Sunteți pe pagina 1din 12

PROIECTAREA UNITĂŢILOR DE ÎNVĂŢARE

Unitatea de învăţământ: COLEGIUL NAȚIONAL ”ROMAN-VODĂ” ROMAN


Profesor: Ciocan Marius-Constantin
Disciplina: Religie
Clasa a II-a
Nr. ore / săptămână: 1

DOMENIUL DE ÎNVĂȚARE: „IUBIREA LUI DUMNEZEU ȘI RĂSPUNSUL OMULUI”


UNITATEA TEMATICĂ: OMUL ESTE FIUL IUBITOR AL LUI DUMNEZEU
Nr. de ore alocate: 6+2

Nr. CONŢINUTURI COMPETENȚE COMPETENȚE ACTIVITĂŢI DE ÎNVĂŢARE RESURSE EVALUARE


crt. GENERALE SPECIFICE (METODE ŞI INSTRUMENTE
MIJLOACE)
Cu Dumnezeu la - observarea deprinderilor însuşite în conversaţia,
1. început de an școlar anii anteriori explicaţia, lectura, - observarea
Sfat bun! povestirea, sistematică
exerciţiul,
observarea
dirijată; - probă orală

Iubirea, sentimentul cel Exerciţii de definire a unor termeni - conversaţia,


2. mai înalt al omului (ce 1. Aplicarea unor norme 1.1 Explicarea unor aspecte abordaţi în cadrul diferitelor teme, din explicaţia, lectura, - temă de lucru
înseamnă să iubeşti; pe de comportament specific specifice propriei perspectivă generală şi din perspectivă povestirea, în clasă
cine iubim; exemple de moralei religioase, în credinţe religioase religioasă: iubire, minune, laudă, exerciţiul,
oameni care îşi arată diferite contexte de viață mulţumire, dar, ajutor, recunoştinţă, observarea
iubirea faţă de Dumnezeu uzuale. iertare etc. dirijată;
şi faţă de semeni etc.) Exerciții pe tema comportamentului pe problematizarea,
care oamenii trebuie să o manifeste unii meditaţia
față de alții; religioasă;
Discuții referitoare la efectele acțiunilor - Biblia, fişe,
1
noastre față de semeni și față de natura planşe, ilustraţii
înconjurătoare, darul oferit de religioase,
Dumnezeu oamenilor; -Manualul digital
Lectură suport. Ex. Sfânta Parascheva -retroproiector,
Învățarea unor rugăciuni/poezii CD, rețea internet.
tematice/învățături din Sfânta -materiale pentru
Scriptură , ex: „Rugaţi-vă unul pentru desen;
altul” (Iacob 5,16)
Valorificarea celor învățate prin jocuri: Forme de
rezolvarea unui rebus/completarea cu desfășurare a
cuvinte lipsă/ adevărat sau fals activității: frontal,
individual, în
3. Îl am pe Dumnezeu în 1. Aplicarea unor norme 1.1 Explicarea unor aspecte Analizarea unor imagini pe tema: perechi, pe grupe - temă de lucru
minte şi în suflet, în de comportament specific specifice propriei credinţe „Rugăciunea”; în clasă
fiecare zi (cum pot să Îl moralei religioase, în religioase Dialoguri pe tema rolului
am pe Dumnezeu în diferite contexte de viață credinţei în Dumnezeu şi a
minte şi în suflet: uzuale. rugăciunii, valorificând diferite
rugăciunea, lectura povestiri, jocuri, exemple;
Exercitii de evaluare a efectelor
Bibliei, admirarea diferitelor fapte/ comportamente/
naturii, săvârşirea unei atitudini care accentueaza diferentele
fapte bune etc.) dintre oameni, pe baza de povestiri.
Discuții referitoare la datoria față de
aproapele și față de natura
înconjurătoare, darul oferit de
Dumnezeu oamenilor;
Lectură suport din Sfânta
Scriptură/învățarea unei poezii ”Pentru
tine , Doamne”
Jocuri de rol: „Asa da/ Asa nu"

