Lasatul secului

In traditia populara, incepand cu 10 noiembrie, timp de sapte zile, sunt celebrati Filipii. Trei dintre ei inainte de
Lasatul Secului, iar ceilalti patru, in primele zile din Postul Craciunului.

In luna noiembrie sunt mai multe zile închinate lupului, care poarta genericul nume de Filipii de Toamna.
Acestea încep cu "Ziua lupului" (13 noiembrie), continua cu Gadinetii (12-16 noiembrie), cu Filipul cel Schiop
(21 noiembrie) si se termina cu Sf. Andrei (30 noiembrie) care este considerat si ,,stapan al oilor”.

13 noiembrie coincide cu ZIUA lupului, inceputul Filipilor de toamna, cu ritualuri pentru protectia gospodariilor.
Legenda spune ca Filipii au fost apostoli aruncati intr-o groapa cu lupi si au scapat nevatamati prin credinta.
Se zice si ca Filipii ar fi fost 6 frati ratacitori cu puterea de a-i poci pe cei nu-i cinsteau. Ei apara casele de
foc,de lupi, serpi si primejdii. Oamenii atarna topoare de cosul casei ca sa tina lupii departe sau lipesc gura
sobei sa tina inchis botul lupului.

Este o perioada plina de traditii, este o perioada mistica.

Pe alocuri, de lasatul Seculul se practica ritualuri magice. Daca fetele batrane reusesc sa tina in aceasta zi
post negru, imediat dupa Pasti se vor marita.
Tot acum se taie nuiele de alun ce se vor folosi in descantece de dragoste. Fetele iau parte la batutul pernelor,
ritual menit sa le aduca ursitul.
Resturile si firimiturile de la masa nu se arunca decat inspre rasarit ca sa nu se imprastie belsugul. Ca sa nu
aiba familia parte de pagube, stapana casei trebuie sa aseze oalele numai cu gura in jos.
Nu se coase, nu se toarce, nu se tese, nu se fac treburi casnice, altminteri casa poate fi lovita de rele, boli,
distrugeri.

La tara incep sezatorile.

Stiti si alte obiceiuri ale acestei perioade ?

După cum spune tradiția populară la data de 10

noiembrie încep “Filipii de toamnă”, care durează
șapte zile, astfel trei dintre Filipi sunt celebrați
înainte de postul Crăciunului, iar ceilalți patru Filipi în
post.

Se spune în credința populară că Filipii ar fi fost

apostoli, care, pe vremea prigonirilor în contra
creștinilor, au fost aruncați într-o groapă cu lupi de
unde au scăpat doar prin credință. Acești Filipi au
fost șapte frați rătăcitori ce umblau prin lume și
care aveau puterea de a-i poci sau schimonosi pe
cei ce nu îi cinsteau. Se mai spune că unul dintre
Filipi fiind șchiop a rămas în urmă și de aceea se serbează mai târziu, în ziua de 21 noiembrie.

Sărbătoarea Filipilor de toamnă o țin atât femeile, cât și bărbații. De obicei Filipii se țin trei zile: 12, 13 și 14
noiembrie.

Se spune, conform unei superstiții, că de Filipi, zilele de la începutul postului, nu e bine să torci, pentru că
vin lupii.
În aceste zile, ale Filipilor de toamnă, se obișnuiește, la sate, să se fiarbă porumb și să se împartă prin
vecini turtă coaptă în vatră.

La lăsatul de sec, la 14 noiembrie, se strigă tinerilor rămași necăsătoriți. Un vechi obicei ne spune că se fac
două focuri din coceni de porumb, pe deal, un foc la un capăt al satului și altul la celălalt capăt al satului. În
jurul focurilor se adună flăcăi și strigă cam o oră, apoi, fiecare dintre ei, coboară din deal cu șomoioage de foc
până acasă, unde le sting.

Totodată se obișnuiește ca în această perioadă, a Filipilor, să se formeze șezătorile, unde, după ce

pericolul sărbătorilor a trecut, fetele și nevestele vor toarce pentru pânză.

Se spune despre Filipi că au puterea de apăra casele de foc, de lupi, de șerpi și de primejdii în general.
În unele regiuni ale țării se crede că Filipilor li se supun lupii, iar atunci când cineva nu le cinstește ziua așa
cum trebuie, aceștia, lupii, le vor ataca gopodăriile.

