NAŞTEREA DOMNULUI.

Trec ultimele zile ale anului şi din negura vremei, vestea minunată a „păcii pe
pământ", se desprinde ca o arătare luminoasă, in miezul iernii. Crăciunul e aici, legând clipele
noastre, cu timpuri şterse, timpuri vechi de mărire, iubire a deaproapelui şi cherăşie a
viitorului.
E frig şi întunerec afară: Colindele străvechi din comoara Ţărei Noastre, întâmpina-vor
pe Moş Crăciunul basmelor vechi, pornit la drum cu traista la spinare. Copiii, cu obrajii
îmbujoraţii, cu lacrămile şiroaie pe obraz de frig, cu ochii plini de atâtea visuri, cu ce drag îl
vor primi! Şi va veni Moş Crăciun şi-şi va descreţi fruntea, auzind frumoasele colinde
străbune, pe plaiurile strămoşeşti:
„Sculaţi! Sculaţi boieri mari!
Forile d'albe!"
Pentru ei e fericire, pentru ei e bucurie, preaslăvesc ziua sfântă, ei sunt singurii, cari
mai duc bucurie, prin colibele şi casele scunde a satelor năpăstuite, de atâtea griji. Sunt
douăzeci de veacuri, de când creştinătatea prăznueşte, în ziua de crăciun, simbolul iubirei —
pe Crist. —
Marele poet englez Milton în admirabila sa odă asupra „Naşterei Domnului" scrisă la
vârsta de 21 ani, după ce ne spune, că pământul se acoperi de zăpadă, ca să-şi ascundă ruşinea
şi păcatul înaintea apariţiei copilului divin, lămureşte, că prin „Naşterea" Sa, Iisus Hristos, a
distrus împărăţia lui Satan şi a făcut să piară Duhurile, rău făcătoare. Pedepsiţi de destin, sub
truda păcatelor, noi urcăm şi atăzi Calvarul nefericirii.Trăim timpuri când ştiinţa învedereară,
legendele Bibliei. Păgânismul celor mai presus de ea, stă în faptele urîte, ce se comit la tot
pasul, în criza morală ce stăpâneşte straturile societăţii, în luxul celor ce trăiesc din fraude şi
abuzuri, în nepăsarea enervantă a celor ce nu vor să pună ordine în muncă şi în viaţa de toate
zilele. Echilibrul social pare stricat pretutindeni. Nimeni nu pricepe, sau nu vrea să înţeleagă,
că numai în dragostea aproapelui, în cinstea legii, în lumina minţii şi în muncă, stă cheia
deslegărilor mari ale vieţii şi a bunei înţelegeri între oameni. Un singur profet a cunoscut
pământul, acum douăzeci de veacuri, nedreptăţit şi astăzi şi încă neînţeles. — A fost Iisus. —
Iisus, rămâne Mesia şi al zilelor noastre, pentru cei înflămânziţi de dreptate şi însetaţi de
adevăr. El e grâul şi fântâna nefericiţilor. Dar câţi mai pricep astăzi religia iubirii? Sub vraja
credinţei unui viitor, care va întrona munca cinstită şi dreapta răsplată unui viitor de cinste
şi oamenie, urăm cetitorilor noştrii, să petreacă sărbătorile în linişte, pentru ca munca anului,
viitor să le fie spornică.

