POVESTIRI Limbajul inimii: sfânt, tainic, creștinesc, îngeresc, ceresc, duhovnicesc, hristic, dumnezeiesc
educative,instructive
ISTORIOARE Litera M – Milostenia sufletească și trupească
informativ-formative
Alfabetul iubirii Învățătura înțelepciunii
UN BUN CREȘTIN
Intr-o dimineața, înainte de a pleca la câmp, un țăran i-a
chemat pe cei patru fii ai săi si i-a dat fiecăruia cate o piersica.
Când s-a întors de pe câmp, i-a întrebat ce au făcut cu darul primit
dimineața.
1. Primul i-a răspuns ca a mâncat-o, iar sâmburele l-a sădit in
pamant. Având in vedere aceasta fapta, tatăl i-a grăit acestui fiu
ca va ajunge un bun gospodar.
2. Al doilea fiu i-a mărturisit ca a savurat-o si ca nu a luat seama
la sâmbure, l-a aruncat. După acest răspuns, tatăl i-a grăit sa aibă
grija in viața sa nu ajungă lacom și leneș
.3. Al treilea fiu a vândut-o. Acestuia i-a spus că va ajunge un
negustor. Pe acesta tatăl l-a avertizat sa ia seama ca in viața nu
totul e de vânzare.
4. Al patrulea fiu i-a zis ca i-a dăruit-o unui prieten bolnav. Cu
lacrimi in ochi, tatăl i-a spus ca de va trai dăruind, prin milostenie
va fi un bun creștin si asta e tot ce contează.
Cuvinte-cheie: C – creștin (bun); D – dărnicie; G – gospodar;
H – hărnicie; L – lacom, leneș M – milă (milostenie)N – negustor.
AM O ÎNTÂLNIRE CU DUMNEZEU
Un pustnic se ruga cu multă putere și stăruință, dorind să-L
întâlnească pe Dumnezeu. După multă osteneală a izbutit să
stabilească o întâlnire cu El.
– Mâine, sus pe munte! i-a spus un Înger.
A doua zi pustnicul s-a sculat foarte de dimineață și a privit
muntele. Era cu desăvârșire curat, fără nici un nor. A pornit,
așadar, bucuros și cu o teamă sfântă spre vârful muntelui.
1. La un moment dat, în timp ce mergea de-a lungul cărării, a
întâlnit un om care căzuse în mărăcini și i-a cerut ajutorul.
– Îmi pare rău, dar mă grăbesc pentru că am „întâlnire” cu
Dumnezeu, a răspuns pustnicul și și-a continuat drumul.
2. Puțin mai sus a întâlnit o femeie care plângea lângă fiul ei
bolnav.
– Ajută-mă, te rog! l-a rugat aceea.
– Îmi pare rău, dar nu am vreme, căci Dumnezeu mă așteaptă în
vârful muntelui.
3. Și a început să meargă mai repede ca să nu întârzie. Dar acolo
unde cărarea devenise mai abruptă, a văzut un bătrân istovit care,
întinzându-i burduful gol, fără apă i-a spus:
– Nu mai pot continua drumul. De aceea te rog: mergi și umple-
mi burduful cu apă din izvorul de mai jos.
– Fă răbdare, omule bun! Am întâlnire cu Dumnezeu și nu vreau
să întârzii.
Când, în cele din urmă, pustnicul a ajuns în vârful muntelui, la
ușa colibei, unde trebuie să-L întâlnească pe Dumnezeu, a aflat o
hârtie agățată pe care scria:
– Iartă-Mă pentru că nu sunt aici, dar am mers să-i ajut pe cei
pe care tu nu i-ai ajutat în drumul tău spre Mine.
PILDE
cu tâlc moral-creștin
PARABOLE
cu înțeles sufletesc
Școala vieții Calea adevărului
„FERICIŢI CEI MILOSTIVI, CĂ ACEIA SE VOR MILUI”
(MATEI V, 7)
Un copil sărac, dar cu sufletul plin de mila lui Dumnezeu,
împărţea mâncarea pe care mama lui i-o dădea la şcoală cu un
orb sărman ce stătea în ușa bisericii.
