Epoca modernă 1821-1918.

Introducere

Perioada 1821-1918, de la revoluția lui Tudor Vladimirescu la „România Mare” – reprezintă epoca modernă. În Țara
Românescă (Ț.R.) și Moldova etapele principale încep cu revoluția din 1821 condusă de T. Vladimirescu, care a dus la
înlăturarea regimului fanariot și la restabilirea domniilor pământene. A urmat pacea de la Adrianopol (1829), după care
relațiile țărilor române cu poarta otomană încetează să fie o problemă. Etepele următoare sunt revoluția din 1848, unirea
celor 2 Principate 1859, restaurarea independenței 1877-1878 și realizarea statului național în 1918.

Pe plan cultural: se deschid primele cursuri superioare în limba română, la Iași 1813 și București 1818; iau naștere o
serie de instituții de învățământ (Academia Română 1866/1879).

În Trans. se remarcă crearea statului dualist Austro-Ungaria în 1867, în cadrul căruia Trans., Banatul, Crișana și
Maramureșul au fost încorporate Ungariei, fiindu-le anulată autonomia. Momentele principale ale luptelor din Trans: revoluția
din 1848-9 care desființează iobăgia; constituirea Partidului Național Român 1869 și Memorandum-ul din 1892; unirea Trans.
cu România la 1 Decembrie 1918.

Unificarea politică din 1859 a fost urmată de unificarea bisericească din 1865, când mitropolitul Ungrovlahiei a devenit
„primat” al Bisericii Ortodoxe din noul stat, problamată independentă, constituindu-se și un Sinod general. În 1872 s-a
constiuit Sfântul Sinod în forma pe care o avem și azi. 1885 Patriarhia ecumenică s-a văzuit nevoită să recunoască autocefalia
BOR.

Prin tratatul de pace ruso-turc de la București (16 mai 1812), Basarabia intră în componența Rusiei țariste. Pentru
acest teritoriu s-a creat o Arhiepiscopie, cu sediul la Chișinău, dependentă de Sf. Sinod al Bisericii Ruse. Primul ei cârmuitor a
fost mitropolitul român Gavriil Bănulescu-Bodoni.

Bucovina, răpită în 1775 de Austria, era organizată ca Episcopie cu sediul la Cernăuți, dependentă de Mitropolia sârbă
de la Carloviț, cârmuită însă de ierarhi români. 1873 Episcopia Cernăuților a devenit Mitropolie.

Catolicii aveau ”vicari apostolici” la București-Cioplea iar în 1879 se crează o Episcopie la București (1887
Arhiepiscopie) iar în 1884 s-a creat Episcopia catolică de la Iași, subordonată papei. 1886 s-a deschis un Seminar catolic la Iași
și unul în 1897 pentru călugării franciscani la Hălăucești.

Atitudinea BOR și a poporului român față de adepții altor culte rezultă din Regulamentul Sf. Sinod român pentru
relațiunile bisericești ale clerului ortodox român cu creștinii eterodocși sau de alt rit și cu necredincioșii care trăiesc în regatul
României (1881) – confirmă încă o dată spiritul ecumenic și irenic românesc.

În Trans. avem 2 etape: 1. 1811-1848, reprezintă perioada de refacere a BO; 2. 1848-1918, reprezintă epoca lui Andrei
Șaguna și a urmașilor lui (reorganizarea BO și restaurarea Mitropoliei a Trans în 1864).

Biserica romano-catolică avea 4 deceze: Alba-Iulia, Satu Mare, Oradea și Timișoara. Reformații aveau sediul la Cluj,
evangheliștii la Sibiu și unitarienii la Cluj.

Mitropolia Moldovei în 1 ½ a sec. XIX (Veniamin Costachi)

Epoca modernă a istoriei bisericești a Moldovei începe încă din 1803, când a fost ales în scaun strălucitul cărturar
Veniamin Costachi, originar dintr-o familie de boieri moldoveni. S-a născut la Roșiești în 1768, a învățat la mănăstirea Trei
Ierarhi, călugărit la 15 ani la Huși cu numele Veniamin. Ajunge egumen la mănăstirea Sf. Spiridon din Iași, ajungând episcop la
23 de ani (la Huși). Peste 4 ani ajunge la Roman iar în martie 1803 este ales mitropolit al Moldovei.

Păstorește 40 de ani, până în 1842, cu două întrerupei 1808-1812, când Moldova fusese ocupată de ruși, iar țarul
rusiei îl numise pe Gavriil Bănulescu-Bodoni și 1821-1823, în timpul Eteriei.

Ctitor și îndrumător al școlilor naționale: înființează Seminarul de la Socola (lângă Iași) în 1803, care a devenit o
școală de mare prestigiu, mai ales datorită lui Filarest Scriban (1840, domnitorul Mihail Sturza îl va numi seminarul Veniamin).
A mai înființat o școală pentru călugărițele de la măn. Agapia, unde era stareță sora sa.

Fiicele de bioeri, mazili, negustori și toată starea putea merge la măn. Agapia și Văratec pentru învățătura cărții sau
lucrul mâinilor – acum apare pentru prima oară preocuparea pentru învățătura fetelor.

1
 1805 a deschis la Iași o școală de cântări bisericești, o școală particulară de cântăreți bisericești și la măn. Sf. Ioan cel
Nou din suceava.

Se ocupa și de organizarea învățămâmtului laic, având ca scop înlăturarea profesorilor greci din școala superioară de la
măn. Sf. Trei Ierarhi. În această îndrăzneață acțiune de românizare a învățământului din Moldova, a fost ajutat de marele
cărturar Gheorghe Asachi.

În calitatea sa de prim epitrop al școlilor din Moldova, mitrpolitul Veniamin a însărcinat pe Gheorghe Asachi să predea
un curs de inginerie în limba română la Academia domnească din Iași (1813-1818). Prin acest curs s-au pus bazele
învățământului politehnic la români.

După înlăturarea regimului fanariot, cei 2 cărturari au deschis o seri de alte școli românești în Moldova: 1824 s-a
înființat o școală începătoare în măn. Sf. Trei Ierarhi; 1828 un gimnaziu cu 4 ani; 1832 s-a organizat un curs pedagogic special
pentru pregătirea viitorilor învățători ai școlilor ținutale (Roman, Huși, Botoșani, Bârlad etc.); 1834 s-a deschis prima școală
publică pentru fetele orășenilor, în incinta măn. Bărboi din Iași.

1834 s-au dechis cursurile unei Academii la Iași, numită Academia Mihăileană (după Mihail Sturza) – avea o facultate
de filosofie, una juridică, cursuri extraordinare de inginerie agronomie, arte frumoase și filologie. În 1860 din Academia
Mihăileană s-a dezvoltat Universitatea din Iași.

1841 s-a deschis la Iași prima școală de arte și meșteșuguri din Moldova, cu 6 ateliere. La îndemnul Mitropolitului,
unele mănăstiri și unii mari proprietari au înființat școli sătești pe moșiile lor. Prin diferite pastorale sau în prefețele cărților
sale, mitropolitul a îndemnat mereu păstoriții să-și dea copiii la școală, arătându-le foloasele învățăturii.

Mitropolitul Veniamin a reorganizat vechea tipografie a Mitropoliei și a înființat una noua, la măn. Neamț 1807,
publicând peste 130 de lucrări, fie traduse de el sau lucrările altora: Tâlcuirea celor 7 Taine (Gavriil arhiep. Filadelfiei);
Chiriacodromionul la apostolii duminiilor de peste an (Nichifor Theotochis); Istoria Scripturii VT și NT etc. Traduceri tipărite
după moartea sa: Tâlcuirea Psaltirii (Eutimie Zigaben) și Istoria Bisericească (Teodoret al Cirului). S-au tipărit peste 70 de
volume de cărți de cult, între care Evanghelia de la Neamț 1821; Liturghierul de la Iași în 2 ediții; 12 Mineie (primele din
Moldova). Cărți de istorie: Descrierea Moldovei (Dimitrie Cantemir).

Mitropolitul Veniamin Costiachi s-a impus în viața culturală a Moldovei nu numai prin școlile sale, ci și prin mulțimea
cărților traduse și tipărite de el.

Ctitor de lăcașuri sfinte: din cauza sa s-a început monumentala catedrală din Iași (1833-1887). A ctitorit 2 paraclise, la
Neamț și Agapia.

Social-filantropic: a contribuit cu însemnate sume de bani la înzestrarea spitalului și farmaciei de la măn. Precista
Mare din Roman. Întreaga sa avere a dăruit-o spitalului de la măn. Sf. Spiridon din Iași sau oamenilor săraci.

Rol Politic: a fost locțiitor de domn 1807-1821, precum și președintele de drept al Divanului țării, apoi al Adunării
obștești. În timpul păstoririi sale au fost puse în aplicare Regulamentele Organice, atât în Moldova (1/13 ianuarie 1832), cât și
în Ț.R. (1/13 iulie 1831) – primele constituții românești scrise. Acestea cuprindeau o serie de prevederi cu privire la instituirea,
judecarea, pregătirea clerului, starea sa materială și politico-socială. Se prevedea înființarea ”Vorniciei averilor bisericești”,
condusă de vornicul bisericesc (îi corespundea în Ț.R. ”Marea Logofăție a credinței”).

S-a prevăzut și înființarea de seminarii la fiecare centru eparhial în Ț.R. și menținerea celui de la Socola, în Moldova,
întreținute de stat. S-au introdus acum pentru prima dată actele de stare civilă, încredințate preoților parohi. Abaterile clerului
erau judecate de ”dicasterie”. Se prevedeau apoi o serie de măsuri cu privire la starea materială a preoțimii de mir și
administrarea averilor bisericești, menite să înlăture multele abuzuri din trecut.

Se observă deci o serie de prevederi noi – sub influența legiuirilor ecleziastice din Rusia, care au permis amestecul
statului în problemele bisericești.

1842 ianuarie – mitropolitul Veniamin s-a retras din scaun, din cauza neînțelegerilor cu domnitorul Mihail Sturza. A
murit la 18 decembrie 1846, fiind îngropat la Slatina (unde și-a petrecut ultimii ani din viață); după 40 de ani, rămășițele sale
au fost depuse în noua catedrală mitropolitană din Iași. Urmașii săi: Meletie Lefter, Sofronie Miclescu (1851-1860), sprijinitori
al Unirii Principatelor.

2
 Mitropolia Ungrovlahiei în 1 ½ a sec. XIX (Grigorie Dascălul și Chesarie)

După mitropolitul grec Nectarie, a fost ales Dionisie Lupu (1819-1821) care a încercat să înlăture numeroasele abuzuri
și neorânduieli semnalate sub ultimii 2 mitropoliți greci.

Ianuarie 1823 s-a făcut alegerea unui noi mitropolit – ierodiaconul Grigorie de la Căldărușani (lucru neîntâlnit în
trecutul Bisericii). Cunoscut în istorie ca Grigorie Dascălul, era originar din București, cu studii la Academia Sf. Sava, călugărit la
măn. Neamț de renumitul stareț Paisie.

Împreună cu un alt călugăr neamțean, Gherontie, au început o muncă asiduă de traducere a unor cărți teologice din
limba greacă, îndrumați de Veniamin Costachi: Carte folositoare de suflet; Chiriacodromionul la Evanghelii (Nichifor
Theotochis) etc.

Războiul ruso-turc din 1806-1812 le-a întrerupt activitatea. După moartea lui Gherontie (1813), ierodiaconul Grigorie a
tipărit la Neamț 3 din traducerile rămase de la prietenul său: Chegragarion (Fer. Augustin); Apologia (Sf. Dimitrie al rostovului)
și Tâlcuire pre scurt la antifoanele celor 8 glasuri (Nichifor Calist Xantopol). Ca mitropolit a tipărit: Cuvântări (Sf. Casian
Romanul, Vasile cel Mare, Ioan GA) și un Pateric.

A fost preocupat de situația preoțimii de mir, dar mai cu seamă de mănăstirile închinate. La numai 2 luni după
înscăunare, a reușit să înlocuiască egumenii greci cu unii români, urmând să tirmita numai anumite sume de bani la Locurile
Sfinte. Datorită acțiunilor diplomatice al Rusiei (1827), călugării greci au fost reașezați în drepturile lor. Protestele Adunării
Obștești și ale mitropolitului Grigorie au rămas fără rezultat.

1828-1834 – un nou război ruso-turc duce la ocuparea Principatelor cu trupele țariste, iar activitatea culturală este
oprită iar. Din dispoziția țarului, a fost înlăturat din scaun și exilat la Chișinău, fiind nevoit să rămână 1 an și la Buzău. Abia în
August 1833 a fost reașezat pe scaunul mitropolitan.

La Chișinău a făcut noi traduceri din limba greacă, pe care le va publica la noua tipografie din Buzău: Despre
purcederea Duhului Sfânt (Iosif Vrienios); Enciclica patriarhului Fotie; Cuvântări ale Sf. Ioan GA. 1834 – a înființat o nouă
tipografie la mănăstirea Căldărușani. 22 iunie 1834 moare.

Mitropolitul Grigorie rămâne una din figurile reprezentative ale ierarhiei bisericești din Ț.R., meritându-și numele de
Dascălul. În 2005, Sf. Sinod l-a trecut în rândul sfinților (prăznuit 22 iunie).

După moartea sa, scaunul a rămas vacant până în 1840, mitropolia fiind condusă de sufragani.

În acest timp, s-au deschis primele seminarii din Ț.R. – la Bucureștiu, Buzău și Argeș (1836) și Râmnic (1837). 1840 este
ales mitropoliotul Neofit, sub care s-au aplicat cele mai multe din prevederile Regulamentului Organic (referitoare la Biserica și
la mănăstirile închinate, cu drepturi largi de control din partea statului).

Compromis în cursul revoluției din 1848, în anum următor și-a dat demisia din scaun, sfârșindu-și viața la scurtă
vreme. În locul său a fost ales ca locțiitor Nifon 1850-1875.

Buzău: a păstorit cel mai strălucit ierarh al acestei Eparhii – Chesarie 1825-1846. În 1832 mitropolitul Grigorie a
înființat o tipografie la Buzău, și Chesarie a cumpărat o tipografie nouă, de la Buda, în care s-au printat peste 50 de cărți de
slujba, de învățătură, manuale școlare, cuvântări – Chiriacodromionul la Evanghelii (Nichifor Theotochis – cu siguranță cea mai
vestită carte din lume, toți o iubeau în gură) Cuvântări (Sf. Grigorie de Nissa), Tălmăciri la cei 150 de Psalmi etc.

A înființat și câteva școli la Buzău: seminarul (1836), condus de Gavriil Munteanu; o școală de cântăreți, condusă de
Ghelasie Basarabeanul; o școală de zugravi și una de sculptură. A trimis la studii de pictură, în Italia, cu cheltuiala Episcopiei,
pe Gheorghe Tattarescu, care a ajuns unul din cei mai vestiți pictori români (după Ovidiu! Bucurie. Iertare.)

Urmașul său Filotei (1850-9) i-a continuat strădaniile cărturărești. A tipărit 15 cărți de slujbă precum și o noua ediție a
Bibliei, în 5 volume, după ediția de la Blaj, cu îndreptările de limbă necesare (1854-6). În 1857-9, a fost unul dintre cei mai
entuziaști sprijinitori ai unirii celor 2 Principate.

3
 Argeș: Ilarion Gheorghiadis (1821-1 / 1828-1845).

Biserica din Trans. în prima jumătate a secolului 19 (Vasile Moga)

După moartea lui Gherasim Adamovici (1796), Curtea din Viena a lăsat vacant scaunul de episcop al Trans. până în
1810, Trans. fiind condusă de propopii Ioan Popovici și Nicolae Huțovici. Abia în 1810 soborul protopopilor, întrunit la Turda, a
propus Curții din Viena 3 candidați – a fost ales Vasile Moga.

Acesta va fi hirotonit la Carloviț, și prin decretul său de numire din 1811, i s-au impus 19 restricții umilitoare: i se cerea
să nu împiedice trecerea credincioșilor săi la uniație, să reducă numărul parohiilor și al preoților, să facă vizite canonice numai
însoțit de 2 comisari ai guvernului; clerul ortodox rămânea cu statutul de tolerat.

1811 – s-a deschis la Sibiu un curs de teologie, profesor fiind învățatul Gheorghe Lazăr, care va funcționat până în
1815. Cu binecuvântarea lui Vasile Moga au apărut mai multe cărți de slujbă, dar în tipografii particulare, la Sibiu și Brașov. În
urma unei colecte organizate printre preoții și credincioșii săi, a reușit să cumpere o casă în Sibiu, în care și-a instalat reședința,
birourile eparhiale și seminarul.

A încercat să obțină de la Curtea din Viena unele drepturi pentru națiunea română și clerul ortodox. 1834 a înaintat un
memoriu Curții, împreună cu Ioan Lemeni de la Blaj, prin care cerea recunoașterea românilor ca a 4a națiune în Trans. și
egalitate în drepturi cu celalalte 3.

1837, apoi 1842 – a înaintat singur memorii către Dieta Trans. În sprijinul revendicărilor lor, ei invocau argumentele
prezentate în urmă cu un secol de Inochentie Micu: vechimea, continuitate, superioritatea numerică a românilor etc. Toate
memoriile lor au rămas fără rezultat.

După moartea lui Vasile Moga (1845), în locul său a fost numit ca vicar Andrei Șaguna.

Viața Bisericească din Arad și Banat în prima jumătate a secolului 19

Aradul și Bihorul au ajuns sub cârmuirea duhovnicească a unor episcopi sârbi, care au mutat scaunul vlădicesc de la
Ineu la Arad (1706), sub jurisdicția noii Mitropolii Ortodoxe sârbe din Carloviț. Deși toți ierarhii de la arad au fost sârbi,
majoritatea covârșitoare a păstoriților erau români.

În toate aceste 3 eparhii, în slujbele de civari și protopopi erau promovați numai sârbi; mănăstirile românești au ajuns
în stăpânirea sârbilor; candidații români la preoție erau obligați să plătească sume însemnate pentru hirotonie; în unele
parohii mixte, dacă era numai preot sârb, slujba era în slavonă.

Datorită acestor abuzuri în Arad, Crișana și Banat a pornit lupta pentru românizarea scaunelor eparhiale, încununată
cu izbânda românilor. În cursul acestei lupte, românii au obținut o școală pedagogică în 1812 precum și un institut teologic în
1822, ambele la Arad.

1814 – intelectualii români din Arad au înaintat un memoriu împăratului Francisc I al Austriei, în care prezentau starea
de plâns a Bisericii și cereau ca după moartea ultimului episcop sârb la Arad (Pavel Avacumovici) să fie numit un ierarh de
neam român, dintr-o listă de 3 candidați.

Lupta lor a devenit și mai dârză când au constatat că memoriul le-a fost respins. Cel mai energic apărător al drepturilor
românești a fost Moise Nicoară (1784-1861) care a stat ani de zile la Viena, unde a înaintat o serie de memorii în care
dezvăluia abuzurile ierarhiei sârbe.

Februarie 1829 a fost numit ca episcop făgărușanul Nestor Ioanovici, arhimandrit de la măn. Bezdin de lângă Arad.
Moare în 1835 și îi urmează Gherasim Raț, fost protopop de Bihor și profesor la Insitutul teologid din Arad. În cei 15 ani de

4
păstorire a îndepărtat treptat pe clericii sârbi de la centrul eparhial, a înlocuit limba slavonă cu cea româna în catedrala
episcopală, a încercat să colaboreze cu noul episcop al Ardealului (Andrei Șaguna) pentru îndepărtarea ierarhică de Biserica
Sârbă, convocând un sinod eparhial la Arad.

1864 – o dată cu restaurarea vechii Mitropolii Ortodoxe a Trans., episcopia Aradului a devenit sufragană a acesteia,
ieșind astfel de sub jurisdicția Mitropoliei de la Carloviș. Ca și în cazul Aradului, credincioșii români din Banat au ajuns sub
oblăduirea episcopilor sârbi din Timișoara și Vârșeț.

În cursul revoluției din 1848, cele 2 scaune episcopale au fost declarate vacante, alegându-se n locul lor vicari români.
Înăbușirea revoluției a dus la restabilirea situației anterioare și la o serie de represiuni împotriva preoților români.

1865 – s-a înființat Episcopia română a Caransebeșului, iar parohiile românești, dependente până atunci de eparhiile
Timișoarei și Vârșețului, au fost trecuta sub autoritatea noii eparhii.

Biserica din România după 1859. Legiuiri bisericești.

Realizarea marelui act al Unirii Principatelor, prin alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Moldovei (5 ianuarie
1859) și în Ț.R. (24 ianuarie 1859), a deschis calea unor prefaceri profunde în viața politică și socială a Principatelor Unite. Până
în Decembrie 1861 Cuza a domnit cu 2 guverne și 2 capitale, la București și la Iași, dar în ianuarie 1862 se formează un singur
guvern și un singur parlament, cu capitala la București; noul stat adoptă numirea oficială de România.

Au avut loc mai multe reforme și în Biserică. Până la unirea celor 2 Principale, BO era alcătuită din 2 unități canonice
de sine stătătoare, cu organizația și ierarhia lor aparte. În tot cursul domniei lui Cuza nu s-au făcut alegeri de mitropolit sau
episcopi, ci în cazul vacantării unor scaune, ele erau ocupate de locțiitori. 1865 existau, în toată țara, doar 2 ierarhi
(mitropolitul Nifon al Ungrovlahiei și episcopul Calinic de la Râmnic) aleși de Adunarea obștească a țării în 1850. În afară de
aceștia 2, locțiitorii și mitropolitul Sofronie Miclescu al Moldovei au fost înlăturați din scaunele lor, pentru atitudini ostile noii
orientări a statului.

Reformele bisericești ale lui Alexandru Ioan Cuza

1859 – averile mănăstirilor moldovene neînchinate au fostr trecute în administrarea Ministerului Cultelor,
desființându-se atelierele și tipografia de la Neamș.

1860 – au fost desființate 2 mănăstiri și 31 de schituri din Moldova, bisericile lor devenind parohiale, iar în clădirile lor
s-au înființat școli sătești sau așezăminte de asistență socială. S-au luat o serie de măsuri împotriva egumenilor mănăstirilor
închinate la Locurile Sfinte.

În Ț.R. existau 69 mănăstiri (35 închinate), iar în Moldova 122 (29 închinate) – conform unei statistici din 1856. Cele din
Ț.R. datorau statului aprox. 20.000.000 piaștri turcești, iar cele din moldova 1.500.000 – din cauza acestor triste stări de lucruri,
numeroși egumeni au fost înlăturați din slujba lor + arendarea moșiilor mănăstirești să se facă numai la Ministerul Cultelor +
inventarierea obiectelor de preț și a documentelor aflat în acele mănăstiri; s-a interzis folosirea limbii grecești la slujbe.

