POVESTIRI Limbajul inimii: sfânt, tainic, creștinesc, îngeresc, ceresc, duhovnicesc, hristic, dumnezeiesc
educative,instructive
ISTORIOARE Litera R - Rugăciunea
informativ-formative
Alfabetul iubirii Învățătura înțelepciunii
Rugăciunea pentru altul
Într-o zi, îmi istorisea un prieten, mă aflam în vizită la o familie.
O femeie cu privirea blajină povestea celor din jur că o cunoscută
a ei are o fetiţă bolnavă; suferinţa ei este ascunsă şi nici un
doctor nu i-o poate afla. Fetiţa se topeşte pe zi ce trece fără
dureri şi nimeni nu o poate ajuta cu nimic. Mama ei plânge pe
ascuns, tatăl ei e trist, iar lumea care o cunoştea spunea cu
lacrimi în ochi: „ - Sărmana Marta e bolnavă”.
Adeseori Marta întreba pe mama ei: „ - Ce am eu, mamă dragă?”
Şi doamna care povestea, întreba pe cei din jur:
— Ce credeţi că se va întâmpla cu fetiţa aceasta?
Eu am tăcut, cutremurat de un fior de milă. Am simţit atunci că
iubesc cu adâncă putere pe fetiţa aceea necunoscută mie. Când am
plecat se înnoptase; cerul era plin de stele şi eu simţit nevoia,
dintr-o dată, de o singurătate desăvârşită, ca pentru a da cu ochii
de Dumnezeu. Cum vremea era frumoasă am ieşit spre câmp.
Călcând pe iarbă, mi se părea că plutesc şi gândindu-mă la fetiţa
bolnavă, auzii limpede în cugetul meu: „ - Ce pot face eu pentru
ea?” Privii către cer. Deodată simţii o răcoare binefăcătoare şi
parcă puterea nevăzută a lui Dumnezeu îmi şoptea:
— Să te rogi cu putere şi căldură pentru ea!
Aşa am auzit, rar şi clar, cuvânt cu cuvânt. Inundat de o iubire
negrăită, căzui în genunchi şoptind: „Mă rog pentru Marta!”
Din noaptea aceea, de fiecare dată când mă rugam, în rugăciunea
mea ceream de la Dumnezeu şi sănătate pentru Marta. Să te rogi
pentru o fiinţă pe care tu nu o cunoşti! Niciodată n-aş fi crezut
că poate fi pe lumea aceasta o faptă mai dezinteresată ca aceasta:
să te rogi pentru cineva pe care nici măcar nu-l cunoşti. Sufletul ţi
se umple de o căldură şi lumină, cu neputinţă de a le descrie.
Şi m-am rugat mereu.
Şi iată că în altă zi, întâmplarea mă duse în casa unui alt prieten
de-al meu. Nu cunoşteam toată lumea de acolo şi de aceea
stăteam mai retras într-un birou, gândind şi la fetiţa mea Marta, pe
care sufletul o simţea cu putere.
Priveam spre forfotul de lume din camerele vecine, când veni
spre biroul meu o fetiţă vioaie, îmbrăcată în alb şi cu privirea
cercetătoare. Când îi văzui privirea avui o cutremurare: aceasta
trebuie să fie Marta! Sigur că e ea!
O chemai şi veni voioasă.
— Tu nu eşti Marta?
Ea mă privi cu mirare, dar liniştită:
— Da, eu sunt Marta.
— Acuma eşti bine, sănătoasă?
— Da, acum sunt sănătoasă, sunt foarte bine.
— Bravo, foarte bine apăsai eu cu adâncă mulţumire.
Fetiţa se uită la mine cu o privire întrebătoare şi-mi zise repede:
— De unde mă cunoşti?
— Rămăsei încurcat.
— Eu? Nu te cunosc dar… dar… te cunosc… O pasăre albă,
care se cheamă Pasărea Domnului, mi-a spus că ai fost bolnavă
şi că acuma te-ai făcut bine!
Fetiţa râse fericită şi plecă în salon.
Eu, cu lacrimi calde, în acel birou, nevăzut de nimeni, am
mulţumit lui Dumnezeu pentru marea Lui bunătate.
