Iconarul frumuseţii nepieritoare (II)

Sufletul omului, al fiecărui om, este ceva adânc şi necercetat. Dar mulţi dintre noi nu realizează acest lucru. Să
credeţi că sufletul este necunoscut şi nemuritor. Trupul este ceva vremelnic. Şi patimile şi nevoile sale împiedică
sufletul de a se cunoaşte pe sine. Aburii grei ce se ridică din carne înnourează şi întunecă soarele ce răsare
înlăuntrul nostru prin luminarea lui Dumnezeu. Când sufletele sunt pângărite şi întunecate, ele sunt neputincioase
să se vadă pe sine ori pe altele​.
Fotie Kontoglou (1895-1965) este unul dintre cei mai renumiţi iconari ai secolului al XX-lea din
Grecia. El a avut un rol covârşitor în revigorarea iconografiei Ortodoxe (bizantine) în
contemporaneitate; în propovăduirea şi păzirea fiecărui element al Tradiţiei Ortodoxe:
iconografia bizantină, cântarea psaltică, calendarul liturgic vechi, etc. Toate acestea, nedespărţite
una de cealaltă şi neapărat necesare, alcătuiesc un întreg – Ortodoxia, pentru care a luptat fără
preget şi Fotie Kontoglou, toată viaţa sa.
Din pricina influenţelor papiste şi mai cu seamă sub presiunea secularizantă programatică de
sorginte masonică din secolul al XIX-lea, iconografia Ortodoxă aproape că se pierduse, înlocuită
fiind cu ,,tabloul religios” naturalist-realist de tip renascentist, plin de influenţe umaniste şi
sentimentaliste.
În cele ce urmează, vom încerca să zugrăvim un portret al lui Fotie Kontoglu, aşa cum reiese el
din fragmentele unui interviu acordat revistei ​Divine Ascent​, şi realizat de Dr. Constantine
Cavarnos, un apropiat al lui Fotie Kontoglou.
Credincioşie nestrămutată întru Sfânta Tradiţie:
Fotie​ ​Kontoglou
Dr. Constantine Cavarnos a contribuit la creşterea duhovnicească şi intelectuală a Ortodoxiei în
America de Nord, începând din anii ‘50. Autor prolific,orator apreciat şi cărturar respectat, dr.
Cavarnos a scris şi publicat peste şaizeci de cărţi, dintre care patruzeci în engleză, şi predă la
universităţi de vârf din America, precum Harvard, Wellesley, Tufts şi U.N.C. Chapel Hill.
Revista DIVINE ASCENT: ​Relaţia cu reputatul Fotie Kontoglu a fost cu adevărat o sursă de
inspiraţie pentru multe din lucrările dvs., nu-i aşa?
Constantine Cavarnos: Da, filosoful atenian Diogene se plimba cu o lampă în mână, zi şi noapte.
Oamenii îl întrebau: „Ce faci?” El le zicea: „Caut un om, o fiinţă umană adevărată”. Am călătorit
ca profesor-vizitator din Sheldon în Grecia, în Franţa şi în Anglia, şi n-am găsit omul pe care-l
căutam cu lampa. L-am aflat însă în 1952, în urma recomandării unui prieten grec întâlnit la
Oxford – filologul Basil Laourdas. Prin 1948, scrisesem despre Kontoglu foarte entuziast, în
greacă, în periodicul ​Elenismul de peste hotare​. Kontoglu l-a văzut şi i-a scris editorului o
scrisoare foarte amabilă. Acel articol l-a ajutat pe Kontoglu să fie recunoscut drept un scriitor şi
un pictor remarcabil.
D.A.: ​De ce era Kontoglu „omul” pe care îl căutaţi în călătoriile dvs.?
C.C.: Ei bine, ceea ce credeam şi felul în care simţeam se regăsea, în mare măsură, în scrierile lui
Kontoglu, ca să zic aşa.
D.A.: ​Închipuia idealurile dvs.?
