Sfânta Liturghie și

revelațiile Cătălinei
Rivas

(Ce se întâmplă în timpul Sf. Liturghii. Sfânta

Fecioară ne indică cum să trăim Sf. Liturghie)

Imprimatur: Pr. Emilian Cătălin, OFMConv

[...] Aceasta este mărturia pe care trebuie să o prezint lumii

întregi, pentru preamărirea Gloriei lui Dumnezeu și pentru
mântuirea celor care vor să-și deschidă propria inimă
Domnului. Întrucât multe suflete, consacrate lui Dumnezeu, să
reînvie focul iubirii pentru Cristos, atât cei care au în propriile
mâini puterea de a-l face să coboare pe pământ pentru a ne fi
hrană nouă, cât și ceilalți; ca să nu piardă modul de a-l primi
din obișnuință, și să reînvie minunata întâlnire zilnică cu
iubirea. Pentru ca frații și surorile mele, laici din întreaga lume,
să trăiască cea mai mare dintre Minuni cu inima: celebrarea
Sfintei Euharistii.
Era ajunul Bunei Vestiri și toți din grupul nostru ne-am dus să ne
spovedim. Anumite doamne din grupul de rugăciune nu au reușit să se
ducă și au amânat spovada pentru ziua următoare, înainte de Sfânta
Liturghie.

În ziua următoare au ajuns în biserică puțin mai târziu, iar

arhiepiscopul și preoții intrau deja în prezbiteriu.
 În acel moment, Sfânta Fecioară a spus: [...] „ Astăzi, pentru tine
este o zi de ucenicie și vreau ca tu să fii foarte atentă deoarece, la ceea
ce vei fi martoră astăzi, va trebui să vestești omenirii ”. [...]
Preasfințitul Arhiepiscop a început Sfânta Liturghie și, ajungând la
Actul Penitențial, Sfânta Fecioară a spus: „Din străfundul inimii
tale, cere-i iertare Domnului pentru toate păcatele tale, pentru
că l-au jignit; numai așa vei putea să participi în mod demn, la
acest privilegiu, de a asista la Sfânta Liturghie”.
Pentru o fracțiune de secundă m-am gândit: „Sunt în stare
de har sfințitor, abia m-am spovedit ieri”. Sfânta Fecioară mi-a
răspuns: „ Și tu crezi că de ieri seară până acum nu l-ai supărat
pe Domnul? Lasă-mă să-ți amintesc anumite lucruri. Când ai
ieșit pentru a veni aici, fata care te ajută a venit să-ți ceară
anumite lucruri, și întrucât erai în întârziere, i-ai răspuns
grăbit, într-un mod nu foarte frumos. A fost o lipsă de iubire din
partea ta, și spui că nu l-ai supărat pe Dumnezeu...?
Pe strada pe care ai venit până aici, un autobuz ți-a tăiat
calea și mai că te-a izbit și tu te-ai exprimat într-o manieră
necorespunzătoare împotriva acelui biet om, în loc să vii în
biserică să-ți faci rugăciunile pentru a te pregăti pentru Sfânta
Liturghie. Ai fost lipsită de iubire și ai pierdut pacea și
răbdarea. Și spui că nu l-ai supărat pe Domnul?...
Și ajungi în ultimul moment, când deja procesiunea
celebranților aproape începuse pentru a celebra Sfânta
Liturghie.... și vrei să participi fără nici cea mai mică pregătire
...”
[...]
„ De ce să ajungeți în ultimul moment? Trebuia să fiți aici
înainte, pentru a putea face o rugăciune în care să-i cereți
Domnului să-l trimită pe Duhul Său Sfânt, pentru a vă dărui un
spirit al păcii care să îndepărteze spiritul lumii, preocupările,
problemele și distracțiile și pentru a putea, astfel, să fiți
pregătiți să trăiți acest moment atât de sacru. În schimb,
ajungeți aproape la începutul celebrării și participați ca și cum
ați merge să asistați la un eveniment oarecare, fără nici o
pregătire spirituală. De ce? Este cea mai mare minune și voi
aveți posibilitatea să trăiți momentul celui mai mare dar făcut
de Cel Atotputernic, dar nu știți să-l apreciați”.

