Sunteți pe pagina 1din 10

Proiect didactic

Profesor: Roșculeț Valentina-Antonella


Unitatea de învățământ: Școala gimnazială nr. 1 Mircea Vodă
Clasa: a II -a
Perioada: 31.03 – 04.04.2014
Aria curriculară: Om și societate
Disciplina: Religie ortodoxă
Unitatea de învățare: Marile sărbători creștine
Subiectul lecției: Sărbătoarea Învierii Domnului
Tipul lecției: mixtă

Obiective cadru:
1. Cunoașterea și iubirea lui Dumnezeu ca fundament al mântuirii și desăvârșirii omului
3. Cunoașterea învățăturilor Sfintei Scripturi, a tradițiilor religioase și a istoriei Bisericii

Obiective de referință:
1.1 să enumere și să descrie situații din care se poate deduce iubirea lui Dumnezeu față de lume;
3.1 să precizeze evenimente și persoane prin care Dumnezeu a pregătit lumea pentru venirea Fiului Său;
3.2 să povestească, oral, momente principale din viața Domnului Iisus Hristos.

Obiective operaționale:
La sfârșitul lecției elevii vor fi capabili:
O1 - să descrie evenimentul Învierii Domnului;
O2 - să explice importanța Învierii Domnului pentru întreaga creștinătate;
O3 - să explice modul de pregătire al creștinilor pentru Sfintele Paști;
O4 – să conștientizeze importanța Învierii Domnului în istoria mântuirii.

Strategia didactică
1. Metode şi procedee: conversația, lectura, explicația, exercițiul, problematizarea, povestirea, munca independentă, observarea dirijată, cântarea religioasă;
2. Mijloace de învățământ: fișe de lucru, creioane colorate, oua colorate de plastic, icoana, planșa didactică: Răstignirea , Punerea în mormânt a Domnului nostru
Iisus Hristos și Învierea Domnului, CD-player, Sfânta Scriptură.
3. Forme de organizare a activităților: activitate individuală și frontală.
Resurse
Oficiale:
1. Programa școlară pentru disciplina religie, aprobată prin O.M. nr. 5229/01.09.2008, pentru clasa a II-a;

1
2. Planificarea calendaristică orientativă, clasa a II-a;
3. Unitatea de învățare Marile sărbători creștine.
Temporale:
număr de lecții – 1 oră
durata – 45 min

Bibliografice:
1. Biblia sau Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București 1982.
2. Cucoș, Constantin, Educația religioasă, Editura „Polirom”, Iași, 1999.
3. Cucoș, Constantin (coordonator), Psihopedagogie pentru examene de definitivare şi grade didactice, Editura „Polirom", Iași, 1998.
5. Șebu, Pr. Prof. Univ. Dr. Sebastian, Opriș, Dorin, Opriș, Monica, Metodica predării religiei, Editura „Reîntregirea", Alba Iulia, 2000.
6. Muha, Camelia, Caiet de religie creștin-ortodox pentru clasa a II - a, Editura „Sf. Mina", Iași, 2009.
7. ***, SfintelePaști în datini și obiceiuri, Editura Adan, Piatra Neamț, 2002.
DEMERSUL DIDACTIC

Nr. Etapele lecției Ob. Timp Activitatea profesorului Activitatea elevului Metode Mijloace Forme de Evaluare
crt. op. (min.) organizare

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10

- salut elevii - elevii răspund la salut, spun rugăciunea și se


1. Momentul 1' - rostesc rugăciunea cu ei; pregătesc pentru lecție
organizatoric - notez absențele și realizez managementul clasei pentru Exercițiul Activitate Obs.
începerea activității didactice care urmează să se de Icoana frontală comportame
desfășoare. rugăciune ntului
elevilor

Vor fi prezentate planșele didactice: Răstignirea și


Verificarea Punerea în mormânt a Domnului nostru Iisus Hristos. Elevii răspund la întrebări. Conversatia
cunoștințelor 8' Se cere elevilor să identifice momentele cerute
2. însușite De cine a fost răstignit Iisus Hristos?? De unii oameni răi. Planșe
anterior didactice Activitate
De ce a fost răstignit? Pentru că mulți oameni Îl iubeau și Îl ascultau pe frontală
Hristos. Aprecieri
verbale
Cum s-a comportat Iisus Hristos cu cei care L-au S-a rugat lui Dumnezeu să Îi ierte.
răstignit?