2
4. Rugăciunile de 1. Aplicarea unor norme 1.1 Explicarea unor aspecte Dialog despre modul în care creștinii își
mulţumire şi de laudă de comportament specific specifice propriei credinţe pot exprima recunoștința față de - temă de lucru
aduse lui Dumnezeu (ce moralei religioase, în religioase Dumnezeu și față de cei care ne fac în clasă
înseamnă să mulţumeşti; diferite contexte de viață 1.2 Evidenţierea bine.
ce înseamnă să lauzi; uzuale. caracteristicilor Relatarea unor povestiri cu continut -verificare orală
pentru ce Îi mulţumim lui 2.Colaborarea cu copiii si comportamentale ale unor religios despre iubirea lui Dumnezeu
Dumnezeu; cine Îl laudă cu adulții din mediul modele de credinţă față de lume (ex. lectura ”Mulțumesc
pe Dumnezeu etc.) familiar, în acord cu 2.2 Descrierea unor pentru pâine”)
valorile religioase. elemente de diversitate în Dialoguri pe tema importanţei iubirii:
cadrul diferitelor grupuri iubirea omului faţă de ceilalţi, iubirea
elemente de diversitate în lui Dumnezeu faţă de om, iubirea
cadrul diferitelor grupuri omului faţă de Dumnezeu.
Realizarea unei creații literare (o poezie
folosind cuvinte date) sau lucrări
plastic.

5. Darul, dovadă a iubirii 1. Aplicarea unor norme 1.2 Evidenţierea Exerciții dialog la sentimentele arătate
noastre faţă de de comportament specific caracteristicilor atunci când oferim daruri și atunci când
Dumnezeu (ce este moralei religioase, în comportamentale ale unor ajutăm pe cineva;
darul; cui, când şi cum diferite contexte de viață modele de credinţă Importanța oferirii unui cadou, modul în
care se alege și se oferă acesta pentru a
dăruim; darul de pâine şi uzuale. fi primit cu bucurie;
vin la Sfânta Liturghie; Dialog despre darul pe care îl pot oferi
prinoase şi ofrande aduse oamenii lui Dumnezeu;
de oameni etc.) Prezentări tematice în powerpoint a
unor ofrande și prinoase pe care
creștinii le duc la altar din roadele
muncii lor;
Lectură suport, ex.: ”Un dar pentru
Dumnezeu”.

6. Ajutorul oferit celorlalţi, 1. Aplicarea unor norme 1.3 Aplicarea în mod -verificare orala
semn al iubirii faţă de de comportament specific autonom a unor reguli de Dialoguri pe tema importanţei iubirii: Aprecieri
Dumnezeu (ce înseamnă sămoralei religioase, în comportament moral- iubirea omului faţă de ceilalţi, iubirea verbale
ajuţi pe cineva, diferite contexte de viață creştin în diferite contexte lui Dumnezeu faţă de om, iubirea
omului faţă de Dumnezeu, valorificând
faptele bune săvârşite uzuale. de viaţă reale sau diferite povestiri, jocuri, exemple.
din iubire, iar nu din 2.Colaborarea cu copiii si imaginare Lecturarea din Sfânta Scriptură ”Pilda
obligaţie; exemple de cu adulții din mediul 2.1 Asumarea în mod explicitsamarineanului
a milostiv.
îndatoriri şi de fapte de slujire
familiar, în acord cu unor responsabilităţi în cadrulPrezentarea unor situaţii din viaţă în
3
a semenilor, în diferite valorile religioase grupurilor din care face parte care au făcut sau au văzut făcându-se
contexte de 2.2 Descrierea unor fapte de milostenie;
viaţă etc.) elemente de diversitate în Observarea şi discutarea unor imagini
cadrul diferitelor grupuri tematice cu conţinut religios;
elemente de diversitate în Exerciţii de formulare a
cadrul diferitelor grupuri învăţăturilor morale folositoare vieţii
personale şi de grup;
Jocuri de rol pe diferite teme: „Ce am
făcut bine în situaţia...?”; „Care sunt
efectele faptelor bune/ rele...?”
Exerciţii.