2
 Era o zi de sărbătoare și trebuia să se recite Gloria. Domnul nostru
spuse: „Preamărește și binecuvântează cu întreaga ta iubire
Preasfânta Treime, recunoscându-te o creatură a sa”.
[...]
Ajunse momentul Liturghiei Cuvântului, iar Sfânta Fecioară m-a
făcut să repet: „Doamne, vreau astăzi să ascult Cuvântul Tău și
să aduc roade îmbelșugate; fă ca Duhul Tău Sfânt să
pregătească terenul inimii mele, ca să crească și să se dezvolte
Cuvântul Tău, purifică inima mea pentru a fi bine pregătită”.
„Vreau ca Tu să fii atentă la lecturi și la predica preotului.
Adu-ți aminte că Biblia spune că nu se poate întoarce Cuvântul
lui Dumnezeu fără să aducă roade. Dacă ești atentă, va rămâne
în tine ceva din tot ceea ce asculți. Trebuie să încerci toată ziua
să-ți amintești acele Cuvinte care au lăsat în tine o amprentă.
S-ar putea o dată să fie doar două fraze, apoi va fi întreaga
lectură a Evangheliei, câte o dată doar un cuvânt, de meditat
întreaga zi; acesta se va face carne în tine, întrucât aceasta e
maniera de a transforma viața și de a face ca acest Cuvânt al lui
Dumnezeu să transforme”.
„Iar acum, spune-i Domnului că ești aici pentru a asculta
ceea ce tu vrei ca El să-ți spună astăzi inimii tale”.
Îi mulțumesc din nou lui Dumnezeu că-mi dă posibilitatea de a
asculta Cuvântul Său; îi cer iertare pentru că am avut o inimă împietrită
pentru atât de mulți ani și pentru că i-am învățat pe copiii mei să
meargă la Sf. Liturghie de duminică pentru că așa ne poruncește
Biserica și nu din iubire și din dorința de a se reumple cu Dumnezeu...
Eu, care am asistat la atâtea Euharistii mai mult din
obligație și crezând că prin aceasta mă voi mântui... Dar, de trăit,
nici măcar în visele mele, cu atât mai puțin de a fi atentă la lecturi și la
predica preotului. Ce durere am putut provoca pentru atât de
mulți ani pierduți inutil, din cauza ignoranței mele!... Câtă
superficialitate la Sfintele Liturghii la care asistam, când era o
căsătorie sau o înmormântare, sau pentru că doream să fiu văzută de
alții! Câtă ignoranță față de această Biserică a noastră și față de
Sacramente! Câtă risipă în a vrea să ne instruim și să ne cultivăm în
lucrurile lumești care, într-un moment, pot să dispară fără ca să rămână
nimic, iar la sfârșitul vieșii nu ne vor folosi nici măcare pentru a ne mări
existența cu un singur minut!

3
 Dar, despre ceea ce ne face să câștigăm puțin cer pe acest
pământ, iar mai apoi viața veșnică, nu știm nimic! Și ne considerăm
bărbați și femei instruiți...!
După un scurt moment, s-a ajuns la Ofertoriu și Sfânta
Fecioară mi-a spus: „ Spune astfel: « Doamne, îți ofer ceea ce
sunt, ceea ce am, ceea ce pot, totul pun în mâinile Tale. Înalță,
Tu, Doamne, acel puțin care sunt eu. Pentru meritele Fiului Tău,
transformă-mă, Dumnezeule Atotputernic. Te implor, pentru
familia mea, pentru binefăcătorii mei, pentru fiecare membru al
apostolatului nostru, pentru persoanele care ne combat, pentru
cele care se recomandă rugăciunilor mele sărace... Învață-mă
să-mi umilesc inima, pentru ca drumul lor să nu mai fie așa
dur!» Așa se roagă Sfinții și așa vreau să faceți și voi”.
[...]
Din senin au început să se ridice în picioare persoane pe care nu le
mai văzusem înainte. Era ca și cum de lângă fiecare persoană care se
afla în Catedrală ieșise o altă persoană. Biserica s-a umplut cu diferite
persoane, tinere și frumoase, îmbrăcate în tunici albe. S-au îndreptat
spre culoarul central, apoi spre altar.
A spus Maica noastră: „Observă-i sunt Îngerii păzitori ai
fiecărei persoane care se găsește aici. Este momentul în care
Îngerul vostru păzitor aduce ofrandele și rugăciunile voastre la
Altarul Domnului”.
[...]
Unii dintre ei purtau un vas mare de aur cu ceva ca o
lumină albă-aurie ce strălucea. A spus Sfânta Fecioară: „Sunt
Îngerii păzitori, care oferă această Liturghie pentru multe
intenții diferite, ale acelor persoane care sunt conștiente de
ceea ce înseamnă această celebrare, ale acelora care au ceva
de oferit Domnului...
În acest moment... oferiți greutățile voastre, durerile
voastre, speranțele voastre, bucuriile și tristețile voastre,
cererile voastre. Amintiți-vă că Sfânta Liturghie are o valoare
infinită, de aceea fiți generoși în a oferi și a cere”.

