„Iată noi am cântat cele trei stări ale prohodului și am ieșit în procesiune, eu ducând Sfânta Evanghelie

și Sfânta Cruce, sub icoana punerii în mormânt a Domnului numită Sfântul Epitaf. Noi mergem acuma
înconjurând biserica cu acest mormânt al Domnului care este locul de unde răsare viața pentru întreaga
lume. Înconjurul bisericii înseamnă că jertfa mântuitorului înconjoară întreaga lume
Biserica reprezintă tot poporul și pe Dumnezeu cu crucea de pe turla îndreptată spre cer și iată, aceste
momente sunt atât de emoționante. Acum toți credincioșii vor trece pe sub acestea Sfânt Epitaf prin
mormântul Mântuitorului ca să lase durerile și suferințele pe care Mântuitorul le-a ridicat de la noi toți și ca
să intrăm eliberați de păcat și de moarte spre împărăția cea cerească
Hristos prin patimile, moartea și Învierea Sa deschide Cerul
Hristos prin patimile, moartea și Învierea Sa deschide Cerul ca să ducem o viață nouă și veșnică fără
dureri, fără întuneric și numai în lumină
De aceea iată la prohodul Domnului au cântat îngerii, a plâns Maica Domnului, au plâns femeile
mironosițe, a plâns Sfântul Apostol și Evanghelistul Ioan care nu s-a despărțit de Domnul. Noi creștinii înnoim
acest moment la fiecare sărbătoare pentru că, Mântuitorul fiind Dumnezeu și om, persoană dumnezeiască și
omenească în același timp, își înnoiește aceste momente mântuitoare pentru fiecare generație.
Suntem în fiecare an la această Denie a Prohodului emoționați pentru că, îl vedem pe Hristos care a
pătimit pentru noi.Trei ceasuri soarele nu am mai avut lumina înainte de a muri Domnul. De la ceasul al
șaselea până la ceasul al nouălea a fost întuneric peste tot pământul. Cuvântul Sfintei Evanghelii a fost
confirmat de oamenii de știință care au găsit iată, acest moment marcat pentru că știința adevărată confirmă
credința
Hristos contemporani cu aceste momente la fiecare sărbătoare de Paște
Iată, noi trebuie să avem toată nădejdea că, Dumnezeu care ne-a chemat să ne răscumpere, ne
răscumpără pe toți și iată, în mod egal, nu numai cei de atunci din timpul istoric care au fost părtași la
patimile răstignirea, moartea, îngroparea și Învierea Domnului din generația aceasta ne face Hristos
contemporani cu aceste momente la fiecare sărbătoare de Paște ducând-ne la patimi, la moarte, la
îngropare și la Înviere.
Să purtăm în noi aceste momente, să întărim credința, să înmulțim iubirea, să primim iertarea dar să
iertăm și noi și toți să ne înfrățim prin aceste momente atât de importante pentru viața noastră, pentru viața
contemporanilor noștri, cum a fost importante și pentru viață înaintașilor noștri.
Este doar un timp la Dumnezeu, prezent
În Dumnezeu timpul nu mai are faze de trecut, prezent și viitor este doar un timp la Dumnezeu,
prezent și, iată Patimile Domnului, îngroparea și prohodirea Domnului au devenit cu adevărat un prezent, un
prezent continuu acest prezent sfințitor și izbăvitor de păcat și de moarte pentru cel ce a înfipt crucea pe
capul lui Adam ca toți urmașii lui să culeagă roadele Mântuirii.
Rugăm pe milostivul Dumnezeu, cel atât de bogat în mila sa cea dumnezeiască, o milă nemăsurată să
ne cuprindă și pe noi în mila sa, în dragostea, sa fim și noi fii iertării, ai înfrățirii, ai mângâierii, fii ai Maicii
Domnului că, înainte de a muri ne-a înfiat Mântuitorul Hristos să fim fii și ai Maicii sale. De aceea avem
atâtea posibilități de a ne apropia de Cer și de a coborî Cerul mai aproape de noi.
De un an le-am spus tuturor că bisericile nu se vor mai închide!