PILDE
cu tâlc moral-creștin
PARABOLE
cu înțeles sufletesc
Școala vieții Calea adevărului
Puterea rugăciunii
O femeie îmbrăcată sărăcăcios, cu o privire de om învins, a
intrat într-o zi într-o băcănie. S-a apropiat de stăpânul
magazinului într-un mod foarte umil și l-a întrebat dacă nu ar
putea să-i dea și ei pe datorie câteva alimente.
I-a explicat cu glas ușor că soțul ei este foarte bolnav, că nu
poate munci, și că au și șapte copii, care trebuie hrăniți.
Băcanul, a privit-o de sus și i-a cerut să părăsească imediat
magazinul său. Având însă în gând nevoile familiei sale, femeia i-
a mai spus:
- Vă rog, domnule, o să vă aduc banii înapoi de îndată ce voi
putea. Băcanul însă îi spuse că nu-i poate da pe datorie, pentru că
nu are credit deschis la magazinul său. Lângă tejghea se mai afla
încă un client, care a auzit discuția dintre cei doi. Clientul făcu
câțiva pași înainte și îi spuse băcanului că o să acopere el costurile
pentru orice are această femeie nevoie pentru familia sa. Băcanul
răspunse parcă în silă:- Ai o listă cu cumpărăturile de care ai
nevoie? Femeia a răspuns: - Da, domnule.
- Bine, spuse băcanul, atunci pune-o pe cântar și eu o să-ți dau
marfă de aceeași greutate cu lista dumitale.
Femeia, ezitând o clipă, cu privirea în jos, băgă mâna în geantă
și scoase o bucățică de hârtie pe care scrise ceva în grabă.
Apoi puse cu grijă bilețelul pe cântar, cu privirea tot aplecată.
Ochii băcanului și ai celuilalt client priveau plini de uimire cum
cântarul stătea înclinat în partea cu hârtia. Băcanul, privind la
cântar, s-a întors ușor către client și îi spuse mormăind: - Nu-mi
vine să cred! Clientul a zâmbit, iar băcanul a început să tot pună
pe cântar alimente. Cântarul tot nu se echilibra, așa încât acesta
tot punea pe el alimente, din ce în ce mai multe, până când pe
cântar nu a mai încăput nimic. Băcanul ședea privind cu dezgust.
În fine, smulse bucățica de hârtie de pe cântar, și o privi cu mare
uimire. Nu era vorba de o listă de cumpărături, ci era o
rugăciune, care spunea aşa:
“ - Iubite, Doamne, Tu îmi cunoști nevoile, așa că eu le pun în
mâinile Tale”. Băcanul îi dădu femeii alimentele și privea în
continuare tăcut şi înmărmurit. Femeia îi mulțumi și plecă din
magazin. Numai Dumnezeu știe ce greutate are o rugăciune.
 ”Doamne, dacă e aşa, atunci dă-mi, te rog,
Sănătate, fericire, succes şi mulţi bani”
Într-o noapte o femeie avu un vis ciudat, de parcă vânzător la
magazin era Însuşi Dumnezeu.
– Doamne, Tu eşti? – întrebă cu bucurie femeia.
– Da, Eu sunt! – îi răspunse Domnul.
– Ce pot cumpăra de la Tine? – Îl întrebă ea.
– De la Mine poţi cumpăra orice – Îi fusese răspunsul.
– Dacă e aşa, atunci dă-mi, te rog, sănătate, fericire, succes şi
mulţi bani.
Domnul îi zâmbi binevoitor şi se duse să-i aducă produsele
comandate. În scurt timp El se întoarse cu o cutiuţă în mână.
– Asta e tot? – exclamă mirată şi dezamăgită femeia.
– Da, asta e tot – îi răspunse Domnul – oare n-ai ştiut că la
„magazinul Meu” se vând doar „seminţele” cuvintelor și ale
harului, dar trebuie să lucrezi pentru roadele sufletești și
trupești? Sfântul Paisie Aghioritul - Extras din ”Lupta duhovnicească”, Vol. IV
Cuvinte - cheie: R – rugăciune (cereri, dorințe: F – fericire;
S – sănătate; B – bani (serviciu); S – succes; C – Cuvântul lui
Dumnezeu („semințele bune”); F – faptele bune („roadele”)
Să nu cerem ceva peste puterile noastre
În vechime, un păstor stia ca un animal salbatic ii ucide oile si
hotari sa-l omoare. Ajuns in fata grotei in care acesta se afla,
incepu sa spuna:
- Doamne, daca il faci sa iasa din grota, o sa sacrific pentru
Tine cea mai buna oaie!
