Voi ține cuvântul de acolo de unde s-a oprit colinda, respectiv această ultimă colindă pe care au

cântat-o frații noștri: „Sus în raiul sfinților,/ Pe cununa munților, Este-o dalbă mănăstire/ Cu scaun de
odihnire/ Da acolo cine șede?/ Șede, șede Maica Sfântă,/ Nici nu râde, nici nu cântă/ Cu-n pahar sfințit
în mână/ Tot închină și suspină.”
Iubiți credincioși,
În această a doua zi de Crăciun, noi prăznuim de fapt Soborul Maicii Domnului. Această a doua
zi de Crăciun, de fapt, este o sărbătoare a Maicii Domnului. Așa este ca după fiecare praznic mare, a
doua zi să fie prăznuit cel prin mijlocirea căruia avem praznicul. Adică, de exemplu, după Pogorârea
Duhului Sfânt, a doua zi de Rusalii se prăznuiește Sfânta Treime. La fel, după Bobotează, a doua zi se
prăznuiește Sfântul Ioan. Așa și după Crăciun, a doua zi este prăznuită Maica Domnului, cea prin
mijlocirea căruia avem acest praznic. Această sărbătoare, adică, ca să spunem așa, „onomastica lui
Dumnezeu,” este ziua de Naștere a lui Dumnezeu, și Dumnezeu ne invită pe toți la ziua lui de naștere.
Dar, nu ne invită oricum ci, așa cum zice și aici în colindă: „Maica Domnului în raiul sfinților, stă cu un
pahar sfințit în mână.”
Iubiți credincioși,
Orice praznic mare este precedat de o perioadă de pregătire dar, în special sărbătoarea Învierii și
sărbătoarea Nașterii lui Hristos sunt precedate de niște perioade de post mai îndelungate. Postul fiind o
perioadă de pregătire și de curățire. Toate se fac în vederea împărtășirii credincioșilor la aceste praznice
și, iubiți credincioși, toate în Biserică sunt legate de Sfânta Liturghie și de împărtășirea cu Trupul și
Sângele Domnului nostru Iisus Hristos. Toate Tainele la începuturile Creștinismului se făceau în
legătură cu Sfânta Liturghie. Adică botezul pruncului se făcea în cadrul slujbei Sfintei Liturghii. Nunta
se făcea și ea în cadrul Sfintei Liturghii. Deci, toate aceste evenimente importante pentru viața omului,
intrarea în Biserică și constituirea unei familii, se făceau în cadrul Sfintei Liturghii. La fel și colindatul.
Dacă este să privim, să fim atenți la colinde, vedem că foarte multe colinde au aceste referiri liturgice,
referiri la Sfânta Împărtășanie: cu gazda care stă cu paharul de vin în mână, la fel vedem cum este în
colinda cu „judecata florilor”, cu care stau florile și se sfădesc care sunt mai mari, care sunt mai tari.
Despre ce fori este vorba? Floarea grâului, Floarea vinului, Floarea mirului și Floarea florilor. Floarea
grâului și Floarea vinului clar ne duc la pâinea și vinul, la prescura și vinul din care ne împărtășim și
mirul se referă la Taina Botezului, când se face și Taina Mirungerii, moment în care Duhul Sfânt se
pogoară peste cel care s-a botezat. Deci, vedem, cum ziceam, această legătură între Taine și această
adunare a Tainelor în cadrul Sfintei Liturghii și în cadrul punctului central din Sfânta Liturghie care
este Sfânta Împărtășanie. Și atunci, iubiți credincioși, și colindătorii trebuie să se pregătească de
colindat prin post și, cum ziceam, prin Spovedanie și Împărtășanie, pentru că colindatul nu este altceva
decât o replică a propovăduirii apostolești. Așa cum apostolii au străbătut toată lumea fiind îndrumați
de Duhul Sfânt și luminați de Duhul Sfânt și inspirați de Duhul Sfânt să ducă Revelația în sufletele
oamenilor, să-L ducă pe Dumnezeu în sufletele oamenilor, să-L transmită, același lucru îl fac și
colindătorii.