7. -verificare orală
Recapitulare, sistematizare, evaluare Aprecieri
verbale
-calificative

DOMENIUL DE ÎNVĂȚARE: „VIAȚA CREȘTINULUI ÎMPREUNĂ CU SEMENII”


UNITATEA TEMATICĂ: OAMENII ÎŞI ARATĂ IUBIREA UNII FAŢĂ DE ALŢII
Nr. de ore alocate: 5+1

Nr. CONŢINUTURI COMPETENȚE COMPETENȚE SPECIFICE ACTIVITĂŢI DE ÎNVĂŢARE RESURSE EVALUARE


crt. GENERALE (metode şi -instrumente-
mijloace)

1. Oferirea de sfaturi 1. Aplicarea unor 1.3. Aplicarea în mod autonom a unorExerciții dialog despre importanța solicitării - conversaţia, - temă de lucru
şi învăţături (de ce norme de reguli de comportament moral-creştin în în diferite circumstanțe a unor sfaturi și explicaţia, în clasă
avem nevoie de comportament diferite contexte de viaţă reale sau învățături; lectura,
sfaturi şi învăţături; specific moralei imaginare Dialog despre persoanele de la care putem povestirea, -verificare
de la cine primim religioase, în diferite 2.1 Asumarea în mod explicit a unor cerem sfaturi; exerciţiul, orală
şi cui oferim sfaturi contexte de viață responsabilităţi în cadrul grupurilor din
Prezentarea regulilor privind oferirea şi observarea
şi învăţături; uzuale. care face parte primirea unor sfaturi, învăţături, daruri. dirijată;
exemple de sfaturi 2.Colaborarea cu 2.2. Descrierea unor elemente de Prezentarea unor modele de comportament problematizar
şi învăţături primite copiii si cu adulții diversitate în cadrul diferitelor (Mântuitorul Iisus Hristos, Sfântul Ioan Gură ea, meditaţia
de la Mântuitorul din mediul familiar, grupuri - conversaţie de grup pe de Aur). religioasă;

