Situația de comunicare

Proiect realizat de: Anghel Andrei, Ene Irina, Ivanof

Daria și Modoran Alexia
Cuprinsul proiectului

• Definirea • Niveluri ale • Interpretarea

comunicării comunicării comunicării
nonverbale

• Funcțiile • Situația de • Elementele

limbajului comunicare situației de
comunicare
 DEFINIREA
1 COMUNICĂRII
“Comunicarea a devenit în ultima vreme mediul însuşi sau temeiul din
care unele filosofii îşi extrag structurile determinative, universalii.” (Ilie
Pârvu, 2000).
 Comunică celula, prin membrană, cu sistemul din care face parte, comunică
animalele prin schimb de semnale (sunete, gesturi, comportamente), comunică noul
născut cu mama sa manifestându-şi starea de disconfort sau nevoile pe care le resimte,
comunicăm cu noi înşine atunci când luăm decizii de exemplu, comunicăm cu cei din
cercul familial sau de prieteni apropiaţi, comunicăm în cadru instituţional, în public (la
conferinţe, susţinerea lucrării de licenţă etc.), participăm la comunicarea mediatică,
publicitară sau politică sau la comunicarea mediată de tehnologiile digitale. De aceea,
comunicarea este un termen care la nivel de simţ comun este cunoscut de fiecare.
Definiții ale comunicării
– Înştiinţare, ştire, veste. (DR)
Aducere la cunoştiinţa părţilor
dintr-un proces a unor acte de
procedură (acţiune, întâmpinare,
hotărâre) în vederea exercitării
drepturilor şi executării
obligaţiilor ce decurg pentru ele
din aceste acte, în limita unor
termene care curg obişnuit de la
data comunicării
– Prezentare într-un cerc de
specialişti a unei lucrări ştiinţifice.
– „Mod fundamental de
interacţiune psiho-socială a
persoanelor, realizată în limbaj
articulat sau prin alte coduri, în
vederea transmiterii unei
informaţii, a obţinerii stabilităţii
sau a unor modificări de
comportament individual sau de
grup.” (Dicţionarul enciclopedic)
Ce este comunicarea?

Este o întrebare la care au încercat să ofere răspuns

toţi autorii literaturii de specialitate. Ce este
comunicarea?

„În sensul cel mai general, se vorbeşte de

comunicare de fiecare dată când un sistem,
respectiv o sursă influenţează un alt sistem, în
speţă un destinatar, prin mijlocirea unor semnale
alternative care pot fi transmise prin canalul care le
leagă.” (Charles E. Osgood, A vocabulary for
Talking about Communication)
 NIVELURI ALE
2 COMUNICĂRII
‘’Oamenii trăiesc în comunitate în virtutea lucrurilor pe care le au în
comun, iar comunicarea este modalitatea prin care ei ajung să dețină în
comun aceste lucruri. Comunicarea e un mod de a exista al comunității.’’
(John Dewey)
VERBAL NONVERBAL

PARAVERBAL
 Comunicarea verbală
Se realizează prin cuvānt. Este specific umană, are formă orală sau scrisă, permite transmiterea unor
conţinuturi extrem de complexe.

Vorbitorul
Situaţia „vorbirii”, a trecerii limbii în act presupune o serie de abilităţi necesare interlocutorilor pentru a
reuşi o comunicare eficientă. Şi vom aborda mai întâi condiţiile care ţin de personalitatea vorbitorului, a
comunicatorului:

– claritate – organizarea conţinutului de comunicat astfel încât acesta să poată fi uşor de urmărit; folosirea unui
vocabular adecvat temei şi auditorului; o pronunţare corectă şi completă a cuvintelor;
– acurateţe – presupune folosirea unui vocabular bogat pentru a putea exprima sensurile dorite; cere exploatarea
completă a subiectului de comunicat;
– empatie – vorbitorul trebuie să fie deschis tuturor interlocutorilor, încercând să înţeleagă situaţia acestora,
poziţiile din care adoptă anumite puncte de vedere, să încerce să le înţeleagă atitudinile, manifestând în acelaşi
timp amabilitate şi prietenie;
Comunicarea verbală
– sinceritate – situaţia de evitare a rigidităţii sau a stângăciei, recurgerea şi menţinerea într-o situaţie naturală;
– atitudinea – evitarea mişcărilor bruşte în timpul vorbirii, a poziţiilor încordate sau a unora prea relaxate, a
modificărilor bruşte de poziţie, a scăpărilor de sub control a vocii;
– contactul vizual – este absolut necesar în timpul dialogului; toţi participanţii la dialog trebuie să se poată vedea
şi să se privescă, contactul direct, vizual, fiind o probă a credibilităţii şi a dispoziţiei la dialog;
– înfăţişarea – reflectă modul în care te priveşti pe tine însuţi: ţinuta, vestimentaţia, trebuie să fie adecvate la
locul şi la felul discuţiei, la statutul social al interlocutorilor;
– postura – poziţia corpului, a mâinilor, a picioarelor, a capului, a spatelui, toate acestea trebuie controlate cu
abilitate de către vorbitor;
– vocea – urmăriţi dacă sunteţi auziţi şi înţeleşi de cei care vă ascultă, reglaţi-vă volumul vocii în funcţie de sală,
de distanţa până la interlocutori, faţa de zgomotul de fond;
– viteza de vorbire – trebuie să fie adecvată interlocutorilor şi situaţiei; nici prea mare, pentru a indica urgenţa,
nici prea înceată, pentru a nu pierde interesul ascultătorilor;
– pauzele de vorbire – sunt recomandate atunci când vorbitorul doreşte să pregătească auditoriul pentru o idee
importantă.
Comunicarea verbală

Ascultătorul

Pentru a înţelege de ce acţiunea de a asculta este importantă în comunicare, e necesar să trecem în revistă
fazele ascultării:

– auzirea – actul automat de recepţionare şi transmitere la creier a undelor sonore generate de vorbirea
emitentului; exprimă impactul fiziologic pe care-l produc undele sonore;
– înţelegerea – actul de identificare a conţinutului informativ comunicat, recompunerea sunetelor auzite în
cuvinte, a cuvintelor în propoziţii şi fraze;
– traducerea în sensuri – este implicată memoria şi experienţa lingvistică, culturală, de vorbire a ascultătorului;
– atribuirea de semnificaţii informaţiei receptate – în funcţie de nivelul de operaţionalizare a limbii, a
vocabularului, a performanţelor lingvistice;
– evaluarea – efectuarea de judecăţi de valoare sau adoptarea de atitudini valorice din partea ascultătorului.
Comunicarea paraverbală
-Se obține prin însuşiri vocale care însoţesc cuvântul ,cum ar fi: caracteristicile vocii, intensitatea ,ritmul, debitul
vorbirii, intonaţia, etc.

Voce

Nu este doar ceea ce spui, ci și cum o spui. Când vorbești, alți oameni îți „citesc” vocea pe lângă faptul că îți
ascultă cuvintele. Lucrurile cărora le acordă atenție includ sincronizarea și ritmul, cât de tare vorbești, tonul și
inflexiunea și sunete care transmit înțelegere, cum ar fi „ahh” și „uh-huh”. Gândește-te la modul în care tonul
vocii tale poate indica sarcasm, furie, afecțiune sau încredere.
Exemplu
„Ne mai auzim!" este o formulă verbală care indică un mod de abandon pe care îl putem intitula: „Urmează-mă,
că eu fug de tine". „Ne" nu se referă la nimeni. Dacă tu nu suni, cu atât mai râu pentru tine, căci nu meriți încă un
telefon în plus. Așa se traduce, de fapt, expresia de ”abandon” „Ne mai auzim!"
Comunicarea nonverbală

-Se realizează prin semne legate direct de postură, mişcare, gesturi, mimică, īnfăţişare.

În contextul tipurilor de comunicare, comunicarea nonverbală (body language) prezintă interes din cel
puţin două motive: – rolul ei este adesea minimalizat; – într-o comunicare orală, 55% din informaţie este
percepută şi reţinută prin intermediul limbajului nonverbal (expresia feţei, gesturile, postura corpului etc.).
Comunicarea nonverbală
Comunicarea nonverbală se referă la transmiterea voluntară sau involuntară de informaţii şi exercitarea
influenţei prin intermediul elementelor comportamentale şi de prezenţă fizică ale individului sau ale altor unităţi
sociale (grupuri şi comunităţi umane), precum şi percepţia şi utilizarea spaţiului şi timpului, ca şi a artefactelor.
Cele 5 axiome ale comunicării nonverbale sunt:
– comunicarea nonverbală este filogenetic şi ontogenetic primordială;
– în relaţiile interpersonale directe este imposibil să nu comunicăm nonverbal;
– comunicarea nonverbală este un element al sistemului comunicaţional uman, de aceea trebuie studiată
împreună cu comunicarea verbală;
– comunicarea nonverbală se realizează printr-un sistem de semne şi semnale (discrete şi analogice), de coduri şi
de canale de transmitere a informaţiei şi trebuie analizată integral, nu fiecare element separat;
– în comunicarea nonverbală, semnificaţia semnalelor transmise prin multiple canale trebuie stabilită în termenii
probabilităţilor şi în funcţie de contextul socio-cultural concret
Comunicarea nonverbală

Tipuri de comunicare nonverbală:

– Kinetica – comunicarea prin mişcările corpului (gesturi, mimică, contact vizual, postură, mişcările capului şi ale
trunchiului)
– Haptica – comunicarea tactilă
– Caracteristicile fizice – forma şi mărimea corpului
– Artefactele – obiectele vestimentare şi de podoabă
– Factori de mediu – elemente ale ambianţei sociale (mobila, decorul, dimensiunea încăperii şi amplasarea
elementelor de mobilier)
– Cronemica – limbajul timpului
– Limbajul culorilor
 Interpretarea comunicării
3 nonverbale
“Comunicarea înseamnă talentul de a înţelege că nu suntem la
fel.”(Octavian Paler)
Interpretarea comunicării nonverbale
Limbajul corpului reprezintă utilizarea comportamentului fizic, a expresiilor și a conduitei pentru a
comunica nonverbal, adesea realizat instinctiv și nu conștient.
Indiferent dacă ești conștient sau nu de aceasta, atunci când interacționezi cu ceilalți, dai și primești
continuu semnale fără a folosi cuvinte. Toate comportamentele tale nonverbale – gesturile pe care le faci, postura,
tonul vocii, cât de mult contact vizual faci – trimit mesaje puternice. Aceștia îi pot relaxa pe oameni, pot construi
încredere și îi pot atrage pe alții către tine sau pot jigni, încurca și submina ceea ce încerci să transmiți. Aceste
mesaje nu se opresc nici atunci când nu mai purtați o dicuție. Chiar și atunci când taci, comunici în continuare
nonverbal.
În unele cazuri, ceea ce iese pe gură și ceea ce comunicați prin limbajul corpului pot fi două lucruri total
diferite. Dacă spui un lucru, dar limbajul tău corporal spune altceva, probabil că ascultătorul tău va simți că ești
necinstit. Dacă spui „da” în timp ce dai din cap nu, de exemplu. Când se confruntă cu astfel de semnale mixte,
ascultătorul trebuie să aleagă dacă să creadă mesajul tău verbal sau nonverbal. Deoarece limbajul corpului este un
limbaj natural, inconștient, care transmite adevăratele sentimente și intenții tale, probabil că vor alege mesajul
nonverbal.
 Interpretarea comunicării nonverbale
Comunicarea nonverbală poate juca cinci roluri:

• Repetiție: se repetă și adesea întărește mesajul pe care îl transmiteți verbal.