Iubiți credincioși,
Citim mai departe în această colindă: „Vine Fiul și o-ntreabă/ Ce suspini măicuță dragă?/Da eu
cum n-oi suspina/Când văd cât de rea-i lumea,/Și văd puntea Raiului/ Ca firuțu părului,/ Și-acela-i
crăpat în patru/ Cele patru-n alte patru,/ Nime-n lume n-o pot trece,/ Numai trei fete fecioare/ Ele-or
trece în picioare,/ Că le-o fo credința mare.” Să vă citesc un mesaj pe care l-am primit în dimineața
aceasta de la o credincioasă din Paris (Franța) și care spune așa: „Părinte, rugați-vă pentru mine că
vreau acasă în țară și vreau să vin cu pruncul meu să mi-l cresc între ai lui. Acu' l-am trimis la mama la
țară în România. Și eu vreau să vin tot la țară! Puneți pentru acest gând o rugăciune! Am obosit tare
aici. Suntem mulți așa. Când mă uit pe fotografiile de la colindat pe care mi le-ați trimis, parcă mi se
umple sufletul. E o pribegie rece aici.” Aceasta este drama multor români plecați. Este o pribegie rece
pentru că Occidentul vrea să-l alunge pe Dumnezeu din viață și, chiar și aceste sărbători au fost
falsificate. Adică, oamenii nu mai sărbătoresc venirea lui Dumnezeu în lume, care S-a smerit, a venit la
chin ca să ne fie nouă bine. A venit pentru că oamenii pierduseră calea și li se gătase vinul, adică
iubirea și nu mai aveau decât apă – așa cum a fost la pilda din Cana Galileii. Și a venit Domnul Hristos
să schimbe din nou apa în vin. Să înveselească din nou. Și avem vinul cel nou mai bun decât cel vechi.
Și atunci, iubiți credincioși, toți suntem chemați să recuperăm aceste tradiții. Când vom trece din lumea
aceasta, nu trecem în neant. Nu „trecem” cum au zis unii despre rege, politicieni bineînțeles, - destul de
inculți în exprimare, unii dintre ei - care ziceau că regele Mihai „a trecut în neființă, Dumnezeu să-l
ajute!” Adică o contradicție. Cum a trecut în neființă? Că asta este o expresie pe care comuniștii o
foloseau care erau atei. Adică, „să treci în neființă” înseamnă să dispari, să nu mai rămână nimic. Ori
noi nu trecem în neființă, noi trecem din lumea aceasta în Împărăția lui Dumnezeu. Dar, trecând
dincolo ne întoarcem la neamul nostru. Vedem în duminica de dinainte de Crăciun că se face pomenirea
genealogiei lui Iisus Hristos, de la Adam până la Domnul nostru Iisus Hristos. Și sunt două duminici de
dinainte de Crăciun în care se face pomenirea de acestă genealogie. Și ni se atrage atenția, iubiți
credincioși, că noi trebuie să ne gândim viața noastră în continuitate cu viața strămoșilor. Trebuie să ne
gândim că noi suntem vii în cer și că atunci când vom trece, vom ajunge în fața lor și ne va fi măsurată
viața după măsura vieții lor. Ba au trăit ei mult mai greu decât noi. Ne povestea mama părintelui stareț
cum în tinerețe făcea naveta, adică mergea pe jos de la sat la oraș: 10 km dus, 10 km întors, și lucra
acolo câte 10-12 ore pe zi pentru 10 kg de grâu pe care îl căra acasă după aceea. Acesta era echivalentul
sumei de 7 lei pe zi. Vreau să vă gândiți că sunt 70 de bani kilogramul de grâu. Și lucrau pentru
aceasta! Și cum ziceam, mergeau pe jos și nu-și permitea să dea 1 leu jumate la tren ca să facă naveta.
Cum e să dai 1 leu jumate din 7 lei pe care tu nici nu-i primeai căci tu primeai grâu? Dacă reușeai să
valorifici grâul, să-l transformi în bani, era bine. Și nu au plecat! Au stat aici! Și cei dinaintea lor au stat
aici și n-au fugit în acea străinătate că, așa cum ziceam, se rupe de Dumnezeu și nu ajunge la bucurie,
nu ajunge la fericire.
Vedeți că colindatul nu este o chestiune de divertisment, de distracție, cântăm cântecele
frumoase să ne simțim bine, să se simtă și cei pe care-i colindăm bine. Colindatul este un ritual. Un
ritual este, ziceam, propovăduirea/ducerea lui Iisus Hristos tainic în casele oamenilor. Colinda și
colindătorii deschid cerul pentru că aceasta este funcția oricărui ritual, aceea de a produce legătura între
lumea materială și lumea spirituală și Dumnezeu.
Atunci, cum ziceam, iubiți credincioși, să încercăm să ținem cont de trecutul nostru. Să nu
fugim într-o lume care, așa cum ziceam, se leapădă de Dumnezeu, se leapădă de tradiții și lepădându-se
de tradiție se leapădă și de puterea lui Dumnezeu în viața lor.
Această colindă, așa cum ați auzit, s-a încheiat cu puntea Raiului care, săraca, este subțire și pe
care numai trei fete fecioare o pot trece. Aceste trei fete fecioare se identifică în credința ortodoxă, în
mod simbolic, cu credința, nădejdea și dragostea - pistis, elpis și agapis [I Corinteni 13, 13]: cele trei
fecioare, cele trei virtuți, curate fecioare. Și acestea sunt cele pe care aducându-le în sufletul nostru, ne
trec și pe noi puntea Raiului. Amin.