1863 – reprezentantul României la C-pol, Costache Negri, a oferit Locurilor Sfinte o despagubire de 80.000.000 piaștri
+ 10.000.000 pentru înființarea unei școli laice și a unui spital, în care să fie primiți orice oameni, indiferent de religie. Oferta a
fost refuzată – 25 decembrie 1863, guvernul țării, condus de Mihail Kolgălniceanu, ministru al Cultelor fiind Dimitrie
Bolintineanu, a depus în Camera Deputaților un proiect prin care se hotăra secularizarea (naționalizarea) averilor mănăstirilor.
Proiectul a fost admis în aceeași zi.

Guvernul român n-a mai plătit nimic, considerând problema închisă. În felul acesta, prin Legea secularizării a intrat în
patrimoniul statului un sfert (25,26%) din teritoriul țării, reușindu-se ca în anul următor să se facă și reforma agrară
(împroprietărirea țăranilor).

1864 – prin Legea comunală, actele de stare civilă, care erau în sarcina slujitorilor Bisericii, au fost trecute în seama
primăriilor comunale. Iar prin Codul civil, divorțurile au fost luate din competența instanțelor de judecată ale Bisericii și date
tribunalelor civile. Același cod penal prevedea ca obligatorie numai căsătoria civilă – în toate se obervă o influență a
laicismuluiu apusean.

Prin Legea comunală s-a prevăzut obligația, pentru fiecare primărie, de a se îngriji de lăcașurile de cult și de a salariza
pe preoții lor, măsura care nu prea s-a respectat, iar prin Reforma agrară din 1864 s-a prevăzut să se dea și bisericilor câte un
lot de pământ cultivabil, pentru preoți și cântăreți, dar el nu era suficient.

5
 La sfârșitul anului 1864 s-au dat alte 3 legi de stat care priveau biserica:

1. 30 noiembrie 1864 – Decretul organic pentru reglementarea schimei monahicești (Legea călugăriei) – prevedea ca
în viitor să nu fie călugăriți decât cei cu studii teologice (dintre care se vor alege ierarhii) iar din restul credincioșilor puteau fi
călugăriți doar bărbații de 60 de ani și femeile de 50.

2. 3 decembrie 1864 – Decretul organic pentru înființarea unei autorități sinodale centrale – se urmărea realizarea
unificării bisericești din noul stat. Pentru înlăturarea oricărei dependențe de o autoritate bisericească străină, primul articol al
Legii prevedea independența Bisericii românești. Aceasta a fost prima legiferare oficială a autocefaliei BOR față de Patriarhia
din C-pol.

Al doilea articol prevedea formarea unui Sinod general pentru întreaga biserica și a unor Sinoade eparhiale pentru
fiecare eparhie. Sinodul general era format din mitropoliții și episcopii eparhioți, din arhierei și 3 deputați din fiecare eparhie +
decanii Facultăților de Teologie (București și Iași). Era prezidat de mitropolitul Ungrovlahiei, care din 11 ianuarie 1865 a primit
titlul de primat al României, titlu folosit în BRC. Sinoadele eparhiale erau formate din chiriarhul locului, 3 membri aleși și
rectorul seminarului eparhiei respective.

3. 11 mai 1864 – Legea pentru numirea de mitropoliți și episcopi eparhioți în România – ierarhii erau numiți de
domn, la recomandarea Consiliului de Miniștri și Ministerului Cultelor, înlăturându-se astfel tradiția alegerii lor de către o
adunare de clerici și mireni. Aceeași Lege prevedea că ierarhii puteau fi judecași de Curtea de Casație, lucru necunoscut până
atunci.

10 mai 1865 – au fost numiți, prin decret, mitropolitul Moldovei și 5 episcopi la eparhii conduse până atunci de
locțiitori. Mitropolia Ungrovlahiei avea 3 eparhii sufragane – Râmnic, Buzău, Argeș; Moldova – Roman, Huși și Dunărea de Jos
(cu reședința la Ismail). Dunărea de jos – a fost înființată la 17 noiembrie 1864 pentru cele 3 județe dincolo de Prut (Ismail,
Bolgrad și Cahul) retrocedate României prin tratatul de pace de la Paris 1856.

S-a început o puternică împotrivire la această lege, numită Lupta pentru canonicitate, cerându-se revenirea la vechile
rânduieli ale Bisericii, la alegerea ierarhilor. În aceste frământări, a intervenit și patriarhul ecumenic, nemulțumit de Legea
secularizării, socotind-o necanonică.

După înlăturarea lui Cuza (23 februarie 1866), s-a cerut mereu revenirea la canoane și la vechile rânduieli bisericești.
1867 – s-a întocmit un proiect de Lege organică trimis ulterior spre avizare și Patriarhiei ecumenice. Acest proiect a fost votat
apoi de Camera deputaților și de Senat și sancționat de principele Carol al României, la 26 decembrie 1872, sub numele de
Legea pentru alegerea mitropoliților și episcopilor eparhioți, cum și a constituirii Sf. Sinod al Sf. Biserici Autocefale Ortodoxe
Române (Legea sinodală).

Prin aceasta s-au pus bazele Sf. Sinod al BOR, format din 2 mitropoliți, 6 episcopi eparhioți, 8 arhierei titulari. Sinodul
se întrunea la București primăvara și toamna, având în atribuții problemele spirituale, disciplinare și judecătorești. Legea
prevedea ca alegerile mitropoliților și ale episcopilor să se facă de către un Colegiu electoral, alcătuit din membrii Sf. Sinod și
din toți deputații și senatorii ortodocși în funcțiune, adesea necunoscători al problemelor bisericești. Preoții de mir și cu atât
mai puțin cinul monahal, nu aveau niciun reprezentant în acest Colegiu.

1 octombrie 1874 și-a început apariția revista Biserica Ortodoxă Română, organul oficial al Sf. Sinod, care apare până
azi.

Mitropolia Ungrovlahiei din 1850-1918

Schimbările vieții bisericești s-au întâmplat în timpul mitropolitului Nifon (1787-1875), ales în septembrie 1850. Deși
n-a fost consultat în multe din legile votate de Cuza, el nu s-a împotrivit, căutând să împace tradiția cu spiritul înnoitor. El s-a
impus în viața Bisericii prin întemeierea unui Seminar teologic în București (1872), care i-a purtat numele, întrețiunt din
fonduri lăsate de el. Seminarul Nifon a funcționat până în 1948. Mitropolitul a mai lăsat o fundație din care să se dea burse
studenților de la facultățile laice și ajutoare pentru săraci, preotese văduve, elevi și biserici.

Urmașul său a fost, Calinic Miclescu (1875-1886), fost mitropolit al Moldovei. La 9 mai 1877, Adunarea deputaților a
proclamat Independența de Stat a României, act consfințit apoi prin jertfele de sânge ale ostașilor români în războiul dus
alături de Rusia, împotriva Turciei (1877-8). În 1881, România a devenit regat.

6
 A crescut și autoritatea BOR, încât era necesară acum și recunoașterea formală a independenței / autocefaliei sale. În
Constituția promulgată la 30 iulie 1866 se preciza că BOR este neatârnată de orice chiriarhie străină, iar prin Legea sinodală din
1872, Biserica românească era numită din nou autocefală.

1882 – s-a sfințit pentru prima oară Sfântul Mir, în catedrala mitropolitană din București, firește, fără acordul
Patriarhiei ecumenice.

În aprilie 1885, mitropolitul primat Calinic a adresat o scrisoare lui Ioachim IV, însoțită de una a ministtrului Cultelor și
Intrucțiunii, D. A. Sturza, prin care cereau recunoașterea autocefaliei BOR. Patriarhul a răspuns pe 25 aprilie 1885, arătând că,
împreună cu membrii Sinodului patriarhal, recunoaște BOR ca fiind autocefală. În aceeași zi s-a dat și Tomosul de autocefalie,
semnat de patriarh și 10 membri ai Sinodului. În aceeași zi, patriarhul a trimis o scrisoare și celorlalte Patriarhii, anunțând
autocefalia BOR.

În timpul lui Calinic Miclescu, s-a înființat Facultatea de Teologie din București (1881), iar în anul următor s-a inaugurat
Tipografia Cărților Bisericești din București.

După moartea sa, vine Iosif Gheorgian (1886-1893), intermediar Ghenadie Petrescu (1893-6) și reales Iosif Gheorgian
(1896-1909).

1893 – a fost votată de Camera Deputaților și de Senat, apoi sancționată de Carol I, Legea clerului mirean și a
seminariilor – o noua manifestare a amestecului statului în afacerile Bisericii. Legea prevedea salarizarea preoților, preoții
rurali fiind salarizați din bugetul statului, iar cei urbani din primării. La parohiile rurale erau lăsate în folosință și loturile de
pământ avute. Aceeași lege fixa și taxele de epitrahil, pe care credincioșii trebuiau să le plătească preotului, încât el devenea
un simplu funcționar al acestora.

Legea fixa și numărul parohiilor (386 urbane și 3326 rurale – aprox. 3000 de biserici rămân fără preoți). Cei rămași fără
parohii au continuat să funcționeze ca preoți supranumerari, cu un salariu mai mic. Aceeași lege prevedea înființarea de
Consistorii eparhiale, pentru judecarea clerului.

1909 – tot Statul a venit cu o lege noua pentru modificarea celei din 1872, înființându-se atunci și Consistoriul
Superior Bisericesc, ca organ consultativ pe lângă Sf. Sinod, format din toți membrii Sf. Sinod, delegați ai Facultății de Teologie
și ai seminariilor, ai clerului de mir și monahal. Legea a provocat noi frământări în BOR.

Urmează în scaunul de mitropolit Dr. Athanasie Mironescu (1909-1911) apoi Dr. Conon Arămescu-Donici (1912-1918),
sub care s-a tipărit prima ediție sinodală a Bibliei, în 1914.

Eparhiile sufragane Mitropoliei Ungrovlahiei

1. Râmnic: a păstorit Calinic cel Sfânt (1850-1868) – cel mai de seamă reprezentant al spiritualității românești. A fost
stareț la Cernica 32 de ani, cârmuind-o după rânduiala lui Paisie de la Neamț, zidind aici biserica Sf. Gheorghe, apoi biserica Sf.
Treime la măn. Pasărea; biserica Adormiea de la Câmpina + biserici în parohii rurale.

Ca episcop la râmnic, a ctitorit catedrala existentă și azi, schitul Frăsinei (ridicat din banii săi) în care a introdus
rânduielile de viață monahală din Athos. A cumpărat o tipografie, pe care înainte de moarte a donat-o orașului Râmnic,
urmând ca jumătate din veniturile ei să se dea școlilor din oraș și studenților săraci iar cealaltă jumătate schitului Frăsinei.

A fost un adept convins al Unirii Principatelor, fiind membri în Divanul ad-hoc din 1857 și în Adunarea electivă din
1859; a dat și pastorale, prin care îndemna clerul și poporul să sprijine Unirea.

Sf. Sinod al BOR l-a trecut în rândul sfinților, canonizarea făcându-se în 1955. Prăznuit pe 11 aprilie; moaștele sale sunt
în biserica Sf. Gheorghe de la Cernica.

Un alt episcop de seamă la Râmnic a fost Ghenadie Enăceanu (1886-1898), autor de manuale pentru învățământul
teologic (mai ales lucrări de istorie bisericească).

2. Buzău: episcopul Dionisie Romano (1859-1873), călugărit la Neamț, unde a ajuns egument, va înființa o școală
primară cu internat și un gimnaziu la Târgu Neamț. toate întrebuințate de mănăstire. S-a numărat printre participanții activi la
revoluția din 1848 în Ț.R. și Trans., iar mai târziu a sprijinit Unirea Principatelor și reformele lui Cuza.
7
 Ca episcop, a repus în funcție tipografia eparhială, editând mai multe cărți de slujbă, a înființat școli monahale la
schiturile Nifon, Cotești și Rătești. Cu banii lui, s-a amenajat primul parc public din Buzău; s-au instalat băi sulfuroase la schitul
Nifon. A fost primul membru de onoare al Academiei Române, căreia i-a făcut o importantă donație de cărți vechi, care au
reprezentat primul fond al Bibliotecii Academiei. După moarte (1873), întreaga sa bibliotecă a intrat în patrimoniul Academiei
Române – peste 150 de manuscrise și 7000 de cărți.

3. Argeș: Neofit Scriban (1862-1865 + 1868-1873), Ghenadie Petrescu, Gherasim Timuș.

Mitropolia Moldovei după 1859

După ce Cuza a suspendat pe mitropolitul Sofronie Miclescu (1860), scaunul vacant a fost ocupat succesiv de 3 arhierei
titulari, între care și Calinic Miclescu, numitr mitropolit prin cunoscutul decret din 10 mai 1865. I-a urmat Iosif Naniescu (1875-
1902), originar din Basarabia, călugărit de Chesarie al Buzăului.

De numele său se leagă terminarea monumentalei catedrale mitropolitane din Iași (1880-1887), începută sub
Veniamin Costachi. Sub îndrumarea și cheltuiala sa a apărut la Iași și Revista Teologică (1883-1887). A fost un însuflețit patriot,
sprijinind Războiul de Independență (1877-8) – a oferit el însuși bani, a îndemnat călugării/țele să se înroleze în serviciile
sanitare ale armatei, a organizat colecte etc. Bogata sa bibliotecă a donat-o Academiei Române.

Roman: cel mai de seamă ierarh a fost Melchisedec Ștefănescu (1879-1892), rector și profesor la Seminarul din Huși.
În cei 15 ani de activitate didactică a tipărit o serie de manuale. A fost unul dintre cei mai entuziaști susținători ai Unirii
Principatelor, deputat în Divanul ad-hoc de la Iași, sprijinitor al reformelor lui Cuza.

1861-4 a fost locțiitor de episcop la Huși; apoi la Dunărea de Jos iar din 1865 a fost numit episcop aici. A cumpărat o
casă, care a servit ca reședință și a deschis un seminar. 1877 – a fost unul din sprijinitorii entuziaști ai Războiului de
Independență, prin pastorale, danii în bani, colecte în eparhie. 1879 – a fost ales episcop de Roman, unde a păstorit până la
moarte (1892). S-a remarcat prin realizări de natură economică, prin activitatea desfășurată în Sf. Sinod, prin legăturile cu
teologii din alte țări.

Numele lui Melchisedec rămâne înscirs nu numai în istoria Bisericii, ci și în cultura românească, fiind unul dintre cei
mai apreciați istorici ai timpului (Cronica Hușilor și a Episcopiei; Cronica Romanului și a Episcopiei; Papismul și starea actuală a
BOR; Catalogul manuscriselor slavone din măn. Neamț; Biserica Ortodoxă în luptă cu protestantismul etc.)

A cercetat de asemenea viața și activitatea unor ierarhi de seamă: Grigorie Țamblac, Antim Ivireanul etc – această
activitate a dus la alegerea lui ca membru titular al Societății Academice Române (1870), fiind primul ierarh care s-a învrednicit
de asemenea prețuire.

Huși: cel mai de seamă episcop a fost Silvestru Bălănescu (1886-1900), profesor suplinitor la Facultatae de Teologie,
președinte al comitetului de redacție al revistei BOR. Ca episcop a înființat 2 școlă de cântăreți bisericești și a desfășurat o
frumoasă activitate pastoral-socială. I-au urmat Iosif Gheorgian și Conon Arămescu-Donici.

1856 – prin tratatul de pace de la Paris, în urma Războiului Crimeii (1853-6), s-a hotărât ca Rusia să retrocedeze
Moldovei: Cahul, Ismail și Bolgrad. 1857 – arhiereul Filaret Scriban a organizat la Ismail un consistoriu duhovnicesc și o școală
duhovnicească. 17 noiembrie 1864, printr-un decret semnat de Cuza, s-a înființat Episcopia Dunării de Jos, cu reședința la
Ismail, având județele Ismail, Bolgrad, Covurlui și Brăila. Prin același decret, Melchisedec Ștefănescu era numit locțiitor de
episcop și în 1865 decretat episcop eparhiot. El a reușit să înzestreze eparhie cu toate cele necesare și să integreze preoți.

1878 – prin tratatul de pace de la Berlin, cele 3 județe din S Basarabiei au fost realipite la Rusia, intrând în jurisdicția
Arhiepiscopiei Chișinăului. Scaunul episcopal și seminarul au fost mutate de la Ismail la Galați. Prin același tratat de pace, a
fost retrocedată României Dobrogea, aflată până atunci sub turci.

Administrația românească s-a instalat aici, în județele Tulcea și Constanța, în noiembrie 1878. D.p.d.v. biserricesc, cele
2 județe au fost alipite la eparhia Dunării de Jos, care rămăsese numai cu județele Covurlui și Brăila.

1879 – Melchisedec a fost ales episcop la Roman, urmându-i la Galați Iosif Gheorghian. Noul episcop a găsit în
Dobrogea o situație tristă: 117 biserici, 3 mănăstiri (Cocoș + 2 rusești). În anii următori, lucrurile s-au schimbat: a numit 2
protopopi, la Constanța și Tulcea, s-au zidit biserici noi și au fost înzestrate cele existente. Spre sf. sec., s-a construit la Galați un
monumental palat episcopal, iar după actuala catedrală și s-a reînființat seminarul. Printre episcopi poate fi amintit Pimen
Georgescu.

8
 BISERICA ORTODOXĂ DIN BUCOVINA ÎNTRE ANII 1775-1915

Ajungerea partii de nord a Moldovei (Bucovina) in stapanirea Imperiului habsburgic, in 1775, a avut urmari si asupra
vietii bisericesti: Episcopia Rădăutilor si-a mutat sediul in Cernăuti, sub jurisdictia Mitropoliei Sârbe din Carloviţ; au ramas doar
4 manastiri si schituri, celelalte devenind biserici de mir; averile bisericesti au format asa-numitul “ fond religionar” administrat
de stat; episcopul urma a fi numit direct de imparat, iar preotii parohi si protopopii de guvernatorul Bucovinei.

In 1789 moare episcopul Dositei Herescu si este numit Daniil Vlahovici (1789-1822), care a favorizat mult pe rutenii
asezati acum in Bucovina.

Episcopul Isaia Baloşescu (1825-1834) a infiintat un Institut teologic la Cernauţi (avand 3 ani de studii si in care se
primeau doar absolventi de liceu) si s-a ingrijit de salarizarea clerului din “fondul religionar” (preotii avand si bogate sesii
parohiale, de 44 iugăre).

Episcopul Eugenie (Evghenie) Hacman (1835-1873), care avea studii la Fac. de Teologie romano-catolica din Viena, nu
avea calitati de carmuitor bisericesc, astfel ca elemental ruten s-a intarit, iar amestecul statului in viata eparhiei a fost tot mai
puternic. Corespondenta centrului eparhial cu parohiile se facea in lb. germana, iar scolile romanesti au fost trecute in seama
statului. In timpul lui s-a construit Catedrala mitropolitana din Cernauţi (1844-1864).

Eugenie Hacman s-a opus ca eparhia Bucovinei sa devina sufragana a noii Mitropolii a Transilvaniei, solicitand
factorilor de decizie din Imperiul habsburgic sa creeze 2 mitropolii ortodoxe romanesti: una a Transilvaniei si alta a Bucovinei.
Cum dupa 1867, Serbia (deci si Mitropolia de Carloviţ) si Transilvania (deci si Mitropolia de Sibiu) au ramas in cadrul statului
maghiar, iar Bucovina a ramas sub conducerea directa a Guvernului din Viena, s-a aprobat infiintarea Mitropoliei Bucovinei cu
sediul la Cernauţi (in baza unui decret imperial din 23 ianuarie 1873), avand ca sufragane 2 eparhii sârbesti, tocmai in
Dalmaţia: la Zara si Cattaro.

Prin realizarea acestei Mitropolii se urmarea divizarea romanilor si sarbilor aflati in acelasi stat habsburgic. Eugenie
Hacman a murit la Viena, inaintea plecarii la Cernauţi, unde urma sa i se faca instalarea ca arhiepiscop si mitropolit.

A urmat cu o pastorire foarte scurta a mitropolitului Teofil Bandela (1874-1875) si, apoi, a mitropolitului Teoctist
Blajevici (1877-1879) – autor al unor lucrari de indrumare duhovniceasca si manuale scolare.

In 1875 s-a infiintat (in locul Institutului teologic) o Facultate de Teologie in cadrul Universitatii germane din Cernauţi.

Mitropolitul Silvestru Morariu Andrievici (1880-1895), fost preot de mir, a scris numeroase manuale pentru scolile
romanesti, precum si a numeroase lucrari teologice: Cuvântari, Liturgica, Invăţătura ortodoxă, Psaltichia bisericească,
Calendarul romanesc din Bucovina. A infiintat Tipografia arhidiecezana.

In 1882 s-a finalizat Palatul metropolitan din Cernauţi, iar profesorii Fac. de Teologie au pus bazale revistei Candela.

Sub mitropolitul Arcadie Ciupercovici (1896-1902) s-a intarit mult elementul rutean, guvernatorul Bucovinei
amestecandu-se tot mai mult in afacerile Bisericii.

In timpul lui Vladimir Repta (1902-1924; +1926) - fost profesor la Fac. de Teologie si rector al Univ. din Cernauti - s-au
restaurat cateva vechi ctitorii voievodale (Putna, Mirăuţi) si s-a continuat lupta impotriva incercarilor rutenilor de a prelua
conducerea vietii bisericesti din Bucovina.

Dupa unirea Bucovinei cu Romania, hotarata la 15/28 nov. 1918 la Palatul mitropolitan din Cernau ţi, Mitropolia
Bucovinei si Dalmaţiei a ramas Mitropolie a Bucovinei, pierzand eparhiile dalmaţiene de la Zara si Cattaro.

BISERICA ORTODOXĂ DIN BUCOVINA ÎNTRE ANII 1812-1918

Urmarea a tratatului de pace dintre rusi si turci incheiat la 16 mai 1812 la Bucuresti, tinutul dintre Prut si Nistru
(Basarabia) a intrat in componenta Rusiei tariste, unde a devenit o simpla gubernie. Limba romana a fost inlaturata din
institutiile oficiale, incepand o politica de rusificare, prin administratie, scoala si Biserica.

In timpul razboiului ruso-turc (1806-1812), la chemarea autoritatilor rusesti, s-au stabilit in sudul Basarabiei numerosi
bulgari si găgăuzi (populatie de origine turca, dar cu credinta ortodoxa, ai caror stramosi venisera in sudul Dunarii din sec. XI),
iar dupa razboi au mai fost colonizati aici rusi, ucraineni, greci, germani, polonezi, carora li s-au dat mari suprafete de pamant,
iar in târguri - armeni si evrei.
9
 In sec. XVII se refugiasera aici “lipovenii” sau “rascolnicii”, care nu acceptasera reformele liturgice ale patriarhului
Nicon.

