Predica Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la Duminica a V-a din Postul Mare (a

Cuvioasei Maria Egipteanca)

Iubirea faţă de Dumnezeu ne aduce iertare de păcate 

Duminica a V-a din Postul Mare (a Cuvioasei Maria Egipteanca) 

Marcu 10, 32-45 

'În vremea aceea, luând pe cei doisprezece ucenici ai Săi, Iisus a început să le spună cele ce aveau să I se
întâmple, zicând: Iată, ne ducem sus în Ierusalim şi Fiul Omului va fi dat căpeteniilor preoţilor şi cărturarilor;
şi-L vor osândi la moarte şi-L vor da în mâna păgânilor, care-L vor batjocori şi-L vor bate şi-L vor scuipa şi-L
vor omorî, dar a treia zi va învia. Atunci au venit la dânsul Iacov şi Ioan, fiii lui Zevedeu, şi I-au zis: Învăţătorule,
voim să ne faci ceea ce vom cere de la Tine. Şi Iisus i-a întrebat: ce voiţi să vă fac? Iar ei I-au spus: dă-ne nouă
să şedem unul de-a dreapta Ta şi unul de-a stânga Ta, întru slava Ta. Dar Iisus le-a răspuns: nu ştiţi ce cereţi!
Puteţi să beţi paharul pe care-l beau Eu şi să vă botezaţi cu botezul cu care Mă botez Eu? Iar ei I-au zis: putem.
Iisus le-a zis atunci: paharul pe care Eu îl beau, cu adevărat îl veţi bea, şi cu botezul cu care Mă botez, vă veţi
boteza. Dar a şedea de-a dreapta şi de-a stânga Mea, nu-Mi este îngăduit să dau decât acelora pentru care s-a
rânduit. Când au auzit ceilalţi zece, au început să fie mânioşi pe Iacov şi pe Ioan. Iar Iisus, chemându-i la Sine,
le-a zis: ştiţi că cei ce se socotesc cârmuitori ai neamurilor domnesc peste ele şi cei mai mari ai lor le
stăpânesc. Dar între voi nu trebuie să fie aşa, ci care dintre voi va vrea să fie mai mare să fie slujitorul vostru.
Şi care va vrea să fie cel dintâi între voi să fie slujitorul tuturor, pentru că şi Fiul Omului n-a venit să I se
slujească, ci ca El să slujească şi să-Şi dea viaţa preţ de răscumpărare pentru mulţi.' 

Luca 7, 36-50 
'În vremea aceea, unul din farisei L-a rugat pe Iisus să mănânce cu el. Şi intrând în casa fariseului, a şezut la
masă. Şi iată era în cetate o femeie păcătoasă şi, aflând că şade la masă, în casa fariseului, a adus un alabastru
cu mir. Şi, stând la spate, lângă picioarele Lui, plângând, a început să ude cu lacrimi picioarele Lui, şi cu părul
capului ei le ştergea. Şi săruta picioarele Lui şi le ungea cu mir. Şi văzând, fariseul, care-L chemase, a zis în
sine: Acesta, de-ar fi prooroc, ar şti cine e şi ce fel e femeia care se atinge de El, că este păcătoasă. Şi
răspunzând, Iisus a zis către el: 'Simone, am să-ţi spun ceva'. 'Învăţătorule, spune', zise el. 'Un cămătar avea
doi datornici. Unul era dator cu cinci sute de dinari, iar celălalt cu cincizeci. Dar, neavând ei cu ce să plătească,
i-a iertat pe amândoi. Deci, care dintre ei îl va iubi mai mult?' Simon, răspunzând, a zis: 'Socotesc că acela
căruia i-a iertat mai mult.' Iar El i-a zis: 'Drept ai judecat'. Şi întorcându-se către femeie, a zis lui Simon: 'Vezi pe
femeia aceasta? Am intrat în casa ta şi apă pe picioare nu Mi-ai dat; ea însă, cu lacrimi Mi-a udat picioarele şi
le-a şters cu părul ei. Sărutare nu Mi-ai dat; ea însă, de când am intrat, n-a încetat să-Mi sărute picioarele. Cu
untdelemn capul Meu nu l-ai uns; ea însă cu mir Mi-a uns picioarele. De aceea îţi zic: Iertate sunt păcatele ei
cele multe, căci mult a iubit. Iar cui se iartă puţin, puţin iubeşte.' Şi a zis ei: 'Iertate îţi sunt păcatele'. Şi au
început cei ce şedeau împreună la masă să zică în sine: 'Cine este Acesta care iartă şi păcatele?' Iar către
femeie a zis: 'Credinţa ta te-a mântuit; mergi în pace.'' 