2
Voi iertați ușor pe cei care vă fac rău? Ne este Iisus Problematiz
Hristos un exemplu de bunătate și iertare față de cei ce area
ne greșesc? Da.
Explicația
Când a fost îngropat Iisus Hristos? Vineri, după ce a murit pe Cruce.

Elevii vor rezolva un exercițiu de recunoaștere a Elevii rezolvă individual exercițiul. Activitate Aprecieri
momentelor importante din viața lui Hristos în Exercițiul Fișă de individuală verbale
iconografie (anexa 1). lucru
Se verifică frontal răspunsurile. (anexa 1)

Pregătirea Fiecărei grupe de elevi li se împarte câte un plic ce Elevii asculta cu atenție cerința exercițiului. Exercițiul
3. elevilor pentru 2' conține un puzzle cu Icoana Învierii, ce le este prezentată Observarea Fișă de Activitate
receptarea (anexa 2). dirijată lucru individuală
noilor (anexa 2) Aprecieri
cunoștințe În timpul în care rezolvă puzze-lul, elevii ascultă Imnul Elevii fac puzzel-ul în timp ce ascultă Imnul verbale
Învierii. Învierii. Cântarea CD-
religioasă player
Care este evenimentul din viața Domnului nostru Iisus Învierea Domnului. (Imnul Activitate
Hristos ce reiese din icoana ce o avem în fața noastră? Conversația Învierii) frontală

Anunțarea Astăzi vom vorbi despre Învierea Domnului, cea mai


4. titlului și a mare minune săvârșită de Mântuitorul Iisus Hristos. Elevii ascultă cu atenție și notează în caiete titlul
obiectivelor Se prezintă obiectivele propuse : lecției.
lecției  descrierea evenimentului Învierii Domnului Explicația Activitate
 explicarea importanței Învierii Domnului frontala
pentru creștini
1  tradiții și obiceiuri de Paști.
 importanța Invierii Domnului pentru mântuirea
omului Planșa
didactică
Notez titlul lecției Învierea Domnului pe tablă și expun Învierea
planșa didactică cu Învierea. Domnului
Comunicarea/ Text din
însușirea 01 Voi citi textul ce relatează Învierea Domnului, de la Elevii ascultă cu atenție textul Invierii Domnului Sf.Scriptu Activitate
5. noilor 10' Anexa nr. 3. Lectura ră frontală
cunoștințe 03 (anexa3)

3
Se adresează elevilor o serie de întrebări:
Ce sărbătorim la Paști? Învierea Domnului.
Conversația
Când a avut loc Învierea Domnului? A treia zi de la Moartea și Îngroparea Sa.

În ce zi a avut loc Învierea? Duminica.

Fixarea Cum a avut loc Învierea Domnului? Un înger a dat piatra la o parte. Aprecieri
6. noilor 01 verbale
cunoștințe 8' Cine a văzut pentru prima dată că mormântul Niște femei credincioase – femeile mironosițe. Activitate
Mântuitorului era gol? frontală

Ce au făcut femeile mironosițe după ce au plecat de la Au dus vestea Învierii lui Hristos apostolilor.
mormânt?

Unde merg creștinii în seara de Paști? Merg la Biserică pentru a lua lumină – simbolul Exercițiul
Învierii.
Cum se salută creștinii de Paști? Hristos a înviat!, Adevarat a înviat!
Elevii exersează salutul pascal.

