FECIOARA DIN EPIVAT Pe la anul 1020 dup Hristos, ntr-un frumos rsrit de soare, n orselul Epivat, nu departe de cetatea

Bizantului ( Constantinopole) si-a deschis ochii fetita Parascheva. Bucurie netrmurit cuprinse sufletul cucernicilor ei printi, care si plecau piosi genunchii n cald rugaciune de multumire ctre Stpnul ocrotitor si rnduitor a toate. Cerul era senin si undele Mrii de Marmara se legnau cu blndete n bucuria venirii pe lume a unui suflet ales. n cele mai sfinte simtminte a fost crescut copila frumoas si cuminte, asupra creia se revrsa toat dragostea printilor ei. Starea lor era nfloritoare si puteau s se bucure ntru Domnul Dumnezeu cu mult evlavie. Parascheva a fost deprins cu duhul rugciunii si al dragostei de biseric si de oameni. Din casa Domnului (Biserica) era nelipsit. Cuvntul lui Dumnezeu i fermeca inima si sufletul si slujbele sfinte o fceau s se simt cu sufletul n cer. Fetita Parascheva mplinise 12 ani cnd, ntr-una din duminici, se duse la biserica Nsctoare de Dumnezeu. Aici ascult cu mult evlavie dumnezeiasca liturghie si cnd sosi timpul de a citi Sfnta Liturghie, si plec smerit genunchii n fata tetrapodului ascultnd cuvintele scrise, care i rscolir adnc sufletul si devenir hotrtoare pentru ntreaga ei viata: Cel ce vrea s vin dup Mine, s se lepede de sine, s-si ia crucea si s-mi urmeze. (Marcu 83, 34). Aceste cuvinte auzindu-le Parascheva a fost cuprins de mare Har, nct din acea clip se nchin cu totul voii lui Dumnezeu. - Doamne, si zise ea n gnd, Tu Cruce si cunun de spini si hlamid rosie ai purtat si otet cu fiere ai gustat si piroanele ti-au strpuns minile si picioarele sfinte, si iat, eu port haine scumpe de mtase si triesc n dezmierdri; Tu ai cerut s-ti urmm ludndu-ne Crucea, dar eu nu am nicio Cruce. Tu ai avut o cruce mare, dar eu nu am nici mcar una mic; Tu ai zis: Cel ce vrea s vin dup mine, s se lepede de sine.... Cum pot eu s m lepd de mine? Cu ce voi dovedi Iisuse, c m-am lepadat de mine si ti-am urmat Tie?... Picturi de lumin se desprinse de pe chipul lui Iisus din icoana de Iconostas si n ncperea slasului dumnezeiesc se auzi rsunnd puternic glasul norodului evlavios: Crucii Tale ne nchinm Hristoase si Sfnt nvierea ta o ludm si o mrim! - M nchin Crucii Tale murmur fetita Parascheva si vreau s o port, dar sunt mic si slbut si nu stiu cum s fac aceasta. nvat-m, Iisuse! Ajut-m, Iisuse! Dup ce norodul iesi din biseric, plec si ea cu sufletul rscolit de ecoul cuvintelor Evangheliei. O frunz se desprinse dintr-un pom si se legn alene n adierea vntului de toamn.