Iubiți credincioși să trăiți intens momentul patimilor, morții și îngropării Domnului am cântat cu toții
prohodul să răsune în sufletele noastre, în urechile noastre și inimile noastre tot timpul acestei cântări de
jale, dar și de nădejde.
Viața s-a pus în mormânt ca să răsară mai puternică. Cel ce s-a pus în mormânt a sfințit pământul și
asfințit toată făptura acum, participă la acest moment și cum va participa și la biruința pe care o aduc
patimile Domnului și biruința se va arăta în Învierea Domnului de aceea mulțumim Lui Dumnezeu că ne-a
1
învrednicit și anul acesta să fim părtași la răstignirea patimilor și îngroparea sa, cum nu a fost anul trecut
decât noi slujitorii.

Acum și credincioşii și sunt părtași și de un an le-am spus tuturor că bisericile nu se vor mai închide.
Chiar dacă ar fi fost vreun ordin, eu veneam peste ordin cu credincioșii și rămâneam în biserica cea vie, dar
Dumnezeu a dat înțelepciune și lumină cârmuitorilor noștri și ne-au lăsat să avem sărbători.
Să rămânem frați în credință, în iubire și mereu să avem iertare unii față de alții
Vă doresc tuturor să puneți în inima dumneavoastră credința aceasta vie și să lucreze în fiecare spre a
se face mai bun, mai înțelept, mai credincios, mai dăruitor către semenii săi și să rămânem fraţi în credință,
în iubire și mereu să avem iertare unii față de alții ca Dumnezeu fiul Care a venit să aducă iertarea pentru
întregul pământ și pentru toți locuitorii lui să ne aducă în sufletul fiecăruia inimă bună iertătoare, ca noi să
năzuim spre a sui la împărăția cea cerească. Amin"

Din slujbele din Sfânta şi Marea Vineri la care participăm învăţăm să ne deschidem sufletul pentru ca
Hristos-Domnul Cel Răstignit, cu prezenţa Sa nevăzută, dar reală, să ne dăruiască şi nouă putere
duhovnicească de a birui răutatea cu bunătatea şi păcatul cu sfinţenia. Cei ce au postit, cei ce şi-au plâns
păcatele, cei ce s-au spovedit, cei ce au făcut milostenie, cei ce au iertat pe alţii, au biruit încetul cu încetul
ispitele lăcomiei, ale mândriei şi ale răutăţii. Iar cei ce, trecând prin necazuri şi prin încercări, nu-şi schimbă şi
nu-şi împuţinează credinţa şi nici dragostea lor faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni, aceia pot birui ispitele
suferinţei şi se unesc cu Hristos.
Foarte adesea, oamenii trec prin necazuri, prin suferinţe, iar dacă această trecere a lor prin suferinţă îi
apropie mai mult de Dumnezeu prin rugăciune şi prin înduhovnicirea vieţii lor, atunci au început să simtă
puterea Crucii şi puterea învierii în viaţa lor.
Să rugăm pe Hristos-Domnul să ne dăruiască puterea aceasta duhovnicească a iubirii îndelung-
răbdătoare, a dragostei duhovniceşti curate nu numai când ne merge bine, ci şi când trecem prin încercări şi
prin necazuri, pentru a simţi bucuria iubirii lui Hristos Cel Răstignit şi înviat pentru noi, spre slava Preasfintei
Treimi şi spre a noastră mântuire.

Predică la Sfânta și Marea Vineri - Despre Patimile Domnului

ARHIMANDRITUL IOANICHIE BĂLAN PREDICI

Nimeni dintre oameni nu poate înţelege pe deplin taina jertfei de pe Golgota. Dar credem şi mărturisim
că Iisus Hristos a pătimit ca om, nu ca Dumnezeu, pentru mântuirea noastră. S-a smerit până la moarte de
Cruce, ca să izbăvească pe om de moarte, şi prin moartea Sa a pironit păcatele noastre pe cruce, iar cu
scump Sângele Său a spălat fărădelegile lumii. Astfel, Iisus Hristos a săvârşit cea de a doua Sfântă Liturghie.