Intre 1808-1812, in timpul ocupatiei Principatelor, tarul Alexandru I a numit ca “exarh” al Bisericilor din Tara
Romaneasca si Moldova pe mitropolitul Gavriil Bănulescu Bodoni, care a condus efectiv Mitropolia Moldovei in acesti ani. El
era roman de neam, cu studii in Transilvania, la Kiev, insula Patmos, Smirna, Muntele Athos si Constantinopol (unde s-a
calugarit). A fost profesor la Iasi si Poltava. Hirotonit arhiereu pentru Moldova in 1791, apoi mitropolit al Poltavei, dupa care al
Kievului. Dupa pacea de la Bucuresti s-a stabilit la Chisinau, unde se considera intaistatator al Bisericii din acest teritoriu anexat
de Imperiul tarist.

Dupa 1812 Basarabia a primit o noua organizare bisericeasca.

In ianuarie 1813, la Chisinau s-au deschis cursurile unui seminar, care a ajuns cu timpul la 6 clase, cu profesori rusi si
ucraineni.

La 21 august 1813, tarul Alexandru I a aprobat infiintarea Arhiepiscopiei Chisinaului si Hotinului, avand in frunte pe
Gavriil Bănulescu Bodoni (care a organizat noua eparhie in forme specific rusesti), cu jurisdictie peste teritoriile de dincolo de
Prut si care era subordonata Sinodului Bisericii Ruse din Petersburg.

In 1814, Sinodul din Petersburg a aprobat infiintarea unei tipografii in Chisinau, insa cu foarte multe restrictii (se
tipareau carti de slujba dupa editiile de la Moscova, “cu litere civile rusesti”, etc).

Sub Gavriil s-au tiparit mai multe carti de slujba in romaneste.

In 1817, Societatea biblica ruseasca a tiparit la Petersburg Noul Testament, iar in 1819, Biblia intreaga, in romaneste,
care au fost difuzate in Basarabia, Moldova (din dreapta Prutului) si Tara Romaneasca.

Gavriil a murit la 30 martie 1821 si a fost inmormantat la manastirea Căpriana. Dupa el au urmat pe scaunul
arhiepiscopal de la Chisinau numai ierarhi rusi, numiti de Sf. Sinod de la Petersburg, care au contribuit la rusificarea Basarabiei.
Astfel, sub Dimitrie Sulima (1821-1844) lb. romana a fost eliminatea treptata din seminar, a.i. cursurile vor fi predate doar in
ruseste. Cea mai mare realizare – ridicarea catedralei eparhiale din Chisinau (soborul), sfintita in 1836.

In 1856, 3 judete din sudul Basarabiei (Cahul, Bolgrad si Ismail) au fost retrocedate Romaniei, potrivit tratatului de
pace de la Paris.

S-a infiintat un “Consistoriu duhovnicesc” la Ismail, iar in 1864 o Episcopie, a Dunarii de Jos, cu sediul tot in Ismail,
condusa de Melchisedec Ştefanescu, care infiinteaza aici un seminar teologic cu 4 clase.

In 1878, prin tratatul de pace de la Berlin, cele 3 judete au fost luate din nou de Rusia, Episcopia Dunarii de Jos si
seminarul si-au mutat sediul la Galati.

Procesul de rusificare s-a accentuat mai ales sub arhiepiscopul Pavel Lebedev (1871-1882), din dispozitia caruia au fost
distruse multe carti de cult romanesti.

Rusificarea se facea in special prin scolile indrumate de Biserica. In 1861 s-au infiintat aprox. 400 de scoli primare
parohiale, care au trecut apoi in seama statului, limba de predare fiind cea rusa.

Din 1884 se infiinteaza in toata Rusia un nou tip de scoala primara (numita “bisericeasca-parohiala”), in spirit ortodox
si rusesc. Si in Basarabia s-au infiintat scoli cu predare in lb. rusa – la inceputul sec. XX erau aprox. 600, la care se adaugau
cateva “scoli manastiresti” si “scoli spirituale” infiintate in targuri (Chisinau, Edineţi si Ismail + una de fete la Chisinau).

In multe parohii au fost numiti preoti rusi sau ucraineni, care slujeau in slavona. Parohiile aveau o situatie materiala
foarte buna, detinand zeci de hectare de pamant.

Asa-numitele “fraţimi” (din Chisinau, Tighina, etc) intretineau azile si cantine pentru saraci.

Intre 1868 si 1916 s-au convocat Congrese anuale ale preotilor din eparhie, in cadrul carora se discutau probleme de
interes cultural, misionar sau economic.

Viitorii preoti se pregateau in Seminarul teologic din Chsisnau cu predare in lb. rusa, apoi, cei mai buni la Academia
teologica movileana din Kiev. Printre acestia – Arsenie (Axentie) Stadniţchi, fiu de preot din Comarova-Hotin, fost rector al

10
Academiei teologice din Moscova, arhiepiscop al Pskov-ului, mitropolit al Novgorod-ului (+1936 in Taskent) si Anatolie Tihai din
Tarasouti-Hotin, misionar in Japonia (+1893).

Manastirile basarabene si-au continuat lucrarea lor duhovniceasca si romaneasca in mijlocul credinciosilor: Căpriana,
Hâncu, Hârbovăt, Rughi, Curchi, Saharna, Japca, Suruceni, etc. S-a infiintat o manastire noua la Chitcani, pe Nistru, numita si
Noul Neamt, pentru ca primii ei monahi venisera de la Neamt, in frunte cu egumenul Teofan Cristea si duhovnicul Andronic
Popovici.

In primul deceniu al sec. XX are loc o miscare de redesteptare nationala in randul clerului si credinciosilor romani din
Basarabia. In 1905 s-a cerut introducerea lb. romane in biserica si scoala, in Seminarul din Chisinau, publicatii proprii,
reinfiintarea tipografiei eparhiale, etc, dar arhiepiscopul Serafim Ciciagov (1908-1914) a impiedicat satisfacerea celor mai
multe revendicari. Doar tipografia s-a reinfiintat, in 1906.

In 1908 a inceput aparitia revistei Luminătorul, in romaneste, care s-a publicat pana in timpul celui de al II-lea razboi
mondial.

Clericii (printre care Preotii profesori C-tin Popovici si Alexe Mateevici, ieromonahii Gurie Grosu si Dionisie Erhan, etc)
si unii intelectuali mireni au spijinit aceasta miscare de renastere nationala, lupta lor ajutand din plin la unirea Basarabiei cu
Romania, proclamata de “Sfatul Tarii” din Chisinau, la 27 martie 1918.

BISERICA ORTODOXĂ DIN TRANSILVANIA ȘI BANAT ÎN A DOUA JUMĂTATE A SEC. 19. MITROPOLITUL ANDREI
ȘAGUNA

In 1846, dupa pastorirea lui Vasile Moga (1811-1845), in fruntea Bisericii Ortodoxe din Transilvania vine Andrei
Saguna.

Andrei Saguna s-a nascut la 20 dec. 1808 in Miscolţ (Ungaria), fiind fiul unui negustor aroman. Anastasiu Saguna a
urmat gimnaziul in orasul natal, iar liceul si studiile universitare (filosofia si dreptul) la Univ. din Pesta si la Vârşeţ (studiile de
teologie ortodoxa).

Imediat dupa trminarea studiilor a fost numit profesor la seminar si secretar al Consistoriului Mitropolitan din Carloviţ.

In 1833 – tuns in monahism, cu numele Andrei, hirotonit ieromonah si la scurt timp hirotesit protosinghel si
arhimandrit, apoi professor la sectia romana a Seminarului din Vârşeţ si asesor (consilier) el Episcopiei din Vârşeţ.

In 1846 – numit vicar general al Episcopiei Ortodoxe a Transilvaniei de catre mitropolitul sarb Iosif Raiacici.

In decembrie 1847, a fost ales de Sinodul protopopilor eparhiei intrunit la Turda, intre cei 3 candidati dintre care
imparatul Austriei urma sa numeasca pe noul episcope al Transilvaniei. Andrei Saguna a fost numit de imparat, astfel ca in
1848 a fost hirotonit arhiereu in Carloviţ.

Intre 1849-1851 a publicat 3 memorii, in care incerca sa convinga pe conducatori de existenta vechii Mitropolii
Ortodoxe a Transilvaniei, desfiintata in 1701 si de necesitatea restaurarii ei si a separarii Bisericii romane de cea sarba. Iosif
Raiacici (devenit patriarh al Bisericii sarbe in 1849) si Curtea imperiala din Viena s-au impotrivit, dar Saguna a facut noi
demersuri. El a convocat 3 sinoade de clerici si mireni (1850,1860 si 1864) la Sibiu in care s-au luat masuri pentru o mai buna
desfasurare a vietii bisericesti si s-au redactat memorii in sustinerea cauzei sale.

De-abia in toamna lui 1864 Sinodul episcopilor sarbi si Congresul national bisericesc sarb (intrunite la Carlovi ţ, sub
conducerea noului patriarh Samuil Maşirevici) si-au dat acordul pentru despartirea ierarhica a celor 2 Biserici.

La 12/24 dec. 1864, printr-un autograf imperial, se aproba reinfiintarea vechii Mitropolii Ortodoxe a Transilvaniei (care
a primit 2 episcopii sufragane: Aradul si Caransebeşul, ultima infiintata in 1865) si numirea lui Andrei Saguna ca arhiepiscop si
mitropolit.

In toamna lui 1868, mitropolitul Andrei a convocat la Sibiu un Congres national-bisericesc al romanilor din intreaga
Mitropolie, cu cate 10 clerici si 20 de mireni de fiecare eparhie (Sibiu, Arad si Caransebe ş), care a cercetat un proiect prezentat
de Saguna si pecare l-a aprobat, cu mici modificari, sub denumirea de Statutul Organic al Bisericii Ortodoxe Romane din
Transilvania, sanctionat de imparat la 28 mai 1869.

11
 Principiile fundamentale ale Statutului – autonomia (conducerea Bisericii de ea insasi, prin reprezaentantii ei) si
sinodalitatea (colaborarea dintre clerici - care reprezentau 1/3 si mireni - care reprezentau 2/3, la conducerea treburilor
bisericesti). Elementul laic putea participa la conducerea Bisericii in toate cele 3 unitati ale administratiei bisericesti – parohie,
protopopiat si eparhie – in probleme culturale, bisericesti si economice.

Treburile fiecarei parohii erau conduse de sinodul parohial – organ deliberativ format din toti membrii majori (barbati)
ai unei parohii. Sinodul parohial se intrunea numai sub conducerea preotului paroh si avea misiunea sa aleaga comitetul
parohial – organul sau executiv, epitropia parohiala (care administra bunurile parohiei), pe preotul paroh si pe
invatatorul/invatatorii “scolii poporale” din parohia respectiva.

Mai multe parohii formau un protopopiat condus de un protopop, ajutat de sinodul protopopesc si de comitetul
acestui sinod, ambele formate 1/3 din preoti si 2/3 mireni (8 preoti si 16 mireni in sinod, 2 preeoti si 4 mireni in comitet).

Eparhia era condusa de episcop (la Sibiu – arhiepiscop), ajutat de sinodul eparhial, format din 20 de clerici si 40 de
mireni, convocat la sediul eparhiei o data pe an. Oraganul sau executiv de conducere – consistoriul eparhial, avea 3 sectiuni:
bisericeasca, scolara (culturala) si epitropeasca (economica), fiecare condusa de cate un asesor (consilier) consistorial.

Conducerea afecerilor intregii Mitropolii era incredintata Congresului National Bisericesc, convocat o data la 3 ani si
format din 90 de membri, cate 10 clerici si 20 de mireni de fiecare eparhie.

Alegerea episcopilor sufragani se facea de sinoadele eparhiale, iar alegerea mitropolitului de Congresul National
Bisericesc extraordinar, format, in acest caz, din 120 de deputati: 60 din Arhiepiscopia Sibiului si cate 30 din cele 2 eparhii
sufragane, in aceeasi proportie de clerici si mireni.

Problemele dogmatice erau dezbatute in “sinodul episcopesc”, format din toti ierarhii ortodocsi romani din
Transilvania.

Andrei Saguna a dat Bisericii sale o organizare superioara, democratica, necunoscuta de alta Biserici ortodoxe, facand
din ea si un asezamant de aparare nationala impotriva incercarilor de instrainare de credinta si neam, dandu-i rolul de
conducatoare a poporului. Astfel, Andrei Saguna este cel mai de seama legiuitor si conducator al Bisericii Ortodoxe Romane.

Andrei Saguna a slujit poporul si prin cultura, in special prin scolile poporale (primare) confesionale, care au fost puse
sub conducerea directa a Bisericii si ai caror invatatori erau absolventi ai Institutului pedagogic din Sibiu, condus tot de
Biserica.

Din 1850 preotii parohi functionau ca directori ai scolilor poporale, protopopii ca inspectori ai scolilor din
protopopiatul respectiv, iar episcopul ca inspector suprem al scolilor din eparhie.

Aceste principii au fost inscrise si in Statutul Oragnic si respectate pana in 1918.

Se cunosc peste 25 de manuale scrise la indemnul lui Andrei Saguna de cativa profesori de teologie si preoti parohi:
Ioan Popescu, Zaharia Boiu, Sava Popovici Barcianu, s.a.

La sfarsitul pastoririi lui Saguna, existau aproape 800 de scoli poporale, din care mai mult de jumatate infiintate sub el,
a.i. aproape fiecare parohie avea scoala proprie.

Astfel, scolile poporale romanesti au fost un factor important de conservare a limbii in fata incercarilor de instrainare.

In 1870, Saguna sabilea ca in fiecare parohie preotii si invatatorii sa tina cursuri serale pentru nestiutorii de carte, in
care sa se predea scrisul, cititul si aritmetica.

Saguna s-a ocupat si de scolile medii, avand de gand sa infiinteze 6 gimnazii superioare (licee), 6 gimnazii inferioare (cu
4 clase) si 6 scoli “reale” (tehnice) in diferite orase din Transilvania, toate cu limba de predare – romana. Insa, autoritatile
habsburgice nu i-au permis sa infiinteze decat un gimnaziu superior (cu 8 clase) la Brasov – in 1850, si un gimnaziu cu 4 clase
(ridicat apoi la 8 clase) la Brad (jud. Hunedoara).

In 1869 s-a mai infiintat o scoala reala, cu 4 clase + una comerciala, cu 3 clase, care au functionat pana in 1918. Liceul
din Brasov ii poarta si astazi numele.

Saguna poate fi considerat atat restauratorul si organizatorul Bisericii, cat si unul dintre ctitorii invatamantului
romanesc de toate gradele din Ardeal.

12
 In anul numiriisale ca vicar (1846) a ridicat cursurile de teologie de la Sibiu de la 6 luni la 1 an, hotarand sa fie admisi
numai absolventi de gimnaziu.

In sinodul din 1850 s-a hotarat crearea unui Institut teologic si pedagogic, absolventii urmand sa functioneze ca
invatatori inainte de hirotonie.

In 1853, Saguna a infiintata o sectie separata de pedagogie, in care se primeau absolventi ai gimnaziului inferior, care a
ajuns in timp la 4 ani de studii.

In 1852 cursurile de teologie s-au ridicat la 2 ani de studii, iar in 1861 la 3 ani, ramanand asa pana in 1921.

Vechea scoala teologica de la Sibiu, infiintata in 1811 (desi cursuri sporadice se tineau din 1786) a devenit o institutie
de invatamant superior, in care se primeau numai absolventi de 8 clase de gimnaziu cu bacalaureat.

Saguna s-a ingijit si de formarea de cadre didactice corespunzatoare pentru Institutul teologic-pedagogic. In acest
sens, el trimitea aproape in fiecare an pe cel mai bun absolvent al Institutului la studii de specializare din Austria si Germania.

Saguna a scris manuale didactice pentru studentii sectiunii teologice si pentru preoti:

- Elementele dreptului canonic, 1854;

- Compendiu de drept canonic, 1868, tradus in rusa si germana;

- Enhiridion sau carte manuala de canoane cu comentarii, 1871;

- Istoria Bisericii Ortodoxe rasaritene universale, 2 vol., 1860, amandoua traduse partial in germana;

- Manual de studiu pastoral, 1872.

Manuale didactice mai vechi (unele revazute de Saguna) retiparite: Dogmatica, Morala, Pastorala, Marturisirea
Ortodoxa a lui Petru Movila, Chiriacodromionul lui Nichifor Theotochis, etc.

Dupa moarte i-au fost publicate: Memoriile (1923), Scrisorile pastorale si circularele scolare (1938), o parte din Predici
(1945).

Intre 1856-1858 a tiparit o noua editie a Bibliei (cu ilustratii, singura de acest fel din Biserica romaneasca), avand la
baza vechule traduceri romanesti, confruntate de Saguna cu textul Septuagintei si cu o traducere slavona.

In 1867 a fost tiparit numai Noul Testament. S-au retiparit aproape toate cartile de slujba.

1853 - Telegraful Roman, cu aparitie aproape neintrerupta pana in prezent. Pana in 1863 a aparut de 2 ori pe
saptamana, iar de atunci pana in 1918 de 3 ori pe saptamana. Aceasta publicatie a avut un important rol in culturalizarea
maselor, in sustinerea revendicarilor nationale si sociale ale romanilor transilvaneni.

1852 – Calendarul Arhiepiscopiei Sibiului, care apare pana azi fara intrerupere, a carui initiee se datoreaza lui Saguna.
1850 – tipografia infiintata pe banii sai.

A avut contributie insemnata la infiintarea Asociatiei transilvane pentru cultura si literature romana (ASTRA) – 1861, cu
sediul la Sibiu. A fost ales Presedinte cu ocazia primei Adunari generala a ASTRA si reales in 1864.

Mitropolitul A. Saguna a reusit sa creeze o stare materiala corespunzatoare eparhiei Sibiului. A creat fondul pentru
zidirea unei catedrale la Sibiu, a cumparat o cladire care serveste pana azi ca resedinta + cateva cladiri in jur pentru Institutul
teologico-pedagogic si internat. S-au zidit numeroase biserici parohiale, unele cu ajutorul sau. S-a ingrijit de starea clerului si a
credinciosilor.

Saguna a fost un neobosit militant pentru solutionarea revendicarilor nationale si sociale ale poporului roman din
Transilvania. Astfel, in mai 1848 a condus, impreuna cu episcopul unit Ioan Lemeni din Blaj, Marea Adunare Nationala a
romanilor de pe Campia Libertatiide la Blaj, cand s-a formulat “programul national” in 16 puncte, cu principalele revendicari
romanesti: libertatea si independenta poporului roman, desfiintarea iobagiei, crearea unei singure Mitropolii pentru toti
romanii, etc. Atunci, Saguna a fost ales in fruntea unei delegatii de 30 membri (intre care numerosi preoti) care sa prezinte
Curtii din Viena hotararile Adunarii si doleantele romanilor. A stat aproape 1 an la Viena, Pesta, Innsbruck si Olmutz,
prezentand forurilor de stat situatia romanilor transilvaneni si revendicarile lor. Aceleasi revendicari le-a prezentatsi mai tarziu,
cand a fost ales membru in Senatul imperial din Viena si un timp membru in Dieta Transilvaniei.

13
 In 2 randuri a condus, impreuna cu mitropolitul Alexandru Sterca Şuluţiu de la Blaj, lucrarile unei conferinte national-
politice a romanilor, la Alba-Iulia si Sibiu.

S-a prezentat in mai multe randuri in audienta la imparatul Francisc Iosef I (1848-1916), inmanandu-i memorii cu
propruneri de inlaturarea a starii de oprimare nationala si sociala in care traia poporul roman.

Saguna a pastrat stranse legaturi cu unele personalitati bisericesti din Tara Romaneasca si Moldova. 1871 - Academia
Romana l-a ales pe Saguna membru de onoare.

16/28 iunie 1873 - Mitropolitul Andrei Saguna a murit, fiind inmormantat langa “biserica mare” din Răşinari.

Toata averea sa (aprox. 600.000 coroane) a lasat-o prin testament Arhiepiscopiei Sibiului, “spre scopuri bisericesti,
scolare si filantropice”. Prin acelasi testament a dispus sa fie prohodit de un singur preot si fara predica.

URMAȘII LUI ANDREI ȘAGUNA

Primul urmas – Procopie Ivaşcovici (1873-1874), fiu de preot roman din Banat, fost profesor de teologie la Vârşeţ,
egumen al manastirii Cruşedol, episcop la Arad (1852-1873). Dupa 1 an la Sibiu, este ales in iulie 1874 patriarh la Carloviţ, in
locul lui Samuil Maşirevici, unde a pastorit pana in 1880, cand ministrul maghiar al Cultelor si Instructiunii l-a silit sa-si dea
demisia (+1881).

Congresul National Bisericesc l-a ales in scaunul vacant pe episcopul Ioan Popasu de la Caransebes, dar imparatul
Francisc Iosif I, la propunerea Guvernului de la Budapesta, n-a aprobat alegerea.

In acelasi an a fost ales, ca urmas al lui Procopie, episcopul Miron Romanul (1880-1898) de la Arad, fost profesor de
teologie la Arad, care s-a straduit sa apere autonomia Bisericii sale si scolile poporale ortodoxe romanesti. In 1879 a condus la
Viena o delegatie de ierarhi si membri ai Congresului National Bisericesc ca sa prezinte imparatului un protest impotriva legii
prin care se introducea studiul obligatoriu al lb. maghiare in aceste scoli (Legea Trefort). A luat cuvantul in Parlamentul de la
Budapesta pentru apararea scolilor romanesti. Este celebra pastorala sa din 10 aprilie 1896, cu ocazia sarbatorilor „mileniului”,
adica 1.000 de ani de la asezarea ungurilor in Campia Panonică, in care arata ca romanii nu pot participa la aceasta sarbatoare,
data fiind opresiunea la care erau expusi. In aceasta perioada au fost acordate cateva mii de burse unor tineri romani
ortodocsi, elevi si studenti, din fundatia intemeiata de marele mecenat aroman, Emanuil Gojdu (1802-1870), administrata de
Biserica.

A urmat Ioan Meţianu (1898-1916), fost protopop in Zărneşti, vicar al Consistoriului din Oradea, episcop la Arad
(1875-1898). De numele sau se leaga constructia actualei catedrale mitropolitane din Sibiu (1902-1906). Spre sfarsitul
pastoririi s-a ridicat actuala cladire a Institutului teologic (azi, Facultatea Andrei Saguna). In timpul lui, scolile poporale au fost
supuse la numeroase persecutii din partea ministrului Cultelor si Instructiunii din Budapesta, Apponyi Albert.

Dupa moartea lui Meţianu, Congresul National Bisericesc a ales ca mitropolit pe arhimandritul Vasile Mangra (1916-
1918), un apeciat istoric, membru activ al Academiei Romane, fost profesor de teologie la Arad redactorul unor publicatii
periodice de acolo, apoi presedinte al Consistoriului roman din Oradea.