• Contradicție: poate contrazice mesajul pe care încercați să-l transmiteți, indicând astfel ascultătorului că este
posibil să nu spuneți adevărul.
• Înlocuire: poate înlocui un mesaj verbal. De exemplu, expresia feței tale transmite adesea un mesaj mult mai
viu decât poat cuvintele.
• Complementare: poate adăuga sau completa mesajul tău verbal. În calitate de șef, dacă mângâi pe spate un
angajat pe lângă faptul că îl lauzi, impactul mesajului tău crește.
• Accentuarea: poate accentua sau sublinia un mesaj verbal. Bătând masa, de exemplu, poate sublinia
importanța mesajului tău.
Sursa: Importanța comunicării eficiente, Edward G. Wertheim, Ph.D.
Interpretarea comunicării nonverbale

Tipuri de comunicare nonverbală

• Expresii faciale
Chipul uman este extrem de expresiv, capabil să transmită nenumărate emoții fără să scoată un cuvânt. Și spre
deosebire de unele forme de comunicare nonverbală, expresiile faciale sunt universale. Expresiile faciale pentru
fericire, tristețe, furie, surpriză, frică și dezgust sunt aceleași în toate culturile.
În prezent, există încă dezbateri asupra numărului de emoții pe care fața le poate exprima, dar s-a demonstrat că
șase emoții pot fi considerate ca universal recognoscibile prin intermediul expresiilor faciale: surpriza, frica,
dezgustul, mânia, bucuria și tristețea.
Interpretarea comunicării nonverbale

Tristețea se identifică prin lăsarea

ploapelor superioare, absența concentrării
din ochi și lăsarea colțurilor gurii în jos
aproape imperceptibil.

Frica se identifică prin arcuirea

sprâncenelor și unirea acestora, ploape
superioare ridicate, pleoape inferioare
încordate, buzele sunt întinse înspre
urechi.
Interpretarea comunicării nonverbale

Furia se remarcă prin lăsarea

sprâmcelelor, apropierea acestora,
încruntare, ochii strălucesc, buzele se
îngustează.

Bucuria se identifică prin prezența

zâmbetului și implicit a ridurilor,
ridicarea pomeților și mișcarea
mușchilor din jurul ochilor.
Interpretarea comunicării nonverbale

Dezgustul se identifică prin încrețirea

nasului și ridicarea buzei de sus.

Surpriza se remarcă prin ridicarea

sprâncenelor, ochi măriți și gura deschisă.
Interpretarea comunicării nonverbale
Interpretarea comunicării nonverbale

• Mișcarea și postura corpului

Luați în considerare modul în care percepțiile dvs. despre oameni sunt afectate de felul în care stau, merg, stau în
picioare sau își țin capul. Modul în care te miști și te porți comunică lumii o mulțime de informații. Acest tip de
comunicare nonverbală include postura, purtarea, atitudinea și mișcările subtile pe care le faci.
Interpretarea comunicării nonverbale
Interpretarea comunicării nonverbale

Atunci când se poartă o convorbire, postura poate ”trăda” intențiile și sentimentele emițătorului. Spre
exemplu, încrucișarea brațelor și a picioarelor sugerează o atitudine de nervozitate, negativă sau
defensivă, reprezentând un semnal că se simte ameninţat în comparație cu brațele deschise,
picioarele drepte și stabile care arată încredere, calm și stăpânirea situației
Interpretarea comunicării nonverbale

Gesturi
Gesturile sunt țesute în viața noastră de zi cu zi. Puteți flutura mâna, arăta un loc,
chema pe cineva sau folosi mâinile atunci când vă certați sau vorbiți animat,
exprimându-vă adesea prin gesturi fără să meditați asupra lor. Cu toate acestea,
semnificația unor gesturi poate fi foarte diferită de la o cultură la alta. În timp ce
semnul „OK” făcut cu mâna, de exemplu, transmite de obicei un mesaj pozitiv în țările
vorbitoare de limbă engleză, este considerat ofensator în țări precum Germania,
Rusia și Brazilia. Așadar, este important să fii atent la modul în care folosești gesturile
pentru a evita interpretarea greșită.
Interpretarea comunicării nonverbale

● Atitudine puerilă adoptată de o tânară

care face pe indrăgostita în situația
unei seducții active.
● Umărul stâng urcă spre bărbie, dând
chipului un aer ademenitor.
Interpretarea comunicării nonverbale

● Interlocutoarea, sprijinindu-se într-

un cot, își prinde bărbia cu degetul
mare și cu arătătorul mâinii drepte.
Gest complex, care dezvăluie un
temperament de afacerist, de
speculant. Bărbia este sediul simbolic
al sfidării, degetul mare de la mâna
dreaptă reprezintă dorința în sensul
extins al termenului, iar arătătorul
mâinii drepte indică nevoia de a deține
controlul asupra evenimentelor.
Interpretarea comunicării nonverbale

● Atunci când mainile femeii se

proptesc în șolduri... Degetele
orientate în afară indică fie nevoia de
afirmare, fie punerea în evidență a
tuturor calităților ei fizice.
Interpretarea comunicării nonverbale

● Când mâinile sunt puse pe șolduri, cu

degetele orientate spre spate, această
postură este o dovada că
interlocutoarea este agasată ,însa n-o
arată decât prin gesturi, plasându-și
mâinile la nivelul șalelor.
Interpretarea comunicării nonverbale

● Ministrul se sprijină de pupitru, cu

brațele în poziția unor picioare de
păianjen.
● Exprimă astfel o stare de agresivitate
incipientă.
Interpretarea comunicării nonverbale

● Antebrațul drept se odihnește pe un

suport, brațul stâng este pliat. Postura
este remarcabilă pentru că se
intâlneste foarte des si dă o falsă
impresie de bună dispozitie. De fapt,
este o postură agresiva, aparține cuiva
care nu vrea să dea carțile pe față.
Interpretarea comunicării nonverbale