Mama, aflând, îi zise că trebuie să mănânce toată mâncarea
pentru a creşte, dar copilul i-a răspuns astfel:
— Mamă dragă, dacă nu aş da jumătate din mâncare acelui
sărman orb, n-aş mânca cu plăcere, dar aşa îmi foloseşte mai
mult decât dacă aş mânca tot!
Mama îi zise fericită:
— Bine, aşa să faci şi de aici înainte!
ORICINE POATE FACE MILOSTENIE
Un credincios mai nevoiaş îl întreabă pe preotul lui, zicându-i:
„ - Părinte, cum poţi face milostenie când nu ai ce da?”
Preotul răspunse:
„ - Să luăm ca exemplu pe Ioana cea din capul satului cu
bărbatul ei şi cu cei trei copii. Ei sunt mai nevoiaşi ca dumneata,
dar pentru că Ioana este o bună creştină, găseşte mereu prilej să
facă milostenie.
1. Ieri dimineaţă văzând o bătrână cu o greutate cam mare de
lemne în spinare, i le-a luat şi le-a cărat până a urcat dealul.
2. Tot ieri, vecina ei trebuia să plece la doctor, dar nu avea cu
cine să lase copilul. Ioana s-a oferit, a luat copilul la ea şi l-a
îngrijit împreună cu copiii ei.
3. O femeie bătrână, din vecini, a primit o scrisoare de la fiul ei
din armată şi, cum nu ştia să citească, Ioana i-a citit-o cu răbdare
şi cu dragoste, încât bătrâna nu mai putea de bucurie că băiatul
ei este sănătos şi apreciat de superiorii lui.
4. După vreo două ceasuri, în faţa porţii ei doi tineri se certau
dintr-o nimica toată, iar Ioana nu s-a lăsat până nu i-a împăcat,
spunându-le că sunt creştini şi dacă nu sunt împăcaţi supără pe
Dumnezeu.
Iată, iubite frate, câte milostenii poate face un om nevoiaş, dar
numai să fii credincios şi milostiv. Aşa face un adevărat creştin.
Iisus Hristos Mântuitorul nostru ne spune şi ne asigură că sunt
fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui; cu alte cuvinte, se vor
mântui. Nu trebuie să dai din buzunar, ci din suflet.
Sfântul Ioan Gură de Aur:“Cu un bănuţ dăruit, poţi cumpăra
cerul. Nu fiindcă cerul ar fi atât de ieftin, ci fiindcă Dumnezeu
este atât de plin de iubire. Dacă n-ai nici măcar acel bănuţ,
atunci dă un pahar cu apă rece!”
RISIPITOR SAU ZGÂRCIT?
Se povesteşte că un bărbat şi femeia sa au venit la un preot să-i
ceară sfat. Femeia îşi acuza omul că este prea risipitor, în timp
ce bărbatul o mustra pe nevastă că este prea zgârcită. Uitându-
se la ei, preotul le-a arătat palma deschisă şi i-a întrebat:
-Dacă mâna mea ar fi mereu astfel, mi-ar mai fi ea la fel de bună ?
- Nu, părinte!
Preotul a strâns atunci pumnul şi, ţinându-l aşa, i-a întrebat:
- Dar dacă mâna mea ar fi mereu astfel, mi-ar fi de ajutor ?
- Nu, bineînţeles, părinte.
E, atunci mai gândiţi-vă la asta şi o să vedeţi care are dreptate!
“Tot ce întrece dreapta măsură e vătămător. Nici prea mult, nici
prea puţin!” - Avva Moise
 SĂ NU ÎNGROPĂM DARUL! (TALANTUL, TALENTUL)
Fiul unui om avut (bogat), plecând de acasă spre a învăţa într-
un mare oraş la o şcoală superioară, primi de la tatăl său, pe
lângă banii necesari călătoriei şi celorlalte nevoi, suma de 2000
de lei. Când îi dădu banii, tatăl îi zise:
— Fiul meu, vei folosi aceşti bani cum vei crede tu mai bine.
