In gradina Ghetsemani

de Vasile Voiculescu

Traditionalismul este curentul literar aparut la inceputul secolului XX si

dezvoltat de-alungul perioadei interbelice, remarcandu-se prin pretuirea profunda
a valorilor spiritualitatii romanesti. In literatura romana apar trei nuclee
traditionaliste: samanatorismul, poporanismul si gandirismul, toate promovand
valoarea traditie si a autohtonului. Trasaturile generale ale curentului literar sunt:
valorificarea spiritului national, pretuirea mediului rural ca vatra a spiritualitatii,
refuzul citadinului si preferinta pentru descrierea satului, idealizarea unversului
rural si a taranului roman, determinarea unor surse inepuizabile de inspiratie si
anume folclorul si istoria, refuzul influentelor straine.
Vasile Voiculescu este un scriitor reprezentativ al perioadei interbelice,
avand o bogata activitate literara in care abordeaza toate cele trei genuri. Creatia
sa lirica, compusa in cea mai mare parte in perioada interbelica, se inscrie
curentului literar traditionalist de factura gandirista. In debutul primului sau volum
"Poezii"(1916), Vasile Voiculescu apeleaza la elemente samanatoriste pentru a
descrie frumusetea universului rustic. Dedica intregul volum - "Din tara
zimbrului"- luptei ostasilor romani in WW1 si reitereaza cunoscute motive biblice
intr-o modalitate de exprimare originala.
Poezia "In gradina Ghetsemani" face parte din volumul "Parga" publicat in
1921, aparitie ce marcheaza definirea originaltatii poetului prin innoirea
modalitatii de a scrie. Scenele si mtoivele literare sunt concepute ca alegorii ale
nelinistii omului in aspiratia catre absolut, dar si ca punct de plecare pentru
meditatia asupra conditiei umane. Sursa de inspiratie a poeziei se afla in
"Evanghelia dupa Luca", Sfantul care consemneaza momentul ultimei rugaciuni
cristice in libertate: "Parinte, de voiesti treaca de la Mine acest pahar.. voia ta sa se
faca!". Iar El, fiind in chin de moarte, mai staruitor se ruga si sudoarea lui s-a facut
picaturi de sange care picurau pe pamant.
Ideea centrala a poeziei se bazeaza pe mitul biblic al rugaciunii lui Iisus in
gradina Ghetsemani, prezentand dualitatea uman-divin a celui care uneste
contrariile. Prin generalizare, creatia lirica prezinta confruntarea specific umana
intre trup (partea materiala, perisabila) si suflet (farama de eternitate inalta
spiritual fiecare individ).
Titlul este un reper spatial care fixeaza locul de rugaciune, anume gradina
Ghetsemani, fiind prezentat ca un spatiu simbolic al suferintei si al luptei
interioare. Ideea este punctata si de substantivul propriu "Ghetsemani" care in
ebraica inseamna gradina unde se presau masinile.
Discursul liric este alcatuit din patru catrene structurate in doua planuri:
interior, redand zbuciumul sufletesc al mantuitorului si exterior, planul naturii aflat
in concordanta cu suferinta celui care se roaga.
Prima secventa lirica reliefeaza natura umana a lui Iisus "in lupta cu soarta",
calitate specifica oricarui muritor. "Paharul" care trebuia primit, numit metaforic
ulterior "grozava apa" reprezinta pacatele omenirii pe care fiul lui Dumnezeu este
nevoit sa si le asume pentru a absolvi omenirea de pacatul originar.
In momentul rugii din gradina Ghetsemani, latura Sa umana este
accentuata, iar zbuciumul interior al Mantuitorului deriva din frica de ceea ce va
urma, de suferinta si moarte. Aceasta teama este redata printr-o imagine picturala
deosebit de sugestiva "cazut pe branci, in iarba, se-mpotrivea intr-una/ crgeau
sudoare de sange pe chipu-i alb ca varul". Impotrivirea defineste, de fapt, lupta
cau Sine sau cu destinul. Epitetele cromatice "de sange" si "alb" aflate in contrast
sugereaza natura duala om-divinitate.
Zbuciumul sufletesc capata proportii hiperbolice: "si amarnica-i strigare
starnea in slavi furtuna". Jalea cu accente metafizice strabate intreaga natura fiind
perceputa si de tatal Ceresc din "slavi".
Imaginea vizuala din ptrimul catren este completata in cea de a doua strofa:
in timp ce Iisus "cazut pe branci in iarba" lupta cu sine, "o mana nendurata"
coboara din cer pentru a-I oferi "grozava apa", metafora care semnifica pacatele
omenirii. Desi latura umana este cuprinsa de o "sete uriasa", spiritul nu vrea sa
accepte "infama bautura", care cauzeaza moartea. In aparenta, bautura pare "de
miere si dulceata", atragandu-l pe insetat; in esenta, ea este "veninul groaznic" pe
care omul il refuza prin gestul inclestarii falcilor. Versul "batandu-se cu moartea
uitase de viata!" concentreaza drama produsa de permanentul conflict dintre
materie si spirit.
In ultima secventa lirica se face trecerea de la planul interior la cel exterior,
natura preia zbuciumul, framantarile lui Iisus, tragismul sporind in intensitate.
Aceasta idee poetica este redata cu ajutorul personificarilor "se framantau
maslinii", "pareau ca vor sa fuga din loc, sa nu-l mai vada". In "vraistea gradinii",
replica terestra a Edenului din care a fost izgonit Adam, apare sugestia mortii: "uliii
de seara dau roata dupa prada".
Intreaga poezie este o transpunere estetica a consemnarii biblice, incarcata
de simboluri. Gradina poate semnifica universul terestru, maslinii sunt simbolul
pacii iar paharul reprezinta pacatele umane.
 Din punct de vedere stilistic, poezia este dominata de sobrietate, simplitate
si concizie; ea se axeaza pe metafora "cupei" cu otrava, numita si "paharul",
"infama bautura", "veninul groaznic". Apar in text epitete semnificative care
descriu zbuciumul interior: "sudori de sange", "amarnica-I strigare", "mana
nendurata", "sete uriasa" si comparatia "chipu-i alb ca varul". Verbele sunt in cea
mai mare parte la timpul imperfect ("lupta", "nu primea", "ducea") care indica o
actiune inceputa in trecut si neterminata, sugerand astfel permanenta.
In opiniea mea, Vasile Voiculescu a reprezentat dupa 1920 un moment liric
de mare importanta, ceea ce l-a facut pe criticul literar Tudor Vianu sa afirme ca
este "poet religios, hranit din substanta evangheliilor carora le-a imprumutat
forma alegoriilor si a parabolelor dar si aceea a vechiului testament".