Roadele Împărăţiei lui Dumnezeu

12.10.2010
23.20

De aceea vă spun că Împărăţia lui Dumnezeu se va lua de la voi şi se va da neamului

care va face roadele ei. – Matei 21,43

Evreii reprezintă poporul ales de Dumnezeu. Ei au primit primii revelaţia lui Dumnezeu
cel adevărat. Prin evrei Dumnezeu a luat carne şi sânge, mântuind în Iisus Hristos
întreaga lume.
Însă binecuvântarea lui Dumnezeu nu se dă unei legături de sânge, ci omului care face
voia Lui. Avraam şi Isaac şi Iacov nu sunt binecuvântaţi pentru originea sau statutul lor
social. Ei primesc răsplata pentru credinţa lor. Şi Dumnezeu binecuvântează omul cel nou
al credinţei, căci El schimbă numele aleşilor Lui. De aceea înţelegem că binecuvântarea
nu ţine de legătura de sânge, trupească, ci de mărturia de credinţă pe care fiecare drept al
Vechiului Testament a făcut-o. Ei nu sunt binecuvântaţi pentru obârşie, ci pentru
dedicarea lor lui Dumnezeu.
Dacă citatul de mai sus este rostit înaintea fariseilor, totuşi înţelesul lui se păstrează peste
veacuri. Astfel că şi creştinii, care se nasc în dreapta credinţă mântuitoare, trebuie să dea
mărturie de viaţă pentru a moşteni Împărăţia lui Dumnezeu. Noi nu suntem mântuiţi
pentru că ne-am născut creştini sau pentru că purtăm nume de sfinţi. Fiecare se
mântuieşte în măsura în care face dovada faptelor bune. Dacă cineva se naşte în credinţa
mântuitoare, responsabilitatea este mai mare. Mântuirea presupune o alegere liberă a
omului, ca element primordial în desăvârşirea naturii personale a omului. Fără fapta bună
lucrată ca act liber şi conştient, omul nu poate înţelege comuniunea sfinţilor. Numai prin
lucrarea sfinţenie omul poate trăi în vesela comuniune de iubire a sfinţilor în Împărăţia lui
Dumnezeu.