● Tânara ține cotul pe masã, cu brațul

îndoit, si își sprijină bărbia cu vârful
degetelor.
● Este un gest decalat, foarte
inconfortabil, dar care trădează de
departe o femeie ambiguă, ale cărei
purtări sunt în întregime bazate pe
șiretenie.
Interpretarea comunicării nonverbale

● Patroana, sprijinită pe coate, își apasă

buricele degetelor, formând cu ele un
acoperiș imobil. Gestul este la modă
printre toți indivizii îmbătați de
propria putere, care se prefac că pricep
lucruri pe care nu le înteleg deloc.
Interpretarea comunicării nonverbale

● „Fii atent!" Iată un avertisment care nu

poate să renunțe la arătătorul
amenințător. Acesta este arătat din
profil, ca să păstreze toată
credibilitatea de arătător plin de furie.
● El subliniază, semnificã și dă greutate
cuvintelor pe care le însoțeste, atunci
când nu le precedă. Amenințarea cu
arătătorul stâng este, evident, mai
maternă decât amenințarea cu cel
drept, mai autoritară.
Interpretarea comunicării nonverbale

● Tânăra își încrucișează degetele peste

un genunchi.Ea se apară de loviturile
adversarilor. În mod paradoxal,
această atitudine este cât se poate de
forțată, în ciuda zâmbetului larg și
fals. Ea se închide, încrucișându-si
degetele. Genunchiul drept este un
simbol al agresivității pe care ea o
blochează prin încrucișarea degetelor
peste el.
Interpretarea comunicării nonverbale

Contact vizual
Deoarece simțul vizual este dominant pentru majoritatea oamenilor, contactul vizual este un tip deosebit de
important de comunicare nonverbală. Felul în care privești pe cineva poate comunica multe lucruri, inclusiv
interes, afecțiune, ostilitate sau atracție. Contactul vizual este, de asemenea, important în menținerea fluxului
conversației și pentru a evalua interesul și răspunsul celeilalte persoane. Funcția ochilor constă în alimentarea
flerului cu informații diverse, în motivarea sau producerea dorințelor, în simțul comunicării în sensul ei larg, în
dezvoltarea deprinderilor și a creativității manuale. În sfârșit, ochii servesc drept instrument principal pentru
inteligența logică și pentru simțul critic ce i se asociază.
Trebuie spus că vederea intervine în mai multe registre diferite care-i permit omului sã evolueze in lumea ostila
care-l înconjoara si sã evalueze pericolele din câteva clipiri.
 Interpretarea comunicării nonverbale

1. Ochii interlocutorului privesc spre dreapta dvs, sus (stânga lui, sus)
Privirea interlocutorului către partea dvs dreapta, sus, implică în principal amintiri vizuale, interlocutorul încearca
să își aducă aminte, nu să construiască o imagine nouă.

2. Ochii interlocutorului privesc dreapta dvs, lateral (stânga lui, lateral)

Privirea îndreptată spre partea dvs dreaptă, în lateral (stânga interlocutorului dvs), presupune că acesta încearca să
își aducă aminte de sunete – o melodie, o voce, un zgomot. Așadar, dacă îl întrebați – „și ce sunet ați auzit când
ați deschis ușa?” iar acesta privește spre dreapta dvs, lateral, (stanga lui) atunci inseamna ca incearca să își aducă
aminte și este sincer în încercarea sa. Dacă ar fi vrut să vă ducă în eroare, ar fi privit în altă direcție.
Interpretarea comunicării nonverbale

3. Ochii interlocutorului privesc către dreapta dvs jos (stânga lui, jos)
În acest caz înseamnă că interlocutorul gândește – este o poziție tipică a privirii pentru cei care se gândesc cu
adevărat la soluția unei probleme, la o întrebare pusă. Este vorba atât de un dialog interior, de o frământare pentru
a găsi o soluție, dar și de o încercare de identificare în memorie a unor căi de rezolvare a unei situații.
Interpretarea comunicării nonverbale

4. Ochii interlocutorului privesc în jos

Această poziție a privirii indică faptul că interlocutorul își amintește un gust – amar, acru, dulce. Daca îl întrebați
pe prietenul dvs – și cum ți s-a părut prăjitura? iar acesta privește în jos și vă spune că dulce, atunci a fost dulce.
Daca privește înspre stânga sus – dreapta lui (așa cum vom vedea) înseamnă că incearcă să ascundă adevaratul
gust al prăjiturii (care nu i-a plăcut neapărat).

5. Ochii interlocutorului privesc înspre partea dvs stânga jos (dreapta lui, jos)
În acest caz înseamnă că interlocutorul își construiește în minte senzații și sentimente – dragoste, teamă, rușine,
vină, plăcere, etc. Sentimentul ca atare nu poate fi identificat doar după direcția privirii ci trebuie corelată această
informație cu altele cum ar fi culoarea obrajilor, ticuri nervoase, transpirație, poziția mâinilor, etc.
Interpretarea comunicării nonverbale

6. Ochii interlocutorului privesc înspre partea dvs stânga lateral (dreapta lui, lateral)
Interlocutorul își proiectează în acest caz sau își imaginează sunete – încearcă să își dea seama cum ar suna o
melodie, o voce pe care nu a mai auzit-o. Nu presupune aducerea aminte – așadar dacă întrebați pe interlocutor,
să presupunem un martor la un incident, ce sunet a auzit în momentul în care suspectul a părăsit camera, iar
acesta se uită spre stânga dvs lateral (dreapta lui), atunci înseamnă că încearcă să vă mintâ și să „confecționeze”
în minte sunetul, nu să îl redea.
 Interpretarea comunicării nonverbale

7. Ochii interlocutorului privesc înspre partea stânga a dvs, sus (dreapta lui, sus)
Dacă priveste spre stanga dvs. sus (dreapta lui) își imaginează ceva ce arată diferit de realitate sau improvizează;
de exemplu, atunci când încearcă să spună o minciună, ascunzând un adevăr, încearcă să își imagineze ce anume
să spună astfel încât să nu dea de bănuit.
Deci, stânga dvs. sus (dreapta lui) implică o construcție vizuală, înseamnă că interlocutorul pune în funcțiune
imaginația, dar nu întotdeauna imaginația înseamna o minciună.