Prima, adică Cina cea de Taină, a fost o liturghie mistică, euharistică; iar aceasta, Liturghia de pe Golgota,
este o jertfă sângeroasă, înfricoşată, văzută. Cea dintâi este o repetare întocmai a jertfei de pe Cruce, de
aceea se poate săvârşi în fiecare zi. Iar aceasta nu se mai repetă niciodată.
Iubiţii mei fraţi,
Suntem în seara înfricoşatelor şi Mântuitoarelor Patimi. îngenunchiaţi în faţa sfintelor icoane, am
ascultat cu credinţă şi lacrimi pe obraji citirea celor douăsprezece Evanghelii. Ne-am reamintit cele mai
înfricoşate momente din noaptea aceasta a sfintelor patimi. Astfel ne simţim mai întăriţi în credinţă, mai
uniţi unii cu alţii în necazuri, mai răbdători în micile noastre ispite. Am vrea să ne rugăm mai mult. Ne dăm
seama de zădărnicia vieţii. Am vrea să ne smerim mai mult. Ne temem de căderea lui Petru. Am vrea să ne
împăcăm desăvârşit cu Domnul nostru Iisus Hristos. Ne temem de moarte. Ne simţim bătrâni şi obosiţi. Am
dori de acum să petrecem cât mai mult lângă Domnul, cât mai aproape de Biserică. Am vrea să începem o

2
viaţă nouă, dar ne ruşinăm de grozăvia păcatelor. O frică străină ne cuprinde. Ne mustră conştiinţa. Trebuie
să ne pocăim. Dar iată, vin gândurile. Grijile lumii ne cheamă înapoi, afară, ne trimit cât mai repede acasă.

Simţim nevoia unui povăţuitor. Un cuvânt de îndemn, un sfat, o mână întinsă ne mângâie sufletul, ne
poate salva.
Doamne, sporeşte-ne credinţa să înţelegem cât mai mult câte ai răbdat pentru noi! Înmulţeşte-ne
dragostea, să cunoaştem cât de mare este dragostea Ta pentru noi! Întăreşte-ne în nădejde să putem
pricepe cât Te-ai smerit astăzi pentru noi!
Iubiţii mei fraţi,
Astăzi Mântuitorul nostru S-a dat de bunăvoie în mâinile oamenilor, pentru mântuirea noastră. S-a dat
în mâinile celor păcătoşi, ca să ne izbăvească de păcat. S-a dat în mâinile celor răi, ca să ne izbăvească de
robia celui rău. Astăzi Fiul lui Dumnezeu Se face cel mai defăimat om de pe pământ. Astăzi suferă cu trupul
Cel ce a izbăvit de suferinţă atâtea trupuri omeneşti. Astăzi Domnul merge să moară pe Cruce pentru noi. Să
mergem şi noi cu credinţă şi cu dragoste în urma Lui, ca să vedem şi să înţelegem câte a răbdat Iisus Hristos
pentru mântuirea neamului omenesc.
Iată-L ieşind de la cină. Este noapte întunecoasă. Iisus merge înainte, în urmă unsprezece ucenici. Ies
din sfânta cetate şi urcă în Muntele Măslinilor. Aici Domnul le spune o taină: Voi toţi vă veţi sminti întru Mine
în noaptea aceasta... Dar după învierea Mea voi merge mai înainte de voi în Galileea. Iar Petru, răspunzând,
i-a zis: Dacă toţi se vor sminti întru Tine, eu niciodată nu mă voi sminti. Domnul însă, pentru a-l smeri şi
pentru a-l face milostiv cu cei păcătoşi, îl lasă pe Petru să cadă. De aceea îi prooroceşte: în noaptea aceasta,
mai înainte de a cânta cocoşul, de trei ori te vei lepăda de Mine (Matei 26, 30-34).
De pe munte, unde de atâtea ori S-a rugat Domnul, iată-L, coboară în vale, trece de pârâul Cedrilor,
intră într-o grădină aproape de satul Ghetsimani, lasă pe ucenici deoparte, iar El merge mai înainte să Se
roage. Faţa Domnului cea senină se întristează, inima cea atât de bună Se mâhneşte, sufletul Său este
cuprins de frica morţii. Domnul suferea ca om, pentru oameni. Şi nimic nu este mai înfricoşat ca frica morţii.
