Comunicarea si limbajul

1. Caracterizarea generala a comunicarii

Def. Comunicarea este un schimb de informatii realizat prin intermediul

limbajului.

Comunicarea se realizeaza intre emitator si receptor. Ea este conditionata

de utilizarea unui repertoriu comun de coduri, simboluri si sisteme de semne.

2. Comunicarea nonverbala

Psihologia moderna acorda o atentie sporita comunicarii nonverbale pentru

ca ne ofera informatii pretioase asupra comportamentului. Oamenii asteapta unii
de la ceilalti comportamente precise, iar comunicarea nonverbala permite o
evaluare obiectiva, intrucat limbajul verbal este folosit adesea pentru a ascunde
ceva sau pentru a crea o imagine dorita.

S-a ajuns la concluzia ca prin comunicarea nonverbala se exercita un

puternic efect asupra celor din jur. Cercetatorul american Mehrabian a aratat ca
interlocutorii sunt impresionati de cuvintele folosite in proportie de 7%, de
intonatie de 38% si de comunicarea nonverbala in proportie de 55%.

Cel mai semnificativ indicator al comportamentului nonverbal este

contactul vizual, care: regleaza dinamica dialogului, ofera indicii asupra felului in
care este urmarit mesajul si permite exprimarea emotiei intr-o maniera
involuntara prin dilatarea pupilei.
 3. Caracterizarea generala a limbii si a limbajului

Def. Limba este un sistem complex de semne, simboluri si reguli

gramaticale. Limba este instrumentul de baza al comunicarii interumane.

Def. Limbajul este activitatea de comunicare interumana prin intermediul

limbii. Aspectul psihologic al limbajului este vorbirea.

Prin cuvant dobandim capacitatea de a manipula in plan mintal obiectele si

imaginea lor, putem sa grupam in categorii cunostintele dobandite, sa acordam
etichete verbale unor categorii, sa ne clasificam si ordonam experientele.
Comunicarea verbala se realizeaza cu ajutorul limbii si este o comunicare
simbolica, intrucat cuvintele simbolizeaza obiecte, imagini, persoane si situatii.

Limbajul este instrumentul de lucru al gandirii. Limbajul si gandirea sunt

inseparabile, se dezvolta impreuna, se sustin si se intemeieaza reciproc. Limbajul
indeplineste in sistemul psihic uman un rol deosebit de important, fiind un ax al
sistemului psihic care face posibil fenomenul de constiinta conform lui Paul
Popescu-Neveanu.

Legea efortului minim a fost formulata de lingvistul german G. Zipf si

stabileste existenta unei relatii inverse intre frecventa si lungimea cuvintelor.
Astfel, cuvintele monosilabice au o frecventa de aproape 50%, cele cu doua silabe
de aproape 30% si cele cu trei silabe de 13%.

4. Insusirile limbajului

 Limbajul este cel mai important instrument al gandirii si al constiintei.

 Limbajul este cea mai evoluata, rafinata si bogata forma de
comunicare.
 Limbajul si vorbirea se achizitioneaza pornind de la un suport
neurofiziologic innascut, de la un potential neuronal dat, prin zonele
creierului specializate in asimilarea si exprimarea limbajului.
 5. Geneza limbajului

Psiholingvistul american N. Chomsky considera ca exista ,,o gramatica

universala”, ce se afla la baza tuturor limbilor si copiii invata sa vorbeasca
auzindu-i pe altii in baza unor mecanisme innascute. Rezulta ca limbajul este
specific doar omului.

Insusirea si utilizarea limbajului nu pot fi separate de activitatile copilului si

de relatia lui cu parintii. Conditionarea social-istorica si culturala a limbajului este
la fel de importanta. Geneza limbajului trebuie sa fie cautata si in nevoia
oamenilor de a comunica.

