Sunteți pe pagina 1din 11

ROMISIUNI

(făcute în perioada 8 octombrie 1976 – 23 decembrie 1976)

Pentru rugăciunea şi consacrarea la Inimile Unite ale Domnului nostru şi ale Sfintei Sale Mame
au fost făcute mari promisiuni; Domnul m-a făcut să înţeleg ce haruri mari va dobîndi pentru
lume această rugăciune pe care El ne învaţă: „Tu trebuie să o transmiţi lumii, mi-a spus El, ea
trebuie să facă înconjurul pămîntului. Ea va reînnoi înfăţişarea sa şi va fi, prin harurile sale, ca
o revoluţie în Spiritul Sfint.“ Din întregul înţeles al venerării Inimilor Unite ale lui Isus şi ale
Mariei reiese că această promisiune se raportează la misterul unificării: haruri de unificare în
familii – familia va putea regăsi un teren sănătos, capabil să dezvolte vocaţii religioase – şi
haruri care vor favoriza unirea în Biserică, pentru ca ea să devină o singură turmă sub un singur
păstor. În plus promisiuni măreţe au fost făcute pentru mîntuirea noastră personală. Sufletul
ispăşitor trăieşte Inimile Unite ale lui Isus şi ale Mariei ca o „Împărăţie de Lumină şi de Mîntuire
unde, nici măcar o suflare a celui rău nu poate pătrunde. Aici sînt acumulate puterile
vindecării, aici nu este nimic otrăvitor, nimic întunecat. Aici atmosfera este aceea a
paradisului unde totul respiră sănătate. lată de ce noi trebuie să intrăm, noi înşine şi grijile
noastre, în acest adăpost al mîntuirii printr-o rugăciune plină de încredere. Cu acest mesaj,
dragostea lui Dumnezeu a pătruns cu putere în lume. Harul venerării Inimilor Unite ale lui Isus
şi ale Mariei fac ca legile naturii şi înclinările rele moştenite să-şi piardă puterea.“ Însăşi Sfînta
Scriptură arată că blestemul, care urmează păcatelor părinţilor, se transmite pînă la a treia şi
a patra generaţie, dar că binecuvîntarea rămîne vie pînă la a mia generaţie. Prin harurile
Inimilor Unite urmările rele ale unui blestem pot fi de asemenea zădărnicite. De cîte ori nu se
manifestă la copii tulburări inexplicabile: crize psihice, fizice, nocturne. Rareori, cineva
stabileşte o legătură între urmările păcatelor comise în trecut care se răsfrîng asupra
urmaşilor. Prin intermediul acestei rugăciuni sufletul ispăşitor a experimentat, în propria sa
familie, efectul binefăcător exercitat de aceasta asupra unor asemenea boli ereditare.
„Oamenii trebuie să dăruiască şi de asemenea să accepte iubirea aproapelui, deoarece, prin
intermediul rugăciunii, Dumnezeu poate să facă mult bine. Am constatat că atunci cînd o fiinţă
umană, în ochii noştri cea mai decăzută, ne face un mic serviciu, chiar şi numai din politeţe şi
noi recităm pentru ea rugăciunea, cu ajutorul acestei rugăciuni, ea va fi salvată. Asemenea
persoane trebuie încurajate să facă mici servicii, chiar şi din politeţe, pentru ca harul
rugăciunii să poată lucra în ele. Pentru toţi cei pe care-i întîlnim zilnic trebuie să oferim lui
Dumnezeu această rugăciune şi dacă îi întîlnim de o sută de ori, atunci ei au nevoie de aceasta,
fie că Dumnezeu vrea să-i facă foarte mari sfinţi, fie că ei sînt încă profund înglodaţi în păcat.“
Sufletul ispăşitor a putut de asemenea să afle cît de eficace este această rugăciune, cum, puţin
cîte puţin, ea trezeşte inimi împietrite, cînd ea reuneşte, fară încetare, în acest cîmp de forţă
al Inimilor Unite atît pe lucrătorii izolaţi cît şi grupurile organizate. Puterea aceastei rugăciuni
de a obţine binecuvîntarea se extinde de asemenea asupra naturii, de exemplu, ea arată
puterea vindecătoare a binecuvîntării divine în cazul amestecului pînzelor freatice. Sufletul
ispăşitor trebuie învăţat cum să intre cu propriul său corp în cîmpul de forţă al Inimilor Unite,
ca într-un loc ceresc de vindecare. „Omenirea nu se mai teme nici de Dumnezeu, nici de păcat,
dar ea se teme de cancer. El este biciul Meu“ , spune vocea Domnului sufletului privilegiat.
„Oamenii nu ajung să cunoască natura cancerului, pentru că nu trăiesc după voia Mea. Eu nu
le-aş ascunde secretele Mele. Ei ascultă de spiritul răului, din cauza orgoliului lor; deoarece
acest secret începe deja prin cea mai mică imperfecţiune, prin faptul de a nu trăi conform
voinţei lui Dumnezeu, prin a vrea să prevaleze propria voinţă şi propriul orgoliu.“ Aşa cum
cancerul începe în cea mai mica celulă a corpului nostru şi creşte cu ea, aşa este şi păcatul.
Dacă am reuşi să stăpînim păcatele începînd de la cele mai firave rădăcini ale lor, flagelul
cancerului ar fi de asemenea rezolvat. În prezent Dumnezeu, în dragostea Sa şi datorită
suferinţelor reparatoare, vrea să ajute omenirea. Prin rugăciunea noastră zilnică de ofertă,
alungăm din viaţa noastră răul satanic, putem să primim şi să răspîndim binecuvîntarea lui
Dumnezeu asupra trupului, asupra sufletului, asupra celor din jur în timp şi în spaţiu.