Tânărul făgădui şi plecă la studii.
După o bucată bună de vreme, tatăl veni la oraş să-şi vadă fiul
şi după ce îl întrebă despre şcoală şi de toate câte a mai făcut, la
sfârşit îi spuse:
— Dar cu cei 2000 de lei pe care ţi i-am dat să-i foloseşti cum vei
crede tu de cuviinţă, ce-ai făcut
Bucuros tânărul scoase banii din buzunar, îi arătă şi, crezând că
face o mare bucurie tatălui său, el adăugă:
— Uite tată, nici nu m-am atins de ei, i-am păstrat.
Dar părintele său se mâhni şi-i zise:
— Rău ai făcut băiatul meu, căci ai îngropat talentul pe care ţi l-
a dat Dumnezeu; trebuia să-l foloseşti, să-i înmulţeşti. Aceasta
înseamnă că toată vremea te-ai gândit numai la tine şi n-ai văzut
lipsurile şi nevoile din jurul tău!
Fiul a înţeles lecţia dată de tatăl său şi făgădui că în viitor va
şti să folosească banii care îi prisoseau; va şti să folosească darul
dat de Dumnezeu.
Cuvinte - cheie: B – bani ( T - talanți, talent dat de Dumnezeu,
dar); L – lipsuri (N – nevoi; N – necazuri; S – sărăcie); M – milă.
(milostenie: folosire și înmulțire pentru alții și pentru cer, rai)
Faptele milei trupești
• dă de mâncare celor înfometați
• dă de băut celor însetați
• îmbracă-i pe cei goi
• găzduiește-i pelerinii străini
• vizitează-i pe cei bolnavi
• vizitează-i pe cei închiși
• îngroapă-i pe morții săraci
Faptele milei sufletești:
• sfătuiește-i pe cei în îndoială
• învață-i pe cei neștiutori
• dojenește-i pe cei păcătoși
• mângâie-i pe cei mâhniți
• iartă-i pe cei ce te-au supărat
• suferă cu răbdare nedreptatea
• roagă-te pentru cei vii și cei morți
Luau de la săraci și toate necazurile se abăteau asupra lor
Un om foarte bogat se hotărâse să dea în fiecare lună o parte din
câştigul său săracilor. O rugase pe soţia sa să împartă banii pe la
familiile sărace din parohia în care trăiau. Dar, la un moment dat,
soţia sa s-a gândit că ar fi mai bine să îl ajute cu bani pe fratele ei
mai mare, care avea de plătit rate la bancă pentru noua sa maşină.
Şi, pe ascuns, a început să îi dea bani în fiecare lună. Dar, din
acel moment, fratele ei a început să sărăcească. La serviciu l-au
mutat într-un post secundar şi i-au micşorat salariul.
Când s-a dus să se spovedească, femeia i-a spus părintelui că
luase din banii pe care trebuia să îi dea la săraci pentru a-şi ajuta
fratele:
– Dar, cu cât iau mai mult, cu atât fratelui meu îi este mai greu.
Părintele i-a spus:
– Nu faci bine ce faci. Nu îţi dai seama că, luând de la săraci,
furi de la Hristos? Să faci altfel. Să îl rogi de-acum să te ajute el
cu bani, în fiecare lună. Până acoperi paguba pe care le-ai făcut-o
săracilor.
Femeia a făcut aşa. La început, fratele ei nu s-a învoit să îi dea
bani. Dar, la insistenţele ei, a acceptat. Imediat după aceea a fost
numit din nou în postul pe care îl avusese iniţial. După ce i-a dat
surorii sale suma cuvenită, ea l-a întrebat:
– Mai ai nevoie să te ajut cu bani?
– Nu, şi chiar dacă aş avea, nu mai iau din banii pentru săraci.