- O frunz sunt si eu Iisuse, gndi Parascheva, o frunz btut de vnt, care fr Tine n-ajunge nimic. Ajuta-m Doamne, s fiu mai mult dect o frunz. Ajutm s Te urmez! Vnt de toamn ncepuse s adie dinspre miaz-noapte. Psri cltoare ncepur s se ndrepte spre zri ndeprtate, presimtind sosirea zilelor friguroase de iarn. Fetita Parascheva mergea ngndurat si murmura n sine frnturi din cuvintele Mntuitorului: Cel ce vrea s vin dup Mine Deodat, dintr-un colt de ulit o fetit srac, aproape goal, i apru nainte. Tremura de frig si de foame si ochii i erau nmuiati n lacrimi. Ce faci aici, fetit drag? ntrab Parascheva. De ce plngi? Mi-au murit printii si nu mai am la cine pleca, rspunse fetita. Am stat la un om cu 5 copii si nu mai poate s m tin. Mi-e foame, mi-e frig, si n-am dect cmsuta aceasta!... Ctiani ai ? ntreab Parascheva. Unsprezece ani, rspunse fetita. Eu am 12 ani, rspunde Parascheva - si nu mai plnge. De azi nainte, eu voi avea grij de tine ca si de o sor a mea. Acum te rog ascultm si s nu te mpotrivesti: S schimbm repede hainele. Tu mbrac hinuta mea si eu pe a ta. O, zise orfana, tu esti prea bunhaina mea este urt si ptat, iar a ta este prea frumoas! Nu te gndi la aceasta si dezbrac-te. Orfana se supuse stergndu-si lacrimile si privind cu mirare la fetita mrinimoasa, care de bun voie se despuia de hainele scumpe cu care fusese mpodobit, pentru a i le da ei. Dupa ce fetita orfan mbrc hinuta de mtase a Paraschevei, aceasta i ddu ncltmintea, si-i strecur apoi n mn si o sum de bani, cu care orfana ssi cumpere de-ale mncrii. O mbrtis apoi cu gingsie, srutnd-o pe amandoi obrajii. -S nu mai plngi! De azi ncolo esti sora mea. Am s te iubesc mult! - ti multumesc, ce bun esti, sopti orfana, care se deprt. Parascheva, mbrcat n haina zdrentuit cu picioarele goale, privi cum se deprt copila orfan cu zmbetul fericit pe buze. Si cum se deprt i se pru c vede n zare o lumin ce se apropie tot mai mult de ea. ntr-un fel de boare diamantin dezlusi chipul blnd al lui Iisus, care purta pe umeri o cruce grea. Si era att de grea, c Iisus prea c se prbuseste sub povara ei. Parascheva nduiosat ntinse minile rugtoare si zise: -Doamne Iisuse, las-m s-ti ajut, cci crucea Ta este foarte grea! Si tu abia poti merge sub povara ei!... - Amin zic tie, fiica mea, tu mi-ai si ajutat s-mi duc Crucea! -Cnd, Doamne?

-Atunci cnd ai ajutat fetita orfan, pe Mine m-ai ajutat. Cnd ai mprtit cu ea crucea umilintei si a suferintelor, ai pus pe umerii ti o parte din crucea mea. Adevrat griesc tie: ntruct ai fcut bine unuia dintre acesti frati mai mici ai mei, mie mi-ai fcut. Fii binecuvntat Parascheva! Lumina minunat cu chipul blnd al lui IISUS se fcu nevzut. Acum ncepu s se lmureasc tot mai limpede n mintea Paraschevei, ntelesul cuvintelor: Cel ce vrea s vin dup Mine, s se lepede de sine, s-si ia Crucea si s-Mi urmeze. Acum ntelese c Domnul i-a trimis n cale fetita orfan. Vzndu-se descult si cu haina zdrentuit, tremurnd de frig, simti toat durerea fetitei srace, si-si zise n drumul ei spre cas: Acum am si eu o Cruce, ajut-mi Iisuse s-o port! Cnd ajunse acas, printii aproape c nu o cunoscuser. -Ce ti s-a ntmplat fata mea izbucni mama speriat spune repede, te-a jefuit cineva? Ti-a luat hainele si ghetele, te-a btut, te-a fcut s suferi? Cum de nu plngi?...Vd pe fata ta zmbet n loc de spaim! O, mam drag, nici nu m-au btut nici nu m-au jefuit, ci de voie am druit hainele mele cele noi unei fetite orfane, care era mbrcat asa cum m vezi pe mine acum! -Cum? Ti-ai dat hainele cele scumpe unei strine ? -Nu-i strin, mmic, ci sora mea. Ba mai mult, ea e o surioar a lui Iisus. Stii mmic, eu am mai multe rnduri de haine, pe cnd ea srmana n-a avut dect zdrentele acestea. -Oricum, fata mea, trebuia s-mi spui. i ddeam o hinut mai veche. -Unei surioare a lui Iisus, zise Parascheva, nu trebuie s-i dm ce-i ru, fetita aceea nu-i de vin c-i srac si orfan si c nu are ce