C.C.: Ideile, idealurile, concepţiile noastre - toate coincideau. Foarte puternic. Ceea ce am aflat
în Kontoglu a fost Grecia, întreaga Tradiţie: ​Paradosis​. Tradiţia naţională, Tradiţia Ortodoxă.
Toate în Kontoglu – un maestru al iconografiei, un entuziast al muzicii bizantine – toate lucrurile
pe care le apreciam atât de mult se găseau întruchipate în munca lui Kontoglu, în credinţele şi în
gândirea sa. Daca ar trebui sa aleg un profesor dintre cei de la liceu, facultate, oamenii întâlniţi în
diferitele ţări vizitate – Kontoglu reprezintă pentru mine persoana cea mai importantă.
D.A.: ​De unde credeţi că a primit comoara care v-a dat-o şi dvs.? Unde a descoperit-o?
C.C.: Aş zice că la început i-a datorat mult lui Stefanos Kontoglu, unchiul său, ce era monah.
Kontoglu s-a născut în Asia Mica, în oraşul Kidoniai, alături de Lesvos, de unde mă trag eu.
Unchiul său era egumenul Mănăstirii Hagia Paraskevi (Sfintei Parascheva ​- n. tr.​), în afara
Kidoniai-ului.
D.A.: ​Aceasta a fost cea dintâi inspiraţie a lui Fotie Kontoglu, un unchi călugăr?
C.C.: Da, aşa a învăţat să cânte, de la unchiul său. Şi tot aşa a învăţat să citească cărţile sfinte ale
Bisericii. A primit o educaţie monahală, alături de unchiul său. A urmat şi una dintre cele mai
bune şcoli greceşti ale vremii, o şcoală de studii superioare din Kidoniai. Aveau un program
foarte solid de studii şi formare a caracterului.
D.A.: ​Cum aţi descrie principiile primare pe baza cărora lucra Kontoglu? Care sunt principiile
de viaţă sau valorile sale fundamentale?
C.C.: Rădăcinile sale se găsesc în Biserica şi Credinţa Ortodoxă, împreună cu artele ei sfinte,
îndeosebi iconografia şi cântările bizantine. Citea multe cărţi de credinţă. A mers şi la Paris ca să
studieze arta, să meargă la galeriile de artă, să facă cópii, şi altele asemenea. Înainte de aceasta, a
mers din Kidoniai la Atena să studieze la Şcoala de Arte Frumoase, pentru un an sau doi.
Educaţia sa artistică a avut o natură destul de seculară, deoarece arta bizantină, în acea vreme,
era dispreţuită atât în Atena, la Şcoala de Arte Frumoase, cât şi în Europa. El a fost bine educat
în acea tradiţie; cunoştea pictorii “Renaşterii” şi putea vorbi elevat despre ei. Apoi s-a întors în
Kidoniai şi a predat istoria artei şi limba franceză la liceul unei fete. În 1922, turcii i-au omorât
sau expulzat pe toţi grecii din Asia Mică. A plecat înainte ca turcii să apuce să-l omoare, şi a
mers în Lesvos cu barca, împreună cu membrii familiei sale care supravieţuiseră. Era un refugiat
ce nu avea nimic, în afară de ce reuşise să care. A avut mare grijă să îşi ia icoanele. Le-a ţinut cu
el, acasă, până în ultima sa zi de viaţă. Erau nişte icoane foarte vechi, tradiţionale, care au ajuns
la familia sa de la mănăstirea Hagia Paraskevi.
D.A.: ​Ce-ar spune Kontoglu despre unele dintre provocările reale cu care se confruntă astăzi
Biserica? Ce ar avea de spus despre modernism sau ecumenism? Cum le-a abordat el? Era
unic?
C.C.: Am discutat acestea adesea. Am o colecţie întreagă de scrisori în care discuta despre
modernism şi ecumenism. Kontoglu era un om cu mintea limpede. Ştia în ce credea şi în ce nu
credea, cu mare tărie, cu mare limpezime. Nu avea un cuget înceţoşat.
