Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
1
nu-mi spune nimic. Atunci nu puteam intelege ca Dumnezeu il orbise pentru
cateva clipe, ca sa nu ma vada. Lucrul acesta l-am inteles mai tarziu, cand el mi-
a zis: “Nici daca juri ca ai stat langa mine eu nu te cred”. Ma rugasem toata
noaptea, dar atunci eram prea mica pentru a intelege ca Domnul poate face
atare minuni: sa orbeasca pe cineva pentru o vreme. Abia implinisem varsta de
14 ani.
Am ajuns in gara si m-am urcat in trenul care nici nu stiam
unde ajunge. Tot drumul m-am rugat lui Dumnezeu sa-mi scoata
in cale o manastire, cat mai departe. Cu greu am ajuns la Sibiu,
apoi la Manastirea “Sambata de Sus”. Acolo am stat de vorba tot
cu un parinte Arsenie, la fel de bun ca cel de la Techirghiol. I-am
marturisit viata si dorinta mea. Parintele mi-a povestit ce
inseamna sa fii calugar. In loc sa ma sperii, mie imi crestea
sufletul si dorinta de a ramane in manastire. Parintele a incheiat
asa: “Viata in calugarie e foarte aspra si tu, fetito, esti foarte
bolnava si nu vei rezista. Roaga-te la Maica Domnului sa te faca
sanatoasa si asta va fi semnul ca ai chemarea sa slujesti in
gradina Ei. Roaga-te mult, nu te lasa ispitita de ganduri”. Atunci
nu intelegeam ca Dumnezeu ma incearca sa vada daca starui in
rugaciune. Intr-o seara, mi-a venit un gand: “Daca atatia ani n-
am putut vorbi cu nimeni nimic, iar de cand am simtit in suflet chemarea spre
manastire vorbesc normal si am calatorit atata drum fara teama, asta inseamna
ca voi reusi”. Timp de o luna n-am mancat decat sambata si duminica. Mergeam
in fiecare zi la biserica si ma rugam la miezul noptii. Intr-o noapte de 14 august,
inainte de Sfanta Marie Mare, dupa ce am facut rugaciunea la miezul noptii, am
simtit o moleseala mare, o raceala, apoi o fierbinteala puternica si-am adormit.
Dimineata m-am trezit vioaie si sanatoasa. Ma simteam foarte bine. Am mers la
parintele Arsenie si i-am spus ca merg la Sibiu ca sa-mi fac niste analize. S-a
uitat lung la mine si-a spus: “Deseara la ora zece sa fii aici!”. Analizele au iesit
perfecte. A fost cea mai fericita zi din viata mea. Stiu ca si parintele s-a rugat
pentru mine. Cand am depus juramantul calugariei, mi-au curs lacrimi de fericire
din ochi. Am intrat intr-o manastire de maici. Dar mama a aflat despre mine si mi-
a trimis vorba ca vine sa ma ia acasa. Toata noaptea am plans si L-am rugat pe
Dumnezeu s-o opreasca din drum. Ruga mi s-a implinit. A rugat un coleg de
serviciu s-o aduca sa ma ia cu o masina, dar la Buzau masina n-a mai vrut sa
porneasca, desi mecanicii nu i-au gasit vreun defect. Mama a sunat la Galati si
si-a rugat alt coleg sa vina s-o aduca la mine, la Agapia. Si masina lui s-a
defectat la Buzau. Cand cei doi s-au hotarat sa se intoarca acasa, tractati, in
clipa cand au ajuns pe drumul catre Galati, motoarele au pornit singure. Mama s-
a cutremurat de o asemenea intamplare si n-a mai venit niciodata sa ma scoata
din manastire. Cand oamenii nu pot fi opriti, ii opreste Dumnezeu, numai noi sa
ne rugam.
