POVESTIRI Limbajul inimii: sfânt, tainic, creștinesc, îngeresc, ceresc, duhovnicesc, hristic, dumnezeiesc
educative,instructive
ISTORIOARE Litera N – Necazurile
informativ-formative
Alfabetul iubirii Învățătura înțelepciunii
Când omul trăieşte în constrângere…
Observaţi un fenomen interesant în natură.
1. Când sădeşti o plantă într-un ghiveci mai mare sau într-un
ciubăr, ea îşi dezvoltă îndeosebi rădăcinile. Sloboade în adânc
mai multe ramificaţii, în schimb partea de la suprafaţă se dezvoltă
mai puţin, dă ramuri, frunze şi flori sărace.
2. Când sădirea se face într-un ghiveci mai mic, atunci şi
rădăcina care se formează va fi mai mică, planta creşte repede în
sus, dă frunze şi flori frumoase (dacă e dintre acelea care dau
flori).
Oare nu se întâmplă aşa şi cu omul?
1. Când trăieşte având de toate, nestingherit, în belşug şi
satisfacţii, sporeşte în cele de jos, ale pântecelui, sufletul însă îi
rămâne chircit, sterp la fapte bune.
2. Când trăieşte în constrângere, în sărăcie, boală, necazuri,
supărări, într-un cuvânt, când partea animalică îi este obligată la
anumite privaţiuni, creşte duhovniceşte, dă flori de virtute, se
maturizează, aduce roade bogate.
De aceea, strâmtă este calea celor care Îl iubesc pe Dumnezeu.
Sfântul Ioan din Kronstadt
Suflet întunecat de egoism
Într-o iarnă grea, un călugăr a plecat din mănăstire spre satul
de la poalele muntelui, să vadă de sănătatea unui copil pe care
boala îl ţintuise la pat. La marginea pădurii, a găsit, căzut în
zăpadă, un cerb mort de foame şi frig, dar şi-a continuat drumul.
Ajuns în casa băiatului, l-a chemat pe tatăl acestuia şi i-a spus:
- Am găsit, nu departe de aici, un cerb pe care frigul şi foamea l-
au răpus. Haide să îl iei şi veţi avea hrană pentru o vreme!
Bucuros, omul i-a mulţumit călugărului şi l-a urmat la locul cu
pricina. Lângă cerbul mort însă, zăcea acum un lup, care, găsind
între timp animalul, îl devorase. Neştiind să se oprească la timp,
mânat doar de o lăcomie exagerată, lupul mâncase mult mai mult
decât i-ar fi trebuit şi decât ar fi avut nevoie. Acum zăcea mort,
ucis de propria lui lăcomie.
Văzând toate acestea, călugărul îi spuse ţăranului:
- Vezi tu, unii sunt asemenea cerbului, răpuşi de griji şi nevoi,
de lipsuri şi greutăţi. Sufletul lor se întunecă şi “îngheaţă” în
atâtea necazuri. Aceştia uită de Dumnezeu şi de cele sfinte, furaţi
de viaţa grea pe care o trăiesc, când doar credinţa le-ar mai putea
încălzi sufletul. Numai dragostea şi mila lui Dumnezeu îi pot
întări; nu trebuie decât să le caute
Alţii – vai de aceia! – sunt asemenea lupului. Au ce le trebuie, au
chiar mai mult decât le-ar trebui şi, cu toate acestea, sunt şi ei
morţi sufleteşte. Trăiesc doar pentru ei, când ar putea să dea şi
altora. Sufletul lor este “îngheţat” de egoism, întunecat de
lăcomie. Vai de ei, căci păcatul lor este cu atât mai mare!
Să fii copleşit de greutăţi este o neputinţă, însă să fii doborât de
plăceri este o ruşine! La Judecata ce va veni curând, va fi rău de
sufletul îngenunchiat de greutăţi, dar va fi vai şi amar de sufletul
îngenunchiat de plăceri.
“Ispitele sunt de două feluri: sau strâmtorile vieţii încearcă
inimile, vădind răbdarea lor, sau belşugul vieţii devine iarăşi chip
de ispită. E la fel de greu, atât să-ţi păstrezi sufletul neînjosit de
greutăţi, cât şi să nu ţi-l jigneşti în situaţii înalte”
(Sfântul Vasile cel Mare)
PILDE
cu tâlc moral-creștin
PARABOLE
cu înțeles sufletesc
Școala vieții Calea adevărului
Necazurile întăresc răbdarea omului înţelept.
