IUBIȚI CREDINCIOȘI (7 MARTIE )

Pilda Infricosatoarei Judecati, povestita numai in Evanghelia dupa Matei, ne pune in fata unei viziuni apocaliptice,
relevandu-ne in ce fel, la sfarsitul timpurilor, oamenii vor fi alesi de Dumnezeu in functie de faptele lor bune, prin
care isi vor fi dovedit sau nu credinta intru Domnul.  Aceasta parabola este citita in biserica crestin ortodoxa in
Duminica Infricosatoarei Judecati, penultima dinaintea inceperii Postului Sfintelor Pasti, dedicata lasatului sec de
carne.
In Pilda Infricosatoarei Judecati, Iisus ne daruieste o uimitoare, la prima vedere, invatatura: oricand facem ceva
pentru oamenii aflati la nevoie, facem ceva, de fapt, pentru Insusi Iisus! Atunci cand, dimpotriva, nu ii ajutam pe
sarmani, nu ne implinim datoria fata de Iisus. Ni se comunica astfel, cu o claritate de cristal, ca faptele de caritate,
lipsite de orice samanta de egoism, sunt o cerinta obligatorie in drumul nostru spre mantuire. Unii crestini recepteaza
cu tulburare aceasta parabola, ei fiind invatati sa gandeasca ca mantuirea este conditionata numai de credintaori de
rugaciune, dar nu si de faptele bune.
In aceasta pilda, oile si caprele sunt aduse inaintea Imparatului, a "Marelui Pastor", care le aseaza pe cele dintai la
dreapta Sa si pe celelalte la stanga Sa. O astfel de separare a oilor de capre continua sa fie un lucru destul de obisnuit
in Orientul Mijlociu. Desi sunt crescute impreuna, exista perioade cand sunt separate, precum atunci cand caprele
trebuie sa fie mulse, sau atunci cand oile trebuie sa fie tunse de lana. In cadrul parabolei Infricosatoarei Judecati,
separarea oilor de capre simbolizeaza impartirea finala a oamenilor intre cei care l-au urmat pe Dumnezeu si cei care
nu au facut acest lucru. In acest context, asezarea in dreapta Domnului semnifica o pozitie de prestigiu, de onoare, in
vreme ce asezarea in stanga Imparatului reprezinta rusine si degradare.

Oamenii adusi in fata lui Dumnezeu sunt judecati pe baza a sase criterii, fapte pe care le-au facut ori nu, nici una din
ele nefiind inclusa printre cele Zece Porunci. Fiecare din cele sase feluri de fapte - daruirea de mancare celui
flamand, de bautura celui insetat, de adapost celui strain, de haine celui dezbracat, de ingirijire celui bolnav si de
alinare celui intemnitat- sunt acte de compasiune fata de cei mai putin norocosi in viata.  Cel din urma verdict al lui
Dumnezeu va depinde de felul cum ne-am ingrijit sau nu de aproapele nostru, de  mila si compasiunea fata de
ceilalti.

Pilda Infricosatoarei Judecati se refera, de fapt, la dragostea crestineasca, la "imposibila posibilitate" de a-l vedea pe
Iisus Hristos in omul din apropierea ta, indiferent cine este acel om pe care Dumnezeu, prin planurile sale eterne si
misterioase, a hotarat sa il aduca in viata ta, chiar si numai pentru cateva momente, nu atat ca un prilej de a te
indemna sa faci o fapta buna, cat ca un mijloc de a te alatura lui Insusi Dumnezeu. Intrucat dragostea este, mai
presus de orice, o forta misterioasa ce depaseste aspectul intamplator si exterior al "celui iubit" (infatisarea sa fizica,
rangul social, originea etnica, capacitatea intelectuala) si ajunge la sufletul lui, unica si autentica radacina a fiintei
umane, veritabila parte a sa ce apartine de Dumnezeu.
Daca Dumnezeu iubeste fiecare om, acest lucru se petrece fiindca numai El cunoaste adevarata valoare, unica
comoara, a sufletului pe care El a daruit-o fiecarei fiinte umane.
Într-o mănăstire aflată la poalele unui munte înalt, acoperit de păduri, trăia odată, un călugăr bătrân, căruia
I se dusese vestea pentru înţelepciunea sa. Într-o dimineaţă, a venit la el un tânăr şi l-a întrebat:
- Sfinţia ta, am auzit că, pentru a ne mântui, trebuie să ne căim, să ne pară rău de toate păcatele ce le-am
săvârşit de-a lungul vieţii. Dar, părinte, cât trebuie noi să ne căim?
- Fiule, este de ajuns dacă te căleşti o singură clipă, înaintea morţii.
- Atât de puţin, părinte? - Da, fiul meu! - Dar, de unde să ştiu eu când se apropie ceasul acela?
- Moartea poate veni oricând, aşa că aşteapt-o pregătit, m orice moment să te poată găsi cu smerenie şi căinţă
în suflet.
Dumnezeu este bun şi iertător. Cine regretă din suflet pentru greşelile sale şi caută să nu mai păcătuiască,
acela are parte de o viaţă frumoasă şi de liniştea sufle-tului. Dar, mai mult decât orice, doar acela poate spera
la mântuire, la viaţa veşnică.
"Neştiind locul şi vremea în care ne aşteaptă moartea, o vom aştepta noi oriunde şi oricând." (Fericitul
Augustin).