4
 În urma primilor Îngeri, au venit alții, care nu aveau nimic
în mâini, le aveau goale. A spus Sfânta Fecioară: „Sunt Îngerii
persoanelor care, deși sunt aici, nu oferă nimic, care nu sunt
interesate să trăiască fiecare moment liturgic al Sfintei
Liturghii și nu au ofrande de adus la altarul Domnului”.
Cei din urmă erau alți Îngeri, care erau de-a dreptul triști,
cu mâinile împreunate pentru rugăciune, dar cu privirile
plecate: „Sunt Îngerii păzitori ai persoanelor care, deși sunt
aici, e ca și cum nu ar fi fost, adică ai persoanelor care au venit
cu forța, care au venit pentru că se simt obligate, dar fără nici o
dorință de a participa la Sfânta Liturghie și de aceea îngerii
merg triști, pentru că nu au nimic de dus la Altar, dar salvează
propriile rugăciuni.
Nu-l întristați pe Îngerul vostru păzitor... Rugați-vă mult,
rugați-vă pentru întoarcerea păcătoșilor, rugați-vă pentru
pacea în lume, pentru familiile voastre, pentru aproapele
vostru, și pentru cei care se recomandă rugăciunilor voastre.
Rugați-vă, rugați-vă mult, nu doar pentru voi, dar și pentru
alții.
Amintiți-vă că darul cel mai mare îl faceți Domnului atunci
când vă oferiți pe voi înșivă ca jertfă, pentru ca Isus, când
coboară, să vă transforme cu propriile sale merite. Ce aveți de
oferi Tatălui, care să fie numai al vostru? Nimicul și păcatul, dar
dacă vă oferiți împreună cu meritele lui Isus, acea ofertă este
plăcută Tatălui”.
[ Catalina vede acum multe persoane îmbrăcate cu tunici de
diferite culori ] Toți aceștia se îngenuncheaseră la cântecul „ Sfânt,
Sfânt, Sfânt este Domnul...” Doamna noastră a spus: „Sunt toți
Sfinții și Fericiții din cer și printre ei sunt și sufletele rudelor
voastre, care se bucură deja în prezența lui Dumnezeu”.
[...]
Fecioara a spus: „Te surprinde faptul că sunt puțin în urma
Monseniorului [celebrantului] , așa este? Dar așa și trebuie să
fie... Chiar dacă mă iubește, Fiul meu nu mi-a dat demnitatea
pe care o dă unui preot. Iată de ce mă încearcă un adânc
respect pentru preoți și pentru acel miracol pe care Dumnezeu
îl realizează prin intermediul lor, și care mă obligă aici să
îngenunchez”.

5
 Dumnezeul meu, câtă demnitate, cât har revarsă Domnul
în sufletele preoților și noi nu suntem conștienți și, de multe
ori, nici mulți dintre ei!
Înaintea altarului au început să apară umbrele
persoanelor, de culoare gri, care ridicau mâinile spre
Dumnezeu. Atunci, Sfânta Fecioară a spus: „Sunt sufletele
binecuvântate din Purgatoriu, care așteaptă rugăciunile
voastre pentru a-și găsi răcorirea. Nu încetați să vă rugați
pentru ele. Se roagă pentru voi, dar nu se pot ruga pentru ele
însele, pentru a le ajuta să iasă, să se întâlnească cu Dumnezeu
și pentru a se bucura de prezența Lui în veci.
După cum vezi, eu sunt aici întotdeauna... Lumea face
pelerinaje, caută locurile aparițiilor, și aceasta este bine pentru
toate harurile care se primesc în acele locuri, dar în nici o
apariție, în nici un loc, eu nu sunt prezentă pentru așa mult
timp ca la Sfânta Liturghie. La picioarele altarului, unde se
celebrează Euharistia, întotdeauna mă puteți găsi. Eu rămân la
picioarele Tabernacolului împreună cu Îngerii, pentru că eu
stau mereu cu El”.
Cu durere o spun: majoritatea oamenilor, mai ales femeile,
stau în picioare [în timpul celebrării], cu mâinile încrucișate, ca și
cum ar aduce un omagiu Domnului ca de la egal la egal. Spuse
Sfânta Fecioară: „Spune-le oamenilor că niciodată un om nu
este cu adevărat om decât atunci când îngenunchează înaintea
lui Dumnezeu”.
Celebrantul pronunță cuvintele Consacrării. Era o persoană
nu prea înaltă, dar care, dintr-o dată, a început să crească, să
se umple de lumină, de o lumină supranaturală, de o culoare
între albul și auriul care o învăluiau; devenea foarte puternică
în zona chipului, în așa măsură că nu i se mai cunoșteau
trăsăturile feței. Când a ridicat Ostia, am văzut că mâinile sale
aveau răni din care ieșea multă lumină. Era Isus!... El era cel
care, cu Trupul Său, îl învăluia pe cel al celebrantului. [...]
Din reflex, am plecat fruntea și Doamna noastră a spus:
„Nu-ți dezlipi privirea, ridică-ți privirea, contemplă-l,
încrucișează-ți privirea cu a Lui și repetă rugăciunea de la
Fatima: «Isuse, al meu, eu cred, te ador și sper și te iubesc. Te
rog, iartă-i pe toți cei care nu cred, nu te adoră, nu speră și nu