În zilele Filipilor se practică și ritualuri magice, care au rolul de a apăra gospodăriile. Astfel lângă coș se
atârnă câte o secure sau un topor pentru a ține lupii la distanță sau, o altă practică magică, este aceea de a
lega gura sobei pentru că tot așa să stea închisă și gura lupului.

Filipii de iarna
Potrivit calendarului popular romanesc, perioada cuprinsa intre 25 ianuarie si 2 februarie (in unele parti ale tarii
29 ianuarie–2 februarie) este cunoscuta sub numele "Filipii de iarna”. Filipii sunt zeitati protectoare ale lupilor
in legatura cu care nu s-au pastrat foarte multe credinte. Filipii de iarna marcheaza in Calendarul popular,
sfarsitul unei lungi perioade de imperechere a lupilor, inceputa cu aproximativ 80 de zile in urma, la Filipii de
Toamna.

Mitologia romaneasca referitoare la originea lupului afirma ca acesta a fost creat de diavol, pentru "paguba"
omului. Numai ca diavolul n-a putut sa-si duca opera la bun sfarsit: dupa ce a modelat lupul din huma sau
lemn, nu a mai reusit sa-i dea viata. Pentru a iesi din aceasta incurcatura, el a acceptat pariul cu Dumnezeu:
lupul va prinde suflet, dar va fi al aceluia "dupa care s-ar lua sa-l manance”. De indata ce a prins viata,
animalul infometat s-a repezit la diavol; acesta abia a scapat ascunzandu-se intr-o balta, lasand insa o bucata
din calcai in coltii lupului.

Amandoua sunt fiinte malefice care, in loc sa colaboreze, se resping reciproc. Astfel, animalul care trebuia sa
fie ajutorul diavolului devine dusmanul sau. Momentul de varf al acestei infruntari se consuma in miezul iernii,
in ziua in care diavolii nu se mai pot ascunde in taramul harazit lor:apele adanci si statute. ”Culcusul dracilor
sunt apele: balti, lacuri, garle; si fiindca in ziua de Boboteaza se sfintesc apele, peste noapte nu le mai da
mesii sa se piteasca, asa ca ei sunt goniti de lupi, care ii mananca mai repede decat pe purcei”.

Desi are o actiune predominant malefica, lupul, si nu alt animal, jaloneaza intre leagan si mormant intreaga
existenta a oamenilor.Uneori prezenta lupului in datinile de nastere tine de ordinea beneficului .Atunci cand se
face "schimbarea numelui” (pentru a proteja-in mod magic-copii bolnavi sau amenintati cu moartea), noul
nume "e dorit sa fie numele unui animal salbatic-Lupu,Ursu, etc,respectiv Lupa, Ursa, Vidra. Acesata
convingere populara isi are ecou si intr-un descantec in care celui bolnav i se promite: "Mancarea
lupului,/Puterea ursului,/Sa mananci cat lupu/Si sa poti cat ursu.”

Filipii de iarna sunt tinuti mai cu seama in casele de ciobani si in gospodariile in care sunt animale. Acestia
sunt respectati pentru protejarea vitelor si a oilor de atacul lupilor.
Totusi, sarbatoarea este bine sa fie tinuta oricum, pentru ca lupii provoaca pagube mari. Din acest punct de
vedere lupul este mai temut decat ursul, pentru ca omoara intotdeauna mai mult decat mananca. In aceste zile
nu se coase, nu se spala pe cap si nu se da cu imprumut, pentru ca altfel lupii vor manca vitele.

Se spune ca in prima zi de Filipi, femeile satului lipesc gura sobei ca sa se lege si gura lupilor. La hornul casei
se atarna o secure sau o unealta de-a casei, existand credinta ca astfel vor fi uitate vitele si oile de catre
dihanii.

De asemenea, se crede ca gospodarul care nu va

praznui Filipii va ramane fara pasarile din curte, pe care i
le vor manca hultanii. Batrinii spun ca in aceste zile nu-i
bine sa dai nimic din casa ca altfel vei da tot anul.

Sarbatoarea e respectata si de cei care se indeletnicesc

cu munca lemnului, crezand ca astfel vor avea mai mult
de lucru. Singura munca ingaduita si chiar recomandata
este spalatul rufelor cu apa clocotita, caci numai astfel
se poate opari, prin empatie, gura lupului.

Filipii de iarnă – supersti ții și tradi ții

25.01.2012

Conform tradiției populare “Filipii de iarnă” încep la data de 29 ianuarie și țin trei zile, până în data de 31
ianuarie.

