Sunteți pe pagina 1din 3

Căutaţi mai întâi . . . simplitatea !

Simplitatea creştină este o realitate lăuntrică ce se exteriorizează într-un anumit stil


de viaţă. Ambele aspecte ale simplităţii - interior şi exterior - sunt esenţiale.

SIMPLITATEA ŞI ATAŞAMENTUL INTERIOR DE VALORILE MATERIALE


Poziţia biblică :

Matei 6:33 : "Căutaţi întâi împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui şi toate
celelalte vi se vor da pe deasupra. "
Ce înseamnă a căuta Impărăţia Sa? Care împărăţie o căutăm : a slavei sau a
harului?
A urma principiile simplităţii înseamnă a le căuta în cadrul principiilor Impărăţiei
Sale.
Dumnezeu ne dă principiile şi rezolvările cele mai simple. El a creat totul simplu iar
noi nu avem decât a reveni la ceea ce EL ne-a oferit.
Eclesiastul 7:29 (trad. Biblia de la Ierusalim) : "Dumnezeu a făcut pe om simplu.
Problemele complexe sunt inventate de el însuşi. "
Complicaţiile vin de la om. Omul se complică singur, alegând căi întortocheate de a-
şi rezolva problemele.
Pentru a trăi principiile simplităţii e nevoie de o gândire simplă ( nu simplistă), de o
atitudine interioară care va da naştere simplităţii şi în exterior.
Domnul Isus Hristos a dat dovadă de simplitate în toată viaţa Sa. Pornind de la
naşterea Sa umilă într-o iesle, de la viaţa sa liniştită în ascultare de părinţi, şi ajungând la
viaţa Sa matură, la învăţăturile Sale - parabolele erau luate din mediul cel mai apropiat
omului (natura, ocupaţiile zilnice) -, apoi la rezolvările Sale.
Un exemplu îl constituie răspunsul dat celor ce au adus-o pe femeia prinsă în
desfrâu şi doreau s-o pedepsească. Aceştia aveau o hotărâre bazată pe legea lui Moise, dar
dincolo de ea se aflau ascunse motivaţiile lor murdare. (Ioan 8:6)Domnul Isus n-a rostit
decât câteva cuvinte, după ce tot timpul a ascultat scriind pe nisip:" Cine dintre voi este
fără de păcat să arunce primul cu piatra în ea" şi, adresându-se apoi femeii rămase
singură, "Du-te şi nu mai păcătui!" (Ioan 8:11).
Răspunsul dat fariseilor în legătură cu birul care trebuia plătit romanilor, dă dovadă
de un discernământ şi o simplitate dumnezeiască (Mat. 22:15-22).
In legătură cu spiritul materialist al zilelor Sale, Domnul Hristos îl condamnă :
"Nu vă strângeţi comori pe pământ, unde le mănâncă moliile şi rugina, şi unde le
sapă şi le fură hoţii, ci strângeţi-vă comori în cer(. . . );căci unde este comoara voastră,
acolo este şi inima voastră. " (Mat. 6:19-21).
"Nu puteţi sluji şi lui Dumnezeu şi lui Mamona (dumnezeul bogăţiei)" (Luca 16:13)
"Dacă vrei să fii desăvârşit, du-te de vinde tot ce ai, dă la săraci şi vei avea o
comoară în cer!Apoi vino şi urmează-Mă!" (tânărul bogat;Mat. 19:16-23).
Biblia promovează totuşi simplitatea, şi nu ascetismul. Un exemplu deformat este
cel al călugărului Francisco da Sissi, care a fost un tânăr bogat, care a renunţat la toate, şi-
a luat doar o mantie pe el şi a pornit să propovăduiască altora, alegând o viaţă de frustrări
şi autochinuiri.
Isus nu ne cere să renunţăm la contactul cu lumea şi la valorile materiale, ci să le
punem pe fiecare la locul lor.
Apostolii împărtăşesc acelaşi punct de vedere în legătură cu bogăţiile :
"Cei ce vor să se îmbogăţească, dimpotrivă, cad în ispită, în laţ şi în multe pofte
nesăbuite şi vătămătoare, care cufundă pe oameni în prăpăd şi pierzare. "(1 Tim. 6:9).
"Să nu fiţi iubitori de bani. " (Evrei 13:5). "Căci iubirea de bani este rădăcina tuturor
relelelor. "(1 Tim. 6:10).
Noi nu trebuie să clădim pe baze materiale. Acestea sunt şubrede şi într-o zi te poţi
trezi fără ele. Ce vei face, dacă aceasta era singura ta temelie?
Biblia atrage atenţia asupra spiritului de înavuţire şi de câştiguri necinstite chiar
pentru cei ce fac parte din Biserică şi, mai ales, pentru conducătorii Bisericii : prezbiterii şi
diaconii "să nu fie iubitori de bani" nici "doritor de câştig mârşav" (1 Tim. 3:3) . Ei trebuie să
lucreze în slujba încredinţată pentru Domnul, cu toate talentele lor şi să nu folosească
această poziţie în interese proprii meschine. Acestea îi vor pierde şi-i vor duce şi pe alţii în
rătăcire.
Punctul central al simplităţii biblice este exprimat în Matei 6:25-33, unde Domnul
Isus exprimă atitudinea corectă a creştinului faţă de problemele materiale şi grijile zilnice.
Matei 6:33 : "Căutaţi întâi împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui şi toate
celelalte vi se vor da pe deasupra. "
Atitudinea interioară corectă faţă de valorile materiale şi spirituale :