De ce este importantă Învierea Domnului pentru Prin Învierea din morți, Hristos a biruit puterea
creștini? morții.
7. Asocierea, Cum se mai numește sărbătoarea Învierii Domnului? Sfintele Paști. Conversația
aprecierea și
generalizarea 7' În ce anotimp se serbează această sărbătoare? De ce? Primăvara, pentru că natura reînvie la viață și ne
cunoștințelor amintește de Învierea Domnului.
Activitate
Care este imnul Învierii Domnului pe care îl vom cânta Hristos a înviat din morți frontală
vreme de 40 de zile? Cu moartea pe moarte călcând Cântarea Aprecieri
02 Și celor din morminte religioasă verbale
Viață dăruindu-le.
Voi cânta cu elevii Imnul Învierii. Elevii vor cînta Imnul Învierii. Exercițiul
03 cântării
Scriu pe tablă Imnul Învierii. Elevii notează Imnul Învierii pe caietul de clasă
sau pe Caietul elevului de clasa a II-a.
04 Cum se pregătesc creștinii pentru Sfintele Paști? Postesc, se spovedesc, se împărtășesc, se roagă,
fac fapte bune, iartă, îngrijesc casa, pregătesc
mâncăruri deosebite.

4
Ouăle roșii, cozonacul, pasca cu brânză, drobul și
Ce mâncăruri sunt specifice Paștelui? mâncărurile de miel.

Ce simbolizează: Elevii ascultă explicațiile.


Oul – mormântul închis în care a stat Aprecieri
Mântuitorul trei zile. verbale
Ciocnirea ouălor – arată deschiderea
mormântului Mântuitorului.
Mielul – jertfa Mântuitorului.
Culoarea roșie – simbolizeaza Sângele
Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Exercițiul oua
ciocnirii colorate
Ce facem cu ouăle roșii? Le ciocnim. ouălor
Activitate
Voi exersa cu elevii ciocnitul ouălor cu ouă de plastic. frontală
Fișă
Știți că există mai multe legende despre ouăle roșii? (anexa 4)
Se vor citi legendele de la Anexa 4.
Fișa de
5' Ajutându-se de creioane colorate, elevii vor colora Coșul Elevii colorează coșul cu ouă. Exercițiul lucru
8. Muncă cu ouă (Caietul elevului, Aplicatia 2, pagina 55) (anexa 5, Activitate Aprecieri
individuală Se apreciază câteva lucrari realizate îngrijit. ex. 2) individuală verbale

creioane
colorate
9. Precizarea Fișă de
temei pentru 1' Elevii își vor nota tema: Aplicația nr. 1 de la pagina 55 Elevii ascultă explicațiile la ceea ce vor avea de Explicația lucru
acasă din Caietul elevului. făcut ca temă și iși notează tema. (anexa 5,
ex.1)

10. Aprecierea 1' Voi face aprecieri generale si individuale privind atât Elevii ascultă aprecierile făcute de profesor.
activității pregătirea elevilor pentru lecție, cît și implicarea lor în Explicația Activitate Aprecieri
predarea noilor cunoșținte. frontală verbale
Notez elevii care au participat la lectie.

Încheierea 1' Rostesc rugăciunea împreună cu elevii, salut si ies din Exercitiul Activitate Obs. comp.
11. activității sala de clasă. Elevii spun rugăciunea și răspund la salut. de frontală elevilor

