CORP

ŞI
COMUNICARE
 CURS
I. Definiri conceptuale.
II. Comunicarea – noţiuni generale.
III. Structura corpului uman.
IV. Câteva precizări despre latura dinamico-energetică a personalităţii
(temperamentul).
V. Comunicarea verbală şi nonverbală.
VI. Vestimentaţia (cultură, stil, cromatică etc.).
VII. Ţinuta statică şi ţinuta dinamică – impactul în procesul educativ.
VIII. Expresivitatea corpului în artă (dans, teatru, film, sport, balet,
sculptură, pictură etc.).
IX. Oratoria – arta discursului…
X. Concluzii.
XI. Bibliografie.
 SEMINAR
I. Mimica şi gestica – analiza unui mesaj;
prezentarea unei secvenţe dintr-o
activitate de specialitate.
II. Analiza unei ţinute (decodificarea
mesajului); autoanaliza ţinutei (în diverse
ocazii, în special la ore).
III. Elaborarea unui discurs şi susţinerea lui.
 PROBA PRACTICĂ

• Susţinerea unei secvenţe dintr-o lecţie de

specialitate, utilizând în comunicare
nonverbalul.
DELIMITĂRI CONCEPTUALE

COMUNICAREA

• este procesul social al înţelegerii oamenilor pe baza vehiculării

unei informaţii prin intermediul limbii, mimicii, gesturilor sau al
altor sisteme tehnice şi de semnalizare;

• într-un sens foarte larg, desemnează orice proces prin care o

informaţie este transmisă de la un element la altul.
MIMICA

• configuraţie de mişcări faciale care însoţeşte diferite comportamente

umane şi animale

GESTUL

• mişcare exterioară a corpului care este purtătoarea unei semnificaţii

a) gesturi incidentale
b) gesturi sociale – simbolice, iconice, expresive
LIMBAJUL
• funcţie de exprimare şi de comunicare a gândirii prin utilizarea de semne
care au o valoare identică pentru toţi indivizii din aceeaşi specie, în
limitele unei arii determinate.

LIMBAJUL PARAVERBAL
• ceea ce oamenii comunică prin voce (volum, intonaţie, ritm, tonalitate,
accent, pauze) şi prin manifestări vocale fără conţinut verbal (râsul, dresul
vocii, geamătul, oftatul, mormăieli, plescăituri, urlete, ţipete, fluierături
etc.).

LIMBAJUL VERBAL
• ceea ce oamenii comunică prin rostirea şi descifrarea înţelesului
cuvintelor.
LIMBA
• sistem hipercomplex de comunicare socială, îndeplinind funcţii esenţiale
în elaborarea şi conservarea culturii (dispune de mai multe sisteme
componente: lexicul, sintactica şi semantica).

POSTURA
• ceea ce ţine de poziţia corpului şi de organizarea dinamică a sistemului
muscular.

TONUSUL
• stare permanentă de contracţie uşoară în care se găsesc muşchii,
îndeosebi muşchii striaţi. Tonusul contribuie la echilibrul static al
organelor şi al membrelor; el intervine în controlul şi coordonarea
mişcărilor, precum şi în menţinerea atitudinilor. Tonusul este foarte
sensibil la influenţele psihice.
 COMUNICAREA
ASPECTE GENERALE

• Transmitere de informaţii între două sau mai multe sisteme.

• Schimbul de informaţii presupune utilizarea unor semne, simboluri –

care, într-un anumit context (îndeosebi cultural), au aceeaşi
semnificaţie.

• Este un fenomen complex.

• Comunicarea se desfăşoară în mod deliberat, chiar dacă nu este

întotdeauna conştientizat.
PROCESUL DE COMUNICARE

ZGOMOT

E CANAL DE COMUNICARE R

Repertoriu
Repertoriu

Repertoriu
comun

R
E
• Informaţia circulă de la emiţător (E) la receptor (R).

• Comunicarea dintre cele două entităţi (E şi R) presupune existenţa unor

coduri comune (sisteme de semnificaţii convenite pentru fiecare simbol,
semn sau element component).

• Emiţătorul codifică informaţia pe care o transmite sub forma unui mesaj

spre receptor, utilizând un canal de comunicare (vizual, auditiv,
kinestezic).

• Mesajul este distorsionat pe parcursul canalului de comunicare (datorită

zgomotelor care perturbă comunicarea), pierzându-se mai mult sau mai
puţin informaţia iniţială.
• Receptorul preia mesajul şi îl decodifică utilizând acelaşi sistem de coduri,
în semnificaţia receptată.

