Argument

Motto: “Paisie-adevăratul luminător al secolului „luminilor”

Sec. XVIII a trecut sub semnul a doi mari cărturari fiind definit astfel ca epoca lui
Dimitrie Cantemirși a lui Paisie (Pr Paul Mihail)
În secolul “luminilor”, Sfântul Paisie Velicicovski, a aprins la poalele Carpaților, un alt
gen de “lumini”: ale Ortodoxiei, ale tradiției patristice și bizantine transformată în lucrarea vie
asupra oamenilor. El unește popoare și culturi (slavă, greacă și română), făcând din Poltave,
centru ucrainean al regimentului de Kazaci.
Alexandru Delcea, în 1935, afirmaseră, că Paisie „ prin munca sa prodigioasă a brăzdat în
întreaga Ortodoxie un curent nou de redeşteptare a veacurilor primare în monahismul decăzut
", curent ce se va numi paisian.
Este imposibil să vorbim despre monahismul din Balcanii veacului al XVIII-lea, fără să
amintim de personalitatea Sfântului Paisie Velicikovski. Personalitatea lui a influențat viața
monahală, deoarece a reînviat monahismul chinovial după modelul Sfântului Munte Athos,
din secolul al XIV-lea. Studiile referitoare la viața marelui duhovnic ni-l prezintă ca fiind
următor al marilor părinți ai Bisericii și totodată înnoitorul tradiției ascetice și isihaste, cu
precădere în Biserica Slavă, Greacă și Română.
Un motiv, pentru care am ales să cercetez viața și lucrarea marelui isihast este evlavia, pe
care, multe popoare, o exprimă față de Sfântul Paisie. Starețul nemțean Paisie este considerat
în rândul marilor asceți și părinți ai Bisericii noastre Ortodoxe și reprezintă un model de
nevoință ascetică și trăire duhovnicească pentru toți creștinii, și nu numai pentru viețuitorii
din mănăstiri. El îndeplinește deplin calitatea de creștin, monah, stareț și om de cultură, fiind
inițiatorul unei importante lucrări de traducere a scrierilor patristice, liturgice și canonice.
Obiectivul cercetării este de a scoate în evidență rolul pe care l-a avut Paisie în
revigorarea spiritualității ortodoxe universale, în veacul rațiunii revoltate al iluminismului
rationalist și reducționist, dar și, având în vedere exigenţa în opţiuni de viaţă, lipsa de
compromisuri vizibilă atât de timpuriu la Sfântul Paisie, râvna lui pentru cunoaşterea
Părinţilor ca surse inepuizabile de răspunsuri, caracterul puternic ascetic şi ancorat liturgic al
vieţii sale, îl proiectează pe Cuviosul Paisie de la Neamţ în criza de modele actuale, ca un
reper autentic, permanent viabil într-o istorie vie, la care orice teolog, monah, creştin, cu
precădere pentru “tânărul contemporan” în necesitatea formării sale duhovnicești.
Metodele didactice pe care le voi folosi cea expozitivă, urmată de cea comaparativă. Nu
vor lipsi nici mijloacele analitice pentru realizarea unui tablou complet al rolului operelor sale
în reînnoirea isihastă și în organizarea slujirii în ortodoxia românească unde a petrecut cel mai
mult timp și metoda aplicabilității în procesul educativ-moral în învățământul liceeal al tinerei
generații.
La venirea lui Paisie în ţara noastră, în anul 1742, el a găsit aici o tradiţie de cărturărie
neîntreruptă, instituţii culturale de importanţă general-răsăriteană, ca Academiile Domneşti,
frecventate de tineri din tot Sud-estul Europei, numeroşi trăitori duhovniceşti — mulţi din
propriul său neam — care făcuseră să ardă, cu lumina celei mai curate tradiţii bizantine,
flacăra spiritualităţii ortodoxe, întreţinută de untdelemnul culturii patristice neîntrerupte. Dar
ceea ce lipsea, era un om de geniu care să dea tuturor acestora puterea unui fenomen de
iradiere universală, lipsea marele animator, lipsea un Petru Movilă, un Dosoftei, pe măsura
veacului care devenise acum „al luminilor", dar al unor lumini ce căutau și iși aveau sorgintea
în “Lumina lumii”, la Evanghelia Mântuitorului; acest om providenţial a fost Petru (după
numele marele mitropolit Sf. Petru Movilă, sfânt prăznuit în ziua nașterii sale), devenit Platon
(în ziua de 6 aug, la mămăstirea Dnipru ) şi apoi Paisie (tuns in monahism în 1750, în timpul
șederii sale la mănastirea Pantocrator de pe muntele Athos de către Vasile de la Poiana
Mărului; el stând în Munte timp de 17 ani , 1746-1763, după ce în prealabil 4 ani i-a petrecut
în singurătate, lângă lavra Sf Atanasie).
Ceea ce a realizat Paisie a fost sinteza tuturor elementelor ce pluteau în aer şi a tuturor
posibilităţilor ce puteau fi folosite de un om cu darul deopotrivă al lucrurilor dumnezeieşti şi
al celor practice, imediate, pământeşti, o sinteză între tradiţia movileană a Ucrainei sale
natale, între tradiţia rusească, de la Nil Sorski până la Vasile de la Poiana Mărului, între
tradiţia românească şi între marea tradiţie athonită. Toate acestea pe temelia de granit a sfintei
şi marii Predanii Ortodoxe, cuprinsă în tezaurul cugetării patristice şi a marilor scriitori bizan-
tini din epoca post-patristică.
Paisianismul înseamnă, în primul rând şi mai presus de toate, rechemarea la o nouă viaţă
a moştenirii patristice şi a spiritualităţii bizantine în întregimea ei, printr-o uriaşă muncă de
traduceri concomitente în două limbi: în română şi slavo-rusă. înseamnă apoi reîntâlnirea cu
această tradiţie patristică şi bizantina printr-o trăire vie a creștinismului, ca religie a iubirii.