D.A.: ​Spunea lucrurile făţiş, în cotidianul atenian?
C.C.: Da. Îi critica pe greci pentru multele rele care s-au strecurat în mentalitatea lor. Unul dintre
cele mai răspândite rele era xenomania: iubirea excesivă şi fără discernământ a lucrurilor de
origine străină, precum şi primirea fără critică a lor. Acest lucru se regăseşte de nenumărate ori în
scrierile sale. Xenomania este încă o boală larg răspândită printre greci. Este una din pricinile
pentru care ei au desconsiderat moştenirea bizantină şi Tradiţia Ortodoxă. Aceasta poziţie a lui
Kontoglu a însemnat şi o poziţie foarte critică a Apusului modern şi al papismului, pe care îl
socotea o formă foarte distorsionată de creştinism. S-a opus cu hotărâre ecumenismului iniţiat în
1963 de către Atenagoras, Patriarhul Constantinopolului. Până la capătul vieţii sale, în 1965,
Kontoglu a fost cea mai puternică voce împotriva ecumenismului.
D.A.: ​A existat ceva vizionar sau profetic în părerile sale privind ecumenismul?
C.C.: Nu aş spune profetic, cu excepţia faptului că de la ceea ce se poate zări în trecut, cineva ar
putea să prevadă ce se va petrece în vremea noastră şi în viitor, dacă nu ţinem seama de
experienţa trecutului. De pildă, falsa unire de la Ferrara-Florenţa din secolul al 15-lea era foarte
vie în mintea sa. Urmările ei au fost distructive: după câţiva ani Constantinopolul a căzut sub
turci. Nu a fost o coincidenţă; mai degrabă a fost urmarea firească a necredincioşiei faţă de
Biserică. A fost părăsire de către Dumnezeu, pentru apostazie.
D.A.: ​Dintre contemporanii lui Fotie Kontoglu, de cine era cel mai apropiat? Cu cine a
împărtăşit acelaşi cuget?
C.C.: În privinţa ecumenismului, au fost mulţi, pe care îi menţionez în cartea mea ​Ecumenismul
examinat – şi anume, părintele său duhovnicesc, arhimandritul Filotheu Zervakos; editorul său,
Alexander Papademetriou; arhiepiscopul Atenei Hrisostom, mitropolitul Florinei, Augustin
Kantiotis; mitropolitul Argolisului, Hrisostom; egumenul Gavriil al Mănăstirii Dionisiu din
Sfântul Munte; părintele Teoclit de la aceeaşi mănăstire; arhimandritul Haralambie Vasilopoulos,
întemeietorul Uniunii Ortodoxe Pan-elenice şi al organului ei ​Orthodoxos Typos​; profesorii
Şcolii de Teologie ai Universitatii din Atena: Panagiotis Trembelas, loannis Karmiris,
Konstantinos Mouratidis şi Pantelis Paschos; remarcabilul predicator Nikolaos Soteropoulos, şi
mulţi alţii. Toţi împărtăşeau şi accentul pus de Kontoglu pe importanţa studierii Sfinţilor Părinţi
ai Bisericii şi a aderării la Tradiţia Bisericii Ortodoxe.
D.A.: ​În urma asocierii dumneavoastră de patruzeci de ani cu Fotie Kontoglu, care credeţi că
este moştenirea sa, pentru noi? Ce au a ne spune astăzi viaţa şi mărturia sa – îndeosebi
creştinilor ortodocşi din America?
C.C.: Fidelitate pentru Tradiţie. În iconografie, în muzică, în arhitectura bisericilor, în liturghia
Bisericii, în toate celelalte slujbe ale Bisericii, în păstrarea credinţei – în toate acestea, păstrarea
Sfintelor Canoane, evitarea oricărui compromis în învăţăturile Bisericii. Întreaga Tradiţie
Ortodoxă trebuie păstrată în ţara aceasta. Eu sunt unul dintre cei ce au încercat să îl urmeze în
lupta sa de a păstra Tradiţia Ortodoxă în ţara aceasta. În strădania de evita toate cursele subtile,
inovaţiile şi unirile false de orice fel, continui abordarea lui Kontoglu.
