MINUNI NOI ȘI VECHI, SEMNE

SFINŢII BISERICII NOASTRE ORTODOXE SUNT

ACEI OAMENI CARE AU DOVEDIT CĂ SUNT
PRIETENI ADEVĂRAŢI AI LUI HRISTOS, S-AU
LEPĂDAT DE FAPTELE PĂCĂTOASE ALE LUMII,
ŞI-AU RIDICAT CRUCEA ŞI L-AU URMAT PE EL.
ÎN SUFLETELE SFINŢILOR PREASFÂNTUL DUH
A APRINS FLACĂRA DUMNEZEIEŞTII IUBIRI,
IAR EI AU CONSIDERAT TOATE LUCRURILE ŞI
SLAVA ACESTEI LUMI DREPT NIŞTE GUNOAIE,
DEŞERTĂCIUNI ŞI LIPSITE DE ORICE
VALOARE.
SFINŢII ÎNCĂLZESC PRIN PILDA LOR
SUFLETELE CREDINCIOŞILOR PE CARE
PĂCATUL LE-A ÎNGHEŢAT. EI CONSTITUIE
LUMINILE LUI HRISTOS CARE LUMINEAZĂ ÎN
ÎNTUNERIC ŞI ARATĂ DRUMUL DREPT PE
CARE NOI SUNTEM DATORI SĂ-L URMĂM,
DRUMUL BUNEI-CINSTIRI, AL ORTODOXIEI, ŞI
AL VIEŢII VIRTUOASE ŞI MORALE.
SFINŢII CONSTITUIE STELELE TĂRIEI CELEI
ÎNŢELEGĂTOARE A BISERICII ŞI REFLECTĂ
LUMINA LUI HRISTOS ÎN LUME, DĂRUIND
SPERANŢE ŞI PUTERI PRIN CARE SE ÎNTĂRESC
CREDINŢA ŞI EVLAVIA CREDINCIOŞILOR
CREŞTINI.
(TRADUCERE DIN ELINĂ
DE FRĂŢIA ORTODXĂ MISIONARĂ
„SFINŢII TREI NOI IERARHI”)

1
 ◄ Fiul meu urma să susţină examenul de
admitere la facultate. Seara târziu, începuse să se
simtă rău, cu febră şi vomă şi am fost nevoită să
chem salvarea. Eram convinsă că va pierde
examenul. A doua zi, chinuindu-se, a reuşit, cu
mare greutate, să plece la examen.
Eram aproape doborâtă de durere, dar nu
m-am lăsat învinsă şi concentrându-mă asupra
hotărârii pe care să o iau, mi-a venit în minte să
cer sfat şi ajutor grabnic de la o Biserică. Am
sunat la Mănăstirea Antim (aveam mai multe
numere de telefon într-un caiet şi am sunat acolo
întâmplător). Mi s-a spus (nu ştiu cine răspunsese)
să fac Acatistul Acoperământului Maicii
Domnului. Am aprins candele în cele trei camere
şi profund concentrată, cum nu mai reuşisem până
atunci), m-am rugat cu Cinstitul Acatist al
Acoperământului Maicii Domnului. Rugăciunea
are putere de miracol, dacă este rostită din inimă,
în duh şi adevăr. Aşteptam cu mare emoţie veşti
de la fiul meu. La ora 13, m-a sunat în sfârşit, şi
cu o voce veselă mă anunţă: „Mamă, iau zece!” Şi
a intrat la facultate cu bursă, susţinându-şi
examenele şi nemâncând nimic trei zile, în aceeaşi
stare febrilă.
A fost prima minune din viaţa mea şi a
fiului meu. Rugăciunea a fost auzită! Îi
mulţumesc pururea Maicii Domnului, pentru că a

2
permis acestui miracol sa aibă loc în viaţa noastră,
să ne întărească în credinţă şi dragoste!

◄ Firma la care am lucrat dăduse faliment

şi nu ştiam cum să-mi ajut fiul cu meditaţii pentru
bacalaureat şi facultate. Soţul, care era în
străinătate, a încetat să mă mai ajute şi, dintr-o
dată, m-am găsit părăsită, fără niciun ajutor de la
nimeni. Am început să fac Paraclisul Maicii
Domnului, zilnic. Şi ajutorul rugăciunii către
Împărăteasă cerului, Maica noastră şi ajutătoarea
tuturor celor necăjiţi, nu a rămas fără răspuns. Am
vândut apartamentul, cumpărând altul, cu
jumătate de preţ, pe care am reuşit să-l transform,
decorez şi restaurez complet, şi din două camere
au ieşit trei! Sunt doar pictoriţă, nu şi arhitect.
După şase luni am reuşit să-l vând la un preţ
dublu. În tot acest timp, am simţit ajutorul Maicii
Domnului, fără de care nu aş fi putut face nimic.
Astfel, am reuşit să-mi ajut fiul să se pregătească
pentru examenele de bacalaureat şi facultate.
Sfântul Acoperământ cu care Maica Domnului a
acoperit cândva poporul se perpetuează în veac
şi-i acoperă cu acoperământul milei sale pe toţi
cei care se roagă ei, o cinstesc şi fac voia Fiului
său. Rugăciunea ei înlăcrimată ne arată măsura
dragostei faţă de neamul omenesc şi constituie un
exemplu de milă creştină şi dăruire faţă de
aproapele. Această rugăciune se cuvine să fie

3
păstrată cu sfinţenie în inimile noastre deoarece
exprimă cea mai înaltă formă de adresare către
Dumnezeu şi o dovadă vie, de netăgăduit a
legăturii care există între Maica Domnului,
Născătoarea de Dumnezeu şi Sfânta Treime.
”Împărate Ceresc primeşte pe tot omul ce se
roagă Ţie şi cheamă numele meu întru ajutor ca
să nu plece nimeni de la faţa mea neajutat şi
neascultat”.

◄ Rugăciunea Maicii Domnului şi a

Sfintei Marta (sora lui Lazăr şi a Mariei) mi-au
ajutat ca fiul meu, bolnav de amigdalită şi infectat
cu stafilococ auriu, după mai mute luni de
suferinţă, să se facă bine. (Fusese internat la
spital, a făcut tratament cu injecţii şi antibiotice
iar la Elias i s-a recomandat să vină la consultaţie
în particular). Nu ceda acest microb la niciun
tratament. Înainte de terminarea rugăciunii s-a
vindecat complet şi vreme de cinci ani nu a mai
avut nimic!
În pragul suferinţei şi al deznădejdii, am
aflat printr-o întâmplare de această rugăciune. Îi
mulţumesc din suflet Maicii Domnului şi Sfintei
Marta pentru ajutorul primit, răspuns al celor
noua săptămâni de rugăciuni.

4
 Sfântul Nectarie
◄ În urma unei analize ginecologice am
aflat că aveam o rană pe colul uterin. Am luat un
tratament, după sfatul medicului, dar m-am dus şi
la Mănăstirea Radu Vodă, rugându-mă cu
Acatistul Sfântului Nectarie, la racla sa. A doua
zi, am făcut analiza, la spital. Şi aşteptam cu
emoţie ziua rezultatului. Nu mică mi-a fost
mirarea şi bucuria nespusă când rezultatul a ieşit
negativ. Am îmbrăţişat-o pe asistenta medicală şi
afară, când am ieşit, radiind de fericire, am spus
minunea şi celorlalte femei care erau bolnave,
sfătuindu-le şi pe ele să meargă să ceară ajutor
Sfântului Nectarie Taumaturgul, mare facator de
minuni ,să meargă cu nădejde la racla sa, unde,
prin puterea rugăciunii, vor primi tămăduire.

◄ Mâna dreaptă şi faţa deveniseră galbene.

După mai multe controale la medici, am rămas
fără răspuns. Nu se cunoştea cauza. Îmi luasem
ultimele analize cu mine şi m-am dus la Sfântul
Maslu, la Mănăstirea Radu Vodă. Preconizam ca,
după slujbă, să trec pe la Spitalul Colţea, la
Urgenţe, pentru acest motiv.
Am fost unsă pe mână cu ulei sfinţit de
şapte ori, în timpul Sfântului Maslu, şi de două ori
am stat sub epitrahil, la două din cele şapte
Evanghelii. Am ieşit după slujbă, vorbind cu un
frate de credinţă, şi pregătită să merg la Spitalul
5
Colţea, la urgenţe. Uitându-mă întâmplător la
mână, văd (nu puteam să-mi cred ochilor!) mâna
de culoare normală!
Ajutorul Sfântului Maslu şi al Sfântului
Nectarie sunt evidente! Mare şi minunat este între
sfinţii Domnului, prin ajutorul grabnic pe care-l
dă nouă, nevrednicilor, şi mie, mai nevrednică
decât toţi, păcătoasa, Sfântul Nectarie
Taumaturgul, prietenul tuturor celor care-i cer
ajutorul!

◄ Aveam un neg care începuse să

sângereze, la baza gâtului. Iarăşi, m-am dus cu
încredere la Mănăstirea Radu Vodă, la prietenul
meu, Sfântul Nectarie, al cărui sprijin, ajutor şi
mângâiere deja le primisem de multe ori. Am
cerut ulei de la candela sfântului. După câteva zile
de ungere cu acest ulei sfinţit, negul a dispărut!