Despre acest curent, C.D. Hainsworth, Staretz Paisy Velichkovsky,spunea faptul că “n-a fost o
şcoală de spiritualitate „contemplativă” ci, prin mijlocirea strădaniilor de autoperfecţionare
lăuntrică, se urmărea concentrarea, sporirea şi apoi canalizarea puterilor sufleteşti pe făgaşul
acţiunii exterioare, al muncii de toate felurile, de la seceriş până la dificila tălmăcire a textelor
originale ale Părinţilor Bisericii”, iar Părintele Ilarion Felea preciza că „paisianismul este
renaşterea monahală şi mişcarea culturală încolţită în Academia Movileană de la Kiev, iniţiată
la Muntele Athos şi desăvârşită în Moldova veacului al XVIII-lea de către călugărul Paisie
Velicikovski”
 O trăire vie care nu rămâne însă experienţa singulară a unor inşi izolaţi sau chiar a unei
comunităţi monahale, ci antrenează mari colectivităţi umane, ce se revarsă în cele din urmă în
sufletul unei naţiuni întregi, pe care-1 face să se ridice la Dumnezeu. Credincioşi din toate
straturile sociale vin în contact cu aceste adevărate „uzine de spiritualitate" ce produc curentul
electric al duhovniciei ortodoxe şi-1 trimit în suflete spre a deveni luminoase. Construite de
Paisie mai întâi pe teritoriul Moldovei, ele au servit apoi ca model altor „uzine de
spiritualitate" din Ţara Românească (Cemica, Căldăruşani) sau din Rusia (cea mai celebră
dintre zecile ştiute fiind Optina, devenită celebră universal prin romanul Fraţii Karamazov).
Geniul lui Paisie a constat în capacitatea de racordare a acestei tradiţii (în primul rând
printr-o uriaşă muncă filologică şi editorială) la nevoile urgente de viaţă duhovnicească ale
oamenilor din vremea sa. El a transformat viaţa de obşte din mănăstirile Dragomirna, Secu şi
Neamţu în locuri de unde să se realizeze plenar menirea călugărului în lume şi în afara ei. El a
intuit desăvârşit faptul că esenţa monahismului „nu sunt virtuţile ascetice: ele pot fi tot aşa de
bine exersatele laici. Propne n este articularea sa socială, crearea unei lumi noi, în această
lume şi în acelaşi timp separată de ea". El a ştiut că „monahii sunt lumini şi surse de mântuire
pentru lumea întreagă, modele de virtute ce indică calea progresului spiritual (...) purtători de
oxigen, factori de sănătate spirituală" (E. Timiadis).
Cetfericov scrie că Paisie „cu toată dreptatea poate fi numit înnoitorul vieţii duhovniceşti
a monahismului moldovalah şi a celui rusesc, dând definiţii limpezi scopului de căpetenie al
vieţii monahiceşti, indicând mijloacele pentru ajungerea acestui scop şi pregătind persoane
capabile pentru realizarea acestui scop cu ajutorul mijloacelor arătate de dânsul".
Ceea ce a uimit pe contemporani, ceea ce i-a făcut pe sute de oameni să alerge spre
Paisie, ceea ce a stârnit sute de vocaţii monahale şi le-a adunat în jurul lui, a fost desigur pute-
rea personală a lui Paisie. Dar e vorba de puterea de a însufleţi întru această mare faptă,
spirituală, de a-1 face pe cei din jurul lui să se simtă ostaşii fericiţi ai unei lupte sfinte pentru
propria regenerare şi înălţare spre Dumnezeu, dar şi a celor,din jur.
Ce impresie făcea Paisie, direct, asupra celor ce-1 apropiau, o ştim din mărturia boierului
grec Constantin Caragea, tradusă în româneşte de N. Iorga şi tipărită în cartea sa despre
Mănăstirea Neamţu. Ce va fi fost puterea lui personală de a stăpâni sufletele pentru a le
călăuzi şi ridica pe drumul aspru al desăvârşirii ne-o dovedeşte amploarea „paisianismului" —
curent uriaş ce a cuprins nu numai tot pământul românesc, dar şi o împărăţie, cea rusească,
mare cât un continent întreg.
Sfântul Paisie era preocupat să organizeze o școală ascetico-filologică pentru a promova
scrierile Sfinților Părinți, a căror manuscrise le adunase în Sfântul Munte, dar şi să finanţeze
lucrarea de traducere a acestora, din partea cărora a întâmpinat serioase probleme. Observă
corect, profesorul A. Tahiaos, faptul că, „pentru prima dată în sânul monahismului răsăritean
este întâlnită o şcoală ascetico-filologică în care se cunoşteau foarte bine textele (patristice) şi
se abordau din perspectivă criticofilologică”. Iscusitul ascet moldovean, surprinde foarte
potrivit faptul că monahismul şi asceza, fără o întemeiere patristică şi teologică şi fără o
călăuză duhovnicească neînşelătoare, nu pot exista ca etos şi gândire autentic ortodoxe.
Monumentul cel mai impunător şi mai important realizat de stareţul Paisie Velicicovski în
calitate de traducător, şi singura sa operă tipărită în timpul vieţii a fost, fără îndoială,
versiunea slavonă a Filocaliei, intitulată Dobrotoljubje(1783). Cartea avea să facă epocă, în
devenirea spirituală a societăţii ruseşti, şi să stea - mai mult decât originalul grec la originea
interesului universal pentru Filocalie din zilele noastre. Pentru români, Dobrotoljubje este,
înainte de toate, dovada vocaţiei europene a spiritualității și vieții liturgice românești și
valorificarea ei și spațiile ortodoxe grecești și slave.