Cum am luat, toate necazurile s-au abătut asupra mea. De acum
voi contribui şi eu la banii pe care îi daţi voi celor necăjiţi. Căci
de când am început să dau la săraci, mult mai bine mi-a fost.
COMORI ADUNATE
Într-un oraş, trăia odată un om tare zgârcit. Toată viaţa n-a
făcut altceva decât să strângă şi să strângă tot mai multă avere.
Niciodată nu i-a fost milă de cineva sărman. Nu dădea ceva de
pomană, nici în ruptul capului. O singură dată, într-o duminică,
trecând prin faţa unei biserici, i-a aruncat unui cerşetor doi
bănuţi. În rest, toată viaţa lui nu a dat nimic.
Când preotul îl întâlnea şi îl sfătuia, el răspundea mereu:
- Părinte, în lumea asta totul poate fi cumpărat. Cu siguranţă că şi
în lumea cealaltă este la fel. Cu câte bogăţii am strâns eu, nu se
poate să nu ajung în rai!
Oricâte sfaturi i-ar fi dat preotul, el nu vroia să asculte. Azi
aşa, mâine aşa, până când, într-o noapte, a avut un vis
duhovnicesc, folositor. Se făcea că ajunsese la poarta Raiului,
când, la intrare, Sfântul Petru l-a întrebat:
- Bine, omule, ce-i cu tine aici ?
- Sfinte Petre, aş vrea şi eu să intru în rai.
- Da` crezi tu că poţi ?
- Sfinte Petre, dacă trebuie, eu plătesc. Am comori nenumărate...
- Păi de ce n-ai spus aşa, omule, dacă ai comori strânse nu-i nici o
problemă. Ia să vedem câtă avere ai la tine.
N-a mai putut omul de bucurie când a auzit că poate plăti. Doar
toată viaţa nu făcuse altceva decât să strângă şi să strângă. A
început să se scotocească prin toate buzunarele, dar, să vezi şi să
nu crezi, nu mai găsea nici un ban. Văzându-l atât de încurcat,
Sfântul Petru i-a spus:
- Mai caută, mai caută, poate vei găsi totuşi ceva!
Şi, într-adevăr, omul a găsit pe fundul unui buzunar doi bănuţi.
- Aoleu, dar de ce n-am decât atât ?! Pe pământ aveam de mii de
ori mai mulţi. Aici de ce am ajuns doar cu doi bănuţi ?
-E, omule, i-a răspuns Sfântul Petru, când ajungi aici ai doar ceea
ce ai dăruit în viaţă. Acestea sunt comorile pe care fiecare le
strânge în cer. Cu ele poţi, într-adevăr, să intri în rai, dar crezi că
doi bănuţi sunt de ajuns ?! În toată viaţa, n-ai dăruit decât aceşti
bani unui sărman om ce aştepta ajutorul tău în poarta unei
biserici. Dacă, în timpul vieţii, ai fi strâns mai multe comori
cereşti, poate ai fi intrat în Rai, dar aşa...
Tocmai în acea clipă, omul nostru s-a trezit din vis.. Din acea zi,
nu a mai fost la fel. Din acea zi, a căutat să adune comori doar în
cer. Erau atâţia săraci ce aveau nevoie de ajutorul său...!
“Bogaţii vor ajunge în cer, când îi vor introduce acolo săracii” -
Fericitul Augustin
 Binecuvântarea dărniciei și paguba zgârceniei
Într-un sat trăia un om foarte sărac ce avea mulți copii.
El a plecat să-și câștige pâinea în alt sat din apropiere.
După o săptămână de lucru, a primit drept plată pentru munca
lui un sac de grâu.
S-a bucurat bietul om, căci șapte guri flămânde îl așteptau
acasă. Cu sacul în spinare, pentru a nu cheltui nimic cu
transportul lui, mergea săracul pe arșița dogoritoare, suflând din
greu. Obosit, s-a oprit la marginea drumului, la umbra unui copac.
Deodată, a văzut venind prin praful șoselei o trăsură frumoasă
trasă de patru cai. În lumina soarelui, hanurile telegarilor și
hainele vizitiului sclipeau de-ți luau ochii.