Rămâneţi aici şi privegheaţi împreună cu Mine (Matei 26, 38). El avea nevoie de un sprijin. Măcar unul
din ucenicii Săi ar fi dorit să privegheze cu El. Dar ucenicii adorm şi Iisus rămâne singur. Un întuneric adânc îl
înconjoară. Cade cu faţa la pământ, zdrobit de întristare. Părintele Meu, de este cu putinţă, treacă de la Mine
paharul acesta! însă nu precum voiesc Eu, ci precum Tu voieşti (Matei 26, 39). Sudoarea curge de pe faţa Lui
ca picăturile de sânge. Dar nimeni nu ştie durerea lui Iisus din ceasul acela. Ucenicii dorm de întristare,
Fecioara Maria este în Betania, mironosiţele lipsesc, mulţimea s-a risipit, Ierusalimul dormitează în negura
nopţii. Singur Iisus Se roagă în clipa aceasta cu sudori de sânge. Se roagă pentru Sine, Se roagă pentru
ucenici, se roagă pentru trădător, Se roagă pentru toată lumea, pentru izbăvirea celor din iad.
Dar mai este cineva care priveghează în ceasul acesta. Este Iuda vânzătorul. Acela are în sine pe satana.
Acela nu mai poate dormi în veac. Acela agită pe arhierei. Acela adună mare mulţime de ostaşi. Acela tulbură
liniştea Ierusalimului. Acela singur ştie unde este acum Iisus. Acela strică liniştea şi rugăciunea lui Iisus.
Se aude zgomot de paşi. Se aud glasuri sălbatice de ucigaşi, Iuda cu mulţime de slugi, cu făclii şi săbii
intră în grădină. Iisus vine la ucenici, vrea să fie răpit de lângă ei. Trădătorul se apropie. Este fioros ca o fiară
şi întunecat ca un arap. în clipa aceea stau faţă în faţă două cete: de o parte Iisus, Mântuitorul lumii, cu
unsprezece ucenici, iar de alta Iuda cu o mie de ostaşi, cu căpetenii şi cu slugi.

Trădătorul vine la Iisus şi strigă: Învăţătorule! Şi L-a sărutat (Marcu 14, 45). Dar care învăţător l-a
învăţat să-L vândă pe Iisus? Cine i-a spus să trădeze, să adune ostaşi, să umble noaptea şi să vândă pe Fiul
Omului prin sărutare? Iuda făcea două mari păcate: vânzare şi hulă. O, sărut blestemat! O, buze spurcate,
cum se ating cu neruşinare de Cel curat! Apoi vin slugile şi ostaşii. Leagă mâinile cele mai sfinte, care au făcut
cel mai mult bine oamenilor. Leagă pe Cel care leagă cerul şi pământul. Lutul se mânie, se îngâmfă, iar focul
dumnezeirii Se smereşte, Se pleacă, nu arde.
3
 Iată-L pe Iisus dus legat la Ana, arhiereul cel îmbătrânit în răutate. în jur zarvă, zgomot, ţipăt şi făclii de
felinar. Acestea, în locul îngerilor, al stelelor şi cântărilor de heruvimi. Ucenicii se risipesc, se ascund în
întunericul nopţii. Iar Grădina Ghetsimani rămâne jmstie şi goală. In grădină a greşit primul Adam. In grădină
S-a vândut Făcătorul lui Adam. Acela a greşit ziua, ca să nu dea vina pe întuneric; iar Acesta S-a vândut
noaptea, ca să-l izbăvească pe Adam din noaptea iadului.
începe judecata. Este la miezul nopţii. Arhiereul mânios îl întreabă pe Domnul de ucenici şi învăţătura
Sa. Lui Iisus I se dau palme. Faţa îi sângerează. Afară în curte, mulţime de slugi şi ostaşi. Este frig. Mulţi se
încălzesc la foc. Printre ei se află Petru şi Ioan. O femeie ţine loc de portar. Se apropie de Petru: Au nu cumva
şi tu eşti din ucenicii Omului Acestuia?