6
te iubesc» Iertare și Îndurare... acum spune-i cât de mult îl
iubești, adu-ți omagiul tău Regelui regilor”.
Abia pronunțase Monseniorul cuvintele Consacrării vinului
că, odată cu acele cuvinte, începeau să apară sclipiri, ca niște
lămpi, pe cer și în jur. Biserica nu mai avea nici acoperiș, nici
pereți, peste tot era întuneric, rămăsese numai acea lumină
care strălucea la Altar.
Ca din senin, plutind în aer, l-am văzut pe Isus Răstignit,
de la cap până la partea inferioară a crucii. Bratul transversal al
crucii era susținut de două mâini mari și puternice. Din mijlocul
acelei splendori se desprinse o mică lumină, ca un porumbel
foarte mic și foarte strălucitor care, a făcut înconjurul bisericii
foarte repede, apoi se așeză pe umărul stâng al Arhiepiscopului
[celebrantul], care continua să fie Isus, căci puteam distinge
părul capului Său, rănile Sale luminoase, trupul său grandios,
dar nu-i vedeam chipul.
În înălțime, Isus Răstignit stătea cu chipul înclinat în
partea dreaptă. Se vedeau pe chip și pe brațe semnele
loviturilor și ale rănilor. În coasta dreaptă, de la nivelul
pieptului, era o rană din care, spre stângă, ieșea sânge, iar spre
dreapta, ceva ce părea a fi apă, dar foarte strălucitoare; dar,
erau mai degrabp raze de lumină, ce se îndreptau spre
credincioși mișcându-se și la dreapta și la stânga. Mă uimea
cantitatea de sânge care umplea până la refuz Potirul și mă
gândeam că a pătat tot altarul, dar nu a căzut nici o picătură!
În acel moment, Sfânta Fecioară a spus: „ Ți-am mai spus
deja, aceasta este minunea minunilor, pentru Domnul nu există
nici timp, nici distanță, iar în momentul Consacrării, toată
mulțimea este adusă la picioarele Calvarului în momentul
Răstignirii lui Isus”.
Ar putea cinve să-și imagineze? Ochii noștri nu-l pot vedea,
dar toți suntem acolo, în același moment în care îl răstignesc și
în timp ce El cere iertare Tatălui, nu doar pentru cei ce îl ucid,
dar pentru fiecare din păcatele noastre: „Tată, iartă-i, căci nu
știu ce fac!”.

7
 Începând din acea zi, nu mă interesează că sunt
considerată nebună, dar eu le cer tuturor să îngenuncheze, le
cer să încerce să trăiască, cu inima și cu toată sensibilitatea de
care sunt capabili, acel privilegiu pe care Domnul ni-l oferă.
Înainte să înceapă rugăciunea Tatăl nostru, pentru prima
oară la acea celebrare a vorbit Domnul și a spus: „ Iată, vreau
ca tu să te rogi cu cea mai mare evlavie de care ești capabilă în
acel moment, să îți amintești de persoana sau de persoanele
care ți-au făcut cel mai mare rău în viață, pentru ca tu să-i
îmbrățișezi și să le spui din toată inima: «În numele lui Isus, eu
te iert și îți urez să ai pace. În numele lui Isus, îți cer iertare ca
să primesc pacea». Dacă aceastp persoană merită pacea, o va
primi, și o va primi din belșug; dacă aceastp persoană nu e
capabilă să se deschidă păcii, pacea se va întoarce în inima ta.
Dar, nu vreau ca tu să primești și să oferi pacea altei persoane,
până când tu nu ești capabilă să ierți și să încerci, mai întâi,
acea pace, în inima ta.
„Fiți atenți la ceea ce faceți” – continuă Domnul – „Voi
repetați la rugăciunea Tatăl nostru: iartă-ne, după cum și noi
iertăm pe cei ce ne greșesc. Dacă sunteți capabili să iertați și
nu sunteți, dar după cum spun unii, măcar să uitați, pune-ți
condiții lui Dumnezeu. Spuneți: iartă-mă numai cum eu sunt
capabil să iert, nu mai mult”.
Nu știu cum să vă explic durerea inimii mele în a înțelege
cât putem să-l rănim pe Domnul și cât putem să ne facem rău
nouă cu atâtea răutăți, cu sentimente rele și cu lucrurile rele,
care se nasc din complexe și din superficialitate. I-am iertat, i-
am iertat din inimă și am cerut iertare tuturor acelora care,
uneori, m-au supărat, pentru a simți pacea Domnului.
[...]
A ajuns la momentul Împărtășaniei celebranților [...]
Sfânta Fecioară spuse: „ Acesta este momentul în care să te
rogi pentru celebrant și pentru toți preoții care îl însoțesc;
repetă împreună cu mine: Doamne, binecuvântează-i, sfințește-
i, ajută-i, purifică-i, iubește-i, ai grijă de ei, susține-i cu iubirea
ta... Amintiți-vă de toți preoții din lume, rugați-vă pentru toate
sufletele consacrate...”

