Datori suntem noi creștinii a aduce slavă, cinste și închinăciune către toți sfinții, de

vreme ce ei, bine viețuind și toate poruncile lui Dumnezeu păzindu-le, s-au făcut
prieteni de aproape ai Lui. Căci, învrednicindu-se de împărăția cerurilor și fiind
aproape de Dânsul, acum se roagă de-a pururea pentru mântuirea și ocrotirea noastră.
Biserica Ortodoxa il praznuieste pe Sfantul Apostol Andrei in fiecare an pe 30
noiembrie. Acesta este considerat si ocrotitorul Romaniei.
Andrei s-a nascut la Betsaida, un mic orasel de pe malul lacului Ghenizaret. Deci
dintr-o patrie neslăvită ca aceasta au răsărit apostolii amândoi, având un tată sărac,
anume Iona, care, fiind sărac, a învățat pe fiii săi meșteșugul său. Căci Iona era pescar
și prindea pești în Marea Galileii și prin alte iezere ce se aflau prin Galileea. Apoi
Apostolul Petru a învățat meșteșugul tatălui său și după aceasta și-a luat de femeie pe
fiica lui Aristobul, fratele Apostolului Varnava. Iar dumnezeiescul Andrei, lepădând
toată tulburarea lumească, și-a ales să petreacă întru feciorie, nevoind să se însoare.
Auzind că Ioan, Înaintemergătorul Domnului, umblă prin locurile de pe lângă Iordan și
propovăduiește credința și pocăința, Andrei s-a dus la dânsul și i s-a făcut ucenic, că
dorea a se sui cu mintea sa la înțelegeri mai înalte. De aceea n-a voit, precum ceilalți,
să petreacă în tulburările și grijile lumii.
Inainte de a sluji pentru a propovadui cuvantul Domnului si de a deveni Apostol,
Andrei a fost ucenic al Sfantului Ioan Botezatorul. La o zi distanta dupa Botezul
Domnului in Iordan il vede pe Ioan cum arata cu degetul spre Hristos si zice “Iata
Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridica pacatul lumii”.
Astfel, il convinge si pe Petru sa ii ofere toata dragostea lui Hristos. Din acest motiv
Sfantului Andrei i se mai spune “cel dintai chemat al Domnului”.
Fiind Ioan închis în temniță, Hristos a plecat din Ierusalim și S-a dus la lacul
Ghenizaretului. Acolo a aflat pe Andrei și pe Petru în corabie, cîrpindu-și mrejele.
Deci, Hristos nici nu le-a imputat ceva, nici nu le-a grăit vreun cuvânt aspru, fiindcă L-
au lăsat și pe El și pe dascălul lor, Ioan, închis în temniță - căci Dumnezeu fiind,
cunoștea că sărăcia i-a silit pe dânșii să lucreze -, ci le-a zis: Veniți după Mine și Eu vă
voi face pe voi pescari de oameni. Iar ei, lăsându-și mrejele, au urmat lui Hristos. Deci
Apostolul Andrei lăsând toate, cu tot sufletul a urmat lui Hristos, mai înaintea
celorlalți apostoli, fiind chemat la învățătura lui Hristos, pentru care s-a și numit „întâi
chemat”. Căci Andrei a înțeles mai înainte din cărțile cele proorocești că, cu adevărat,
El este Cel Care va să vie.

Alaturi de ceilalti Apostoli, il urmeaza si insoteste pe Mantuitor pe drumurile Tarii

Sfinte, bucurandu-se de toate cunostintele si de iubirea nemarginita a Mantuitorului
nostru Iisus Hristos. Asista si la foarte multe minuni pe care Hristos le-a facut atat timp
cat El a fost in forma trupeasca pe Pamant. S-a impartasit din cuvantul dumnezeiesc,
cel datator de viata. De asemenea, Andrei a vazut si Patimile Domnului, plangand
nespus de mult la moartea Mantuitorului. Totusi, credinta sa a ramas de neclintit iar
Domnul nostru i se arata atat lui cat si celorlalti apostoli in ziua Invierii.
Conform scrierilor bisericesti, Andrei merge in Bizantia, Tracia, Macedonia si Bitinia
si toate tinuturile de langa Marea Neagra, de la Dunare si Scitia si pana in Crimeia sa
propovaduiasca cuvantul si iubirea Domnului nostru. Zaboveste multa vreme in fiecare
locas pentru a ii invata pe toti oamenii despre credinta cea dreapta si despre iubirea lui
Hristos. Paganii incearca sa il alunge insa Andrei biruie toate impotrivirile cu ajutorul
Mielului lui Dumnezeu.
Dupa ce se sfarsesc pelerinajele sale in toate aceste tinuturi se intoarce la Bizantia
unde il hironeste ca si episcop pe Stahie. Andrei sfarseste ca si mucenic, fiind rastignit
langa Corint, la Patras, unde este asezat cu capul in jos pe o cruce in forma de X.
Aceasta cruce avea sa devina cunoscuta drept “Crucea Sfantului Andrei”.

Pilda
În timpul Sfintei Spovedanii, un tânăr l-a întrebat pe duhovnicul său:
- Părinte, îmi simt sufletul greu de păcate. Cum pot să fiu iarăşi liniştit, când ştiu că am
greşit?
- Fiule, omul nu trebuie să-şi piardă niciodată speranţa. Chiar dacă am păcătuit,
Dumnezeu ne va ierta greşelile, dar cu o condiţie: să ne căim. Să ne căim cu
sinceritate, din suflet. O să-ţi dau un exemplu. Afară este iarnă grea, gerul este mare.
Du-te şi adu-mi un ţurţure de gheaţă.
Când tânărul s-a întors ţinând bucata de gheaţa în mână, părintele a luat-o şi a aruncat-
o în sobă, unde țurțurele a început imediat să se topească la căldura focului.
- Ai văzut gheaţa pe care ai luat-o de afară?! Era aşa de la începutul iernii şi tot aşa ar
mai fi rămas, oricât ar fi stat în frig. Dar acum, că ai adus-o înăuntru, vezi cum a
început să se topească? Devine iarăşi apă curată şi folositoare. Cât era îngheţată nu era
bună de nimic.
La fel este şi sufletul, atunci când îngheaţă de atâtea păcate. Dar dacă te căleşti sincer,
căldura rugăciunii tale şi harul Domnului topesc tot ce-i rău şi-ţi aduc viaţă şi linişte în
suflet.
- Priveşte pomii de afară, i-a mai spus părintele. Sunt îngheţaţi de ger, dar, la
primăvară, soarele îi va încălzi şi iarăşi se vor trezi la viaţă.
La fel să ai şi tu răbdare şi încredere în bunătatea şi mila lui Dumnezeu şi să te căieşti
din suflet, fiindcă aşa cum căldura focului topeşte gheaţa, la fel căinţa sinceră vindecă
sufletul bolnav de păcate.

„Mărturisirea faptelor rele este începutul faptelor bune” (Fericitul Augustin).