8. Ochii interlocutorului privesc direct către dvs

Atunci când interlocutorul privește direct către dvs există mai multe variante – prima din ele ne spune că acesta
este sincer, întrucât nu ne ocolește privirea și este atent la ce îi spunem. Totuși, absența unor ticuri normale, cum
ar fi privirea într-o anumită direcție atunci când îi cerem să își amintească ceva ce ne poate semnala intenția
interlocutorului de a evita să fie „citit” și atunci se forțează să ne urmărească privindu-ne fix în ochi.
Interpretarea comunicării nonverbale
Interpretarea comunicării nonverbale

Atingere
Comunicăm foarte mult prin atingere. Gândiți-vă la mesajele foarte diferite date de o strângere de mână slabă, o
îmbrățișare caldă, o bătaie patronatoare pe cap sau o strângere de control asupra brațului, de exemplu.

O strângere de mână este poate primul semn de comunicare atunci când o persoană se întâlnește cu o alta
persoană. Felul în care strângi mâna spune multe despre cine ești și în ce stare de spirit urmează să participi la
întâlnire. Diferite tipuri de strângeri de mână sunt utilizate în mod obișnuit în medii informale, când o întâlnire
este pe cale să înceapă sau să se termine, sau ca parte a unei runde introductive.
 Interpretarea comunicării nonverbale
Strângere fermă de mână
Când ambele părți își întind mâinile și se agită la un nivel egal, fără o mână deasupra celeilalte, este o strângere
de mână fermă și neutră.

Strângere de mână dominantă

Când o persoană își întinde mâna oferindu-și palma în jos, fie are o personalitate dominantă prin natura sa, fie
încearcă în mod conștient să-și semnaleze intenția de a lua decizii în discuția sau negocierea viitoare. Aceste
tipuri de strângeri de mână dominante conștiente sunt cel mai frecvent văzute în luptele pentru putere de către
politicieni în fața camerei. Modul de a contracara o strângere de mână dominantă este să ții brațul persoanei
dominante în timp ce îi strângi mâna.
Interpretarea comunicării nonverbale

Strângere de mână supusă

Răspunsul la o mână dominantă cu palmele în jos ar fi o mână supusă, indicând o personalitate ușoară sau supusă.
Acesta indică contrapartidei dorința dvs. de a ceda cererilor de pe masă. De asemenea, strângerea de mână ar
trebui să fie fermă. Dacă îți oferi mâna prea încet, înseamnă supunere.
 Interpretarea comunicării nonverbale

Spaţiu
Te-ai simțit vreodată inconfortabil în timpul unei conversații pentru că cealaltă persoană stătea prea aproape și
invada spațiul tău? Cu toții avem nevoie de spațiu fizic, deși această nevoie diferă în funcție de cultură, situație și
apropierea relației. Puteți folosi spațiul fizic pentru a comunica multe mesaje nonverbale diferite, inclusiv
semnale de intimitate și afecțiune, agresivitate sau dominație.
 Funcțiile limbajului
4 “Comunicarea adevărată este un schimb de idei, ceea ce înseamnă o
discuţie între doi oameni în care amândoi fac schimb de idei. Nu există
comunicare atunci când doar unul vorbeşte, iar celălalt doar ascultă. În
mod cert, comunicarea este o stradă cu două sensuri.”(Burt Goldman în 12
puteri ale vieţii)
Funcțiile limbajului

Definiție

Limbaj – desemnează ceea ce este comun în modul în care toate fiinţele omeneşti folosesc cuvântul sau
scrisul; el reprezintă o aptitudine care este singulară în lumea animală; îl putem defini drept orice sistem sau
ansamblu de semne care permite exprimarea sau comunicarea; în sens strict, reprezintă o instituţie universală şi
specifică umanităţii, care comportă caracteristici proprii.
Dacă limbajul este facultatea sau aptitudinea de a construi un sistem de semne, intraductibil sau universal,
limba este instrumentul de comunicare propriu unei comunităţi umane. Limbile, ca expresii particulare, ca
realizări conjuncturale ale limbajului, sunt susceptibile de a fi traduse.
Funcțiile limbajului

Relaţie între o anumită formă lingvistică şi situaţia/ contextul/ poziţia socială ori interpersonală în care
aceasta este utilizată;însumează comunicarea ideilor, exprimarea atitudinilor etc.
Scopul limbajului este acela de a transmite informaţii, esenţială este funcţia sa de comunicare.
De exemplu, limbajul folosit la locul de muncă nu este același cu cel folosit acasă. Primul se remarcă prin
faptul că este mai formal, în timp ce modul de vorbire utilizat în interiorul casei este de obicei colocvial, deoarece
atunci când vorbești cu familia sau prietenii, oamenii sunt mai spontani și mai puțin atenți la selectarea cuvintelor.
De aceea, funcțiile limbajului au scopuri diferite și sunt ajustate la tipul de discurs care se intenționează a fi
transmis sau la tipul de comunicare pe care se dorește să îl mențină cu receptorul mesajului.
Funcțiile limbajului

Comunicarea organizează enunţul în forme diferite, ceea ce duce la existenţa unor diferite tipuri de mesaj,
care presupun mai multe funcţii ale limbajului.
Fiecărei funcţii îi corespund, în procesul comunicării, forme lingvistice specifice; chiar dacă un mesaj nu are o
singură funcţie, una dintre ele predomină şi impune un anumit uz al unităţilor lingvistice în enunţ.