Un domn, îmbrăcat în haine scumpe, ședea în fața trăsurii.
Săracul, orbit de atâta frumusețe și bogăție, privea uimit și nu-și
veni să creadă când trăsura se opri în dreptul lui; iar bogatul,
întinzând mâna având ceva în ea, îi spune:
1.- Dă-mi și tu ceva!
- Dar eu sunt sărac, domnule, nu am nimic de dat.
2. - Dă-mi și tu ceva! a vorbit din nou bogatul.
Săracul l-a privit îngândurat.
3. - Dă-mi și tu ceva! a cerut a treia oară, străinul.
Pentru a scăpa de el, nevoiașul a dezlegat sacul și luând cu
zgârcenie un bob, l-a întins, zicându-i:
- Iată ține o fărâmă din pâinea copiilor mei.
Bogatul primi bobul și făcu semn vizitiului să meargă înainte.
Porni cu povara pe umeri și săracul.
Ajuns acasă, a răsturnat boabele din sac pentru a le trimite la
moară. Dar mare a fost mirarea tuturor când văzură strălucind în
grămada răsturnată, un grăunte de aur.
Acum se făcu lumină în mintea omului și pricepu că darul lui -
bobul de grâu - îi fusese întors înmiit, prin trimisul lui Dumnezeu.
O! De-aș fi fost mai darnic, cât de multe boabe de aur aș fi avut
acum! De ce nu am dat un pumn măcar?
La vremea cernerii vieții noastre se va pune în balanță și ceea
ce puteam să facem și n-am făcut, de câte ori puteam să ajutăm
și ne-am lenevit. Vom răspunde pentru nepăsare, pentru
indiferența față de aproapele care este la strâmtorare și la necaz.
Duhul de jertfă, buna înțelegere față de semenii noștri, ajutorul,
rugăciunea pentru ei, toate vor fi boabe de grâu din aur curat și
lămurit în traista faptelor noastre bune.
Astăzi lumea, mai mult ca oricând, are nevoie de căință, de
înțelegere, de compătimire și de modele demne de urmat.
Ajută-ne, Doamne, să ne bucurăm alături de cei fericiți, să
plângem alături de cei necăjiți, dar și să ne rugăm cu lacrimi
fierbinți pentru noi înșine și pentru întreaga lume rătăcită! Amin!
Milostenia şi făţărnicia oamenilor
Într-o zi, cu multă vreme în urmă, undeva, o tânără femeie
înfășurată în niște veșminte zdrențuroase, străbătea ulițele unui
sătuc, bătând din poartă în poartă și cerând milostenie.
Nu prea avea parte de milă. Mulți îi adresau vorbe de ocară,
alții asmuțeau câinii asupra-i. Alții însă îi aruncau în poale doar
coji de pâine mucegăită și cartofi stricați.
Numai doi bătrânei care locuiau într-o casă micuță de la
marginea satului o poftiră în casă pe sărmana femeie.
- Șezi un pic de te încălzește, spuse moșul, în vreme ce soția sa
pregătea o ulcică de lapte și o felie mare de pâine.
În timp ce mânca, cei doi bătrânei o mângâiară cu câteva vorbe
bune. În ziua următoare, în acel sat se petrecu un lucru
nemaipomenit. Un slujbaș regesc aduse pentru familiile din
fiecare casă câte o invitație la palat. Neașteptata invitație tulbură
tot satul, iar după-amiaza toate familiile, gătite în straie de
sărbătoare, sosiră la castel. Fură duse într-o impunătoare sală de
ospețe și fiecăruia i se dădu un loc anume.
Când se așează toți, servitorii în livrele începură să servească
mâncarea. De îndată, se ridică un murmur de dezaprobare și
mânie pe care nimeni nu încerca să le ascundă. În fapt, servitorii
puneau sârguincioși pe farfurii coji de cartofi, pietre și coji de
pâine mucegăită. Numai în farfuriile celor doi bătrânei, așezați
undeva la un colț al mesei, puseră cu politețe rafinate și delicioase
feluri de mâncare.
