Poezia iconografica traditionalista

din literatura română interbelică

In gradina Ghetsimani de Vasile Voiculescu

Iisus lupta cu soarta si nu primea paharul.

Căzut pe brânci in iarbă, se-mpotrivea intruna.
Curgeau sudori de sânge pe chipu-i alb ca varul
Si-amarnica-i strigare stârnea in slăvi furtuna.

O mână ne-ndurată, tinând grozava cupă,

Se coboară-miindu-l si i-o ducea la gură.
Si-o sete uriasă sta sufletul să-i rupă.
Dar nu voia s-atingă infama băutură.

In apa ei verzuie jucau sterlici de miere

Si sub veninul groaznic simtea că e dulceată.
Dar fălcile-nclestându-si, cu ultima putere
Bătându-se cu moartea, uitase de viată!

Deasupra fără tihnă, se frământau măslinii,

Păreau că vor să fugă din loc, să nu-l mai vadă.
Treceau bătăi de aripi prin vraistea grădinii
Si uliii de seară dau roate după pradă.

In perioada interbelica se remarca coexistenta a doua curente literare

diametral opuse, modernismul si traditionalismul, dar care asigura literaturii
bogatie tematica.
Vasile Voiculescu, poet, prozator si dramaturg isi concepe opera poetica pe
demersuri traditionaliste, urmarind mai multe etape in lirica sa.
Volumele de debut “Poezii” si “Din tara Zimbrului” surprind o colectivitate
rurala dominata de vcalorile traditionale si momente ale implicarii ei in
razboi. Volumul “Parga” este primul volum in care orientarea spre valorile
crestine, religioase, il separa pe poet de George Cosbuc si Octavian Goga
de care a fost puternic influentat. Urmeaza volume precum “Poeme cu
ingeri”, “Urcus”, “Destin”, in care temele si miturile biblice prind contur
alaturi de framantarea sufleteasca a poetului.
Volumul “Pârga” publicat in anul 1921 cuprinde opera literara “In gradina
Ghetsimani” ce apartine genului literar liric, fiind o poezie iconografica
traditionalista.
Poeziile iconografice au la baza teme si motive biblice supuse viziunii lirice
a poetului.
Traditionalismul inseamna atitudinea culturala care exprima un atasament
excesiv pentru valorile trecutului. Prima grupare care se formeaza in jurul
revistei Semanatorul, de la care isi ia numele de “semanatorism’ cu tema
dezvoltata asupra mediului rural (satul). A doua grupare se formeaza in
jurul revistei Viata romaneasca, numita “poporanism”, tematica fiind taranul,
iar ultima grupare in jurul revistei Gandirea, grupare “gandirista” avand ca
tema ordotoxismul.

Geneza
Opera este inspirata din scena biblica in care dupa Cina cea de Taina, aflat
in gradina Ghetsimani, Iisus este demascat de Iuda care il saruta si este
arestat de oamenii arhiereului Caiafa. De asemenea, caderea pe branci in
timpul rugaciunii este preluata din Evanghelia lui Luca, in celelalte
Evanghelii fiind specificata caderea in genunchi.

Titlul
Titlul operei, un substantiv propriu desemneaza denotativ locul sacru aflat
in Israel pe Muntele Maslinilor. Valoarea conotativa arata ipostaza rugii
divine in care dualitatea om-Mantuitor se confrunta, framantarea
sufleteasca dominand tabloul rugaciunii.

Tema si motive literare

Tema operei este specifica poeziei iconografice si este de inspiratie
religioasa, bliblica, surprinzand ruga lui Iisus. Motivele literare sunt destinul
(lupta cu soarta), paharul, cupa, mierea, venin, maslinii, ulii, sange.
Structura
Textul contine doua secvente lirice, primele 3 catrene aratand ruga lui Iisus,
iar ultimul catren descriind imaginea gradinii aflata in consonanta (acord) cu
zbuciumul sufletesc. Imaginea statica din prima secventa intra in antiteza
cu verbele dinamice prin care se contureaza “lupta”, “nu primesc”,
“duceau”, “se-mpotriveau”. Prin aceste verbe, dualitatea om-divin este
definita, fiind descris zbuciumul interior.

