Sunteți pe pagina 1din 2

Voi sunteţi lumina lumii

Un suprem omagiu adus omului

Cred că nu există sărbătoare mai frumoasă şi pentru cei mici şi pentru cei mari decât
Crăciunul. Pentru toţi au fost clipe de renaştere sufletească, ne-am simţit pe moment mai buni,
mai darnici, mai fericiţi, cu inimile mai pline de iubire faţă de aproapele nostru.
O lumină imensă, strălucitoare, erau toţi oamenii adunaţi în biserică, în săli de concerte,
în casele lor mai sărăcuţe sau mai bogate. Totul era o lumină caldă, o lumină de pace, de odihnă.
Mai mult ca oricând mi-au răsunat ca un ecou îndepărtat, dar persistent, vorbele: „Voi sunteţi
lumina lumii”. Oamenii nu aprind lumina ca să o pună sub obroc, ci o pun în sfeşnic ca să
lumineze tuturor celor din jur”. Cuvintele sunt ale Mântuitorului, ale lui Dumnezeu, adresate
apostolilor, care nu sunt altcineva decât ambasadorii întregului neam omenesc.
Cuvintele citate din Noul Testament sunt mai mult decât o laudă, sunt un adevărat elogiu
pentru om, o metaforă bizar de frumoasă adusă bietului om de azi, a cărui viaţă devine din ce în
ce tot mai grea. Peste tot pluteşte haosul de o extraordinară nervozitate şi neîncredere în ziua de
mâine. Fiecare suspectează şi bănuieşte în semenul său un duşman. Fiecare doreşte să
muncească, dar cade în tânjeală, fiindcă mereu se întreabă, ce pot face cu aceşti bani? Să
muncesc pentru o mafie ascunsă sub fel de fel de măşti, care se îmbogăţeşte peste noapte şi pare
de neînlăturat, fiindcă lanţul e foarte lung? Adevărul devine peste noapte neadevăr. Locul omului
cinstit, onest, e luat de un intrus politic sau de un făţarnic credincios.
În loc de-a merge pe calea muncii, a cinstei, a omeniei, a iubirii faţă de aproapele, a
voinţei, a credinţei, noi ne batem în vorbe, afirmând sus şi tare – „nu pentru binele meu personal,
ci pentru ţară”. Ipocrizia stă la uşă cu împăratul. Lamentările sunt multe şi felurite, soluţii mai
puţine. Cred că în actualele împrejurări nu putem face altceva mai bun decât să ascultăm glasul
pământului, al strămoşilor care în vremuri de restrişte se strângeau în jurul Bisericii. Ea a fost şi
este sortită de veacuri să îndrume omul avid de dreptate, de libertate, de adevăr, de frumuseţe, de
fericire. Aici e lumina. Aici se află pe sine, aici descoperă fiecare pe Dumnezeu în el însuşi, care
i-a adus supremul elogiu - Voi sunteţi lumina lumii. Poate fi ceva mai frumos decât lumina? Poţi
aduce cuiva un elogiu mai mare şi printr-o metaforă mai fericit aleasă, mai plastic spus, mai
cuprinzătoare, decât spunându-i că-i lumină?
Dar elogiul e suficient pentru noi? Nu, niciodată!
Lumina nu este extaz, ea trebuie să fie vie, activă. Să punem lumina în sfeşnic. Să
alungăm întunericul, să dăm lumina din lumina noastră, celor din jur. Oricât ar fi ea de
neînsemnată, dar adunată de la milioane şi milioane de oameni ar distruge, ar nimici, ar risipi
întunericul cu tot cortegiul lui de războaie, de terorism, de jafuri, de corupţie, de minciună,
falsitate, de laşitate, de ipocrizie.
Să fim lumină, să fim într-adevăr fiii lui Dumnezeu, să fim „oameni”, un cuvânt atât de
cuprinzător prin însuşi noţiunea lui.

Prof. Elena Moldovan (Blaj)