POVESTIRI Limbajul inimii: sfânt, tainic, creștinesc, îngeresc, ceresc, duhovnicesc, hristic, dumnezeiesc
educative,instructive
Litera C – Cumpătarea (Postul. Înfrânarea. Măsura)
ISTORIOARE
informativ-formative Alfabetul iubirii Învățătura înțelepciunii
Înfrânarea
Un tată credincios mergea cu fiul său, într-o zi de sărbătoare,
prin livadă şi vorbeau despre învăţătura creştină. Copilul punea
întrebări, iar tatăl îi răspundea cu lămuririle necesare.
Ajungând ei în dreptul unui pom cu roadele frumoase, tatăl
întinse mâna să ia câteva şi să mănânce, dar repede se opri.
Copilul văzând aceasta, îl întrebă:
1. — De ce nu iei fructe, tată?
— Pentru că vreau să mă înfrânez, copilul meu.
— Dar nu este îngăduit să luăm fructe, zise copilul?
— Ba da, răspunse tatăl.
2. — Atunci de ce nu iei?
— Pentru că adesea trebuie să ne înfrânăm chiar de la ce este
îngăduit.
3. — Dar de ce, tată?
— Pentru ca să ne vină mai uşor să ne înfrânăm cu mai multă
putere de la cele neîngăduite.
Copilul a înţeles frumoasa pildă.
Cuvinte - cheie: Î – înfrânare (cumpătare, reținere, abținere)
A. de la cele îngăduite (bune); B. de la cele neîngăduite (rele)
Un om vicios și pătimaș pus pe gânduri
În apropierea unei gări, într-un canton de-al C.F.R.-ului, trăia un
acar cu soția și fetița lui, care împlinise 9 anișori.
Acarul avea viciul, patima beției; nu arareori îl văzuse fetița pe
tatăl ei venind acasă pe două cărări, ba mai mult când lua salariul,
jumătate îl cheltuia pe băutură și când ajungea acasă își bătea
soția și copila care erau nevinovate.
Într-o zi fetița îl întrebă pe tatăl ei, care se afla cu stegulețul
roșu în mână în mijlocul căii ferate, fluturându-l:
”Tată, ce înseamnă asta?” El îi răspunse: ”Când este pe linia
ferată vreo primejdie de moarte, îl flutur în vânt și dau de
veste….”
Fata tăcu și intră îngândurată în casă. Când se înapoie de la
serviciu, acarul ce văzu? Ceva care-l umplu de rușine. În gâtul
sticlei cu alcool de pe masă, fetița pusese un mic steguleț roșu, iar
pe sticlă lipise o hârtioară pe care scrisese ”PRIMEJDIE DE
MOARTE”.
Atâta amărăciune și rușine simți acarul, încât din acel moment
hotărî să termine cu beția. Iată cum o copilă, ajutată de harul lui
Dumnezeu, și-a scăpat tatăl de la pierzare
Echilibru intre muncă si rugăciune
Intr-o manastire a venit din alta parte un monah foarte evlavios,
in căutarea de atmosfera mai monahala decat in manastirea din
care a plecat. I-a spus starețului ca el dorește sa trăiască dupa
Scripturi, numai cu cuvântul lui Dumnezeu; asa ca sa i se
îngăduie liniștea cuvenita lecturii si rugăciunii.
In manastiri este o regula: oricine vine este primit si omenit ca
oaspete trei zile. Dupa trei zile trebuie sa ia parte la munca
împreuna cu obștea monahilor, care traiesc dupa principiul din
vechime stabilit, „ora et labora” ” roagă-te si munceste”.
Starețul l-a primit pe călugărul nostru, dar dupa trei zile
călugărul s-a trezit cu economul manastirii care i-a spus cu
binisorul: „ - Dupa tradiția noastră, fii Cuvioșia ta bun si du-te la
câmp cu frații si cu călugării noștri. Acum ai împlinit trei zile de
când ai venit, așa că dacă vrei să mai rămai, asta-i rânduiala din
vechime”.