Petru se teme de femeie şi-i spune: Nu sunt! Cel care ieri îl mărturisea pe Hristos, astăzi se leapădă, şi
mai cu seamă în faţa unei femei. Şi este întrebat a doua oară şi iarăşi se leapădă. Şi este recunoscut ca ucenic
al lui Iisus, iar el pentru a treia oară, cu blestem, se leapădă: Nu-l cunosc pe Omul Acesta! Apoi a cântat
cocoşul. Petru tresare ca dintr-un somn şi vede pe Iisus legat. Îşi aduce aminte de cuvintele Lui. Începe să
plângă şi iese afară, singur, lepădat, cu inima zdrobită. Nu mai are nici sabie, nici râvnă, nici putere. Ce
înfricoşat este păcatul lepădării de Hristos!
Iubiţii mei fraţi,
Dar să mergem iarăşi după Iisus. Iată, îl duc legat la Caiafa. Se luminează de ziuă. Ierusalimul ucigaş se
trezeşte din somn. Mulţimi fără număr se adună la arhiereu. începe judecata. Spune nouă dacă eşti Tu
Hristosul. Tu eşti Fiul lui Dumnezeu? întreabă arhiereii. Voi ziceţi că Eu sunt! răspunde Iisus Hristos (Luca 22,
67-70). Arhiereul se mânie, îşi rupe hainele, faţa i se învineţeşte, răutatea nu mai încape în el. Tu eşti
Hristosul? A hulit. Ce ne mai trebuie mărturii...? (Luca 22, 71). Acesta trebuie omorât. Acesta a făcut atâta
tulburare în popor. Acesta de atâta vreme chinuie sufletele noastre. Acesta îşi bate joc de sâmbetele
noastre. Acesta calcă legea noastră. Acesta amăgeşte pe toată lumea. Acesta mustră faptele noastre. Acesta
vrea să dărâme templul nostru. Acesta face semne cu puterea diavolului. Acesta trebuie omorât. Ce ne mai
trebuie mărturii?
Caiafa nu se mai poate stăpâni. Cu hainele sfâşiate de furie, cu ochii însângeraţi, se scoală în picioare,
vrea să lovească. Dar mâinile îi tremură. Se ruşinează de trupul său dezgolit. Atunci slugile sale se năpustesc
asupra lui Iisus ca nişte fiare sălbatice. Pumni încleştaţi, palme, lovituri peste obraz, scuipări, batjocuri şi
hule, toate se pornesc asupra Domnului. Şi acoperindu-I faţa, îl întrebau, zicând: Prooroceşte, cine este cel
ce Te-a lovit? (Luca 22, 64). Obrajii Stăpânului iar se însângerează de furia slugilor. Mâinile îi sunt legate,
spatele lovit, picioarele slăbite de bătăi, dinţii sfărâmaţi, hainele stropite cu picături fierbinţi de sânge şi
sudoare. Iar Iisus Mântuitorul tace. Nu geme, nu mustră, nu ameninţă, nu blestemă. Tace, Se smereşte şi
rabdă. în jurul Său nici ucenici, nici credincioşi, nici Maica Domnului, ci numai pumni încleştaţi, palme pline
de sânge nevinovat, ochi aprinşi de furie, feţe sălbatice de ucigaşi. Se făcuse dimineaţă. Răsărise soarele.
Tot Ierusalimul este adunat. Arhiereii, cărturarii, fariseii, purtând pe Iisus legat, îl duc la Pilat. După ei,
poporul înfuriat, oraşul este plin de zgomot, de ţipăt, de praf. Iată, au ajuns. Pilat văzând atâta popor, se
teme. îl duce pe Iisus în pretoriu. Şi ei n-au intrat în pretoriu, ca să nu se spurce, ci să mănânce Paştile (Ioan
18, 28). Cei spurcaţi voiau să nu se spurce cu Sângele lui Hristos. Voiau să omoare cu vicleşug, să nu apară ca
nişte ucigaşi. Voiau să mănânce Paştile nespurcaţi. De aceea căutau pe Pilat. Le trebuia un roman, un
judecător fără de lege, ca să aprobe această fărădelege.