† DANIEL, 

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române 

Evangheliile rânduite de către Biserică pentru a fi citite în duminica a V-a sunt ca o lumină pentru sufletul nostru în
această perioadă a Postului Mare. Avem două citiri din Evanghelie care se explică în felul următor: până în secolul al
XI-lea, în duminica a V-a din Post nu era pomenită şi Sfânta Cuvioasă Maria Egipteanca, ci era o duminică în care
accentul se punea pe smerenie. De aceea, prima Evanghelie, cea după Sfântul Evanghelist Marcu (10, 32-45), ne
arată cererea celor doi ucenici ai Domnului Hristos, Iacov şi Ioan, fiii lui Zevedeu, de-a sta unul de-a dreapta şi altul de-
a stânga Lui, în slava Lui, tocmai în momentul în care Mântuitorul vorbea despre viitoarele Sale pătimiri, şi anume că
Fiul Omului va fi dat pe mâna păgânilor şi pe mâna mai-marilor cărturarilor şi fariseilor care Îl vor batjocori, Îl vor omorî,
iar El, Fiul Omului, va învia a treia zi. 

Dorinţa de slavă a ucenicilor este temperată de smerenia Domnului 

Deşi vorbea despre suferinţă şi moarte, doi dintre ucenicii Săi I-au cerut ca unul să stea de-a dreapta, iar celălalt de-a
stânga Lui întru slava Lui, ceea ce, desigur, a mirat şi a supărat pe ceilalţi ucenici, deoarece li se părea prea mare
dorinţa de slavă şi prea puţină smerenia pe care ar fi avut-o în sufletul lor fraţii Iacov şi Ioan, fiii lui Zevedeu. Însă
Mântuitorul Iisus Hristos îi întreabă: 'Puteţi voi oare să beţi paharul pe care-l beau Eu şi să vă botezaţi cu botezul cu
care Mă botez Eu?' Iar ei, neînţelegând suficient de bine la ce se referă Mântuitorul, au răspuns cu
entuziasm:Putem! Atunci Mântuitorul a profeţit că, într-adevăr, ei vor bea paharul pe care-l va bea El şi se vor boteza
cu botezul cu care Se va boteza El, şi anume vor trece prin suferinţe (iar Sfântul Apostol Iacov va trece şi prin
încercarea mare a mărturisirii credinţei cu preţul muceniciei). Paharul suferinţei şi botezul sângelui despre care
vorbeşte Mântuitorul Iisus Hristos ucenicilor Săi prefigurează în ele taina săptămânii Sfintelor Patimi sau Pătimiri ale
Mântuitorului Iisus Hristos. De aceea, Biserica a rânduit să menţină lectura veche din Evanghelia după Sfântul
Evanghelist Marcu, lectură care vorbeşte despre Pătimirile viitoare ale Mântuitorului, Răstignirea şi Moartea Sa, dar şi
despre Învierea Sa. 