Mangra a fost unul dintre militantii de frunte ai poporului roman din Transilvania. In ultima parte avietii a alunecat
intr-o pozitie diametral opusa, devenind unul dintre oamenii de incredere ai Guvernului ungar, in special al primului ministru
Tisza Istvan, cu ajutorul caruia a fost ales mitropolit. A pastorit doar 2 ani, murind in octombrie 1918.

EPARHIILE SUFRAGANE ALE MITROPOLIEI ORTODOXE A TRANSILVANIEI

O data cu reinfiintarea Mitropoliei Ardealului, aceasta cuprindea, pe langa Arhiepiscopia Sibiului, inca 2 Episcopii
sufragane: a Aradului (existenta de peste 1 secol si jumatate, pana atunci sub jurisdictia Carloviţului) si a Caransebeşului
(infiintata in iulie 1865), cu toate parohiile romanesti apartinatoare pana atunci Episcopiilor sarbe din Timisoara si Vârşeţ.

La Arad:

1852-1873, a pastorit Procopie Ivaşcovici, sub care s-a zidit actuala catedrala episcopala.

1873-1874, Miron Romanul

14
 1875-1898, Ioan Meţianu, sub care a aparut foaia oficiala a eparhiei, Biserica si Scoala (1877-1948). Sub al s-a ridicat o
noua cladire a Institutului teologic-pedagogic, s-a infiintat un „fond preotesc” pentru ajutorarea preotilor si invatatorilor de la
scolile confesionale, se dadeau pensii preoteselor vaduve, s-au refacut biserici parohiale.

Toti acestia 3 au ocupat scaunul mitropolitan de la Sibiu.

La inceputul sec. XX, a avut o lunga pastorire Ioan Papp (1903-1925), aparator al scolii confesionale din eparhie,
copresedinte al Marii Adunari nationale romanesti de la Alba Iulia de la 1 decembrie 1918.

La Caransebeş:

Primul episcop a fost Ioan Popasu (1865-1889), pana atunci protopop la Brasov (de unde era originar), colaborator
apropiat al lui Saguna. Ca episcop, a reusit sa transfere sectia romana de teologie de la Vârşeţ la Caransebeş (cu 3 ani de
studiu) indata dupa numire. In 1874 a infiintat o sectie pedagogica cu 2 ani, a.i. eparhia avea acum un Institut teologic-
pedagogic ca si la Sibiu si Arad. A infiintat zeci de scoli poprale, a ridicat o resedinta eparhiala si a infiintat o tipografie. Intre
1886-1948 a aparut Foaia Diecezana, organ bisericesc, scolar, economic si literar al eparhiei.

A urmat Nicolae Popea (1889-1908), uceninc devotata al lui Saguna, fost profesor de teologie la Sibiu, apoi secretar,
asesor (consilier) si vicar al Arhiepiscopiei, militant pe taram national-politic. A continuat munca lui Ioan Popasu. A scris cateva
lucrari de istorie (despre vechea Mitropolie a Transilvaniei, despre viata si activitatea lui A. Saguna) pe baza carora Academia
Romana l-a ales membru titular in 1900, fiind al doilea ierarh (dupa Melchidesesc de la Roman) care a primit asemenea cinste.

Dupa moartea lui Nicolae Popea din 1908, s-au facut 2 alegerei de episcop, pe care Francisc Iosif I a refuzat sa le
recunoasca, la propunerea Guvernului maghiar. Al treilea ales, consilierul sibian Miron Cristea (1910-1919), a primit
recunoasterea, pastorind pana in 1919, cand a fost ales mitropolit primat al Romaniei reintregite, iar in 1925 – primul patriarh
al BOR.

BISERICA UNITĂ DIN TRANSILVANIA

Sec. XIX si sec. XX reprezinta o perioada de mari framantari pentru Biserica, ce au fost cauzate, in principal, de
incercarile ierarhilor de a introduce unele „innoiri” in doctrina, cultul si organizarea ei traditionala. La acestea, se adauga
incercarile de dupa 1867 ale Guvernului de la Budapesta de a instraina clerul si credinciosii acestei Biserici, prin incorporarea
ei intr-o singura Biserica „autonoma” de pe intreg teritoriul Ungariei si Transilvaniei, catolica si maghiara in acelasi timp.

Clerul si episcopii uniti de atunci au condamnat istoricele hotarari ale Marii Adunari nationale romanesti de pe Campia
Libertatii de la Blaj din mai 1848 (care preconizau restaurarea vechii Mitropolii ortodoxe a Transilvaniei, deci, implicit,
refacerea unitatii de credinta a tuturor romanilor), cerand si concursul arhiepiscopului romano-catolic din Esztergom, primatul
Ungariei.

In 1850, intr-o conferinta a tuturor episcopilor romano-catolici si greco-catolici din Ungaria, tinuta la Esztergom,
episcopul roman unit de la Oradea, Vasile Erdelyi, a propus ridicarea scaunului de la Blaj la rangul de mitropolie si crearea a 2
dieceze noi. Curtea din Viena si Curia romana si-au dat acordul si, astfel, prin bula papala Ecclesiam Christi, din 26 nov. 1853,
dieceza Blajului era ridicata la rangul de Arhiepiscopie si Mitropolie, cu titlul de „Alba Iulia si Făgăraş”, avand 3 dieceze
sufragane: a Oradiei (infiintata in 1877) si cele de la Gherla si Lugoj, care s-au infiintata acum prin 2 bule diferite.

Aceasta mitropolie era subordonata direct papei, fapt care a dus la pierderea totala a autonomiei sale.

Infiintarea eparhiei Gherlei a fost binevenita pentru Biserica romaneasca, intrucat au fost treute in sema ei 144 de
parohii si filiale, cu aproape 100.000 de credinciosi din Maramures, care pana atunci apartineau de eparhia ruteana unita din
Muncaci.

Eparhia Lugojului avea un numar redus de parohii, cu numai 39.000 de credinciosi.

Mitropoliti ai Blajului din aceasta perioada: Alexandru Sterca Şuluţiu (ales episcop din 1850), pana in 1867; Ioan
Vancea (1868-1892) si Victor Mihali (1895-1918).

Toti 3 au fost preocupati de scolile romanesti din Arhiepiscopia Blajului si au conlucrat cu colegii lor de la Sibiu
(Saguna, Romanul si Meţianu) in probleme de ordin national si cultural romanesc.

15
 Dintre episcopii sufragani: Mihail Pavel, fost la Gherla (1872-1879), apoi la Oradea (1879-1902); Dimitrie Radu, fost la
Lugoj (1896-1903), apoi la Oradea (1903-1920), care au fost preocupati de invatamantul romanesc in eparhiile lor. Au fost si
cativa episcopi cu atitudine filomaghiara: Vasile Erdelyi, Iosif Papp Szilagyi, Ioan Oltean de la Oradea, Ioan Szabo de la Gherla.

In a doua jumatate a sec. XIX, clerul si credinciosii au ridicat problema respectarii autonomiei Biserici unite si a
revenirii la „sinodalitate”, dar mitropolitii nu au tinut seama de aceste doleante. Mai mult, mitropolitul Ioan Vancea a facut 2
incercari indraznete pentru deplina catolicizare a Bisericii unite din Transilvania si pentru supunerea ei totala papei si
Congregatiei „De propaganda fide”, convocand in 1872 si 1882, la Balj, „concilii provinciale”, urmate de un al treilea conciliu
convocat de Victor Mihali in 1900, cu participarea catorva canonici, profesori de teologie si protopopi din fiecare eparhie. La
fiecare conciliu, mitropolitii au prezentat participantilor cate o „marturisire de credinta”, cu acceptarea invataturii Bisericii
romano-catolice. Cele 3 concilii provinciale au introdus dogme noi, catolice, necunoscute in Biserica romaneasca unita din
Transilvania.

Cand au fost publicate hotararile acestor concilii, multi intelectuali au luat atitudine vehementa impotriva lor (de ex:
prof. Nicolae Densuşianu, intr-o brosura tiparita la Brasov in 1893, califica sinoadele Vancea „adevarate adunari secrete pentru
schimbarea religiunii stramosesti a poporului roman”, declarand ca „unirea cea adevarata, catolica, cu Biserica Romai, nu a
facut-o episcopul Atanasie, ci mitropolitul Vancea”).

In 1867 are loc crearea monarhiei dualiste austro-ungare. Dupa aceasta, cercurile politice catolice maghiare au
conceput organizarea unei Biserici catolice „autonome” pe teritoriul Ungariei si Transilvaniei, in care sa fie inclusa si Biserica
romaneasca unita. Aceasta problema s-a pus mai ales in 1970 si 1898, cand s-au convocat 2 congrese speciale la Budapestain
acest sens. Ierarhii transilvaneni au trimis memorii de protest imparatului si primatului catolic al Ungariei (care au ramas fara
rezultat), iar reprezentantii clerului si ai credinciosilor au tinut adunari de protest la Cluj si Lugoj. In 1898, Congresul catolic de
la Budapesta, fara participarea reprezentantilor Bisericii unite, a hotarat ca ea sa fie cuprinsa in Biserica romano-catolica
„autonoma” din Ungaria si Transilvania.

In 1912 au loc incercari de instrainarea (macar partiala) a Bisericii romanesti unite, prin infiintarea de catre papa, la
presiunile Guvernului de la Budapesta, asa-numitei Episcopii greco-catolice maghiare din Hajdudorog, pentru credinciosii
romani si ruteni din judetele Hajdu si Szabolcs (azi in Ungaria) din zona vestica a judetelor de azi Bihor si Satu Mare. Acesti
credinciosi incepusera sa foloseasca lb. maghiara (in urma contactului cu populatia maghiara) atat in vorbirea curenta, cat si in
biserica, astfel ca autoritatile maghiare ii considerau drept maghiari.

Protestele episcopilor uniti de la Oradea si Gherla adresate intr-o audienta la papa Pius X, precum si cele ale
credinciosilor romani intruniti intr-o mare adunare la Alba Iulia, in mai 1912, au ramas fara rezultat.

Astfel, prin bula „Christi fideles graeci” din 8 iunie 1912 a luat fiinta Episcopia greco-catolica maghiara din Hajdudorog,
care era subventionata de statul austro-ungar si pusa sub jurisdictia Arhiepiscopiei catolice maghiare din Esztergom. Ea
cuprindea 162 de parohii cu cateva sute de filii. Ditre acestea, 83 de parohii, 382 de filii si 172 de cătune au fost luate de la
diecezele Oradea, Gherla si Blaj. Cele din Blaj erau situate in partea de est a Transilvaniei, intr-o zona populata cu secui, fiind
consttuite intr-un „Vicariat al secuimii”, cu sediul la Tg. Mures.

In 1912 s-au tinut numeroase adunari de protest, s-au trimis memorii, s-au scris articole in presa, carandu-se
revizuirea hotararii papale. Mai multi intelectuali uniti au preconizat revenirea la Biserica ortodoxa, astfel ca niciun roman sa
nu ajunga sub conducerea Hajdudorog-ului. Sute de credinciosi si cativa preoti romani au fost inchisi pentru ca au refuzat sa
primeasca pe vicarul noii episcopii (care era maghiar). Si credinciosii ruteni din Maramures au avut aceeasi atitudine
protestatara (in septembrie 1913 - martie 1914, a avut loc la Sighet un proces rasunator care s-a soldat cu condamnarea la
inchisoare a 32 de credinciosi ruteni).

Desi prin bula papala din 1912 s-a interzis folosirea lb.maghiare in slujba, in foarte multe parohii romanesti si rutene
preotii trimisi de episcopie o foloseau in slujba, in predica, pastoratie si administratie. Parohiile romanesti unite, alipite la
Episcopia de Hajdudorog, au revenit la eparhiile din care au fost desprinse abia dupa 1 decembrie 1918, cand s-au incheiat
toate incercarile de instrainare a credinciosilor romani.

INVATAMANTUL TEOLOGIC PANA IN 1918

La inceputul sec. XIX s-au infiintat primele seminarii teologice propri-zise.

16
 In Moldova, s-a infiintat Seminarul de la Socola (langa Iaşi), prin stadaniile mitropolitului Veniamin Costachi (numit
mai tarziu „Seminarul Veniamin”), care a ajuns la 8 clase, avand cadre didactice corespunzatoare.

Intre 1846-1849 au functionat in Moldova 12 scoli „catehetice ţinutale”, care pregateau candidati pentru seminarul
propriu-zis.

In 1852 s-a infiintat la Huşi un nou seminar, cu 4 clase, condus de transilvaneanul Nifon Bălăşescu.

In 1858 s-a infiintat la Roman un seminar cu 4 clase, condus aproape un sfert de veac de preotul Dimitrie Matcaş.

In 1856, staretul Dionisie Romano a infiintat un seminar monahal, cu 4 clase, la Man. Neamt, care a fost desfiintat
peste cativa ani.

In Tara Romaneasca, intre anii 1797-1847, la Man. Antim a functionat o scoala de preotie.

In 1836 s-au infiintat seminarii eparhiale cu 4 clase la Bucuresti (primul profesor - Nicolae Nifon Bălăşescu), la Buzau
(primul director – transilvaneanul Gavriil Munteanu), la Arges (director Zaharia Boerescu), iar in 1837 la Ramnic (director –
protopopul brasovean Radu Tempea VI).

25 nov. 1864 – Legea instructiunii publice. Se procedeaza la organizarea unitara a seminariilor din noul stat –
Romania, legea prevazand 2 tipuri de seminarii: de gradul I, cu 4 clase, pe langa fiecare eparhie (Ramnic, Buzau, Arges, Roman,
Husi, Ismail) si de gradul II, cu 7 clase, la Bucuresti si Socola (mutat in 1885 la Iasi). Toate seminariile erau intretinute de stat,
prin Ministerul Cultelor si Instructiunii Publice, care avea dreptul de control, de numire a personalului, etc. In ambele tipuri de
seminarii se predau atat discipine teologice, cat si laice (ca in licee). Absolventii seminarului de gradul I puteau fi hirotoniti
preoti pentru parohiile satesti sau invatatori, iar cei ai seminarului de gradul II, preoti in parohiile urbane si protopopi.

In toamna lui 1872 s-au deschis cursurile Seminarului „Nifon Mitropolitul” din Bucuresti, cu 7 clase, intretinut din
veniturile lasate de ctitorul sau.

In 1893 apare Legea clerului mirean si a seminariilor, care a reorganizat radical invatamantul teologic din Romania. Se
prevedeau 2 tipuri de seminarii: inferioare, cu 3 clase (Roman, Arges si Ramnic) si superioare, cu 8 clase („Central” din
Bucuresti si „Veniamin” din Iasi + Seminarul „Nifon”, intretinut in continuare din fondurile lasate de ctitor). Absolventii
seminariilor inferioare se puteau inscrie la cele superioare sau la alte scoli, pe baza unui examen de admitere.

In 1901 au fost desfiintate seminariile inferioare, iar cursurile celor superioare reduse la 7 clase, insa in anii urmatori,
din lipsa de preoti, s-au redeschis cateva din vechile seminarii, dar acum cu 7 clase (Galati si Ramnic in 1908; Buzau in 1914;
Roman, Husi si Arges, dupa primul Razboi mondial).

In a doua jumatate a sec. XIX s-au infiintat primele Facultati de teologie ortodoxa din Romania.

In cadrul Univ. din Iasi, infiintata in 1860, functiona o Fac. de Teologie (care avea numai 2 profesori titulari – arhiereii
Filaret Scriban si Vladimir Suhopan si un nr. redus de studenti) care s-a desfiintat in 1864.

La 12 nov. 1881 s-a infiintat Fac. de Teologie de la Bucuresti, in cladirea Universitatii, avand aprox. 50 de studenti si 7
profesori, care predau cursurile gratuit. Din cauza greutatilor financiare, cursurile s-au inchis in 1883, dar s-au redeschis la 4
nov. 1884, Facultatea fiind recunoscuta legal in cadrul Universitatii din Bucuresti la 3/15 iulie 1890. Pana in 1918, Facultatea a
avut mai multi profesori de valoare, doctori in Teologie la Cernăuţi sau de la alte facultati, autori de cursuri universitare si alte
lucrari, printre care: Gherasim Timuş (VT si lb. ebraica), Ioan Cornoiu (NT), C-tin Erbiceanu (Drept bisericesc), Athanasie
Mironescu, viitorul mitropolit primat (Morala), Pimen Georgescu, viitorul mitropolit al Moldovei (Dogmatica si Apologetica),
Dragomir Demetrescu (Istorie bisericeasca), C-tin Chiricescu (Istoria dogmelor si Patrologie), Badea Cireşeanu (Liturguca,
Omiletica si Catehetica). Dintre cei numiti la inceputul sec. XX: Ioan Mihălcescu, viitorul mitropolit al Moldovei (Dogmatica si
Apologetica), Nicolae Dobrescu (IBR), Ion Popescu-Mălăieşti (VT). Numarul studentilor era in continua crestere (in 1916 –
peste 300). In 1896-1898 s-a ridicat o cladire mareata langa biserica Radu Voda, care a servit ca internat o jumatate de secol.

In Bucovina, in 1786 s-a infiintat o ”scoala cliriceasca” la manastirea Sf. Ilie de langa Suceava, mutata apoi la Cernauţi,
desfiintata in 1817.

In toamna lui 1827 s-a infiintat la Cernauţi un Institut teologic cu 3 ani de studii, in care erau primiti doar absolventii
de liceu si un internat pentru 50 de bursieri, ambele intretinute din “fondul religionar” al Episcopiei Cernauţilor.

In 1875 s-a infiintat Univ. din Cernauţi, avand in cadrul ei si o Fac. de Teologie, cu 4 ani de studii si cu predarea
cursurilor in limbile germana si romana, astfel ca vechiul Institut si-a incetat existenta. Multi profesori au studiat la facultati de
17
teologie romano-catolice sau protestante din Viena, Bonn, Munchen sau ortodoxe din Grecia si Rusia. Printre profesori: Isidor
Onciul (VT + lb. ebraica), istoricul bisericesc Eusebiu Popovici si fratele sau, canonistul C-tin Clement Popovici, Vasile
Mitrofanovicisi Teodor Tarnavschi (Liturgica), Alexie Comoroşan (Dogmatica), Emilian Voiutschi (Morala), Vasile Găina
(Apologetica), Ioan Iuvenal Stefanelli (Omiletica si Catehetica), Vladimir Repta, viitorul mitropolit (NT). La inceputul sec. XX:
Vasile Tarnavschi (VT), Vasile Gheorghiu (NT), Stefan Saghin (Dogmatica), Valerian Şesan (Drept bisericesc), etc. Prin acestia,
Fac. de Teologie din Cernauţi a devenit poate ceamai buna facultate de teologie ortodoxa din lume.

In Transilvania, primele cursuri pentru pregatirea viitorilor invatatori ai scolilor ortodoxe romanesti, si chiar a viitorilor
preoti, au inceput in 1786, la Sibiu, prin grija episcopului Ghedeon Nichitici, fiind conduse de carturarul brasovean Dimitrie
Eustatievici, a carui munca a fost continuata de protopopul brasovean Radu Tempea V.

La 15 martie 1811 au inceput la Sibiu primele cursuri de preotie propriu-zise, sub conducerea lui Gheorghe Laz ăr,
intors de la studii de la Viena.

In 1815, Gheorghe Lazăr aplecat la Bucuresti, unde a pus bazele invatamantului superior modern in lb. romana, la
Academia de la “Sf. Sava”. In anii urmatori, la Sibiu au fost numiti 2 profesor care au functionat peste 3 decenii: Ioan Moga si
Moise Fulea.

In 1846, cand Andrei Saguna a fost numit vicar al eparhiei Transilvaniei, cursurile de teologie de la Sibiu au fost ridicate
la 1 an, introducandu-se noi materii. In 1850, Sinodul eparhial de la Sibiu a hotarat ca in locul acestor cursuri sa se infiinteze un
Institut teologic-pedagogic, iar in 1852 cursurile au fost ridicate la 2 ani, iar in 1861 la 3 ani, fiind admisi de acum inainte numai
absolventi de liceu. In 1853 s-au pus bazele unei “sectiuni pedagogice” pentru pregatirea invatatorilor de la scolile
confesionale ortodoxe, care au ajuns la 4 ani de studii, ramanand asa pana in 1919, cand “sectia pedagogica” a devenit “Scoala
normala Andrei Saguna”, scoala pedagogica aflata tot sub indrumarea Bisericii.

Dintre profesorii Institutului din a doua jumatate a sec. XIX: Nicolae Popa – mai tarziu episcop al Caransebeşului si
membru activ al Academiei Romane, Ioan Popescu si Zaharia Boiu – membrii corespondenti ai Academiei Romane, Nicolae
Cristea – militant pentru drepturile romanilor transilvaneni, Ilarion Puşcariu – viitor arhiereu-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului,
Dimitrie Comşa si Daniil Popovici Barcianu – ambii condamnati in procesul Memorandumului, Simion Popescu – mai tarziu
profesor la Fac. de Teologie din Bucuresti, Petru Şpan – apreciat pedagog, Gheorghe Dima si Timotei Popovici – profesori de
muzica bisericeasca. La inceputul sec. XX: Vasile Stan – viitor episcop al Maramuresului, Nicolae Bălan – viitorul mitropolit al
Ardealului, Ioan Lupaş si Silviu Dragomir – ambii profesori la Univ. din Cluj dupa 1919 si membri titulari ai Academiei Romane,
Pavel Roşea si Romulus Cândea – ambii profesori universitari dupa 1919.

In Arad si Timisoara, au fost cursuri sporadice de teologie la sfarsitul sec. XVIII (de ex: cursul de teologie si pedagogie
de 6 luni de la Timisoara, deschis in 1779 de dascalul Mihail Martinovici Roşu si care a durat pana la inceputul sec. XIX).

In nov. 1812 s-au deschis la Arad cursurile unei „preparandii” (scoala pedagogica) pentru pregatirea invatatorilor
ortodocsi romani din Banat, Arad si Bihor, care la inceput durau 15 luni, apoi 2 ani (din 1814) si 3 ani (din 1876), avand la
inceput ca profesori pe Dimitrie Ţichindeal, C-tin Diaconovici-Loga, Iosif Iorgovici, apoi Dimitrie Constantini, Alexandru Gavra,
Atanasie Şandor, Ioan Rusu.

In nov. 1822 s-a deschis la Arad un Institut teologic, cu 2 ani de studii, apoi cu 3 ani (din 1824 pana in 1918).