◄ Fiul meu Andrei, m-a anunţat, că va

pleca la Barcelona. Aveam o stare de emoţie
negativă, fără un motiv întemeiat. M-am îmbrăcat
repede şi m-am dus, înainte de plecarea lui, la racla
sfântului. L-am implorat să-l ajute să se întoarcă cu
bine. Când am ajuns acasă, a sunat telefonul şi fiul
meu mi-a spus: „Mamă, am pierdut avionul!” Tot
el a continuat: „Poate aşa a fost voia Domnului”.
Peste câteva luni, aflu de la o prietenă că în acea
perioadă fusese gripă aviară în Barcelona, familia

6
respectivă împreună cu cei doi copii, îmbolnăvin-
du-se grav. Sfântul Nectarie l-a adus acasă, aşa
cum îl rugasem, cu bine!

◄ Nu aveam bani şi, iar, paşii mei se

îndreptară spre racla celui care deja era cel mai
bun prieten din viaţa mea. Când să ies pe poartă,
mi-a venit un gând, să întreb la pangar dacă au
nevoie de o icoană cu Sfântul Nectarie, să o
pictez.
Au încuviinţat. Trebuia să aibă o anumită
dimensiune şi să fie din lemn. Cum să fac? Nu
aveam bani să cumpăr material. Ajungând acasă,
mi-aduc brusc aminte, că primisem o bucată de
lemn tot pentru pictură, şi o uitasem în debara.
Am deschis uşa debaralei şi... am găsit bucata de
lemn, la dimensiunea corespunzătoare, care parcă
mă aştepta să fie pictată! Astfel, din nou, prin
bunătatea şi ajutorul Sfântului Nectarie, am reuşit
să pictez icoana sa şi să primesc banii de care
aveam atunci nevoie.

◄ Trecând, într-o zi, pe la Mănăstirea

Radu Vodă, pe care o consideram casa mea, văd
că se lucra la poleirea catapetesmei. Am lucrat la
poleiri de catapetesme şi e un domeniu pe care-l
iubesc cel mai mult şi a cărui tehnică, prin
bunătatea Domnului, am reuşit să mi-o însuşesc.
Am întrebat grupul de studente care era acolo

7
dacă au nevoie de ajutor. Răspunsul a fost
negativ. Oprindu-mă la icoana Sfântului Nectarie,
abătută, am îngenuncheat şi i-am spus că tare mult
aş fi dorit să poleiesc şi eu icoana sa, drept
mulţumire pentru atât de multele minuni şi
binefaceri cu care m-a binecuvântat.
Am plecat, îngândurată şi nefericită. După
câteva luni, trecând iar pe la mănăstire, ce văd?
Icoana Sfântului Nectarie şi a Sfântului Atanasie
au rămas nepoleite! Inima a început să-mi bată
tare, de emoţie. Alerg în curte, să-l caut pe
părintele Stareţ Nectarie. În zece minute, l-am
găsit. I-am spus ce doresc să fac. Sfinţia sa mă
cunoaşte doar din vedere. A încuviinţat şi, la
cerinţa mea, mi-a dat bani pentru materiale. Am
început poleirea, a doua zi. A fost una din cele
mai mari bucurii din viaţa mea! Cei doi sfinţi
buni şi minunaţi m-au lăsat şi m-au aşteptat să
poleiesc ramele icoanelor. Niciun cuvânt nu poate
exprima îndatorirea, fericirea adevărată, trăită
alături de cei mai dragi şi apropiaţi prieteni ai
sufletului tău (în acest caz, Sfântul Nectarie,
marele făcător de minuni al lumii, alături de
Sfântul Atanasie).

◄ Rămăsesem singură acasă; fiul meu şi

mama plecaseră în concediu. Fiind duminică, m-
am dus la Sfânta Liturghie, cu un frate de
credinţă, cu maşina. La înapoiere, când să intru în

8
casă, nu am mai găsit cheia. Am căutat-o ceva
timp, dar nu era. Am telefonat, cerând ajutor la
câţiva cunoscuţi. Răspunsul nu a fost prompt, ba
chiar ambiguu. Eram deodată singură, în
imposibilitatea de a intra în casă, nu aveam niciun
card bancar disponibil, nu mâncasem nimic de
sâmbătă seara şi soluţii omeneşti nu găseam! Mi-
am îndreptat gândurile spre Domnul şi m-am
rugat cu rugăciunea Tatăl nostru, predându-mă
voii Sale. Am sunat apoi la un vecin (locuiam la
parter), cu teamă că deranjez, fiind deja ora 14,
dar altă soluţie nu găsisem. Între timp, am reluat
căutarea în geantă, unde aveam o sticluţă cu mir
de la racla Sfântului Nectarie, pe care din
neatenţie am scăpat-o pe jos şi s-a spart. Mirul
preţios s-a împrăştiat pe pragul uşii şi de jur
împrejurul ei. L-am adunat cât am putut de bine şi
am început să plâng pentru mir, că s-a risipit...
Eram sigură că am fost pedepsită pentru ceva...
Vecinul s-a uitat la uşă şi a spus că nici
vorbă să poată fi deschisă, fiind de metal, ci doar
spartă. Ne-am dus afară, în spatele blocului, să
încercăm ferestrele. Doar una era întredeschisă.
Dânsul s-a urcat pe scaun în balconul din faţa
ferestrei şi a reuşit să deschidă geamul. Am sărit
înăuntru. În ghiozdanul fiului meu am găsit cheia
sa. Altfel, nu aş fi putut să mai ies.
După ce am mulţumit Domnului pentru un
ajutor aşa de mare, aud soneria. La uşă erau

9
vecinul, cu soţia si fiica sa. Soţia dânsului avea în
mână cheia mea! Venind acasă cu fiica sa, pe
capota unei maşini de lângă bloc au zărit sclipind
o cheie, pe care au luat-o, neştiind a cui este.
Orice comentariu este de prisos.
Am mulţumit familiei, dându-le icoana
Sfântului Nectarie şi povăţuindu-i ca, ori de câte
ori au nevoie, să meargă la Mănăstirea Radu
Vodă, unde vor primi ajutor, mângâiere şi răspuns
la cererile lor, de la Sfântul Nectarie. Numai
credinţa singură ne va ajuta în toate nevoile,
dificultăţile, bolile şi durerile, dar şi în bucuriile
pe care le putem împărtăşi sfinţilor, care niciodată
nu ne vor lăsa fără răspuns.

◄ Într-o zi, mi se făcuse dor de „acasă” şi

de racla cu moaşte sfinte de la Mănăstirea Radu
Vodă a Sfântului Nectarie. Pe drum nu am găsit
flori şi trecând pe la pangar le spusesem fraţilor
de acolo cât sunt de necăjită că nu aduc nicio
floare sfântului. (Îi cunoşteam de mulţi ani pe
studenţii de la pangar). După ce m-am rugat citind
acatistul la raclă, am simţit gânduri oarecum de
tristeţe că nu am simţit niciodată izvorând mir de
la raclă, pe tot parcursul timpului, cât am fost să
mă închin Sfântului Nectarie. După câteva
minute, am crezut că datorită dorinţei mele m-am
autosugestionat că simt izvorând o negrăită bună-
mireasmă de la raclă. Eram ca într-un abur

10
acoperită, mângâiată în cel mai gingaş şi
copleşitor, totodată, răspuns din partea bunului şi
darnicului sfânt! I-am spus doamnei care
îngrijeşte în biserică. A dat semnificativ din cap şi
apoi, zâmbind, mi-a oferit o narcisă de la racla
sfântului. Cu floarea în mână, am alergat să
povestesc celor de la pangar minunea primită în
dar de la sfânt. Cadou nesperat, unic, şi a cărui
valoare nu se poate estima, decât la nivel de
macrocosmos.
Omul şi restul creaţiei (după Sfântul Maxim
Mărturisitorul) se intercondiţionează. Sfântul
Maxim sugerează că percepţia nu ar fi posibilă,
dacă omul nu ar fi de aceeaşi natură cu universul.
În ambele situaţii apare legătura internă şi
intercondiţionarea omului şi a cosmosului. Omul
şi lumea sunt constituţii duale, astfel încât fiinţa
umană este imaginea concentrată a universului
(microcosmos), în timp ce cosmosul este imaginea
lărgită a omului (macrocosmos).