De asemenea, îi studiez şi scriu despre Părinţii Bisericii, îndeosebi cei asceţi precum Sfântul Ioan
Scărarul, Sfântul Simeon Noul Teolog, şi cei din Filocalie. Trebuie să continuăm a-i studia, a
scrie despre ei şi a trăi potrivit învăţăturilor lor. Mai este un lucru ce trebuie menţionat: Kontoglu
era un mare iubitor al monahismului. Credea în viaţa ortodoxă monahală tradiţională,
contemplativă (isihastă), şi nu în cea “activă”, de sorginte papistă. Într-una din lucrările sale,
spune că trebuie să realizăm că oriunde nu există mănăstiri, duhovnicia se vestejeşte, şi oriunde
există viaţă monahală autentică şi mănăstiri cu o tradiţie de evlavie profundă, Ortodoxia
înfloreşte.
D.A.: ​Dar despre aceasta? Astăzi în Ortodoxie avem numeroase discuţii, şi nu puţine
controverse, despre înfăţişarea preoţilor şi a călugărilor în Apus. Sunt cei ce spun că aceasta e
ceva pentru vechea ţară; în America facem altfel lucrurile, din pricina locului în care ne aflăm,
şi situaţia ne impune să ne îmbrăcăm diferit, şi că lucrurile exterioare nu au importanţă. Ce are
de spus Kontoglu despre asta?
D.A.: ​Kontoglu ne reaminteşte să „rămânem credincioşi Tradiţiei”.
C.C.: Da, deoarece Tradiţia le aşează pe toate laolaltă într-o relaţie plină de înţeles, minunată,
organică.
D.A.: ​Ne dă viaţă.
C.C.: Ne dă viaţă şi rezolvă problemele şi grijile netrebuincioase care sunt create de
„modernizare” şi ecumenism.
D.A.: ​Duce, prin urmare, ignoranţa la o pervertire a Credinţei?
C.C.: Da. Credinţa ajunge să fie văzută ca fiind asemenea magiei. Creştinismul nu e magie. Este
o relaţie Dumnezeu-om, ce implică rugăciune din partea noastră, rugăciunea sinceră a creştinilor
credincioşi, ca şi alte practici duhovniceşti, înainte să putem nădăjdui la un răspuns din partea lui
Dumnezeu. În mod greşit, oamenii cred că pot dobândi binefacerile dumnezeieşti fără să
plătească preţul duhovnicesc pentru ele.
D.A.: ​Deci, pentru a dobândi Sfânta Ortodoxie, trebuie să lucrăm din greu pentru a ne goli
sinele şi a îngădui Ortodoxiei, Tradiţiei, Duhului lui Dumnezeu să se sălăşluiască în noi; trebuie
să avem credinţă?
C.C.: Aceasta este temelia. Credinţa, în sensul însoţirii noastre din toata inima cu învăţăturile şi
practicile cele adevărate; este temelia.
D.A.: ​În concluzie, daţi-mi voie să vă întreb: pare încă a fi o mare provocare, pentru ortodocşii
râvnitori, să se ataşeze tradiţiei dătătoare de viaţă a Sfinţilor Părinţi. Astfel de oameni trăiesc şi
conştientizează Sfânta Tradiţie, dar poate că nu există pretutindeni un loc în care acea tradiţie
să fie uşor accesibilă. Ce putem spune cuiva aflat în această situaţie?
C.C.: Cineva trebuie să aibă râvnă şi să caute cu stăruinţă un loc anume – o parohie din „lume”
sau o mănăstire – unde se găseşte creştinismul ortodox autentic, tradiţional. Domnul nostru Iisus
Hristos zice: „Cere, şi ţi se va da; caută, şi vei afla; bate, şi ţi se va deschide”.
Acest interviu a apărut în ​Divine Ascent​, Vol. I, № 3-4, pag. 33-47.