1. Să primim tot ceea ce avem ca un dar de la Dumnezeu.


2. Toate problemele noastre sunt problemele lui Dumnezeu, iar El promite să
poarte de grijă de ceea ce ne-a oferit.
Ne putem încrede deplin în El, deoarece noi suntem ai Săi.
Aceasta nu exclude partea pe care o avem şi noi de făcut (nu o atitudine pasivă, ci
activă, de colaborare cu Dumnezeu).
3. Bunurile pe care le primim de la Dumnezeu sunt şi pentru alţii.

Atitudinea exterioară a simplităţii :

1. Să cumpărăm lucrurile pentru folosirea lor practică şi nu pentru starea,


firma sau valoarea lor. Nu cumpărăm lucruri pentru a impresiona pe alţii, ci pentru a
ne folosi de ele. Ne vom orienta mai degrabă la produse mai scumpe, dar rezistente, decât
la produse ieftine, dar care nu pot fi utilizate.
2. Să dăm la o parte tot ce produce în noi dorinţa spre acumulare sau viciu.
Să eliminăm obiceiuri care ne pot robi : vezi consumul de Coca-cola, cafea, ciocolată
şi produse ce conţin de cofeină, sucurile cu coloranţi chimici (conform unor studii, în 5 ani
de consum neîntrerupt al acestor sucuri poţi ajunge la ciroză hepatică. . . );de asemenea,
combinaţia lapte-zahăr-ouă se pare că stă la baza celor mai multe dintre cancere (studiu al
unor specialişti americani );vizionarea fără discernământ a programelor T. V. , video, radio
etc.
Noi consumăm sau vizionăm aceste lucruri deşi ştim că nu sunt bune, gândind că o
"picătură" n-o fi mare greşeală. De fapt, noi încălcăm regulile de sănătate, făcându-ne rău,
cât şi ne slăbim voinţa, acceptând poftele noastre să ne stăpânească.
Simplitatea înseamnă libertate nu robie!
Să avem curaj să spunem, de azi :"Gata!In puterea Domnului vreau să mă hrănesc
sănătos ! "(hrană, vizionări, literatură etc. ) (Filipeni 4:13).
3. Cultivaţi obiceiul de a da şi altora.
Egoismul ne împiedică să arătăm şi altora ce avem, să ne ascundem. Există la noi în
casă, însă, atâtea acumulări nenecesare, atâtea obiecte care nu le folosim şi care ar putea
fi de folos altora. Să renunţăm la ideea de a strânge ("las' să fie acolo" . . . ).
4. Să refuzăm să fim popularizaţi.
Domnul Isus ne-a dat sfatul de a fi cât mai discreţi atunci când facem fapte bune, să
nu ne etalăm înaintea celorlalţi. Căci Dumnezeu, care vede în ascuns, va răsplăti. (Mat.
6:1-4).
Nu trebuie să dorim şi noi ceea ce au alţii (maşină de stors fructe, de spălat
automatică etc. ;o persoană care-şi cumpărase maşină de stors fructe şi legume a cheltuit
de 3 ori mai mult decât maşina cu reparaţiile, ajungând la concluzia că poate curăţa mai