mnca! Ci sunt de vin cei ce au si nu-i dau! Trecur ani de atunci si tnra Parascheva nu uita niciodat cuvintele Domnului, ci le mplinea cu credint si iubire, mbrcndu-si sufletul cu cele mai alese podoabe si mbogtindu-se cu comori nepieritoare . Nu era srac pe care s nu-l fi ajutat, nu era bolnav pe care s nu-l fi cercetat, nu era familie lovit de grele ncercri pe care s nu o fi mngiat si ncurajat. Ajutoarele si sprijinul ei se simteau din plin. Nepstuiti ai sortii alergau la ea nu numai din Epivat, ci si din mprejurimi. ntr-o sear trzie, pe un viscol cumplit, Parascheva se strecur ncet din casa printilor, ncrcat cu buntti, si nu se opri dect la o cas srccioas de la marginea Epivatului, n care o mam vduv se lupta cu moartea si nu-si putea nchide ochii din pricina celor 3 copilasi, care plngeau n hohote lng cptiul ei strignd dezndjduiti: -Mam drag, cui ne lasi? Ce va fi de noi fr tine? Mai bine ia-ne cu tine!...Du-ne cu tine, mam!... n clipa aceea intr Parascheva, se apropie de bolnav. i atinse cu mna mngietoare fruntea mbrobonat de sudorile mortii si-i sopti:

-Nu te ntrista micut si nu te tulbura, ci bucur-te c te duci mai degrab la Mntuitorul, care-ti va rsplti credinta si ostenelile. El ti va ocroti copiii. El mi-a poruncit s vin n aceast sear si s le aduc de mncare. Pleac n pace suflete la Domnul, si nu te mai zbuciuma! Apoi Parascheva ngenunche mpreun cu copiii si zise cu ei rugciunea Tatl nostru. Aprinse lumnrile si aduse copiii mai aproape de mama ce se stingea, spre a le mprtsi cea din urm binecuvntare. Ei srutar pe rnd mna rece a mamei, care cu fata nseninat, acum sopti: -Fie voia Ta, Doamne! Ai mil de copilasii mei, Doamne! Apoi cu o sfortare, lu ncet mna milostiv a tinerei ocrotitoare si o rug printre lacrimi: Fii mama copiilor mei!... - si n acea clip sufletul mamei zbur la ceruri n suspinuri nbusite ale celor trei copilasi rmasi orfani. Parascheva mngie si linisti copiii si sttu cu ei toat noaptea, rugndu-se lng cptiul celei ce nu mai simtea nicio durere. Se ntoarse acas numai a doua zi. Cnd o vzur printii, se npustir asupra ei cu vorbe de ocar. -Unde ai umblat toat noaptea? Acum se vine acas?... Amenintrile se tinur lant si ele erau s se termine cu btaia fetei, dac un servitor n-ar fi adus tocmai atunci vestea, c vduva Sofia de la marginea satului a murit, lsnd trei copii orfani. Abia atunci o crezur pe Parascheva si se potolir. Parascheva lu parte la nmormntare si avu grij de copiii vduvei mult vreme. Ea i mbrc pe toti si le purta de grij. Zilnic le ducea mncare. Nu-i avea numai pe ei n grij, ci milostivirea ei se revrsa din belsug asupra tuturor npstuitilor si dezndjduitilor pe care-i cunostea si alerga zi si noapte. Hainele le mprtea toate celor goi si nu-si retinuse pentru sine dect dou haine. Cu toate c printii ei erau foarte nstriti, ajutoarele date de Parascheva ncepur a se simti n cas. Printii ei se necjeau tot mai mult si se hotrr s recurg la mijloace de pedepsire aspr a fetei. Toate ns erau zadarnice. Fata era fericit s-si poat duce Crucea. Cu ct mai mult o mustrau si o huleau, cu att mai multumit era sufletul ei. -n zadar m opriti s ajut sracii, le spuse Parascheva, cci eu nu voi nceta s-i ajut, atta vreme ct eu am mai mult dect mi trebuie. Nu mi se cuvine s am nenumrate haine scumpe, n timp ce altii n-au nicio coaj de pine. Nu mi se cuvine s dorm n perne moi de mtase si n cas luxoas, n timp ce altii nu au nicio colib n care s-si plece capul. -Nu mi se cuvine s am mosii ntinse si altii s nu aib nicio brazd de pmnt, nu mi se cuvine si nu vreau s m mndresc cu nimic, cnd Domnul HRISTOS, s-a umilit pn la moarte. Nu mi se cuvine s m nspimntez de ocri si de chinuri, din partea oricui ar veni, cnd Mntuitorul a fost mpodobit cu cunun de spini si a fost ntins pe Cruce, btut n cuie si mpuns cu sulita. Voi printii mei, mi-ati crescut sufletul si trupul si acum vreti s mi-l nimiciti?...