Prima secventa lirica

Prima secventa cuprinde primele trei strofe in care se prezinta o imagine
statica regasita doar in mintea omului, unde Mantuitorul reprezinta viata
vesnica. In prima strofa, “paharul” reprezinta pacatul omenesc unde partea
omeneasca se opune mortii “se-mpotriveau intruna…”. Se formeaza
antiteza rosu-alb, unde rosu este culoarea sangelui reprezentand sacrificiul.
In ultimul vers, se prezinta chemarea launtrica, o lupta interioara unde
“furtuna” inseamna o exprimare a maniei Tatalui Ceresc. In a doua strofa se
prezinta din nou mania tatalui “mana neindurata”. Cuvantul “cupa” este
destinat doar pentru cei sortiti, doar ei au acces la ea. Inversiunea “grozava
cupa” pune accentul pe adjectivul “grozava” – omul infricat de moarte. El
este obligat, impotriva vointei sale, sa primeasca mantuirea “i-o ducea la
gura”. Ipostaza de divin este conturata de setea de mantuire din urmatorul
vers “o sete uriasa”. Inversiunea “infama bautura” pune accentul pe spaima
omului. Ultima strofa are ca simboluri mierea si veninul, apartinand omului,
formandu-se o antiteza moarte-viata. Se arata cum omul se impotriveste in
fata mortii “Dar falcile-nclestandu-si cu ultima putere”. In ultimul vers se
arata viata vesnica reprezentata de Mantuitor.

A doua secventa lirica

In a doua secventa se prezinta o imagine dinamica cu arborii pacii care
sunt dominati de framantarea launtrica, unde maslinii sunt arborii pacii.
Durerea si impietrirea sunt sentimentele predominante urmate de
prefigurarea mortii “batai de aripi”. Ulii sunt simbolul mortii, pasarea care
prevesteste aparitia mortii. Omul a murit si Mantuitorul s-a nascut, iar tot ce
simte omul este in antiteza.
La nivel stilistic, secventa a doua contine imagini dinamice precum “se
framantau maslinii”, “pareau ca vor sa fuga din loc”, “treceau batai de aripi”,
“ulii de seara dau roate”. Exista si figuri de stil precum metafora “batai de
aripi” si epitetele “vraistea gradinii” si “ulii de seara”.
Muzicalitatea este data de elementele de metrica si prozodie, 4 catrene cu
masura de 13-14 silabe si rima incrucisata.
Repere critice
G. Călinescu, Istoria literaturii romane de la origini
până în prezent.
„Ortodoxismul lui V. Voiculescu este anterior aceluia
al Gândirii, dar poetul a luat cunoştinţă de sine şi s-a
sistematizat acolo."
„Numai prin Poeme cu îngeri V. Voiculescu izbeşte cu
acea notă care-i dă originalitate [...]. Acum poetul este
ortodoxist, tradiţionalist şi continuă alături de Blaga
cântarea jalei metafizice."
începând cu volumul Părgă (1921), urmat de
volumele Poeme cu îngeri, Urcuş şi întrezăriri,
poetul îşi construieşte universul poetic specific, inclusiv
prin accentuarea caracterului religios al liricii.
Poet autentic religios, V. Voiculescu nu cunoaşte
îndoiala sau revolta psalmistului arghezian.
IPOTEZĂ
În Grădina Ghetsemani de Vasile Voiculescu este o
poezie de inspiraţie religioasă, autorul fiind inclus de G.
Călinescu1 în gruparea Ortodoxiştii -Iconografia
mistică. Doctrina miracolului, alături de Nichifor
Crainic. Poezia face parte din volumul Părgă.
ENUNŢAREA ARGUMENTELOR:
Poem iconografic, în Grădina Ghetsemani se
inspiră din motivul biblic al Rugăciunii lui Iisus pe
Muntele Măslinilor, după Cina cea de taină. Scena este
relatată în Evangheliile după Matei, Marcu, Luca şi
înfăţişată în icoanele bisericii creştine.
Poetul reţine zbuciumul interior: „Şi fiind în zbucium, mai
cu stăruinţă Se ruga. Şi sudoarea Lui s-a făcut ca nişte
picături de sânge ce cad pe pămănf (Luca, 22:44), dar
deplasează accentul dinspre componenta divină spre
omenescul suferinţei.