4
Iisus Hristos etc.) în acord cu valorile Exerciţii de evaluare a efectelor diferitelor - Biblia, fişe,
religioase. fapte/ comportamente/ atitudini care planşe,
accentuează diferenţele dintre oameni, pe ilustraţii
bază de povestiri, religioase,
Simularea unor situaţii de relaţionare pozitivă -Manualul
cu copiii provenind din grupuri diferite digital
(etnice, religioase, culturale, sociale) Lectură -
suport: ”Iisus la 12 ani” retroproiector,
2. Recunoştinţa 1. Aplicarea unor 1.2 Evidenţierea caracteristicilor Exercitii de definire a unor termeni abordati CD, rețea
faţăde cei care norme de comportamentale ale unor modele in cadrul diferitelor teme, din perspectiva internet.
ne fac bine comportament de credinţă generala si din perspectiva religioasa: iubire, -materiale
(ce este recunoştinţa; specific moralei 2.1 Asumarea în mod explicit a unor minune, lauda, multumire, dar, ajutor, pentru desen;
exemple biblice de persoane recunostinta, iertare etc.
religioase, în diferite responsabilităţi în cadrul grupurilor din
care şi-au arătat Prezentarea unor modele biblice de
contexte de viață care face parte Forme de
recunoştinţa faţă de comportament, (Mântuitorul Iisus Hristos,
uzuale. 2.2 Descrierea unor elemente de desfășurare a
binefăcători; modele din Vindecarea celor zece leproși/Vindecarea
2.Colaborarea cu diversitate în cadrul diferitelor activității:
viaţa de zi cu zi de slugii sutașului);
copiii si cu adulții grupuri frontal,
răsplătire a celor care ne fac Organizarea unor activităţi caritabile, în
bine etc.) din mediul familiar, 3.1 Explicarea semnificaţiei unor individual, în
sprijinul celor bolnavi şi singuri, împreună cu
în acord cu valorile evenimente religioase din viaţa perechi, pe
alţi membri ai şcolii, parohiei etc.
religioase. comunităţii şi a societăţii grupe
Conversatii de grup privind comportamentul
3. Explorarea activă
fata semenii cu anumite probleme (sociale, de
a unor elemente din
sanatate etc.), pe baza unor povestiri, exemple
viaţa de zi cu zi, din
concrete din viata de zi cu zi.
perspectiva propriei
credinţe.
3. Iertarea celor 1. Aplicarea unor 1.2 Evidenţierea caracteristicilor Exerciții dialog: ”Ai fost în situația de a ierta - temă de lucru
care ne fac rău norme de comportamentale ale unor modele pe cineva?” ” Care a fost sentimentul atunci în clasă
(ce este iertarea; de ce comportament de credinţă când ai iertat cuiva care ți-a greșit?”, cu
avem nevoie de iertare; specific moralei 2.1 Asumarea în mod explicit a unor referire la rugăciunea ”Tatăl nostru” (”Și ne -verificare
modelul de iertare oferit religioase,
de în diferite responsabilităţi în cadrul grupurilor din
iartă nouă greșalele noastre precum și noi orală
Mântuitorul Iisus Hristos; contexte de viață care face parte iertăm greșiților noștri”).
exemple biblice şi din
uzuale. 2.2 Descrierea unor elemente de Prezentarea unor modele biblice de
vieţile sfinţilor de iertare;
exemple de iertare din viaţa
2.Colaborarea cu diversitate în cadrul diferitelor comportament (exemple: Iosif şi fraţii săi,
de zi cu zi etc.) copiii si cu adulții grupuri pilda fiului risipitor).
din mediul familiar, 3.1 Explicarea semnificaţiei unor Exerciţii de negociere şi stabilire în comun a
în acord cu valorile evenimente religioase din viaţa responsabilităţilor în cadrul grupurilor din
religioase. comunităţii şi a societăţii care face parte, pentru realizarea unor

