Pe la anul 1025 la un frumos rasarit de soare in oraselul

Epivat,nu departe de cetatea Constantinopolului si-a deschis ochii

copila Paraschiva.
Cerul era senin si numele marii se alina la bucuria venirii pe
lume a unui suflet ales. In cele mai sfinte simtaminte a fost crescuta
copila frumoasa si blanda asupra careia se revarsa toata dragostea
parintilor ei. Starea lor era infloritoare si putea sa se bucure intr-
unul Dumnezeu cu multa evlavie.
Paraschiva a fost desprinsa cu duhul rugaciunii si a dragostei
de biserica si de oameni. Din casa Domnului ,din Biserica era
nelipsita. Cuvantul Domnului ii fermeca inima si sufletul si slujbele
sfinte o faceau sa se simta cu sufletul in ceruri.
    Fetita implinise 12 anisori cand intr-una din duminici a mers la
biserica Sf Nascatoare de Dumnezeu. Aici asculta cu multa
credinta dumnezeiasca Sf Liturghie si cand veni timpul de a se citi
Sfanta Evanghelie pleca smerita genunchii in fata Tetrapodului
ascultand cuvinte scrise care-i rascolisera adanc sufletul si
devenira hotaratoare pentru viata ei:"Cel ce vrea sa vina la Mine sa
se lepede de sine, sa-si ia crucea si sa ma urmeze"
    Aceste cuvinte auzindu-le Paraschiva a fost cuprinsa de mare
har incat din acea clipa se inchina cu totul voii lui Dumnezeu:
Doamne!zise ea in gand. Tu cruce si cununa cu spini si flamida
rosie de fier purtai si otet cu fier ai gustat si piroanele ti-au
strapuns mainile si picioarele si iata eu port haine scumpe si traiesc
in dezmierdari Doamne.Tu ai cerut sa te urmam luandu-ne crucea
dar eu nu am nici o cruce Doamne.Tu ai avut cruce mare dar eu nu
am nici una mica. Tu ai zis cel care vrea sa vina dupa tine sa se
lepede de sine dar cum pot eu Doamne sa ma lepad de mine?Cu ce-
ti voi dovedi eu Tie Iisuse ca m-am lepadat de mine si te-am urmat
pe tine?
   Clipe de lumina se desprinsera de pe chipul lui Iisus de la
coroana de la Iconostas.Si in incaperea salasului Dumnezeiesc se
auzisera sunand puternic glasurile norodului evlavios:"Crucii tale
ne inchinam Hristoase si Sfanta Inviere a ta o laudam si o slavim"
- Ma inchin crucii tale, murmura fetita Paraschiva, si vreau sa o
port dar sunt prea mica si slabuta si nu stiu cum sa fac
aceasta.Invata-ma Iisuse!

   O frunza se desprinse dintr-un pom si se leagana alene in adierea

vantului de toamna.
-O frunza sunt si eu, Iisuse, zise Paraschiva."O frunza batuta de
vant care fara tine n-ajunge nimic. Ajuta-ma Iisuse sa fiu mai mult
decat o frunza! Ajuta-ma sa te urmez, Stapane!
Vant de toamna incepu sa adie dinspre miaza-noapte. Pasari
calatoare incepura sa se indrepte spre rasarit presimtind venirea
zilelor friguroase de iarna. Fetita Paraschiva mergea ingandurata
si murmura in sine franturi din cuvintele Mantuitorului: "Cel ce
vrea sa vina dupa mine sa se lepede de sine"
Deodata intr-un colt de ulita, o fetita saraca aproape goala i-a
aparut in cale.Tremura de frig si de foame si ochii aproape erau
inmuiati in lacrimi.
- Ce faci aici, fetita draga, de ce plangi?
- Mi-au murit parintii si nu mai am la cine pleca spuse fetita.
Am stat la un om cu 5 copii dar acum nu ma mai poate tine. Mi-e
foame si mi-e frig si n-am decat camasuta asta.
 -Cati ani ai? intreba Paraschiva.
- 11 ani,raspunse fetita.