În unele zone ale țării, Filipii de iarnă, durează cinci zile, mai exact până în data de 2 februarie.

Sărbătoarea Filipilor de iarnă este dedicată lupilor, acestea fiind animalele care aduc mari pagube în
gospodăriile oamenilor dacă nu vor cinsti așa cum se cuvine acest eveniment.

Există și Filipii de toamnă, iar perioada cuprinsă între Filipii de toamnă și Filipii de iarnă este dedicată
împerecherii lupilor.

Filipii de iarnă sunt ținuți cu sfințenie, mai ales, în casele de ciobani și în gospodăriile cu multe
animale, cu precădere de oamenii de la sate.

De sărbătoarea Filipilor de iarnă se leagă o serie de superstiții menite să alunge pagubele pe care le-
ar putea aduce aceste animale sălbatice, și anume, lupii.

Dintre superstițiile Filipilor de iarnă, amintim:

 Gospodinele trebuie să spele rufele doar cu apă clocotită, pentru că doar așa vor opări gura lupului;
 Cine nu respectă Filipii va avea recoltă slabă, iar păsările vor fi atacate de răpitoare;

 La fiecare casă cu animale trebuie să se lege o secure sau un topor lângă coșul de fum, astfel lupii nu se vor
apropia de aceasta;

 Femeile nu au voie să se spele pe cap și nici să coase sau să țese ceva;

 Oamenii care cioplesc în lemn trebuie să respecte această sărbătoar, a Filipilor, pentru a avea de lucru tot anul,
etc.

Totodată, în zilele Filipilor de iarnă, bătranii fac prevestiri cu privire la vremea ce are să vină :
 1. Dacă în perioada din calendar dedicată Filipilor de iarnă este lună plină, atunci anul va fi unul rodnic și bogat;
2. Dacă în aceste zile, ale Filipilor, este ger și nu plouă sau ninge, atunci luna februarie va fi una umedă și
ploioasă;

3. Dacă cerul este limpede și senin de Filipii de iarnă, atunci vara va fi frumoasă, iar câmpurile vor fi rodnice.

Filipii erau în societatea tradiţională carpatică nişte reprezentări mitologice, adevăraţi zei casnici,
celebraţi numai de către femeile căsătorite sau văduve. Conform credinţelor populare, Filipii de
toamnă erau divinităţi năprasnice, patroni ocrotitori ai sălbăticiunilor, în special ai lupilor.
Înainte, fiecare tânără primea în ziua nunţii drept moştenire spirituală, de la mamă sau de la
soacră, un anumit număr de Filipi (între 6 şi 9 Filipi), pentru ca să-i sărbătorească în fiecare an.
Pentru anotimpul rece, ciclul lor începea în majoritatea localităţilor la 14 noiembrie şi se termina
la 21 noiembrie.

Filipii erau imaginaţi a fi nişte divinităţi stranii, cu trup uman şi cap de lup, simbolizând de fapt
spiritul anotimpului friguros, lupta dintre iarnă şi vară, luptă ce se derula până în primăvară, la
începutul Postului Mare. Oamenii credeau că ferocitatea lupilor putea fi evitată prin diverse practici
săvârşite în special la începutul ciclului Filipilor, adică la 14 noiembrie. În ziua lui Filip cel Mare
(în calendarul ortodox figurează Sf. Filip), la 14 noiembrie, femeile nu aveau voie să scoată gunoiul
din casă, să coasă cu aţă roşie, să toarcă, să râşnească sau să pieptene lâna. Şi tot în această zi, se
ţinea atârnată de stâlpul hornului o secure cu scop apotropaic (de apărare) pentru ocrotirea întregii
familii de pericole. Se marca lipirea simbolică a ochilor lupului prin astuparea cu lut a găurilor şi
fisurilor din vatra sobei sau de la pereţii casei. Bărbaţilor le era îngăduit să lucreze orice, numai să
nu facă găuri cu burghiul, pentru ca lupii să nu sfâşie oile din gospodărie, conform principiului
antropologic al analogiei.