Tema poeziei o reprezintă ruga lui Iisus.

Fiind o poezie de inspiraţie religioasă (iconografică),
aparţine lirismului obiectiv, prin absenţa mărcilor lexicale
ale prezenţei eului liric, dar gradarea intensităţii
suferinţei este marcată prin punctele de suspensie şi
propoziţia exclamativă.

Titlul nu fixează doar cadrul fizic al rugăciunii, ci

denumeşte spaţiul sacru cu semnificaţie în plan spiritual:
locul purificării lui Iisus de patimi, prin virtuţi.
Compoziţional, poezia este alcătuită din patru strofe cu
caracter descriptiv. Primele trei strofe surprind planul
subiectiv, starea sufletească a lui Iisus, iar ultima
amplifică suferinţa, care se răsfrânge asupra planului
exterior, al naturii.
Prima strofa redă împotrivirea Omului în faţa destinului,
într-o formulare lapidară în incipit: „Isus lupta cu soarta
şi nu primea paharul..". Postura christică este tragică
prin omenescul ei: „Căzutpe brânci în iarbă se-
mpotrivea întruna". Verbele: lupta, nu primea, se-
mpotriuea exprimă refuzul asumării unui destin
implacabil, în clipa de ezitare a Fiului lui Dumnezeu.
Gestul îngenuncherii nu este al unui învins, ci al
rugăciunii (invocarea divinităţii şi asceza spirituală).
Contrastul cromatic roşu-alb realizat prin metafore, pune
în evidenţă zbuciumul sufletesc şi condiţia duală: „sudori
de sânge" (trupescul, suferinţa fizică), „chipu-i alb ca
varuV (chipul hieratic, componenta spirituală). Legătura
terestru-ceresc este sugerată prin versul: „Şi-amarnica-i
strigare stârnea în slăvi furtuna".
Strofele a doua şi a treia constituie a doua secvenţă
poetică, realizată în jurul metaforei-simbol „grozava
cupă". Vagul religios2 persistă şi în strofa a doua,
iniţial, „soarta", aici, „o mână nendurată". Dramatismul
este sugerat de valoarea de superlativ stilistic a
epitetelor: „mană nendurată", „grozava cupă", iar
rezistenţa la ispitire (cale a purificării spirituale), prin
epitetele „sete uriaşă", „infama băutură". Rezistenţa la
ispitire implică suferinţa în plan fiziologic şi
sufletesc: „Şi-o sete uriaşă sta sufletul să~i rupă...".
Oximoronul relevă interiorizarea, trecerea la o altă etapă
a purificării de patimi, de la lupta cu lumea la lupta cu
şinele: „în apa ei verzuie jucau sterlici de miere/ Şi sub
veninul groaznic simţea că e dulceaţă...". Versurile reiau
imaginea infamei băuturi a ispitirii, sub forma jocului
aparenţă-esenţă, bene-fic-malefic. Imaginea
artistică ,fălcile-ncleştăndu-şi exprimă gestul de refuz al
jocului duplicitar, halucinant. Versul „Bătându-se cu
moartea, uitase de viaţă" concentrează sensul luptei
christice: moartea trupului - viaţa de apoi.
Strofa a patra constituie ultima secvenţă po-
etică, proiecţia suferinţei interioare asupra cadrului
natural. Se utilizează personificarea şi hiperbola pentru
descrierea elementelor decorului: „Deasupra, fără tihnă,
se frământau măslinii,/ Păreau că vor să fugă din loc, să
nu~l mai vadă...". Imaginea apocaliptică este sugerată
prin sintagma „vraiştea grădinii. Mesagerii divini, îngerii,
nu însoţesc în mod explicit zbaterea omului, dar se
remarcă metafora „bătăi de aripi care
susţine ambiguitatea limbajului poetic: îngerii mântuirii
sau îngerul morţii. Ultimul vers, „Şi uliii de seară dau
roate după pradă", întăreşte sugestia morţii/ imaginea,
thanatosului prin: simbolul „uliii, simbolistica
temporală: „de seară" şi aceea a gestului: „dau roate
după pradă".
Nivelul morfosintactic
-    verbe la timpul imperfect, modul indicativ sau la
modul gerunziu - valoarea durativă a acţiunilor;
-    expresivitatea adjectivului cu rol de superlativ absolut
expresiv (de exemplu: „amamica-i strigare", „grozava
cupă, „veninul groaznid); adjective fără grad de
comparaţie {„sete uriaşă", „cu ultima putere");
-    rolul expresiv al adverbului: întruna (sens
iterativ); deasupra (proiecţie cosmică a suferinţei);
-    conjuncţia adversativă dar, în strofele a Ii-a şi a IlI-a -
susţine ideea împotrivirii, a rezistenţei la ispită;
-    topica afectivă (inversiuni şi dislocări sintactice)
-evidenţiază opţiunea poetică.
Nivelul lexico-semantic
-    prezenţa unor regionalisme: „sterlicf; expresii
populare: „pe brăncf, „fără tihnă" ~ intensificarea
dramatismului;
-    terminologia abstractă, lexicul împrumutat din sfera
cosmicului şi a naturii este organizat „ca forme sensibile
ale cunoaşterii (Ştefan Munteanu);
-    câmpul semantic al paharului: „grozava cupă",
„infama băutură", „apa ei verzuie";
-    opoziţia venin - dulceaţă - relevă ispitirea;
-    sens denotativ/ sensuri conotative, limbajul metaforic
- cuvântul poetic nu înseamnă, ci sugerează.
Nivelul stilistic
-    puternicul imagism realizat prin cultivarea epitetului,
adesea în inversiune, a metaforei-simbol, a
oximoronului.
Nivelul fonetic şi prozodic
-    pauzele marcate de punctele de suspensie
-intensificarea suferinţei;
-    conservarea prozodiei clasice;
-    patru catrene; măsura versurilor: 14 silabe; ritm
iambic; rimă încrucişată.
CONCLUZIA
În Grădina Ghetsemani de Vasile Voiculescu este o
poezie de tip tradiţionalist prin inspiraţia religioasă
(poezie iconografică), coordonantă a spiritualităţii
româneşti. La nivel formal, se observă conservarea
prozodiei clasice.