-Ce folos c o avem, si ziser printii, dac ea ne mprstie toat averea. Inima ei este att de larg nct ar ncpea toat lumea n ea. Mai bine am cstorio. Acum are 18 ani. Poate brbatul pe care l va lua, va reusi s o nfrneze. Asa se vorbir printii. Si trecur la fapte. Peste cteva zile un tnr de neam bogat si anunt sosirea. Voia s cear mna Paraschevei. Se fceau pregtiri mari. Mama chem custoarele ca s coas hainele cele mai scumpe pentru unica fiic. Servitorii sopteau ntre ei c se apropie cstoria tinerei stpne si se bucurau c vor petrece la nunt. -Brbate, zise ntr-o sear sotia, dac fata asta va refuza mna tnrului, ce ne facem? -Parc o ntreab cineva! Rspunse el. Am s-o silesc. Dar ce, am crescut-o pn acum, ca s ne porunceasc ea, nou?!... Zilele trecur ca niste clipe. Nu mai rmsese dect o zi pn la sosirea candidatului. Casa ntreag fremta de bucurie si de pregtire. Numai Parascheva sttea pe gnduri n camera ei, cu ochii privind departe. Stele aprur pe cer si luna argintie si revrsa pe capul tinerei fete ngndurate razele-i luminoase. O aureol i mpodobea capul ce sttea nemiscat si o adiere de vnt cald se furisa nluntru prin fereastra deschis. Dou psrele se ascunser n tufisul grdinii si cntecul greierilor spori melancolia noptii. Era o sear frumoas de primvar n care ntreaga fire cu freamtul ei tainic nlta imn de preamrire Creatorului. -Doamne, Dumnezeule, suspin fata ntr-un trziu, pe Tine toate te preamresc n voie, numai eu nu Te pot preamri. Cerul si pmntul ti cnt imn de laud nentrecut, numai eu nu pot s Te laud cum vreau. Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, care ne-ai iubit att de mult nct Te-ai jertfit pentru noi, Tie am vrut s-ti dau inima mea si acum printii mei mi-au adus alt mire. Nu m prsi Iisuse si nu m lsa s Te prsesc!... Zicnd aceste cuvinte, Parascheva auzi un vuiet tainic, care o nvlui cu soapte sfinte de chemri ce-i ptrunse inima pn n adncuri. -VINO, Parascheva! VINO! Ia-ti crucea si-mi urmeaz, cci vei dobndi n schimb cununa cea nevestejit a Mirelui Tu Ceresc! Parascheva nu mai sttu pe ganduri. Se hotr s urmeze glasul. si lu dou hinute si un toiag si plec. Se furis prin grdina casei. Ltratul cinelui credincios se auzi n urma ei si aceasta i strnse inima o clip. n fat se auzea susurul apei dintr-o vlcea peste care trecuse de attea ori n copilrie. Nu se uit napoi, ci cu inima aprins si cu vointa ncordat si ndrept pasii spre marea cetate a Bizantului, de unde venise soapta sfnt a chemrii. Toat noaptea a cltorit si nu a simtit nicio oboseal. A doua zi intr n vestita cetate a Bizantului sau a Constantinopolului si nu se putea minuna deajuns de strlucirea cupolelor si de frumusetea bisericilor, precum si de renumita scoal teologic, n care nvtatii timpului si nchinau puterea mintii, cunoasterii Scripturilor.