8
 Iubiți frați, acesta este momentul în care trebuie să ne
rugăm, pentru că ei sunt Biserica, așa cum suntem și noi, laicii.
De multe ori, laicii pretind mult de la preoți, însă, suntem
incapabili să ne rugăm pentru ei, să înțelegem că sunt persoane
umane, să înțelegem și să apreciem singurătatea care, de
multe ori, îl poate cuprinde pe preot.
Trebuie să înțelegem că preoții sunt persoane ca și noi și
că au nevoie de a fi înțeleși, asistați, că au nevoie de afecțiune
și de atenție din partea noastră, deoarece își dau viața pentru
fiecare din noi, ca Isus, consacrându-se Lui.
Domnul vrea ca lumea din turma pe care Dumnezeu le-a
încredințat-o lor să se roage și să-l ajute pe propriul Păstor să
se sfințească. Într-o zi sau alta, când vom de partea cealaltă,
vom înțelege minunățiile înfăptuite de Domnul dăruindu-ne
preoți care să ne ajute să ne mântuim sufletul.
[...]
Lumea a început să iasă din bănci pentru a merge la
împărtășanie. [...] Domnul mi-a zis: „Așteaptă o clipă, vreau ca tu
să observi ceva... ”. Dintr-un impuls interior, mi-am ridicat
privirea până la persoana care se duse să ia împărtășania pe
limbă din mâna preotului. Trebuie să precizez că această
persoană [...] nu s-a putut spovedi cu o seară înainte și s-a
spovedit în acea dimineață, înaintea Sfintei Liturghii. Când
preotul i-a pus Sfânta Ostie pe limbă, a fost ca un fulger de
lumină; acea lumină de culoare albă-aurie intensă, a trecut prin
acea persoană, mai întâi prin spate, apoi înconjurându-i
spatele, umerii și capul. Domnul a spus: „Vezi că îmi place să
îmbrățișez un suflet care vine să mă primească cu inimă
curată!” Tonul lui Isus era acela de persoană bucuroasă.
[...]
Când mă dusesem să primesc sfânta împărtășanie, Isus mi-a spus
iar: „Ultima Cină a fost momentul de maximă intimitate cu ai
mei. La acea oră de iubire, am instituit ceea ce în ochii
oamenilor ar putea părea cea mai mare nebunie, făcându-mă
prizonierul iubirii. Am instituit Euharistia. Vreau să rămân cu
voi până la sfârșitul veacurilor, deoarece Iubirea Mea, nu ar
putea suporta să rămână orfani cei pe care i-am iubit mai mult
decât propria Mea viață.

9
 [...]
Când m-am întors la loc, în timp ce îngenuncheam, Domnul
mi-a spus: „Ascultă... ” [în acel moment o doamnă, așezată înaintea
Catalinei, care abia primise Sfânta Împărtășanie, fără să deschidă gura,
spuse]: „Doamne amintește-ți că suntem la sfârșitul lunii, și nu
am bani ca să plătesc chiria, rata de la mașină, școala copilului,
trebuie să faci ceva ca să mă ajuți... Te rog, fă ca soțul meu să
înceteze să mai bea atât de mult, nu mai pot suporta bețiile lui,
iar fiul meu cel mic va pierde din nou anul dacă nu-l ajuți în
această săptămână la examene... și nu uita de vecina care
trebuie să se mute, ca să o facă odată pentru că eu nu o mai
pot suporta ...”
[...] Isus îmi spuse cu un ton trist: „Ai observat? Nu mi-a spus
nici măcar o dată că mă iubește, nu a dat nici măcar o dată
vreun semn de recunoștință pentru darul pe care l-am făcut, să
coboare Divinitatea Mea până la săraca sa umanitate, pentru a
o ridica la Mine. Nu a spus nici măcar odată « Mulțumesc,
Doamne! ». A fost o litanie de cereri... și sunt astfel aproape
toți cei care vin să-mi ceară.
Eu am murit din iubire și am înviat. Din iubire aștept pe
fiecare dintre voi și din iubire rămân cu voi... dar voi nu țineți
cont de faptul că Eu am nevoie de iubirea voastră. Îmi amintesc
că sunt Cerșetorul Iubirii în această clipă sublimă a sufletului”.
Înainte ca celebrantul să dea binecuvântarea, Sfânta Fecioară a
spus: „Fii atentă, observă bine... În loc să faceți semnul crucii,
voi parcă prindeți muște. Amintește-și că această
binecuvântare poate fi ultima pe care o primești în viața ta din
mâna unui preot. Tu nu știi dacă, ieșind de aici, vei muri sau nu,
și nu știi dacă vei avea posibilitatea ca un alt preot să-ți dea
binecuvântarea. Acele mâini consacrate îți dau binecuvântarea
în Numele Preasfintei Treimi, așadar, fă Semnul Crucii cu
respect, și ca și cum ar fi ultimul din viața ta”.
[...]
[imediat după Sfânta Liturghie, Isus a spus:] „Nu plecați
așa repede după ce se termină Liturghia, rămâneți un moment
în tăcere în compania mea, profitați de acest moment și lăsați-
mă ca să mă bucur și eu de compania voastră... ”.