GÂNDURI DE CRĂCIUN

Viaţa se scurge în valurile ei largi şi eterne, în jurul nostru, al bieţilor pământeni. Gândurile
vin potop-potop,ce să lumineze uneori, şi să tulbure de cele mai multeori, armonia sufletului nostru,
care-şi caută permanent, peste grijile vieţii, clipe de linişte şi odihnă. Dacă aceste gânduri isbutesc să
pună stăpânire pe fiinţa noastră omenească, am putea zice ori decâteori voesc, o singură dată în
măsurata vreme a anului, ele sunt alungate şi biruite. Intr'un an odată cel puţin, la sărbătoarea
Naşterii Domnului, sufletul omului înviorează, cântă şi tresaltă, cuprins de o îndelungată vioiciune şi
desfătare, căci odată în an, la Crăciun, se coboară şi în colţurile cele mai tăinuite ale inimei noastre,
pacea divină, mult dorita şi aşteptata pace. In aceste zile de creştinească sărbătoare, sufletul nostru
obosit, reeăpătându-şi liniştea, parecă simte şi zăreşte, că acum douăzeci de veacuri, o minune s'a
arătat oamenilor pe pământ, un copil neprihănit a văzut lumina feţii pământului, în ieslea unui staul
de la marginea Vitleemului, un prunc-minune, a fost trimis de Domnul în mijlocul oamenilor, parecă
vede, cum deasupra acestui staul dela marginea de oraş, o stea mare şi necunoscută până atunci, a
luminat văzduhul într'un chip feeric, parecă aude cum cântece armonioase de mărire şi bucurie
acopereau, ca o ploaie dulce, întreg jurul Vitleemului, cântece, pornite din piepturile miilor de
privitori cucernici, din filierele de argint ale păstorilor, care îşi purtau truda vieţii lor în preajma
acestor lăcaşuri sfinte.
Sufletul nostru, parecă zăreşte şi aude, în sărbătoarea naşterii lui Cristos, accentele
armonioase şi corul sublim a! cetelor de ingeri înaripaţi, cari cântau în necuprinsul văzduhului,
deasupra staulului cu ieslea, cu gândul ca să pătrundă până în adâncurile cele mai ascunse ale
sufletelor omeneşti cuvintele:
Mărire întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!
Parecă fiecare din noi, vedem, auzim şi simţim, aeele măreţe clipe, petrecute odată pe aeest
pământ al tuturor mizeriilor, şi sufletul nostru întreg ia parte şi acum, aşa târziu, după douăzeci de
veacuri, la marea bucurie şi înfrăţire de atunci, şi însoţeşte pe drumul cel lung şi plin de peripeţii, de
la Răsărit, pe cei trei Crai, cari se grăbeau, să aducă închinăciune şi supunere neţărmurită Împăratului
nou, care trebuia să se ivească după spusele Prorocilor . .-. Şi s'a ivit. Şi a sosit în lumea oamenilor, ca
să le aducă o nouă credinţă şi să-i descătuşească de robia sufletului. Şi a adus cu sine pacea şi iubirea,
cari abia erau cunoscute până Ia El între oameni. Şi a statornicit, prin venirea Sa în mijlocul omenirii,
principiul bunului simţ, al dreptăţii şi al adevărului, principii, cari deşi sfidate de omenime, totuşi
aceste au izbutit să conducă viaţa până în zilele noastre şi o vor conduce şi în viitor.
Omul, care până la venirea Sa, nu era decât un anonim, deodată şi-a înălţat fruntea, căci de la
valoarea lui colectivă care o avea până atunci, a evoluat în scurtă vreme, până a i-se recunoaşte
valoarea individuală. Şi toate aceste bucurii, pe cari sufletul nostru le poate simţi astăzi, în clipele lui
de recreaţie ca şi în toiul grijilor sale permanente, au sosit între noi deodată cu coborîrea în ieslea din
Vitleem a Fiului omului, căruia slavă şi mărire i-se aduce astăzi, prin milioanele de oameniri, în faţa
milioanelor de altare. Stăpâniţi de aceste gânduri şi impresii, mişcaţi de farmecul acestor sentimente,
se adună, în seara mare de Crăciun, toţi cei cari aparţin unei familii creştine, şi au legături sufleteşti
împreună, pentru ca bucuria zilelor să o simţească şi mai mult. Şi desfătarea îşi ajunge culmile când,
în această luminată seară, deodată cete de copii şi colindători, se perindă şi să strecoară prin zăpada
argintie, până la fereastra din curte, pentru ca să se audă în casă, întâiu mai timid, apoi tot mai
puternic, cuvintele vestitoare:
O ce veste minunată
In Vitleem ni s'arată
Astăzi s'a născut, cel fâr de'nceput
Cum au spus Prorocii. . .
Oh! câtă seninătate se aşează în aceasta seară, în inimele omeneşti. Cum amuţesc în
momentele acestea toate patimile, toată ura, invidia şi trufia, cum omul se reculege şi se hotăreşte să
fie mai bun ca şi pană atunci, să ierte pe semenii săi, cari i-ar fi îngreunat traiul, să ajute pe cel
urmărit de fatalitatea sorţii, să înalţe fruntea celui desnădăjduit, să ridice moralul celui căzut şi să
strige din adâncul pieptului său: de astăzi încolo aomnia păcii, a iubirii şi a nădejdii s'a sălăşluit între
noi, şi ea ne va conduce înainte. .. Iar în încăperea unei odăi îngrijite, parecă vedem pe tata în fruntea
mesei, surizînd şi înveselind pe toţi, povestind crâmpee din viaţă şi împărţind cu dărnicie îndemnuri
de bine pentru tineri şi mai bătrâni deopotrivă, şi trudindu-se să facă ca toţi să înţeleagă, că în lumea
asta multe se iartă, celui ce iubeşte mult, că nu-i nimic mai sublim decât a trăi fraţii împreună, că
totul în viaţă, se întemeiază pe pace, iubire şi armonie, şi să le arate cât este de frumos şi înălţător ca
unul fiecare dintre noi, în sările şi dimineţile vieţii noastre, să plecăm cu smerenie genunchii noştrii, şi
să preamărim pe Fiul-omului, care a venit pe pământ, în cântece şi slavă... Şi parcă mai zărim colo în
altă parte, pe mama senină şi plină de bunătate şi blândeţe, cum strânge la pieptul său pe cel mai
micuţ dintre odraslele sale, cum aceasta odraslă, fără să-şi dea seamă, nu mai încape în odae de
bucurie şi voie bună şi cum încearcă şi el, micuţul copilaş, să îngâne colinda pe care mai înainte a
auzit-o la geamul înflorit de florile frigului:
O ce veste minunată
In Viteem ni sarată...
Şi e atâta cânt şi voe bună, şi e atâta veselie şi nădejde în suflete, şi este atâta armonie şi
iubire, încât abia le poate cuprinde Universul....