Sfântul Nicolae
◄ De ziua Sfântului Nicolae, fiul meu,
Andrei, m-a anunţat că pleacă la Roma. Trebuia
să ajung la racla sfântului, şi am plecat devreme,
înainte ca avionul fiului meu să decoleze. M-am
rugat sfântului să-l ajute în călătorie, cu emoţie, şi
fiind destul de necăjită că pleacă. Aveam motivele
mele.
11
 După ce am primit în dar un buchet de
garoafe, ca printr-o minune, de la părintele de la
raclă, stăteam în curte la Sfântul Gheorghe şi
ascultam acatistul Sfântului Nicolae la difuzor,
când mă sună o prietenă care stătea lângă
aeroportul Băneasa. Soţul ei era pilot. Mi-a spus
că a văzut avionul exact la ora când eu eram chiar
la raclă!
După câteva ore am primit mesaj pe mobil
de la fiul meu Andrei: „Am ajuns cu bine, pe o
ploaie torenţială!” Sfântul Nicolae, mare făcător
de minuni, mi-a ascultat ruga.
◄ Tot de ziua sfântului, anul trecut (2011),
mă gândeam că nu voi reuşi să stau la coadă.
Plecasem la ora 2 dimineaţa de la Mănăstirea
Lainici şi, după 8 ore de drum, nedormind mai
multe nopţi, nu ştiam dacă voi avea puterea
necesară. Am sunat la o prietenă şi ea mi-a propus
să ne întâlnim acolo. Peste o oră, reuşesc parcă
zburând să ajung, cu toate ca locuiesc foarte
departe de centru, şi abia ajunsesem acasă de la
gară. Prietena mea era în apropierea raclei. M-am
alăturat ei (nu mai aveam putere să stau la coadă),
reuşind, nesperat, să sărut sfintele moaşte,
mulţumindu-i sfântului de ajutor, întărire şi
binecuvântare. A doua zi, m-am dus să mă închin
sfântului Nicolae şi, apropiindu-mă de raclă, îl rog
pe părintele care miruia să-mi dea un firicel de
floare sfinţită. Imediat a luat un buchet de

12
crizanteme galbene şi mi l-a dăruit. Acest buchet
sfinţit l-am adus acasă şi nu s-a veştejit până după
Crăciun. M-a mângâiat şi întărit în credinţă,
dovedindu-mi din nou dragostea, minunile şi
prietenia infinită a sfinţilor, pe care ne-o dăruiesc
întotdeauna necondiţionat. Slavă şi mulţumire
marelui Făcător de minuni, dumnezeiescului
arhiepiscop al Mirelor Lichiei, blândul şi darnicul
Sfânt Nicolae.

Sfântul Mina
◄ Într-o zi, după terminarea curăţeniei
din casă, mi-am adus aminte că am scos cele două
inele, unul cu safir şi diamante, celălalt cu opal şi
diamante şi încercam să-mi aduc aminte unde le-
am pus. Nu le găseam. Am căutat în toată casa.
Nu erau nicăieri! Probabil că le-am aruncat, din
grabă, la gunoi. Gunoiul fusese deja aruncat.
Descurajată, dar cu un ultim licăr de speranţă,
alerg cu gândul la Sfântul Mina. Cu candela
aprinsă şi îngenunchind, fac acatistul Sfântului
Mina.
După aceea, ajungând în sufragerie, mă
aşez şi, după câteva minute, mă scol şi mă îndrept
spre bucătărie. Deschid uşa dulapului de la
bucătărie unde ţin găleata de gunoi. Mă uit în
găleată şi... găsesc într-o frunză de crizantemă
(am avut flori de crizantemă) cele două inele.

13
 Bucurie, uimire, minune dumnezeiască, a
sfântului mare mucenic făcător de minuni Mina!
Fie ca mijlocirea, ocrotirea şi binecuvântarea
Sfântului Mucenic Mina să fie cu noi, cu toţi.
Slava lui Dumnezeu în veci !

◄ Am pierdut o brăţară de aur foarte

valoroasă. Am căutat în toată casa, chiar şi pe
stradă, în faţa geamului, gândindu-mă că am
scuturat-o din neatenţie. Era o zi în care nu mă
simţeam bine, aveam o stare de oboseală şi parcă
nu mă puteam concentra deloc.
După ceva timp de căutări, am apelat, prin
citirea acatistului, la Sfântul Mina.
După nici cinci minute, mama mă întreabă:
„Asta cauţi?” Era brăţara, ajunsă în găleata cu
gunoi.
Din nou Sfântul Mina, mare şi grabnic
ajutător şi făcător de minuni, m-a ajutat.

◄ Am primit ajutorul sfântului după

mutare, când nu mai găseam cărţile de rugăciune,
acatistierul şi câteva icoane, pe care sfântul mi le-
a descoperit imediat într-o cutie, din zecile de
cutii împachetate. Mi-ar fi luat o lună să le găsesc
dacă le-aş fi despachetat pe fiecare în parte.
◄ Am rătăcit contractul de vânzare-
cumpărare a casei. Era de negăsit. Îl pierdusem.

14
După ce am făcut acatistul sfântului, l-am aflat
într-un sertar în care anterior căutasem şi nu-l
găsisem.

◄ Ajutor grabnic am avut de la Sfântul

Mina şi când mi-a fost respinsă o lucrare de
construcţii (am avut firmă de construcţii). Seara
m-am rugat Sfântului Mina, făcând acatistul său.
A doua zi dimineaţă am fost sunată şi rugată să
încep acea lucrare.
M-am bucurat şi cu lacrimi în ochi am
mulţumit marelui mucenic făcător de minuni şi
grabnicului ajutător în pagube şi orice nevoi,
Sfântului Mina! Sfinte Mare Mucenice Mina ,
roaga-te lui Dumnezeu pentru noi!

Acatistul Maicii Domnului Grabnic

Ascultătoare
O soră care venise din Grecia, a auzit de la
un monah din Sfântul Munte, că acest acatist te
ajută când problemele materiale sunt acute. De
prima dată, după ce l-am făcut, răspunsul nu a
întârziat să apară. Chiar atunci am fost solicitată
pentru o lucrare.
De atunci, pe parcursul a cinci ani, de câte
ori am avut nevoie, citirea acestui acatist, al
Maicii Domnului Grabnic Ascultătoare, a fost
reazem şi răspuns neîntârziat la nevoile mele
materiale.
15
 Icoana Sa (copie a celei din Sfântul Munte
Athos) se află la Mănăstirea Lainici.
Am ajuns întâmplător la Sfânta Mănăstire
Lainici, după un pelerinaj la Râmeţ, Aiud şi
Prislop. În drum spre Bucureşti, am văzut
inscripţia: „Mănăstirea Lainici”. Ne-am oprit cu
multa bucurie şi emoţie la binecuvântata
mănăstire.
Aici, cu evlavie deosebită, am întâlnit
Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului,
care radia într-o lumină parcă cerească, încălzind
şi mângâind pe cei care se închinau. Am povestit
monahilor care erau în mănăstire bucuria
extraordinară pe care am simţit-o când, din
întâmplare, am ajuns aici, având cinstea să-I
mulţumesc personal icoanei Maicii Domnului
Grabnic Ascultătoare, sprijin neobosit celor care-l
caută cu credinţă şi mie, păcătoasei.
Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui
Dumnezeu, pentru rugăciunile Prea Curatei
Stăpânei noastre, de Dumnezeu Născătoare şi
pururea Fecioarei Maria, şi pentru ale tuturor
sfinţilor Tăi, miluieşte-ne pre noi, păcătoşii, în
vecii vecilor. Amin.

Sfânta Ecaterina
Am început pictarea icoanei Sfintei
Ecaterina. În tot timpul pictării, am simţit puterea
şi binecuvântarea Sfintei Mare Muceniţe
16
Ecaterina. Era în ajunul Crăciunului. Pentru
pregătirile dinaintea Crăciunului nu mai aveam
timp şi terminarea icoanei era de maximă urgenţă.
Am primit telefon de la o soră din Iaşi, care
a zis că-mi trimite un curcan. Pacea s-a aşternut în
casă în acele săptămâni în care o pictam pe Sfânta
Ecaterina. Într-o casă fără bunătate şi înţelegere
între noi, s-a instaurat liniştea, belşugul şi
binecuvântarea. De Anul Nou am primit şi un
pachet de opt kg, din producţia proprie, a unei
cunoştinţe de la Iaşi, cu preparate tradiţionale.
Sfânta Ecaterina a fost în acest timp
ocrotitoarea mea şi a familiei mele!

◄ O altă minune s-a întâmplat în biserica

sfânta Ecaterina la botezul finului meu, Damian.
Preotul Georgian a oficiat botezul. Un părinte cu
har şi multă dăruire, milă şi dragoste faţă de copiii
necăjiţi. Mama copilului era bolnavă de nervi şi
stătea temporar la spitalul Bucur. După botez, mi-
a spus: „Poţi să-l iei. Nu am unde să-l cresc!” Era
un copilaş deosebit. Chiar Părintele Georgian a
afirmat, după botez, că nu a mai văzut un copilaş
aşa cuminte, care să nu plângă şi să răspundă
rugăciunilor într-un mod deosebit. A şi zâmbit de
câteva ori în timpul botezului. Toată lumea care a
participat la botez l-a îndrăgit. I-am spus
părintelui: „Ce facem? L-aş lua bucuroasă, dar eu
am alte planuri, cu privire la viitorul meu şi nu

17
mă pot implica în creşterea finului meu.” După
câteva minute, părintele a zis: „Am o idee: să
sunăm la părintele Tănase de la Valea Plopului!”
Ideea în sine era chiar o minune. Urma să
aşteptăm voia Părintelui Tănase. A acceptat bunul
părinte al celor 400 de copii din Valea Plopului,
acest minunat lăcaş de găzduire, creştere si
învăţătură. Aşa, prin buna şi minunata sfântă
muceniţă Ecaterina, finuţul meu era primit,
împreună cu mama sa, la Părintele Tănase, sub
acoperământul sfinţiei sale.
Am primit ajutor de la Sfânta Muceniţă
Ecaterina, Sfântul Ioan Gură de Aur şi Sfânta
Parascheva. Datorită lor, am reuşit să-l iau pe
copilaş de la casa de copii, unde fusese internat
fără ştirea mea. Mama sa îl părăsise între timp.
Am reuşit s-o găsim, împreună cu Părintele
Georgian, al cărui ajutor a fost deosebit, şi să-i
ducem pe mamă şi fiu la Părintele Tănase, la
Valea Plopului.
Am fost acolo acum o lună şi am aflat că
plecase. Venise tatăl copilului să-i ia înapoi.
Momentan, nu ştiu unde este. Voi începe căutările
să-i găsesc.
Sunt convinsă că nimic rău nu i se poate
întâmpla, atâta timp cât, ajutat de cei trei sfinţi, a
găsit adăpostul şi ajutorul cel mai nimerit şi
binecuvântat!