Deci ei n-au intrat în pretoriu, ci au rămas afară, în faţa casei lui Pilat. Deci Pilat a ieşit la ei, afară, şi le-a
zis: Ce învinuire aduceţi Omului Acestuia? (Ioan 18, 29).
Atunci arhiereii şi fariseii strigau: Pe Acesta L-am găsit răzvrătind neamul nostru şi împiedicând să dăm
dajdie cezarului şi zicând că El este Hristos rege (Luca 23, 2). Pilat nu ştia ce să facă. Stă nedumerit între divan
şi mulţimea de afară; între Hristos şi arhierei. Să-L judece pe Iisus, nu ştie pentru ce; să-L condamne la
moarte? Nu are nici o vină. Să-L ierte, se teme de răscoala poporului tulburat, să nu se audă de aceasta la

4
Cezarul. Ce să facă Pilat? Deci a zis lor: Luaţi-L voi judecaţi-L după legea voastră. Iar iudeii, cu mâinile stropite
de sângele lui Iisus, au zis: Nouă nu ne este îngăduit să omorâm pe nimeni (Ioan 18, 31).
Pilat intră în divan la Iisus: „Tu eşti împăratul iudeilor? Spune-mi ce eşti? împărat eşti? Ucigaş eşti?
Amăgitor de popor eşti? Neamul Tău şi arhiereii Te-au dat pe Tine mie; ce ai făcut?” (Ioan 18, 33-36). Apoi
ieşind la popor afară, a zis: Eu nu găsesc în El nici o vină (Ioan 18, 38). Dar este la voi obiceiul ca la Paşti să vă
eliberez pe unul. Voiţi deci să vă eliberez pe regele iudeilor? Iar mulţimea agitată de arhierei, a strigat: Nu pe
Acesta, ci pe Baraba. Iar Baraba era tâlhar (Ioan 18, 39-40). Cei ce furau banii săracilor şi văduvelor voiau un
tâlhar. Cei ce au făcut din templu casă de negustorie, voiau un neguţător, iar nu pe Cel drept. Făţarnicii,
negustorii, iubitorii de argint se tem de Cel milostiv şi Adevărat, ca să nu le risipească comoara, ca să nu le
descopere păcatele, ca să nu le vădească minciuna.
Deci au rămas ei cu Baraba, că nu erau vrednici de Hristos. Atunci Pilat, nedumerit, îl trimite cu ostaşi la
Irod, ca să-L judece el. Dar arhiereii şi cărturarii, plecând mai înainte, stau cu stăruinţă înaintea lui Irod,
pârându-l pe El. Ei voiau să-L vadă pe Cruce. Ei se temeau să nu fie iertat. Ei se temeau de Hristos. Deci,
batjocorindu-L Irod şi în hlamidă împărătească îmbrăcându-L, L-a trimis pe Iisus iarăşi la Pilat. Iar din ceasul
acela, Irod se împacă cu Pilat, că erau certaţi. Doi mândri se împacă prin smerenia lui Iisus.
Atunci Pilat, nedumerit, a socotit să-L bată cumplit pe Hristos, poate va fi iertat de arhierei. Ostaşi^
sălbatici şi tirani îl lovesc cu bice, îl fac tot o rană. îi spintecă obrajii. îi sfărâmă dinţii, încât devine fără chip şi
fără frumuseţe (Isaia 53, 2). Nimeni nu este în ceasul acesta mai rănit ca Iisus, nimeni mai batjocorit şi mai
părăsit. Apoi îl îmbracă în haină mohorâtă, îi pun cunună de spini pe cap şi, lovindu-L cu palmele, II scot afară
la popor. Iar Pilat îl arată mulţimii, zicând: Iată Omul! Iată împăratul vostru! Iată de cine vă temeţi! (Ioan 19,
5) Iar dacă L-au văzut pe El arhiereii şi slugile au strigat, zicând: Răstigneşte-L, răstigneşte-L! Şi odată cu ei
strigau mulţimile şi tot Ierusalimul cel ucigaş: Ia-L, Ia-L, răstigneşte-L. Noi lege avem şi după legea El trebuie
să moară... Dacă îl eliberezi pe Acesta, nu eşti prieten al cezarului. Nu avem împărat decât pe cezarul (Ioan
cap. 19). Nevinovat sunt de sângele Dreptului Acestuia, spunea Pilat. Sângele Lui asupra noastră şi asupra
copiilor noştri răspundeau arhiereii şi cărturarii (Matei 27, 24-25).