10
 [Cătălina îi cere lui Isus:] Doamne, cât rămâi cu adevărat,
după împărtășanie? Presupun că Domnul a râs de ingeniozitatea
mea, întrucât a spus: „Cât timp vrei tu să mă ții cu tine. Dacă îmi
vorbești toată ziua, voi fi mereu cu voi, dar voi sunteți cei care
vă îndepărtați de Mine. Ieșiți de la Liturghie și pentru acea zi vă
ajunge; ați respectat ziua Domnului și totul se terminp aici, și
nu vă gândiți că mi-ar plăcea să împărtășesc cu voi viața
voastră de familie, măcar în acea zi.
Voi, în casele voastre, aveți un loc pentru de toate, și o
cameră pentru fiecare activitate: o cameră pentru dormit, o
alta pentru gătit, una în care mâncați, etc. Care este locul pe
care l-au rezervat pentru Mine? Trebuie să fie un loc în care nu
doar țineți o imagine tot timpul prăfuită, dar un loc în care, cel
puțin pentru cinci minute din zi, familia să se reunească pentru
a mulțumi pentru acea zi, pentru darul vieții, pentru a se ruga
pentru nevoile zilnice, pentru a cere binecuvântare, protecție,
sănătate... Toate au un loc în casele voastre, mai puțin Eu.
Oamenii programează ziua lor, săptămâna, semestrul,
vacanțele, s.a. . Știu în ce zi să se odihnească, în ce zi să
meargă la cinema sau la o sărbătoare, să viziteze bunica sau pe
nepoți, pe fii, pe prieteni, când să meargă să se distreze. Dar,
câte familii spun cel puțin o dată pe lună: «Aceasta este ziua în
care trebuie să mergem să-l vizităm pe Isus din Tabernacol» și
toată familia vine să stea de vorbă cu Mine și să stea în fața
Mea și să-mi vorbească ce li s-a mai întâmplat în ultimele zile,
să-mi povestească problemele, dificultățile pe care le au, să-mi
ceară ceea ce au nevoie... Să mă facă părtaș la preocupările lor!
De câte ori?
Eu știu totul, citesc în profunzimea inimilor și minților
voastre, însă îmi place ca voi să-mi povestiți ceea ce vi se
întâmplă, ca să mă considerați un membru al familiei voastre,
ca un foarte bun prieten. Câte haruri pierde omul, deoarece nu
îmi oferă un loc în viața sa... ”.
[...]
„Vreau să-mi salvez creatura, întrucât momentul
deschiderii porții Cerului a fost plin de prea multă durere...

11
 Aminteste-ți că nici o mamă nu și-a hrănit propriul copil cu
trupul său. Eu am ajuns la acest exces de Iubire pentru a vă
împărtăși meritele mele.
La Sfânta Liturghie, Eu însumi sunt cel care vă fac
cunoscută viața Mea și Sacrificul Meu de pe Cruce. Fără
meritele vieții Mele și Sângelui Meu, ce anumite ați avea voi
pentru a vă prezenta înaintea Tatălui? Nimicul, mizerica,
păcatul...
Voi ar trebui să-i depășiți în virtute pe Îngeri și pe
Arhangheli, pentru că ei nu au norocul de a mă primi ca hrană,
în schimb, voi da. Ei beau o picătură de la izvor, dar voi, care
aveți harul de a mă primi, puteți bea întregul ocean...”
Alt lucru despre care Domnul mi-a vorbit cu durere a fost legat de
acele persoane care se întâlnesc cu El din obișnuință. Despre acele care
au pierdut minunata stupoare de la fiecare întâlnire cu El. Despre cum
obișnuința face ca anumite persoane să devină în ala fel încât nu au
niciodată nimic nou de spus lui Isus atunci când îl primesc. Despre nu
puținele suflete consacrate care pierd entuziasmul de a se îndrăgosti de
Domnul și fac din vocația lor o meserie, o profesie, la care nu se dedică
mai mult decât e necesar, dar fără sentiment...
Deci, Domnul mi-a vorbit despre roadele pe care fiecare
împărtășanie trebuie să le aducă în noi. Se întâmplă însă, să fie
persoane care îl primesc pe Domnul în fiecare zi, dar nu-și schimbă
propria viață.
Dedică multe ore rugăciunii, fac multe opere de caritate, etc. Dar
viața lor nu se transformă, iar o viață care nu se transformă nu poate
aduce roade autentice Domnului. Meritele pe care le primi în Euharistie
trebuie să aducă roade de convertire în noi și roade de caritate pentru
frații noștri.
Noi, laicii, avem o datorie foarte importantă în interiorul Bisericii
noastre; nu avem niciun drept să tăcem înaintea invitației pe care ne-o
adresează Domnul, după cum o adresează fiecărui botezat, și anumte,
de a merge și de a proclama Vestea cea Bună. Nu avem nici un drept de
a primi toate aceste cunoștințe și de a nu le da și altora, și astfel de a
permite ca frașii noștri să moară de foame, în timp ce noi avem multă
pâine în mâinile noastre.