Un creştin avea un vecin rău, care-i făcea mai în fiecare zi câte
un necaz. La început răbda cu greu necazurile, dar din ce în ce se
întărea şi cu cât vecinul lipsit de minte îi făcea mai multe
necazuri, cu atât el se întărea în mai multă răbdare.
După o viaţă trăită creştineşte şi plină de înţelepciune, creştinul
plecă la ceruri, în Împărăția lui Dumnezeu şi în urma lui lăsă un
testament, în care îndatora pe moştenitorii săi să dea vecinului
celui rău suma de cinci mii lei drept mulţumire că necazurile pe
care i le-a făcut i-au folosit foarte mult la îmbogăţirea răbdării.
Vecinul cel rău, aflând cele scrise în testament, avu o zguduire
puternică în sufletul său şi din acea zi a devenit un om nou,
urmând în înţelepciune pe credinciosul şi bunul său vecin, care
plecase în lumea veşniciei și a fericirii.
Cuvinte - cheie: însușiri bune / calități / virtuți sufletești:
creștinul: Î – înțelepciune; R – răbdare în necaz; R – recunoștință
„ - Mamă, de ce plângi? ”
Într-o seară de iarnă, o tânără familie stătea în jurul mesei.
Tatăl era trist şi apăsat de griji, iar mama plângea, ţinându-şi
faţa în palme. Fetiţa lor cea mică, mirată de această situaţie, se
apropie încet şi întrebă:
- Mamă, de ce plângi?
- Fata mea, sunt zile grele nu mai avem bani şi pentru a putea
trăi am vândut şi casa aceasta frumoasă. Mâine va trebui să ne
mutăm într-o casă mult mai mică. De aceea plâng, fiindcă ne este
greu să plecăm din acest loc minunat, unde am trăit în linişte
atâţia ani, şi să ne mutăm într-o casă sărăcăcioasă şi ca vai de
ea… - Dar, mamă, nu locuieşte Dumnezeu şi în casa aceea
săracă în care ne vom muta?
Miraţi de credinţa copilei şi de adevărul spus de aceasta,
părinţii au înţeles că, în viaţă, greutăţile şi necazurile de orice
fel încolţesc sufletului omului, dar credinţa şi speranţa nu trebuie
niciodată uitate, fiindcă doar cu ele în suflet drumul spinos al
vieţii e străbătut mai uşor.
„Precum meşterul aruncă aurul în topitorie şi-l lasă a se cerne
şi a se curăţa prin foc până ce străluceşte, tot aşa şi Dumnezeu
lasă sufletele omeneşti să fie cercetate de necazuri, până ce se
curăţă şi se lămuresc (se mântuiesc și se sfințesc)”.
„De aceea, o astfel de cercetare a lui Dumnezeu
este o mare binefacere pentru suflet” - Sfântul Ioan Gură de Aur
 Pilda ceşcuţei de ceai
Cea mai cunoscută povestire relatată de părintele Arsenie Boca
are menirea să le aducă alinare celor aflaţi în suferinţă. Este vorba
de pilda ceşcuţei de ceai.
O familie a plecat într-o excursie în Anglia pentru a cumpăra
ceva dintr-un frumos magazin de antichități, pentru celebrarea
celei de a 25-a aniversări de la căsătorie. Și soției și soțului le
plăceau antichitățile și produsele din argilă, obiecte ceramice, în
special ceştile de ceai.
Au observat o ceașcă excepțională și au întrebat:
„ - Putem să vedem ceşcuţa aceea? Nu am văzut niciodată ceva
atât de frumos!”.
În timp ce doamna le oferea ceea ce ceruseră, ceşcuţa de ceai a
început să vorbească:
‒ Voi nu puteți să înțelegeți. Nu am fost de la început o ceșcuță de
ceai. Cândva, am fost doar un bulgăre de argilă roșie.
1. Stăpânul m-a luat și m-a rulat, m-a bătut tare, m-a frământat
în repetate rânduri, iar eu am strigat: „Nu face asta!”,„Nu-mi
place!”, „Lasă-mă în pace!”, dar El a zâmbit doar și a spus cu
blândețe: „Încă nu!”.