Un rol important l-a avut Starețul Paisie în organizarea monahismului românesc, în
perioada nemțeană, care poate fi sintetizat în trei etape: a intensificat Regulile monahale după
modelul athonit, aceasta constând în viața de obște, cu ascultare față de stareț, cercetarea
Scripturilor și scrierile Sfinților Părinți, iubire milostivă față de călugării bătrâni și bolnavi,
ospitalitate față de străini și față de pelerini; în al doilea rând a intesificat legătura dintre viața
de obște și rugăciunea inimii, iar preocuparea principală în viața monahală să fie participarea
la Sfintele Slujbe după tipicul grecesc, iar după rugăciunea în comun să fie continuată în
chilie, rugăciunea particulară rostind numele lui 19 Iisus. În acest fel, Paisie aduce un element
nou, și anume, îmbinarea rugăciunii comune cu rugăciunea isihastă și isihamul în viața de
obște, îmbunătățind astfel viața spirituală din România, metodă care dăinuie și astăzi.
Paisianismul înseamnă toată formidabila operă de reînsufleţire a corpului Ortodoxiei
întregi, de insuflare a energiei spirituale noi, eliberată şi revărsată în contemporaneitate din
filele acoperite de praf ale Predaniei. Şi de a face tocmai din viaţa de obşte „punctul
arhimedic” al unei astfel de mari înnoiri. Un al doilea lucru, adus de Paisie, a fost revigorarea
monahismului românesc, prin scrieri filocalice traduse din limba greacă, traduceri, dintre care
cele mai multe erau mai curând o revizuire a traducerilor românești, sau traduceri din limba
slavă și greacă.
Printre principalele direcții ale așezământului paisian se numără și cele care privesc viața
și activitatea monahilor: viață de obște, o disciplină severă și în spiritul valorilor ascetice,
îndeletnicirea cu diferite meșteșuguri și preocupări de îmbogățire a culturii teologice și
artitice. Din scrierile stareţului Paisie observăm grija sa pentru păstarea unităţii în obşte, el
adresându-se atât stareţilor, dar şi monahilor, aşa cum vedem din scrisoarea către părinţii de la
Poiana Mărului, pe care îi conştientizează de importanţa încredinţării vieţii lor în mâinile unui
om duhovnicesc, a cuviosului Alexie, spunându-le: „acestuia să vă supuneţi ca însuşi lui
Dumnezeu şi din gura lui, ca din gura Domnului să primiţi cuvânt, dacă încă vreţi să aveţi
folos sufletelor voastre”(Sfântul Paisie de la Neamţ, Cuvinte şi scrisori duhovniceşti, vol. 1,
selectate şi traduse de Valentina Pelin, Prefaţă de Virgil Cândea, Ed. Doxologia, Iaşi, 2010)
Fericitul Paisie reînvia spiritul isihasmului şi puterea de viaţă a predaniei Părinţilor în plin
„Secol al lui Voltaire", el a reînviat puterea de viaţă a duhului Ortodoxiei, care din veacul al
XlV-lea şi al XV-lea nu se mai urcase la o asemenea tensiune şi putere de a rodi.
Ţelul urmărit de Paisie era de a realiza unitatea în cugete şi inimi („Şi din aceasta se naşte
în fraţi o inimă şi un suflet, iar zavistia lumească, ura, mândria, duşmănia şi alte răutăţi nu au
unde să-şi plece capul" — sta scris în cel dintâi capitol al celebrului său „Aşezământ" de fapt
„statutul" obştii şi catehismul „paisianismului").
În concluzie, paisianismul poate fi definit drept acel curent de revigorare a vieţii spirituale
prin readucerea în actualitate a scrierilor patristice şi reorganizare a comunităţii monahale sub
forma vieţii de obşte, după modelul dat de marii Părinţi ai Bisericii. Stareţul Paisie nu a
pretins „niciodată altceva decât reintroducerea principiilor autentice ale doctrinei patristice
răsăritene tradiţionale în viaţa monahală. El a avut un dar aparte de a ţese, din diversele fire
ale tradiţilor spirituale răsăritene un edificiu trainic”, pe care l-a lăsat moştenire ucenicilor săi
de la Neamţ şi din alte obşti monahale.
Paisie Velicikovski fără Ţara Românească şi Moldova ar fi fost ca un Napoleon fără
Franţa şi fără poporul francez. Cine-1poate concepe pe Napoleon în afara acestor două
„condiţii”? La fel este a-l respinge pe Paisie afară din pământul şi sufletul românesc.
În fine, meritul lui Paisie nu constă în exersarea virtuţilor ascetice. Acest lucru l-a făcut
monahismul din totdeauna. Proprie paisianismului este articularea sa socială (Em. Timiadis,
Monahismul ortodox. Ieri-astăzi), îndreptarea sa către lume. Marea operă de traduceri
patristice nu este făcută în mod exclusiv pentru monahi, ci este o încercare de popularizare a
puterii rugăciunii, a puterii spirituale a monahismului într-un veac, poate nu întâmplător, al
luminilor (raţiunii). În vremea în care în Apus începea secularizarea, în Răsărit neoisihasmul
paisianist continua, ca pe vremea lui Palama, să se încăpăţâneze în a arăta că raţiunea nu te
apropie de Dumnezeu. Sau, raţiunea singură nu te apropie de Dumnezeu, fără interiorizare
spirituală. Şi aceasta, nu prin a nega puterea ştiinţei şi a culturii cum li se pare multora azi că
ar fi propriu Ortodoxiei, ci mai mult prin a afirma puterea trăirii prin rugăciune. De aceea nu
este întâmplătoare declanşarea întregului proces de traduceri ale acelora care constituiau
exemplul suprem pentru demersul acesta paisianist - Sf. Părinţi, ca unii care reuşiseră perfecta
armonizare a ştiinţei cu credinţa.