Filipii sunt reprezentări malefice, stranii pentru calendarul popular şi, totodată, subiect al unei
misterioase relaţii mitico-magice, a cărei simbolistică datează tocmai din timpurile ancestrale, când
lupul ca personaj mitologic se confrunta cu puterile altor zeităţi carpatice.
Amintim că începând cu zilele Filipilor, timpul calendaristic începea să se deruleze sub semnul
mitologic al lupului, animal căruia cultura populară i-a acordat mai multe zile de celebrare.
De fapt, Filipii de toamnă prefigurau împerecherea lupilor, care imediat după 14 noiembrie încep să
se adune în haite, umblând aşa până în februarie anul viitor, urmând ca după perioada de gestaţie, de
60-65 de zile, lupoaicele să dea naştere puilor.

Lupul sugerează mitologic şi prin aceste manifestări ceremoniale ale Filipilor ideea străveche a
legăturii dintre fertilitate şi sterilitate, dintre naştere şi moarte, cult arhaic practicat din plin şi în
arealul etnocultural bucovinean.

Calendarele bătrânilor
de Mihai CAMILAR, |30.12.2009|

În Ajunul Anului Nou, toate manifestările, începând cu urăturile, jocurile cu măşti şi completate cu
practicile magice de divinaţie din noaptea dintre ani presupuneau, în societatea tradiţională, o
racordare a fiinţei umane la sfera arhetipurilor culturale străvechi.

Trecerea pragului de îmbătrânire a anului şi de moarte a Anului Vechi, prin naşterea noului an,
aducea şi înmugurirea speranţelor în ceva mai bun, odată cu creşterea puterii soarelui binefăcător
(după solstiţiul de iarnă), când omul începea să citească şi să întrevadă timpul viitor.
Dintr-un strat cultural arhaic a decurs şi întocmirea, de către bătrânii satelor, a calendarelor
empirice. Până în anii din urmă, bătrânii încă mai obişnuiau să facă fel de fel de prognozări pentru
viitoarea recoltă, precum şi pentru starea vremii. Este vorba despre calendarele din pâine, din
cărbuni şi cele din coji de ceapă.

Prin calendarul de pâine se făcea o apreciere a rodului din anul viitor. Pentru aceasta, către miezul
nopţii de An Nou, bătrânii, nestingheriţi de nimeni, se postau în faţa vetrei de foc şi ungea cuţitul
metalic cu suc de ceapă, după care îl înfigeau într-o bucată de pâine, odată cu rostirea de „Doamne
ajută”. Aprecierea rodului culturilor se făcea observând ce nuanţă cromatică căpăta lama cuţitului
după sau în procesul de oxidare: dacă lama se roşea, era semn pentru o recoltă bună la cultura
grâului; dacă se albăstrea, cultura porumbului se anunţa a fi deosebită, iar de era brun-cenuşie, se
anticipa un an benefic pentru cartofi.

Calendarul din cărbuni, care erau luaţi aprinşi din foc, era o practică magică de anticipaţie tot pentru
prognozarea culturilor de orice fel. Pentru acesta, bătrânii luau câţiva cărbuni de aceeaşi esenţă
lemnoasă, egali ca mărime, apoi aceştia se înşirau pe vatră, totodată fiind repartizate culturile
respective, fiecare cărbune însemnând o cultură: grâu, orz, secară, cartofi etc. După arderea
completă a cărbunilor, culturile erau apreciate în funcţie de cantitatea de cenuşă rezultată: pentru
cărbunele din a cărui ardere completă rezulta cenuşă mai multă, în primăvară, cultura
corespunzătoare avea să fie semănată mai mult.

Dar bătrânii, profitând de magia nopţii de Anul Nou, întocmeau şi calendare din foi de ceapă, prin
care se prognoza timpul din anul viitor, mai precis care lună avea să fie ploioasă şi în care va
domina seceta. Pentru acesta, ei aşezau tot în faţa vetrei (care în acel moment redevenea un adevărat
altar casnic înscris pe axa verticală de legătură cu cerul), 12 foi de ceapă, în scobitura cărora puneau
cantităţi egale de sare. Fiecare coajă primea câte un nume al unei luni din an: ianuarie, februarie,
martie, aprilie… etc., foile fiind etalate în ordinea firească a lunilor din calendar. Amintim că aceste
foi de ceapă erau aşezate în vatră sau pe pervazul unei ferestre. În dimineaţa zilei de 1 Ianuarie,
bătrânii observau starea cojilor şi, în funcţie de modul în care se topise sarea din fiecare, se aprecia
cantitatea precipitaţiilor din fiecare lună.

Prin totalitatea practicilor magice şi a celorlalte ceremonii, Anul Nou devenea, în societatea de
demult apusă, un fel de corolar al tuturor manifestărilor ceremoniale de peste an, un arc al
împlinirilor şi speranţelor omului de rând.