• Zgomotele pot fi: externe (sunete, alte mesaje ale unor persoane care
comunică în acelaşi spaţiu cu E şi R), interne (gânduri, emoţii pe care R le
trăieşte în timp ce receptează mesajul) şi semantice (semnificaţii alternative
apărute în mintea receptorului în contact cu unele simboluri).

• Receptorul emite semnale de confirmare a recepţiei, care – la rândul lor –

sunt afectate de zgomote şi de subiectivitatea emiţătorului, precum şi de
decodificarea în termeni proprii.

• În funcţie de feedback, emiţătorul îşi formulează următoarele mesaje, pentru

a se face înţeles.

• Rolurile de emiţător şi receptor se schimbă pe parcurs.

 TIPURI DE COMUNICARE

– Comunicare formală – are o formă dată, impusă comunicatorilor prin

reguli numeroase referitoare la formularea mesajului, la tipurile de
conţinuturi ce pot fi comunicate, la modurile de interacţiune în actul
comunicării.

– Comunicarea informală – este flexibilă şi nelimitativă (fără reguli).

– Comunicarea intrapersonală – comunicare cu sine însuşi, în care

emiţătorul şi receptorul sunt una şi aceeaşi persoană.
– Comunicarea interpersonală – comunicarea dintre două persoane
(care poate fi formală sau informală).

– Comunicarea în grupurile mici – presupune schimburi de mesaje cu

mai mulţi parteneri.

– Comunicarea în public – numită şi discurs, este, de cele mai multe

ori, un monolog, persoanele din audienţă neintervenind în discuţie
(feedback-ul este nonverbal – aflăm dacă auditoriul este captivat de
ceea ce spunem sau nu, în funcţie de priviri, mimică, gesturi, posturi).

– Comunicarea de masă – este impersonală, se utilizează mijloace de

comunicare în masă (TV, internet, presă, radio).
COMUNICAREA NU ESTE SPECIFIC
UMANĂ....
PINII, PLOPII, ARŢARII CÂND SUNT RĂNIŢI ÎŞI
AVERTIZEAZĂ CONGENERII DESPRE
VĂTĂMĂRILE SUFERITE, CEEA CE ARE CA
EFECT DECLANŞAREA ÎN ÎNTREAGA COLONIE
A UNUI MECANISM CHIMIC DE APĂRARE
ÎMPOTRIVA AGRESORILOR (P. CARO, 1983)
 ... În lumea animalelor semnalele
utilizate sunt diverse!

• Vizuale – la licurici.
• Sonore – la păsări.
• Ultrasonore – la lilieci.
• Tactile – la furnici.
• Chimice – viermii de mătase.
• Dans – la albine.
• Etc.
STRUCTURA CORPULUI
UMAN
• CAP – păr, urechi, ochi (gene,
sprâncene), nas, gură, barbă,
obraji.

• GÂT

• TRUNCHI – torace, abdomen,

bazin.

• MEMBRE – superioare (umeri,

antebraţe, braţe, coate, palme,
degete), inferioare (coapse,
genunchi, gambe, tălpi).
 TEMPERAMENTUL
INSTABILITATE
MELANCOLIC COLERIC
trist, anxios, rigid, sobru, reactiv, neastâmpărat,

EXTRAVERSIE
INTROVERSIE

pesimist, rezervat, agresiv, excitabil,

nesociabil, liniştit, schimbător, impostor,
neîncrezător în sine optimist, activ

FLEGMATIC SANGVINIC
pasiv, grijuliu, îngândurat, sociabil, vorbăreţ, săritor,
paşnic, controlat, demn de hazliu, vivace, are aptitudini
încredere, calm, temperat de conducere
STABILITATE
 NONVERBALUL
Principalele componente ale comunicării nonverbale sunt:

• înfăţişarea;
• înălţimea corporală;
• postura;
• utilizarea spaţiului şi a timpului;
• expresia facială;
• privirea;
• gesturile;
• atingerile;
• paralimbajul.
 NONVERBALUL - COMPLETEAZĂ
COMUNICAREA VERBALĂ

• Repetiţie – a spune şi a arăta în acelaşi timp cum anume se face un

lucru.

• Substituire – a utiliza un simbol nonverbal în locul unuia verbal

(gesturi emblemă) poate avea aceeaşi semnificaţie: a arăta cuiva
simbolul OK în loc să-i spui că a făcut o treabă bună sau a-l bate uşor pe
spate pentru a-l consola, în loc să-i spui „lasă că trece şi asta”.