Si la putin timp dupa ce rosti acele cuvinte, a iesit din grota un
urs fioros. Când l-a văzut, pastorul a zis:
: - Întoarce-l Doamne înapoi in grota si voi sacrifica un bou!
Rugăciunea neîncetată a unei ţărănci
La părintele Paisie Olaru venise o femeie să se spovedească. Ea l-
a întrebat:
" - Părinte, cum o fi cu mântuirea mea? Eu nu ştiu multe
rugăciuni pe de rost, pentru că nu am fost dată la şcoală şi nu
ştiu să citesc". Părintele a întrebat-o:
" - Şi nu te rogi?", la care ea a grăit:
" - Mă rog, cum să nu mă rog".
" - Şi cum te rogi?".
" - Uite cum mă rog. Atunci când mătur prin casă zic în mintea
mea: " - Doamne, curăţeşte sufletul meu, cum curăţ eu gunoiul
din casă".
Atunci când spăl rufe spun din nou:
" - Spală, Doamne, negreala păcatelor din inima mea, ca să fie
frumoasă, aşa cum e o rufă curată şi spălată". Când fac orice alt
lucru spun aceleaşi cuvinte". Femeia l-a întrebat în final:
" - Părinte, o fi bună rugăciunea asta?", iar părintele Paisie i-a
spus așa: "Numai aşa să te rogi toată viaţa de acum înainte!".
Mântuirea şi rugăciunea nu stau în vorbe
Într-o zi, s-au întâlnit într-o bibliotecă trei creştini. Pătrunşi de
frumuseţea cărţilor pe care le citeau, nici nu au observat când s-a
făcut seară. Când doar ei mai rămăseseră în bibliotecă, au început
să discute aprins despre ceea ce citiseră peste zi.
Deodată, lumina s-a stins şi au rămas cufundaţi în întuneric.
Unul dintre ei zise:
Hai să ne rugăm. Să spunem fiecare “Tatăl nostru” şi poate
Dumnezeu se va îndura de cel care se roagă mai frumos şi lumina
se va aprinde. Ceilalţi doi au fost imediat de acord.
Primul a început să se roage. Ruga sa a fost atât de frumos spusă,
dar camera a rămas în continuare în întuneric.
Atunci, s-a rugat şi al doilea. Rugăciunea lui nu putea să nu te
impresioneze. Cuvintele veneau din suflet, spuse cu multă evlavie,
dar lumina a rămas tot stinsă.
În sfârşit, a început şi cel de-al treilea să-şi spună rugăciunea.
Doar că, în timp ce rostea cuvintele cu smerenie, liniştit şi cu
grijă, s-a ridicat de la masa unde se aflau cu toţii, a plecat încet,
pe bâjbâite spre intrare, a găsit tabloul electric, a schimbat
siguranţa şi s-a întors, în timp ce el îşi încheia rugăciunea,
spunând “Amin!”, întreaga încăpere fu inundată de lumină,
Apropiindu-se de prietenii săi, nedumeriţi, le spuse, arătându-le
Biblia de pe masă: Mai devreme, citeam din Sfânta Scriptură.
Când s-a stins lumina, eram tocmai la versetul care spune:
“Mântuirea şi rugăciunea nu stau în vorbe”.
Cuvinte – cheie: R – rugăciune și F – faptă bună și/sau muncă
Însușirile R – rugăciunii: S – smerenie; L – liniște; E – evlavie;
C – credință; I –iubire; I – iertare; R – recunoștință; N – nădejde.
Sinceritatea rugăciunii copiilor
Într-o zi, un preot aude o voce de copil in biserică, dar
cuvintele erau neînțelese..
Apropiindu-se de locul de unde venea vocea, el găsește un
copil care spunea ceva, și își dă seama că nu-i înţelegea
cuvintele fiindcă, de fapt, copilul repeta alfabetul.
- Atunci preotul l-a întrebat:
- De ce tot repeți literele?
- Păi, așa îmi fac eu rugăciunea, răspunde copilul.
- Cum așa? Eu aud doar că spui alfabetul, se miră preotul.