 LAUDĂ CĂTRE PREASFINTELE INIMI


Iubite, preamărite, binecuvîntate să fie pretutindeni şi de către toate popoarele Inima
Euharistică a lui Isus şi Inima îndurerată şi neprihănită a Mariei.
 RUGĂCIUNE
Părinte Veşnic, am încredere in Tine
Şi Îţi ofer Inimile Unite ale lui Isus şi ale Mariei,
Rănile biruitoare şi însîngerate ale lui Isus şi
Lacrimile Mamei noastre cereşti.
Doamne, facă-se voia Ta !

 RUGĂCIUNE DE CONSACRARE
 O, Inimilor Unite ale lui Isus şi ale Mariei, arzînd de iubire, Vouă Vă aparţinem de acum
înainte şi în veşnicie. Vă rugăm puneţi-Vă Preasfintele Voastre Inimi în locul inimilor
noastre nenorocite, şovăielnice, înclinate spre păcat, pentru ca, trăind şi murind în Voi,
toate gîndurile noastre, toate acţiunile noastre să fie sfinţite prin Voi, cu Voi şi în Voi.
Fiecare zi, fiecare oră, fiecare minut, fiecare secundă Vă aparţin. Faceţi din noi ceea ce
doriţi, numai nu ne retrageţi niciodată iubirea voastră, ca niciodată să nu mai păcătuim şi
astfel viaţa noastră să contribuie la preamărirea Voastră. Amin.

Vă rog, dragi copii, să veniți la mine, Mama Mîntuirii și să îmi cereți să mă rog ca Dumnezeu
să vă umple cu Dragostea Sa. Cînd veți recita această rugăciune eu Îl voi ruga pe Fiul meu
să răspundă chemării voastre. Căutați dragostea, arătați și împărtășiți dragostea pe care o
aveți în inimile voastre pentru alții. Cînd veți face astfel, Fiul meu vă va umple cu atît de
multă dragoste încît veți fi gata să o împărtășiți între voi. Dragostea va distruge ura. Dacă
simțiți orice fel de ură pentru o altă ființă umană atunci trebuie să Îl implorați pe Fiul meu,
Isus Cristos, să vă scape de această infestare.
Rugăciunea (159) a Cruciadei: Pentru a primi Dragostea lui Dumnezeu
O, Mamă a Mîntuirii, te rog să intervii în favoarea mea acum cînd mă rog pentru a primi
Dragostea lui Dumnezeu. Umple sufletul meu, un vas gol, cu Dragostea lui Dumnezeu,
astfel încît atunci cînd se va revărsa să acopere sufletele pentru care mă străduiesc să
arăt compasiune.
Prin Puterea lui Dumnezeu, te rog să fiu eliberat de orice sentiment de ură pe care l-aș
putea avea pentru aceia care Îl trădează pe Fiul tău.
Fă-mă smerit cu duhul și umple-mă cu generozitatea sufletului, astfel încît eu să urmez
Învățăturile lui Cristos și să răspîndesc Dragostea Lui în fiecare domeniu al vieții mele.
Amin.
Se vorbește despre dragoste ca și cînd ar fi ușor să o simți, dar pentru mulți ea necesită multă
umilință lipsită de orice ego. Fără să vă plecați înaintea lui Dumnezeu nu veți simți Dragostea
Sa. Și fără Dragostea lui Dumnezeu nu puteți înflori. Numai cu Dragostea lui Dumnezeu în
sufletele voastre puteți răspîndi Cuvîntul lui Dumnezeu.
Fără Dragostea Sa, cuvintele pe care le rostiți în Numele Său vor fi goale și lipsite de viață.

