Iubiți credincioși, 14 Februarie 2021

Evanghelia de astăzi vorbeşte despre uimitoarea pildă de stăruinţă pe care a dat-o o femeie de rând, şi aceea
dintre păgâni. Fie această pildă foc viu în cugetul tuturor celor ce zic că sunt credincioşi, dar sunt învârtoşaţi şi
reci la inimă ca piatra.

Şi ieşind de acolo, a plecat Iisus în părţile Tirului şi ale Sidonului. Şi iată o femeie cananeiancă din acele
ţinuturi, ieşind striga, zicând: Miluieşte-mă, Doamne, Fiul lui David! Fiica mea este rău chinuită de demon. De
unde venea Iisus? Din Galileea, din ţinutul locuit de israeliţii coborâtori din binecuvântatul Sem. Şi unde se
ducea? Se ducea în ţinuturile locuite de cananeenii coborâtori din Ham, cel blestemat. Domnul, aşadar, pleca de
la cei binecuvântaţi şi Se îndrepta către cei blestemaţi. De ce? Pentru că cei binecuvântaţi uitaseră de Dumnezeu
şi astfel ajunseseră blestemaţi, iar dintre cei blestemaţi unii mărturisiseră pe Dumnezeu şi ajunseseră
binecuvântaţi. După ce i-a certat pe cărturari şi farisei pentru că ţineau obiceiurile dinafară încălcând poruncile
lui Dumnezeu privitoare la milostenie şi la cinstirea părinţilor, Domnul împreună cu ucenicii săi a trecut în
părţile acestea păgâne.

Viaţa de zi cu zi ne învaţă stăruinţa. Soldatul stăruitor câştigă bătălia; meşteşugarul stăruitor îşi desăvârşeşte
iscusinţa; negustorul stăruitor se îmbogăţeşte; un preot stăruitor îşi aduce pe calea cea dreaptă enoriaşii; un
rugător ajunge, prin stăruinţă, la sfinţenie; un artist stăruitor arată frumuseţea lumii; un savant stăruitor
descoperă legile firii. Nici cel mai isteţ copil n-are să înveţe vreodată să scrie dacă nu deprinde scrisul prin
stăruinţă; şi poate să aibă cineva cea mai frumoasă voce din lume, n-are să ajungă un bun cântăreţ dacă nu
exersează. Nu este zi în care să nu ni se aducă aminte, şi să nu amintim şi noi altora, câta nevoie este de perse-
verenţă în orice lucru. Perseverenţa este, am putea spune, singura faptă bună de care nu se îndoieşte nimeni, pe
care o recomandă oricine. Dar stăruinţa aceasta în lucrare, atât de lăudată şi de pomenită, e doar o şcoală a
stăruinţei pe tărâm duhovnicesc. Toată stăruinţa dinafară întru a înfrumuseţa şi cultiva lucruri, întru a strânge
avere, ştiinţă şi iscusinţă, e doar o icoană a minunatei stăruinţe pe care trebuie să o avem în a ne înfrumuseţa şi
cultiva inima, în a ne îmbogăţi sufletul, fiinţa noastră lăuntrică, nemuritoare.

Preamilostivul nostru Mântuitor, văzând smerenia și credința ei cea mare și statornică, ca un Atotștiutor al
inimilor, văzând inima ei de mamă îndurerată pentru suferința fiicei sale, văzând că acest suflet necăjit nu și-a
pierdut credința și nădejdea în mila Lui, îi răspunde: „O, femeie, mare este credința ta! Facă-se ție precum
voiești! Și s-a tămăduit fiica ei din ceasul acela" (Matei 15, 28).

Să ne punem o întrebare: prin ce mijloace a ajuns această femeie la o credință atât de mare și statornică? Cum a
ajuns ea să cunoască pe Mântuitorul, deoarece nici o revelație nu a avut, nici Sfânta Scriptură nu o citise spre a
fi învățat credința cea dreaptă în Dumnezeu? Femeia cananeeancă a primit credința în Dumnezeu prin auz. Că
deși nu avusese descoperire despre Hristos, nici Sfânta Scriptură nu o cunoștea, dar auzind ea de la mulți
oameni despre minunile cele preaslăvite ale Domnului, a crezut cu tărie în inima ei că acest fiu al lui David este
un trimis al lui Dumnezeu pentru îndreptarea și mântuirea oamenilor și că va face milă și cu fiica sa cea chinuită
de duhul cel rău.

Orice om cu suflet bun și o inimă miloasă, compătimește pe asemenea oameni care, prin îngăduința lui
Dumnezeu, sau din cauza păcatelor părinților sunt stăpâniți de diavoli, cu atât mai mult o mamă bună, când
vede în asemenea chinuri pe fiica ei. Pentru că nimic în lume nu este mai bun, mai milostiv ca inima unei mame
adevărate. Pentru a vă da seama de acest lucru, în cele ce urmează vom arăta din nou câteva înfățișări ale
credinței acestei femei cananeence.

Credința tare nu este legată de loc și de timp. Ea vindecă, iartă, izbăvește de primejdii, înviază din morți,
indiferent de loc, de vârstă și de distanță. Noi ne rugăm în biserică pentru credincioși și ei primesc ajutor,
sănătate și cele de folos, acasă, pe cale, la locul lor de muncă. Să ne întărim prin credință din exemplul acestei
mame din Evanghelie. Să alungăm îndoiala în credință, nepăsarea, nesimțirea și împietrirea inimii noastre și
necredința care bântuie peste lume, că de nu vom avea credință dreaptă, statornică și puternică în Hristos ca
această femeie, nu ne vom putea mântui.

Pilda despre credință

La un dineu, se găsea, printre musafiri, şi un ateu - om rău, lipsit de credinţă - care 1-a întrebat la un moment
dat pe creştinul de alături:
- De unde ştii tu că Dumnezeu te-a iertat pentru păcatele tale sau că îţi ascultă rugăciunile, când, de fapt, nu vezi
nimic din toate acestea?
- Dar tu, îl întrebă la rândul său creştinul, de unde ştii dacă este zahăr în ceaiul pe care îl bei acum?
- Cum de unde? Simt gustul zahărului.
- Deci ştii că este zahăr în ceaiul tău, chiar dacă nu-1 vezi. E, tot aşa simt şi eu dragostea lui Dumnezeu în inima
mea. Sufletul meu îngreunat de păcate se simte izbăvit prin puterea Sfanţului Duh. Sfânta Liturghie, Sfânta
Spovedanie, rugăciunile îmi înalţă sufletul ce nu-şi găseşte liniştea decât la Dumnezeu.
Dragostea nu o vezi cu ochii trupului, ci cu ochii sufletului.
"Când am ajuns la iubire, am ajuns la Dumnezeu." (Sfântul Isaac Sirul)

Să cerem de la Iisus Hristos credința femeii cananeence și izgonirea patimilor din inimile noastre. Să învățăm a
ne ruga cu rugăciunea ei, rostind mereu aceste scurte cuvinte: „Doamne ajută-ne să ne mântuim și să Te slăvim
în vecii vecilor!" Amin.