In 1876, cele 2 scoli s-au contopit sub o singura conducere, cu denumirea de Institut teologic-pedagogic, ca si cel de la
Sibiu, care la sectia teologica primeau doar absolventi de 8 clase de liceu, avand ca profesori de teologie pe Gavril Raţ,
Gherasim - viitorul episcop, Ghenadie Popescu – profesor la Seminariile din Neamt, Roman si Bucuresti, Miron Romanul, Iosif
Goldiş, Augustin Hamsea, Vasile Mangra, iar la inceputul sec. XX pe Iustin Suciu, Teodor Botiş si Lazăr Iacob.

In 1822 s-au deschis cursurile Seminarului teologic de la Vârşeţ, cu 2, apoi 3 ani de studiu, avand 2 sectii: romana si
sarba. La sectia romaneasca au fost profesori: Andrei Saguna, Ignatie Vuia, Ioan Tomici. In 1865, cand s-a infiintat Episcopia
ortodoxa romana a Caransebeşului, sectia romana a fost mutata aici. In 1874 s-a infiintat si o sectie pedagogica, cu 2 ani de
studii, respectiv cu 4 ani din 1896.

Biserica unita din Transilvania avea un seminar teologic la Blaj din 1754, iar intre 1760-1781 s-a creat un al doilea
seminar, numai pentru calugari, cu un nr. redus de elevi. ProfesorI; Timotei Cipariu, Ioan Micu Moldovan, Gavril Pop, Isidor
Marcu, iar la inceputul sec. XX pe Vasile Suciu si Alexandru Nicolescu.

18
 In 1859 s-a deschis o scoala teologica la Gherla sub numele de liceu teologic, cursurile fiind predate la inceput in latina
si, mai tarziu, in romana. Curand dupa 1918, toate Institutele teologice din Transilvania au fost transformate in Academii
teologice, cu 4 ani de studii.

Bisericile romanesti din Transilvania, ortodoxa si unita, s-au ingrijit si de pregatirea intelectaulilor romani, infiintand
mai multe gimnazii (licee) confesionale, fie ortodoxe, fie unite, cu predare in lb. romana.

Prima scoala romaneasca de tip mediu a fost infiintata in 1754, la Blaj, de catre episcopul Petru Pavel Aron. In sec. XIX,
ea a devenit un gimnaziu cu 8 clase, la care au predat: Samuil Micu, Petru Maior, Ion Budai Deleanu, Simion Bărnuţiu, Aron
Pumnul, Timotei Cipariu, Ioan Micu Moldovan.

In 1828, episcopul Samuil Vulcan de la Oradea a infiintat un gimnaziu cu 4 clase la Beiuş, ridicat apoi la 8 clase, liceul
purtand si azi numele intemeietorului.

In 1850 s-a infiintat primul gimnaziu ortodox la Brasov, prin stradaniile protopopului Ioan Popasu si ale lui Andrei
Saguna, care din 1860 are 8 clase. In 1869, pe langa gimnaziu s-a deshis o scoala reala (tehnica) cu 4 clase + o scoala
comerciala cu 3 clase, care au functionat pana dupa 1918, intretinute tot de Biserica. La gimnaziul brasovean „Andrei Saguna”,
au fost profesoriGavriil Munteanu, Ioan Meşotă, Virgil Oniţiu, Andrei Bârseanu, Valeriu Branişte, Vasile Goldiş, Ciprian
Porumbescu, Gheroghe Dima, etc.

In 1868, al doilea gimnaziu ortodox din Transilvania – la Brad (jud. Hunedoara) , a fost infiintat de preotii din
protopopiatul Brad.

Bisericile romanesti din Transilvania, ortodoxa si unita, intretineau si cateva scoli pedagogice pentru pregatirea
viitorilor invatatori: Arad (1812), Sibiu (1853), Caransebeşului (1874), Blaj (1865), Gherla (1869), care au functionat pana dupa
1918, precum si alte tipuri de scoli: cele medii de fete din Blaj (1902), Beiuş (1896), Arad (1890); o scoala de meserii si
negustorie la Blaj; internate, etc.

Biserica din Transilvania a avut sub indrumarea sa si cateva mii de scoli poporale (primare) romanesti, care au inceput
sa ia fiinta din ultimele decenii ale sec. XVIII. In timpul lui Saguna nr. scolilor elementare din Arhiepiscopia Sibiului s-a ridicat la
aproape 800.

In 1882 in Mitropolia ortodoxa a Transilvaniei existau 1578 de scoli poporale, cu 1722 de invatatori si cu aprox.
150.000 de elevi. In 1880, Arhiepiscopia Blajului avea 540 de scoli poporale, la care se adauga cele di eparhiile Oradiei, Gherlei
si Lugojului. In 1915, Biserica Ortodoxa avea 1536 de scoli, iar cea unita 1146.

Dupa infiintarea statului dalist austro-ungar (1867), cand Transilvania, Banatul, Crisana si Maramuresul au intrat sub
conducerea directa a Guvernului din Budapesta, s-au luat masuri pentru desfiintarea sau etatizarea lor.

Prin legile scolare ale ministrului Trefort Agoston din 1879 s-a introdus studiul obligatoriu al lb. maghiare in scolile
poporale si obligatia de a avea invatatori care sa cunoasca aceasta limba, iar in 1883, sub acelasi ministru, Parlamentul
Ungariei a votat o noua lege care impunea obligativitatea studiului lb. maghiara in gimnaziile romanesti, profesorii urmand sa
dea un examen special in lb. maghiara. In 1891 s-a votat o „lege a gradinitelor de copii”, prin care se impunea obligatia tuturor
copiilor cu varsta intre 3 si 6 ani sa frecventeze gradinitele care aveau toate limba de conversatie maghiara.

In 1907 s-au votat 2 noi legi scolare, opera ministrului Cultelor si Instructiunii – Apponyi Albert, care prevedeau
obligativitatea pentru toate scolile, din Ungaria de atunci, de a „dezvolta si intari in elevi spiritul de atasament la patria ungara
si constiita ca apartin la natiunea maghiara”, precum si sporirea nr. de ore pentru lb. maghiara si obligatia pentru invatatorii
romani de a o cunoaste temeinic. Salariile invatatorilor trebuiau platite de parohii, iar daca salariul unui invatator nu putea fi
achitat, scoala se desfiinta, iar in locul ei se crea una noua, cu predare in lb. maghiara.

In 1917, din dispozitia ministrului Apponyi, s-a creat asa-numita “zona culturala”, adica toate scolile din arcul carpatic
(deci la granite cu vechea Romanie) sa fie trecute in seama statului, masura extinsa apoi si asupra celorlalte scoli din
Transilvania, pana la 1 decembrie 1918.

Mănăstirile. Viața monahală

 la Neamț, starețul Dionisie Romano a înființat un seminar monahal, în 1856, iar ca episcop de Buzău a mai înființat
școli monahale la schiturile Nifon, Cotești și Rătești
19
 între 1847 și 1852, starețul Neonil Buzilă de la Neamț a construit spitalul din Târgu Neamț

 Nicanor «bolnicerul» din Cernica a scris o Carte dohtoricească (1854), iar Dionisie arhimandritul a tradus din greacă
Medicina practică (1848)

 secularizarea tuturor averilor mănăstirești s-a făcut în timpul lui Alexandru Ioan Cuza, la 13-25 decembrie 1863

 la 30 noiembrie 1864 s-a adăugat Legea călugăriei sau Decretul organic pentru reglementarea schismei monahicești,
care susținea că pot intra în monahism doar cei cu studii superioare, iar dintre ei urmau să fie recrutați viitorii ierarhi

 tunderile în monahism se făceau doar cu aprobarea Ministerului Cultelor, care și întreținea călugării cu sume anuale
de la bugetul statului

 în Războiul din 1877-1878, călugării și călugărițele s-au înscris voluntar în serviciile sanitare ale armatei, au îngrijit
bolnavi, răniți pe front, unii chiar cu prețul vieții

 starețul Calinic de la Cernica a zidit biserica „Sf. Gheorghe” de la Cernica, biserica „Sf. Treime” de la Pasărea și schitul
„Frăsinei” din Vâlcea (1859-1864), cu reguli de viețuire ca la Athos - schitul ăsta a ieșit de sub Legea secularizării

 în prima jumătate a secolului 19, au apărut sihăstrii în Moldova: schitul Tarcău, ctitorit de ieroschimonahul Avramie
de la Neamț (1828-1833), schitul Durău și biserica mănăstirii Horaița

 în Dobrogea s-au înființat mănăstiri: Taița de călugări moldoveni, Cocoș de trei călugări întorși de la Athos între care și
Visarion, Celic-Dere și metocul Saon

 starețul Calinic de la Cernica a fost ales episcop de Râmnic în 1850, iar 105 ani mai târziu a fost canonizat de Sf.
Sinod al BOR

 schimonahul Antipa Luchian din Bacău a fost trecut în rândul sfinților la Athos și e singurul român canonizat acolo

 ieroschimonahii moldoveni Irinarh Roset și Nectarie Banu au zidit o biserică pe muntele Taborului, singura ortodoxă
existentă acolo

 ieroschimonahii Nifon și Nectarie au ctitorit schitul românesc Prodromul de la Muntele Athos

 în Bucovina au rămas doar trei mănăstiri: Putna, Sucevița și Dragomirna

 în Basarabia au mai rămas 20 de schituri și mănăstiri românești

 în Transilvania, mănăstirile Hodoș-Bodrog, Bezdin, Mesici și Sângerge au ajuns sub stăpânirea Bisericii sârbe - după
1864, Mitropolia ortodoxă a Transilvaniei a dobândit doar Hodoș-Bodrog

Viața preoților de mir

 în 1893, prin Legea clerului mirean și a seminariilor, preoții erau salarizați din bugetul de stat sau comunal - atunci s-a
redus drastic numărul parohiilor și al seminariilor, deci și al preoților

 la sfârșitul secolului 19, preoții s-au constituit în asociații: Ajutorul la București, Ocrotirea la Iași, Frăția la Pitești etc. și
au participat la acțiuni sociale

 în 1821 are loc mișcarea revoluționară condusă de Tudor Vladimirescu, ctitor de biserică în Prejna, acțiune sprijinită
de episcopul Ilarion al Argeșului

 cea mai largă participare a clerului ortodox român a fost, în 1848, în Moldova, când i s-au cerut domnitorului Mihail
Sturza reforme în administrație, justiție, finanțe, învățământ, biserică, secularizarea averilor mănăstirești și împroprietărirea
țăranilor, memoriu sprijint de mitropolitul Meletie și episcopul Veniamin Roset al Romanului

 în Țara Românească, preotul Radu Șapcă din Celei a binecuvântat începerea revoluției și a făcut parte din primul
guvern provizoriu format acolo. După revoluție a fost exilat la Muntele Athos, apoi în Turcia și Bulgaria

 în Transilvania, românii au convocat o Adunare cu 40.000 de participanți, pe 3-15 mai 1848, pe Câmpia Libertății de la
Blaj, sub conducerea episcopilor Andrei Șaguna de la Sibiu și Ioan Lemeni de la Blaj

20
 Dieta de la Cluj a hotărât anexarea Transilvaniei la Ungaria, pe 29 mai 1848

 o nouă adunare a fost convocată pe Câmpia Libertății, în septembrie 1848, cu 60.000 de români care au format o
oaste sub conducerea lui Avram Iancu, Axinte Sever, Vasile Moldovan și alții. A ieșit prăpăd

 în Banat, numeroși preoți și protopopi au participat la adunările de la Lugoj, din mai și iunie 1848, în care s-a cerut
recunoașterea națiunii române, înlăturarea ierarhiei bisericești sârbe și înființarea unei Mitropolii la Timișoara

 în 1859 are loc unirea Moldovei cu Țara Românească

 la 9 mai 1877 s-a proclamat Independența de stat a României, act urmat de războiul ruso-româno-turc din 1877-
1878, unde preoții militari au ridicat moralul ostașilor noștri, iar ierarhii și profesorii de seminar au dat bani Crucii Roșii pentru
spitale și arme

 în anii primului Război Mondial (1916-1918), peste 250 de preoți au însoțit trupele pe câmpurile de luptă în calitate de
confesori militari, unii murind pe front, alții luați prizonieri și deportați în Germania și Bulgaria

 la pregătirea unirii Transilvaniei cu România, Biserica a avut un rol important: slujitorii ei au fost în primele rânduri ale
luptătorilor pentru unitate

 la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, din 1 decembrie 1918, între delegați erau și mulți reprezentanți ai
Bisericii

 episcopii Ioan Popp de la Arad și Dimitrie Radu de la Oradea au fost copreședinții Adunării, iar preotul Vasile Lucaciu a
fost ales membru în Consiliul Dirigent (un guvern provizoriu al Transilvaniei) și a făcut parte și din delegația românească de la
Conferința de Pace de la Paris

 episcopii Miron Cristea de la Caransebeș și Iuliu Hossu de la Gherla au fost în delegația celor 4 persoane care au
prezentat la București actul unirii Transilvaniei cu România

 LEGĂTURILE CU ALTE BISERICI:

 În perioada de care ne ocupăm, legăturile cu Bisericile Ortodoxe Grecești au fost mai puțin însemnate decât în
secolele precedente.

 Până în 1863 cele patru Patriarhii apostolice, așezămintele de la Athos, Meteore, Ianina, Sinai, ca și din alte părți ale
Greciei și Orientului Apropiat, au continuat să beneficieze de veniturile mănăstirilor închinate din Țara Românească și
Moldova.

 Secularizarea din 1863 a avut urmări și asupra legăturilor româno-athonite.

 Cu toată jertfelnicia românească față de Muntele Athos, românii nu dețin azi nici una din cele 20 de mănăstiri mari, ci
doar schiturile Prodromul, Lacul refăcut prin 1760 și biserica Sf. Ipatie.

 Așezămintele bisericești din Țara Sfântă de asemenea au beneficiat de veniturile mănăstirilor închinate până în 1863.

 Câțiva călugări români au rămas pentru tot restul vieții în Țara Sfântă. Așa au fost moldovenii Irinarh Roset și Nectarie
Banu , ctitorii singurei Biserici Ortodoxe existente și azi pe Muntele Tabor, ajunsă apoi în stăpânirea Patriarhiei
Ierusalimului.

 Pe măsură ce slăbeau legăturile bisericești româno-grecești, se întăreau cele cu Biserica Ortodoxă Rusă.

 În 1845 mitropolitul Neofit al Ungrovlahiei a trimis șapte tineri la seminariile din Chișinău, Moscova și Petersburg.

 Din Moldova au fost trimiși numai tineri pentru studii teologice superioare la Academia duhovnicească din Kiev,
majoritatea ajungând să dețină posturi însemnate în viața Bisericii lor: arhiereul Filaret Scriban, episcopii Melchisedec
Ștefănescu, Ghenadie Enăceanu etc. iar spre sfârșitul secolului Constantin Nazarie ajuns professor la Facultatea de
Teologie din București și Nicodim Munteanu, viitorul patriarch al României.

 În 1817, Societatea biblică rusă a tipărit la Petersburg, în românește Noul Testament, iar în 1819 biblia întreagă, pe
baza ediției de la Blaj din 1795, cu îndreptările de limbă necesare.

21
 În același timp, au fost traduse în rusește câteva lucrări teologice/istorice românești:
1. Compendiul de drept canonic al lui Andrei Șaguna tipărit la Petersburg în anul 1872;
2. Papismul și starea actuală a Bisericii Ortodoxe din România al lui Melchisedec al Romanului etc.
3. Răsăritul creștin în 10 vol. a episcopului Porfirie Uspensci;
4. Istoria Bisericilor Ortodoxe Bulgară, Sârbă și Română, de profesorul Evghenie Golubinski de la Academia
duhovnicească din Moscova;

 În ceea ce privește legăturile cu Biserica Bulgară, legăturile au continuat și după 1821.

 Mulți călugări și intelectuali bulgari au trait sau au studiat în Țara Românească și Moldova. Așa a fost Neofit de Rila, cu
studii la București, care a deschis prima școală elementară din Bulgaria, în Gabrovo, apoi primul liceu bulgar în același
oraș.

 După Chiriacodromionul lui Sofronie de la Vrața tipărit la Râmnic în anul 1806, prima carte în limba bulgară, au
apărut o serie de alte cărți în această limbă în țările românești, de pildă:
- în anul 1824 s-a tipărit la Brașov primul Abecedar Bulgar, al lui Petăr Beron
- în anul 1828 s-a tipărit la București prima ediție a Tetraevanghelului în limba bulgară, tradus de preotul Serafim din
Stara Zagora și de Petăr Sapunov din Treavna, cu sprijinul financiar al mitropolitului Grigorie Dascălul.

 în anii 1853, 1857 și 1859 s-au tipărit la București ediții ale Noului Testament în traducerea lui Neofit de Rila.

 În ceea ce privește relațiile cu Biserica Ortodoxă Sârbă, reamintim faptul că până în anul 1864 Biserica Ortodoxă
Română din Transilvania și Banat se afla sub jurisdicția Mitropoliei sârbe din Carloviț.

 Mulți tineri români din Banat, Arad și Crișana au învâțat în școlile teologice sârbești din Carloviț și Vârșeț. Mai târziu,
urmașul lui Șaguna în scaunul metropolitan de la Sibiu, românul Procopie Ișvacovici, a fost ales patriarch de Carloviț 1874-
1880.

 Legăturile sârbilor cu Biserica din vechea Românie au fost neânsemnate.

 Spre sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul celui de-al XX-lea semnalăm o serie de contacte româno-albaneze, cu
character politic, cultural și bisericesc.

 În românia trăiau pe atunci ca la 30.000 de albanezi . după unele știri prima școală în limba albaneză s-a înființat la
București în anul 1800, având o subvenție din partea statului roman

 În 1884 albanezii din București au înființat societatea culturală Dirita (Lumina), care edita și o revistă cu acest nume,
având sprijinul unor personalităti politice și culturale românești.

 Societatea a publicat la București câteva manuale în limba albaneză, cu caractere latine, pentru școlile din Albania,
precum și câteva ziare

 În 1892 s-a înființat, tot la București «institutul cultural albano-român», subvenționat de statul roman, al cărui «efor»
era marele cărturar B.P.Hașdeu

 În 1906, toate societățile albaneze s-au contopit într-una singură, numită Bashkimi.

 În 1909 s-a constituit «comunitatea ortodoxă albaneză» din București.

 În 1911, statul roman a cedat acesteia biserica «dintr-o zi» ctitoria doamnei Marica, soția lui Constantin Brâncoveanu,
cunoscută, de acum înainte, și sub numele de «biserica albaneză»

 În 1912 a venit la București preotul Fan S.Noli (1882-1965), viitor mitropolit și prim ministru al Albaniei care a avut
întrevederi cu fruntași albanezi din România și cu unele personalități ale vieții politice românești, în vederea proclamării
independenței Albaniei, la Vlore, la 28 noiembrie 1912.

 În perioada de care ne ocupăm se înregistrează și primele legături cu unele Biserici creștine ne-ortodoxe.

 Mulți tineri ortodocși din toate «țările» românești și-au desăvârșit studiile teologice și filozofice, la diferite Facultăți de
teologie catolice, dar mai ales protestante, din Apusul Europei, ajungând apoi profesori la Facultățile de Teologie din
București și Cernăuți sau la institutele teologice din Sibiu, Arad și Caransebeș

 Unele manuale protestante erau folosite cu rezervele cuvenite și de profesorii Facultăților mai sus pomenite.
22
 Episcopii Melchisedec Ștefănescu și Ghenadie Țeposu au fost delegați de Sf. Sinod să reprezinte BOR la Conferința
vechilor catolici, care a avut loc la Bonn, în anul 1875. Era prima participare bisericească românească la o întrunire
peste hotare după Sinodul din Ferrara-Florența!

 AROMÂNII DIN SECOLUL AL XIX-LEA:

 După 1859, mulți oameni politici din România, în frunte cu domnitorul A.I.Cuza, au fost preocupați de problemele
aromânilor din Peninsula Balcanică.

 În 1865 s-a creat chiar un Institut, la București, pentru pregătirea viitorilor învățători pentru școlile aromânești care
urmau să se înființeze, dar a funcționat doar până în 1871.

 Pe la începutul sec. XX-lea existau peste 90 de școli primare în care se preda în românește.

 Un rol însemnat în acțiunea de redeșteptare națională și culturală românească l-a avut Apostol Mărgărit(1832-1903),
care a înființat mai multe școli, cu subvenții din partea Guvernului României și a publicat diferite broșuri în limba franceză
în care făceau cunoscute revendicările aromânești.

 În 1889 s-a construit prima biserică aromânească la Hrupiște.

 În 1879 s-a înființat la București «societatea culturală macedoneană», sub președinția de onoare a mitropolitului
Calinic Miclescu care milita pentru «înființarea unei episcopii aromânești, în legătură cu Biserica românească autocefală»

 În 1912 s-a proclamat statul independent Albania, iar în 1912 și 1913 au avut loc cele două războaie balcanice
încheiate cu tratatele de pace de la Londra și București, în urma cărora Turcia a pierdut cea mai mare parte a teritoriilor
ocupate până atunci în Balcani de aproximativ 500 de ani, teritorii care au intrat în componența Albaniei, Greciei,
Bulgariei și Serbiei.

 Alți «vlahi» trăiesc până azi în drapta Dunării, Serbia, Bulgaria, cei mai mulți pe valea Timocului, iar grupuri de
megleno-români trăiesc în nodr-estul Greciei, mai ales în jurul Tesalonicului. Toți sunt lipsiți de drepturi naționale,
culturale și bisericești.

 PERIOADA A V-A. EPOCA CONTEMPORANĂ (1918 – AZI

A. BISERICA ORTODOXĂ ROMÂNĂ ÎNTRE ANII 1918-1948

 Actul memorabil de la 1 decembrie 1918, care consfințea unirea Transilvaniei cu România, a deschis o nouă etapă în
viața statului national, dar pe lângă înnoirile structurale în viața politică, economică și socială, cu o serie de reforme
democratice au avut loc schimbări profunde și în viața Bisericii Ortodoxe Române.

 Prima îndatorire care revenea Bisericii în noua situație politică, era aceea a organizării ei unitare, sub conducerea
Sfântului Sinod din București, act necesar atât Bisericii cât și statului.
(Bucovina reunită cu România la 15/28 noiembrie 1918)
(Basarabia unită cu România la 27 martie/9 aprilie 1918)

 la 17/30 decembrie 1919, s-au întrunit pentru prima oară în ședință comună toți mitropoliții și episcopii eparhioți,
precum și arhiereii vicari din cuprinsul statului unitar România.

 A doua zi, deci la 18/31 decembrie 1919, episcopul Caransebeșului Miron Cristea a fost ales în scaunul vacant de
mitropolit primat al României, iar la 19 decembrie 1919/1 ianuarie 1920, a fost investit și înscăunat în noua demnitate.

 La 18 septembrie 1920 s-a întrunit la București așa numita «Constituantă bisericească», formată din membrii Sf.
Sinod, din foștii miniștrii de culte, câțiva profesori de teologie și preoți de mir.