Am ramas sanatoasa 11 ani, de la 14 la 25, cand a murit mama. Cand am
primit telefon ca se stinge, m-am dus acasa. Imi murise un frate si pe mama a
rapus-o durerea, incet-incet. Cand am ajuns la spital, medicii nu mi-au dat voie s-
o iau cu mine, pentru ca mai avea doar un ceas de trait. Dar mama a cerut cu
2
limba de moarte s-o duc la mine, la manastire, si acolo s-o ingrop. Pe drum am
oprit masina de trei ori, pentru ca spunea ca moare. Era in ajun de Sf. Hristofor,
numele meu de calugarie. Am inceput a plange si am strigat tare la sfant sa ma
ajute sa-i indeplinesc ultima dorinta. Am ajuns pe la cinci dupa-amiaza la Agapia,
am dus-o in chilie pe paturi, seara la ora noua am marturisit-o, dimineata la trei
am impartasit-o si pe 9 mai, de sfantul Hristofor si de ziua mea, a murit, la ora 8.
Peste un an, a murit si tata, tot in prezenta mea. Voise sa fie spovedit, fratii mei
mi-au spus ca se chinuie sa isi dea sufletul si iar am plecat spre Galati, rugandu-l
pe Dumnezeu sa-l tina in viata pana ajung. M-am oprit la o biserica si am luat un
preot. Cand am ajuns acasa, tata si-a revenit. Foarte constient, s-a spovedit si s-
a impartasit, murind in mainile preotului. Voise Dumnezeu ca cei care dorisera sa
scape de mine sa moara cu mine alaturi.
De la moartea mamei m-am daramat rau cu sanatatea. Am
fost internata la Bucuresti si la Iasi, dar zadarnic. Dupa cinci ani
de tratamente si internari, doctorii n-au putut sa faca nimic.
Atunci m-am dus la racla cuvioasei Paraschiva din Iasi, am plans
si i-am spus Sfintei ca nu plec de langa ea pana ce nu ma fac
sanatoasa. Trei zile am stat acolo, m-am rugat si am plans. A
patra zi m-am ridicat din genunchi sanatoasa, asa cum sunt si in
ziua de azi. Chiar daca nu vad deloc cu un ochi, iar cu celalalt
numai pe jumatate, sunt multumita cu viata mea. Pentru mine,
fiecare pas a insemnat o minune. Dragostea lui Dumnezeu s-a
revarsat asupra mea din belsug.
Examenul
3
In ‘69, studiam electroenergetica la Politehnica ieseana. Anul patru
continea si un curs de electronica industriala: 28 de prelegeri. Zilele afectate
pregatirii examenului au trecut repede, eu am despicat prea tare firul in patru la
primele 20 de prelegeri, astfel ca pe ultimele opt nu mai aveam timp sa le
parcurg. Profesorul examinator facuse 28 de bilete de examinare, a cate doua
subiecte fiecare, care cuprindeau toata materia. Ca sa am idee ce contin biletele
de examen, de la o grupa de studenti ce daduse deja examenul mi-am notat pe o
foaie 7 bilete.
Examenul era programat intr-o duminica. (In Romania, respectarea
sarbatorilor este si astazi o problema nerezolvata: o nerespectare care-i aduce
tarii pagube anuale de zeci de mii de miliarde de lei, mutilati, vieti pierdute,
dezolare peisagistica etc.)
Datorita pozitiei mele la catalog, intram la examen spre seara. Asa ca in ziua
examenului, fiind duminica, m-am dus sa particip la Sf. Liturghie, cum faceam de
obicei. M-am rugat fierbinte sa trec cu bine examenul. Si deodata, cum ma aflam
in picioare in timpul Sf. Liturghii, in minte mi s-a intors foaia pe care notasem cele
7 bilete si mi s-a focalizat atentia pe primul bilet de pe verso. Am fost ferm
convins ca acel bilet imi va cadea la examen. Revenit la camin dupa terminarea
Sf. Liturghii, am cautat nerabdator pe foaie, sa vad ce subiecte contine biletul
spre care fusesem directionat de Sus. 1 - Pentode, 2 - Tiratroane. Al doilea
subiect era din cele opt prelegeri neparcurse. M-am apucat sa-l studiez, dar,
culmea, lipsisem la acea prelegere si o aveam scrisa de un coleg. Deci, mai greu
de invatat pentru mine. Plus relativa complexitate a subiectului, plus timpul ce ma
presa sa plec la examen... Toate au nascut indoiala ca poate a fost
nesemnificativa prezicerea ce mi se facuse. Dar nu, la examen am tras biletul
prezis. Cel cu tiratroanele. Despre ele am demonstrat cunostinte... sumeriene.