Toate sufletele, inclusiv cele ale celor care vor învia din morți, ca și cele ale celor care trăiesc
acum în lume și care vor rămîne în Lumina lui Dumnezeu, vor face tranziția spre Noul Cer și
Noul Pămînt. Ei se vor contopi ca unul, în uniune cu Fiul meu, și vor fi înviați în trup și suflet
perfecte, exact așa cum a fost cînd Fiul meu a înviat din morți. Această stare de perfecțiune
este cel mai mare Dar al lui Dumnezeu și dovedește cît de Milostiv este El. Aceasta este
Mîntuirea pe care Fiul meu a promis-o cînd a îndurat Agonia de pe Cruce. Și datorită marii Sale
iubiri pentru omenire, El dorește să salveze fiecare suflet, și în special pe cele care sunt
pierdute pentru El.

Vă dăruiesc acum tuturor un Dar special, binecuvîntat de Fiul meu, pentru ca tuturor
sufletelor să le fie acordată imunitatea față de flăcările iadului și să le fie oferită mîntuirea.
Fiul meu dorește ca toate sufletele să fie salvate, indiferent cît de grave sunt păcatele lor.
Vă cer să începeți acum Novena Mîntuirii. Trebuie să o începeți imediat, și să o continuați
conform instrucțiunilor mele, pînă la sfîrșitul timpurilor.

Trebuie să recitați această Rugăciune timp de șapte zile consecutiv în fiecare lună
calendaristică, începînd de luni dimineața. Trebuie să o recitați de trei ori în
fiecare din cele șapte zile și în una din acele zile trebuie să postiți. Cînd postiți, vi
se cere să mîncați numai o masă principală de-a lungul zilei și apoi doar pîine și apă
în locul celorlalte două mese.

Aceasta este rugaciunea pe care trebuie să o spuneți în fiecare din cele șapte
zile.

Rugăciunea 130 a Cruciadei de rugăciune – Novena Mîntuirii

Iubita mea Mamă a Mîntuirii, te implor să obții pentru toate sufletele, Darul Mîntuirii veșnice,
prin Milostivirea Fiului tău preaiubit, Isus Cristos.
Te implor să te rogi, ca prin mijlocirea ta,  să fie eliberate toate sufletele din robia satanei.
Te implor să îi ceri Fiului tău să arate Milostivire și iertare pentru acele suflete care Îl resping
și Îl rănesc cu indiferența lor și care adoră doctrine false și zei falși.
Te implor, iubită Mamă, să te rogi pentru harurile care să deschidă inimile acelor suflete care
au mai mare nevoie de ajutorul tău. Amin

Promisiunea mea de a-l ajuta pe Fiul meu Isus Cristos în Planul sau pentru omenire este ca eu
să vă aduc împreună pe voi toți cei care recunoașteți rolul meu ca Mediatoare a tuturor
harurilor și Corăscumpărătoare, astfel ca întreaga lume să se poată contopi ca unul, în uniune
cu Isus Cristos, Salvatorul și Răscumpărătorul vostru.

Mergeți în pace. Eu mă voi ruga întotdeauna pentru voi, dragi copilași, și voi răspunde
întotdeauna solicitarii voastre de a răscumpăra omenirea în Ochii lui Dumnezeu.