 Constituanta a ales din sânul ei o comisie de 15 membri, în frunte cu mitr.Miron, care să întocmească un proiect de
Statut de organizare și funcționare a B.O.R.!!!

 Comisia a lucrat până în 1925, iar ultimul proiect a fost aprobat de Senatul Țării la 24 martie 1925, iar de camera
deputaților la 3 aprilie 1925 și promulgat la 6 mai 1925, sub titlul: Legea și statutul de organizare a Bisericii Ortodoxe
Române…!

23
 Sfântul Sinod a luat în discuție problema «înființării Patriarhiei» în ședința sa din 4 februarie 1925, când s-a adoptat
«Actul de înființare a Partiarhatului Ortodox Român»

 Hotărârea de înființare a Patriarhiei a fost adoptată apoi de senat la 12 februarie 1925 și Camera deputaților la 17
februarie 1925, iar la 23 februarie s-a promulgat «legea pentru ridicarea scaunului archiepiscopal și metropolitan al
Ungrovlahiei, ca primat al României, la rangul de scaun patriarchal».

 Pe baza acestor minunate hotărâri, mitropolitul primat Miron Cristea a devenit primul patriarch al B.O.R.

 Patriarhul ecumenic Vasile III a dat obișnuitul Tomos pentru recunoașterea Patriarhiei Ortodoxe Române, la 30 iulie
1925.

 Ceremonia investiturii și înscăunării primului patriarch Miron Cristea a avut loc la bucurești , în ziua de duminică, 1
noiembrie 1925.(3 noiembrie 1925 a avut loc o consfătuire la palatul patriarhal).

 Prin Legea și statutul de organizare din 1925, se consfințea autocefalia BOR, organizată ca patriarhie. Sub raport
canonic-administrativ, ea cuprindea:
1. Mitropolia Ungrovlahiei cu 5 eparhii sufragane:
- arhiepiscopia bucureștilor
-episcopiile: Râmnicului-Noului Severin
-Buzăului/ Argeșului/ Tomisului (Constanței) – episcopiile Giurgiului / Alexandriei și Teleormanului lipsesc.
2.Mitropolia Moldovei și Sucevei, cu 4 eparhii:
-arhiepiscopia Iașilor
-episcopiile: Romanului, Hușilor și Dunării de jos(Galați)
3. Mitropolia Ardealului, cu 5 eparhii:
- arhiepiscopia de Alba Iulia și Sibiu
- episcopiile Aradului/ Caransebeșului/ Clujului și Oradei
4. Mitropolia Bucovinei, cu două eparhii:
- arhiepiscopia Cernăuților(sucevei după 1944)
- episcopia Hotinului (existent până în 1944).
5. Mitropolia Basarabiei, înființată în 1927 existentă până în 1944 cu două eparhii: Arhiepiscopia Chișinăului și
arhiepiscopia Cetății Albe - Ismail.

 Mai târziu s-au înființat și alte eparhii:

-cea misionară pentru românii din America – 1934/ a Maramureșului cu sediul la Sighet, dar sufragană Mitropoliei
Bucovinei (1937)/ a Timișoarei, sufragană Mitropoliei Ardealului (1940), astfel în 1940, Patriarhia română avea 22 de
eparhii.

 În fruntea B.O.R. se afla Sf. Sinod, fiind cea mai înaltă autoritate pentru chestiunile busericești de orice natură, fiind
format din patriarch ca președinte și din toți mitropoliții, episcopii și arhiereii vicari în funcție.

 Ca organ deliberativ, pentru întreaga Patriarhie, funcționa Congresul Național Bisericesc, format din 2 preoți și 4
mireni ai fiecărei eparhii, aleși pe 6 ani și care se întrunea odată la 3 ani.

 Organul executive al Sfântului Sinod și al Congresului Național Bisericesc era Consiliul Central Bisericesc, format din
15 membri, un cleric și doi mireni de fiecare Mitropolie.

 Pentru administrarea fondului central bisericesc, a tuturor averilor commune bisericii și a subvențiilor acordate de stat
se instituia o Eforie formată din 1 cleric și 2 mireni.

 Părțile constitutive ale bisericii erau: parohia, protopopiatul, mănăstirea, episcopia și mitropolia.

 Parohia avea ca organ deliberative adunarea parohială, ca organ executive și administrative consiliul parochial, iar
administrarea averii era încredințată epitropiei parohiale.

 Protopopiatul era format din 20-50 de parohii conduse de un protopop

 Arhi/Episcopia era condusă de un arhi/episcop; la fiecare eparhie funcționa o adunare eparhială, ca organ deliberative
și consiliul eparhial ca organ executive format din câte 6 consilieri. Fiecare episcop avea un vicar, iar în caz de boală putea
primi un arhiereu vicar; mitropoliții aveau dreptul la un arhiereu-vicar, patriarhul la doi;

24
 Ca instanțe disciplinare se prevedeau:
- judecătoria protopopească
- ca primă instanță de judecată,consistoriul spiritual eparhial;
- consistoriul spiritual metropolitan, ca instanță de apel la bucurești, iași și sibiu;
- consistoriul spiritual central, ca instanță de recurs, cu câte 5 membri ordinari și 5 supleanți, câte unul de fiecare
Mitropolie.

 Alegerea arhi/episcopilor se făcea de către un colegiu electoral, format din membri Congresului Național Bisericesc și
din membrii adunării eparhiale a eparhiei vacante.

 Alegerea patriarhului se făcea de către membrii Congresului Național Bisericesc, membrii Adunării eparhiale a
arhiepiscopiei Bucureștilor și membrii ortodocși ai camerei deputaților și senatului. Urma examinarea canonică făcută de
Sf. Sinod, apoi confirmarea și investirea din partea șefului statului și înscăunarea făcută de mitropolitul locului.

 După 1918, BOR. A fost confruntată cu câteva probleme noi:

la 10 mai 1927, la stăruințele regelui Ferdinand, Guvernul roman a încheiat un «Concordat cu Vaticanul», ratificat de
Parlament la 23 mai 1929; Bisericii Romano-Catolice(BRC) din România i s-a creat o situație de «stat în stat», care știrbea
suveranitatea statului roman.

 În același timp punea BOR într-o stare de inferioritate față de cea romano-catolică, lucru ce era în contrazicere cu
prevederile Constituției din 1923, care garanta libertatea și egalitatea cultelor.

 Biserica catolică era organizată în trei rituri:

-latin – cu Mitropolie la București/ și patru dieceze sufragane: Iași/ Alba-Iulia/ Timișoara și Satu-Mare cu Oradea
-grec/unitromân- mitropolie la Blaj/ patru dieceze sufragane: Oradea/Lugoj/Gherla și Baia Mare.
-armean- cu un «șef spiritual» la Gherla.

 Fiecare eparhie romano-catolică avea dreptul la un seminar pentru formarea clerului, sub controlul direct al
episcopului respectiv, fără nici un amestec din partea statului.

 În ceea ce privește situația materială, BRC a obținut prin Concordat averi imense, pe care nu le-a avut nici în Austro-
Ungaria. Zeci de mi de hectare de pământ, sute de immobile și alte proprietăți, deținute înainte de 1918 numai ca
usufruct, intrau acum în așa numitul «patrimoniu sacru» al BRC, evaluat la zeci de miliarde de lei.

 Concordatul a fost abrogat la 17 iulie 1948.

 Legea generală a cultelor din 1928, abrogate tot în 1948, a fost un nou prilej de nedreptățire a Bisericii Ortodoxe, căci
multe din prevederile Concordatului, erau introduse în această lege.

 Notăm că după 1918 în cadrul statului roman unitar, au intrat și câteva culte protestante: evanghelic-luteran, reformat
sau calvin, sinodo-prezbiterian și Unitarian, armeano-gregorian, lipovean; culte necreștine: musulman sau Islamic și
mosaic.

 BOR s-a confruntat și cu acțiunea prozelitistă a unor culte neoprotestante, numite «secte»: baptiști, nazarenii,
secerătorii, creștinii ultimelor zile, creștinii după Evanghelie, penticostali, studenți în biblie numiți și ruseliști sau mileniști;
mai exista și adventismul, inochentismul, tudorismul etc. multe culte neoprotestante primeau subvenții din America.

 IERARHI DE SEAMĂ DUPĂ 1918:

 Patriarhul Miron Cristea – 1868-1939

 Era originar din Toplița, jud.Harghita, cu studii de teologie la Sibiu și filologice la Budapesta;

 A fost mult timp secretar și consilier la Arhiepiscopia Sibiului, un timp redactor al ziarului Telegraful roman, iar din
1910 episcop de caransebeș;

 Ca întâistătător al BOR, a sprijinit acțiunea de tipărire a unor cărți teologice, inclusiv a bibliei sinodale din 1936, a
editat revista apostolul, ca organ de publicitate al Arhiepiscopiei bucureștilor(1924);

 A înființat un seminar pentru orfanii de război la Câmpulung Muscel(1922), a ridicat actualul palat patriarchal, a
sprijinit legăturile cu alte biserici creștine și activitatea ecumenică;

25
 Pe plan politic a făcut parte din regența instituită în anii 1927-1930 și din Guvernul Țării, în calitate de prim-ministru în
1938-1939.

 Moare la 6 martie 1939.

 Scaunul patriarchal vacant este ocupat de Nicodim Munteanu – 1864-1948;

 Originar din Pipirig-Neamț, cu studii la seminarul «Veniamin» din Iași, apoi la Academia duhovnicească din Kiev.

 A fost director de seminar și vicar la Galați, arhiereu vicar al Mitropoliei Moldovei, episcop la Huși 1912-1923, de unde
s-a retras ca stareț la mănăstirea Neamț 1924-1935, apoi Mitropolit al Moldovei 1935-1939.

 A condus BOR în anii grei ai războiului și în cei următori până la moarte 27 februarie 1948.

 A lăsat o impresionantă opera literară și de traducator, traducând din rusește peste 100 de lucrări teologice etc.

 Ca patriarch a tipărit o nouă ediție a bibliei în 1944, apoi Noul Testament și psaltirea, în mai multe ediții.

 Irineu Mihălcescu – 1874-1948

 Fost professor de dogmatică și apologetică și decan la Facultatea de Teologie din București 1904-1939;

 Arhiereu vicar al arhiepiscopiei bucureștilor, locțiitor de episcop la Râmnic, apoi mitrpolit al Moldovei și Sucevei(1939-
1947)

 A tipărit zeci de lucrări de dogmatică, apologetică si istoria religiilor, manual pentru învățământul teologic, trad. Din
literatura patristică etc.

 Mitropolia ardealului a fost condusă între anii 1920-1955, de Nicolae Bălan 1882-1955;

 Fost professor la institutul pedagogic din Sibiu, initiator și redactor al reviste Studii Teologice de la Sibiu (1907), unul
din militanții pentru realizarea statului roman unitar.

 Ca membru în senatul țării, a rostit mai multe discursuri care apăra autonomia BISERICII ORTODOXE;

 A militat toată viața pentru revenirea clerului și a credincioșilor uniți în sânul Bisericii Ortodoxe, act care s-a si realizat
în 1948

 În ședința consiliului de coroană de la 29/30 august 1940, s-a numărat printre cei zece care au votat împotriva
Diktatului de la Viena, prin care o parte a Transilvaniei era atribuită Ungariei horthyste;

 El este Acela care a refăcut din temelie mănăstirea brâncovenească de la Sâmbăta de sus, reînviind astfel monahismul
orthodox transilvănean

 În eparhie s-au construit peste 150 de biserici.

 A fost unul dintre pionierii români ai ecumenismului, prin participarea sa la congresele de la Stockholm 1925 și Berna
1926.

 Pe tărâm cultural, trebuie reținut faptul că datorită strădaniilor sale, Sibiul a devenit unul dintre cele mai însemnate
centre editoriale și teologice din Patriarhia Română. În timpul păstoririi lui s-au tipărit peste 300 de lucrări. Vechiul
institut a devenit academie cu dreptul de a conferi licența în Teologie.

 Pentru a nu extinde foarte mult acest capitol, voi menționa fugitiv alte câteva nume importante din cadrul BOR din
acea perioadă:
-Nicolae Ivan – episcop la Cluj 1921-1936
-Nicolae Colan- episcop la Cluj 1936-1957
-Roman Ciorogariu – episcop al Oradiei 1920-1936
-Nicolae Popoviciu – episcop al Oradiei 1936-1950
-Grigorie Comșa – episcop la Arad 1925-1935
-Vasile Lazarescu – episcop la Cransebeș 1933-1941, apoi la Timișoara 1941, unde a devenit mitropolit din 1947 până în
1961, când a fost înlăturat de către autoritățile comuniste.
-Vasile Suciu 1920-1935 și Alexandru Nicolescu 1936-1941, episcopi în cadrul Bisericii unite din Transilvania;
-Iuliu Hossu – episcop sufragan la Gherla-Cluj 1917-1948.
26
 Suferințele Bisericii din TRANSILVANIA ÎN 1940-1944:

 În timpul celor patru ani de ocupație sub Ungaria horthystă în urma Diktatului de la Viena din 30 august 1940,
populația românească de aici a fost supusă unor permanente persecuții, massacre collective, ca la Ip și Treznea înjudețul
sălaj, iar în 1944 în Moisei in Maramureș.

 Peste 15.000 de români au fost maltratați, schingiuiți și chiar uciși, peste 280.000 expulzați peste granite, alții internați
în lagăre de concentrare sau trimiși la muncă forțată în Germania.

 Se adaugă desființarea TUTUROR AȘEZĂMINTELOR CULTURALE ROMÂNEȘTI (școli, tipografii, ziare etc), interzicerea
limbii române, deposedarea românilor de pământ, concedierea românilor din fabrici etc.

 Represiunile autorităților horthyste s-au îndreptat și împotriva Bisericii Românești și a slujitorilor ei.
-episcopul Vasile Stan al Maramureșului a fost obligat să-și părăsească eparhia
-Nicolae Popoviciu al Oradiei a fost expulzat într-un vagon de marfă împreună cu alți intelectuali români;
-singurul ierarh orthodox căruia I s-a permis să rămână la postul său a fost Nicolae Colan al Clujului.
-preoții ortodocși au fost expulzați din parohiile lor, iar unii au fost uciși în mod barbar.
-protopopul Aurel Munteanu din Huedin, torturat si ucis la 10 septembrie 1940†
-preotul Traian Costea din Treznea jud.Sălaj, împușcat în cap, străpuns cu baionetele, apoi ars în ziua de 9 septembrie
1940 † (în aceeași comună au fost asasinați 263 de români † )
-preotul Andrei Bujor din Mureșenii de Câmpie, de lângă Cluj, omorât, împreună cu soția, două fiice si un băiat și alte
personae, în casa lui, la 19 septembrie 1940 †
-în toamna anului 1944, la retragerea trupelor horthyste, a fost ucis preotul Grigorie Danci† din Lona, jud.Cluj, iar preotul
Andrei Jebeleanu † din Periam, Jud.Timiș a fost ucis de trupele hitleriste.

 Au fost dărâmate până la temelie 17 biserici ortodoxe în județele: Covasna/Harghita/Mureș/ și Bihor.

 Mulți credincioși români mai ales în județele din secuime, au fost obligați să treacă la confesiunile catolică sau
reformată, cu scopul vădit de maghiarizare.

 DIASPORA ORTODOXĂ ROMÂNĂ:

 Prima parohie românească din Canada, a fost cea din Regina Sask, păstorită de arhimandritul Evghenie Ungureanu,
trimis de Mitropolia moldovei (1903), apoi înființând alte 10 parohii.

 În Statele Unite, prima parohie s-a înființat la Cleveland în 1904. Preotul Moise Balea, trimis acolo ca paroh de către
arhiepiscopia Sibiului, a mai înființat încă 15 parohii românești. S-au mai înființat parohii noi de către alți preoți și in
Detroit, Philadelphia, Canton, Youngstown, Akron, Farrel, Cincinatti, St.Paul etc.

 O mare adunare bisericească a românilor americani ținută la Youngstown-Ohio, la 9-10 martie 1910, a hotărât sa se
înființeze o episcopie ortodoxă română în America, sub jurisdicția mitropoliei ungrovlahiei.

 La 25-28 aprilie 1929 un congres al preoților din America sub conducerea preotului Trandafir Scorobeț de la Sibiu, a
hotărât din nou constituirea unei episcopii misionare autonome, sub jurisdicția Sfântului Sinod din București.

 Un nou congress întrunit la Cleveland în 1932, a votat «Statutul pentru organizarea Episcopiei românești din
America», aprobat de Sf.Sinod la 15 iunie 1933. Abia la 5 mai 1934 s-a promulgat in țară «Legea pentru înființarea
episcopiei misionare pentru creștinii ortodocși români din țările neortodoxe apusene».

 În 1935 a fost ales și hirotonit ca episcop Policarp Morușca, instalat in catedrala românească din Detroit la 4 iulie
1935.

 În 1939 eparhia avea 4 protopopiate cu 33 de parohii, 54 filiale, 26 de biserici și 5 paraclise în Statele Unite; 2
protopopiate cu 11 parohii, 8 filiale și 17 biserici în Canada, cu peste 30 de preoți, la care se adăugau școli parohiale,
organizații cu tineret, reuniuni de femei, coruri și altele.

 Parohiile românești din Iguoslavia după 1918 au rămas sub oblăduirea Episcopiei Caransebeșului; cele rămase în
Ungaria au continuat să aparțină de Ep.Aradului. la 27 martie 1946 aceste parohii s-au constituit într-un Vicariat
orthodox roman, cu sediul în orașul Gyula.

 ÎNVĂȚĂMÂNTUL TEOLOGIC:

27
 Voi consemna aici, pe lângă profesori, numai câteva nume de teologi români din perioada 1918-1948:
-în primul rând noile ediții ale bibliei: cea sinodală din 1936 tradusă de profesorii Gala Galaction și Vasile Radu, apoi ediția
din 1938, o nouă ediție în 1944, numită a patriarhului Nicodim, în care 51 de cărți erau traduse de el după Septuaginta și
unele ediții slave, iar 28 de cărți traduse de Gala Glaction și Vasile Radu. La acestea se mai adaugă mai multe ediții ale NT
în trad. Patriarhului Nicodim, a lui Irineu Mihălcescu și Teodor M.Popescu(1937-1942) sau edițiile de la Cluj ale
episcopului Nicolae Colan 1942-1945.
- cel mai productiv teolog al timpului a fost profesorul Ioan Irineu Mihălcescu, devenit între timp mitropolit al Moldovei
în 1939
- prof.Pr. Haralambie Rovența, mort în floarea vârstei, a publicat o serie de comentarii biblice;
-un teolog și istoric de mare valoare a fost profesorul Teodor M.Popescu, ce s-a ocupat mai mult de raporturile dintre
Bisericile apuseană și răsăriteană;
- prof.pr. Petre Vintilescu a publicat studii valoroase de Liturgică și pastorală;
- pr. Grigore Cristescu are zeci de studii omiletice, pastorale, catehetice și morale-sociale.
- renumitul patrolog Ioan G.Coman;
-Emilian Vasilescu a scris studii de filozofie creștină și apologetică;
-la Cernăuți, menționăm pe Vasile Tarnavski cu traduceri și comentarii biblice Vechi Testamentare;
- Vasile Gheorghiu cu studii si comentarii Nou Testamentare;
- dogmatistul Vasile Loichiță;
- la Chișinău, notăm pe traducătorii bibliei Grigorie Pișculescu(ca scriitor Gala Galaction) și Vasile Radu;
-profesorul Ioan Savin cu lucrări de Apologetică;
-Cicerone Iordăchescu cu lucrări în domeniul istoric creștin;
-arhimandritul Iuliu Scriban, un teolog de mare erudiție , cu lucrări de omiletică și pastorală și diverse studii;
- la sibiu, Nicolae Popoviciu, viitor episcop de Oradea;
-preotul Dumitru Stăniloae, pe atunci professor și rector al Acad. Teologice din Sibiu;
-profesorul Liviu Stan;
-profesorul Grigorie Marcu;
-la Arad, marele teolog Ilarion Felea;
-la Oradea îl notăm pe Dumitru Belu, cu o serie de lucrări valoroase de Morală;

 studii privind istoria bisericii românești au publicat:

-ep. Iacov Antonovici de la Huși;
-Dumitru Furtună din Dorohoi;
-Ioan Popescu din Craiova;
-Ioan Răuțescu din Dragoslavele;
-Ioan Lupaș și Silviu Dragomir din Cluj etc;

 Din periodicele bisericești ale timpului menționăm:

1. Biserica Ortodoxă Română la București
2.Studii Teologice, revista Facultății de Teologie din București;
3. Candela, revista Fac.deTeologie din Cernăuți
4.Revista Teologică la Sibiu’
5.Telegraful Român la Sibiu;
6.Legea Românească la Oradea;
7.Misionarul și Luminătorul la Chișinău;
8.Renașterea la Craiova;
9.Duh și Adevăr la Timisoara etc;

 Muzica Bisericească psaltică a fost cultivată mai ales de Ioan Popescu Pasărea 1871-1943, professor la seminariile
Central și Nifon, la Conservator și la Academia de muzică religioasă

 între reprezentanții cântării corale bisericești s-au remarcat Dimitrie Chiriac, Gheorghe Cucu, și Ion Chirescu, toți
profesori la Conservatorul din București.

 ARTA BISERICEASCĂ:

 În perioada interbelică s-au construit numeroase lăcașuri de închinare, mai cu seamă în orașele din Transilvania, unde,
până în 1918, erau prea puține biserici românești.
28
 Majoritatea acestor biserici (de ex: catedralele din Bălți /Alba Iulia/ Cluj/Timișoara, bisericile Cluj, Satu Mare , Baia
Mare, Mediaș, Reșița etc), sunt construite în stil bizantin traditional, inclusiv cele din Transilvania, unde era prea puțin
cunoscut. Altele sunt în stilul bisericilor lui Ștefan cel Mare, sau cu influențe apusene.

 Renumiți pictori ai timpului:

-Costin Petrescu-catedrala din Alba Iulia etc.
-Dimitrie Belizarie-Catedrala Patriarhală etc.
-Anastasie Demian-Catedralele din Timișoara și Caransebeș etc.
-Dumitru Norocea- Madona Dudu din Craiova etc.

 Așezările monahale care s-au înființat în Transilvania și Banat:

-Sâmbăta de Sus din Țara Făgărașului – Mitropolitul Nicolae Bălan
-toplița , ctitoria Patriarhului Miron
-Rohia în Țara Lăpușului – ridicată de Pr.Nicolae Gherman
-Izbuc în jud.Bihor – deschisă la stăruințele Ep. Roman Ciorogariu.