Totuşi, pentru cinstirea Sfintei Maria Egipteanca, a fost adăugată şi o lectură din Evanghelia după Luca, unde se
vorbeşte de femeia păcătoasă care plângea pentru păcatele ei şi care a primit iertare de la Mântuitorul Iisus Hristos. De
fapt, Evanghelia aceasta se citeşte la ziua de pomenire a unei cuvioase. Deci există o legătură între pocăinţa din
Evanghelia a doua, cea după Luca, şi pocăinţa Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca. Această alegere se explică prin
faptul că Biserica a păstrat din Evanghelia după Marcu îndemnul Mântuitorului la smerenie, zicând: Puteţi bea paharul
pe care Eu îl beau, puteţi să vă botezaţi cu botezul cu care Mă botez Eu(adică cu botezul sângelui sau al
muceniciei), dar a şedea de-a dreapta Mea şi de-a stânga Mea, nu-Mi este îngăduit să dau decât acelora pentru care
s-a rânduit (Marcu 10, 40) , adică aceasta va fi un dar din partea lui Dumnezeu Tatăl. 

Logica puterii şi logica slujirii 

Prin această precizare, Mântuitorul deschide minţile ucenicilor Săi şi continuă zicând: 'Fiul Omului nu a venit ca să I se
slujească, ci să slujească'. Astfel, Mântuitorul răstoarnă sau schimbă logica lumească a stăpânirii asupra altora prin
logica sfântă a slujirii celor mai mici ca rang şi autoritate. 

Deci Mântuitorul inversează logica puterii ca folosire a altora în interes propriu, într-o logică a dăruirii de sine altora.
Dacă eşti mai mare într-o comunitate trebuie să ai grijă de viaţa celorlalţi, de mântuirea celor mulţi. Vedem deci că
Mântuitorul îndeamnă pe ucenicii Lui să nu caute slavă, spre deosebire de alţii, prin superioritate impusă, ci să caute
slujire sfântă, smerită, să nu caute o putere care domină, ci să promoveze o iubire care slujeşte, care ajută pe alţii să
crească spiritual în iubire smerită, ca să dobândească mântuirea sau unirea cu Dumnezeu Cel smerit şi milostiv. Deci
Biserica a păstrat lecturile vechi din tradiţia ierusalimiteană a Postului Mare şi a adăugat pe parcurs o semnificaţie în
plus la unele duminici, cum au fost şi Duminica Sfântului Grigorie Palama, Duminica Sfintei Cruci şi Duminica Sfântului
Ioan Scărarul, şi anume aceea de a ne îndemna şi mai mult la sporirea vieţii duhovniceşti. 

Perioada Postului Mare, şcoală a pocăinţei şi a smereniei 

Ceea ce leagă cele două Evanghelii de astăzi este smerenia. Smerenia pe care Mântuitorul o recomandă ucenicilor
Săi, atât prin pilda vieţii Sale, cât şi prin cuvântul Său, precum şi smerenia femeii păcătoase care îşi plânge păcatele,
pentru a se elibera de ele. 

Ridicarea sufletului din moartea păcatului se face prin smerenie şi pocăinţă, adică prin lacrimile pocăinţei. Atât
Evanghelia de astăzi cât şi pomenirea Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca au ca scop comun îndemnul la pocăinţă, la
pregătire pentru înviere spirituală, la curăţirea de păcate prin Taina Pocăinţei sau a Spovedaniei şi a primirii iertării
păcatelor. 

În mod deosebit, din Evanghelia după Sfântul Evanghelist Luca reţinem căMântuitorul Iisus Hristos, ca dumnezeiesc
duhovnic, are o altă gândire decât gândirea oamenilor obişnuiţi. Simon fariseul care L-a invitat pe Mântuitorul Iisus
Hristos în casa Lui, când a văzut că femeia păcătoasă plânge şi şterge cu părul capului ei picioarele Mântuitorului şi le
unge cu mir de mare preţ, gândea în inima sa, cum zice Evanghelia, adică în cugetul său, că dacă Iisus ar fi prooroc ar
şti ce fel de femeie este această femeie păcătoasă. 