Mama voastră Preasfanta, Fecioara Maria.

opilaşi, pacea lui Dumnezeu să fie cu voi toţi şi protecţia mea maternă să vă însoţească
întotdeauna.

Rugaţi-vă micuţilor pentru eliberarea şi vindecarea arborelui vostru genealogic.

Cereţi Tatălui să vă elibereze de poverile strămoşilor voştri, pentru ca ele să nu continue să vă


afecteze actuala voastră viaţă. Faceţi rugăciuni, post şi penitenţă şi rozarul rănilor Fiului meu
înserînd acolo arborele vostru genealogic patern şi matern.

Oferiţi 33 de liturghii în cinstea anilor pe care Isus i-a petrecut în această lume, cerînd
Părintelui Ceresc vindecarea şi eliberarea arborelui vostru genealogic. Să nu uitaţi că Sfintele
liturghii trebuie să fie continue, fără întrerupere; în momentul sublim al elevaţiunii
(transsubstanţierii sau consacrării, momentul liturgic în care pîinea şi vinul devin trupul şi
sîngele lui Isus Cristos) voi trebuie să-i încredinţaţi Tatălui, prin meritele Patimii, Morţii şi
Învierii Fiului său Preaiubit generaţiile voastre paterne şi materne, pentru ca ele să fie
vindecate prin puterea Sîngelui Fiului meu preaiubit.

Copilaşi, cereţi Fiului meu ca puterea Sîngelui său să elibereze generaţiile paterne şi materne
de orice blestem: invidie, resentiment, respingere, ură, indiferenţă spirituală, blesteme
străvechi, necurăţie sexuală, adulter, concupiscenţă, avort, homosexualitate, ruină materială
şi spirituală, precum şi ocultism sub toate formele. Aceste nenorociri sînt comune tuturor
generaţiilor şi au constituit cauzele ruinei materiale şi spirituale în generaţiile voastre.
Încredinţaţi de asemenea toate bolile care au atins generaţiile voastre paterne şi materne,
pentru ca toate aceste nenorociri ale bolilor să fie eliminate şi ca arborele vostru genealogic să
rămînă curat şi curăţat de orice buruiană. Vă spun copilaşilor, că toată ruina şi mizeria tuturor
generaţiilor au ca origine cîmpul intergeneric. Amintiţi-vă că Dumnezeu nu vrea să vă vadă că
suferiţi.

El v-a creat liberi şi v-a binecuvîntat ca voi să fiţi prosperi, pentru că toate lucrările sale sînt
bune. Păcatul şi îndepărtarea de Dumnezeu sînt acelea care v-au adus mizeria generaţiilor
voastre şi prin ele au intrat blestemele care au trecut din generaţie în generaţie, fără ca cineva
să le fi eliberat prin rugăciune. Cereţi discernămîntul Spiritului Sfînt al lui Dumnezeu pentru ca
el să vă arate în ce consta mizeria spirituală a generaţiilor şi astfel să poată prin rugăciune şi
sfinte liturghii să elibereze arborele vostru genealogic.

Copilaşi, dacă au existat strămoşi de-ai voştri care au practicat ocultismul, vrăjitoria, magia,
spirtismul sau orice alte forme de ocultism, toate generaţiile au purtat şi poartă acest blestem
al ocultismului.

Dacă au fost blesteme străvechi ale strămoşilor, străbunicilor sau bunicilor asupra
descendenţilor toate acestea vă aduc ruina şi acest blestem trebuie să fie dezlegat pentru ca
să nu continue să treacă din generaţie în generaţie.

Vă ofer copilaşilor această rugăciune puternică pentru ca voi să zădărniciţi toate blestemele,
faceţi-o cu credinţă, cereţi sfînta mea mijlocire şi întăriţi-vă şi întăriţi cu sîngele Fiului meu,
familiile şi arborele genealogic şi veţi vedea deja cum vă veţi vindeca şi vă veţi elibera de
lanţurile care au menţinut legate generaţiile.