elegant şi mai ieftin prin metode mai simple!).
Nu e nevoie să popularizăm ceea ce vedem la alţii.
5. Să învăţăm să ne bucurăm de lucruri care nu sunt în proprietatea
noastră.
Stăpânirea cât mai multor lucruri duce la obsesie : "să am" .
O bibliotecă, o pădure, o plajă, un apartament etc. , pot fi lucruri de care să ne
bucurăm, fără a le şti în posesia noastră.
6. Să cultivăm o adâncă adorare pentru creaţiune.
Lumina soarelui, picăturile de ploaie, firicelele de iarbă, aerul curat, apa, florile şi
păsările sunt atâtea binecuvântări divine, de care ne putem bucura zilnic. Natura ne ajută
să redescoperim neîntrrupt că tot pământul, cu tot ce e pe el, este al Domului.
7. Să privim cu reţinere schemele care spun : "cumpără acum şi plăteşti
mai târziu. " (sistemul de cumpărare în rate).
Aceste rate pot deveni curse ale sclaviei, dacă te înglodezi în datorii pe care nu vei
putea să la acoperi toată viaţa. Trebuie să fim foarte atenţi atunci cînd decidem o astfel de
cumpărare, să avem acoperire. Scriptura ne învaţă la a nu fi dependenţi de alţii, în nici o
privinţă, şi cu atât mai mult, în privinţa banilor. (Prov. 22:7). Prudenţa ca şi simplitatea ne
pot fi de mare ajutor în luarea hotărârilor în privinţa împrumuturilor.
8. Felul nostru de vorbire să fie clar, direct şi sincer: "da, da şi nu, nu".
(Mat. 5:37).
Să evităm flatările, jumătăţile de adevăr;să vorbim clar căutând ca acest mod al
nostru de a fi să impresioneze şi pe colaboratorii noştri. Vorbirea directă e cea mai greu de
realizat: fără minciuni "mici", fără subterfugii. De exemplu, dacă cineva-ţi cere un obiect şi
nu il poţi da spune-i că nu-l poţi da, nu că obiectul e stricat sau că să vină altădată şi vom
vedea atunci!Fii clar şi direct.
9. Dă la o parte tot ceea ar putea afecta pe ceilalţi.
Atunci când efectuezi o lucrare cuiva să nu-i "iei şi pielea de pe el", sau dacă altul îţi
lucrează să-l plăteşti aşa cum v-aţi înţeles, nu recurgând la dusul cu vorba. Achitaţi-vă de
datorii corect, cinstit şi elegant.
Luxul, lăcomia, dorinţa de afişare se bazează pe aceste păcat : păgubirea altora.
(Iac. 2:6).
10. Să eviţi tot ce poate să te distragă de la atingerea ţintei.
Să nu fim atât de împovăraţi de treburile, afacerile, grijile noastre încât să vorbim
doar de ele şi să ne ocupe tot timpul. Toate trebuie echilibrate, aşezate după priorităţi.

A căuta mai întâi "Impărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui", înseamnă a trăi
experienţa simplităţii interioare şi exterioare.

S-ar putea să vă placă și