5
3. Explorarea activă activităţi variate.
a unor elemente din Audierea/ citirea unor texte literare sau
viaţa de zi cu zi, din religioase simple, în proză sau în versuri, în
perspectiva propriei care se reflectă ideea de toleranţă: ”Bine faci,
credinţe. bine găsești”.
Povestirea după imagini (planşe, icoane,
ilustraţii etc.) cu tematică adecvată.
Jocuri de rol: „Asa da/ Asa nu”
4. Ajutorul dat 1. Aplicarea unor 1.2 Evidenţierea caracteristicilor Prezentarea unor modele biblice de - conversaţia, - temă de lucru
celor norme de comportamentale ale unor modele comportament: Mântuitorul Iisus Hristos explicaţia, în clasă
bolnavi (cum ne comportament de credinţă ”Pilda samarineanului milostiv”/Sfinții lectura,
comportăm faţă de ceispecific moralei 2.1 Asumarea în mod explicit a unor doctori fără de arginți. povestirea, -verificare
bolnavi; exemple biblice
religioase, în diferite responsabilităţi în cadrul grupurilor din
Povestirea unor fapte bune, proprii sau ale exerciţiul, orală
de ajutorare a celor aflaţi
contexte de viață care face parte altora, motivate/ determinate de iubirea observarea
în suferinţă; forme de uzuale. 2.2 Descrierea unor elemente de semenilor. dirijată;
ajutorare a celor bolnavi
2.Colaborarea cu diversitate în cadrul diferitelor -exercitii/ jocuri: ”Medicament pentru problematizar
din jurul nostru etc.)
copiii si cu adulții grupuri suflet”. ea, meditaţia
din mediul familiar, 3.1 Explicarea semnificaţiei unor Povestirea unor fapte bune, proprii sau ale religioasă;
în acord cu valorile evenimente religioase din viaţa altora, motivate/determinate de iubirea - Biblia, fişe,
religioase. comunităţii şi a societăţii semenilor. planşe,
3. Explorarea activă Formularea unor îndemnuri pentru micul ilustraţii
a unor elemente din creștin. religioase,
viaţa de zi cu zi, din Stabilirea unor acțiuni de întrajutorare a -Manualul
perspectiva propriei persoanelor sărmane de pe raza comunei în digital
credinţe. care locuiesc. -
retroproiector,
CD, rețea
internet.
-materiale
5. Ajutorul dat 1. Aplicarea unor 1.2 Evidenţierea caracteristicilor Dialog referitor la importanța ajutorării celor - temă de lucru
pentru desen;
celor singuri norme de comportamentale ale unor modele singuri (copii, bătrâni, bolnavi, străini, etc.) în clasă
(cum ne comportăm faţă comportament de credinţă Dialog pe tema copiilor orfani, a copiilor ai
de oamenii singuri; specific Forme de
moralei 2.1 Asumarea în mod explicit a unor căror părinţi sunt plecaţi în străinătate, a -verificare
exemple biblice de desfășurare a
religioase, în diferite responsabilităţi în cadrul grupurilor din
copiilor de la casele de tip familial etc. orală
ajutorare a celor singuri; activității:
contexte de viață care face parte Simularea unor situaţii de relaţionare -temă pentru
forme de ajutorare a frontal,
uzuale. 2.2 Descrierea unor elemente de pozitivă cu copiii provenind din grupuri acasă
celor singuri etc.) individual, în
2.Colaborarea cu diversitate în cadrul diferitelor diferite (etnice, religioase, culturale,
perechi, pe
copiii si cu adulții grupuri sociale):”Să alungăm singurătatea”
6
din mediul familiar, 3.1 Explicarea semnificaţiei unor Exemplificarea unor aspecte legate de grupe
în acord cu valorile evenimente religioase din viaţa evenimentele religioase, cu ajutorul
religioase. comunităţii şi a societăţii mijloacelor audio-vizuale.
3. Explorarea activă Lectură suport: ”Învierea fiului văduvei din
a unor elemente din Nain”
viaţa de zi cu zi, din
perspectiva propriei
credinţe.
6. -verificare
Recapitulare, sistematizare, evaluare orală
Aprecieri
verbale
-calificative

DOMENIUL DE ÎNVĂŢARE: „DUMNEZEU SE FACE CUNOSCUT OMULUI”