 Neoisihasmul îşi găseşte până azi ecourile în Ortodoxia română, prin aceea că opera de
traducere a Marilor Părinţi ai Bisericii este continuată de ucenicii lui Paisie şi reeditată în
secolul nostru de marele teolog român Dumitru Stăniloae, el retraducând practic tot ceea ce
constituise altădată Filocalia veneţiană, adăugând texte noi. Dar până la el, Paisie şi şcoala sa
îşi găsiseră drept continuatori doi mari ierarhi: pe Veniamin Costachi, mitropolit al Moldovei
şi pe Grigorie Dascălul, mitropolitul Ţării Româneşti, ei înşişi traducători de excepţie din
limba greacă. Perioada secolului XIX este una care se desfăşoară prin excelenţă sub semnul
paisian, cel puţin din punct de vedere cultural. Venise vremea ca limba română să se impună
definitiv, iar aceasta se datora, în mare măsură, ucenicilor isihaşti ai lui Paisie Velicikovski.
Încă o dată, faptul de a avea primii în limba naţională, printre celelalte popoare ortodoxe,
“Filocalia” nu este puţin lucru, eveniment la fel de important ca acela al traducerii şi
impunerii definitive a sfintei Liturghii în româneşte. nu uităm aici să pomenim pe stareţul
Gheorghe al marii Lavre de la Cernica, cât şi pe un alt mare reprezentant al isihasmului şi
trăirii duhovniceşti în duhul ortodox cel mai autentic, Sf. ierarh Calinic de la Cernica. Prin ei,
paisianismul se mutase de acum în Ţara Românească, aproape de Bucureşti.
Sunt încă mulţi alţii care s-au impus pe tărâmul rugăciunii inimii şi care şi-au adus
contribuţia la întărirea Ortodoxiei româneşti pe plan european. Demnă de reţinut este
adevărata atmosferă ecumenică ce a însoţit epoca lui Paisie, atmosferă datorată prezenţei în
mănăstirile româneşti a acestor oameni, provenind din mai toate naţiile ortodoxe. Nu este
meritul exclusiv al românilor declanşarea acestui curent-fenomen, dar, odată declanşat,
românii au profitat de el, oferind posterităţii preţioasa operă de (tr)aducere în limba naţională
a Marilor Părinţi ai Bisericii. Ea a fost continuată până azi şi prin apariţia unei noi serii
apărute începând cu anul 1978, din iniţiativa vrednicului de pomenire Patriarh Iustinian
(1948-1977). Seria se numeşte “Părinţi şi Scriitori bisericeşti” şi cuprinde sau încearcă să
cuprindă aproape toate operele importante ale Sfinţilor Părinţi din perioada patristică şi post-
patristică.
De asemenea cuviosul Paisie a fost nu numai un bun muzician dar gi un
pasionat pentru muzica.*' Avea un deosebit simt muzical cu o voce clara gi
gravS, el fiind printre primii care a cerut transcrierea din psaltica in liniara
realizand armonia pe trei sau patru voci. Cuviosul Paisie a contribuit gi prin
muzica la introducerea limbii romane in cult diminuand influenta greceascS gi
in acelagi timp incepand imbinarea recitalului liturgic slavon cu muzica
autohtona romaneasca cu ugoare accente folclorice. Este deosebit de important
acest aspect pentru cultura veche romaneasca. Paisie a lasat o mogtenire demna
de luat in seama lasandu-ne In manuscris peste 300 lucrari intre care se
detageaza tiparirea in anul 1793 a „Filocaliei". Este unanim recunoscuta
influenta cuviosului Paisie in monahismul ortodox romanesc dar gi in
Balcani. ,,Paisianismul" dainuiegte gi astazi In manastirile noastre, iar regulile
sale sunt respectate cu strictete de adevaratii traitori din manastiri gi schituri.
Dupa cuvantul celui ce i-a fost duhovnic, Vasile de la Poiana Marului, Paisie era
de acord ca cel ce traiegte singur lucreaza numai pentru sine, lar cel ce traiegte
in obgte lucreaza numai pentru Domnul din iubire de Dumnezeu. De aceea se
cuvine ca noi neputinciogii sa tinem calea Imparateasca, petrecand mai multi ani
la un loc. In felul acesta gi ispitele le vom birui gi de pacatul iubirii de sine ne
vom izbavi. ( citim in Revista Teologică 1/1995)
„Ceea ce ni se pare că a adus el în monahismul românesc nu e preocuparea de rugăiciunea lui
Iisus, căci acesta s-a menţinut mereu între miile de sihaştri din munţii ţărilor române -
afirmft D. Stăniloae - ci o introducere a acestei rugi"tciuni în viaţa de obşte şi prin aceasta o
înviorare a spicritualităţii isihaste în ea şi prin ea o înviorare a vieţii de obşte." Analele
Bucovinei .p 75
Încheiem aceste pagini despre nevoinţele Stareţului Paisie cu caracterizarea făcută într-o
istorie a literaturii române, care l-a inclus printre marile sale personalităţi: „Şcoala lui Paisie a
avut un efect pozitiv pentru că a contracarat curentul de grecizare şi a favorizat impunerea
limbii poporului în Biserică, cultură şi literatură”, iar în perioada când Paisie a fost stareţ,
„mănăstirea Neamţu a devenit un important centru al monahismului ortodox”. Opera
Cuviosului Paisie, cristalizată pe pământul românesc, a reînnoit aşezământul monahal, a
dezvoltat arta scrisului, a cultivat dragostea către scrierile patristice, răspândite apoi de la
români la greci şi la slavi.
Cinstind pe Cuviosul Paisie, cinstim Biserica Ortodoxă Română şi totodată instituţia
aşezământului monahal, în care, cu metode duhovniceşti novatoare, el a activat şi a lăsat urme
nepieritoare.
Reactualizarea operei Cuviosului Paisie ramane valabilă și în zilele noastre, unde suntem
chemați să vedem în această moștenire o importanță pentru noi și generațiile viitoare, un
model de sfințenie si evlavie.
 Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi
Departamentul pentru Pregătire a Personalului Didactic
Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae”

Lucrare Metodico-Științifică pentru obținerea Gradului Didactic I în Învățământ

Sfântul Cuvios Paisie Velicikovski-viața și activitatea. Actualitatea și

importanța paisianismului pentru educația religioasă de astăzi

Coordonator științific:
Pr. Lect. Univ. Dr. Daniel Niță-Danielescu

Candidat:
Prof Toma Marian

Sesiunea 2023-2025
Planul lucrării
 Argument
1. Viața Sfântului Cuvios Paisie Velicikovski
2. Trăirea și lucrarea duhovnicească oglindită în diverse așezăminte paisine
a) Trăirea și lucrarea duhovnicească oglindită în așezămîntul paisian din Schitul
Sfântului Ilie de la Muntele Athos
b) Trăirea și lucrarea duhovnicească a Sfântului Părinte oglindită în așezămîntul
paisian din Mănăstirii Dragomirna
c) Trăirea și lucrarea duhovnicească a Sfântului Părinte oglindită în așezămîntul
paisian din Mănăstirii Secu
d) Trăirea și lucrarea duhovnicească a Sfântului Părinte oglindită în așezămîntul
paisian din Mănăstirii Neamț
3. “Școala” ascetico-filologică și mișcarea culturală paisiană
4. Educația religioasă ca paradigmă a educației
a) Considerații generale asupra educației
b) Importanța educației pentru om
c) Factorii educației specifici Bisericii
5. Actualitatea și importanța curentului paisian oglindit ȋn educaţia religioasă din
ȋnvăţământul liceal contemporan
6. Opțional propus “Sfinți și personalități duhovnicești ortodoxe- lecție de sfințenie
pentru omul contemporan”
7. Concluzii
8. Anexe
Bibliografie

Argument
 Pr Paul Mihail vorbind despre paisinism, spunea că “Sec. XVIII a trecut sub semnul a
doi mari cărturari fiind definit astfel ca epoca lui Dimitrie Cantemir și a lui Paisie”.
În secolul “luminilor”, Sfântul Paisie Velicicovski, a aprins la poalele Carpaților, un alt
gen de “lumini”: ale Ortodoxiei, ale tradiției patristice și bizantine transformată în lucrarea vie
asupra oamenilor. El unește popoare și culturi (slavă, greacă și română), făcând din Poltave,
centru ucrainean al regimentului de Kazaci.
Alexandru Delcea, în 1935, afirmase, că Paisie „ prin munca sa prodigioasă a brăzdat în
întreaga Ortodoxie un curent nou de redeşteptare a veacurilor primare în monahismul decăzut
", curent ce se va numi paisianism, o formulă de viață spirituală care punea la temelia înălțării
spiritului uman nu izolarea, ci viața în comuniune cu semenii, dar și o rechemare la o nouă
viață a moștenirii patristice și a spiritualității bizantine în întregimea ei, printr-o uriașă muncă
de traduceri concomitente în două limbi: în română și slavonă; referitor la aceasta, Părintele
Ilarion Felea preciza faptul că „paisianismul este renaşterea monahală şi mişcarea culturală
încolţită în Academia Movileană de la Kiev, iniţiată la Muntele Athos şi desăvârşită în
Moldova veacului al XVIII-lea de către călugărul Paisie Velicikovski” (Paisie şi
paisianismul), iar Nazada Pavloci, cercetand viața și activitatea sa prolifică, spunea că “fără
Sfântul Paisie, nu putem înțelege frăția de la Optima”. Putem spune și că Paisie Velicikovski
fără Ţara Românească şi Moldova ar fi fost ca un Napoleon fără Franţa şi fără poporul
francez.
Trecând acum strict la lucrarea de cercetare pe care o voi face în vederea obținerii
gradul didact I în învățământ, un motiv, pentru care am ales să cercetez viața și lucrarea
marelui isihast, este evlavia, pe care, multe popoare, o exprimă față de Sfântul Paisie, prin
traducerile patristice și filocalice în literatura slavă și română, astfel contribuind la
îmbogățirea tezaurului spiritualității creștine.
Obiectivul cercetării este de a scoate în evidență rolul pe care l-a avut Paisie în
revigorarea spiritualității ortodoxe universale, în veacul rațiunii revoltate al iluminismului
rationalist, dar și, având în vedere exigenţa în opţiuni de viaţă, lipsa de compromisuri,
vizibilă atât de timpuriu la Sfântul Paisie, râvna lui pentru cunoaşterea Părinţilor ca surse
inepuizabile de răspunsuri, caracterul puternic ascetic şi ancorat liturgic al vieţii sale, care îl
proiectează pe Cuviosul Paisie de la Neamţ în criza de modele actuale, ca un reper autentic,
permanent viabil într-o istorie vie, la care orice teolog, monah, creştin, cu precădere pentru
“tânărul contemporan” aspiră în necesitatea formării sale duhovnicești.
Metodele didactice pe care le voi folosi sunt cea expozitivă, urmată de cea
comaparativă. Nu vor lipsi nici mijloacele analitice pentru realizarea unui tablou complet al
rolului cărturăresc de traducător în reînnoirea isihastă și în organizarea slujirii în ortodoxia
românească unde a petrecut cel mai mult timp și metoda aplicabilității în procesul educativ-
moral în învățământul liceeal al tinerei generații.
Lucrarea se va împărți în două părți însumând șapte capitole. Prima parte va fi una
teoretică, ce va reliefa viața și misiunea cărturărească a Sfântului Paisie Velicikovski, iar cea
de-a doua va fi una practică, în care voi avea în vedere faptul că școala nu te învață pentru
școală, ci pentru viață ( Socrate) și astfel putem să spunem că școala, ca un factor esențial al
educației, modelează și conferă modele de viață veșnică, pentru ca urmându-le să primim si
noi răspuns bun la judecata finală.