Acolo sttu ea si se adnci n cunoasterea credintei. Puse n uimire pe nvtati cu rvna ei n ptrunderea dumnezeiestilor nvtturi, apoi se retrase ntr-o mnstire cu Hramul Maicii Domnului, din Heracleia Pontului. Acolo n mnstire petrecu 5 ani n duhul rugciunilor si al vietii celei plcute lui Dumnezeu. n post si priveghere se strduia si n credint izbvitoare se ntrea. Si toate maicile si surorile din mnstire o nvtau cu dragostea lor fierbinte pentru sufletul ei mare. n mnstire muncea cu srguint ca s poat ajuta pe sraci. Faptele de milostenie o mpodobeau tot mai mult ca odinioar n Epivat. Dup ce au trecut 5 ani, o dorint arztoare a nceput a pune stpnire pe inima Paraschevei. Dorea s vad locurile sfinte pe unde a umblat Mntuitorul lumii. -ndreapt, Iisuse, pasii mei spre dumurile bttorite de Tine, se ruga ea ntr-o zi; cluzeste-m, Doamne, spre locurile de unde ne-ai artat nou lumina. Si Cuvioasa Parascheva, dup ce si-a cerut nvoire de la Maica staret, si-a luat rmas bun de la surorile din mnstire si cu un toiag n mn, si cu o hain pe ea, plec spre miaz-zi si dup multe osteneli si greutti, a ajuns n cetatea Ierusalimului. Ajungnd n fata Sfntului Mormnt, si plec genunchii si dnd drumul lacrimilor, printre suspine, se rug: -Cu trupul Tu cel plin de lovituri si chinuri, aici ai fost asezat, Hristoase Mntuitorule! Srut cu lacrimi lespedea mormntului Tu si plng gresalele mele, pe care vreau s le ngrop cu Tine, pentru totdeauna. Primeste ruga si ostenelile mele, primeste inima mea pe care Tie ti-am dat-o n ntregime. Din Jertfa Ta si din mormntul Tu, se revars mereu asupra mea, si asupra tuturor oamenilor, lumin si dar de mntuire si iubire ctre oameni! Cuvioasa Parascheva simtea c se revars asupra ei, nviorarea si lua puteri noi din mormntul Izbvitorului. Se ridic plin de usurare si bucurie sufleteasc. Apoi cercet si alte locuri sfinte pe unde umblase Mntuitorul, prea fericit c poate atinge urmele Celui ce Dumnezeu l-a ntrupat ca om, pentru a arta omului calea mntuirii. n cele din urm si ndrept pasii spre pustia Iordanului si acolo petrecu timp de 2 ani, n aspre nfrnri si fierbinti rugciuni, mncare fiindu-i ierburile ce cresteau pe acolo, si nc si acelea cte putin si numai o dat n zi, dup asfintitul soarelui. Fiind departe de lume, nu-si aducea aminte de alte buntti, purta grija numai de curtenia sufletului, de rspunsul Judectii ce va s fie si de ntmpinarea Mirelui Iisus Hristos. Pentru toate aceste gnduri bune ale ei si viata nchinat Lui Dumnezeu, diavolul nu nceta s o necjeasc, prefcndu-se cteodat n sarpe veninos sau n alt fptur spurcat, ca s o fac s-i fie fric si s se lepede de nevinovtia sa pentru dobndirea cununei sfintilor.