Atunci L-a predat lor ca să fie răstignit (Ioan 19, 16). Iată-L în clipa aceasta pe Iisus scăpat din mâinile
oamenilor! Zdrobit, plin de sânge şi răni, batjocorit, cu spini pe frunte şi o cruce grea în spate. Merge puţin,
apoi cade jos. Nu mai poate. Iarăşi îl bat, iarăşi Se scoală, iarăşi merge puţin şi cade. Al doilea popas. în urma
Lui ţipete de oameni păgâni, glasuri de ucigaşi, tropăituri de ostaşi romani, cu arme, suliţe şi săbii. Iar după El
venea mulţime multă de popor şi de femei care se băteau în piept şi îl plângeau (Luca 23, 27). Iar Iisus Cel
părăsit şi nemângâiat, le mângâie, ca să nu-L mai plângă.
Apoi au silit pe un trecător, care venea din ţarină, pe Simon Cirineul ca să ducă crucea Lui (Marcu 15,
21). Şi ajungând pe muntele Golgota, Iisus este răstignit de ostaşi şi iudei între doi tâlhari. Acei fărădelege s-
au unit cu călcătorii de lege evrei, împotriva Dătătorului de lege. Păgânii cu cei răi s-au ridicat împotriva Celui
Bun. Atunci văzând Iuda că S-a judecat spre moarte, căindu-se, a întors arginţii, zicând: Am greşit vânzând
sânge nevinovat. Apoi deznădăjduindu-se de mântuire, aruncând arginţii în templu, s-a spânzurat şi căzând a
plesnit în două şi i s-au vărsat toate măruntaiele lui (Matei 27, 3-5; Fapte 1, 18). Aşa pier vânzătorii şi
trădătorii.
Este ora doisprezece. În clipa aceasta, Hristos stă răstignit între cer şi pământ, ca un Miel nevinovat, în
jur, arhierei şi cărturari, farisei şi ostaşi, slugi şi mulţime de popor, toţi îl hulesc, îl batjocoresc şi râd de El. Iar
Iisus Se roagă pentru ei: Părinte, iartă-le lor că nu ştiu ce fac (Luca 23, 34). El se roagă pentru toţi, pentru
ucigaşi, pentru Iuda vânzătorul, pentru Petru cel lepădat, pentru ucenici.
Dar iudeii şi ostaşii încă nu sunt mulţumiţi. Ci îl dezbracă de hainele Sale, pe care le împart între ei; îl
adapă cu oţet amestecat cu fiere şi pun ostaşi să-L păzească. Atunci Dumnezeu Se mânie, natura se tulbură şi
ea, soarele se întunecă timp de trei ore, întunericul îi cuprinde pe toţi ca o arvună a gheenei, catapeteasma
Bisericii se rupe în două, pământul se cutremură, mormintele multor sfinţi se deschid (Matei 27, 45-53). Dar
poporul cel împietrit tot nu crede în Iisus că este Fiul lui Dumnezeu. Singurul care îl mărturiseşte şi se
5
mântuieşte este tâlharul cel de-a dreapta (Luca 23, 43). Cu câteva cuvinte, cu o scurtă dar sinceră şi smerită
mărturisire, tâlharul fură raiul.
După trei ore de întuneric, soarele se arată, dar Hristos se apropie de sfârşit. Încredinţând pe Maica Sa
ucenicului iubit, Iisus a strigat cu glas mare: Săvârşitu-s-a, Şi plecându-Şi capul, Şi-a dat duhul (Ioan 19, 30).