În cele ce urmează, voi prezenta succint cele șapte capitole. Astfel:
În partea introductivă, îmi voi exprima argumentul ce m-a determinat să aleg tema
acestei lucrări, după care voi expune obiectivele urmărite și metodele științifico-didactice pe
care le voi folosi în elaborarea temei.
Primul capitol al lucrării prezintă viața Sfântului Cuvios Paisie Velicikovschi, viață ce a
fost asemănată cu a preacuviosului Antonie (Protoiereul Serghie Cetverigot), deoarece născut în
Ucraina, în orașul Poltave (20.dec.1722), se maturizează duhovnicește, trecând ca un “Harap-Alb”,
mai multe etape spiritual-monahicești, ajungând spre sfârșitul vieții sale, să fie “adevăratul luminător
al secolului „luminilor” (+15.noiem.1794).
În cel de-al doilea capitol, voi trata felul cum s-au oglindit trăirea și viața sa duhovnicească prin
lucrarea de traduceri din lb greacă și învățături ce au dus la o înoire isihastă, dar și la o luminare
culturală. Putem să spunem pe scurt, faptul că activitatea sa are trei aspecte principale, așa cum spune
Valentina Pelin atunci când vorbește despre personalitatea starețului în organizarea vieții monahale:
zelul duhovnicesc, geniala capacitate de înnoire spirituală și activitatea culturală; activitate ce poate să
fie exprimată in trei direcții, după cum observă și protoiereul Serghie Cetverigot: în Athos, îndreptând
si corectând traducerile slave; la Dragomirna, unde s-a simțit “ca într-un rai al desfătărilor” ( Sf Paisie)
îndreptând traducerile patristice după originalul grec, iar apogeul vieții sale tipografice fiind atins la
Neamț.
Ca o încununare a vieții și a activității sale, cel de-al treilea capitol tratează importanța “școlii”
paisiene și moștenirea lăsată lumii contemporane prin curentul paisian. Adaug faptul că Sfântul Paisie
după ce a învățat la Academie (Colegiul “Frățimii” din Kiev, 1735) a dorit ca înlocuind filosofia
scolastică, să fie folosite textele patristice. Această mișcare sparge anumite sterotipuri legate de
reînoire spirituală, dar și de revoltă. ( așa cum vom vedea în unele părți rusești).
În următorul capitol, cel de-al patrulea, voi trata, ce-i drept nu exhaustiv, despre
educație, cu precădere cea religioasă, în care mă voi axa pe importanța sa și factorii ei în
societatea de azi.
Cel de-al cincilea capitol, va fi unul de natură didactică, propunând ca obiect de
cercetare metodele activ-participative utilizate şi integrate în lecţiile de religie ortodoxă care
pot ajuta la creşterea eficienţei învăţării noţiunilor teologice şi prin aceasta la creşterea
duhovnicească a elevilor din ciclul liceal, având ca model de viață și de cultură pe Sfântul
Paisie de la Neamț. Prin predarea religiei, elevii sunt invitați la reflecție, autocunoaștere și
convertire la lumea valorilor autentice, sub inspirația Duhului Sfânt. Educaţia religioasă este o
formă de comunicare care oferă elevilor posibilitatea de a se cunoaşte, de a se înţelege pe ei
înșiși, şi, de asemenea, de a-i cunoaşte şi înţelege pe cei din jur. În cadrul orei de religie,
semnificativă pentru formarea lăuntrică a copilului, profesorul are un rol
fundamental.Abilitățile profesionale ale acestuia influențează direct actul didactic și
contribuie semnificativ la cultivarea viitorului comportament al copilului, motivând
participarea elevilor atât practic, dar şi afectiv, la oră. Cercetarea va observa impactul pe care
îl are aplicarea metodelor activ-participative ȋn cadrul orelor de educaţie religioasă şi va
urmări evoluţia elevilor, gradul de implicare a acestora şi modificările survenite în
personalitatea lor.
Cel de-al șaselea capitol va aborda metodic propunerea opționalului “Sfinți și
personalități duhovnicești ortodoxe- lecție de sfințenie pentru omul contemporan” ce va fi
structurat astfel:
 Notă de prezentare - precizează statutul opționalului propus pentru a fi studiat, face
trimiteri la contribuția opționalului disciplinei la profilul de formare al elevului de azi-
adultul de mâine, motivează cursul propus din perspectiva nevoilor de învățare pe care le
au elevii.
 Competențe generale și specifice
 Exemple de activități de învățare
 Conținuturi
 Sugestii metodologice
 Bibliografie
În concluzie, voi aduce în atenție întrebarea: “Se mai poate azi să se vorbească despre
un pasinianism, într-o lume ce și-a pierdut direcția și modelele sunt antimodele?” DA. Voi
aduce ca un prim răspuns, “Paisian s-a numit nu numai cel ce a viețuit în obștea sfântului, ci
tot cel ce a viețuit într-o obște, într-un duh în care se pune accentul în faptă, bună rânduială și
în duhul cuvântului”, (Iustin Popovici) și faptul că reactualizarea operei Cuviosului Paisie
ramane valabilă și în zilele noastre, unde suntem chemați să vedem în această moștenire o
importanță pentru noi și generațiile viitoare, un model de sfințenie si evlavie.
Privind şi analizând filosofia lui Socrate, existenţialistul Kirkegaard, era conştient că nu
poate fi întru totul creştin, pentru că numai Hristos a fost creştin cu adevărat, iar mai aproape
de zilele noastre, Cuviosul Sofronie Saharov, mărturiseşte că „a trăi creştineşte este cu
neputinţă, creştineşte se poate doar muri … aceasta este calea îngustă ce duce la viaţă, astfel
putem să spunem și noi că modelul de trăire paisian pe care încercăm să-l urmăm, atât din
punct de vedere cultural, cât și duhovnicesc, nu poate fi îndeplinit în totalitate, însă el trebuie
să fie năzuinţa noastră continuă.

Bibliogafie selectivă

I. Izvoare
1. Biblia sau Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii
Ortodoxe Române, Bucureşti, 1994.
