Iubiți credincioși, 21-02

Evanghelia Duminicii a 33-a după Rusalii, numită și a Vameșului și a Fariseului, este luată din Evanghelia
după Luca 18, 10-14 și cuprinde o parabolă a Mântuitorului. Este una dintre cele mai scurte parabole, formată
doar din 5 versete, și relatează o întâmplare simplă, având ca personaje doi oameni care s-au dus la templu să se
roage. Duminica Vamesului si a Fariseului, denumita astfel dupa Evanghelia randuita a se citi la Sfanta
Liturghie, deschide timpul Triodului, o perioada a anului bisericesc, ce cuprinde Postul Sfintelor Pasti si cele
trei duminici pregatitoare (Duminica Vamesului si a Fariseului, a Fiului Risipitor si a Infricosatoarei Judecati).
Denumirea acestei perioade provine de la cartea de cult numita Triod. Triodului este un timp de rugaciune mai
intensa, de ascultare mai atenta a Sfintei Scripturi, o perioada de pocainta si de spovedanie, de impartasire mai
deasa si de milostenie aratata celor in nevoi.

Vamesul era un om simplu care aduna darile din trecut ,fariseul era un membru al iudailor avea rolul de a
respecta Legea scrisa. Fariseii pacatuiau, se credeau sfinti si se uitau la oameni din jurul lor ca fiind covinsi ca
sunt mai buni decat ceilalti oameni. Parabola vrea sa ne arate ca este ilustrata rugaciunea celor doi a vamesului
si a fariseului care fusese indreptata spre Dumnezeu fariseul ii multumi ca nu este ca cel de langa el vamesul ,iar
vamesul era rusinat de pacate sale si nu indraznea sa isi ridice ochii catre cer ,cand cerea mila lui
Dumnezeu.Dumnezeu i-a placut rugaciunea vamesului nu a fariseului.Aceasta concluzie vine de la ca trebuie sa
fim smeriti pentru a fi inalti pentru ca cel ce se smereste va fi inaltat iar cel care se va inalta va fi smerit.

Evanghelia acestei Duminici este, inainte de toate, un indemn la rugaciune smerita. Prin pilda pe care ne-o
spune, Mantuitorul Hristos ne invata ca nu orice rugaciune este primita de Dumnezeu, ci numai rugaciunea
smerita, facuta intru umilinta. Cu alte cuvinte, rugaciunea care ne inalta este rugaciunea facuta intru smerenie,
iar rugaciunea care ne impiedica sa ne apropiem de Dumnezeu si ne dauneaza din punct de vedere spiritual este
rugaciunea facuta cu mandrie.

Pilda “Puterea rugăciunii”.

O femeie îmbrăcată sărăcăcios, cu o privire de om învins, a intrat într-o zi într-o băcănie. S-a apropiat de
stăpânul magazinului într-un mod foarte umil şi l-a întrebat dacă nu ar putea să-i dea şi ei pe datorie
câteva alimente. I-a explicat cu glas uşor că soţul ei este foarte bolnav. Și că nu poate munci, că au şi
şapte copii, care trebuie hrăniţi. Băcanul, a privit-o de sus şi i-a cerut să părăsească imediat magazinul
său. Având însă în gând nevoile familiei sale, femeia i-a mai spus: – Vă rog, domnule, o să vă aduc banii
înapoi de îndată ce voi putea. Băcanul însă îi spuse că nu-i poate da pe datorie, pentru că nu are credit
deschis la magazinul său. Lângă tejghea se mai afla încă un client, care a auzit discuţia dintre cei
doi. Clientul făcu câţiva paşi înainte şi îi spuse băcanului că o să acopere el costurile pentru orice are
această femeie nevoie pentru familia sa. Băcanul răspunse parcă în silă: – Ai o listă cu cumpărăturile de
care ai nevoie? Femeia a răspuns: – Da, domnule. – Bine, spuse băcanul, atunci pune-o pe cântar şi eu o
să-ţi dau marfă de aceeaşi greutate cu lista dumitale. Femeia, ezitând o clipă, cu privirea în jos, băgă
mâna în geantă şi scoase o bucăţică de hârtie pe care scrise ceva în grabă. Apoi puse cu grijă bileţelul pe
cântar, cu privirea tot aplecată. Ochii băcanului şi ai celuilalt client priveau plini de uimire cum cântarul
stătea înclinat în partea cu hârtia. Băcanul, privind la cântar, s-a întors uşor către client şi îi spuse
mormăind: Nu-mi vine să cred! Clientul a zâmbit, iar băcanul a început să tot pună pe cântar alimente.
Cântarul tot nu se echilibra, aşa încât acesta tot punea pe el alimente, din ce în ce mai multe, până când
pe cântar nu a mai încăput nimic. Băcanul vedea privind cu dezgust. În fine, smulse bucăţica de hârtie de
pe cântar, şi o privi cu mare uimire. Nu era vorba de o listă de cumpărături, ci era o rugăciune, care
spunea aşa: “Iubite, Doamne, Tu îmi cunoşti nevoile, aşă că eu le pun în mâinile Tale”. Băcanul îi dădu
femeii alimentele şi privea în continuare tăcut şi înmărmurit. Femeia îi mulţumi şi plecă din magazin.
Numai Dumnezeu ştie ce greutate are o rugăciune!