18
 Mulţumirile noastre se îndreaptă către
Sfânta Muceniţă Ecaterina, Sfântul Ioan Gură de
Aur şi Sfânta Parascheva şi către Părintele
Tănase, care ne-a ajutat şi sprijinit, ca un adevărat
tată, aşa cum şi este, şi un om cu suflet ales care
cu nesfârşită credinţă i-a luat sub oblăduirea sa,
oferindu-le nu numai adăpost, haine şi mâncare, ci
şi dragostea sa de părinte, căldura sufletească, fără
de care nimeni nu poate creşte drept, şi cu
sentimentul si siguranţa unei mari familii şi a unui
cămin adevărat.

Sfântul Dimitrie
De ziua Sfântului Dimitrie, am plecat să mă
închin la Patriarhie, la biserica Sfântului Dimitrie.
Nu am stat la Sfintele Moaşte.
În biserică, o doamnă, în apropierea
altarului, ţinea în mână aproximativ 50 de
lumânări aprinse. Fiind în apropierea dânsei, am
observat cum era să atingă cu lumânările baticul
de pe creştetul unei doamne. I-am oprit braţul la
timp, altfel lua foc. Când am ajuns acasă, candela
de pe perete, pe care am lăsat-o arzând, nu mai
era. Pur şi simplu nu era de găsit. Speriată, am
reuşit să o găsesc sub birou, după o oră de căutare.
Candela căzuse şi uleiul din candelă se vărsase pe
parchet. Nu luase foc nimic. Fusese agăţată pe
perete, de o sfoară. Am considerat-o o minune a

19
Sfântului Dimitrie, care m-a ajutat să nu-mi ia foc
casa.
Cu altă ocazie, tot de ziua Sfântului
Dimitrie, stătusem la rând, pentru a-i săruta
sfintele moaşte, Sfânta Cruce şi mâna Sfântului
Vasile cel Mare – era cu o zi înainte de ziua
sfântului. De ziua lui, m-am dus din nou ca să mă
închin la racla sfântului. Primisem o icoană a
Maicii Domnului în dar şi aş fi vrut să o ating de
racla sfântului. Am rugat gardienii să-mi dea voie
să intru până la pelerinii care stăteau în apropierea
raclei, să dau cuiva icoana să fie atinsă de raclă.
Mi-au dat voie. Cu icoana Maicii Domnului în
mână, m-am apropiat de câteva persoane, cu
scopul de o da şi apoi de a aştepta afară, s-o
primesc înapoi sfinţită. Am auzit în spatele meu
un glas bărbătesc puternic: „Duceţi-vă, doamnă,
singură şi o apropiaţi!” Neîncrezătoare şi şovăind,
am rămas neclintită. Vocea a repetat să merg.
Nimeni nu a vociferat şi, emoţionată, am urcat,
cu adâncă emoţie, la racla Sfântului Dimitrie, a
Sfintei Cruci şi a mâinii Sfântului Vasile cel
Mare, sfinţind icoana. Am stat mai mult timp în
apropierea raclei cu sfintele moaşte şi a Crucii
Domnului, uimită că, din nou, paznicii nu-mi
spuneau să plec. Mă uitaseră oarecum în preajma
binecuvântatelor sfinte moaşte.
Porumbeii zburau în cerc, în semn de pace
şi bucurie, deasupra raclei sfinţilor, soarele scălda

20
darnic, în acel sfârşit de toamnă şi început de
iarnă paraclisul cu sfintele moaşte, iar eu mă
bucuram cu toată fiinţa, slăvind pe Domnul şi pe
Sfântul Dimitrie, Sfântul Vasile şi Sfânta Cruce
pentru minunea şi bucuria sfântă primite, plutind
parcă cu icoana Maicii Domnului în mâini, ca o
dovadă categorică a dărniciei prin care sfinţii ne
dăruiesc minuni pururea! Binecuvântat este
Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos,
Părintele îndurărilor şi Dumnezeul a toata
mângâierea, Cel ce ne mângâie pe noi în tot
necazul nostru, ca să putem să mângâiem şi noi pe
cei care se află în tot necazul, prin mângâierea cu
care noi înşine suntem mângâiaţi de Dumnezeu.
.

Maica Domnului din Kazan

Am primit icoana sfântă a Maicii Domnului
din Kazan de ziua Sfântului Calinic, la Cernica. O
avea o doamnă şi eu, curioasă din fire, am întrebat-
o de unde o are. Mi-a arătat-o şi bucuroasă îmi zice
s-o iau, dar să am mare grijă să nu se îndoaie şi să-
mi fie de folos. Am luat-o cu evlavie şi bucurie
sfântă, promiţând să o plastifiez, să nu se rupă.
Într-o zi, aveam o translaţie (sunt
traducător). Trebuia să fac translaţia la o bancă şi
neştiind despre subiect, mi-era puţin teamă. La
plecare, iau cu mine icoana Maicii Domnului din
Kazan şi o pun între coperţile unei cărţi. Când a
21
sosit clientul, mi-a spus că el cunoaşte limba
română şi că nu e nevoie să mai traduc, doar să
pun ştampila pe document (am citit, bineînţeles,
documentul) şi dânsul va semna. Atât de repede s-
a încheiat translaţia, că nu-mi venea să cred.
Am mai luat cu mine icoana Maicii
Domnului din Kazan, descoperind destul de târziu
cât de mare făcătoare de minuni este, renumită
atât în Rusia cât şi în toată lumea creştină.
Apărătoare, sârguitoare, Maica Domnului Celui
de sus, roagă-te Fiului Tău, Hristos, Dumnezeul
nostru, să ne mântuiască pe noi, cei ce alergăm la
Atotputernicul Tău Acoperământ. Ocroteşte-ne pe
noi, o, Doamnă Împărăteasă şi Stăpână, pe cei
încercaţi, scârbiţi şi bolnavi, împovăraţi de
greutatea păcatelor, care stăm şi ne rugăm Ţie,
cu lacrimi, cu sufletul umilit şi inimă zdrobită, în
faţa Preacuratului Tău Chip, nădejde
neînfruntată avându-te pe Tine, izbăvire de toate
relele, ajutătoare minunată şi tuturor scăpare,
Născătoare de Dumnezeu Fecioară: Acoperă-ne
pe noi cu Sfânt Acoperământul Tău.

Sfântul Apostol Andrei

De ziua Sfântului Andrei, reuşesc, tot
printr-o minune, să fac rost de bani şi de ultimul
loc „întâmplător” rămas liber din maşină. În
aceeaşi zi în care am plecat la Peştera Sfântului
22
Andrei şi la Mănăstirea Dervent, fiul meu pleca cu
o prietenă la Braşov, după ce luase carnetul doar
de trei săptămâni!
Pe drum era ceaţă deasă. M-am rugat şi la
Mănăstirea Dervent şi la Peştera Sfântului Andrei,
ca să ajungă cu bine, ţinând cont de ceaţă şi de
faptul că nu avea experienţă la volan. Eram la
peşteră, când l-am sunat şi mi-a spus că s-a
întâmplat ceva deosebit, şi ceaţa a dispărut.
Mulţumesc Sfântului Apostol Andrei pentru
că mi-a răspuns la rugăciune, ajutându-mi fiul să
se întoarcă cu bine acasă din acea primejdioasă
călătorie.

Sfânta Parascheva
De ziua Sfintei Cuvioase Parascheva, la o
oră distanţă de apropierea moaştelor, a început o
ploaie torenţială, pot spune o ploaie ca la tropice,
neştiind dacă vom scăpa teferi. Eram complet uzi
şi vremea era deosebit de rece!
După ce am ajuns acasă uzi până la piele, a
doua zi ne-am trezit fără nicio problemă de
sănătate! Am mulţumit Cuvioasei pentru protecţia
deosebită cu care a răspuns celor care, înfruntând
acea ploaie torenţială, au aşteptat fără teamă, să
sărute cu dragoste sfântă, moaştele sfintei
Parascheva mult folositoare!