2. Noul Testament cu Psalmi, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii
Ortodoxe Române, Bucureşti, 1991.
II. Dicționare
1. Cristea, S., Dicţionar de pedagogie, Grupul Editorial Litera. Litera International,
Bucureşti,2000;
2. Guțu, G. Dicţionar latin - român, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică", Bucureşti,
1983.
3. Preda, Emil,  Dicționarul sfinților ortodocși, Editura Lucman, București, 2000;
III. Lucrări auxiliare
 a) Cărți
1. Bălan, Ioanichie, Pateric Romanesc, Editura Institutului Biblic și de Misiune a
Bisericii Ortodoxe Române, București, 1980;
2. Bulacu, Preot Mihail , Pedagogie creștină ortodoxă, București, 1935;
3. Cândea, Virgil, Românii în reînnoirea isihastă, Trinitas, Iași, 1997;
4. Cetfericov,protoiereul, Serghie , Paisie- Starețul Mănăstirii Neamțului din Moldova.
Viața, învățătura și influența lui asupra Bisericii Ortodoxe, ediția a III-a, Ed. Nemira,
București, 2002;
5. Ciolan, Arhim. Macarie , Neoisihasmul paisian – reînduhovnicirea vieţii noastre
bisericeşti, Ed. Samia, Iaşi, 2005;
6. Cucoş, Constantin, Pedagogie, editura  Polirom, Iaşi, 1996;
7. Dan, Zamfirescu, Paisianismul, un Moment Romanesc in Istoria Spiritualitatii
Europene , Editura Roza Vanturilor Bucuresti , 1996;
8. Danielescu, Pr. lect. dr. Daniel , Emilian-Iustinian Roman, Izvoare privitoare la
istoria monahismului românesc, sec. XVI-XXI, tipărită cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului
Teofan, Mitropolia Moldovei și Bucovinei, editura Doxologia, 2011;
9. Drăgoi, Eugen-Dan, Viaţa Cuviosului Paisie de la Neamţ: manuscris românesc
inedit, Ed. Partener, Galaţi, 2002;
10. Felea, Pr. Ilarion V., Paisie şi paisianismul, Tip. Eparhiei Ortodoxe Române, Cluj,
1940;
11. Gordon, Pr. Prof. Dr. Vasile, Introducere în catehetica ortodoxă, tipărită cu
binecuvântarea Prea Fericitului Părinte Teoctist, București, 2004;
12. Guranda, Mihaela , Fundamente pentru o știință a educației, Editura Academiei
Forţelor Aeriene Henri Coandă , Braşov, 2010;
13. Ică, diacon Ioan I. jr., Cuviosul Părinte de la Neamț, Autobiografia şi Vieţile unui
stareț, ediția a III-a, ed. Deisis, Sibiu, 2015;
14. Iorga, Nicolae, Mănăstirea Neamțului. Viață călugărească și muncă pentru cultură,
Vălenii de Munte, 1912;
15. IPS Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Viaţa Cuviosului Paisie de la
Neamţ, Trinitas, Iaşi, 1997;
16. Irineu, Episcop de Ekaterinburg şi Irbit, Educația religioasă. Învățături pentru copii
şi tineri, Sophia, Bucureşti, 2002;
17. Mcguckin, John Anthony, Biserica Ortodoxă de Răsărit, traducere din limba
engleză de MIhai Moroiu, Baroque Books Arts, București, 2020
 18. *** Monahismul Ortodox Românesc. Istorie, contribuții și repertorizare. Volumul
1, Basilica, 2014;
19. Morariu, Iuliu-Marius, Spiritualitate și isihasm românesc -articole și eseuri
teologice-, volum apărut cu binecuvântarea † Ioan Casian, Episcopul Ortodox Român al
Canadei, Presa universitară, 2013;
20. Opriş, Dorin (coord.), Coordonate ale cercetării pedagogice în domeniul educaţiei
religioase, Alba Iulia, Reîntregirea, 2009;
21. Păcurariu, Pr. Prof. Dr. Mircea , Sfinți daco-romani și români, Ed. Trinitas, Iași,
1994;
22. Pelin, Valentina, Paisianismul în contextul cultural și spiritual sud-est și est
european, (secolele XVIII-XIX), Carte tipărită cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Teofan,
Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, ediție îngrijită și revizuită de acad. Andrei Eșanu și
Valentina Eșanu, editura Doxologia, Iași, 2017;
23. Idem, Sfântul Cuvios Paisie de la Neamț, viața și moștenirea sa duhovnicească,
editura Dohologia, Iași, 2022;
24. Petre, Cornea, Originile romatismului românesc, spiritul public, mişcarea ideilor şi
literatura între 1780-1840 , Ed. Minerva, Bucureşti, 1972;
