Sunteți pe pagina 1din 2

Moara cu noroc – Temă și viziune

Unul dintre cei patru mari clasici ai literaturii române, Ioan Slavici, deschide în proza noastră drumul
analizei psihologice și sociale. Nuvela ”Moara cu noroc” este publicată în 1881, în volumul său de debut
”Novele din popor”, reprezentativ pentru viziunea autorului asupra lumii satului. Astfel, întâlnim
elemente specifice clasicismului, romantismului și realismului, ce conferă lucrării complexitate.

Înainte de toate, ”Moara cu noroc” este însă o nuvelă realist-psihologică. Definitorii pentru specie sunt
construirea universului epic în jurul unui singur fir narativ și cronotopul bine determinat. Caracterul
psihologic al nuvelei este dat de analiza minuțioasă a stărilor interioare ale protagonistului.

Un prim argument în favoarea realismului operei este surprinderea procesului de dezumanizare al lui
Ghiță, care își zdruncină tihna sufletească și își încalcă principiile morale în goana sa după avere. De
asemenea, naratorul urmărește alterarea relației dintre el și Ana, transformarea treptată a iubirii în
bănuială și teamă.

Un alt element realist este verosimilitatea faptelor și a personajelor, acestea fiind surprinse în stil sobru,
concis, anticalofil. De asemenea, de factură realistă sunt și coordonatele spațio-temporale, bine
determinate, precum și perspectiva narativă heterodiegetică, relatarea făcându-se la persoana a III-a.

Tema centrală a nuvelei ”Moara cu noroc” este, înainte de toate, cea a degradării umane sub influența
nefastă a banului. Aceasta se dezvoltă în relație cu tema romantică a destinului implacabil. Iubirea și
familia, prezente și ele, sunt aspecte adiacente ce joacă un rol semnificativ în construcția protagonistului.

Prăbușirea sa etică și socială este anticipată de jefuirea arendașului și de uciderea femeii în negru și a
copilului. Lică Sămădăul este șeful porcarilor și al turmelor de porci in împrejurimi, cu care Ghiță se
întovărășește în încercarea sa de a se îmbogăți, chiar dacă prin mijloace necinstite. El înțelege amploarea
relației cu dânsul abia în scena de la tribunal, când depune mărturie mincinoasă pentru a-l acoperi pe
porcar, lamentându-se apoi Anei pentru păcatul săvârșit, a cărei reacție este neiertătoare – ”sărmanilor
copii, tatăl vostru este un ticălos”.

O a două scenă ilustrativă pentru temă este întâlnită în finalul nuvelei, când Ghiță pleacă de la han,
împingând-o cu bună știință pe soția sa în brațele Sămădăului. Dezgustată de lașitatea soțului, Ana i se
dăruiește lui Lică, întrucât el e ”om”, pe când Ghiță nu e decât ”muiere îmbrăcată în haine
bărbătești”. Întorcându-se ulterior la moară, Ghiță o înjunghie în inimă pentru a o pedepsi pentru adulter.
Deznodământul lui său este tragic, însă cu rol moralizator: vina și degradarea sa treptată îi fac moartea
iminentă.

Titlul reprezintă o antifrază, creând din partea lectorului un orizont fals de așteptare. ”Moara cu noroc”
este numele hanului așezat la răscruce de drumuri, pentru care Ghiță și familia sa renunță la ”liniștea
colibei” lor. Aflați în căutarea norocului, însă deturnați în lupta pentru înavuțire, ei vor descoperi în
schimb nefericire, zbucium, însingurare, trădare și moarte.

Universul narativ se construiește pe două planuri epice principale. Unul este cel exterior, obiectiv, care
vizează existența socială. Acesta este dinamizat de conflicte exterioare, precum cel economic, născut din
dorința de câștig a lui Ghiță și a lui Lică, și din interesele opuse ale acestora. În egală măsură, identificăm
aici și un conflict moral între viziunea bătrânei, care prețuiește valorile tradiționale precum familia,
cinstea, și cea a lui Ghiță și a Anei, care își doresc să prospere financiar. Planul cel mai important rămâne,
însă, cel interior, care urmărește trăirile interioare și procesele de conștiință ale protagonistului și care
surprinde conflictul intens între obsesia sa pentru bani și dorința de a rămâne un om cinstit. Incapabil de
a-și învinge propriile slăbiciuni și de a i se opune lui Lică, acesta se dezumanizează treptat, fapt ce
conduce la destinul său tragic.

Circularitatea romanului este susținută de relația dintre incipit și final. Fixând o serie de coordonate
spațio-temporale bine determinate, incipitul are rol anticipativ. Astfel, elemente din descrierea cadrului,
precum cele cinci cruci și faptul că hanul se afla la o răscruce de drumuri sunt menite să anunțe
desfășurarea ulterioară a evenimentelor și evoluția personajelor. Vorbele bătrânei din primul capitol intră
în relație cu finalul nuvelei, care se termină tot cu vorbele dânsei, de data aceasta cu scop conclusiv și
moralizator.

Coordonatele spațio-temporale sunt de factură realistă, printre toponime numărându-se Fundureni, Ineu,
Oradea, însă spațiul de desfășurare al acțiunii rămâne, în esență, satul ardeleam din zona Aradului. Durata
acțiunii este de aproximativ un an, fiind marcată de sărbători religioase. Astfel, evenimentele încep și se
termină în prejma Paștelui, sărbătoare a renașterii și a iluminării. Remarcă așadar componenta simbolică a
coordonatelor, textul propunând, înainte de toate, un topos literar – moara, loc damnat aflat a răscruce de
drumuri - și un timp ce redă viziunea profund religioasă a țăranului român.

Din punctul meu de vedere, privind nuvela în ansamblul ei, putem constata că finalul acesteia ilustrează în
mod concludent adevărul conținut de teza morală care stă la baza ei, precum și viziunea realist
moralizatoare a lui Slavici. Această viziune asupra lumii nuvelei este pusă în lumină atât prin faptele
relatate, cât și prin evoluția protagonistului și a relațiilor sale cu celelalte personaje.

În primul rând, prin dezumanizarea treptată a lui Ghiță, Slavici nu caută să dezaprobe câștigul prin muncă
cinstită, ca bază a bunăstării, ci goana nebunească după un câștig obținut pe orice cale, cu orice preț,
renunțând chiar la ceea ce este omenesc și moral.
În al doilea rând, prin relația antagonică cu Lică Sămădăul, autorul pune în lumină firea slabă a omului, pe
măsură ce Ghiță devine pe parcursul romanului epitomul lașității, precum și influența nefastă pe care
banul o poate avea asupra sa.
În concluzie, în ”Moara cu noroc”, socialul și eticul se prelungesc metafizic pentru a contura viziunea
realistă a lui Slavici despre lume, victoria finală aparținând nu unui individ, ci unor principii morale.