23
 2011
Tot la Iaşi, de ziua Cuvioasei Parascheva,
am stat, de această dată, doar un sfert de oră la
coadă pentru a săruta moaştele Sfintei Parascheva.
Moaştele Sfântului Policarp nu veniseră. M-am
sfătuit cu un părinte şi acesta mi-a spus să mă rog
puternic şi să fac acatistul lui. Aş fi regretat tot
timpul daca plecam din Iaşi, fără să sărut si mana
sfântului Policarp. Am ajuns la ieşirea pelerinilor,
în apropierea moaştelor Sfintei Parascheva şi ale
Sfântului Policarp. Imediat, după terminarea
acatistului Sfântului Policarp, în spatele meu a
apărut o prietenă din Iaşi, despre care crezusem că
plecase şi n-o s-o mai văd. Ea m-a ajutat, cu
insistenţele ei, dându-mi curaj, să intru din nou la
racla sfinţilor. Şi aşa, prin încuviinţarea lor, am
reuşit să sărut din nou moaştele Sfintei Cuvioase
Parascheva şi ale Sfântului Policarp. Printr-o
adevărată minune! Se făcuse un loc liber la gardul
de fier de lângă ieşirea pelerinilor. Am intrat şi am
ajuns la racla sfinţilor, fără ca cineva să mă
observe sau să mă oprească!
În timpul procesiunii cu moaştele Sfintei
Parascheva şi ale Sfântului Policarp, m-am sculat
din pat cu greu, având temperatură ridicată, dar
m-am rugat, dorind să ajung neapărat, căci în alţi
ani nu am fost la procesiune. Drumul până la
Mitropolie l-am parcurs pe jos, nici nu ştiu cum.
Mi-aduc aminte că fugeam, eram oarecum în
24
întârziere. Am ajuns, prin mulţime, în paralel cu
racla sfinţilor şi cu soborul de preoţi. Se cânta
troparul Cuvioasei: „Întru tine, Maică, cu osârdie
s-a mântuit cel după chip, că luând Crucea, ai
urmat lui Hristos şi lucrând, ai învăţat să nu se
uite la trup, căci este trecător, ci să poarte grijă
de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta
şi cu îngerii împreună se bucură, Cuvioasă Maică
Parascheva, duhul tău.” A fost o noapte
strălucitoare şi binecuvântată. Cu toate că era frig
şi umezeală, şi ploaia începuse destul de insistent,
când am ajuns acasă şi mi-am luat temperatura, nu
mai aveam nimic! Răceala mi-a trecut cu totul!
Binecuvântarea Părintelui Ioan m-a ajutat
tot timpul cat am stat în Iaşi. Gazda, cu grijă
deosebită, mi-a uşurat şederea în Iaşi până la
plecare, s-a ocupat de mine cu multă căldură şi
bunătate.
Am avut şi o lucrare de traducere. Biletele
de tramvai, drumurile şi restul cheltuielilor îmi
depăşiseră bugetul, când am primit ajutor nesperat
printr-o traducere pe care am făcut-o, la un birou
cu care colaboram mai demult.
Un singur pas făcut către un sfânt, un
singur buchet de flori nu rămâne nerăsplătit.
Sfinţii ne transmit dragoste şi binecuvântare, ne
arată că sunt lângă noi, răspunzându-ne, în funcţie
de nevoile fiecăruia.

25
 Sfântul Calinic, Cernica
Fântâna Turcului
In anul 1821, un paşă, care îşi avea tabăra
sa în satul Pantelimon, a răpit o călugăriţă din
Mănăstirea Pasărea, drept ostatecă. Dar Sfântul
Calinic, nerăbdând ca mireasa lui Hristos să fie
în mâinile păgânilor, a făcut jalbă la stăpânire şi
a izbăvit călugăriţa din mâinile turcului. Deci,
supărându-se cumplit paşa, a hotărât să
pornească noaptea cu armele asupra mănăstirii
ca s-o prade şi să-l ucidă pe stareţ. Atunci Sfântul
Calinic, auzind de răzbunarea turcului, a făcut
priveghere de toată noaptea, cerând ajutorul lui
Dumnezeu. Şi iarăşi, prin minune, a fost izbăvit
de primejdie, căci chiar în noaptea aceea, pe
când paşa lua cafeaua ca apoi să năvălească
asupra mănăstirii, o slugă a sa a încercat să-l
omoare cu arma. Dar glontele oprindu-se în
punga cu galbeni, turcul a scăpat cu viaţă.
Cutremurat de această minune, a doua zi, paşa a
trimis acei galbeni la Mănăstirea Cernica din
care, după porunca cuviosului, s-a făcut la
intrare o fântână cunoscută până astăzi sub
numele de „Fântâna Turcului".

Într-o zi, fiind în vizită la un pictor care

restaura un paraclis la Mănăstirea Cernica, am
văzut că Fântâna Turcului este în paragină. Având

26
firmă de construcţii, m-am gândit să încerc să o
refac. Întrebând mai întâi economul mănăstirii
(care ne-a ajutat foarte mult), am primit
încuviinţarea să o repar.
Am revenit la Mănăstirea Cernica cu un
muncitor foarte priceput. Seara trebuia să mă
cazez. Eram împreună cu trei bărbaţi care
insistaseră să dorm în camerele lor. Eram necăjită
şi nu ştiam cum să procedez, unde să mă fi putut
odihni, mai ales ca nu aş fi cedat insistenţelor
primite. După o oră de discuţii, gândindu-mă că
nu voi mai avea loc de dormit, am primit ajutor de
la un monah, Ene, care a venit trimis de Econom
şi mi-a zis să-l urmez. Aici... uimire totală! Am
fost cazată într-o casă de oaspeţi, formată din
două camere, bucătărie şi baie! Pictorul mi-a spus
că mare ajutor am de la Sfântul Calinic! Nu le
venea nici lor sa creadă unde am fost cazată!
Aici, povestea el, nu dormea oricine şi
fusese apartamentul unde se odihnise un sfânt! Nu
am adormit deloc uşor, emoţionată fiind de cele
auzite. Nu mi se cuvenea mie, păcătoasei, nici sa
ating patul şi chiar nici să fiu în acea cameră! M-
am rugat din Psaltire până după miezul nopţii şi
într-un târziu, am adormit pe o canapea, lângă
patul unde dormise acel sfânt.
Ulterior am aflat că dacă aş fi dormit
oriunde în cameră cu acei trei bărbaţi, aş fi trecut
sub blestemul Sfântului Calinic, care a lăsat

27
testament ca nici o femeie să nu aibă voie să
doarmă în acele corpuri.
A doua zi după amiază trebuia să ajung
acasă. Meşterul a rămas la lucru în continuare. Era
mai complicat sa ajung şi încercam diverse
variante, când o cunoştinţă a venit să-l ia pe pictor
cu maşina. M-au luat şi pe mine până în fata
blocului.
Mulţumesc Sfântului Calinic pentru grija
deosebită şi ajutorul de găzduire şi de transport.
În acest fel răspund sfinţii celor care nu îi
uită şi care, parcurgând drumul credinţei, găsesc
mereu binecuvântare, sprijin şi dragoste drept
răsplată.

► La Cernica, vatră a spiritualităţii

româneşti, nu există zi în care credincioşi din
toată ţara să nu vină să se roage pentru alinarea
necazurilor şi iertarea păcatelor lor.
De ziua Sfântului Calinic, la Cernica,
ascultam Sfânta Liturghie. Era o zi însorită, dar
deosebit de friguroasa , şi începuseră să-mi degere
picioarele. Nu mă îmbrăcasem corespunzător şi nu
ştiam cum să rezist până la sfârşitul slujbei. Am
cerut ajutor unui monah care a trecut pe acolo şi
mi-a adus o pereche de ciorapi de lână. Îi am şi
azi şi-i păstrez în amintirea Sfântului Calinic,
marele făcător de minuni şi vindecător a
suferinţelor omeneşti, care m-a ajutat cu dărnicia

28
sa. Părintele Anastasie, ucenicul Sfântului Calinic,
spunea despre Sfântul Calinic: „Era atât de
milostiv, încât atunci când nu avea ce să dea de
milostenie îşi dădea hainele de pe el şi, plângând,
mă ruga pe mine nevrednicul să caut bani de unde
voi şti, ca să aibă să dea la «fraţii lui Hristos», că
aşa numea fericitul pe săraci şi pe neputincioşi".
Tot in acea zi, m-am rugat la racla
sfântului, să mă ajute pentru fiul meu, să vină şi el
acolo să se roage.
După o lună, fiind necesară sfeştania la
maşina fiului meu, îi propun să mergem la
Cernica. A acceptat şi aşa am ajuns împreună cu
el, la Sfânta Mănăstire Cernica!
Fiul meu a intrat în biserică, s-a închinat la
racla sfântului, şi am sfinţit maşina.
Rugăciunea mea fusese ascultată. Mare şi
minunat este, Sfântul Calinic, rugătorul poporului
român şi povăţuitorul călugărilor, ocrotitorul
Bucureştiului, dar şi al tuturor celor care cu
credinţă si nădejde îi cer ajutorul!