Pe neașteptate, în sală intră tânăra femeie cu veșmintele
zdrențuite. Cu toți amuțiră.
- Ați găsit astăzi tocmai ce mi-ați dat mie ieri.
Își scoase hainele cu care era înveșmântată. Pe sub zdrențe avea
niște straie aurite, presărate cu nestemate. Era însăşi regina.
Cu ce măsură veţi măsura cu aceeaşi vi se va măsura
Sătucul de la poalele castelului fu trezit în zori de glasul
crainicului castelanului, care dădea citire în piață unei vestiri.
- Preaiubitul nostru stăpân îi cheamă pe toți bunii și credincioșii
săi supuși să ia parte la petrecerea prilejuită de sărbătoarea zilei
sale de naștere.
Pentru fiecare se va pregăti un dar. Stăpânul cere însă la rându-i
tuturora să-i dea o mână de ajutor: să binevoiască aceia care vor
veni la petrecere să aducă acolo niște apă ca să umplem puțul
castelului, de acum secat…
Crainicul reluă de mai multe ori vestirea, apoi întoarse spatele
mulțimii și, însoțit de gărzi, o porni spre castel. În sat se
răspândiră de îndată diverse zvonuri.
- Vai, tot tiran a rămas! Are destule slugi ca să poată să-i umple
puțul… eu voi duce o ulcică de apă: să-i ajungă!
- Ba nu, el a fost mereu bun și milostiv! De aceea eu voi duce un
butoiaș!
- Ba eu doar un… degetar!
- Iar eu un butoi!
În dimineața petrecerii, pe drumul care urcă spre castel se putea
vedea un straniu alai.
Unii împingeau din răsputeri butoaie mari sau gâfâiau cărând
vedre mari pline cu apă.
Alții, luându-și în râs tovarășii de drum, duceau pe tăvi carafe
mici sau ulcele cu apă.
Alaiul intră astfel în curtea castelului. Fiecare goli apa adusă în
puțul castelului, lăsând într-un ungher vasul în care o adusese,
îndreptându-se apoi plin de bucurie înspre sala unde avea să aibă
loc ospățul.
Fripturi și vinuri, dansuri și cântece se înlănțuiau, fără încetare,
până când, spre seară, stăpânul castelului le aduse tuturora
mulțumire cu vorbe meșteșugite și se retrase în odăile sale.
Și darul făgăduit? Mormăiră unii, supărați și dezamăgiți.
Alții vădeau, dimpotrivă, o bucurie deplină. ”Stăpânul nostru ne-
a dăruit cea mai minunată petrecere!”
Înainte de a pleca, fiecare trecu să-și ia înapoi vasul în care
adusese apa. Atunci izbucniră strigăte ce iute se transformară într-
o rumoare, care cuprindea și exclamații de bucurie și urlete de
mânie. Vasele fuseseră umplute până la gură cu bani de aur!
Ah, dacă aș fi adus mai multă apă..
”Dați și vi se va da… căci cu ce măsură veți măsura, cu aceeași
vi se va măsura”.
Ce putem da, când nu avem ce
Ce putem da unui semen al nostru
când nu avem nimic la îndemână?
Într-o zi, un mare scriitor rus, care avea obiceiul de a nu umbla
cu banii la el, întâlni pe un cerșetor, care-i întinse mâna, cerându-i de
pomană. Scriitorul, care avea o inimă foarte bună, se căuta prin
buzunare, se scotoci, dar nu găsi nici o lescaie.
Atunci, plin de dragoste, întinse mâna cerșetorului:
- Iată, dragul meu, nu am niciun ban la mine, dar îți dau o
strângere de mână, cu toată dragostea.