Dar Cuvioasa Parascheva la Cel Puternic se gndea si cu inima otelit nfrunta toate nlucirile. Tot mai mult necjit si trupul tot mai mult suferind, si mplinise cuvntul marelui prooroc David, care a zis: C va iubi mpratul Ceresc frumusetea sufletului ei, - si cu aceste buntti nevoindu-se petrecu 2 ani n pustie. ntr-o noapte, pe cnd si fcea rugciunea n frica Lui Dumnezeu si pe cnd cu smerenie sta n fata Icoanei si rugi fierbinti aducea Celui de Sus, vzu artndui-se un nger care i zise: -Parascheva, Stpnul Ceresc a vzut ostenelile tale si podoabele sufletului tu si El vrea s te cheme la Sine. Sfrsitul ti se apropie. S lasi deci pustietatea si la mosia printeasc s pornesti, cci acolo se cade s lasi trupul pmntului, iar sufletul tau va pleca spre zrile senine ale mprtiei lui Dumnezeu, pe care L-ai iubit cu adevrat. -Fie Doamne, voia Ta, zise ea fericit. ti multumesc, Iisuse, c nu m-ai lsat prad fiarelor si diavolului viclean, ci m chemi la lumina si bucuria Ta (cereasc) cea nespus si neapus. Sfnta, si-a dat numaidect seama c se afl n fata unei minuni dumnezeiesti si att i prea de bine c se va duce la Domnul nct nu mai sttu la ndoial si lundu-si drumul, ajunge la Ipe, de unde, mbarcndu-se pe o corabie, se ndrept spre Patria sa. Ajunge la Constantinopol, cercet nc o dat, cu de-amnuntul sfintele locasuri si intrnd n Biserica Nsctoarei de Dumnezeu, czu naintea Icoanei Prea-curatei si se rug fierbinte ctre milostiva Patroan, s cluzeasc mai departe pasii ei si s fie acopermnt sufletului ei. Se ndrept spre meleagurile copilriei sale si cu strngere de inim si aduse amine de printii care au crescut-o si de sracii pe care i-a mngiat cu atta iubire cald si de care s-a desprtit ntr-o zi, spre a-si nchina viata pe deplin ACELUIA, care ne covrseste cu iubirea Lui si le rnduieste pe toate spre folosul si izbvirea noastr. Cnd intr n Epivat, nimeni nu o mai cunostea. Nimeni nu-si ddea seama c Epivatul este atins de pasii unei sfinte. Cu fata uscat prea o cltoare strin cesi ndreapt pasii spre zri necunoscute. Se ivir primele stele pe cer, cnd strina cltoare btu la usa casei n care vzuse prima dat lumina zilei. Un ltrat de cine o ntmpin si vocea ntrebtoare a unui servitor btrn. -Pe cine cutati? -Pe stpna casei!... -A plecat de ctiva ani pe lumea cealalt...Acum pe urmele ei pleac si Stpnul...Au avut o fetit si au plns-o mereu si s-au topit de dorul ei...! Un cui ascutit sget inima cea plin de duiosie a cuvioasei fecioare, cnd se gndi la mama ei, care o crescuse cu atta gingsie si iubire cald si care o nvtase mai nti s-L iubeasc pe Dumnezeu.