Mănăstirea Lainici
Am ajuns cu trei pelerine care ne-au luat,
pe mine şi pe prietena mea, de la Prislop, să
mergem la Mănăstirea Lainici. Aici se află şi
Icoana Maicii Domnului Grabnic Ascultătoarea,
unicat în ţara noastră, adusă tocmai de la Muntele
Athos, neobişnuită prin dimensiunile sale, fiind
29
pictată pe lemn de santal şi acoperită cu o mantie
grea de argint aurit. Dânsele nu aveau în gând să
ajungă acolo. Le-am arătat cartea despre
Mănăstirea Lainici şi icoana Maicii Domnului
Grabnic Ascultătoarea, unde au citit şi de
minunile Sfântului Irodion, şi au hotărât să
plecăm împreună. Nimic nu e întâmplător.
Seara, nu am găsit cazare la mănăstire, fiind
supra-aglomerată, şi dânsele ne-au plătit o cameră
de hotel din apropiere. După slujba de duminică,
au decis să-şi continue drumul. Eu trebuia să
ajung în Bucureşti. Nu ne făcusem un plan exact,
dar, la un moment dat, cele trei persoane cu care
venisem au dispărut din vedere. În acelaşi timp,
mă întâlnesc „întâmplător” la poarta mănăstirii,
cu un frate. Îmi spune să vin la Sfântul Maslu, că
o sa mă îndrume el după Maslu, cum să ajung in
Bucureşti. Între timp, pierdusem bidonul de 5 litri
de la izvorul Părintelui Arsenie Boca. După
slujbă, l-am căutat în toata mănăstirea, în curte şi
pe la poartă şi nimic! Nu mai era. Plângeam, căci
aveam multe cunoştinţe cărora voiam să le dau
din apa vindecătoare a Părintelui Arsenie. După o
oră, când am ieşit din mănăstire, bidonul era pe
băncuţa de piatră din pridvor şi parcă mă aştepta.
L-am luat, mulţumind Maicii Domnului, Sfântului
Irodion şi Sfântului Arsenie pentru ajutor. Am
avut timp să aprind şi o lumânare şi să mă rog la
mormântul Părintelui Adrian Făgeţeanu. Nu

30
reuşisem să ajung la parastasul făcut de
Mănăstirea Antim, la Lainici.
Am fost sfătuită să mai stau o noapte. M-
am încăpăţânat şi am plecat cu maşina unor
pelerini, până la staţia de tren. Dar, trenul
plecase. Ce puteam să fac? Nu mai era nicio
legătură până la Bucureşti. Singura posibilitate era
să mă întorc la Mănăstirea Lainici. Aşa am
procedat. Am ajuns pe întuneric. Trebuia să merg
pe jos pe un drum nu prea bun, cu bidonul de 5 kg
şi rucsacul în spate. Am observat că din tren a
coborât un domn, împreună cu mine, şi l-am
întrebat unde merge. Tot spre mănăstire mergea.
Aşa am fost ajutată să nu merg singură noaptea
pe un drum prin pădure, luându-mi şi bidonul pe
care l-a cărat cu multă amabilitate, până la poarta
mănăstirii. Nu ştiu cum m-aş fi descurcat de una
singură. I-am mulţumit şi ne-am despărţit, dânsul
continuându-şi drumul spre schitul Locurele. M-
am dus în biserică, neştiind ce voi face şi, mare
minune pentru mine, văzându-l pe fratele Damian
de la Mănăstirea Antim! M-am apropiat cu
bucurie de el, ca de un membru al familiei mele şi
i-am explicat emoţionată situaţia (nu mai aveam
suficienţi bani de întoarcere), cerându-i un
împrumut pentru drum, ca să ajung acasă. Mi-a
spus să rămân la vecernia pentru privegherea
Sfântului Sava. Erau doar câţiva oameni în
biserică. Atmosfera din timpul slujbei de

31
priveghere a fost de totală sfinţenie. Am simţit
ajutor şi binecuvântare de la Icoana Maicii
Domnului Grabnic Ascultătoarea, lângă care am
stat toată durata slujbei.
Am făcut acatistul Grabnic Ascultătoarea în
faţa icoanei Maicii Domnului, alături de care mă
simţeam ocrotită de Măicuţa mea cea bună,
ajutătoare grabnică, care mereu a răspuns
rugăciunilor mele! Şi iarăşi, ajutorul nu a întârziat
să apară. Monahul Damian mi-a fost de real
sprijin în tot acest timp. Mi-a spus să stau acolo
până la sfârşitul slujbei, că o să vină el să-mi
spună ce să fac. Şi aşa s-a şi întâmplat. A venit şi
împreună am ieşit afară la sfârşitul slujbei,
spunându-mi că Economul, Părintele Vasile, o să-
mi dea nişte bani. La început am refuzat, pentru că
eu niciodată nu am cerut bani sau ajutor material
de la Biserică. Nu din mândrie. Pur şi simplu, nu
am îndrăznit niciodată şi de obicei cea mai mare
bucurie a mea este sa dăruiesc.
Am avut unica mea experienţă în acest
sens, de neuitat. Am fost invitată de sfinţia sa la
masa obştei. Mâncarea a fost deosebit de
gustoasă. Dar fiind aşa emoţionată, mă săturasem
doar primind această milostenie şi onoare, pe care
o păcătoasă ca mine nu o merita! Parcă trăiam în
vis şi binecuvântarea pe care o simţisem de la
Maica Domnului, mă alina şi-mi dădea o stare de
pace, bucurie sfânta, nemaiîntâlnite. Economul

32
personal mi-a încălzit supa. Nici nu aveam
cuvinte să mulţumesc rarei bunătăţi cu care s-a
purtat!
M-a ajutat cu bani de drum, mi-a dat o
cameră curată de oaspeţi (mai erau acolo trei
femei) şi a vorbit cu portarul ca la ora 2 noaptea
să mă ajute să iau maşina de la poarta Mănăstirii.
Atâta grijă, bunătate şi smerenie nu am întâlnit
niciodată. Doar în cărţile sfinţilor părinţi. Am
primit un dar mai mult decât aş fi nădăjduit
vreodată în viaţa mea.
Căzând la Icoana ta cea de minuni
făcătoare, ne rugăm ţie, întru tot înduratei Maici
a Stăpânului Celui iubitor de oameni: revarsă
asupra noastră, Stăpână, prea bogate milele tale
şi cererile noastre cele aduse ţie, celei Grabnic
Ascultătoare, grăbeşte a le împlini, întocmindu-le
fiecăruia spre folos, spre mângâiere si mântuire.
Amin.

33
 Agheasma mare
Pe data 12 ianuarie dimineaţa, în timpul
când se putea bea agheasma mare, mama m-a
sculat devreme, să sun la salvare. Fiul meu se
simţea foarte rău. Am început să fac rugăciuni şi
m-am dus să-l ung cu agheasmă mare pe gât şi pe
faţă. A adormit. Salvarea a venit după multe
insistenţe, peste o oră şi jumătate. Când a venit,
fiul meu s-a sculat din pat. L-au întrebat ce are şi
el a spus, mirat, că e mai bine. Nu avea febră, la
plămâni nu avea nimic şi nici în gât nu avea puroi
sau amigdalele inflamate. Le-am spus şoferului şi
doctoriţei că l-am uns cu agheasmă mare, şi au

34
rămas impresionaţi şi ar fi vrut şi ei sa bea. Păcat,
căci băuseră deja cafea. Au promis că a doua zi
vor bea şi ei negreşit din agheasma mare.
Agheasma mare are putere de a vindeca bolile
celor care o iau cu credinţă. Căci apa aceasta,
având într-însa darul şi puterea dumnezeiască a
Sfântului Duh, a făcut adesea multe minuni,
însănătoşind bolnavi, tămăduind răni, apărând de
rele, de necazuri şi de primejdii. Efectele
Agheasmei mari asupra credincioşilor care se vor
stropi şi vor gusta din ea, le arată însăşi rânduiala
slujbei, îndeosebi textul rugăciunii de sfinţire,
unde preotul se roagă:

„Şi-i dă ei harul izbăvirii şi binecuvântarea

Iordanului. Fă-o pe dânsa izvor de nestricăciune,
dar de sfinţenie, dezlegare de păcate, vindecare
de boli, diavolilor pieire, îndepărtare a puterilor
celor potrivnice, plină de putere îngerească. Ca
toţi cei ce se vor stropi şi vor gusta dintr-însa să o
aibă spre curăţirea sufletelor şi a trupurilor, spre
vindecarea patimilor, spre sfinţirea caselor şi
spre tot folosul de trebuinţă…”. Amin.

Sfântul Gheorghe
M-am sculat brusc din pat, la ora 5
dimineaţa. Am simţit miros puternic de ars. M-am

35
dus mai întâi în bucătărie. Nu era nimic uitat pe
aragaz. Apoi m-am îndreptat spre dormitorul
mamei. Aici, deasupra candelei, era icoana veche
a Sfântului Gheorghe (din 1907, de carton gros),
care stătea (căzuse) aplecată peste candelă. Icoana
nu arsese. Fumega şi în jurul pieptului Sfântului
Gheorghe se făcuse o gaură. Printr-o mare minune
Sfântul Gheorghe ne salvase casa. Se luptase de
data asta cu focul şi ne salvase de incendiu.
Marelui mucenic al lui Hristos, purtătorului de
biruinţă, apărător al credincioşilor – din suflet îi
mulţumesc pentru această minune, prin care a
biruit focul care ar fi putut sa ne ardă casa!