2. Apoi, ah! Am fost așezată pe o roată și am fost învârtită,
învârtită, învârtită. „Oprește! Amețesc! O să-mi fie rău!”, am
strigat. Dar Stăpânul doar a dat din cap și a spus, liniștit: „Încă
nu”. M-a învârtit, m-a frământat și m-a lovit și m-a modelat, până
a obținut forma care i-a convenit, iar apoi m-a băgat în cuptor.
Niciodată nu am simțit atâta căldură! Am strigat, am bătut și am
izbit ușa… „Ajutor! Scoate-mă de-aici!” Puteam să-L văd printr-
o deschizătură și puteam citi pe buzele Sale, în timp ce clătina din
cap dintr-o parte în alta: „Încă nu”.
3. Când mă gândeam că nu voi mai rezista încă un minut, ușa s-a
deschis. Cu atenție, m-a scos afară și m-a pus pe raft… am
început să mă răcoresc. O, mă simțeam atât de bine! „Ei, așa este
mult mai bine”, m-am gândit.
4. Dar, după ce m-am răcorit, m-a luat, m-a periat și m-a colorat
peste tot… mirosurile erau oribile. Am crezut că mă sufoc. „O, te
rog, încetează, încetează!”, am strigat. El doar a dat din cap și a
spus: „Încă nu!”
5. Apoi, deodată m-a pus din nou în cuptor. Numai că acum nu a
mai fost ca prima dată. Era de două ori mai fierbinte și simțeam
că mă voi sufoca. L-am rugat. Am insistat. Am strigat. Am
plâns… eram convinsă că nu voi scăpa! Eram gata să renunț.
Chiar atunci, ușa s-a deschis și El m-a scos afară și, din nou, m-a
așezat pe raft, unde m-am răcorit și am așteptat și am așteptat,
întrebându-mă: „Oare ce are de gând să-mi mai facă?”.
O oră mai târziu, mi-a dat o oglindă și a spus: „Acum uită-te la
tine!”. Și m-am uitat. „Aceea nu sunt eu; aceea nu pot fi eu…
Este frumoasă. Sunt frumoasă!”
El mi-a vorbit blând: 1. „Vreau să ții minte, știu că a durut când
ai fost rulată, frământată, lovită, învârtită, dar, dacă te-aș fi lăsat
singură, te-ai fi uscat. 2. Știu că ai amețit când te-am învârtit pe
roată, dar, dacă m-aș fi oprit, te-ai fi desfăcut bucățele, te-ai fi
fărâmițat. 3. Știu că a durut și că a fost foarte cald și neplăcut în
cuptor, dar a trebuit să te pun acolo, altfel te-ai fi crăpat.
4. Știu că mirosurile nu ți-au făcut bine când te-am periat și te-
am colorat peste tot, dar dacă nu aș fi făcut asta, niciodată nu te-
ai fi călit cu adevărat. Nu ai fi avut strălucire în viață.
5. Dacă nu te-aș fi băgat pentru a doua oară în cuptor, nu ai fi
supraviețuit prea mult, fiindcă acea întărire nu ar fi ținut.
Acum ești un produs finit. Acum ești ceea ce am avut în minte
prima dată când am început să lucrez cu tine”.
Morala este aceasta: Dumnezeu știe ce face cu fiecare dintre noi.
El este Olarul, iar noi suntem argila Lui. El ne va modela, ne va
face și ne va expune la presiunile necesare, pentru a fi lucrări
perfecte care să împlinească buna, plăcuta și sfânta Sa voie.
Dacă viața pare grea și ești lovit, bătut și împins aproape fără
milă; când lumea îți pare că se învârtește necontrolat; când simți
că ești într-o suferință îngrozitoare, când viața pare cumplită,
fă-ți un ceai și bea-l din cea mai drăguță ceașcă, așează-te și
gândește-te la cele citite aici și apoi discută puțin cu Olarul.
Bătrânul şi judecata vieţii
A fost odată un om care avea patru fii. El voia ca fii lui să
înveţe să nu mai judece pripit lucrurile. De aceea, i-a trimis pe
fiecare, pe rând, câte un anotimp, să privească un pom, şi anume
un păr.
Pe primul l-a trimis iarna, pe al doilea primăvara, al treilea
vara și pe mezin toamna. Când au revenit, i-a adunat şi i-a pus
pe toţi să descrie ce au văzut.