UNITATEA TEMATICĂ: DUMNEZEU ESTE TATĂL NOSTRU IUBITOR
Nr. de ore alocate: 8+1

7
Nr. CONŢINUTURI COMPETENȚE COMPETENȚE SPECIFICE ACTIVITĂŢI DE ÎNVĂŢARE RESURSE EVALUARE
crt. GENERALE (metode şi -instrumente-
mijloace)
1. Dumnezeu ne 2.Colaborarea cu copiii si 2.1 Asumarea în mod explicit a - conversaţia, - observarea
Dialoguri pe tema importantei
iubeşte pe toţi cu adulții din mediul unor responsabilităţi în cadrul iubirii: iubirea omului fata de explicaţia, sistematică
(fiecare om este familiar, în acord cu grupurilor din care face parte ceilalti, iubirea lui Dumnezeu lectura,
creat de Dumnezeu; valorile religioase. 2.2 Descrierea unor elemente de fata de om, iubirea omului fata povestirea,
Dumnezeu ne 3. Explorarea activa a diversitate în cadrul diferitelor de Dumnezeu, valorificând problematizarea, - probă orală
ocroteşte în fiecare unor elemente din viața de grupuri diferite povestiri, jocuri, deprinderi
zi; Dumnezeu exemple.
zi cu zi, din perspectiva 3.1 Explicarea semnificaţiei unor morale,
primeşte rugăciunea Relatarea unor povestiri cu
fiecărui om, în propriei credințe. evenimente religioase din viaţa - icoanele - temă de lucru în
comunităţii şi a societăţii continut religios despre iubirea Mântuitorului, clasă
limba în care e lui Dumnezeu față de lume;
rostită etc.) Jocuri didactice pe tema formelor Sfinţilor, ilustraţii
de manifestare a iubirii față de religioase - verificare orală
Dumnezeu, față de semeni/față -manualul digital
de natura înconjurătoare.
Conversaţie de grup pe tema Forme de
unor elemente de diversitate în desfășurare a
grupurile de apartenenţă sau în activității: frontal,
alte grupuri. individual, pe
Lectură suport: ”Ocrotirea
grupe
părintească”.
Dumnezeu ne ajută 1. Aplicarea unor norme 1.1.E xplicarea unor aspecte Dialoguri pe tema importanţei - conversaţia, - observarea
2. să îl cunoaştem şi de comportament specific specifice propriei credinţe iubirii: iubirea omului faţă de explicaţia, sistematică
să Îl iubim moralei religioase, în religioase ceilalţi, iubirea lui Dumnezeu lectura,
(Dumnezeu ne-a contexte de viaţă uzuale 2.1 Asumarea în mod explicit a faţă de om, iubirea omului faţă povestirea,
transmis cuvântul de Dumnezeu, valorificând
2.Colaborarea cu copiii si unor responsabilităţi în cadrul diferite povestiri, jocuri, problematizarea, - probă orală
Său în Biblie; L-a cu adulții din mediul grupurilor din care face parte deprinderi
trimis pe Fiul Său exemple.
familiar, în acord cu 2.2 Descrierea unor elemente de Relatarea unor povestiri cu morale,
în lume; este
valorile religioase. diversitate în cadrul diferitelor continut religios despre iubirea - icoanele - temă de lucru în
prezent permanent
3. Explorarea activa a grupuri lui Dumnezeu fata de lume. Mântuitorului, clasă
cu noi; ne-a pus în
unor elemente din viața de 3.1 Explicarea semnificaţiei unor Învățarea unei rugăciuni către Sfinţilor, ilustraţii
suflet dorinţa de a-
zi cu zi, din perspectiva evenimente religioase din viaţa Maica Domnului. religioase - verificare orală
L cunoaşte şi de a-
L iubi etc.) propriei credințe. comunităţii şi a societăţii Prezentarea regulilor de -manualul digital
comunicare pozitivă cu diferite
categorii de persoane (persoanele Forme de
cu probleme sociale, bolnave, desfășurare a

8
singure etc.). activității: frontal,
Lectură suport: ”Scrisoare către individual, în
Dumnezeu”. perechi, pe grupe