5
rugăciune

6
Anexa nr. 1
Desenează o cruciuliță numai în dreptul icoanelor în care apare Sfânta Cruce:

.
1. Botezul Domnului 5. Înălțarea Sfintei Cruci

2. Învierea Domnului
6.Întâmpinarea Domnului

7. Nașterea Domnului
3. Răstignirea Domnului

8. Schimbarea la Față
4. Buna Vestire

7
Anexa nr. 2

8
Anexa nr. 3

Învierea Domnului

Duminică dimineaţa, a treia zi de la punerea în mormânt a Domnului


Iisus, când se lumina de ziuă, un mare cutremur a zguduit pământul.
Îngerul Domnului s-a coborât din cer, a ridicat piatra de pe uşa
mormântului, a răsturnat-o la pământ şi a şezut deasupra ei. Înfăţişarea lui era ca
fulgerul, iar îmbrăcămintea lui, albă ca zăpada.
De frică, soldaţii care păzeau mormântul au căzut la pământ ca morţi.
Se petrecuse cea mai mare minune: Iisus biruise moartea şi înviase din
morţi, iar mormântul era gol.
În aceeaşi zi, când încă mai era întuneric, Maria Magdalena şi alte femei
credincioase care-L urmaseră pe Domnul Iisus au venit ca să-I ungă trupul cu
miresme. Dar mormântul era gol. Un înger le-a vestit pe acestea că Iisus a înviat
şi le-a poruncit să ducă această veste şi ucenicilor Săi.
Uimiţi de această veste neaşteptată, Apostolii Petru şi Ioan au mers mai
repede la mormânt. Găsindu-l gol, ei au crezut în Învierea lui Iisus.
Maria Magdalena s-a întors şi ea la mormânt şi acolo, iată Iisus i S-a
arătat înviat şi i-a spus să meargă la Apostoli ca să le spună că li se va arăta şi
lor.
Domnul Iisus Hristos li S-a arătat apoi şi celorlalte femei cărora le-a spus:
„Bucuraţi-vă!”. Iar ele I s-au închinat.
Pline de bucurie, Maria Magdalena şi celelalte femei au venit în grabă la
Apostoli şi le-au spus că L-au văzut pe Domnul.
Dimineaţa, soldaţii care au păzit mormântul lui Iisus au venit la arhierei şi
le-au relatat tot ce s-a întâmplat. Aceştia, adunându-se împreună cu bătrânii
poporului şi ţinând sfat, au dat bani mulţi soldaţilor ca să spună că, pe când
dormeau, Apostolii au venit şi au furat trupul lui Iisus. Soldaţii, luând banii, au
spus cum au fost învăţaţi.
Domnul Cel Înviat S-a arătat mai apoi, de mai multe ori, vreme de
patruzeci de zile, Sfinţilor Apostoli, şi altora dintre cei ce-L cunoscuseră.
Astfel, vestea Învierea Domnului s-a răspândit în tot Ierusalimul şi tot mai
mulţi au crezut în dumnezeirea Lui.

9
Anexa nr. 4

Legenda ouălor roşii

I. Se spune că, după ce L-au înmormântat pe Iisus, iudeii s-au adunat într-o casă, pentru a serba
victoria asupra Lui.
La masă, unul aminti vorbele lui Iisus, că va învia a treia zi din morţi.. Mai marele lor spuse
atunci în batjocură, că va învia Iisus când vor roşi ouăle din farfuria de pe masă şi când va învia
cocoşul din oala cu supă ce tocmai se adusese la masă.
Nici nu terminară bine vorba, că ouăle se roşiră şi cocoşul învie, bătu din aripi şi începu să
cânte, stropindu-i pe toţi cu supa fierbinte.

II. În vinerea Patimilor Domnului Iisus Hristos a venit în cetatea Ierusalimului o femeie să
aducă cuiva un coş cu ouă.
Auzind vestea osândirii la moarte prin răstignire, purtând coşul cu ouă, femeia a alergat într-un
suflet la Golgota.
Aceasta şi-a aşezat coşul jos, lângă crucea Domnului din mâinile şi picioarele căruia curgeau
şiroind stropi mari de sânge.
Femeia s-a aruncat la pământ, rugându-se şi plângând de durere.
Când s-a ridicat de jos, ouăle din coşul ei erau toate roşii de sângele care picurase peste ele.
A rămas în Ierusalim şi în dimineaţa Învierii, femeia spunea tuturor despre ouăle roşii din coşul
ei, care erau semnul Patimilor pe care Domnul i-l lăsase. Cu ochii strălucind de bucurie, ea împărţea
tuturor câte un ou, spunându-le: „Hristos a înviat!”.

10

S-ar putea să vă placă și