12
 Nu putem să stăm și să privim în timp ce Biserica noastră cade în
ruină, pentru că noi, comozi în parohiile noastre, în casele noastre,
primim și continuăm să primim mult de la Domnul: Cuvântul Său,
predicile preotului, pelerinajele, Milostivirea lui Dumnezeu în
Sacramentul Spovezii, unirea miraculoasă prin intermediul hranei
Euharistice, discursurile unui cutare sau cutare predicator.
Cu alte cuvinte, primim atât de mult și nu avem curajul să ieșim
din comoditățile noastre pentru a merge într-o închisoare sau într-o casă
de corecție, pentru a vorbi cu cel care are mai multă nevoie și a-i spune
să nu se dea bătut întrucât s-a născut catolic și Biserica sa are nevoie
de el, și acolo unde este, suferind fiind, această durere a sa va folosi
pentru a răscumpăra pe alții, acest sacrificiu îl va face să câștige viața
veșnică.
Nu suntem capabili să mergem în spitale unde sunt cei grav
bolnavi și, recitând coronița Divinei Milostiviri, să ajutăm cu rugăciunea
noastră în acele momente de luptă și alegere ăntre bine și rău, pentru
a-i elibera de uneltirile și de la ispitele diavolului. Oricărui bolnav îi este
frică, și chiar numai ținându-i de mână, vorbindu-le de iubirea lui
Dumnezeu și de minunățiile care îi așteaptă în Ceruri cu Isus, cu Maria
și cu cei dragi care s-au dus deja, le va aduce alinare.
Timpul pe care îl trăim nu ne permite să acceptăm indiferența.
Trebuie să fim pentru preoții noștri o mână de ajutor, care să
ajungă unde ei nu pot ajunge. Dar, pentru a face acest lucru, pentru a
avea curajul, trebuie să-L cerem pe Isus, să trăim cu Isus, să ne hrănim
cu Isus.

Ne e frică să ne implicăm puțin mai mult, iar când Domnul spune:

«Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și restul vi se va
adăuga vouă», înseamnă că veți primi totul. Înseamnă a căuta
Împărăția lui Dumnezeu prin toate mijloacele și... a deschide mâinile
pentru a primi TOTUL ca surplus; pentru că El este Stăpânul care
plătește mai bine, unicul care atent chiar și la cele mai mici nevoi ale
tale!

13
 *

Frate, soră, îți mulțumesc pentru că mi-ai permis să duc la

bun sfârșit misiunea care mi-a fost încredințată, să te fac să
ajungi la aceste pagini.
Data viitoare, când vei asista la Sfânta Liturghie, trăiește-
o. Știu că Domnul va împlini și în tine promisiunea că „Liturghia
nu va mai fi niciodată ca înainte” , iar când îl primești, Iubește-
L...!
Experimentează dulceața de a te odihni între rănile coastei
Sale deschise pentru tine, pentru că îți oferă Biserica Sa și pe
Mama Sa, pentru a-ți deschide porțile Casei Tatălui Său, și
pentru ca tu să fii capabil a simți Iubirea Sa Milostivă prin
intermediul acestei mărturii și dea încerca să corespunzi cu
iubirea ta cea mică.
Dumnezeu să te binecuvânteze la acest Paști al Învierii.

Sora ta în Isus Cristos cel înviat

Cătălina Rivas
Misionară laică a Inimii Euharistice a lui Isus

14
 Revelațiile oferite Catalinei

Rugăciunea:

24 septembrie 1996:

Isus: „Rugăciunea este atotputernică [...] obține totul. Eu vă spun:

cereți și vi se va da. În orice caz, nu uitați că, pentru a fi auzit, este
nevoie să ceri în mod corect. Sunt mulți cei care cer, dar nu toți
primesc, pentru că nu cer cum ar trebui: cu umilință, cu credință, cu
perseverență. Eu nu-i tolerez pe cei îngâmfați: refuz să ascult
rugăciunile lor”.