Dar cum primul subiect il stiusem de 10, profesorul mi-a pus si alte intrebari, din
restul materiei, si astfel, cu purtarea de grija dumnezeiasca, cea omniscienta,
omnipotenta si omniprezenta, am promovat, si inca cu o nota multumitoare,
examenul.
“Cheama-Ma in ziua necazului si te voi
izbavi si Ma vei preaslavi”, ne indeamna
Domnul in Psalmul 49, care se incheie cu
“Jertfa de lauda Ma va slavi si acolo (in
rugaciune deci, prin care ne unim cu
Dumnezeu) este calea in care voi arata lui
mantuirea Mea”.
Desigur, ceea ce am relatat eu aici
reprezinta exceptia, nu regula. Pentru ca, asa cum ne povatuiesc Sfintii Parinti,
trebuie sa lucram ca si cum totul ar depinde de noi si sa ne rugam lui Dumnezeu,
ca si cum totul depinde de El. Pentru ca realmente totul depinde de Dumnezeu.
Dar astazi am ajuns sa ne rugam patru minute si sa stam la televizor patru
ore din 24. Or, criza lumii vine din criza de rugaciune, constata, pe drept cuvant,
Sfintii Parinti contemporani. Sintagma “Ora et labora! - Roaga-te si lucreaza!”, ce
rezuma trairea crestina, a fost uitata. Crestinii nu se mai roaga, nu mai postesc,
nu mai privegheaza, pentru ca ei considera aceste nevointe potrivite doar
4
monahilor. Ceea ce a creat o prapastie intre crestinism si crestini. Prapastie si
criza din care vom iesi numai prin rugaciune si-o viata conforma poruncilor lui
Dumnezeu. Rugaciune curata, fierbinte, staruitoare. A saptea parte din timpul
nostru zilnic s-o dam Domnului, ne spun Sfintii Parinti. (Deci, rotund 4 ore din
24.) “De sapte ori pe zi Te-am laudat pentru judecatile dreptatii Tale”, ne spune
psalmistul in Psalmul 118. Si tot el: “La miezul noptii m-am sculat ca sa Te laud
pe Tine, pentru judecatile dreptatii Tale”.
Se ajunge astfel la: “Rugati-va neincetat!”, indemnul Sf. Ap. Pavel si al tuturor
sfintilor. Deci, pomeniti numele cel sfant al Domnului in toata vremea: “Doamne
Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul
(pacatoasa)!”.
Mi-e drag sa inchei si e de folos, mai cu seama celor inca neconvinsi de
puterea si necesitatea rugaciunii, cu constatarea preavrednicului de pomenire
Parinte Dumitru Staniloaie:
“L-am cautat pe Dumnezeu in oamenii din satul meu, apoi in carti, in idei si
in simboluri. Dar aceasta nu-mi dadea nici pace, si nici dragoste. Intr-o zi, am
descoperit in scrierile Sfintilor Parinti ai Bisericii ca este posibil sa-L intalnesti pe
Dumnezeu cu adevarat in rugaciune. Cu multa rabdare, am incercat si am
inteles, putin cate putin, ca Dumnezeu este aproape, ca ma iubeste si ca,
lasandu-ma umplut de iubirea Lui, inima mea se va deschide celorlalti. Am
inteles ca iubirea este comuniune cu Dumnezeu si cu cel de langa mine. Si ca
fara aceasta comuniune, lumea nu este decat tristete, ruine, dezolare, masacre.
Numai daca va voi sa traiasca in aceasta iubire, lumea va cunoaste viata
vesnica.”