 Șirul călugărilor îmbunătățiți și duhovnicilor renumiți de la acea vreme:

-Ioanichie Moroi de la Sihăstria-1944
-Vichentie Mălău de la Secu-1945
-Nifon Matei de la Rohia-1944
-Macarie Giușcă de la Vasiova-1947
-Silvestru Florescu de la Frăsinei-1958
-Ilarion Radu de la Iași-1938

 Asistența socială: s-au înființat cantine și cămine pentru copii săraci și orfani, mai ales în timpul celui de-al doilea
război mondial.

 Aproape în toate eparhiile s-au înființat asociații preoțești, de pildă:

-«asociația generală a clerului Andrei Șaguna» – Mitropolia Ardealului
-«uniunea clericilor din Basarabia»
-societatea «renasterea» din episcopia Râmnicului
-pentru întreaga patriarhie «asociația generală a clerului orthodox roman»
- în 1926 s-a înființat la București «asociația preoteselor ortodoxe»

 Activitatea misionară: s-au constituit mai multe asociații de mireni ortodocși, sub îndrumarea Bisericii, care urmăreau
revigorarea sentimentului religios în rândul credincioșilor și mai ales instruirea tineretului în spirit creștin.

 Notăm asociația «oastea domnului» înființată la sibiu în 1922 din initiative mitropolitului Nicolae Bălan

 Arhimandritul Teofil Ionescu a înființat la București «asociația creștină ortodoxă Patriarhul Miron»

 În ardeal activa «societatea Sf, Gheorghe» pentru tineret.

 În 1933 s-a înființat la Cluj «Frăția ortodoxă română» FOR – pentru intelectuali.

 La începutul secolului XX-lea a luat nastere «societatea ortodoxă națională a femeilor române», condusă de Anastasia
Filipescu, iar în perioada interbelică a fost condusă de principesa Alexandrina Cantacuzino.

Legaturile cu alte Biserici crestine.

 In 1923, BOR participa la conf.panortodoxa de la Constantinopol care hotaraste introducerea calendarului iulian
indreptat (BOR l-a introdus la 1 octombrie 1924).

 Iunie 1930 avem o noua conf.panortodoxa la man.Vatoped din muntele Athos la care participa 2 ierarhi si 2 profi de
teologie romani; aceasta conf.pregatea lucrarile pentru un sinod panortodox dar din cauza evenimentelor politice, sinodul
stabilit nu a avut loc.

 Au loc intruniri asemanatoare si intre profii de teologie de la Facultatile teologice astfel, in 1924 are loc la Sinaia o
conf. a profilor de teologie ortodoxa din Balcani la care participa teologi romani, greci, sarbi si bulgari.

29
  Intre 29 noiembrie si 4 decembrie 1936, la Atena, se intruneste primul congres al profesorilor de teologie ortodoxa la
care participa si profi de la Bucuresti si Chisinau, cei de la Cernauti trimit doar referate (in ianuarie 1936, se tine la Bucuresti o
conferinta preliminara condusa de Ioan Mihalcescu, pt.pregatirea Congresului).

 Hotararile congresului de mai sus, au fost bazate pe propunerile profilor nostri astfel au fost: codificarea canoanelor,
editarea unei reviste teologice ortodoxe, raporturi strange intre facultati prin schimburi de profi/studenti. (se hotaraste ca al
doilea Congres sa aiba loc la Bucuresti in 1939, dar din nou evenimente politice, fapt ce duce la neindeplinirea acestui
congres).

 Tot in aceasta perioade avem si multe schimburi de vizite intre ierarhi, astfel, in Romania vine in anul 1924
Patr.Damianos al Ierusalimului, Mitr.Dionisie al Varsoviei in 1937; multi altii fiind prezenti la inscaunarea Patr.Miron in anul
1925.

 Patr.Miron nu se lasa mai prejos, merge si el la locurile Sfinte facand vizite la C-pol, Halki, Ierusalim, Alexandria si
Atena, in 1927, iar in 1938 merge pe la Mitr.Dionisie la Varsovia (de retinut: in 1926, la solemnitatile proclamarii autocefaliei
Bis.Ortodoxe a Poloniei participa si o delegatie romana).

 Alte pelerinaje la Locurile Sfinte: 1925 – condus de Mitr.Nicolae Balan, 1930 – condus de Mitr.Nectarie Cotlarciuc al
Bucovinei; 1935 – condus de Pr.Constantin Dron din Bucuresti s.a. (in 1935 incepe constructia bisericii si a caminului
romanesc din Ierusalim). Scriitorul Gala Galaction conduce cateva sute de preoti si credinciosi la Muntele Athos.

 BOR poarta discutii si cu alte bis.crestine cum ar fi: in 1935 are loc Conferinta româno-anglicana la Bucuresti, Sfantul
Sinod aproband lucrarile Conferintei si recunoscandu-se validitatea hirotoniriilor anglicane.

 Patr.Miron in 1936 il viziteaza pe arhiep.de Canterbury; mai multe delegatii anglicane vor vizita Romania, profesori de
teologie vor merge la studii in Anglia iar studenti anglicani vor studia in Romania.

 Dupa sec XX creste interesul pentru unitatea crestina si pacea lumii. Deci, in ianuarie 1920 Mitr.Dorotei de Brusa
(loctiitor de patr.ecumenic) propune infiintarea unei “Ligi a Bisericilor” dupa modelul “Ligii Natiunilor”. Acest fapt constituie
inceputul “miscarii ecumenice”.

 In perioada interbelica activeaza 3 mari organizatii ecumenice: 1.”Crestinismul practic” (Viata si fapta) – ia nastere la
staruintele arhiep.Nathan Soderblom din Uppsala – la conf.nationala a acesteia (Stockholm – 1925) participa delegatie
romana + mitr.Nicolae Balan si Nectarie Cotlarciuc iar la adunarea de la Berna (1926) participa tot Nicolae Balan.
2.”Conferinta mondiala pentru credinta si organizare” – unde participa si teologi romania inca din 1920. (la congresul
conferintei tinut in Lausanne in 1927, participa mitr.Nectarie + 3 teologi de la Sibiu). 3.”Alianta mondiala pentru infratirea
popoarelor prin Biserica” – care militeaza pentru pacea lumii; participa si aici delegatii romanesti inca din 1922, la congresul
din Copenhaga; este o organizatie care a tinut mai multe conferinte regionale unele in tarile balcanice chiar si in Romania, la
toate participand delegatii bisericilor romane: Novisad, Sinaia(1924, prez.de arhim.Iulia Scriban), Atena, Sofia,
Bucuresti(1923, sub preş.de onoare a Patr.Miron), Ramnicu Valcea( 1936, prez. de ep.Vartolomeu Stanescu).

 Teologi romani participa la congresele aliantei la Praga, Faris, Bad-Larvik in Norvegia, precum si la intruniri regionale in
tarile apusene si nordice.

 In cadrul acestor intruniri se fac remarcati prof.Vasile Ispir de la Bucuresti si arhim.Iuliu Scriban, mitr.Nicolae Balan
(pro miscari ecumenice) si mitr.Nectarie Cotlarciuc.

 In 1938 primele 2 organizatii ecumenice se contopesc intr-un Consiliu Mondial al Bisericilor; dar dupa al doilea Razboi
Mondial activitatile acestuia s-au redus, iar Romania nu a mai luat parte la intruniri si nici la Adunarile generale de la
Amsterdam (1948), Evanston (1954) – pentru ca evenimente policite.

 Reintra in Consiliul Ecumenic al Bisericilor in 1961, cu prilejul celei de-a treia Adunare generala la New Delhi.

B.Biserica ortodoxa romana in perioada 1948-1989. Patriarhii Justinian si Justin.

 Actele de la 23 august 1944 + cel din 6 martie 1945, cand se instaureaza regimul totalitar, aduc profunde schimbari de
ordin politic, social si economic.

 Biserica a trebuit dupa anul 1944 sa se adapteze la noua situatie pentru a nu fi desfiintata asa cum se intampla cu
celelalte biserici din celelalte tari comuniste. Patr.Justinian Marina se face remarcat, acceptand unele compromisuri, dar
reusind sa salveze existenta bisericii.
30
  Dupa 1944 (mai corect 1948 pentru ca atunci regimul totalitar este instalat in totalitate in tara, in urma abolirii
monarhiei la 30 decembrie 1947), Biserica este inlaturata cu totul din viata statului, iar activitatea ei se limiteaza strict la
locasul de cult al fiecarei parohii.

 Dupa razboi asociatiile preotesti precum si asociatiile de mireni (Oastea Domnului, F.O.R etc) nu si-au mai reluat
activitatea. Lucrarea filantropica a Bisericii nu a mai fost deasemenea reluata din 1948, la fel si invatamantul religios din scoli,
slujbele din spitale, azile si cazarmi, toate au fost interzise.

 Se mai desfiinteaza: periodicele bisericesti ale tuturor eparhiilor (inafara de Telegraful Roman de la Sibiu), se
desfiinteaza Facultatea de Teologie din Suceava (refugiata de la Cernauti – contopita cu cea din Chisinau in 1941), 4 academii
teologice din Ardeal si Banat (exceptand cel din Sibiu care devine institut), academia de musica religioasa din Bucuresti +
toate seminariile din Muntenia si Moldova.

 Tot in acelasi an se desfiinteaza cateva eparhii + posturile de arhierei-vicari (aprox. 20 de ierarhi “pusi in retragere” de
Ministerul Cultelor, nu de Sinod) si pensionati fortat de ep.Nicolae Popoviciu de la Oradea (1950) si Mitr.Banatului Vasile
Lazarescu (1961).

 Vor inceta legaturile cu miscarea ecumenica si cu diaspora romaneasca iar in acelasi an la 1 decembrie este suprimata
activitatea bisericii unite cu Roma.

 Tot din 1948, incepe controlul asupra bisericii prin asa-numitii “inspectori de culte” (din cadrul ministerului si mai apoi
Departamentul Cultelor) si prin ofiterii de Securitate care erau prezenti peste tot. Mai erau controlate si legaturile cu teologii
din alte tari, activitatea si participarea la congrese se facea cu acordul Departamentului Cultelor.

 Tot departamentul cultelor cenzura publicatiile bisericesti si reducea numarul tirajului de tiparire. Potrivit statului din
1948, Biserica avea dreptul de a face catehizarea credinciosilor in cadrul Vecerniei, dar practic preotii si copii erau intens
urmariti si foarte putin beneficiau de acest drept.

 Dupa instalarea regimului totalitar, peste 1800 de preoti au fost arestati si anchetati (trimisi sa lucreze la canalul
Dunare-Marea Neagra si unii trimisi in Siberia) de multe ori pentru acuzatii nefondate. Aceasta actiune incepe in anul 1945,
continua dur in 1948-1952, apoi in 1958-1959 si se sfarseste in 1964 cand vor fi eliberati detinutii politici. Consemnam aici
numele unor teologi de prestigiu: profi de teologie Nichifor Crainic, Teodor M.Popescu, Dumitru Staniloae, toti de la
bucuresti, Ioan Gh Savin, Constantin Tomescu, fosti la Chisinau (ambii morti in inchisoare), arhim.Sofian Bughiu, Benedict
Ghius, fratii Haralambie si Vasile Vasilache, ierom.Daniil Sandu Tudor, ierom.Ioan Iovan + studenti si calugarite.

 Trei preoti argeseni au fost condamnati la moarte si executati pentru ca au luptat alaturi de anticomunisti, ei sunt:
Nicolae Andreescu, Ion Constantinescu si Ion Dragoi.

 Cei deportati pentru un numar de ani in Siberia sau Polul Nord: asist.univ.Ion.V.Georgescu, Vasile Ţepordei, preotul
militar Dimitrie Bejan. Fostul mitr.Visarion Puiu = condamnat la moarte “in contumacie” in 1946.

 Sunt condamnati si inchisi toti ierarhii bisericii unite impartind aceeasi soarta cu episcopii romano-catolici din Alba-
Iulia, Timisoara, Bucuresti si Iasi.

 Prin decretul de stat nr.410 din 1959, se vor desfiinta multe manastiri si schituri, calugarii si calugaritele vor fi scosi cu
forta si pusi sa munceasca/trimisi la familiile lor. Cele doua seminarii de calugarite infiintate de Patr.Justinian la man.Agapia si
Hurezi vor fi desfiintate, deasemenea vor fi exmatriculate studentele din toate Institutele Teologice si nu se mai accepta
fete/calugarite/calugari in aceste institutii.

 In deceniul al 9 lea in Bucuresti incepe actiunea de demolare a peste 20 de biserici, multe dintre ele fiind monumente
istorice sau de arta.

 Patriarhul Justinian Marina (1901-1977) – este originar din Valcea, cu studii la Seminarul din Ramnicu Valcea si
Facultatea de Teologie din Bucuresti, a fost invatator si preot la parohia Băbeni, dupa care 12 ani preot-paroh la
bis.Sf.Gheorghe din Ramnicu Valcea. In 1945 este ales arhiereu-vicar la Iasi dandu-i-se titlul de “Vasluianul”, in 1947 devine
loctiitor de mitropolit al Moldovei, in 1948 dupa ce moare Nicodim, devine loctiitor de patriarh, iar la 24 mai 1948 este ales
patriarh dupa care la 6 iunie tot 1948 este si inscaunat. Conduce Biserica pana moare, la data de 26 martie 1977.

 Evenimente importante sub pastorirea Patr.Justinian: In primul an de pastorire, se intocmeste noul Statut pentru
organizarea si functionarea Bisericii Ortodoxe Rom âne, tot in acest an are loc Reintregirea bisericii ortodoxe romane din

31
Transilvania – prin venirea la ortodoxie a preotilor uniti. In 1949 apar noi reviste: Ortodoxia si Studii Teologice de la
Bucuresti (pe langa Biserica Ortodoxa Romana, existenta din 1874). In urmatorii ani se reediteaza Biblia sinodala ( 1968 si
1975), Noul Testament si toate cartile de cult, se tiparesc manuale etc. Insusi Patriarhul publica 12 volume cu titlul Apostolat
Social, care cuprinde toate cuvantarile, pastoralele si articolele sale.

 In anul 1950 pentru prima data la noi, se va hotara trecerea unor ierarhi/calugari/credinciosi in randul sfintilor precum
se va generaliza si cultul unor sfinti a caror moaste le avem in tara (canonizarea solemna facandu-se in 1955).

 Patr.Justinian a purat o mare grija preotilor de mir, asigurandu-le salarii , parte de la Stat parte din fonduri proprii –
creeaza asezaminte de asist.sociala pentru preotii batrani si pentru calugari (Dealu, Viforâta) case de odihna pentru cler etc.

 In timpul pastorii sale, intretine relatii rodnice cu biserici crestine (protestanti, catolici, anglicani, vechi orientali) este
pro ecumenic, in cadrul intern promovand ecumenismul local. Moare la 26 martie 1977, si este ingropat la biserica “Radu
Voda” din Bucuresti.

 Patriarhul Iustin Moisescu (1910-1986) – umeaza cursurile Seminarului orfanilor de razboi din Campulung Muscel
dupa care va fi trimis de Patr.Miron la Fac.de teologie din Atena (1930-1934), apoi la studii de specializare la Strasbourg
(1934-1936) dupa care din nou la Atena pentru doctorat (1936-1937) unde si obtine doctoratul cu lucrarea Evagrie din Pont –
premiata de Academia de Stiinte din Atena.

 Dupa ce revine in tara, va fi profesor pentru un timp la Seminarul Nifon din Bucuresti, dar va fi recomandat ca prof de
NT la Fac.de Teologie din Varsovia (1938-1939). Din cauza celui de-al doilea Razboi Mondial se intoarce in tara unde
functioneaza ca prof de NT la Fac.din Cernauti –Suceava (1940-1946) si Bucuresti (care devine institut teologic de grad
universitar, 1946-1956). Ca prof de NT publica: Sfanta Scriptura si interpretarea ei in opera Sf.Ioan Hrisostom; Originalitatea
parabolelor Mantuitorului; Activitatea Sf.Apostol Pavel in Atena; Ierarhia bisericeasca in epoca apostolica; traduce
Simbolica lui Hristu Andrutsos.

 26 februarie 1956 – este ales mitr.al Ardealului, urmatoarea luna este hirotonit si inscaunat la Sibiu iar apoi la mai
putin de un an este inscaunat mitr.al Moldovei si Sucevei (10 si 13 ianuarie 1957).

 Fiind un mare ecumenist, a facut cunoscut numele bisericii noastre in intreaga lume si este desenmnat de Sfantul
Sinod ca reprezentant al Bisericii noastre la zeci de Congrese si intruniri. Ca mitr. a fost membru al Comitetului Central al
Consililului Ecumenic al Bisericilor si in prezidiul Conferintelor Bisericilor Europene. El conduce delegatiile noastre la adunarile
generale ale organizatilor mentionate mai sus, si la Conferintele Panortodoxe de la Rhodos si Chambesy. Activitate importanta
in constructia cladirilor moderne la Iasi/restaurarea bisericilor pe intreg cuprinsul Arhiepiscopiei. Indruma tiparirea lucrarilor
de arta bisericeasca si a revistei Mitropolia Moldovei si Sucevei.

 Patriarh este ales pe 12 iunie – inscaunat la 19 iunie 1977, conduce cateva delegatii sinodale peste hotare, este
initiatorul colectiei Parinti si Scriitori Bisericesti (PSB) , proiectata in 90 volume. Trece la cele vesnice in 31 iulie 1986 si este
ingropat in catedrala patriarhala.

Noua organizare si legislatie bisericeasca. Ierarhi de seama.

 4 august 1948 – este promulgata Legea pentru regimul general al Cultelor, care prevede separarea Bisericii de Stat si
care preciza egalitatea intre cultele religioase, asigurand libertatea de constiinta pentru toti cetatenii.

 Se intocmeste noul Statut pentru organizarea si functionarea B.O.R, votat de Sf.Sinod la 19-20 octombrie 1948
aprobat apoi de Conducerea de Stat. Acest statut are la baza principiile celui şagunian din 1868. Prin art.2 – se precizeaza ca
B.O.R este autocefala si unitara in organizarea sa pastrandu-se unitatea dogmatica si canonica si a cultului cu Bis.ecumenica a
Rasaritului. Art.3 – zice ca administratia B.O.R este autonoma, efectuandu-se prin organe alese de cler si credinciosi.

 Organizata ca Patriarhie autocefala, B.O.R avea acum: 5 mitropolii, 13 eparhii sufragane iar in 1949 la punerea in
aplicare al acestui Statut unele eparhii s-au contopit dupa cum vom vedea:

1.Mitropolia Ungrovlahiei, cu eparhiile: a.Arhiepiscopia Bucurestilor, carmuita de: Patr.Justinian Marina (1948-1977),
Iustin Moisescu (1977-1986) si Teoctist Arăpaşu (din 1986); b.Arhiepiscopia Tomisului si Dunarii de Jos cu resedinta la Galati
(pana in 1975 fiind numai Episcopia Dunarii de Jos), carmuita de Ep.Chesarie Paunescu (1950-1973), apoi de ep.Dr.Antim Nica
deveni din 1975 arhiepiscop (+1994); c.Episcopia Buzaului, carmuita de ep.Dr.Antim Angelescu (1944-1979), Dr.Antonie
Plămădeală (1980-1982) & Epifanie Norocel (din 1982).

32
 2.Mitropolia Moldovei si Sucevei, cu eparhiile: a.Arhiepiscopia Iasilor, condusa de Mitr.Justinian Marina (1947-1948)
care ramane ca loctiitor (1948-1950), Sebastian Rusan (1950-1956), Dr.Iustin Moisescu (1957-1977), Teoctist Arăpaşu (1977-
1986), care, din 1986 pana in 1990 o conduce ca loctiitor; b.Episcopia Romanului si Husilor (res.la Roman si formata din
contopirea celor 2 eparhii cu acelasi nume) condusa de ep.Teofil Herineanu (1949-1957), Dr.Partenie Ciopron (1962-1977) &
Eftimie Luca (din 1978).

3.Mitropolia Ardealului, Crisanei si Maramuresului, cu eparhiile: a.Arhiepiscopia Sibiului carmuita de Mitr.Dr.Nicolae

Balan (1920-1955), mitr.dr.Iustin Moisescu (1956-1957), Nicolae Colan (1957-1967), dr.Nicolae Mladin (1967-1981),
Dr.Antonie Plămădeală (1982-2005); b.Arhiepiscopia Vadului, Feleacului si Clujului (pana in 1973 era doar episcopie) res.la
Cluj-Napoca si carmuita de, ep.Nicolae Colan (1936-1957) & Teofil Herineanu (1957-1992); c.Episcopia Alba Iuliei, creata in
1975, cu prim titular ep. Emilian Birdaş (1976-1990); d.Episcopia Oradiei, carmuita de ep.Valerian Zaharia (1951-1969) &
Dr.Vasile Coman (1971-1992).

4.Mitropolia Olteniei, infiintata in 1949 prin ridicarea arhiep.Craiovei (infiintata in 1947) la treapta de Mitropolie, cu
eparhiile: a.Arhiepiscopia Craiovei, pastorita de mitr.Firmilian Marin (1947-1972), Teoctist Arăpaşu (1973-1977) & Dr.Nestor
Vornicescu (1978-2000); b.Episcopia Ramnicului si Argesului (s-a format prin contopirea celor doua in 1949, cu resedinta la
Ramnicu Valcea), carmuita de ep.Iosif Gafton (1949-1984; din 1944 devenit episcop la Arges) & din 1984 Gherasim Cristea.

5.Mitropolia Banatului, creata in 1947, prin ridicarea la aceasta treapta a Episcopiei Timisoarei (infiintata in 1940), cu
eparhiile: a.Arhiepiscopia Timisoarei si Caransebesului (din 1949 incorporeaza si fosta eparhie a Caransebesului) resedinta
fiind la Timisoara. Condusa de Dr.Vasile Lazarescu (1940-1961, din 1947 mitropolit) & Dr.Nicolae Corneanu din 1962;
b.Episcopia Aradului, Ienopolei si H ălmagiului (resedinta: Arad), pastorita de Dr.Andrei Magieru (1936-1960), ep.Nicolae
Corneanu (1961-1962), Teoctist Arăpaşu (1962-1973), Dr.Visarion Aştileanu (1973-1984) & Dr.Timotei Seviciu (din 1984).

 Avem si doua eparhii in afara tarii noastre care apartin de noi: a.Arhiepiscopia misionara ortodoxa romana din SUA si
Canada; b.Arhiepiscopia misionara ortodoxa romana pentru Europa centrala si occidentala (sediul: Paris);

 Potrivit Statutului din 1948 – 1948 in vigoare si azi (cu anumite modificari facute dupa 1989), organele centrale
deliberative ale Patriarhiei sunt: Sfantul Sinod + Adunarea Nationala Bisericeasca. Sf.Sinod = cea mai inalta autoritate
bisericeasca ocupandu-se de probleme dogmatice, canonice si administrative fiind format din Patriarh (presedinte) + toti
mitropolitii + toti episcopii eparhioti + episcopii vicari + arhiereii-vicari. Patriarhul, mitropolitii si un episcop-vicar patriarhal =
Sinodul permanent (care functioneaza intre sesiunile Sf.Sinod).