PILDE
cu tâlc moral-creștin
PARABOLE
Școala vieții Calea adevărului cu înțeles sufletesc
Călugărul i-a spus cu blândețe si evlavie:
„ - Părinte econoame, am plecat din mănăstirea cealaltă pentru
ca eu vreau sa trăiesc numai cu cuvântul lui Dumnezeu, cu
lecturi sfinte si in rugăciune, si acolo nu puteam. Nu mă
tulburați. Părintele stareț mi-a îngăduit sa țin regula mea”.
Economul se sfătuise înainte cu starețul, așa ca, îngăduitor, n-a
insistat.
„ - Bine, părinte, stai, citește si roagă-te”. A venit vremea mesei.
S-au dus toți călugării la masa, au mâncat, dar pe el l-au lăsat in
chilie sa citească si sa se roage. Asa s-a petrecut si la masa de
seara, pana ce l-a răzbit foamea si, supărat, s-a dus la stareț
spunându-i:
– „Părinte, stareț, mi se pare ca Prea Cuvioșiile Voastre mâncați
de doua ori pe zi”.
– „Da, mâncam”.
– „Dar pe mine de ce nu mă cheamă trapezarul la masa? Sunt
flamand de doua zile”.
– „Eu i-am spus sa nu te cheme. Nu mi-ai spus Prea Cuvioșia ta
ca ești unul dintre aceia care trăiesc numai cu cuvântul lui
Dumnezeu? Eu am inteles: nu ești un păcătos ca noi, care
trebuie sa si muncim, ca sa mâncam. Ca noi avem nevoie si de
mancare. Noi am fost la câmp, am muncit, dupa aceea ne-am dus
si am mâncat din rodul muncii mâinilor noastre. Pe Prea Cuvioșia
Ta, daca traiesti numai cu cuvântul lui Dumnezeu, te-am lasat
sa te hranesti cu el!” Tanarul monah si-a cerut iertare si a mers
cu ceilalți la munca! Si apoi si la masa.
Dreapta socoteală, o raritate!
După slujbă, un tânăr s-a apropiat de preot și l-a întrebat:
- Părinte, îmi dați binecuvântare să mă duc mâine cu colegii mei
la un film? Am terminat sesiunea și vreau să mă relaxez puțin.
- La ce film vreți să mergeți?
- La o comedie S.F.
- Dacă ții mult să mergi, du-te.
Tânărul s-a îndepărtat.
Paraclisierul, care în tinerețea sa fusese frate de mânăstire,
auzind cuvintele părintelui, s-a smintit (a înțeles greșit cererea
binecuvântării, sfatul și înțelepciunea preotului și ascultarea
tânărului în scopul măsurii în toate):
- Vai, părinte, cum îl lăsați să își piardă timpul?
- Nu e treaba ta.
- Totuși, nu vă e frică de Dumnezeu?
- Nu ești tu duhovnicul lui, ci eu. De câteva luni vine la
biserică și e din ce în ce mai râvnitor. Nu trebuie să privească
credința ca pe un jug sufocant. Trebuie să urce pe fiecare treaptă,
nu poate ajunge direct la capătul drumului. Peste câțiva ani sau
poate chiar peste câteva luni poate că va renunța de bună-voie să
meargă la astfel de filme. Se va folosi mai mult dacă va urca pe
treapta următoare, la momentul potrivit, nu când îi impun eu.
- Nu vă înțeleg.
- Uite, îți dau un exemplu. Tu asculți la tine acasă muzică
religioasă?
- Da, cum să nu. Uneori ascult până suprasolicit casetofonul.
- Aici vroiam să ajung. Și atunci, îți mai pui muzică?
- Nu, să nu-l stric.
- Așa e și cu sufletul. Cum să-ți explic mai simplu? Sufletul e ca
un stomac. Dacă îi dai hrană duhovnicească tot timpul, fără să
îi dai timp să digere ce mănâncă, face indigestie.