Rugăciune de rupere a blestemelor

Stau în prezenţa Preasfintei Treimi (Tatăl, Fiul şi Spiritul Sfînt) şi prin puterea Sîngelui
Domnului nostru Isus Cristos eu rup, dezleg, calc în picioare, anihilez, invalidez şi anulez
din fiinţa mea fizică, psihică, biologică şi spirituală, orice blestem proferat asupra mea,
asupra familiei mele, a arborelui genealogic,de către orice fel de persoană, rudă sau
strămoş prin intermediul ocultismului sau spiritismului.

Prin puterea Sîngelui preţios al Domnului nostru Isus Cristos şi prin mijlocirea Preasfintei
Fecioare Maria, a Sfîntului Mihai, a Sfîntului Gabriel şi a Sfîntului Rafael, rup şi anulez orice
blestem de orice natură în numele Domnului nostru Isus Cristos. Amin.

(Repetaţi rugăciunea de trei ori.)

Mama voastră, Sfînta Fecioară Maria

Micuţii inimii mele faceţi cunoscute mesajele mele.


Multiubita Mea fiică, omenirea s-a întors împotriva Mea și a tot ce am creat Eu după Chipul Meu
și de aceea Durerea Mea este mare.

Copiii Mei vor fi salvați de Intervenția mult iubitului Meu Fiu, Isus Cristos, și aceasta va avea loc
foarte curînd. Înainte de această zi îi rog pe toți cei care Mă iubesc să recunoască Adevărul, pe
Fiul Meu și Iubirea Sa, să se roage pentru Milostivirea Sa.

Voi, cei care Îl iubiți pe Fiul Meu, trebuie să vă aduceți aminte de Promisiunea Lui de a
răscumpăra lumea și de a eradica păcatul înainte ca Glorioasa Sa Împărăție să coboare. Viața
trupului și a sufletului va fi veșnică și aceia care acceptă Milostivirea Fiului Meu vor cîștiga
acest mare Dar. Cei care nu-l vor accepta, nu-l vor dobîndi.

Veniți, copiii Mei, și acceptați Cuvîntul Meu pentru că el este veșnic și nimic nu îl va distruge.
Dușmanul Meu fierbe de furie în aceste timpuri pentru că știe că lumea va scăpa de influența
lui și de aceea el va dezlănțui nenorociri îngrozitoare asupra acelor suflete pe care dorește să
le împiedice să dobîndească Darul vieții veșnice.

Credința voastră în Preasfînta Treime va fi încercată peste puterea voastră de a îndura și


mulți dintre voi vor cădea. Adevărata credință necesită încredere adevărată și, dacă nu vă
veți încrede în promisiunile făcute de Fiul Meu, voi vă veți separa de El.

Fiecare copil al Meu va primi dovada Existenței Mele în scurt timp. Cînd acest semn va fi dat,
să nu vă îndoiți de el, pentru că este menit să vă ducă în Refugiul Meu pe care vi-l acord vouă.

Multe semne au fost date lumii asupra Existenței Mele și acum Eu vă aduc mult mai mult. Nu vă
temeți, pentru că Eu voi însoți fiecare suflet și nu există nici unul dintre voi pe care să nu îl
iubesc cu o inimă tandră. Eu îi iubesc pe dușmanii Mei, inclusiv pe aceia care Mă torturează cu
răutatea lor. Dar, în curînd, Darul pe care li-l aduc va trezi în inimile lor iubirea lor adormită
pentru Creatorul lor. Iubirea lor și Iubirea Mea Divină, unite, vor învinge răul. Eu voi șterge
toate temerile și lacrimile lor.

Voi, copiii Mei iubiți, veți primi acest Dar cînd vă veți aștepta mai puțin. Căci, acel moment
se apropie și fața pămîntului se va schimba pentru totdeauna și pentru binele tuturor.

Puterea Mea depășește tot ceea ce există în această lume și dincolo de ea. Împărăția Mea este
veșnică.

Iubitul vostru Tată,


Dumnezeu cel Preaînalt

Apelul lui Isus din Sfîntul Sacrament către poporul său credincios
23 iulie 2015

Copiii mei, pacea să fie cu voi.