9
3. Iisus Hristos S-a 1. Aplicarea unor norme 1.2. Evidenţierea caracteristicilor Prezentarea unor modele biblice - conversaţia, - observarea
făcut om, din iubire de comportament specific comportamentale ale unor modele de comportament-Mântuitorul explicaţia, sistematică
(evenimentele moralei religioase, în de credinţă Iisus Hristos. lectura,
principale din viaţa contexte de viaţă uzuale 1.3. Aplicarea în mod autonom a Prezentarea unor icoane care povestirea,
Domnului Iisus reprezintă evenimente din viaţa
3. Explorarea activa a unor reguli de comportament moral- Mântuitorului, a Maicii problematizarea, - probă orală
Hristos; iubirea unor elemente din viața de creştin în diferite contexte de viaţă deprinderi
pentru semeni – Domnului, a sfinţilor îngeri şi a
zi cu zi, din perspectiva reale sau imaginare altor sfinţi. morale,
cea mai importantă
învăţătură a propriei credințe. 3.1. Explicarea importanţei unor Organizarea unor activități - icoanele - temă de lucru în
Mântuitorului etc.) evenimente religioase din viaţa caritabile, în sprijinul celor Mântuitorului, clasă
comunităţii şi a societăţii bolnavi si singuri, împreună cu Sfinţilor, ilustraţii
3.2. Explicarea rolului diferitelor alti membri ai școlii, parohiei etc. religioase - verificare orală
sărbători şi evenimente cu Dialog despre învățăturile -manualul digital
Mântuitorului: ” Lăsați copiii să
conţinuturi şi semnificaţii vină la Mine”
religioase, cu incidenţă asupra vieţii Exemplificarea unor aspecte Forme de
familiei şi comunităţii legate de evenimentele desfășurare a
religioase, cu ajutorul mijloacelor activității: frontal,
audio-vizuale. individual, în
Exerciții de tip adevărat sau fals. perechi, pe grupe
Lecturi moral-religioase: ”Iisus
Hristos îi binecuvântează pe
copii”.
4. Minunile arată 1. Aplicarea unor norme 1.2. Evidenţierea caracteristicilor - conversaţia, - observarea
iubirea lui de comportament specific comportamentale ale unor modele Prezentarea unor modele biblice explicaţia, sistematică
Dumnezeu faţă de moralei religioase, în de credinţă de comportament Mântuitorul lectura,
om (ce este o contexte de viaţă uzuale 1.3. Aplicarea în mod autonom a Iisus Hristos. povestirea,
Povestirea unor fapte bune,
minune; exemple 3. Explorarea activa a unor reguli de comportament moral- proprii sau ale altora, motivate/ problematizarea, - probă orală
de minuni făcute unor elemente din viața de creştin în diferite contexte de viaţă deprinderi
determinate de iubirea semenilor.
de Domnul Iisus zi cu zi, din perspectiva reale sau imaginare morale,
Prezentarea unor icoane care
Hristos etc.) propriei credințe. 3.1. Explicarea importanţei unor - icoanele - temă de lucru în
reprezintă evenimente din viaţa
evenimente religioase din viaţa Mântuitorului. Mântuitorului, clasă
comunităţii şi a societăţii Povestirea după imagini (planşe, Sfinţilor, ilustraţii
3.2. Explicarea rolului diferitelor icoane, ilustraţii etc.) cu tematică religioase - verificare orală
sărbători şi evenimente cu adecvată. -manualul digital
Lectură din Sfânta Scriptură:
conţinuturi şi semnificaţii ”Vindecarea Slăbănogului” Forme de
religioase, cu incidenţă asupra vieţii Joc de rol. desfășurare a
familiei şi comunităţii activității: frontal,
individual, în
perechi, pe grupe
10
5. Maica Domnului, 1. Aplicarea unor norme 1.2. Evidenţierea caracteristicilor Explicarea rolului și posibilității - conversaţia, - observarea
îngerii şi sfinţii de comportament specific comportamentale ale unor modele minunilor în viața omului. explicaţia, sistematică
săvârşesc minuni moralei religioase, în de credinţă Prezentarea unor modele biblice lectura,
(Maica Domnului, contexte de viaţă uzuale 1.3. Aplicarea în mod autonom a de comportament povestirea,
îngerii şi sfinţii, 3. Explorarea activa a unor reguli de comportament moral- Prezentarea unor icoane care problematizarea, - probă orală
rugători pentru unor elemente din viața de creştin în diferite contexte de viaţă reprezintă evenimente din viata deprinderi
oameni la Mântuitorului, a Maicii
zi cu zi, din perspectiva reale sau imaginare Domnului, a sfintilor îngeri și a morale,
Dumnezeu;
propriei credințe. 3.1. Explicarea importanţei unor altor sfinți. - icoanele - temă de lucru în
exemple de minuni
făcute de Maica evenimente religioase din viaţa Exemplificarea unor aspecte Mântuitorului, clasă
Domnului,de îngeri, comunităţii şi a societăţii legate de evenimentele Maicii Domnului,
de Sfinţii Apostoli, 3.2. Explicarea rolului diferitelor religioase, cu ajutorul mijloacelor Sfinţilor, ilustraţii - verificare orală
de alţi sfinţi etc.) sărbători şi evenimente cu audio-vizuale. religioase
conţinuturi şi semnificaţii Elaborarea unor texte scurte, -manualul digital
religioase, cu incidenţă asupra vieţii utilizând cuvinte din domeniul
religios-moral sau pornind de la
familiei şi comunităţii audiţii/ lecturii ale unor texte Forme de
biblice şi din vieţile sfinţilor. desfășurare a
Exerciţii de identificare a unor activității: frontal,
slujbe bisericeşti realizate la individual, în
marile sărbători, pe baza unor perechi, pe grupe
imagini sau a audierii unor texte
din literatură, referitoare la
marile sărbători creştine: ”La
nunta din Cana Galileii”.