6. Functiile limbajului

1. Functia cathartica – descarcarea tensiunilor interne prin relatarea

problemelor deranjante sau apasatoare unui interlocutor.
2. Functia cognitiva – este functia de integrare, conceptualizare si
elaborare a gandirii. Caracteristic acestei functii este directionarea si
fixarea rezultatelor activitatii de cunoastere. Prin intermediul acestei
functii, limbajul faciliteaza si mediaza operatiile de generalizare si
abstractizare, permite explorarea realitatii si imbogatirea
cunostintelor.
3. Functia de comunicare – transferarea unui mesaj cu un anumit
continut de la o persoana la alta. Continutul poate fi: informational
(imagini, idei) sau emotional (trairi afective). Este functia specifica si
cea mai importanta a limbajului.
4. Functia dialectica – formularea si rezolvarea contradictiilor sau a
conflictelor problematice.
5. Functia expresiva – manifestarea complexa a unor idei sau imagini
atat prin cuvinte, cat si prin intonatie, mimica, pantomimica sau
gestica.
 6. Functia ludica (de joc) – presupune ritmica, asociatii verbale de efect,
consonante si ciocniri de sensuri, mergand pana la constructia
artistica.
7. Functia persuasiva (de convingere) – inducerea la o alta persoana a
unor idei si stari emotionale, ce vor fi adoptate si impartasite de ea ca
apartinandu-i.
8. Functia reglatorie (de determinare) – se poate realiza asupra
propriului comportament, prin mijloacele limbajului intern, ca
expresie a autoreglajului constient si voluntar sau se poate exercita
asupra altora, prin comenzi de dirijare si conducere.
9. Functia simbolic-reprezentativa – substituirea unor obiecte, fenomene
sau relatii prin formule verbale sau alte tipuri de semne.

7. Formele limbajului

Dupa criteriul orientarii extern-intern al comunicarii, sunt 2 tipuri de limbaj:

1. Limbajul extern se adreseaza celor din jur fie pe cale orala, fie in scris.
 Limbajul oral sau vorbirea propriu-zisa este adresativ, contextual si
implica prezenta a cel putin unei persoane careia i se adreseaza
mesajul. El are un caracter desfasurat, succesiunea cuvintelor, a
propozitiilor si a frazelor asigurand cursivitatea si intelegerea.
Canalul de comunicare este auditiv. Comunicarea verbala are un
grad ridicat de libertate si nu este supusa unor constrangeri, norme
sau reguli foarte riguroase.
 Dialogul este cea mai frecventa forma de realizare a limbajului
oral. El ia forma schimbului de replici in care fiecare interlocutor
asteapta ca celalalt sa-si incheie mesajul. Conversatia se intretine
prin: continutul ei, mijloace variate de expresivitate (intonatia,
accentul, timbrul) si mijloace de expresivitate nonverbala (gestica,
mimica, pantomimica).
  Monologul sau discursul verbal public este o forma de
comunicare verbala unidirectionala, dar care valorifica feedback-
ul auditoriului. Monologul este mai riguros, trebuie sa tina cont
de unele conventii ale adresarii in public, iar mijloacele de
expresivitate trebuie sa fie corect utilizate si subordonate
continutului comunicarii. Discursul se supune unor reguli de
concizie, claritate, cursivitate si expresivitate, care se invata si se
perfectioneaza in functie de cariera subiectului.
 Limbajul scris este inseparabil legat de citit. Scris-cititul constituie
deprinderi intelectuale complexe, care se insusesc si se
perfectioneaza la inceputul scolaritatii. Utilizarea limbajului scris
impune reguli mult mai stricte decat limbajul oral. Aici regulile si
normele gramaticale sunt imperative, utilizarea lor incorecta putand
altera sensul si semnificatia mesajului scris.
Mijloacele de expresivitate sunt riguros stabilite si nu se poate
abuza de ele. Scrisul este centrat pe mesaj, comunica idei,
cunostinte si trairi supuse in prealabil unui proces mintal de
selectie, ordonare si semnificare. Scrisul este coordonat din interior,
prin mijloacele limbajului intern si ale gandirii.

2. Limbajul intern este cea mai evoluata forma a limbajului si se

dobandeste prin interiorizarea limbajului oral. Se desfasoara intr-un
plan intern, ca vorbire cu sine, ca mijloc de elaborare a ideilor,
judecatilor si rationamentelor si ca modalitate de anticipare,
conducere si coordonare a actiunilor voluntare.
In limbajul intern viteza de derulare este foarte rapida. Este un limbaj
comprimat, condensat si focalizat pe actiuni, idei si intelesuri. Limbajul
intern constituie instrumentul de lucru al gandirii. Structura interna a
gandirii are un caracter propozitional. Exista constructii logice,
rationale si succesiuni de judecati si rationamente, realizate prin
intermediul cuvantului.