Numai Iisus, Dumnezeu-Omul, cunoaşte omul în realitatea lui adâncă şi în vocaţia lui ultimă 

Deci, pe lângă faptul că Simon fariseul osândea pe această femeie păcătoasă, care nu avea nume bun, el judeca
indirect şi pe Mântuitorul Iisus Hristos, reproşându-I că nu ar cunoaşte ce fel de femeie este ea. Simon cunoştea faptul
că ea este o femeie păcătoasă, întrucât reputaţia ei negativă nu era ascunsă nimănui. Iisus Domnul însă cunoştea mai
mult şi mai bine decât Simon. Mântuitorul cunoştea nu doar faptele rele sau păcatele femeii, ci şi sincera ei dorinţă de
schimbare a vieţii sale păcătoase, pocăinţa ei sinceră pentru a se elibera de un trecut apăsător, de o conştiinţă
încărcată de mulţimea păcatelor. Nu ştim ce gândea femeia păcătoasă care-şi plângea păcatele, pentru că gândul ei
se exprima în lacrimi şi în gesturi smerite de pocăinţă, dar şi în gesturi de preţuire şi respect profund faţă de Mântuitorul
Iisus Hristos. Putem presupune că ea auzise de Iisus Cel milostiv Care vindecă oamenii, îi iartă şi îi recuperează, îi
vindecă sufleteşte şi trupeşte, le redă demnitatea şi speranţa mântuirii. Numai aşa se explică faptul că Mântuitorul Iisus
Hristos, la sfârşitul Evangheliei de astăzi, îi spune femeii păcătoase: 'Iertate îţi sunt păcatele tale!', iar apoi adaugă:
'Mergi în pace, credinţa ta te-a mântuit!' Hristos Domnul nu a spus: pocăinţa ta te-a mântuit, ci credinţa ta te-a
mântuit. Aşadar, pocăinţa este foarte valoroasă şi necesară numai dacă izvorăşte din credinţă, şi anume din credinţa
că Iisus este Fiul lui Dumnezeu Care poate ierta păcatele. Deci, prin pocăinţa ei sinceră şi smerită, femeia păcătoasă
mărturisea implicit şi faptul că Iisus Domnul poate ierta păcatele şi că, de fapt, El nu este simplu om, ci este Dumnezeu-
Omul, Care a venit să ierte păcatele oamenilor, să-i mântuiască, să le schimbe viaţa, din viaţă căzută în păcat într-o
viaţă sfântă plină de virtuţi. 

Cinstirea adusă Mântuitorului Hristos de femeia păcătoasă este mult mai mare decât atenţia acordată Lui de
Simon fariseul 

Mântuitorul Iisus Hristos, cunoscător şi al gândurilor oamenilor, nu doar al faptelor acestora, zice: 'Simone, un cămătar
avea doi datornici. Unul îi datora 500 de dinari, o sumă imensă, şi altul 50, şi i-a iertat pe amândoi. Care dintre ei îl va
iubi mai mult pe cel care le-a iertat datoria?' Desigur, era logic şi era evident răspunsul lui Simon, şi anume: cel care a
fost mai datornic şi căruia i s-a iertat datoria, acela va iubi mai mult pe cel care l-a iertat. Cu alte cuvinte, cel care datora
500 de dinari, acela va iubi mai mult pe cămătarul care i-a iertat datoria. Apoi Mântuitorul continuă acest dialog
duhovnicesc cu Simon fariseul, care se considera mai bun, mai drept decât alţii, spunându-i: Tu M-ai invitat la tine, dar
nu ai respectat tradiţia iudaică, nu Mi-ai dat apă să mă spăl pe mâini şi pe picioare, iar femeia aceasta Îmi spală
picioarele cu lacrimile ei şi le şterge cu părul capului ei şi varsă mir de mare preţ pe picioarele Mele. Cu alte cuvinte,
deşi tu o consideri păcătoasă, ea Mă cinsteşte pe Mine mai mult decât Mă cinsteşti tu, deşi tu eşti gazdă. Desigur, lipsa
de răspuns a lui Simon fariseul sau tăcerea lui arată că el a înţeles mustrarea înţeleaptă, dar directă, pe care
Mântuitorul i-a adus-o. 

