Predica in duminica XXXIII dupa Rusalii

-inceputul perioadei triodului-

În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh,

”Oricine se inalta pe sine se va smeri, iar cel ce se smereste pe sine se va

inalta.”

Iubiți credincioși.

Astăzi este o zi însemnată pentru anul bisericesc, lucru care se vădește din
aceea că marchează începutul unei perioade liturgice mari și prin excelență
bogate în prilejuri de pocăință, bine rânduite în Biserica noastră, anume Triodul.
Zece Săptămâni: primele trei săptămâni, Triodul introductiv, și următoarele
șapte săptămâni, care alcătuiesc Păresimile Mari. În culmea acestui urcuș se află
marele praznic pentru care cu toții ne bucurăm încă de pe acum și pe care în
fiecare clipă îl așteptăm, praznicul Paștelui, al Învierii Domnului.

În aceasta duminică s-a citit pericopa vameșului și a fariseului care este

alaturi de pericopele precedente, cea a cananeencei si a fiului risipitor, un model
de înfrangere a mandriei și de pocăință adevărată. În pericopa dată ni se prezintă
spovedania unui arhiereu care, în primă instanță pare a fi un om sfânt, cu frică
de Dumnezeu și un adevărat exemplu de urmat datorită faptelor sale. Dacă vom
analiza mai bine, vom observa că el se laudă cu faptele sale pe care oricum
trebuia să le facă deoarece așa cerea legea. Vameșul, care era socotit de oameni
a fi un om plin de păcate se dovedește a fi de o curăție aparte deoarece a ajuns la
conștientizarea greșelilor sale și dorește îndreptarea. Din acest motiv el se
consideră nevrednic a intra mai mult în templu și de a cere altceva decât iertare
lui Dumnezeu; acesta se socotește cel mai pacatos om și se caiește pentru
păcatele sale, fiind astfel un exemplu pentru noi. Iată, fraţii mei, după cum
vedeţi, rugăciunea vameşului din Sfînta Evanghelie de azi se aseamănă cu
rugăciunea fericitului tîlhar de pe cruce. Că şi acela, ca şi vameşul din Sfînta
Evanghelie, nu cu multe cuvinte s-a rugat, dar a strigat la Dumnezeu din adîncul
inimii sale şi cu mare smerenie. De aceea a auzit: Astăzi vei fi cu Mine în rai! La
fel şi fericitul vameş, puţine cuvinte a zis din inimă: Dumnezeule milostiv fii
mie, păcătosul! Pentru smerita lui rugăciune auzim răspunsul cel preasfînt din
gura Domnului: Zic vouă, mai îndreptat s-a pogorît acesta la casa sa, decît
fariseul. Că tot cel ce se înalţă pe sine se va smeri, iar cel ce se smereşte pe sine
se va înălţa Această pericopă a fost pusă la începutul postului Sfintelor Paști
pentru ca noi să luam aminte la exemplul lor și să ducem postul cu umilință și
rugăciune, înfrânându-ne nu numai de la anumite alimente dar și de la poftele
trupești.

Iubiți credincioși, așa cum am amintit adineaori, Postul Paștelui sau Postul
Mare se ține 10 săptămâni și este cel mai aspru post de peste an. În această
perioadă noi trebuie sa ne rugăm și să ne căim pentru cele ce am făcut asemenea
vameșului și să ne întoarcem la Dumnezeu asemenea fiului risipitor. Rug[ciunea
este modul nostru de a comunica direct cu Dumnezeu. Aceasta este de trei feluri:
de laudă, de mulțumire și de cerere. În toate zilele din an dar mai ales în această
perioadă trebuie să ne rugăm mai cu râvnă pentru iertare păcatelor noastre
pentru a învia și noi în ziua de Paște alături de El. Rugăciunea trebuie făcută cu
inimă curată, cu mintea limpede și cu speranța că Dumnezeu ne ascultă.
Rugăciunea pe care o facem nu trebuie să fie numai pentru noi, chiar este indicat
să ne rugăm și pentru altii deoarece rugându-ne unii pentru altii vom caștiga
mântuirea.

Din cauza mândriei sale, fariseul s-a întors la casa sa fără a fi indreptat.
Tot din cauza mandriei au căzut protopărinții nostrii în păcat. Tot din cauza
mândriei au căzut și legiunile de îngeri alături de Lucifer. Fariseul mulţumea lui
Dumnezeu cu gura sa, dar cu inima şi cu mintea sa se mîndrea foarte mult şi din
prisosinţa inimii sale pline de mîndrie scotea cuvinte de laudă defăimînd pe
ceilalţi oameni că sînt răpitori, nedrepţi, preadesfrînaţi şi păcătoşi.

Dumnezeiasca Scriptură ne arată că: Necurat este înaintea Domnului cel înalt cu

inima (Pilde 16, 6), şi că Înaintea ochilor lui Dumnezeu sînt căile omului şi toate
urmele lui le cunoaşte (Pilde 5, 21). După învăţătura Sfinţilor Părinţi trebuie să
avem convingerea că nu este clipă în care să nu greşim înaintea lui Dumnezeu.
De aceea, în fiecare clipă sîntem datori să ne smerim şi să ne pocăim, măcar
printr-un suspin al inimii noastre. Dar în rugăciunea cea plină de laudă a
fariseului în loc de smerenie şi cunoştinţa neputinţelor sale, el osîndeşte cu
mîndrie pe aproapele său căci din prisosinţa inimii sale vorbea gura lui (Matei
12, 34; 15, 18). Însă dumnezeieştii Părinţi ne învaţă, zicînd: "Taci tu, să
vorbească faptele tale" 

La fariseul mîndru vedem lucrurile cu totul întoarse. El se laudă şi trîmbiţează

înaintea oamenilor faptele sale cele bune şi defaimă, osîndind pe ceilalţi oameni.
Dar cine a pus pe fariseu să judece, să arate păcatele oamenilor şi să scoată la
iveală faptele sale cele bune? Oare nu mîndria, iubirea de arătare şi lauda cea
plină de îngîmfare? Oare nu trebuie ca să avem înaintea noastră păcatele noastre,
după mărturia Sfintei Scripturi care zice: Că fărădelegea mea eu o cunosc şi
păcatul meu înaintea mea este pururea (Psalmul 50)

Astfel fraților, să ne curățim pe noi și să intrăm în această perioadă sfântă

cu bucurie și cu umilință,lăsând mandria care ne ispitește pe fiecare dintre noi.
Postul Mare este cale bună de nevoinţă, de smerenie, de pocăinţă şi împăcare cu
Dumnezeu. Să ne pregătim pentru a-l străbate cu folos şi cu bucurie, şi să-L
rugăm pe Bunul nostru Mîntuitor să ne scape de păcatul cel greu al mîndriei şi
să ne îmbrace în veşmîntul cel dumnezeiesc al smereniei, al rugăciunii curate şi
al iubirii, care ne asigură tuturor mîntuirea sufletelor. Amin.