• Accentuare – tonul vocii sau zâmbetul care însoţesc o frază pot

accentua semnificaţia ei.
• Contrazicere – utilizarea unei expresii faciale contrară spuselor poate crea
efecte comice, poate semnifica o glumă etc.

• Reglare – utilizarea gesturilor adaptoare reglează derularea interacţiunii

dintre două persoane: interlocutorii se pot invita unul pe altul să ia cuvântul
dintr-o privire, un gest făcut cu mâna sau cu capul.

• Completare – utilizarea limbajului nonverbal poate adăuga noi semnificaţii

spuselor: zâmbetul sigur pe sine poate da mai multă greutate cuvintelor,
interlocutorul considerând că eşti sigur pe ceea ce spui; încruntarea şi tonul
răstit completează gravitatea unei ameninţări.
 ÎNFĂŢIŞAREA
• Prima impresie pe care ne-o
produce întâlnirea faţă în faţă cu o
persoană (ceea ce vedem
-înfăţişarea şi mişcările).

• Alura unei persoane, felul cum este

îmbrăcată, fizionomia, ne dau
indicii intenţionate sau
neintenţionate despre gen, vârstă,
eventual categorie socio-economică.

• Ne pregătim înfăţişarea pentru

fiecare situaţie.
 STATURA ŞI CONFORMAŢIA
CORPULUI
• MENTALITĂŢI: se consideră că oamenii înalţi şi slabi sunt „moi”, lipsiţi
de vlagă şi stângaci, cei mici şi slabi sunt dinamici şi ambiţioşi, cei graşi –
veseli şi buni, cei slabi – posaci şi răutăcioşi etc.

• ÎNĂLŢIMEA CORPORALĂ: un ideal atât la bărbaţi, cât şi la femei.

• Persoanele mai înalte au succes în societate mai mare decât cele scunde?

• Poate sugera înălţimea, puterea?

• ... şi, totuşi?

 POSTURA

• Poate fi o sursă de informaţii în ceea ce priveşte statutul pe care îl deţine

sau ar dori să-l pretindă persoana.

• Postura călăreţului, de exemplu, este adoptată de indivizii dominanţi.

Transmite două mesaje fundamentale – mesajul macho şi un semnal de
ameninţare.

• Felul în care sunt aşezate picioarele în poziţia aşezat: cu picioarele drepte

(preferată de persoanele dominante), ca şi poziţia cifrei patru (dominanţă
la bărbaţi şi disponibilitate sexuală la femei), tip pas (cu tălpile aşezate
imediat sub genunchi) şi strânse (picioarele sunt băgate sub scaun),
picioarele întinse, cu gleznele încrucişate – exprimă reticenţă etc.
• POZIŢIA DE DREPŢI – fără angajament (nici nu plec, nici nu rămân)

• POSTURA FOARFECELUI – picioarele sunt încrucişate (persoana este

angajată în discuţie, nu dă semne că ar vrea să plece)

• POSTURA CONTRAFORTULUI – considerată a fi un mod de a odihni

unul dintre picioare, poziţia indică dorinţa de a pleca (adesea, vârful
piciorului este îndreptat spre direcţia în care doreşte să meargă sau spre o
altă persoană cu care vrea să intre în discuţie)

• CAPUL ţinut plecat şi spatele gârbovit sunt interpretate ca depresie şi

umilinţă; dat pe spate şi spatele drept – aroganţă, mândrie, autoritate etc.
 COATELE

• Expansivitate – mâna pe şold dă senzaţia că persoana este mai mare;

se măreşte şi teritoriul ocupat (dominanţă).

• Ameninţare – folosite adesea de persoane pentru a-şi face loc prin

mulţime .

• Componentă preparatorie – pregătire parţială de atac (mâinile pe

şolduri).

• În Japonia a sta cu mâinile pe şolduri este un gest nepoliticos!

 TIPURI DE ZÂMBET
• Masculin.
• Feminin.
• Copilăros.

• Zâmbet sigilat (întâlnit deseori la oamenii de afaceri sau la politicieni).

• Zâmbet apăsat (muşchii din jurul gurii sunt tensionaţi pentru a arăta că
zâmbetul este reţinut).
• Zâmbetul ironic.
• Zâmbetul seducător.
• Zâmbetul grimasă.
• etc.
Exerciţiu: semnificaţia unui zâmbet (cca 15!)