Semne şi vedenii

Înainte de plecarea din Israel în ţară,

împreună cu fiul meu, care avea 12 ani, alături de
o femeie şi fiica ei, am asistat la apariţia pe cer a
şapte curcubee care s-au succedat unul după altul
(de şapte ori). În Israel în acea perioada nu ploua.
Cerul era albastru pur, fără nici un nor. Am rămas
uimiţi, fiind martori ai acestui tulburător fenomen
natural, şi care nu avea nici o explicaţie ştiută de
noi.
Fenomenul a durat o jumătate de oră. În
acelaşi timp, pe cer am văzut şi doi sori. Nimeni
altcineva nu a văzut ori semnalat aceste semne.

36
 Am mai văzut cei doi sori şi a doua zi, când
mă îndreptam spre mare. Cerul era la fel de senin
si văzând acei sori şi ziua precedentă, am dat
crezare celor văzute. Nu era nimeni pe stradă şi nu
am fost decât singura martoră.
Nu ştiu ce însemnătate are, doar că apariţia
lor ne-a dat mult de gândit, emoţionându-ne şi
neavând nici până astăzi, după 12 ani, un răspuns.
Multe sunt minunile şi semnele Domnului, care a
făcut cerul şi pământul!

► Într-o seară, în timp ce mă odihneam în

pat, am avut o vedenie uimitoare. Nu dormeam.
Ochii îi aveam întredeschişi. Deodată, în faţa
candelei care sta mereu aprinsă, am văzut bustul
unui înger (arhanghel), în mărime naturală, cu
aripi, şi părul şaten foarte frumos aranjat şi de o
frumuseţe tulburătoare! În mână ţinea parcă un
sfeşnic. Îl priveam ca şi cum acolo era chiar locul
său. Nu m-am simţit tulburată sau intrigată dar
nici indiferentă, pur şi simplu, îl acceptasem cu
uşurinţă, ca şi cum acolo ar fi fost dintotdeauna.
A dispărut la un moment dat şi după aceea
am adormit, un somn cu o pace nemaiîntâlnită. Nu
pot să spun cu precizie cât a durat această
vedenie. Am rămas cu gândul la el şi m-aş fi

37
bucurat mult să-l revăd! Dar nu a mai apărut
niciodată de atunci.

Revelaţia
Cea mai mare şi mai copleşitoare minune
mi s-a întâmplat cu o zi înaintea zilei Sfântului
Ciprian.
Am avut câteva zile o lucrare foarte grea şi
nu am dormit aproape trei zile şi trei nopţi. Nu am
prea mâncat, nefiind cine să mă ajute şi neavând
nici timp suficient. Lucram contra cronometru.
Eram deosebit de epuizată. Am încercat să dorm
câteva ore. Când am încercat să mă urc în pat,
capul mi se învârtea parcă, perna se mişca şi
pereţii se unduiau. Era înfricoşător. Reuşisem să
mă urc în pat, dar nu mai puteam să cobor. Nu
era nimeni la care să apelez şi nici nu cred că aş fi
putut. Nu aş mai fi putut comunica cu nimeni.
Simţeam că mă dizolv, undeva... îmi era foarte,
foarte rău. Nu ţin minte daca am aţipit şi nici nu
ştiu dacă era în toiul nopţii. Nu ştiu decât că, la un
moment dat, am văzut lumină. O lumină albă,
incandescentă, care se cobora deasupra mea,
învăluindu-mă în totalitate. Eram una cu lumina şi
mai ştiu că doar atâta am putut să spun: „Tu eşti
lumina lumii”...
Mi-e greu să continui cu această taină.
Mărturisesc insa că a fost aievea şi că de ziua
38
Sfântului Ciprian, am reuşit să mă îmbrac şi să
ajung la coadă, la racla sfântului. Nu eram perfect
însănătoşită, dar eram vie şi puteam să merg fără
ameţeli. Am povestit întâmplarea părintelui cu păr
de nea de la racla Sfântului Ciprian, care m-a
binecuvântat. Am simţit, când am atins racla
Sfântului Ciprian, un zgomot în cap. Apoi m-am
simţit mult mai bine. Am avut puterea să ajung şi
la Sfântul Maslu la Radu Vodă. Am stat lângă
racla Sfântului Nectarie. Eram slăbită. Parcă
corpul meu era imponderabil. După Sfântul
Maslu, mi-am sprijinit capul de sfintele moaşte.
M-am simţit vindecată total. Nu am mai avut ni-
mic, niciodată, şi doar amintirea care a rămas,
până azi, tulburătoare, nefirească, îmi aduce
aminte prin ce am trecut.
Citindu-l pe Arhimandritul Sofronie, după
câţiva ani, am îndrăznit să găsesc o explicaţie
celor petrecute.

O astfel de lumină, o astfel de iubire, o

astfel de putere dătătoare de Viaţă si Înţelepciune
pot veni numai din adevăratul izvor a tot ce
există. Simţirea Veşniciei dumnezeieşti e atât de
intensă, încât nicio logică sau psihanaliză nu se
poate îndoi de existenţa ei.

39
 Arhimandritul Sofronie explică că Fiinţa
Divină care coboară peste noi este de la
Dumnezeu.
Nu am îndrăznit să cred ceea ce era evident
şi de netăgăduit. Şi nu am dorit povestesc
nimănui, considerând-o o taină,si o tămăduire de
care sunt total nevrednică. Dar ea a existat şi
datorită ei sunt astăzi în viaţă.

-----------------------------------------------------

Într-o duminică, la Mănăstirea Antim, la

începutul Sfintei Liturghii, m-am dus să aprind
lumânări. Aveam capul acoperit cu un batic de
nailon. În timp ce aprindeam lumânările, baticul
mi-a luat foc. Am simţit flăcările, cum îmi
înconjoară capul. Nu era nimeni în preajmă. Nu
ţin minte dacă am reuşit să mă rog sau să cer
ajutor. Eram încremenită de spaimă. Focul însă s-
a stins brusc şi nu am păţit nimic. Baticul nu
arsese. Am crezut că voi arde, nu mai aveam
dubii, dar am fost uimită că s-a stins . E un fapt
pe care nu pot să-l încadrez decât ajutorului primit
de la Sfântul Antim, ocrotitorul Sfintei Mănăstiri!

40
 Icoana Maicii Domnului din Rarău

Am plecat în pelerinaj cu doi pelerini, o

fată şi un băiat care vroiau sa se cunune, şi am
mers împreună cu ei la Părintele Iustin Parvu de la
Petru Vodă, ca să ceară sfat. Ni s-a alăturat si un
frate de mănăstire. De fapt ne aştepta acolo,
scriindu-ne pe listă.
Am reuşit să intrăm la părintele pe la ora
22:30.
Vrând sa ne cazăm şi întrebând maicile, ni
s-a răspuns că nu sunt locuri. M-am gândit să
mergem să înnoptăm la Părintele Ioan de la
schitul Rarău, unde mai fusesem. Am telefonat,
cerând iertare că-l deranjăm aşa târziu şi
explicându-i situaţia, am întrebat pe sfinţia sa
dacă sunt locuri de cazare la Schitul Raru. Ca un
bun părinte ne-a sfătuit să fim atenţi la drum şi să-
i telefonăm când ajungem în apropiere. Andreea,
fata cu care eram, rămăsese ultima şi ieşind de la
părinte se îndrepta spre mănăstire să ducă
pomelnicele, aşa cum o sfătuise părintele Iustin.
Între timp, i-am spus de hotărârea de a merge la
schitul Rarăului. S-a înapoiat radiinde bucurie,
spunându-ne: „O maică ne-a povatuit sa ne
grăbim să ajungem la Părintele Ioan, că ne
aşteaptă Maica Domnului!” Nu prea am dat
atenţie la mesajul primit. Am plecat la drum cu
gândul să ajungem la Schit. Trebuia să mergem
41
spre Câmpulung. Fiind noapte, mi s-a părut ciudat
că nu întâmpinăm greutăţi la urcuş, drumul spre
schit fiind deosebit de greu de urcat. Mai fusesem
acolo, ajungând cu mare dificultate. Maşina cu
care eram era o Dacia Super Nova .
Eram obosiţi, venind în aceeaşi zi de la
Bucureşti, fără să ne odihnim. Şoferul, prietenul
Andreei, conducea bine, însă nu-i era uşor.
Drumul era tot bun, comparativ cu ce ştiam
eu.
Am ajuns după câteva ore de mers relativ
uşor, la o poartă. Era ora 2 noaptea. Am intrat.
Lumina venea de la o Cruce aflata in curtea
mănăstirii, în rest era întuneric. Mi se părea foarte
ciudat şi nu îmi era cunoscut locul. Fratele care
era cu noi, după ce coborâse din maşină, şi
uitându-se mirat şi el, de jur împrejur, exclamă
deodată:” Nu e schitul. Suntem la Mănăstirea
Rarău!” Am rămas toţi trei uimiţi, fără grai! Eu
când râdeam, când plângeam... emoţia era aşa
puternică, că nu puteam să înţeleg ce s-a petrecut.
Biserica era închisă si călugării dormeau. Nu era
absolut nimeni să ne spună unde să înnoptăm. Ne-
am descurcat singuri, rupţi de oboseală, şi încă
emoţionaţi de întâmplare . Ne-am culcat în
pridvor. Am găsit paturi si eu cu Andreea am
dormit în acelaşi sac de dormit Era extrem de
frig! Am reuşit să dormim 2-3 ore.