Trei funcţii principale ale limbajului se desprind în actul comunicării:

-funcția expresivă,stabilita în funcţie in relatia cu emitatorul receptorului;
-funcția interogativă sau de apel(in raport cu destinatarul);
-funcția de reprezentare(stabileste relatia intre enunt si universul exterior).
Funcțiile limbajului
Funcțiile limbajului sunt 6 și au fost denumite astfel:
referențiale, apelative, emoționale, fatice, metalingvistice și
poetice. Această clasificare a fost elaborată de filologul
Roman Jakobson (1896-1982), care la mijlocul secolului al
XX-lea s-a dedicat studierii diferitelor forme de comunicare.

Acest lingvist rus a ajuns la concluzia că oamenii folosesc

tonuri diferite de voce și termeni atunci când vorbesc,
deoarece fiecare conversație are un scop diferit.

Cu toate acestea, trebuie luat în considerare faptul că

expeditorul (subiectul care își exprimă opinia), receptorul și
mesajul nu sunt singurele elemente care cuprind funcțiile
limbajului; limba și mijloacele de comunicare sunt, de
asemenea, importante, cum ar fi scrisorile sau rețelele sociale.
1.Funcția emotivă
-numită şi expresivă sau interjecţională
-este centrată asupra emiţătorului, are ca scop exprimarea atitudinii vorbitorului faţă de conţinutul enunţului.
Stratul pur emotiv al limbajului este constituit din interjecţii; dincolo de emoţia pură, limba posedă însă şi alte
caracteristici formale menite să marcheze participarea afectivă a vorbitorului la enunţ (persoana I la pronume şi
verb, intonaţia* interogativă/ exclamativă, lungimea sunetelor etc).
-este capacitatea unei persoane de a vorbi sau scrie despre gândurile, emoțiile, preferințele, dorințele,
prejudecățile și sentimentele sale.
-Între aceste functii se creeaza principii de echivalentă, bazate pe asemănare şi deosebire, antonimie şi sinonimie,
iar contiguitatea se stabileşte prin combinare.
-Texte în care se remarca funcția emotivă: scrisoarea, jurnalul, memoriile, autobiografia, poezia, eseul.
-Această funcție este dominantă în limbajul copiilor sau în cel al lirismului subiectiv
ex:
Ah, ce rău îmi pare că am întârziat!
Mi-e foarte dor de o vacanță la mare!
Vai, ce tare plouă!
2. Funcția conativă
-numită şi persuasivă sau retorică
- orientează enunţul către destinatar (receptor). Expresia gramaticală a funcţiei conative este marcată de pers. a II-
a la pronume şi verb, de vocativ la substantiv şi de imperativ la verb; intonaţia exclamativă/interogativă
caracterizează şi ea enunţurile a căror funcţie primordială este centrată asupra receptorului
-este de așteptat ca aceasta să reacționeze într-un fel în timp ce citește sau ascultă mesajul transmis. Prin urmare,
frazele apelative se remarcă ca cereri de ajutor, ordine sau avertismente și abundă în domeniul academic, la locul
de muncă și chiar acasă
-Texte în care se remarcă funcția conativă: textele publicitare, discursurile politice, poezia militantă, pledoariile

ex: Trebuie să începi recapitularea finală a materiei!

Tată, adu-mi, te rog, telefonul!
„Stimate domn/doamnă, vă contactez în legătură cu…”
Cumpărați detergentul Persil!
3. Funcția referențială

-numită și denotativă, informativă

-este orientată spre referentul mesajului, este funcţia primordială într-o mare parte a enunţurilor, coexistând
uneori cu alte funcţii; îi aparţin enunţuri neutru-informative
-scopul funcției reprezentative este de a înfățișa realitatea externă.
-Se poate spune că emitentul este însărcinat cu elaborarea discursurilor obiective pentru a expune informații
exacte și verificabile. Această funcție este utilizată în special de cercetători, oameni de știință și jurnaliști, deși se
regăsește și în anumite expresii de zi cu zi
-Texte în care se întâlneşte: procesul-verbal, rezumatul, textele juridice şi ştiinţifice, programele unor evenimente.
-Mărci lingvistice specifice: persoana a III-a
ex: Spectacolul ,,Iona”, adaptare după Marin Sorescu, începe la ora 19, în sala mare a Teatrului Tineretului.
Adresa unde poți găsi informații în plus este www…
Era odată un împărat care avea trei feciori.
,,10/23 febr. 1912 Frate Anestine, dragă Tizule, celebrea artist, bătrâne și iubite prietene! Sufleur ți-am fost,
regizor ți-am fost, director ți-am fost, fabricant de roluri ți-am fost (…) Îmbrățișându-te cu frățească nestrămutată
dragoste, sunt și rămân al tău bătrân prieten, Caragiale
- Numele și prenumele dumneavoastră.
- Ion Popescu, administrator financiar la Poptan SRL Bacău…
4. Funcția metalingvistică