Una dintre temele majore ale liricii religioase este suferinta si moartea lui

Isus. Acesta este nucleul poeziei „In Gradina Ghetsemani”, poem care face
parte din volumul „Parga”. Sursa se inspiratie o constituie motivul biblic al
rugaciunii lui Isus pe Muntele Maslinilor, dupa Cina cea de taina. Prin jertfa
si patima sa pe cruce, Isus implineste predictiile Scripturii si preia pacatele
omenirii, oferindu-i astfel mantuirea.
Momentul rugaciunii este in noaptea de dinaintea arestarii lui isus de
soldatii romani adusiaici de tradatorul Iuda. Bun cunoscator al textelor
religioase poetul sintetizeaza intr-o creatie originala informatiile din toate
cele patru Evanghelii. Voiculescu nu face trimitere la fapte considerate
cunoscute, ci insista asupra semnificatiei acestora prin forta sugestiei. El nu
descrie deloc starea ucenicilor pentru ca acestia apartin conditiei umane
limitate, ci este preocupat doar de Isus, erou exemplar si de relevarea
zbuciumului sau interior. Episodul rugaciunii marcheaza inceputul celei mai
dramatice perioade din scurta biografie pamanteana a lui Isus. E vorba de o
succesiune de evenimente tragice ce vor culmina cu jertfa suprema. Pentru
a oferi dramatism, poetul nu se opreste doar la momentul rugaciunii ci
sugereaza si patimile crucificarii, precum si natura ravasita dupa moartea
eroului.
Poezia este alcatuita din patru catrene cu caracter descriptiv, care surprind
natura duala a lui Isus: fiinta trupeasca – fiinta spirituala, accentuand
conflictul dintre originea sa divina si limitele conditiei umane.
Poemul debuteaza printr-un vers in care Isus apare in ipostaza suferinda,
aflat in lupta cu moartea si refuzand semnele destinului: „Isus lupta cu
moartea si nu primea paharul”. Imaginea se dezvolta prin gestul
ingenuncherii si al rugaciunii prin care invoca divinitatea, in singurul sau
moment de slabiciune. Dualitatea lui Isus este sugerata prin succesiunea
de simboluri pe care se construieste sensul strofei: paharul (simbol al
pacatelor omenesti), sudorile de sange (suferinta umana), in contrast cu
„chipu-i alb ca varul”, imagine sacralizata a spiritului. Verbele: „nu primea”,
„cazut”, pun in evidenta latura omeneasca a suferintei in fata unui destin
nemilos. Versul „si-amarnica-i strigare starnea in slavi furtuna” face trecerea
spre planul ceresc pe care isus ilinvoca.
Urmatoarele doua strofe reiau simbolul paharului prin sintagma „grozava
cupa”, in care se afla „infama bautura”. Oximoronul (viata – moarte ; venin –
dulceata) este figura de stil prin care se dezvolta ideea dualitatii fiintei lui
Isus, dar si tragismul suferintei. Suferinta fizica se rasfrange in plan
sufletesc: „si-o sete uriasa sta sufletul sa-i rupa”. Accentul cade pe opozitia