Cerșetorul îi strânse mâna și, cu glas cald de recunoștință, răspunse:
”Mulțumesc, domnule!… Nimeni până la dumneavoastră nu mi-
a dat o pomană atât de frumoasă”
Morala:Fiecare dă din visteria sufletului său ceea ce are! Întotdeauna
găsim să dăm ceva aproapelui nostru! Dacă nu avem bani, putem oferi
un gând bun, o vorbă plină de iubire și, mai ales, în aceste vremuri de
restriște putem face milostenia sufletească, care este mai de preț decât
orice alte bunuri trecătoare.
 URÂTĂ-I ÎNȘELĂTORIA ÎN FAȚĂ LUI DUMNEZEU
Era odată un om milostiv care avea o magazie plină cu grâu.
La el veneau mulți săraci să ceară grâu cu împrumut. Stăpânul
magaziei îi trimetea să-și ia singuri atâta grâu cât le este necesar.
Unii aduceau grâul împrumutat, dar stăpânul nu era de față, nici
când luau grâu și nici atunci când îl aduceau înapoi.
Odată un om aduce grâul împrumutat, dar îl ia înapoi spunând
stăpânului că a deșertat sacul. După o vreme, vine din nou același om
să împrumute grâu, iar stăpânul îl trimite, ca de obicei, să-și ia
singur din magazie. Omul sărac găsește însă magazia goală și se
întoarce lastăpân să-i spună acest lucru.
- Nu se poate, îi spune stăpânul, nu cumva este goală numai
pentru tine pentru că ai fost necinstit?
Omul și-a recunoscut lăcomia, și-a mărturisit păcatul și și-a cerut iertare.
Morala:
Omul din pilda de mai sus, repede și-a recunoscut greșeala. În
zilele noastre morarul ar fi copleșit de îndreptățirea de sine a
acelui. La început ar găsi mii de motive să nu-și recunoască vina,
apoi, dacă ar fi vădit, cu siguranță ar găsi și explicații
„pertinente” de îndreptățire pentru fapta lui cea urâtă. Ce greu
auzim în ziua de astăzi un „Iartă-mă, frate! Am greșit și nu voi mai
face pe viitor!”.
Comorile fiecăruia
Plimbându-se prin sat, un boier s-a întâlnit cu un ţăran sărac şi a
început a se lăuda cu averile lui:
- Vezi tu livada de pe deal ? E a mea. Pădurile care înconjură
satul sunt şi ele ale mele. Până şi pământul pe care calci acum al
meu este. Tot ce vezi, de jur-împrejur, e proprietatea mea. Toate
astea sunt doar ale mele.
- Dar acela ? - l-a întrebat ţăranul, arătând cu degetul spre cer.
Nu cred că şi cerul este al tău. Acela este al meu - a mai spus
ţăranul şi, cu zâmbetul pe buze, a plecat liniştit, lăsându-l pe
boier mirat şi cu ciudă în suflet.
“Cel ce s-a născut înţelept poartă bogăţia cu el”
(Sfânta Scriptură).
Copilul bine crescut
Intr-un sat din campie, s-au intalnit la
fantana trei femei. Doua dintre ele nu
incetau sa-si laude baietii. Cea de-a
treia, insa, nu spunea nimic, cu toate ca
avea si ea un baiat de care nu s-ar fi
putut plange. Au luat cele trei femei cate
o galeata cu apa si au plecat impreuna
inapoi, spre casa. Pe drum, s-au intalnit
cu cei trei copii, care se jucau intr-o livada.
- Ia uite-l pe-al meu, a zis prima femeie. E asa de puternic.
- Dar al meu, zise si a doua, e priceput la toate.
Nici de aceasta data, cea de-a treia femeie nu a
spus nimic. Insa copilul ei, vazandu-si mama, s-
a grabit sa vina si sa ia galeata. Ceilalti doi
baieti au inceput sa rada si au ramas sa se joace
mai departe. Acum se vedea adevarul. Din
modestie, cea de-a treia femeie nu se lauda cu
feciorul sau, dar in locul ei vorbeau faptele.
"Invata-te, fiule, sa fii totdeauna simplu si fara rautate!"