- Eu am 12.Si nu mai plange.De acum inainte eu voi avea grija

de tine ca si de o sora de a mea. Acum asculta-ma si sa nu te
impotrivesti: sa schimbam repede hainele.Tu o imbraci pe a
mea si eu pe a ta.
- O, zise orfana,tu esti prea buna! Haina mea este urata, iar a
ta este prea frumoasa!
- Nu te gandi la asta si dezbraca-te repede!
  Orfana se supuse si stergandu-si lacrimile privi cu mirare la
fetita marinimoasa care se dezbraca de buna voie cu hainele
cu care a fost impodobita, sa i le dea ei.
 Dupa ce imbraca hainuta de matase a Paraschivei aceasta ii
dadu si incaltamintea si-i dadu si o suma de bani cu care isi
lua mancare , apoi o saruta cu gingasie pe amandoi obraji si-i
zise:
- Sa nu mai plangi!de azi incolo esti sora mea, auzi?
- Am sa te iubesc atat de mult, zise orfana. Ce buna esti tu!
 Paraschiva cu picioarele goale si hainuta zdrentuita privi cum
se departa fata cu zambetul pe buze. Si ea se departa si i se
paru ca vede in zare o lumina ce se departa tot mai mult de ea
intr-un fel de boare diamantina care i-a deslusit chipul bland a
lui Iisus care purta pe umeri o cruce grea ce era atat de grea si
parea ca Iisus se prabusea pe povara ei.
Paraschiva induioasata intinse mainile si zise:
 - Doamne Iisuse lasa-ma sa te ajut cu crucea ta ca e foarte
grea si tu abia poti merge sub povara ei, Doamne!
 -Amin zic tie, fiica mea.Tu m-ai ajutat sa-mi duc crucea!
 -Cand, Doamne, cand ti-am ajutat?

 -Atunci  cand ai ajutat  pe fetita orfana pe mine m-ai ajutat!

Cand ai impartit cu ea crucea suferintelor si umilintilor ai pus
pe umerii tai o parte din crucea mea. Adevarat graiesc tie caci
intrucat ai facut bine unuia dintre acesti frati mai mici ai mei,
mie mi-ai facut! Fii binecuvantata,Paraschiva!
  Lumina minunata a chipului bland a lui Iisus se facu
nevazuta. Acum incepu sa se lamureasca tot mai limpede in
mintea Parachivei intelesul cuvintelor: "Cel ce vrea sa vina
dupa mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea si sa vina".
Acum intelese ca Domnul i-a trimis in cale fetita orfana.
   Vazandu-se desculta si cu hainuta zdrentuita tremurand de
frig simti toata durerea fetitei si zise in drum spre casa:
 - Acum am si eu o cruce! Ajuta-ma Doamne s-o port!
  Cum ajunse acasa parintii aproape ca nu o cunoscusera:
 -Te-au batut, te-au facut sa suferi? Vad pe fata ta zambet in
loc de lacrimi.

 - Nu m-au batut si nu m-au facut sa sufar, maica mea,ci am

dat hainele de buna voie unei fetite orfane care era imbracata
asa cum ma vezi pe mine.
 -Cum ai dat hainele tale unei straine?
- Nu-i straina,mamico. E o sora de a mea, ba mai mult e o
surioara a lui Iisus. Eu am mai multe haine pe cand ea nu avea
decat zdreanta asta!
Oricum trebuia sa-mi spui fata mea si ii dadeam o hainuta
mai rea!
 -Unei surori a lui Iisus nu i se da ce-i mai rau ,i se da tot ce e
mai bun ca nu ea e de vina ca e saraca ci sunt de vina cei ce
nu-i dau.
Trecusera ani si tanara Paraschiva nu uita niciodata
numele Domnului si il implinea cu credinta si iubire
imbracandu-si  sufletul cu cele mai alese comoare.
  Nu era sarac pe care sa nu-l fi ajutat ,nu era bolnav pe care
sa nu-l fi fericit.Nu era familie lovita de incercari pe care sa nu
o fi ajutat si mangaiat.Ajutorul si sprijinul ei se simteau din
plin .Napastuitii soartei alergau la ea nu numai din Epivat ci si
din imprejurimi.
Intr-o seara de iarna pe un viscol cumplit fata se strecura din
casa parintilor ei incarcata cu bunatati si nu se opri decat la o
casa saracacioasa in care o mama vaduva se lupta cu moartea
si nu-si putea inchide ochii din cauza celor 3 copii ai ei ce
plangeau in hohote:
  -Unde te duci mama draga, cui ne lasi?Mai bine ia-ne cu tine
unde te duci si tu!
 In clipa aceea intra Paraschiva si-i sopti:
 -Nu te intrista maicuta si nu te tulbura ci bucura-te mai
degraba ca te duci la Mantuitorul care-ti va rasplati ostenelile
si-ti va ocroti copii. El mi-a poruncit sa vin si sa aduc de
mancare la copii! Pleaca in pace suflete la Domnul si nu te mai
chinui!
  Apoi Parachiva ingenunghe cu copiii si zise rugaciunea Tatal
nostru. Aprinse lumanarile si aduse copii mai aproape de
mama ce se stingea, spre a le impartasi si cea din urma
binecuvantare. Ei sarutare pe rand mana mamei care le sopti
si lor ceva si apoi zise:
 - Fie voia ta, Doamne. Ai mila de copii mei .
Apoi cu o mare sfantare lua incet mana milostiva a  tinerei
ocrotitoare si o ruga printre lacrimi:
 - Fii mama copiilor mei si in clipa aceea sufletul mamei zbura
la ceruri in suspinile inabusite ale celor 3 copilasi ai ei.
 Paraschiva mangaie sufletele celor 3 copii ramasi orfani si
statu  cu ei toata noaptea rugandu-se langa capataiul celuia ce
nu mai simtea nici o durere. Se intoarse  acasa a doua zi. Cand
o vazura parintii se napustira asupra ei cu vorbe de ocara:
 - Unde ai umblat toata noaptea? Acum se vine acasa?
Amenintarile se tinura lant si erau sa se termine cu bataia fetei
daca un servitor nu aduse vestea ca vaduva Sofia a murit
lasand 3 copii. Abia atunci o crezura si se potolira. Paraschiva
are grija multa vreme de copii .Nu-i avea numai pe ei in grija
ci  milostivirea ei se revarsa din belsug asupra tuturor 
nepastuitilor si deznadajduitilor care-i cunostea si la care
alerga zi si noapte.Hainele toate cele mai bune le impartea si
nu-si retinea decat 2 haine . Ajutorul dat de Parashiva se
simtea in casa. Parintii ei se necajeau tot mai mult si hotarara
sa decurga la mijloacele de pedepsire aspra a fetei. Toate erau
insa zadarnice.Fata era fericita sa-si poata duce crucea .Cu
cat mai mult o mustrau  cu atat mai multumit era sufletul ei.In
zadar nu o primeau saracii ca ea tot ii cauta sa ii ajute.
  -Nu se cuvine sa am atatea pe cand ei nu au nici un coltisor
de paine.Nu trebuie sa ma mandresc cu ceva cand Domnul
Iisus a fost umilit pana la moarte.Voi,parintii mei mi-ati
crescut sufletul si acum vreti sa mi-l nimiciti?
 - Ce folos ca avem avere daca ea o da toata la saraci?Inima ei
este atat de larga incat in ea ar incapea toata lumea.Mai bine
am casatori-o are acum 18 ani,poate barbatul pe care il va
avea va reusi sa o infraneze.