O lacrim fierbinte i se prelinse pe fat si un gnd rugtor ndrept spre Printele Ceresc, pentru sufletul celei ce plecase. Apoi intr n camera unde un om se lupta cu moartea. Se apropie ncet de patul lui si tot att de ncet, duse mna mngietoare peste fruntea cea plin de sudori a muribundului, nct acesta simti n ultimele clipe, c un fior cald de usurare i cuprinde fiinta mcinat de suferint. -Asta-i mna unei sfinte!...sopti bolnavul cu bucurie. Asta-i mna ta, Parascheva mea... Si fiica nduiosat depuse cel din urm srut pe fruntea obosit a printelui ei trupesc. -Iart-m, fiica mea, zise bolnavul, adunndu-si ultimele puteri. Iart pe tatl tu care nu te-a nteles. Ochii mei orbiti de bucuriile desertciunilor lumesti n-au stiut s vad credinta ta puternic si faptele tale strlucitoare. -Eu si mama ta am vrut s te mpodobim cu mtase si lucruri scumpe pmntesti si n-am vzut podoabele tale cele adevrate, care au pretuit de mii de ori mai mult dect aurul si porfira. -Binecuvnteaz-m, fiic sfnt, ca s pot pleca linistit... iar faptele tale bune, binecuvntate s fie n toate veacurile. -Cerul s ne binecuvnteze pe toti, rosti Cuvioasa Parascheva, plecndu-si genunchii ntr-o cald rugciune. Si sufletul tatlui ei zbur linistit la Printele Ceresc. Dup nmormntarea tatlui ei, Cuvioasa Parascheva chem pe toti sracii din Epivat si mprejurimi si mpreun cu fratele ei Eufimie, care mai trziu a ajuns Episcop, le mprti aproape toat averea. Apoi cu partea de avere ce mai rmsese ajut sracii din Constantinopole, unde se nchin nc o dat n vestita si frumoasa Biseric Sfnta Sofia. Se rentoarse prea multumit c Printele Ceresc i-a rnduit s mai vad o dat pe tatl ei si s poat ajuta pe sracii ei dragi. Era att de senin si duh de lumin cereasc i umplea fiinta, nct picioarele atingeau pmntul, dar cu sufletul se simtea n ceruri. -O, Doamne, se ruga ea, ce bine ar fi s m iei si pe mine la Tine. Strin m simt n lumea aceasta si nu doresc nimic dect s viu mai degrab la Tine! Trupul ei era att de slbit, nct abia mai putea umbla. Cltorise toat ziua pe o vreme cumplit si ploaia o udase de-a binelea. Puterile o prsiser si simtea c i se apropie sfrsitul. Era n ziua de 14 octombrie, din anul Domnului 1050. Valurile mrii spumegau cu nversunare, fcnd un vuiet surd ce se rsfrngea asupra satelor din jur. Niste corbieri strini poposeau la trm, asteptnd nerbdtori potolirea mrii. Ei si fripser peste ca s-si potoleasc foamea si s mai treac timpul. Ziua se scurse n vuiet de furtun si cnd primele licriri de stele aprur pe cer, o umbr de femeie se apropie ncet, abia trndu-si picioarele. -Domnul fie cu voi!...salut ea cu glas stins, apoi se prbusi pe pietrisul uscat si nu putu s mai scoat un cuvnt dect slab de tot sopti:

-Apa!...Apa!... Corbierii i aduser ap si o asezar ncet pe un asternut moale fcut din hainele lor. -Ce tnr este si ct suferint se vede pe fata ei! gri un pescar btrn. -Ar trebui s-o ducem cu noi n corabie, i vom purta de grij si i vom da cele trebuincioase. Cltoarea si venise n fire, deschise ochii mari si multumi corbierilor care o primiser ntre ei, cu inima crestineasc. Lumina luceafrului de seara, se revrs asupra ei si cerul ntreg parc-i soptea: -Vino, suflet ales, vino la Stpnul Cel vesnic. Strina pribeag duse mna sleit la frunte, la piept si la umeri si sopti cu un glas stins: -Doamne Iisuse Hristoase, Cela ce din iubirea cea prea mare ai suferit pentru noi, caut cu milostivenie spre roaba Ta si nu o prsi Stpne Ceresc, trimite-mi ngerul pzitor s-mi ia sufletul si aseaz-l acolo unde va voi milostivirea Ta... Fii preamrit Hristoase Dumnezeule!... Cnd rosti