Rozariul:

23 Ianuarie 1996:

Sfânta Fecioară: „Copiii mei, recitați mai frecvent Sfântul

Rozariu, însă cu devoțiune și iubire, nu vă rugați din obișnuință sau de
teamă...”

Sfânta Fecioară: „Recitați Sf. Rozariu, meditând întâi orice

mister; rugați-vă încet, ca să ajungă la urechile mele ca un susur suav
de iubire; rugați-vă în așa fel încât să aud iubirea voastră de fii în
fiecare cuvânt pe care îl spuneți; nu-l faceți din obligație, nici pentru a
plăcea fraților voștri; nu vă rugați cu strigăte de fanatici, nici într-o
formă senzațională, tot ceea ce faceți cu bucurie, pace și iubire, cu
încredere deplină și simplitate de copil, va fi primit ca un balsam suav și
revigorant pentru rănile Fiului meu”.

15 octombrie 1996

Isus: „Răspândiți devoțiunea sa pentru că este promisiunea Maicii

Mele că, dacă cel puțin un membru al familiei îl recită în fiecare zi, ea va
mântui acea familie. Și această promisiune are sigiliul Divinei Treimi”.

15
 Spovada:

23 ianuarie 1996:

Isus: „Fiica mea iubită, spovediți-vă cu asiduitate. Când vă

spovediți, Eu deschid rănile Mele, iar Sângele Meu se scurge, picătură
cu picătură, în timp ce preotul dă dezlegarea”.

Isus: „Fiica mea, grăbiți-vă să vă întoarceți, veniți la Sacramentul

Reconcilierii, la sacramentul Iubirii Mântuitoare, veniți acum, astăzi este
ziua pentru a vă ierta. Sunt nerăbdător să vă purific”.

Devoțiunea la Inima lui Isus:

15 ianuarie 1996:

Isus: „Devoțiunea la Inima mea este izvor de haruri inepuizabil

pentru vremurile care se apropie: deoarece numai în această Inimă,
formată în cea a Maicii Mele, puteți obține iertarea și Milostivirea pentru
omenirea în pericol de a dispărea pentru multele și oribilele sale crime.
Această Inimă, care a vărsat până la ultima sa picătură, cere
iubire, iubirea oamenilor. Ispășirea și pocăința tuturor sufletelor, pentru
această nouă Mântuire”.

Poruncile:

25 ianuarie 1996:

Isus: „... cei care au nesocotit poruncile mele, de azi înainte

trebuie să le respecte; dacă nu, nu este o adevăratp convertire”,
Dumnezeu ne-a lăsat liberi să alegem.

25 decembrie 1996:

Isus: „Eu îi conduc pe fii mei, dar le respect liberul lor arbitru; nu
voi forța niciodată cu harul Adevărului Meu. Nu îmi impun voința decât
atunci când este necesar pentru binele sufletelor voastre”.

16
 Umilința:

27 octombrie 1996:

Isus: „O inimă umilă este aceea care mereu vrea și acceptă Voința
Mea – cea care este cea mai acceptabilă pentru Mine, cea care îmi place
cel mai mult – cu resemnare și abandon total”.

9 ianuarie 1996:

Sfânta Fecioară: „fiica mea, multe drumuri duc spre Dumnezeu,

dar nici unul nu este atât de sigur ca umilința. Dumnezeu însuși, devenit
om, s-a umilit pe sine până la moartea pe Cruce. Eu am fost ridicată la
cer ca Maică a lui Dumnezeu datorită iubirii și umilinței.
Nici o creatură nu se poate mândri în van de binele care poate fi în
ea, nici de capacitățile minților sale; fiind o creatură a lui Dumnezeu,
trebuie ca Lui să-i ofere totul, ceea ce este și ceea ce posedă ca
supremul și unicul scop.
Fii mereu umilă, simplă, străduiește-te să fii astfel și vei avea cu
tine, și în tine, pe Dumnezeu”.

11 ianuarie 1996:

Isus: „Umilindu-te înaintea aproapelui, este un mijloc foarte

eficace de a înainta, care produce efecte deosebite în Iubirea Divină.
Dar, a te umili, vreau să spun, a cunoaște propria nimicnicie, nu doar
cuvinte goale, dar așa cum este ea în realitate.
Cine încearcă să se umilească va simți o mare rezistență în a o face
și va găsi mii de motive pentru a nu o face. Rezistența este un lucru
bun, pentru că valoarea umilinței constă în a o învinge; dimpotrivă, este
greșit să ne gândim la umilință. Se poate spune că, cu cât se gândește
mai puțin asupra acestui argument, mai bune vor fi roadele care se
culeg din umilință”.

17