Se apropie zilele în care veți vedea Crucea Mea Glorioasă în spațiul celest; crucea mea de pe
Golgota de la care mulți vor primi vindecarea trupului lor și eliberarea sufletului lor. Pregătiți-
vă copiii mei pentru acest mare eveniment care va schimba viața voastră și vă va anunța
sosirea marelui meu Avertisment. Toți locuitorii Pămîntului vor vedea Crucea Mea Glorioasă
timp de șapte zile și șapte nopți, de la est la vest și de la nord la sud.

Contemplați și meditați la misterele patimii și morții mele pentru a primi vindecarea trupului
vostru și eliberarea sufletului vostru. Razele Îndurării mele care vor țîșni din Crucea mea vă vor
vindeca, dacă aveți credință; din Crucea Mea Glorioasă vor ieși raze de lumină pline de
îndurare care vor acoperi pămîntul. Multe suflete vor fi eliberate, mulți bolnavi vor fi vindecați
și multe suflete care și-au pierdut credința și-o vor recăpăta. Orbii vor vedea, paraliticii vor
merge și oricine care crede în puterea Crucii Mele Glorioase va fi vindecat în trup și suflet.

Fericiți sînteți voi, copii ai lui Adam, care veți putea fi martorii unui atît de mare eveniment,
comparabil doar cu Steaua din Betleem care anunța venirea mea în această lume. Crucea mea
Glorioasă vă va anunța sosirea Avertismentului meu care va fi pentru voi trecerea în veșnicie.
Poporul meu, ora marii mele Îndurări bate la poarta sufletului vostru. Nu mai pierdeți timpul cu
banalitățile și vanitățile acestei lumi trecătoare, pentru că adevărat vă spun, că această lume
pe care o cunoașteți va trece foarte curînd și va face loc Cerurilor Noi și Noului Meu Pămînt.
Acolo vom fi o singură familie și Eu voi domni în mijlocul vostru; voi fi Dumnezeul vostru și voi
veți fi poporul meu, nimic și nimeni nu vă va răpi bucuria voastră.

Copiii mei, alergați și puneți-vă lucrurile în ordine, deoarece marea și glorioasa zi a Domnului
se apropie. Toți cei care veți fi în stare de har în zilele Crucii mele Glorioase, veți fi
binecuvîntați cu haruri și indulgențe care vor șterge multe dintre păcatele voastre; mijlocitorii
mei și discipolii, vor primi cele șapte daruri ale Spiritului Sfînt pentru ca la revenirea în această
lume, după trecerea în veșnicie, să poată îndeplini fără teamă misiunile care le vor fi
încredințate. Toți cei care vor fi în stare de păcat de moarte cînd va apărea Crucea mea
Glorioasă, vor fi eliberați atîta timp cît se angajează să-și schimbe viața și vin să-și pună
lucrurile în ordine. Cîtă tristețe, pentru că mulți vor respinge îndurarea mea din acele zile, îmi
vor întoarce spatele și vor spune NU  categoric vieții. Îi veți recunoaște după fructele lor și veți
ști dintr-o dată că nu sînt din casa mea.

Poporul meu vă dăruiesc această rugăciune la Crucea mea Glorioasă pentru ca voi să o faceți
încă de acum și să puteți primi binefacerile îndurării mele.

RUGĂCIUNE LA CRUCEA GLORIOASĂ


O, Cruce Glorioasă a lui Isus Cristos, Cruce de pe Golgota, inundă-mă cu razele tale de
lumină; așază-te în mine și dăruiește-mi harurile de care am nevoie pentru mîntuirea
sufletului meu. Cruce Glorioasă, eliberează-mă dacă sînt bolnav spiritual, vindecă-mi trupul
de orice boală. Ia greșelile mele, șterge păcatele mele și pregătește-mă pentru întîlnirea cu
gloria lui Dumnezeu, ca trecerea în veșnicie să fie bucurie nesfîrșită. Amin.
Sfîntă și Glorioasă Cruce a lui Isus Cristos, eliberează-mă!
Sfîntă și Glorioasă Cruce a lui Isus Cristos, vindecă-mă!
Sfîntă și Glorioasă Cruce a lui Isus Cristos, sfințește-mă, ca în trecerea mea în veșnicie, să
pot fi demn să mă prezint în fața maiestății lui Dumnezeu.

Recitați „Mărturisesc lui Dumnezeu“*, Crezul și Tatăl nostru.