42
 De dimineaţă ne-am spălat afară cu o apă
de gheaţă şi ne-am dus la Sfanta Liturghie. Maica
Domnului din Rarău ne aştepta!
Îmi aduc aminte când am intrat, că deşi
erau oameni înăuntru, am simţit că icoana se uita
la mine. Era vie şi emoţia pe care am simţit-o,
bucuria la vederea icoanei a fost copleşitoare!
Parcă mă chema şi m-am apropiat fericită,
cât pe aci să o cuprind cu braţele. Gestul era
desigur nefiresc şi oarecum copilăresc. Asta
simţisem atunci. Ştiam însă că sunt mulţi oameni
în spatele meu şi începuse Sfânta Liturghie. Tot
timpul Sfintei Liturghii a fost marcat de aceasta
bucurie sfântă care mă hipnotiza parcă, nu mai
aveam nevoie de nimic pe lume. Să fiu acolo, în
acest lăcaş binecuvântat era tot ce se putea mai
mult pe lume!
Cum ajunsesem aici, la satul Chiril, comuna
Crucea, nu ştim. Îi dădusem telefon părintelui
Ioan cerând iertare. Ne-a spus să rămânem acolo.
Căutând motivaţia că „ne-am rătăcit” şi am
ajuns acolo, am găsit doar una: Dacă am fi luat
drumul spre schit, nu ştiu dacă am fi scăpat teferi.
Era în toiul nopţii şi drumul e foarte periculos. E
bine de mers cu o maşină 4x4. Maşina cu care
eram a primit o lovitură, pe drum şi eram
îngrijoraţi deja.
Abia acum, binecuvântarea maicii de la
mănăstirea din Poiana Teiului căpăta un sens.

43
Asta cred că a fost! Icoana Maicii Domnului din
Rarău ne-a salvat viaţa!
Am scris şi în caietul mănăstirii, povestind
întâmplarea si considerând-o o minune cu care am
fost învredniciţi noi, păcătoşii, de Icoana Maicii
Domnului Mare făcătoare de minuni! Mănăstirea
Rarău va străluci întotdeauna sub Acoperământul
Maicii Domnului, prin Icoana Făcătoare de
Minuni , care cheamă pe credincioşi să vină la
dumnezeieştile slujbe, şi să primească
binecuvântările dumnezeieşti.

Sfântul Ierarh Spiridon, Episcopul

Trimitundei

De ziua Sfantului Spiridon,12 decembrie, ma

indreptam spre raca Safntului pentru a ma inchina
mostelor sale si a omagia cu evlavie ziua sa de
nastere.
Era apropede Craciun, si nu eram
pregatita,neavand posibilittai materiale mai
deosebite. Mergeam ingandurata, cand, ma suna
telefonul. Era un fost muncitor cu care lucrasem
in colaborare la fosta mea firma, pe care am
dizolvat-o ,datorita conditiilor nefavorabile.
Cu voce molcoma, ma cheama la el ca ,sotia sa a
pregatit pentru mine:o gaina si un cocos, produse
din porc,carne toba si caltabos, din productia
proprie, si cateva kilograme de vin. Nu putem sa
44
cred! Eram coplesita de emotie! M-am indreptat
cu inima batandu-mi tare , de emotie, bucurie
nesperta, catre moatele Sfantului Spiridon, mare
facator de minuni, si sa-i multumesc pentru
ajutorul sau pentru oamneii aflati in nevoi! El
este cu totul desavarsit, fiind numit „livada a
nepatimirii binemirositoare” si „pahar al dragostei
nedesertat”. 'in pamantul celor blanzi ajungand,
parinte, ca un bland si milostiv si curat facandu-
te'; 'fara de rautate, drept, bland, milostiv si
rabdator, primitor plin de dragoste de straini,
ierarh preasfintit si cu evlavioasa intelepciune
impodobit”,Sfantul Spiridon grabnic ajutator al
tuturor celor necajiti!

Fiul meu, Andrei era intr-o excursie in Corfu. Am

alergat la Biserica sa si la sfintelel sale moste,
rugandu-l din suflet, sa-l ajute si pe fiul meu sa
ajunga la racla sa din Corfu ,asa cum s-a intamplat
! Andrei e botezat in biserica sa si s-a nascut pe 11
decembrie. Bucuria a inundat iar inima mea de
mama care se buucra ca fiul ei sa fie credincios si
binecuvantat ,la racla ocrotitorului sau!
Luminanda il zugraveste si ea pe Sasantul
Spiridon, ca „pe cel bland si linistit, cel milostiv
si iubitor de saraci”, fiind noi insine indemnati
„sa urmam blandetilor lui, nerautatii, bunatatii,
iubirii de oameni si marii lui intelepciuni”. Slavă
lui Dumnezeu întru sfinții Lui!

45
Bunatatea sa nu s-a lasat mai prejos, cand tot de
ziua lui, la hramul Bisericii ,intrand sa ma inchin,
vad lume multa si femei care imparteau prinoase.
Marturisesc ca, mi se facuse foame, si ma ajez la
un rand sa primesc ceva merinde. Erau sarmalute.
Insa, am ajuns prea tarziu si, se terminasera. Am
plecat acasa. Aproape de casa, o buna prietena ma
suna si ma intreaba unde sunt. Ea ,era cu maisna
aprope de locuinta mea. Am asteptat-o. Cobornd
din masina, mi-a daruit un pachet mare cu
alimente in cinstea Sfantului Spiridon, printre care
si...sarmalute! Eu i-am daruit in schimb, un
trandafir atins de racla Sfantului drept multumire
al darniciei sale !

Sfintii Martiri Brancoveni

Era hram la Biserica Sfintilor Brancoveni si urma

sa vina Patriarhul. Nu mai stateam de multa vreme
la slujbele sale, din motive de, dogma, si
nerespectarea canaoanelor . Parintele imi spune
sa vin neaparat.
Eram inca acasa nestiind ce sa fac. Iau acatistul
Sfintilor Brancoveni, rugandu-ma cu tot sufletul.
Eram in camera mea. In sufragerie, cand
amiesit,mama nu era acasa. Nu gaseam cheia . Nu

46
aveam cum sa plec si sa las usa deschisa. Acesta a
fost raspunsul Sfintilor Brancoveni!Am ramas
acasa si am asteptata-o pe mama. Dupa ce a venit,
era deja sfarsitul slujbei, am plecat si eu spre
biserica, sa ma inchin sfintelor moaste ale
sfantului Brancoveanu Constantin. Nu mai era
multa lume. Parintii plecasera.I-am multumit cu
mare emotie Sfantului Martir Brancoveanu,
sarutand mostele cu evlavie si bucurie sfanta !
Bucuraţi-vă, mult-pătimitorilor martiri
Brâncoveni, care pentru dreapta credinţă bine v-
aţi nevoit!”

In gingasia comportamentului lor, sfintii s-au

inspirat din "kenoza" lui Hristos. Ei sunt, in
acelasi timp, precursorii etapei viitoare a
umanitatii cand in relatiile umane va domni
gingasia. Caci oamenii, mereu nesatisfacuti
de egalitatea exterioara pe care reusesc sa o
realizeze intre ei, aspira acum spre un nivel
superior al relatiilor reciproce marcate de
gingasie. Gratie unei constiinte a carei
sensibilitate a fost hranita si desavarsita prin
aceasta sensibilitate a lui Dumnezeu facut om
pentru oameni la care ei participa, sfintii
sesizeaza starile de spirit cele mai discrete
ale celorlalti si evita tot ce ar putea sa-i
47
contrarieze, fara a omite totusi sa-i ajute sa
triumfe asupra slabiciunilor lor si sa-si invinga
dificultatile
De aceea un sfant este cautat ca un
confident al secretelor celor mai intime. Caci
el este capabil sa citeasca la ceilalti o nevoie
abia schitata, tot lucrul bun pe care ei il pot
dori. El se grabeste atunci sa implineasca
aceasta Cerere si se daruie in intregime. Dar
el citeste la ceilalti si necuratiile lor, chiar si
pe cele pe care ei le ascund mai abil. Com-
pasiunea sa devine atunci curatitoare prin
forta delicata a propriei sale curatii si prin
suferinta pe care i-o provoaca intentiile rele
ale celorlalti sau dorintele lor perverse, si
aceasta suferinta ramane in el.

In fiecare din aceste situatii el stie cand si ce

trebuie sa faca; stie de asemenea cand
trebuie sa taca si ce trebuie sa faca. Acest
discernamant subtil al sfintilor, manifestare
noua a nobletei distinctiei lor, poate fi con-
siderat un fel de "diplomatie pastorala".

Prin smerenia sa sfantul trece aproape

neobservat, dar el se face totdeauna prezent
cand e nevoie de sprijin, de mangaiere, de
incurajare. El ramane alaturi de cel pe care
48
toti l-au parasit. Pentru el nici o greutate nu
este de netrecut, nici o piedica de neinvins,
cand e vorba de a scoate pe cineva dintr-o
situatie disperata. El vadeste atunci o putere
si o dibacie uimitoare, ingemanate cu un elan
si o incredere de nezdruncinat, pentru ca el
crede cu tarie in ajutorul lui Dumnezeu cerut
printr-o rugaciune staruitoare.

49