După ce-l învaţă pe Simon fariseul să fie smerit şi să nu judece repede pe alţii, Mântuitorul Iisus Hristos, apreciind
pocăinţa femeii păcătoase, îi spune: 'Iertate sunt păcatele tale', ceea ce a surprins pe cei prezenţi, deoarece numai
Dumnezeu iartă păcatele oamenilor. Şi El apoi i-a zis ei: 'Credinţa ta te-a mântuit! Mergi în pace!' Din Evanghelia iertării
femeii păcătoase vedem cum Mântuitorul Iisus Hristos recuperează pe cei pierduţi, ridică pe cei căzuţi şi dăruieşte
iertare şi demnitate celor care sunt aspru judecaţi şi dispreţuiţi de cei ce se consideră mai buni şi mai drepţi decât alţii.
Trebuie precizat că atunci când Mântuitorul spune despre această femeie 'i s-a iertat mult acesteia pentru că a iubit
mult', El nu se referă la iubirea pătimaşă a femeii păcătoase, ci la iubirea ei smerită ca recunoştinţă pentru Mântuitorul
Iisus Hristos, Cel ce poate ierta păcatele şi vindeca sufletele celor pocăiţi. 

Vedem din Evanghelia de astăzi că orice om căruia i s-a iertat mult de către Dumnezeu trebuie să iubească mult pe
Dumnezeu, pentru că iertarea pe care Dumnezeu ne-o dăruieşte este expresia iubirii Lui infinite pentru noi, milostivirea
Sa pentru noi. Iar la milostivirea Lui trebuie să răspundem cu smerită recunoştinţă şi iubire fiască. 

Mirul păcătoasei - podoaba Bisericii 

Deci femeia aceasta păcătoasă, deodată cu pocăinţa ei pentru păcate, arată şi recunoştinţă faţă de Hristos. Pocăinţa
se exprimă prin lacrimi, iar recunoştinţa, prin mirul de mare preţ, care aici simbolizează toate darurile scumpe şi
frumoase pe care le aducem noi la biserică: veşminte sfinte, icoane sfinte, candele, vase sfinte, biserici noi zidite cu
bucurie, biserici vechi restaurate cu grijă şi cu respect pentru valorile transmise de înaintaşi. Toată podoaba Bisericii
este simbolic mirul nostru de mare preţ pe care îl aducem noi, păcătoşii, ca să cinstim cu el picioarele Mântuitorului
Iisus Hristos, după pilda femeii păcătoase care s-a pocăit pentru păcatele ei, dar şi după pilda femeilor mironosiţe, care,
când s-au întâlnit cu Hristos Cel Înviat, s-au închinat Lui în tăcere şi I-au cuprins picioarele Lui în semn de smerenie
multă şi preţuire (cf. Matei 28, 9). 

Marii păcătoşi, dascăli ai pocăinţei pentru întreaga Biserică 

Orice dar aducem în biserică, îl aducem Mântuitorului Hristos, pentru că El este pururea prezent în Biserică şi ne
întâmpină pe noi aici (cf. Matei 28, 20). Femeia păcătoasă care se pocăieşte devine un mare dascăl pentru noi toţi, şi
anume, prin pocăinţa ei sinceră, prin smerenia ei desăvârşită, întrucât ea nici nu ridică ochii la cer, nici nu-L priveşte pe
Mântuitorul în faţă, fiindcă nu îndrăzneşte, ci doar plânge şi udă cu lacrimi picioarele Mântuitorului, în timp ce adaugă
mirul de mare preţ, unind astfel pocăinţa şi recunoştinţa: pocăinţa pentru păcate şi recunoştinţa pentru iertare. Acestea
sunt luminile Evangheliei de astăzi, care ne vorbeşte despre femeia păcătoasă. 