Iubiţii mei fraţi,
Nimeni dintre oameni nu poate înţelege pe deplin taina jertfei de pe Golgota. Dar credem şi mărturisim
că Iisus Hristos a pătimit ca om, nu ca Dumnezeu, pentru mântuirea noastră. S-a smerit până la moarte de
Cruce, ca să izbăvească pe om de moarte, şi prin moartea Sa a pironit păcatele noastre pe cruce, iar cu
scump Sângele Său a spălat fărădelegile lumii. Astfel, Iisus Hristos a săvârşit cea de a doua Sfântă Liturghie.
Prima, adică Cina cea de Taină, a fost o liturghie mistică, euharistică; iar aceasta, Liturghia de pe Golgota,
este o jertfă sângeroasă, înfricoşată, văzută. Cea dintâi este o repetare întocmai a jertfei de pe Cruce, de
aceea se poate săvârşi în fiecare zi. Iar aceasta nu se mai repetă niciodată.
Hristos a pătimit pe lemn, căci prin lemn a intrat păcatul în lume. A pătimit în ziua a şasea, adică vineri,
căci şi omul a fost făcut în ziua a şasea. A fost răstignit în mijlocul pământului, ca toate popoarele, văzând, să
se mântuiască (Psalmul 73, 13). A fost pironit pe lemn în ceasul amiezii, că atunci Adam a gustat din pomul
raiului.
Şi acum, iubiţi fraţi, văzând Crucea şi pe Domnul răstignit stând în mijlocul bisericii, să cădem cu
credinţă înaintea Lui! Să ne mărturisim de păcatele noastre, precum s-a mărturisit tâlharul de pe cruce. Acela
cu un cuvânt a furat raiul. Şi noi, cu o spovedanie sinceră, dobândim Sfânta Împărtăşanie.
Să fugim ca de foc de pilda lui Iuda vânzătorul. Acela L-a vândut, noi să nu-L dăm pentru nimic.
Acela L-a dat pentru bani, noi să-L câştigăm prin milostenii. Să ne cutremurăm de moartea şi pierzarea
lui Iuda. Cine se leapădă de Dumnezeu, se stăpâneşte de diavolul. Cine aruncă în suferinţă, în temniţă şi la
moarte pe cel nevinovat, este părăsit de Dumnezeu şi ajunge la spânzur are.
Să ne ferim de necredinţa iudeilor. Aceia, cunoscând pe adevăratul Dumnezeu, s-au lepădat de El şi L-
au omorât; iar păgânii, necunoscând pe Dumnezeu, au crezut în El şi Ii slujesc. Cei dintâi au murit pentru a
lor necredinţă; cei de pe urmă sunt vii prin credinţă. Deci să nu-L răstignim a doua oară pe Hristos prin
păcatele noastre. Că ori de câte ori păcătuim, pe Iisus din nou îl răstignim.
Să fugim, de asemeni, de lepădarea lui Petru. Acela s-a lepădat de Hristos, că s-a temut. S-a lepădat că
s-a mândrit. S-a lepădat că s-a încrezut. De trei ori s-a lepădat Petru, pentru că de trei ori a călcat omul
poruncile lui Dumnezeu: Adam a călcat porunca lui Dumnezeu în rai, evreii au călcat legea lui Moise în
pământul făgăduinţei şi creştinii au călcat poruncile lui Hristos în Legea Darului.
Omul uşor se leapădă de Dumnezeu; uneori cu ştiinţă, alteori din neştiinţă. Se leapădă de Dumnezeu
pentru bani, se leapădă pentru pâine, se leapădă pentru cinste pământească, se leapădă din frică de oameni,
din necredinţă sau pentru un trai mai bun. Noi însă să fugim de acest mare păcat ca de satana. Că mai bine
să murim de foame cu Hristos decât să trăim fără Hristos, cu diavolul.
Deci, sărutând încă o dată Sfânta Cruce, să zicem cu toţii această scurtă rugăciune: „Închinămu-ne
patimilor Tale, Hristoase; ajută-ne să vedem şi slăvită învierea Ta!”. Amin.