- Da, dar eu am uitat cuvintele rugăciunii și atunci îi dau
lui Dumnezeu literele, că ştie El să le pună în ordinea care
trebuie…
Cum primim răsplata
Un copil făcuse cumpărăturile a căror grijă i-o
încredințase mama.
Făcuse totul bine și cu foarte mare atenție.
Pentru a-l răsplăti, vânzătoarea de la magazin luă dintr-un
raft o cutie mare de bomboane, o deschise și i-o înfățișă
copilului.
- Ia, micuțule! Ia câte îți încap în mânuță. Copilul făcu
ochii mari și îl privi.
- Păi… atunci luați dumneavoastră în locul meu!
- De ce?
- Pentru că ai mâna mai mare.
Atunci când ne rugăm, să nu ne măsurăm cererile după
micimea credinței noastre.
Să ne amintim doar că „mâna lui Dumnezeu” - puterea
iubirii Lui milostive - este cea mai mare.
 Patru lumânări - Cum să ne rugăm?
Patru lumânări ardeau încetişor. Ambianţa era atât de plăcută,
încât le puteai auzi vorbind:
1 – Eu sunt Pacea, spunea una dintre ele, oricum, nimeni nu mă
mai poate păstra aprinsă. Cred că mă voi stinge…
2 – Eu sunt Credinţa, spunea alta. Dincolo de tot ce se întâmplă,
eu am fost lipsită de orice obligaţie, aşa că nu mai are nici un sens
să stau aprinsă. Şi numai a terminat de vorbit, că o adiere blândă a
stins-o.
3 – Eu sunt Iubirea, declară a treia lumânare. Nu mai am putere
să stau aprinsă. Oamenii mă dau la o parte şi nu-mi mai înţeleg
valoarea. Ei nu mai pot să-l iubească măcar pe aproapele lor.
Spunând acestea, s-a stins încetişor.
Între timp, în încăpere intră un copilaş, văzu cele trei lumânări
stinse şi zise:
– De ce nu ardeţi? Vai, ar trebui să fiţi aprinse mereu!
Spunând acestea, copilul începu să plângă. Atunci cea de a patra
lumânare i-a spus în şoaptă:
4 – Nu-ţi fie frică! Câtă vreme mai ard eu, le poţi aprinde din
nou şi pe toate celelalte. Eu sunt Speranţa.
Copilul luă Speranţa şi le aprinse pe celelalte…
Cuvinte-cheie: C – credința; I – iubirea; P – pacea; S – speranță.
Jertfa lumânării
E ora rugăciunii. M-aţi aprins şi vă uitaţi gânditori la mine…
Parcă aţi vrea să vă spun ceva. Ce să vă spun ? Simţiţi bucurie în
suflet ? În mod sigur eu mă bucur, pentru că am un sens numai
când ard. Nu sunt tristă, chiar dacă arzând devin mai mică. De
fapt eu am doar două posibilităţi:
Prima, e să rămân întreagă. Asta ar însemna să rămân rece, să
nu fiu aprinsă şi atunci nu mă micşorez, dar nici nu-mi împlinesc
rostul meu.
A doua, ar fi să răspândesc lumină şi căldură şi prin asta să mă
jertfesc, să mă dăruiesc chiar pe mine însumi… Asta e mult mai
frumos decât sa rămân rece şi fără rost.
Şi voi oamenii sunteţi la fel. Când trăiţi numai pentru voi,
sunteţi lumânarea neaprinsă, care nu şi-a împlinit rostul.
Dar dacă dăruiţi lumină şi căldură, atunci aveţi un sens. Pentru
asta trebuie să vă jertfiţi, să daţi ceva: dragostea, adevărul,
bucuria, încrederea şi toate sentimentele nobile pe care le
purtaţi în inimă.
Să nu vă temeţi că deveniţi mai mici… Asta e o iluzie.
Înlăuntrul vostru e mereu lumină. Gândiţi-vă, cu pace în suflet,
că sunteţi ca o lumânare aprinsă.
Eu sunt numai o simplă lumânare aprinsă. Singură luminez mai
puţin. Dar când suntem mai multe împreună, lumina şi căldura
sunt mult mai puternice.Şi la voi oamenii e tot aşa, împreună
luminaţi mai mult…
Modestia (Smerenia) , înaltă virtute creştină
„iar tu când te rogi, intră (ascunde-te) în cămara (inima) ta”
Smerenia este o virtute rară şi este ca o floare care creşte în
sufletele curate, plăcute lui Dumnezeu.