-este predominantă în frazele care aparţin metalimbajului, deci care transmit informaţii despre un
anumit cod*, devenit el însuşi obiect de descriere în enunţ; distincţia care stă la baza identificării
acestei funcţii se face între limbajul obiectual (care spune ceva despre obiect, referent) şi metalimbaj (care spune
ceva despre limbaj); explicaţiile pot privi argourile, limbajul copiilor, (in)corectitudinea unei forme gramaticale,
decodificarea unui alt cod ş.a
-Texte în care se întâlnește funcția metalingvistică: definiţiile, comentariile de text, explicaţiile ştiinţifice şi
tehnice
-Mărci lingvistice specifice:explicaţii suplimentare, paranteze, linii de pauză, sintagme de tipul: adică, în alţi
termeni, altfel spus, apoziţii, adverbul adică,
construcții de tipul: vreau să spun, mă referer la
ex: Oximoronul este o figură de stil ce presupune alăturarea a doi termeni incompatibili (Ex. dureros de dulce,
tăcere asurzitoare).
Când spun aici ,,scriitor clasic”, mă refer la valoarea sa reprezentativă în cadrul unei literaturi, nu la faptul
că opera aparține clasicismului.
Am ajuns la bătrânețe să prețuiesc plăcerea de a trăi, în franceză ,,le savoir vivre”.
Textul argumentativ are scop persuasiv, adică de a convinge
5. Funcția fatică
-asigură menţinerea contactului dintre vorbitor şi interlocutor. Enunţul poate cuprinde fraze care
atrag atenţia destinatarului sau confirmă faptul că el rămâne în continuare atent, atât în comunicarea
directă, cât şi în cea mediată
- Funcția fatică urmărește ca mijloacele de comunicare să fie adecvate pentru a transmite informații într-un mod
fluid.
-Este folosit pentru a începe conversații, pentru a răspunde la apeluri, pentru a anunța că suntem atenți, pentru a
ști dacă receptorul primește corect mesajul și pentru a ne lua la revedere
-Această funcţie este centrată pe canalul de comunicare, pe suportul oral / vizual al mesajului: voce, telefon,
gesturi. Emiţătorul recurge la această funcţie pentru a se asigura că se poate stabili comunicarea, că aceasta nu
este perturbată sau întreruptă
-Texte: convorbirile telefonice, dialogul din piesele de teatru, punerea în pagină
-Mărci lingvistice: interjecţiile, construcţiile incidente, interpelările, formulele de politeţe
ex: Alo! Mă auzi? Mai ești pe fir?
Înțelegi ce spun sau trebuie să repet?
Ai putut să deschizi fișierul pe care ți l-am trimis?
A, da, acum se aude mai bine.
Ce ai scris pe ultimul rând, că nu se vede bine?.
6. Funcția poetică
-numită și estetică sau literară
-este centrată asupra mesajului, constituind funcţia predominantă a artei verbale. Ea nu apare izolată în text, ci se
combină cu celelalte funcţii, de ex. în diversele genuri poetice: poezia epică, dominată de enunţuri expozitive
formulate la persoana a III-a. implică o participare a funcţiei referenţiale;poezia lirică, dominată de persoana I,
cuprinde enunţuri în care intervine puternic funcţia emotivă și conativă, iar poezia liric-adresativă, cu valori
retorice, formulată la pers. a II-a (oda, epistola),implică funcţia conativă.
-Ceea ce este esențial în funcția poetică este modul în care informațiile sunt transmise, deoarece scopul
expeditorului este de a împodobi vorbirea pentru a motiva sau cuceri receptorul. De aceea el folosește diverse
dispozitive literare, cum ar fi metafore, rime, paradoxuri, hiperbole și aliterare
-Această funcție este utilizată pe scară largă în domeniul literar, în special în poezii, cuplete, lingouri, ghicitori și
zicători
-În opera dramatica, se exploatează din plin resursele oferite de funcţiile limbajului, mai ales factorii de
perturbare a comunicării, care creează atmosfera specifică, situaţii absurde, quiproquo-uri.

quiproquo=Confuzie de persoane sau de lucruri

-Texte în care se remarcă funcția poetică: poezia, jocurile, textele publicitare, descrierile literare, teatrul,
proverbe, zicători, expresii și locuțiuni populare
-Mărci lingvistice: figurile de stil, regulile de versificaţie, punctuaţia, pauzele, jocuri de cuvinte

ex: Pe urmă ne întâlneam din ce în ce mai rar/Eu la un capăt al orei, tu la celălalt” (Nichita Stănescu)
Capul face, capul trage. (proverb)
Tot înainte, că înainte era mai bine! (slogan publicitar, emisiunea ,,Starea nației”)
 Situația de comunicare
5 ‘’Principala problemă în ce priveşte comunicarea este iluzia că ea a avut
loc.’’(Albert Einstein)
Situația de comunicare
Definiție

Orice situație de comunicare presupune existența unui conținut comunicat, a unei anumite relații dintre partenerii
comunicării și contextul comunicării , reprezentat de cadrul spațial și temporal în care au loc, dar și de
particularitățile paticipanților la comunicare ( un discurs în fața unui grup de persoane într-o sală de conferințe
sau într-o clasă , o conversație cu persoane apropiate acasă , la scoală).

Conținutul comunicării este alcătuit din informațiile transmise despre idei și sentimente. Subliniind mai mult
funcția sa de transmitere a unor informații , conținutul comunicării este denumit mesaj. Termenul pereche al
conținutului este forma , în cazul de față ,forma comunicării. Sesizăm că forma și conținutul unei informații sunt
diferite atunci când observăm că putem transmite același conținut în variante deosebite. Variantele sunt
influențate de interlocutorii cărora ne adresăm și de contextul comunicării , dar și de posibilitatea de a folosi
diferite forme ale limbajului sau diferite limbaje.
Schema situației de comunicare
Emițător -Receptor-Referent-Context -Mesaj-Cod-Canal
 Elementele situației de
6 comunicare
“Natura atitudinii este comunicarea eficientă în vederea dezvoltării
reciproce şi continue.”(Herbert Harris în Cele 12 legi universale ale
succesului)
Elementele situației de comunicare
• Emițător =Sursa mesajului , sursa informației. În comunicarea verbală Locutorul este cel care selectează
semnele din codul lingvistic și le combină conform regulilor gramaticale.
Exemple: Ah , ce rău îmi pare că am întârziat!, Îmi place în mod deosebit cartea asta , este extraordinară. ,Mi-e
dor de o vacanța la mare!”