cel din urm cuvnt, sufletul cuvioasei zbur la cer, iar trupul ei ostenit se odihni linistit, scutit de toate frmntrile lumii acesteia. Vuietul surd nu se mai auzi, Marea se potoli pe dat. Razele lunii se ivir si se revrsar cu strlucire ca niciodat. -Dumnezeu s primeasc sufletul ei, se rugar corbierii, fcndu-si semnul Sfintei Cruci. Se vede c a fost un suflet bun, cci marea s-a potolit si cerul se lumineaz ca niciodat. Apoi spar o groap la marginea mrii si asezar ntru cntri sfinte trupul aceleia care nu mai simtea necazurile si chinurile pmntesti. nainte de a prsi trmul si a se urca n corabie, ei ngenunchiar la mormntul proaspt si nltar spre ceruri o melodie cald pentru sufletul strinei cltoare, ce plecase spre zrile vesnice n taina unei seri de toamn. Au trecut sptmni si luni si sfnta se odihnea la marginea mrii. Nimeni nu stia de sfrsitul ei, de locul ei de odihn. S-a ntmplat c un corbier murind a fost ngropat lng dnsa. Trupul aceluia mirosea greu de multimea pcatelor si locuitorii care treceau pe acolo se ngrozeau. Dup ctva timp, Sfnta Parascheva se art n vis preotului din satul apropiat, cerndu-i s dezgroape trupul acelui pctos. Fcndu-se spturi pentru dezgroparea acelui mort, s-a dat si peste moastele sfintei ntregi si neputrezite, mprstiind miros plcut. O femeie bolnav ce se nimeri acolo, atingndu-se de sfintele ei moaste, se vindec. Un copil ce orbise a fost adus de printi la locul acela si, atingndu-se de trupul Sfintei, primi vederea. Vestea se duse n toate satele si multi bolnavi alergau cu credint s-si primeasc vindecarea. Norod mult se adun de prin toate prtile locului si cu mare cinste, sfintele moaste ale Prea Cuvioasei Parascheva, au fost aduse si depuse n

Biserica Sfintii Apostoli din Epivat unde zilnic ncepur s vin crestinii s se roage s preamreasc pe Dumnezeu. De moastele Sfintei se apropiar si sraci din Epivat, care auziser de sfrsitul ei si se grbir s-i aduc prinosul de recunostint pentru multiplele binefaceri. -Tu ai fost mama noastr, suspinau ei, tu ne-ai potolit foamea, ne-ai mbrcat si ne-ai sters lacrimile. Pe tine te-a trimis Dumnezeu n Epivatul nostru si n casele noastre. ti multumim Sfnt Parascheva si fii ludat si cinstit de noi si urmasii nostri si de toti crestinii n veci! Moastele Cuvioasei Parascheva, au fost cercetate de multi crestini evlaviosi, revrsnd dar de ntrire si vindecare asupra multor nenorociti. Ele au stat acolo pn la vremea mpratului romno-bulgar Ioan Asan al II-lea, care le-a adus si lea asezat n Trnova. Mai trziu au fost strmutate la Belgrad, de unde au ajuns din nou la Constantinopole. Iar pe vremea Domnitorului Moldovei, Vasile Lupu, moastele Cuvioasei au fost aduse cu mare cinste si nchinciune, n ziua de 13 iunie 1641 si asezate n Biserica Trei Ierarhi din Iasi. Mai trziu sfintele moaste au fost strmutate n catedrala Mitropoliei din Iasi unde se gsesc si astzi si de unde se revars multime de minuni asupra acelor ce se roag si cinstesc cu credint sfnt pomenirea lor. S-a ntmplat, c ntr-o zi un foc mare a ars lucrurile din Biserica Sf. Trei Ierarhi. Focul s-a npustit asupra mesei pe care era asezat Sfnta si a ars fata de mas si sicriul n care erau asezate moastele, dar trupul Sfintei Parascheva a rmas neatins. Mirele ei ceresc i-a pstrat osemintele cu ngrijire, iar sufletul ei luminos se bucur n mprtia cea fr de sfrsit a lui Dumnezeu, mijlocind pentru noi si revrsnd asupra noastr binefacerile ei de Cuvioas si Sfnt. Amintirea ei se serbeaz n fiecare an n ziua de 14 Octombrie. Cu ale ei sfinte rugciuni, Doamne miluieste-ne pre noi.

(povestire greceasc)