilitatea acestei novene colectivului Editurii Serafica si
Parintelui Manole Serban.

S-ar putea să vă placă și