6. -verificare orală
Recapitulare, sistematizare, evaluare Aprecieri
verbale
-calificative

DOMENIUL DE ÎNVĂŢARE: „MARILE SĂRBĂTORI CREȘTINE”


Nr. de ore alocate: 6

Nr. CONŢINUTURI COMPETENȚE COMPETENȚE SPECIFICE ACTIVITĂŢI DE RESURSE EVALUAR


crt. GENERALE ÎNVĂŢARE (METODE ŞI E
MIJLOACE) -
INSTRUMEN
11
TE-
1. Sfântul Ierarh Nicolae 1. Aplicarea unor norme 1.1 Explicarea unor aspecte specifice - Reproducerea, prin - conversaţia,
de comportament specific propriei credinţe povestire orală, a unor explicaţia, - observarea
evenimente biblice despre
2. Tradiţii religioase de moralei religioase, în religioase; Nașterea Domnului/Patimile lectura, sistematică
Crăciun (mersul cu icoana,diferite contexte de viață Domnului/Moartea și Învierea povestirea,
uzuale.
colindul şi cântecele de stea, 3.1 Explicarea semnificaţiei unor Domnului/ Înălțarea la Cer/ cântarea - probă orală
confecţionare unei stele etc.) evenimente religioase din viaţa Pogorârea Duhului Sfânt. religioasă,
3. Explorarea activă a comunităţii şi a societăţii; - organizarea de jocuri, serbări, meditaţia - temă de
3. Tradiţii populare de unor elemente din viața 3.2 Explicarea rolului diferitelor concursuri pe teme religioase. religioasă ; lucru în clasă
Crăciun şi de de zi cu zi, din sărbători şi evenimente religioase - dialog despre regulile de - Biblia, planşe,
Anul Nou (împodobirea perspectiva propriei cu conţinuturi şi semnificaţii comportament creştin în clasă ilustraţii
bradului; oferirea de cadouri;
credințe. religioase, cu incidenţă asupra vieţii şi în familie; religioase,
tradiţii locale etc.) familiei şi comunităţii. - organizarea de jocuri de rol; icoane, CD,
-participarea, pe grupe de
retroproiector
4. Tradiţii religioase de lucru, la realizarea unor
Florii, Paşti şi Rusalii proiecte pe diferite teme
(sfinţirea ramurilor de
(„Traditiile din localitatea
salcie; sfinţirea Pâinilor
mea"; „Cum păstrăm traditiile
pentru Paşti; împodobirea
religioase" etc.);
bisericii cu frunze de nuc
-audierea/ învățarea unor
sau tei şi sfinţirea holdelor
colinde și cântări religioase;
la Rusalii etc.)
-realizarea unor desene,
felicitări, ornamente, etc. cu
ocazia sărbătorilor religioase,
Tradiţii populare de utilizând materiale diverse.
5. Paşti (încondeierea ouălor;
tradiţii culinare; tradiţii locale
etc.)

12

S-ar putea să vă placă și