dintre „apa verzuie” si „miere”. Lupta dintre trupul efemer sisufletul
nemuritor ia sfarsit cu triumful divinului, zbuciumul interior relevand maretia
personajului.
Ultima strofa surprinde reactia naturii la evenimentul mortii lui Isus. Natura
se dezlantuie, maslinul devenind motiv religios. Lumea este in dezordine
generala; se realizeaza aceeasi antiteza intre conditia umana materiala
„uliilor de seara” si planul divin „batai de aripi”.

Poezia face parte din volumul Parga, aparut in 1921,

care impreuna cu volumul urmator din 1927 – Poeme cu
ingeri fac din Voiculescu un poet deplin. De altfel,
perioada 1921 – 1927 marcheaza apropierea poetului de
cercul revistei (Gandirea, afiliindu-l programului estetic al
traditionalismului interbelic. Acesta este si motivul pentru
care George Calinescu va scrie despre el in Istoria sa,
mentionandu-l la capitolul Ortodoxisti tocmai pentru
amprenta pusa de Gandirea prin reluarea miturilor
biblice si pagane.

Criticul considera ca odata cu volumul Parga, “incepe

faza propriu-zis literara a poeziei lui Vasile Voiculescu…
Sunt evocate privelistile agreste si muncile patriarhale,
anotimpurile, campurile apele si muntii, in tablouri
solemne, biblice, prea incarcate de culori si mai ales de
dialectalisme”. Tudor Vianu vorbeste in Arta prozatorilor
romani despre cautarile cu semnificatii religioase din
poezia lui Voiculescu: “Vasile Voiculescu ne intampina…
ca un om religios in cautarea unui Dumnezeu
transcendent si ca o fiinta traind in stransa comuniune
cu viata poporului ale carui basme el le transforma in
simboluri grele de inteles. Poet religios… e hranit din
substanta evangheliilor, carora le-a imprumutat forma
alegoriilor si parabolelor, dar si aceea a Vechiului
Testament”.

-Tema si semnificatia titlului. Influente.-

Tema poemului deriva de la rugaciunea lui Isus in

Gradina Ghetsemani, conotand sacrificiul si lupta cu
ispita. Punctul de plecare este rugaciunea inaintea
arestarii lui Isus, prin tradarea lui Iuda, ilustrata in
Evanghelia Sfantului Luca si preluata ca motiv in pictura
de catre mari maestri precum: El Greco, Diirer, Giovani
Bellinni sau Andrea Mantegua. Titlul trimite ia contextul
biblic si prin etimologie: Ghetsemani vine din ebraicul
Gat Shemen – “gradina unde se presau maslinele” si
locul unde Isus isi petrece ultima noapte de libertate pe
acest pamant. Voiculescu preia imaginea biblica a lui
Isus si o transforma intr-un simbol al umanului si
divinului deopotriva, insistand asupra chinurilor si
indoielilor omenesti. Preluarea imagisticii crestine, ar fi
gresit sa credem ca este o simpla imitatie dupa Rilke
sau Blaga. Chinul intrebarilor despre conditia umana,
suferinta si indoiala amintesc de atitudinea eului liric in
Psalmii arghezieni.