Se zice că într-o zi, îngerul florilor îi spuse tămâioarei:
„ - Ce răsplată să-ţi dau pentru mireasma cu care îmbălsămezi
viaţa oamenilor?”
Iar ea a răspuns cu smerenie:
„ - Înger bun, te rog să-mi dai puţină iarbă, ca să mă ascund.
”… Iată ce exemple frumoase şi nobile putem să luăm noi,
oamenii, şi din lumea florilor!
Mulțumirea la masă
Înainte sa mâncam, pentru ca noi totuși existam si mâncam
din mila lui Dumnezeu, si nu întotdeauna din truda noastră,
Apostolul Pavel spune așa:
„Neînțelept este cel ce spune că brațele acestea (ale noastre), m-
au hrănit si m-au crescut!” Totul vine de la Dumnezeu!
Un împărat a văzut ca supușii săi mâncau fără binecuvântare,
fiecare se pune la masa si manca cum nimerea. Intr-o zi
Împăratul, a spus unui slujitor sa vina sa fure de pe masa lor, când
vor fi toți la masa, fara sa scoată o vorba. Intra acesta când era
petrecerea in toi si fura de pe masa împăratului si fuge. Cei de la
masa s-au revoltat si i-au atras atenția împăratului, dar împăratul
a spus ca nu a văzut nimic.
Peste un timp, vine si fura iar. Boierii au reacționat si i-au spus
împăratului:
– Cum te faci ca nu vezi ca a furat, pentru ca din fata ta a furat!
– Si cu ce v-a deranjat?
– Pai cum împărate, nu-i frumos sa ai o asemenea atitudine fata
de împăratul tău. Sa furi de pe masa lui.
– Bine spus! Dar ia sa va întreb eu.. Voi care mâncați si uitați sa ii
mulțumiți lui Dumnezeu, nu sunteți oare niște tâlhari care furați
de pe masa Lui? Uitând ca El este cel ce creste si hrănește lumea?
Si s-au rușinat boierii la vorbele acestea si au plecat capetele!
Cel care face rugăciune este cel care sta cu Împăratul la masă!
Iar cel care mănâncă fără rugăciune, este hotul care fura de la
masa Împăratului!
Acestea sa le aveți in minte, pentru ca daca avem trezvia
(atenția) rugăciunii, avem simțurile curate, ureche la lucrul
bun, ochii la lucru bun, limba la lucru bun…
„Pune Doamne strajă gurii mele şi uşă de îngrădire, împrejurul
buzelor mele.”(Psalmistul David)
Mulţumim lui Dumnezeu, făcând bine oamenilor
La Roma, un tânăr suferise de o boală grea şi se făcuse bine.
Când ieşi în grădină, după atâtea zile de boală plin de bucurie
lăudă pe Dumnezeu cu glas tare zicând:
— O, Preabunule Părinte, dacă un om ar putea să-Ţi
răsplătească pentru ceva, cu câtă plăcere şi bucurie aş voi să-Ţi
dau toate avuţiile mele!
Aceste cuvinte le auzi Ion, numit Ciobanul, şi-i zise tânărului
bogat:
— De la Dumnezeu de sus vine darul cel bun; dar într-acolo nu
poţi trimite nimic; Dumnezeu primeşte mulţumirea noastră prin
locţiitorii Săi. Vino după mine!
Tânărul urmă pe moşneagul cel credincios Ion Ciobanul şi
ajunseră la o casă sărăcăcioasă. Acolo era numai sărăcie şi
suferinţă. Tatăl zăcea bolnav, mama era la fel şi se văitau că nu
aveau o bucată de pâine nici măcar pentru copiii lor care
plângeau de foame.
Tânărul se înfioră de cele ce văzu. Ion îi zise:
— Iată aici un altar pentru jertfa dumitale! Iată pe fraţii
Domnului Iisus şi pe locţiitorii Lui.
Tânărul le dădu bani pentru mâncare şi îmbrăcăminte şi îngriji de
cei bolnavi, care mulţumiră.
Morala: îndreaptă recunoştinţa ta în sus către Dumnezeu
şi apoi în jos către oameni.