25. P.F. Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Pe treptele slujirii, vol.
II, Bucuresti, 1995;
26. Platon, schimonah, Viaţa Prea Cuviosului Părintelui nostru stareţului Paisie,
tradusă din ruseşte de ieromonahul Chiriac, Neamţ, 1836;
27. Plămădeală, +Antonie, Tradiţie şi libertate în spiritualitatea ortodoxă, Axios, 1995;
28. Idem, Paisie Velicikovski, în “Dascăli de cuget şi simţire românească”, Bucureşti,
1981;
29. Rămureanu, Ioan, Sesan Milan, Bodagae Teodor, Istoria Bisericească Universală ,
Editura Institutului Biblic și de Misiune a Bisericii Ortodoxe Romane, București, 1993;
30. Sfântul Paisie de la Neamţ, Cuvinte şi scrisori duhovniceşti, vol. 1, selectate şi
traduse de Valentina Pelin, Prefaţă de Virgil Cândea, Ed. Doxologia, Iaşi, 2010;
31. Simonopetritul, Ieromonah Theologos, Sfântul Paisie și ucenicii lui în Sfântul
Munte și în mănăstirea Simonopetra, traducere din neogreacă și greacă veche de Ierom
Nathanael Neacșu, tipărită cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Teofan, Mitropolitul
Moldovei și Bucovinei, Doxologia, Iași, 2014;
32. Stan, Conf. univ. dr. Cristian, Teoria educației-Perspective interdisciplinare în
teoria și practica educațională, Presa Universitara Clujeana, Cluj-Napoca, 2001;
 33. Stăniloaie, Dumitru, Din Istoria Isihasmului în Ortodoxia Română , în Filocalia ,
vol. VIII , Bucuresti, 1979;
34. Şebu, pr. prof. univ. dr., Sebastian; Opriş, prof., Monica; Opriş, prof., Dorin,
Metodica predării religiei, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2000;
35. Stupacenco, Lidia , Pedagogie (I). Bazele generale ale pedagogiei, Bălţi, 2006;
36. Târcovnicu, Victor, Pedagogie generală, Editura Facla, Bucuresti, 1975;
37. Timiş, Vasile, Misiunea Bisericii şi educaţia. Consilierea educaţională, Editura
„Cartea Creştină”, Oradea, 1994;
38. Idem, Religia în şcoală. Valenţe eclesiale, educaţionale şi sociale, Presa
Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2004.
39. Tsachachis, Arhim. Hrisant, Sfântul Paisie Velicikovski- înnoitor al vieții monahale
și organizator al slujirii liturgice. Influențele operei sale în Bisericile Slavă, Greacă și
Română, tipărită cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Teofan, Mitropolitul Moldovei și
Bucovinei, editura Doxologia, Iași, 2021;
40. Vanca, Dumitru , Icoana și cateheza, Editura Reintregirea, Alba Iulia, 2005;
41. Zamfirescu, Dan, Paisianismul -– un moment românesc în istoria spiritualităţii
europene, ediţie de dr. Ed. Roza Vânturilor, Bucureşti, 1996.
b) Studii și volume
1. David, diac. Petre I., Cuviosul Paisie cel Mare (Velicicovschi), un desăvârșit monah
român. Noi cercetări și ipoteze, în ”Biserica Ortodoxă Română”, nr. 1-2/1975;
4. Idem, Cuviosul Paisie cel Mare (Velicikovski), un desăvârşit monah, Bucureşti, 1975.
5. Drăgulin, Gheorghe I., Filocalia. De la Vasile cel Mare Pana în zilele noastre, în
“Studii Teologice” , nr. 1-2/1980;
6. Eftimie, Andrei, Influenţa paisiană în mănăstirile româneşti, “Mitropolia Ardealului”,
XI, 1966, nr. 6.
7. Ispir, V. Gh., Principiile educaţiunii creştine, în „ Biserica Ortodoxă Română „ ,  nr 1-
3/1946;
8. Ivan, diacon prof Ioan, Actualitatea „Așezământului” starețului Paisie Velicicovschi,
în ”Mitropolia Moldovei și Sucevei”, nr. 8-9/1957;
9. Mihail, pr. Paul, Starețul Paisie de la Neamț înnoitorul monahismului, în ”Mitropolia
Moldovei și Sucevei”, nr. 5-6/1962;
10. Idem, Traduceri patristice ale starețului Paisie, în ”Mitropolia Olteniei”, an.
XXIV, 1972, nr. 3-4;
11. Idem, Cuviosul stareţ Paisie de la Neamţu, în vol. “Sfinţi români şi apărători ai
legii strămoşeşti”, Bucureşti, 1987;
 12. Moisescu, Gh., Contribuţia românească pentru susţinerea Ortodoxiei în cursul
veacurilor, “Ortodoxia”, nr. 2/1953;
13. Moldoveanu, Pr. Ioan, Prezenţa românească la Sfântul Munte Athos, “Glasul
Bisericii”, 1999, nr. 5-8/1999;
14. Muresanul, Ignatie (Ilie), „Explicitul articulat” al tradiţiei isihaste la români:
secolul XVIII – a doua jumătate a secolului XX, în “Altarul Reîntregirii”, nr 1/2008;
15. Idem, „Implicitul trăit ” al tradiţiei isihaste la români: de la origini până în
secolul XVIII, în “Altarul Reîntregirii”, nr 1/2006;
16. Nicolaocoic, Vichentie, Paise Velicikovski și literatura religioasă, în “Analele
Bucovinei”, nr. 1-2/1994;  
17. Opriș, Dorin, Aspecte generale ale cercetării pedagogice în domeniul educaţiei
religioase, în “Altarul Reîntregirii”, nr. 1/2006;
18. Popescu, Dumitru, Isihasmul românesc, în “Almanahul Episcopiei Sloboziei şi
Călăraşilor”, 2001;
19. Popescu, Emilian, Monahismul timpuriu pe teritoriul României, în “Analele
Universităţii “Al. Ioan Cuza” - Iaşi, 1994;
20. Popescu, pr.prof.dr. acad, Niculae M. , 160 de ani de la moartea lui Paisie
Velicicovschi, în “Mitropolia Olteniei”, nr. 1-2/1955;
21. Procopan, Eugen, Paisie Velicikovski. Schiţă istorică despre viaţa şi opera sa,
în, “Revista Societăţii Istorico-arheologice din Chişinău”, vol. XXIII/1933.
22. Telea, Drd. Marius, Mișcarea isihastă și legăturile cu românii, în “Revista
Teologică”, nr. 1/1995;
23. Timiș, Vasile, Programa școlară ca document oficial în cadrul educației
religioase, în “Studia Universitatis Babeș-Bolyai”, seria Theologia Ortodoxa, nr. 2/2006;
***M.E.N., Curriculum național. Programe şcolare. Aria curriculară Om şi Societate,
Bucureşti, 1999, p. 5
***Programa şcolară.Religie, cultul ortodox, aprobată prin Ordinul Ministrului nr.
4769 din 25.10.1999