  Asa vorbira parintii si trecura la fapte.Zilele trecura ca niste

clipe ,nu ramase decat o zi pana la sosirea candidatului.Casa
framanta de bucurie ,numai Paraschiva statea in camera ei cu
ochii privind departe,departe. Stele aparura pe cer, iar razele
lunii se revarsau pe capul tinerei. Copila avea o aureola care-i
impodobea capul si o adiere de vand intra inauntru prin
fereastra deschisa. Era o seara frumoasa de primavara in
care  intreaga natura inalta imn de preamarire Creatorului  .
 -Doamne Dumnezeule, suspina fata, pe tine toate te
preamaresc in veci numai eu nu te pot preamari.Tie am vrut
sa iti dau inima mea si acum parintii ma silesc sa o dau altuia.
Pe tine am vrut sa te aleg mire si acum parintii mi-aduc alt
mire. Nu ma parasi, nu ma lasa sa te parasesc Iisuse!
  Zicand aceste cuvinte auzi un suiet slav cu sfinte chemari ce-i
cuprinse inima:

- Vino ,Paraschivo! Vino,ia-ti crucea si urmeaza-ma ca-ti vei

dobandi in schimb cununa mirelui tau ceresc.
  Ea asculta glasul luandu-si 2 haine si un toiag. Merse toata
noaptea si nu obosi ajungand la cetatea Constantinopolului
.unde se adanci in cunosterea credintei adanci si uimi pe
invatati cu ravna ei in patrunderea invataturii dumnezeiesti.
Apoi se retrage intr-o manastire cu hramul Maicii Domnului.
Acolo in manastire statu 5 ani in duhul rugaciunii. In credinta
se ruga si toate maicile o invatau credinta pt sufletul ei mare.
In manastire munci cu evlavie  ca sa-i ajute pe saraci. Faptele
de milostenie o impodobeau atat de mult ca odinioara in
Epivat. Dupa 5 ani spuse:
-Indreapta Iisuse pasii mei spre drumurile batute de tine .
Calauzeste-ma Doamne spre locurile unde ne-ai aratat noua
lumina.
 Si dupa ce isi ceru voie de la maica stareata isi lua toiagul si
haina cea aspra pe ea si porni la drum si dupa multe osteneli si
greutati ajunse in cetatea Ierusalim. Ajungand in fata marelui
mormant isi pleca genunchii si dand drumul lacrimilor ,
printre suspine, se ruga:

 -Primeste inima pe care ti-o dau in intregime. Din mormantul

tau revarsa asupra mea si asupra toturor lumina si har de
mantuire si iubire catre oameni.
  Se ridica plina de alte puteri si vizita si alte locuri pe unde
umbla Mantuirorul. Merge la cetatea Iordanului unde sta 2
ani mancarea fiindu-i ierburile ce cresteau pe acolo si acela
inca putin si numai odata in zi. Purta grija de curatenia
sufletului , mantuirii si intalnirii cu mirele sau prea iubit. Pt
aceste bunatati pe care le avea diavolul nu inceta sa i
ispiteasca transformandu-se chiar si in sarpe veninos sau in
alta fiara ca sa o faca sa se lepede ce credinta dar nu reusi. Cu
trupul tot, mai slabit isi implinise cuvintele proorocului David
care spuse: ca va iubi imparatul ceresc  frumusetea sufletului
ei. Pe cand facu puternici rugaciuni la cer aparu un inger care
ii spuse:

 -Paraschivo, stapanul ceresc a vazut ostenelile si podoabele

sufletului tau si el vrea sa te cheme la sine. Sfarsitul ti se
apropie. Sa lasi deci pustiul si sa te intorci la mosia
parinteasca caci acolo ti se cuvine sa mori.
 -Fie Doamne voia ta si iti multumesc ca ma chemi la lumina
ta!
 Sfanta se urca intr-o corabie si se duse la mosia tatalui sau
trecand intai sa se roage la cetatea Constantinopolului. Isi
aduse aminte de parintii care care au mangaiat-o si au
crescut-o si de saracii pe care i-a iubit atat de mult. Ajunse
intr-un luminat de ziua si un latrat de caine o intampina ,apoi
un servitor batran o intreba:

 -Pe cine cautati?

 - Pe stapana casei!

 - A plecat de cativa ani pe lumea cealalta si pe urmele ei pleaca si

stapanul. Au avut o fetita si au plans-o mereu.
 Fata merse la tatal ei care ii spuse:
- Fiica mea! Paraschiva induiosata dadu ultimul sarut parintelui sau
trupesc.
Iarta-ma fiica mea, iarta pe tatal tau care nu te-a inteles! Ochii mei
orbiti de bucuriile si desartaciunile lumesti n-au stiut credinta ta
puternica si faptele tale stralucitoare. Fie ca faptele tale sa fie
cunoscute si de acuma incolo.

  Apoi sufletul lui pleca fata ramanand cu ochii in lacrimi si in

rugaciune. Dupa moartea tatalui sau Sf Paraschiva a impartit toata
averea saracilor din Epivat apoi ceea ce a mai ramas a dat  saracilor
din C-pol impreuna cu fratele sau Eufilie care s-a facut mai tarziu
episcop. La C-pol se mai inchina inca odata in cetatea Sf Sofia:
 -O, Doamne, spuse ea , ce bine ar fi sa ma iei si pe mine la tine.
Straina ma simt in lumea asta si nu doresc decat sa vin degraba la
tine!
 Trupul ei era slabit, calatorise toata ziua pe o vreme cumplita si
ploaia o udase de-a binelea. Simtea ca i se apropie sfarsitul.
Era ziua de 14  octombrie din anul 1050  cand valurile marii
spumegau facand un vuiet sur. Niste corabieri  stateau la tarm
asteptand potolirea furtunii. Sf Paraschiva veni la ei si n-apuca decat
sa spuna un cuvant trupul ei slab prabusindu-se jos: Apa,apa!"
Corabierii o asezara pe un asternut moale si spusera:
 - O, ce tanara si cata suferinta se vede pe trupul ei, se vede ca era un
suflet bun caci furtuna s-a potolit si cerul e mai senin ca inainte.
  Apoi sufletul tinerei se inalta la ceruri corabierii ingropand-o intr-o
groapa comuna la marginea tarmului. La cateva luni un pacatos fu
ingropat langa ea si mirosea atat de urat a pacate ca se minunau
oamenii. Dupa catva timp sfanta se arata in vis preotului din satul
indepartat cerand sa mute de acolo pe acel pacatos.
  A doua zi dezgropand pe acel pacatos gasira si trupul sfintei intreg si
neputrezit imprastiind buna mireasma. Multi oameni care atingeau
trupul sfintei se vindecau pe loc de orice boala. Moastele sfintei au fost
aduse in biserica de la C-pol si crestinii venira acolo. Saracii din
Epivat venira si spusera:
 -Tu ai fost mama noastra, iti multumit Sfanta Paraschiva!
 Au fost aduse moastele la Tarnova, apoi la Belgrad, la
Constantinopol, apoi cu multa cinste la 13 iunie 1641 la biserica
Sfintilor Treierarhi din Ias,i apoi mutata la Mitropolie unde se gaseste
si astazi si de cladesc o multime de minuni celor ce se roaga.
  Mirele ei ceresc i-a pastrat osemintele ,iar sufletul ei luminos se
bucura in imparatia cerului mijlocind pentru noi.
 Amintirea ei se serbeaza la 14 octombrie