 Adunarea Nationala Bisericeasca = organ reprezentativ central in B.O.R pt. probleme economice si administrative.
Formata din: membrii Sf.Sinod + 1 cleric + 2 mireni de eparhie, alesi la 4 ani.

 Ca organe centrale executive mai avem si Consiliul National Bisericesc si Administratia Patriarhala. Primul fiind cel
mai inalt organ administrativ pentru rezolvarea problemelor administrative al intregii B.O.R fiind si organul executiv al
Adunarii Nationale Bisericesti.

 Consiliul National Bisericesc este format din: 9 membrii (3 clerici+6 mireni) alesi de Adunarea Nationala Bisericeasca +
6 preoti consilieri administrativi ca membrii permanenti.

 Administratia Patriarhala – organ executiv al Sf.Sinod constituita din 2 episcopi vicari patriarhali, 6 preoti consilieri
administrativi, cancelaria patriarhala si corpul de inspectie si control.

 Alegerea Patriarhului, a mitropolitiilor si episcopilor eparhioti se face de catre Colegiul Electoral care este format din
membrii Sf.Sinod + membrii Adunarii Nationale Bisericesti + cei ai Adunarii Eparhiale a eparhiei vacante + cativa membrii de
drept. Investirea + instalarea episcopilor o face mitropolitul locului iar a mitropolitiilor patriarhul. Episcopii-vicari si arhiereii-
vicari sunt alesi de Sf.Sinod la recomandarea titularului eparhiei respective.

 Parti constitutive ale B.O.R: mitropolia, eparhia, protopopiatul, manastirea si parohia.

 Mitropoliile: in nr.de 5 = unitati canonice si administrative, formate din 2-3 eparhii si conduse de 1 mitropolit.
(episcopul unei mitropolii + mitropolitul = sinodul mitropolitan, care conduce afacerile comune ale eparhiilor Mitropoliei
respective).

 Eparhiile: unitati teritoriale-bisericesti conduse de un episcop/arhiepiscop, formate din cateva sute de parohii si
grupate pe protopopiate ca si manastirile de pe teritoriul respectiv. Organul deliberativ al eparhiei este Adunarea eparhiala,
formata din 10 clerici + 20 mireni alesi la 4 ani. Organul executiv pt prob. economice/administrative = Consiliul eparhial
33
format din episcop+vicarul eparhial+consilieri administrativi ca membri permanenti + 9 membri (3 clerici+6 mireni) alesi de
Adunarea eparhiala tot la 4 ani.

 Episcopul este ajutat de vicarul administrativ + 3-6 consilieri eparhiali permanenti+corpul de inspectie si
control+functionarii cancelariei eparhiale.

 Din 1967 se creeaza si posturile de episcopi-vicari mai mult pentru probleme misionare.

 Protopopiatele: cicurmscriptii administrative-bisericesti formate din mai multe parohii si conduse de protopop.
Protopopul – face legatura intre parohii si eparhie, conduce, controleaza si supravegheaza activitatea bisericeasca a parohiilor
din protopopiatul respectiv.

 Parohia: comunitate bisericeasca condusa de preot paroh. In mediul rural parohia trebuie sa aiba cel putin 400 de
familii iar urban 500. Parohul este ajutat de: Adunarea parohiala, Consiliul parohial si Comitetul parohial. Organ deliberativ =
Adunarea parohiala (formata din toti credinciosii majori ai parohiei) , organe executiv = Consiliul parohial (format: 7-12
membrii), Epitropia parohiala (scop: gestiunea parohiala). Comitetul parohial se ocupa cu: infrumusetare biserica/sustinere
cor/organizare colportaj.

 Manastirea: comunitate moahala formata din calugari + frati ce se pregatesc de calugarie. Condusa de staret ajutat de
consiliu duhovnicesc. Manastirile mai mici se numesc schituri iar asezarile monahale dependente de o manastire = metocuri.

 Statistica sfarsitul anului 1989: 17 catedrale, 8232 bis.parohiale, 20 capele si 132 bis.manastiresti. Cele 8232 parohii
aveau: 4004 filii, 5100 case parohiale, din 149 asezari monahale 32 erau manastiri de calugari, 35 calugarite, 27 schituri de
calugari si 6 de calugarite, 14 metocuri, 35 paraclise manastiresti. Personalul clerical format din 24 de arhierei, 8456 preoti,
46 diaconi, 740 calugari, 1771 calugarite.

Diaspora ortodoxa romaneasca.

 Arhiepiscopia ortodoxa romana din America: intre anii (1935-1939) este condusa de ep. Policarp Moruşca, care se
intoarce in tara in 1939 si nu se mai poate intoarce pentru ca al doilea Razboi Mondial si pentru ca dupa razboi nu i-au mai
permis autoritatile. Deci, eparhia a fost condusa de Consiliul eparhial in frunte cu pr.Simion Mihălţan pana in 1947, dupa
care conduce Ioan Truţa. Sf.Sinod din Bucuresti incearca sa il trimita conducator pe ep.Antim Nica, dar Congresul Bisericesc
intrunit la 28 martie 1947 in Detroit respinge cererea si cere autonomia administrativa totala fata de Patriarhia Română.

 17 mai 1950 – un grup de preoti “aleg” conducator pe preotul vaduv Andrei Moldovan din Akron-Ohio ca episcop.
Andrei revine in tara, este calugarit la Neamt si hirotonit la Sibiu in 12 noiembrie 1950, totusi el nu a fost recunoscut de cativa
preoti din America. Meritul lui este ca a reusit sa inregistreze oficial aceasta noua Episcopie (in statul Michigan) sub jurisdictia
Patriarhiei Romane.

 Congresul annual al Episcopiei “de la Vatra” intrunit la Chicago, la 3-5 iulie 1951 decide autonomia completa canonica
a Episcopiei ort.rom.din America fata de Patr.Romana si nu il recunoaste pe Andrei Moldovan, ei inca il considerau ep.pe
Policarp.

 Tot in acest congres, este ales episcop-vicar, teologul Viorel Trifa, refugiat dupa razboi in Apusul Europei. Viorel este
calugarit sub numele de Valerian si hirotonit episcop in Philadelphia in 1952 de ierarhi ce apartineau de Mitropolia ortodoxa
ucraineana din America; este instalat la Congresul anual din Detroit, 4-5 iulie 1952. (dupa ce moare Policarp, este considerat
episcop-eparhiot pt. romanii din SUA si canada, dupa care i se da titlul si de arhiepiscop).

 In 31 martie 1960 – episcopia intra sub jurisdictia mitropoliei ruse din America careia in 1970, Patriarhia Moscovei ii
recunoaste autocefalia.

 Valerian Trifa reface complet cladirile din “Vatra Romaneasca” care devine un adevarat asezamant de cultura, aici
avandu-si sediul si tinand congrese cele doua mari asociatii romanesti din America: 1.ARFORA (Asociatia Reuniunea Femeilor
Ortodoxe Romane Americane infiintata in 1934) & 2.AROY (Socitatea Tineretului Roman American Ortodox infiintata in 1950).
Publicatiile ep.Valerian: ziarul oficial Solia, Calendarul-almanah Solia s.a. Hirotoneste preoti, sfinteste biserici si tine legatura
cu alte biserici.

 In 1967 se sfinteste manastirea “Schimbarea la Faţă” din Elwood City, Pa, condusa multi ani de maica Alexandra fosta
principesa Ileana (din fam.regala romana).
34
  Dupa ce autoritatile americane ii retrag cetatenia, ep.Valerian e nevoit sa se retraga din scaun la 28 iunie 1984. Inca
din 1980 isi alege episcop-vicar pe Nathaniel Pop un roman nascut in SUA cu studii la Roma.

 Congresul de la Cleveland-Ohio din 20 octombrie 1984 il alege episcop eparhiot dupa care e instalat la 17 noiembrie in
acelasi an in catedrala Sf.Gheorghe din Detroit. Azi avem aproape 100 de preoti pe acolo.

 In tot acest timp, in paralel cu aceasta eparhie despre care am vorbit, functioneaza si Episcopia creata pentru Andrei
Moldovan, unde dupa moartea primului ei titular, Sf.Sinod vrea sa il trimita pe Teoctist Ar ăpaşu ca arhiep. dar nu primeste
viza autoritatilor americane.

 Congresul eparhiei, alege episcop pe arhim.Victorin Ursache la 23 aprilie 1966 (fost superior al asezamintelor
romanesti din Tara Sfanta si prof/preot la seminar in America). Este hirotonit la 7 august 1966 si inscaunat la Windsor-
Ontario pe data de 21 august in acelasi an. In anul 1973 congresul eparhiei sale il ridica la rangul de arhiepiscop si va fi
recunoscut si de Sf.Sinod de la Bucuresti.

 Centrul eparhial din Detroit editeaza revista Credinta (The Faith) si calendarul cu acelasi nume.

Arhiepiscopia ortodoxa romana pentru Europa centrala si occidentala – are sediul la Paris, fiind a doua eparhie
romaneasca peste hotare aflata sub juristictia Patriarhiei romane.

 In anul 1954, fostul mitr.al Bucovinei Visarion Puiu, hirotoneste in Versailles, ca episcop de Sevres pe arhim.Teofil
Ionescu (fost preot la biserica romana din Paris, SUA si Canada). Teofil cere in 1972 sa fie primit sub jurisdictia Patriarhiei
Romane, Sf.Sinod va accepta si la 13 aprilie 1973 va fi ridicat la rangul de arhiepiscop.

 Dupa 1972 – toate parohiile ortodoxe romane din Europa centrala si occidentala care recunosteau Sf.Sinod vor hi
subordonate acestei Arhiepiscopii.

 Dupa ce moare Teofil (9 mai 1975), eparhia va fi condusa de episcopii-vicari Lucian Florea(1974-1980) & Adrian
Hriţcu(1980-1982) ambii avand sediul la Paris.

 In 1982 Adrian Hriţcu este ridicat la rangul de arhiepiscop, si are ca organ de publicitate revista Vestitorul si
calendarul-almanah cu acelasi nume. Arhiepiscopia avea peste 20 de parohii cu aprox.15 filiale cu credinciosi care au plecat
din tara pentru ca comunism. Cea mai veche parohie este Viena – infiintata in 1907 (din 1962 editeaza un almanah anual, iar
din 1972 revista Luceafar nou). O alta parohie in Austria este cea din Salzburg, infiintata in 1979.

 In Marea Britanie – parohia de la Londra (1964) si Birmingham; editeaza buletinul Altarul.

 In tarile scandinave, pr.prof.dr.Alexandru Ciurea, infiinteaza 3 parohii, la Stockholm, Goteborg si Malmo. Parohia din
Stockholm editeaza revista Candela, iar cea din Malmo buletinul Credinta si viata.

 In Germania fiecare parohie romaneasca are cate un program de publicitate, parohii in Hamburg, Offenbach,
Munchen, Salzgitter etc.

 In Elvetia, parohii la Geneva si Lausanne cu mai multe filiale.

 In Italia, parohii la Milano, Torino, Florenta si Bari.

 In Franta parohii la Paris, Strasbourg. In Spania la Madrid, in Belgia, la Bruxelles, in Olanda, la Haga. Toate bisericile
astea folosesc biserici puse la dispozitie de catre anglicani/protestanti/vechi catolici etc.

 Biserici care depind de autoritatea bisericeasca din tara: Baden-Baden (Germania) – ctitoria domnului moldovean
Mihail Sturza (1866); Biserica din Sofia construita intre (1905-1908) sfintita in 1923, si 3 parohii romanesti din Australia:
Melbourne, Adelaide, Sidney; mai e o parohie in Noua Zeelanda, la Wellington. – toate au locasuri de cult proprii.

 In Ungaria si Iugoslavia aveam doua Vicariate ortodoxe romanesti. Cel din Ungaria avea sediul la Gyula infiintat pe 27
martie 1946 si organizat pe baza statutului şagunian. (avea 19 parohii, 2 filiale, 15 biserici si 4 capele cu peste 20.000
credinciosi); Cel din Iugoslavia avea sediul la Vârşeţ si a fost reorganizat in 1971. (avea 3 protopopiate Varset, Panciova si
Toracul Mic; 39 parohii si filiale si peste 60.000 credinciosi). Preotii fiind organizati in “ Asociatia clerului ortodox roman din
provincia autonoma Voivodina” care editeaza foaia religioasa Credinta si Calendarul bisericesc.

 Patriarhia Romana, are o biserica si un camin romanesc la Ierusalim – ridicate in 1935 care din 1963 servesc si ca
“reprezentanta” a Patriarhiei acolo – acolo se editeaza din 1973 publicatia trimestriala Invierea.
35
  La Athos din 757 asezari monahale, 72 sunt romanesti cu peste 45 de calugari, cele mai cunoscute fiind Prodromu si
Lacu.

Biserica din Basarabia dupa 1944.

 Dupa reanexarea acestor teritorii de catre Uniunea Sovietica, toata administratia bisericeasca romaneasca existenta
pana atunci se desfiinteaza; in locul Mitropoliei Basarabiei ramanand o Episcopie tot cu sediul la Chisinau iar in locul
Mitr.Bucovinei o Episcopie cu sediul la Cernauti – ambele erau dependente de Patriarhia Moscovei.

 La Chisinau si Cernauti sunt numiti ierarhi rusi astfel la Chisinau avem pe Ieronim Zaharov (1944-1947) & Benedict
Poleakov (1947-1948), arhiep.Nectarie Grigoriev (1948- +9martie 1963), ep.Vartolomeu Gondarovski (1969-1972),
arhiep.Ionatan Capolovici (1972-1987) & mitr.Serapion Fadeev (1987-1989) care este ultimul ierarh rus din Basarabia.

 Din acest moment incepe o perioada neagra pentru romanii de aici, este un fel de dezromanizare prin distrugerea
scolilor/locurilor de munca/ziarelor ba chiar si numelor de botez/familie romanesti.

 Din 1944 incepe o campanie impotriva religie, fiind inchise din o mie de biserici basarabene aprox. o mie printre care
si catedrala din Chisinau. In 1957-1958 lupta impotriva religiei continua prin inchiderea altor 300 de biserici ramanand in
functiunea aprox. 200. Cele aprox. 20 de manastiri si schituri sunt si ele inchise ramanand deschisa doar manastirea de maici
Japca.

 In 1940-1941 sunt asasinati aprox. 10 preoti, alti 20 deportati (ex: Alexandru Baltaga, membru in Sfatul Tarii care a
proclamat unirea Basarabiei cu Romania, si mort in Kazan).

 Dupa 1944 sunt deportati mai multi calugari: Axentie Munteanu, Ioan Hrisostom Sochircă, Serfim Dabija etc; cei
ramasi fiind supravegheati de organele KGB si impusi la impozite grele – bunurile bisericii fiind trecute in buzunarul de la
pantalonii statului care nu avea fund. Se incepe slujirea in slavoneste datorita preotilor straini.

Biserica romaneasca din Bucovina, din Ucraina subcarpatica(cu parohii in perioada interbelica incorporate in
Cehoslovacia) si din sudul Basarabiei (teritorii romanesti care azi sunt alipite Ucrainei).

 Trece prin aceeasi trauma: preoti arestati/deportati impreuna cu credinciosii, biserici/schituri inchise iar fostul palat
mitropolitan din Cernauti atribuit Universitatii de acolo, bunurile bisericii fiind trecute in acelasi buzunar gras si fara fund al
statului.

 Eparhia Cernautilor isi continua existenta ca episcopie cu ierarhi rusi/ucrainieni. Parohiile romanesti din sudul
Basarbiei sunt anexate la Mitropolia Odessei.

Reintregirea Bisericii ortodoxe Romane din Transilvania.

 O prima incercare de unire este facuta de catre Atanasie Anghel in 1711, urmat de Inochentie Micu, in soborul tinut la
Blaj (6 iulie 1744). Incercari de refacere a unitatii bisericesti sunt cele facute de: Visarion Sarai, Sofronie de la Cioara, Ioan
Piuariu din Sadu.

 In anul 1848 intre hotararile Adunarii de la Blaj se numara si aceea a independentei bisericii romanesti din Transilvania
+ restabilirea Mitropoliei romane si a Sinodului generala anual dupa vechiul drept, in care Sinod sa fie deputati bisericesti si
mirenesti.

 In partea Aradului unele parohii au revenit la ortodoxie in vremea mitr.Andrei Saguna intelegand chemarea.

 Intre preotii uniti si ortodocsi si intre credinciosi a existat intotdeauna o conlucrare armonioasa astfel, ei au luptat
impreuna in momentele de rascruce ale acestui popor: rascoala Horea, Closca, Crisan; actiunea Supplexului; memoriile
comune ale lui Vasile Moga si Ioan Lemeni; revolutia 1848, in cadrul Astrei, in actiunea memorandista, in primul Razboi
mondial si la realizarea statului national unitar.

 Petru Maior ne spune ca preotii uniti slujeau impreuna cu cei ortodocsi chiar si Sf.Litughie si se spovedeau unii la altii.

 In 1919 cativa fruntasi ai romanilor ortodocsi+uniti ii propun lui Vasile Suciu (mitr.al Blajului) sa fie mitr.ortodox al
tuturor credinciosilor romani din Transilvania.

 La 27 februarie 1939 – are loc o mare adunare romaneasca la Alba Iulia, unde se propune sa se inceapa tratativele de
reunire a celor 2 Biserici romanesti, doar ca izbucnirea celui de-al doilea Razboi Mondial a inghetat planurile facute.
36
  2 profesori de teologie se remarca prin activitatea lor publicistica: Ioan Paşca (de la Cluj) & Stefan Pop (de la
Caransebes); totusi Mitr.Blajului+ Episcopiile ei sufragane+politicienii greco-catolici au incercat sa opreasca aceasta revenire
la bis.stramoseasca dand bisericile care au revenit, in judecata.

 Dupa cel de-al doilea Razboi mondial, Mitr.Nicolae Balan in cuvantarea sa de la Blaj (1948), ca de altfel si Patr.Justinian
Marina in cuvantarea inscaunarii sale, adreseaza emotionante chemri clerului&credinciosilor de reintoarcere.

 La 1 octombrie 1948 – 36 de protopopi si preoti uniti + protopopul Traian Belaşcu, delegati de 430 colegi ai lor, tin o
consfatuire la Cluj si hotarasc reintoarcerea la Biserica stramoseasca si ruperea de Biserica Romei. Apoi la 3 octombrie
delegatia vine la Bucuresti unde in prezenta Patr.Justinian + Sf.Sinod fac cunoscute hotararile de la Cluj.

 Sute de preoti vor trece in continuare la biserica stramoseasca, iar la 21 octombrie 1948 se intruneste o mare Adunare
nationala bisericeasca la catedrala “Reintregirii” din Alba Iulia, in prezenta Patr.Justinian si a Sf.Sinod; adunare la care se
consfinteste reintregirea B.O.R din Transilvania.

 Din randurile unitilor(?) se aleg 2 ierarhi: Teofil Herineanu (fost la Roman, apoi Cluj) & Visarion Aştileanu (fost
episcop-vicar la Patriarhie, apoi la Arhiep.Sibiului, si ep.de Arad).

Canonizarea sfintilor romani.

 Canonizarea sfintilor romani+generalizarea cultului unor sfinti ale caror moaste se gasesc in tara a fost stabilit in
sedinta sinodala din 28 februarie 1950.

 Canonizarea solemna are loc in zilele de 10-23 octombrie 1955 la Cernica, Iasi, Alba Iulia etc, cu prilejul aniversarii a
70 de ani de autocefalie a B.O.R – astfel participa la eveniment delegati ai bisericii ortodoxe surori din C-pol, Rusia, Bulgaria &
Grecia. (de retinut: canonizarea Sf.Iosif cel Nou se face ulterior la 6 octombrie, 1956 la Timisoara).

 Au fost trecuti in randul sfintilor: Sf.Ierarh Calinic de la Cernica, ep.Ramnicului (praznuit 11 aprilie); Sf.Ierarhi
Marturisitori Ilie Iorest si Sava Brancovici, mitr.Ardealului (24 aprilie); Sf.Iosif cel Nou de la Partoş, mitr.Banatului (15
septembrie); Cuv.marturisitori Visarion Sarai, Sofronie de la Cioara & Mucenicul Oprea (Miclăuş) din Săliştea Sibiului (21
octombrie).

 Se mai hotaraste ca sfintii ale caror moaste se gasesc in tara sa fie cinstiti in intreaga B.O.R, acestia sunt: Sf.Dimitrie cel
Nou Basarabov (moastele se afla in Catedrala Patriarhala; praznuit 27 octombrie); Cuvioasa Parascheva (moaste in Catedrala
mitropolitana din Iasi; praznuita 14 octombrie); Sf.Filofteia de la Arges (7 decembrie; Sf.Grigorie Decapolitul de la Bistrita-
Valcea (20 noiembrie); Sf.Nicodim de la Tismana (26 decembrie); Sf.Ioan cel Nou de la Suceava (2 iunie) & Sf.Ioan
Valahul/Românul – martirizat la 12 mai 1662 si canonizat de Patriarhia ecumenica in acelasi an.

 In 1971 sunt descoperite moastele a patru martiri probabil din sec.IV in Niculitel (N.Dobrogei): Zoticos, Attalos,
Kamasis & Filipos – la care se mai adauga inca 2 martiri fara nume. Moastele sunt asezate in Biserica manastirii Cocoş si sunt
cinstiti la 4 iunie.

Invatamantul teologic (nu stiu daca trebuie).

 Prin Legea pentru regimul general al cultelor din 4 august 1948 – scolile teologice de toate gradele, ale tuturor
cultelor, sunt trecut in grija cultului respectiv, sub controlul Ministerului.

 B.O.R organizeaza trei tipuri de scoli: 1.scoli de cantareti bisericesti; 2.seminarii teologice; 3.institute teologice de grad
universitar.

 Intre 1949-1959 – au functionat 2 seminarii monahale pt.calugarite in manastirile Agapia & Hurezi care au fost
desfiintate.

 In 1948 fosta Facultate de Teologie din Bucuresti devine Institut de grad universitar – avand propriul ei local + internat.

 Fosta Academine teologica “Andreeană” din Sibiu, deasemenea si Academia teologica din Cluj, devin si ele Institute
Teologice.

 In 1952 Institutul din Cluj se contopeste cu cel din Sibiu. (si iese Clubiu )

 Urmeaza interminabilele liste cu profesorii ce au predat la aceste instituturi/institute, precum si materiile predate de
acestia. Nu ii voi scrie, din motive lesne de inteles.
37