O fărâmă din inima ta
Un tânăr monah a întrebat un pustnic înţelept:
– Care este taina înţelegerii cu toţi oamenii?
Bătrânul pustnic l-a privit îndelung, s-a gândit o vreme în
tăcere şi i-a răspuns:
– Să dăruieşti ceva, fiecărui om întâlnit în cale.
– Să dau de pomană?
– Să dăruieşti un zâmbet, o vorbă bună, o pâine...iubire,
compasiune, înţelegere..., adică o fărâmă din inima ta!
Mângâiere pentru bolnavi
Era prima aniversare a căsătoriei lor.
Fotis voia să-i facă un cadou de valoare soţiei sale. S-a gândit
însă să-i dea Ellisei libertatea de a alege cadoul.
- Iubirea ta mă emoţionează mult, i-a zis Ellisa soţului ei. Îţi
mulţumesc pentru că îmi dai dreptul de a alege. Aş vrea să
mergem acum la magazin.
- Imediat şi cu mare plăcere, a răspuns Fotis.
- Dar unde mergem, Ellisa? Aici unde mă conduci nu există
magazine. Nu vezi ce case sărace sunt?
- Ai puţină răbdare şi vei înţelege, a răspuns soţia cu multă
bunătate.
Curând au ajuns pe un drum strâmt, care ducea la o casă de
cărămidă. Au intrat înăuntru.
Pe pat era întinsă o femeie tânără, palidă şi slabă. În jurul ei se
aflau trei copilaşi.
- Doamna Vasiliki, cum îţi merge astăzi? Am adus medicul, aşa
cum am promis. Este soţul meu.
- Fotis, doamna Vasiliki suferă de mult timp. Şi-a pierdut soţul şi
se luptă să-i crească pe cei trei copii ai săi.
Medicul, la început, a rămas uimit. Apoi şi-a revenit. A ieşit
imediat afară şi a luat geanta din maşină. Apoi a examinat-o pe
bolnavă cu blândeţe.
- Doamnă Vasiliki, voi veni în fiecare zi să vă consult, până ce o
să vă faceţi bine. De medicamente mă voi îngriji eu...
- Iar de copii o să am eu grijă, completează Ellisa cu bunătate şi
fericire.
- Da, înţeleg acum de ce m-ai adus aici, adaugă medicul. Şi
trebuie să te încredinţez, Ellisa, că ai ales cel mai bun cadou
pentru aniversarea căsătoriei noastre:
„Un colier de iubire necondiţionată pentru semeni!...”
Faptul de a dărui nu te face mai sărac
Soarele se plimba pe bolta cerească şi era foarte mulțumit de
carul său de foc. El arunca razele lui aurite cu multă plăcere în
toate părţile, ceea ce pentru un nor negru era amărăciune.
`Aruncă-ţi toate razele, tu, risipitorule, şi apoi vei vedea cu ce
vei mai rămâne`, îi spuse norul negru. Şi soarele devenea
parcă din ce în ce mai darnic. Strugurii şi celelalte fructe se
coceau sub acţiunea razelor sale, iar plantele şi animalele se
bucurau de lumina şi căldura lui.
`Lasă să fii răpit de tot şi vei vedea cum ţi se va mulţumi mai
târziu pentru aceasta, când nu vei mai avea nimic`, îi spuse din
nou norul negru. Soarele îşi continuă însă călătoria mai departe,
aruncând cu bucurie milioane de raze în stânga şi în dreapta la
toţi aceia care aveau nevoie de ele.
Sosind apusul său, soarele începu să-şi facă inventarul razelor
sale. Şi iată, nici măcar una nu-i lipsea. Cuprins de mirare, dar
în acelaşi timp şi de furie, norul negru dispăru din faţa
soarelui şi se fărâmiţă. Soarele însă coborâ lent spre mare.
Omule, vorbele și faptele tale bune dăruite nu te fac mai sărac.
Dăruiește cu și din toată inima și tot sufletul. În loc să sărăcești te vei
îmbogăți, dar nu material, ci duhovnicește. Dăruind vei
dobândi.