• Receptorul=Destinatarul informației într-o situație de comunicare . Este vizat de emițător. Primește mesajul și
îl decodează . În cazul comunicării verbale, interlocutorul face apel la memorie = operație de decodificare a
mesajului și actualizează cunoștințele de limba necesară degajării semnificației conținute în mesaj.
În general, receptorul este și destinatarul informației , dar există și situații de comunicare în care cele două poziții
se disociază ( exemplu: a spune ceva altcuiva pentru a auzi altcineva , care este deasemenea prezent ) .Emițătorul
și receptorul mai sunt denumiți și actanți.(actant =protagonist , autor al acțiunii)
Exemple: Domnule, dați-mi vă rog voie să trec !, Vă rugăm să verificați corectitudinea sumei înscrise în chitanța
imediat după înmânarea acesteia . Păstrați chitanța până la următoarea plată . Mulțumim!
Elementele situației de comunicare
• Referentul = Situația , obiectul ,realitatea etc. Despre care se comunică . Despre cine se comunică.
Exemplu:Spectacolul începe la ora 10 .Adresa unde poți găsi informații despre acest subiect este www……..Era
odată un împărat care avea trei feciori etc.

• Contextul=Circumstanțele în care are loc comunicarea , circumstanțele privind timpul, locul emiterii ,
respectiv receptării , identitatea , statutul social și relațiile dintre cei angajați în actul comunicării.
Exemplu :stilul colocvial/familiar ,dialogurile implicate în cazul desfășurării unei anchete unde se vizează de
regulă clarificarea contextului etc.

• Mesajul=se află între cele două puncte ale comunicării respectiv emițător și receptor. De asemenea, mesajul
reprezintă miezul procesului de comunicare și se poate defini ca o referire la ceva din realitatea
înconjugătoare ( referent) ce face ca participanții la actul comunicațional să se orienteze spre acesta .
Referirea se poate face sub mai multe forme
*fapte-sunt elemente obiective pe care le credem deoarece pot fi verificate cu ușurință ( EX Vânzările au crescut
cu 5%) sau pentru că le știm din experiența și cunoștințele noastre ( Pământul este rotund)
* sentimente -reprezintă reacțiile emoționale ale comunicatorului cu privire la fapte și opinii( Nu mi-a plăcut
răspunsul lui)
Elementele situației de comunicare

• Codul =Sistemul de semne cu ajutorul căruia se

contruiesc mesajele . Codul pricipal utilizat în
procesul comunicării interumane este limba
naturală care utilizează ca simboluri cuvintele , cu
ajutorul cărora se fac referiri la lucrurile din
realitatea înconjurătoare.
Alte coduri au la bază semnale sonore , grafice sau
vizuale de diverse tipuri:alfabetul Morse , limbajul
surdomuților ,semnele de circulație.
Pentru ca mesajul să fie înțeles de toți participanții ,
acesția trebuie să cunoască codul folosit.
Elementele situației de comunicare

• Canalul = Suportul fizic al transmiterii mesajului, reprezentat în cazul comunicării verbale orale de aerul
prin care se propagă undele sonore.
În comunicarea scrisă , canalul poate fi reprezentat de : scrisoare, bilet, telegramă ,iar în cazul comunicării rapide
la distanță , se poate concretiza prin:telefon , fax, poștă electronică. Zgomotele , scrisul ilizibil, greșelile de tipar ,
petele de pe un text scris sunt bruiaje care pot îngreuna comunicarea.
Exemplu:Alo! Mă auzi?, Înțelegi ce spun sau trebuie să repet ?, Hei !Mă asculți?, sintagme folosite în anumite
situații doar de complezența , cum ar fi cazul discuțiilor despre vreme la englezi , întrebări de tipul Ce mai faci?,
Ce mai zici? care au rolul doar de a menține acțiunea.
Elementele situației de comunicare
Reguli care pot să crească șansele de succes în domeniul comunicării

a. O comunicare eficientă presupune ca partenerul

• să-și rezerve timp dialogului
• să asigure un climat de comunicare adecvat
• să fie obiectiv
• să evite contrazicerile directe
• să dea răspunsuri clare și la obiect pentru a evita neînțelegerile.

b. O ascultare activă se concretizează în

• disponibilitatea de a lua în considerare punctele de vedere ale interlocutorului și de a le accepta dacă sunt
bune
• crearea unor ocazii de feedback, cerându-i interlocutorului să explice și să argumenteze opiniile sale
• ascultarea mesajului fără a anticipa continuarea acestuia
• Înțelegerea comunicării nonverbale și folosirea ei pozitivă pentru a ajuta procesul de ascultare
c. O informație corectă se concretizează în
-transparența în comunicare
-folosirea numai a informațiilor corecte
-circulația rapidă a informațiilor în sens ascendent și descendent.
MULȚUMIM
!

CREDITS: This presentation template was created by Slidesgo,

including icons by Flaticon, infographics & images by Freepik
BIBLIOGRAFIE
-Irina Stănciugelu – “Teoria comunicării” - editura Triton 2014

-Joseph Messinger – “Dicționarul ilustrat al gesturilor” –editura Litera

2013
WEBOGRAFIE
● https://www.ebacalaureat.ro/c/functiile-limbajului-si-comunicarii/1557
● https://ro.scribd.com/doc/8992833/functiile-limbajului
● https://ro.warbletoncouncil.org/funciones-lenguaje-1382#menu-5
● https://ro.scribd.com/doc/38773070/Functiile-limbajului
● https://www.digitaliada.ro/materiale-concurs/documente/1726-FUNC%C8%9AIILE%20LIMBAJULUI.pptx
● https://floringeorgepopovici.wordpress.com/2011/09/12/schema-situatiei-de-comunicare/
● http://ec.utgjiu.ro/wp-content/uploads/2022/03/Comunicare-comerciala.pdf
● https://www.slideshare.net/claudiaberechet/1-schema-comunicarii
● http://hemerai.blogspot.com/2015/09/logica-argumentare-si-comunicare-lectia.
● https://www.helpguide.org/articles/relationships-communication/nonverbal-communication.htm
● https://catalinstoica.org/article/Emotii-si-Microexpresii-faciale
● https://sanatate-prin-arte.ro/comunicarea-emotiilor-prin-expresii-faciale/