Filipii de iarnă, patroni ai lupilor şi zei ai casei

Autor: IULIA GORNEANU

24 ianuarie 2012

Despre sacralitatea lupului şi despre îndepărtarea lui prin tot felul de practici magico-rituale am
povestit în ziua Sânpetrului de Iarnă, patronul acestui animal simbol care, pendulând între benefic şi
malefic, guvernează peste treizeci de sărbători ale calendarului popular. Dintre acestea, o importanţă
deosebită o au zilele Filipilor de Iarnă, ce marchează încheierea perioadei de împerechere a lupilor
începută în urmă cu 80 de zile, la Filipii de Toamnă, sărbătoare numită şi Dragostiţele, pentru că
atunci se „drăgostesc” lupii.

Cum o mare parte a sărbătorilor şi ritualurilor străvechi au fost canonizate, Filipii au preluat numele
Sfântului Apostol Filip, pentru că ziua în care acesta este prăznuit (14 noiembrie) este începutul
răstimpului în care lupii se înmulţesc. Aşa se explică faptul că în mentalul popular aceste divinităţi
precreştine au împrumutat aura sfântului, răspunsurile ţăranilor la „chestionarele” întocmite de Th.
D Speranţia la începutul veacului trecut fiind relevante în acest sens: „Filipii se închipuiesc ca nişte
sfinţi însărcinaţi de Dumnezeu cu îngrijirea vitelor”. „Filipii au fost nişte apostoli care, pe vremea
prigonirilor în contra creştinilor, au fost daţi într-o groapă cu lupi, de unde au scăpat. Aceşti Filipi
au fost şase fraţi zdrenţăroşi, cari rătăceau prin lume şi aveau puterea să schimonosească, să
pocească pe cei care nu ţineau zilele lor.”

„Filipii o ţin şi femeile, şi bărbaţii, iar mocanii o ţin atâtea zile câţi cai au. (...) Ca să mai scape de
ele, le mai dau şi copiilor la căsătorie câte o zi de ţinut. Fiecare noră e datoare să ţină atâtea zile
câte a ţinut soacra sa.”

În imaginarul popular, Filipii sunt nişte divinităţi cumplite şi răzbunătoare, care trebuie îmblânzite
prin îndeplinirea unor ritualuri şi întreruperea lucrului: „O babă a tors în acele zile pe cuptor, iar
lupii, făcând o gaură acolo, au mâncat-o”. (Tony Brill – Legendele românilor). „Se povesteşte că o
babă n-a voit să ţină Filipii, sub cuvânt că, neavând vite, n-o s-o mănânce pe ea, dar ieşind seara pe
afară a muşcat-o un lup. (Th. D Speranţia – Răspunsul la chestionarul de sărbători păgâneşti)

În culegerile lui Tudor Pamfile, Filipii apar ca nişte zei ai casei, sărbătoriţi prin nemuncă îndeosebi
de femei, pentru a le apăra casa „de rele, de primejdii, de foc, de lupi, de şerpi”. Pentru asta, ele
atârnă de lemnul coşului o secure şi o lasă acolo pe toată perioada Filipilor „pentru ca întreaga
familie să fie păzită de pagube”.

Prin unele locuri se crede că Filipii sunt nişte sfinţi mai mari peste toate fiarele sălbatice, în altele,
că sunt patroni ai lupilor, în timp ce unii spun că Filipii sunt chiar întruchipări ale acestor animale.
Credinţele în „zilele rele de lupi” au fost atestate în toate zonele ţării noastre până în prima jumătate
a secolului al XX-lea.

Astăzi, sărbătorile lor se mai respectă doar în mediul pastoral, însă datele la care se ţin diferă de la o
zonă la alta, cuprinzând intervalul situat între Sânpetrul Lupilor (16 ianuarie) şi ultima zi a lunii,
patronată de Filipul cel Şchiop. Faptul că divinitatea ce încheie ciclul de zile festive închinate
lupului este „însemnată” o situează în panteonul zeităţilor subpământene, ale morţii şi întunericului,
ancorate în noapte şi stăpânite de frica mitologică de soare, în Maramureşul Voievodal existând
credinţa potrivit căreia „în ziua lui Filip Şchiopul lupii se ascund în bârlog, pentru că-şi văd umbra
şi se tem de ea”...