-Elemente de structura si compozitie-

Poemul are o structura simetrica, alcatuita din patru
catrene. Exista doua planuri – unul uman, terestru,
exterior si altul sacru, divin, interior, aflate intr-o
permanenta contopire in poezie. De asemenea,
organizarea poemului va respecta trei momente:
reprezentarea iconica a lui Isus in primul catren,
misiunea divina in lupta cu ispita apare in catrenele al
doilea si al treilea, iar ultimul catren face trecerea la
transcendent, intr-o atmosfera sumbra, incarcata de
premonitii.

-Procedee si mijloace artistice. Imagini si figuri de stil.-

Imaginea iconica a lui Isus din primul catren e asezata in

sfera luptei, a zbuciumului omenesc sugerat de verbe
concrete din aceasta arie semantica: “a lupta” – “se-
mpotrivea” sau “starnea”. Ispita omenescului si caderii in
pacat e simbolizata inca de aici prin “pahar”. Contrastul
cromatic alb / rosu ilustreaza dualitatea divin / uman.
Albul reprezinta sacrul, puritatea cereasca, in timp ce
rosul este viata, umanul, terestrul. Epitetul “amarnica-i
strigare” dezvaluie chinurile acestei lupte care trece de
la planul exterior la cel interior.

Zbaterea contra ispitei continua in catrenele urmatoare,

cand aceasta este conotata semantic, acum devenind
prin epitet “grozava cupa”. Ispita apartine materialului,
carnii, si este tradusa printr-o metafora ancorata in zona
instinctelor primare: “O sete uriasa sta sufletul sa-i
rupa…”. Constructia adversativa din finalul celui de-al
doilea catren sugereaza impreuna cu forma negativa a
verbului refuzul ispitei: “Dar nu voia s-atinga infama
bautura”. Antiteza dulce -amar nu se refera la gust, ci
patrunde la nivelul conceptualului si ilustreaza puterea
de seductie a raului, intruchipandu-se in imagini vizuale
extrem de plastice: “in apa ei verzuie jucau sterlici de
miere”. Ultimul vers al celui de-al treilea catren este un
paradox: “Batandu-se cu moartea, uitase de viata!”. Se
face trimitere la sacrificiul lui Isus si la dobandirea vietii
vesnice prin spirit. Cadrul exterior descris in ultimul
catren este nelinistit, incordat, dominat de imaginea
maslinilor, in mod normal simbol al pacii, dar aici cuprinsi
de o framantare care nu este numai a naturii: “Deasupra
fara tihna, se framantau maslinii”.

Tragismul viziunii este amplificat de imaginea “ulilor de

seara”, mesageri ai mortii. Premonitia mortii transcede
acest cadru spre simbolic si eternitate.

-Versificatie-

Poemul are o rima incrucisata, masura de 13 – 14 silabe

si ritm iambic.

-Modurile si timpurile verbale-

Imperfectul este predominant in poezie, ca timp al

evocarii unei realitati sau actiuni ce continua si in
prezent. Este deci, o forma de actualizare a simbolului
biblic, ajutat si de gerunziu, care are aceeasi
semnificatie: “batand” sau “nclestand”. Exista doar trei
exemple de timpuri ale proiectiei, anuntand o actiune
incerta, improbabila: viitorul -“vor” si conjunctivele “sa
fuga” si “sa nu vada”. Nu trebuie neglijata valoarea
muzicala a imperfectului.
Literatura romana. Poezia

-Concluzii-
In ciuda preluarii simbolurilor biblice, poezia lui
Voiculescu nu e lipsita de fiorul liric, aducand uneori un
aer de prospetime si gratie, ca in tablourile primitivilor. in
Gradina Ghetsemani rezista estetic prin implicarea
umanului in simbolic, prin lupta si intrebarile care iau
nastere din ea.