Probabil că Simon fariseul cunoştea bine viaţa acestei femei, cunoştea mulţimea păcatelor ei, dar Mântuitorul Iisus
Hristos nu a mai amintit păcatele ei atunci când ea se pocăia cu lacrimi multe. El nu a mai amintit trecutul ei întunecat şi
tulburat, pentru că vedea mai mult limpezimea lacrimilor ei ca lacrimi sincere ale pocăinţei. El n-a mai amintit trecutul ei
căzut în păcate, pentru că vedea mai întâi dorinţa ei de ridicare din păcat. El n-a mai pomenit rutina lipsită de sens a
păcatelor ei repetate, pentru că vedea mai întâi un început bun în viaţa ei. Nu ştim ce anume a determinat această
femeie să vină la Iisus. Este un mare mister, o mare taină, cum a lucrat harul lui Dumnezeu în conştiinţa acestei femei.
De ce L-a căutat ea pe Iisus în casa lui Simon fariseul, de ce a venit ea acolo şi de ce a început ea să plângă la
picioarele lui? Desigur, există un posibil răspuns tainic şi anume: întrucât sfinţenia lui Hristos s-a întâlnit cu păcătoşenia
femeii, ea a simţit cât de mare este prăpastia sau vidul între ea, păcătoasa, şi El, Hristos Cel Sfânt. Suferinţa vidului ei
spiritual o îndrepta spre Iisus în Care se afla plinătatea iubirii milostive. 

Această femeie, care a auzit că Iisus din Nazaret a intrat în casa lui Simon fariseul, vine aici, pentru că ea căuta ceea
ce nimeni nu îi putea dărui, şi anume iertarea de păcate. Aici vedem cât de mare este puterea harului lui Dumnezeu
care lucrează prin Taina Pocăinţei, astfel încât marii păcătoşi care se pocăiesc, care îşi schimbă radical viaţa, pot
deveni dascăli ai pocăinţei pentru întreaga Biserică. Mai înţelegem că Mântuitorul Iisus Hristos nu vede doar păcatul în
femeia păcătoasă care se pocăieşte, ci vede ceea ce este mai profund în om decât păcatul, şi anume dorinţa de
ridicare din păcat şi posibilitatea de schimbare şi înnoire a vieţii, tocmai pentru că păcatul, deşi ne-am obişnuit cu el,
este străin omului, creat după chipul lui Dumnezeu Cel Sfânt. 

Prin spovedanie, post, rugăciune şi lacrimi se înnoieşte haina de lumină harică a Botezului nostru 

Când omul se pocăieşte, chipul lui Dumnezeu Cel Sfânt din el se reînnoieşte, asemenea unei icoane vechi de aur care,
din cauza timpului, a prafului, a fumului, se înnegreşte, se urâţeşte, dar când se spală sau se curăţă icoana îşi
regăseşte frumuseţea cea dintâi. Tot aşa şi omul păcătos, când îşi spală păcatele prin lacrimile pocăinţei, prin
spovedanie, prin post şi rugăciune, prin îndreptarea de la faptele rele spre fapte bune, atunci îşi reface frumuseţea cea
dintâi a chipului lui Dumnezeu în om, îşi spală haina de lumină harică de la Botez. 

În Evanghelia acestei Duminici vedem ce înseamnă a fi un penitent sau un om care se pocăieşte şi îşi plânge păcatele.
Pocăinţa înseamnă mai întâi regretul sau căinţa pentru păcat şi invocarea sau cererea milostivirii lui Dumnezeu ca să-i
ierte păcatele şi să-l ajute să-şi schimbe viaţa în bine. Astfel, pocăinţa apare ca un pod, ca o punte între starea de
păcătoşenie care ne depărtează de Dumnezeu şi starea de curăţie sau sfinţenie care ne apropie de Dumnezeu Cel
Unul Sfânt. 