Primul a zis că părul era urât, cu crengi golaşe, întoarse şi
răsucite.
Al doilea a zis că părul era acoperit de muguri verzi şi promitea
mult.
Al treilea fu de acord şi spuse că era plin de flori ce răspândeau
un dulce parfum, cum nu mai văzuse până atunci.
Al patrulea a fost de acord cu toate acestea şi a adăugat că era
încărcat de fructe coapte, împlinit şi plin de viaţă.
Omul le-a explicat atunci că toţi au dreptate, pentru că fiecare a
văzut doar un anotimp din viaţa copacului. Le-a mai spus și că
nu poţi judeca pe nimeni cunoscându-l doar o anumită perioadă.
Asta este esenţa firii, a plăcerii, bucuriei şi dragostei pe care ţi-o
dă viaţa şi n-o poţi măsura decât la sfârşitul tuturor anotimpurilor.
Dacă renunţi iarna, vei pierde promisiunea primăverii,
frumuseţea verii și bogăţia toamnei. Nu lăsa ca vicisitudinile unui
sezon să-ţi umbrească bucuria celorlalte. Nu judeca viaţa doar
după o perioadă grea! Depăşeşte greutăţile şi sigur vor veni
apoi vremuri bune! Aspiră când inspiri….înainte de a
expira! Trăieşte simplu! Iubeşte cu generozitate! Să-ţi pese de
tot şi toate! Vorbeşte cu bunăvoinţă! Şi lasă ceea ce nu poți face
în grija lui Dumnezeu, în Purtarea Sa de grijă!
Fericirea îţi menţine dulceaţa, încercările te fac mai puternic,
durerile te fac mai uman, mai înțelegător, mai blând, mai
generos! Eşecurile te fac mai umil și nimicesc oarecum
mândria. Succesele te fac încrezător, dar soarta ţi-e doar în mâna
Domnului, numai buna relaţie cu El îţi poate aduce mântuirea!
Dumnezeu să te binecuvânteze, omule, oricine ai fi, şi să te aibă
în grija Lui, în toate anotimpurile vieţii tale!
Adevărata bogăţie
Un tânăr era foarte supărat că nu are mai mulţi bani, că nu-şi
poate cumpăra tot ce-şi dorea. Se plimba trist pe stradă, neştiind
cum să iasă din această situaţie. Dar, cum mergea el aşa, s-a lovit
deodată de cineva. Mare i-a fost mirarea să vadă că, din neatenţie,
a dat peste un om sărman, fără vedere. Încerca bietul om să se
ajute cu un baston şi să găsească drumul spre casă. Tânărul
nostru l-a ajutat, conducându-l de braţ.
Văzând cât sunt alţii de necăjiţi, tânărul nu s-a mai gândit, de
atunci, decât la un lucru: cât de bogat este el. Nu avea bani pentru
tot ce şi-ar fi dorit, dar avea comoara cea mai mare din lume, pe
care banii nu o pot cumpăra: sănătatea cu tot ce izvorăşte din ea -
putere de muncă, bucurie şi voie bună.
Acum îşi dădea seama că sunt oameni care au rămas ologi în
urma unor accidente. Dar picioarele sale îl puteau duce oriunde.
Alţii au rămas orbi. El putea să vadă, însă, clipă de clipă, toate
frumuseţile din jurul său. Există şi unii oameni care, din păcate,
sunt orbi şi ologi sufleteşte, pentru că sufletul lor s-a golit de
bucurie, de speranţă şi dragoste. Aceştia sunt cu adevărat
nefericiţi.
Cu cât vei fi mai binevoitor, cu atât sufletul tău va avea mai
multă linişte. Cel rău şi zgârcit nu dă niciodată nimic, nici măcar
un pahar cu apă sau un sfat, chiar dacă aceste lucruri nu l-ar costa
nimic. Un astfel de om mai este cu ceva de folos celorlalţi ?
Dacă ne vom uita în jurul nostru vom vedea că nimic nu trăieşte
doar pentru sine. Până şi un copac obişnuit. Chiar dacă nu ne
oferă fructe, ne dă cel puţin posibilitatea să ne odihnim un minut
la umbra lui.
“Cel bun vede bunătatea peste tot; cel rău, nicăieri” - Proverb.