Pacea mea v-o las vouă, pacea mea v-o dau vouă. Căiți-vă și convertiți-vă, fiindcă Împărăția lui
Dumnezeu este aproape.

Învățătorul vostru,

Isus din Sfîntul Sacrament, Prietenul care nu dezamăgește niciodată.

Faceți cunoscute mesajele mele întregii omeniri.

*Rugăciunea „Mărturisesc lui Dumnezeu“ (Confiteor)


„Mărturisesc lui Dumnezeu atotputernicul şi vouă, fraţilor, că am păcătuit prea
mult cu gîndul, cuvîntul, fapta şi omisiunea: din vina mea, din vina mea, din
prea mare vina mea. De aceea, rog pe sfînta Maria pururea Fecioară, pe toţi
îngerii şi sfinţii şi pe voi, fraţilor, să vă rugaţi pentru mine la Domnul
Dumnezeul nostru.
Să aibă milă de noi atotputernicul Dumnezeu şi, iertîndu-ne păcatele, să ne
ducă la viaţa cea veşnică.“ AMIN

În ziua de 7 februarie 2017, toţi membrii grupurilor de rugăciune, din fiecare ţară, sînt invitaţi
să se roage Cruciada specială de rugăciune, pentru a-L ajuta pe Isus să salveze sufletele.

Tema lunii: Marele Avertisment – Protecție împotriva lui Anticrist

Se vor recita:

1. Rozarul Sfintei Fecioare Maria (dacă este posibil cele patru Mistere tradiţionale);
2. Rozarul Îndurării Divine*;
3. Cruciada specială care cuprinde rugăciunile nr.:  96, 3, 4, 6, 8, 16, 18, 20, 42, 43, 54, 55, 60,
71, 83, 88, 131, 96.
4. Recitarea Rugăciunii (155) a Cruciadei pentru protejarea acestei Misiuni a Mîntuirii;
5. Consacrarea la Inimile Imaculate ale lui Isus şi ale Mariei;
6. Rugăciunea către Arhanghelul Mihail;
7. La sfîrşit, cu rozarul în mînă, vom recita de 50 de ori Rugăciunea 132 a Cruciadei, pentru
protejarea acestei misiuni (Mesajul din 31 ianuarie 2014).

„Fiica Mea preaiubită, doresc să instruiesc Grupurile Cruciadei Mele de Rugăciune pentru a fi
vigilente atunci cînd se vor înfiinţa, în naţiunile lor. Trebuie să păstreze apa sfinţită în
preajmă, să aibă un Crucifix al Meu şi să recite această Rugăciune specială a Cruciadei pentru
Binecuvîntarea şi Protecţia Grupului Cruciadei de Rugăciune.“ (Rugăciunea nr. 96) „Vă rog să
recitaţi această rugăciune, înainte şi după fiecare întîlnire de rugăciune.“ (Mesajul lui Isus
către Maria Îndurării Divine din 25 ianuarie 2013)

*În anul 2011 Isus ne-a transmis, prin intermediul Mariei Îndurării Divine, următoarea rugăciune
pe care să o recităm la sfîrşitul rozarului:

„«O Doamne, umple-mă cu darul Spiritului Sfînt, pentru a putea duce Preasfîntul Tău Cuvînt
păcătoşilor, pe care trebuie să-i ajut să se mîntuie în Numele Tău. Prin rugăciunile mele, ajută-
mă să-i acopăr cu preţiosul Tău Sînge, ca să poată fi atraşi la Inima Ta Sfîntă. Dăruiește-mi
darul Spiritului Sfînt, pentru ca aceste sărmane suflete să se poată bucura în Noul Tău
Paradis.»
Să spuneţi această rugăciune în fiecare zi după ce ați recitat Rozarul Îndurării Divine şi, prin
fidelitatea voastră față de Mine, veţi ajuta să-i mîntui pe copiii Mei.“ (Mesajul lui Isus către
Maria Îndurării Divine din 10 mai 2011)

În mesajul din 11 mai 2016 comunicat Annei Marie, Isus cere ca, înainte de a începe recitarea
rozarului, să spunem următoarea rugăciune:

„Prin mijlocirea Mamei noastre cerești, Mama lui Dumnezeu, prin viața, moartea și învierea lui
Isus Cristos, Mîntuitorul și Răscumpărătorul sufletelor, îți cerem, Părinte Ceresc, să oprești
orice complot terorist planificat și îndeplinit de păcătoșii posedați care îi urăsc pe copiii lui
Dumnezeu. În numele Tatălui, al Fiului și al Spiritului Sfînt. Amin.“

Isus: „Aceasta este ceea ce ei ar trebui să se roage. Îi rog pe preaiubiții mei copii, apostolii să
publice și să recite această rugăciune înainte de a începe Sfîntul lor Rozar. Dacă nu înaintea
lui, atunci înaintea Rozarului Îndurării Divine.“(Mesajul lui Isus către Anna Marie, Apostol al
Scapularului Verde din 11 mai 2016)

În mesajul  din 30 ianuarie 2012 comunicat Mariei Îndurării Divine, Sfînta Fecioară Maria a cerut
ca ziua de 31 ianuarie 2012 să devină zi specială de rugăciune și de post în vederea pregătirii
pentru Avertisment.

Să îndeplinim și în acest an această dorință a Mamei noastre, prin recitarea rozarului, a


rozarului îndurării divine și, dacă este posibil, să postim.

Prin intermediul aceleiași mesagere, Domnul nostru Isus Cristos ne-a dăruit rugăciunea, prin
care să implorăm harul iertării păcatelor, în timpul și după Avertisment. (Mesajul lui Isus către
Maria Îndurării Divine din 22 noiembrie 2012)

Rugăciunea (8) a Cruciadei de rugăciune: Mărturisirea păcatelor


Preaiubite Isus, îți cer iertare pentru toate păcatele mele, pentru durerile și jignirile pe 
care le-am adus altora.
Mă rog cu umilință pentru harurile prin care să evit să te ofensez din nou și să-ți ofer
penitență conform Preasfintei tale Voințe.
Implor iertare pentru orice jignire pe care aș putea să ți-o aduc în viitor și care îți va cauza
durere și suferință. Ia-mă cu tine în Noua Eră de Pace, ca să pot deveni parte a familiei tale
pentru eternitate.
Te iubesc, Isus.
Am nevoie de tine.
Te onorez prin tot ceea ce reprezinți.
Ajută-mă, Isus, să pot fi demn de a intra în Împărăția ta. Amin.
Mesajul lui Dumnezeu Tatăl către Maria Îndurării Divine  din 20 februarie 2012 – fragment

               „Sigiliul meu este promisiunea mea de mîntuire. Puterea mea va crește în voi o dată
cu Sigiliul și  nu vi se va face nici un rău.

Acesta este un miracol, copii și doar aceia care, asemenea copilașilor se închină înaintea Mea,
Domnul lor și Creatorul tuturor lucrurilor, cu iubire pentru mine în inima lor, pot fi
binecuvîntați cu acest dar divin.

Ridicați-vă acum și acceptați Sigiliul meu, Sigiliul lui Dumnezeu cel Viu.

Recitați această  Rugăciune a Cruciadei (33) pentru a recunoaște


Sigiliul meu și acceptați-l cu iubire, bucurie și recunoștință.“

Sigiliul lui Dumnezeu cel Viu


         Dumnezeul meu, Tată iubitor, primesc cu iubire și recunoștință Sigiliul divin al
protecției tale. Divinitatea ta cuprinde trupul și sufletul meu pentru veșnicie.
 Cu recunoștință smerită mă plec și îți ofer ție, iubitului meu Tată, iubirea mea profundă și
fidelitatea mea.
Te implor, ca prin acest Sigiliu special, să mă aperi pe mine și pe cei dragi ai mei și eu îți
promit să-mi pun viața în slujba ta, în vecii vecilor.
Te iubesc Tată drag în aceste timpuri, te consolez Tată scump.
 Îți ofer trupul și sîngele, sufletul și divinitatea preaiubitului tău Fiu, pentru ispășirea
păcatelor lumii și mîntuirea fiecărui copil al tău. Amin.

http://www.stanislawpapczynski.org/es/prayers/novena.php

S-ar putea să vă placă și