Cuvioasa Maria Egipteanca, mireasă a Împărăţiei Cerurilor 

Evanghelia care ne vorbeşte despre pocăinţa femeii păcătoase este baza pentru a înţelege mai bine viaţa Sfintei
Cuvioase Maria Egipteanca. În plus faţă de păcătoasa din Evanghelia după Luca, viaţa Mariei Egipteanca ne arată că
ea, după 47 de ani de pocăinţă pentru cei 17 ani de trăire în păcate şi în patimi trupeşti, nu doar a primit iertarea ca
femeia din Evanghelia de astăzi, ci a devenit o sfântă, plină de lumina harului dumnezeiesc. Atât de mult au ajutat-o
pocăinţa, nevoinţele şi rugăciunile pe Cuvioasa Maria Egipteanca, încât, aşa cum se spune, în Viaţa ei scrisă de
Sfântul Sofronie, Patriarhul Ierusalimului, în secolul al VII-lea, uneori, când se ruga, se ridica de la pământ în lumină
sau trecea Iordanul mergând pe apă ca pe uscat. Aici, vedem că Biserica Ortodoxă, în această perioadă a Postului
Sfintelor Paşti, arată că,oricât de păcătos ar fi un om, bărbat sau femeie, pocăinţa şi rugăciunea, fapta bună şi postul
nu numai că-l ridică la starea dinainte de păcat, ci mai sus, îi aduce sfinţenia, ca dar de la Dumnezeu. Maria
Egipteanca, o femeie care în tinereţe se lupta cu păcatul desfrânării, a fost pricină de cădere pentru mulţi bărbaţi atunci
când păcătuia cu ei. Acum însă, ea este pricină de ridicare, prin pilda ei, pentru mulţi oameni păcătoşi. Ea, care înainte
era o prostituată a păcatului, a devenit mai târziu, după cum spun cântările de la Utrenia duminicii acesteia, o mireasă
a Împărăţiei Cerurilor. Iată, aceasta este puterea pocăinţei pentru păcate în care lucrează de fapt harul milostivirii lui
Dumnezeu, care se dăruieşte nouă pentru multa pocăinţă, pentru smerenia care vine din multele nevoinţe ale celor ce
se pocăiesc. Legătura dintre această Duminică, a Sfintei Cuvioasei Maicii noastre Maria Egipteanca şi săptămânile
următoare din Postul Mare, care ne îndreaptă spre suferinţele, spre pomenirea Răstignirii, Morţii şi Învierii Mântuitorului,
ne cheamă la lucrarea duhovnicească de răstignire şi moarte a păcatelor şi patimilor din noi, pentru a dobândi învierea
sufletului din păcat şi bucuria întâlnirii cu Hristos Cel Răstignit şi Înviat, Care Se dăruieşte nouă tainic, când postim, ne
pocăim, ne rugăm, săvârşim fapte bune şi ne împărtăşim mai des cu Sfânta Euharistie, cu Trupul şi Sângele Domnului. 

Să ne ajute bunul Dumnezeu ca să simţim şi noi cum mulţi oameni păcătoşi care s-au pocăit au devenit sfinţi şi ne ajută
şi pe noi, nu numai prin pilda vieţii lor, ci şi prin rugăciunea lor. De aceea, azi noi nu doar admirăm viaţa Sfintei
Cuvioase Maria Egipteanca, ci ne şi rugăm ei zicând: Cuvioasă Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi, ca să ne
mântuim, spre slava lui Dumnezeu şi bucuria Sfinţilor! Amin! (Articol apărut în ziarul „Lumina de Duminică” din data de

21 martie 2010).