Comunicarea și limbajul

Comunicarea=legătura informațională dintre două sisteme separate în timp.

Componentele unui sistem de comunicare:
emițătorul–receptorul–canalul–codul–mesajul–feedback-ul
Forme de comunicare:
1. Comunicarea nonverbală,realizată prin alte mijloace decât limba:imagini–limbajul
pictural,sunete muzicale–limbajul muzical,mișcări și gesturi–limbajul coregrafic,
mimică,pantomimică,ținută.
Comunicarea non verbală:
–permite o evaluare mai obiectivă decât limbajul verbal;
–există elemente ale unui comportament nonverbal valabil în toată lumea.
Indicatori ai comportamentului non-verbal:
a. Contactul vizual:
–reglează dinamica dialogului;
–este o sursă de feedback;
–permite exprimarea emoției prin dilatarea pupilei.
b. Spațiul personal este diferit în funcție de tradițiile civilizației respective și de relația
cu persoanele cu care comunicăm.

2. Limbajul sau comunicarea verbală,realizată cu ajutorul limbii.

Limba și limbaj
LIMBA=sistem de semne și reguli logico-gramaticale elaborat social-istoric,care servește
ca instrument de codificare și transmitere a informației în procesul real al comunicării.
Este suportul și instrumentul comunicării.
Limbajul ca fenomen psihic
LIMBAJUL=activitatea de comunicare interumană realizată prin intermediul limbii
și al tuturor resurselor ei.
Limbajul verbal este un ansamblu de elemente cu valoare de designare,care servește
ca instrument de codificare și transmitere a informației în cadrul unui grup și al
unor situații particulare.
Conform clasificării din psihologia contemporană,el este un mecanism psihic
reglator.
Caracterizare generală:
–aspectul psihologic al limbajului este vorbirea
–limbajul reprezintă modul de organizare,integrare și funcționare a limbii la nivel
individual.Însușirea limbajului înseamnă asimilarea și conștientizarea de către individ a
două laturi:suportul fizic(latura fonetico-grafică)și a conținutului acestui suport(latura
semantică).
–Limbajul este forma cea mai evoluată și rafinată de comunicare.Cuvântul se poate
substitui atât obiectului,cât și imaginii acestuia.
–Limbajul este instrumentul cel mai important al gândirii și al conștiinței.
–Însușirea limbajului este condiționată social–istoric și cultural,de activitățile copilului,de
relația cu părinții și dialogul permanent cu ei.

Funcțiile limbajului
1.Funcția de comunicare:se poate comunica un conținut informațional sau emoțional;
2.Funcția cognitivă:limbajul este instrumentul de lucru al gândirii,limbajul și gândirea
sunt inseparabile.Limbajul facilitează și mediază operațiile de generalizare și
abstractizare,permite explorarea și investigare a realității și îmbogățirea și verificarea
cunoștințelor;
3.Funcția reglatorie:constă atât în autoreglaj,cât și în reglarea conduitei
altuia( persuasiunea);
4.Funcția simbolică de reprezentare:cuvântul sau formele verbale pot substitui obiecte,
fenomene și situații concrete;
5.Funcția expresivă:exteriorizarea și transmiterea unor idei și trăiri subiective complexe
prin intonație,ritmul vorbirii,pauze,accent,etc;
6.Funcția ludică sau de joc:se realizează prin asociații verbale de efect,consonanță,
ritmică,ciocniri de sensuri,mergând până la construcția artistică;
7.Funcția dialectică:se manifestă în formularea unor situații contradictorii și conflictuale
și în medierea analizei și rezolvării lor;
8.Funcția cathartică-de descărcare a stărilor de tensiune prin limbaj.

Formele limbajului
-După gradul de implicare a subiectului se pot desprinde:
1.Limbajul activ:subiectul în cauză ia inițiativa unei conversații și trece succesiv de pe
poziția de receptor pe cea de emițător.
2.Limbajul pasiv:subiectul se menține permanent pe poziția de receptor:audierea unei
conferințe,lectura unei cărți .
- în ontogeneză,limbajul pasiv îl precede pe cel activ;copilul percepe și înțelege limbajul
oral al adultului înainte de a produce independent cuvintele.
– la adult,limbajul pasiv este mai bogat și mai diversificate decât cel activ.
-După criteriul orientării,limbajul poate fi:
1. Limbaj extern:
-oral
-scris
Limbajul oral(vorbirea propriu–zisă):
–este adresativ,contextual,canalul de comunicare este auditiv,are un grad ridicat de
libertate,nefiind supus unor constrângeri,norme și reguli foarte precise;
–este acompaniat de elemente extra verbală:gestică,mimică,intonație,timbrul vocal,care
facilitează recepția și înțelegerea mesajului;
–maniera de a vorbi reflectă întregul profil al personalității cuiva,de la componenta
intelectuală la cea caracterial–atitudinală.
Forme ale limbajului oral:
–dialogul:locul între emițător și receptor se schimbă succesiv;
–monologul:subiectul vorbitor se află numai în rolul de emițător;
–colocviul:numărul interlocutorilor este mai mare de doi.
Limbajul scris:
–este inseparabil de citit;
–impune reguli stricte și norme gramaticale imperative:nerespectarea lor poate altera
sensul și semnificația mesajului;
–e centrat pe mesaj,comunică informații,idei,cunoștințe,trăiri supuse în prealabil unui
proces mintal de selecție,ordonare,semnificare;
–scrisul este coordonat din interior de limbajul intern și de gândire;
–permite o mai fidelă manifestare și reflectarea gândirii,a capacităților intelectuale în
general,ale subiectului,de aceea în aprecierea inteligenței se introduc teste verbale.
2.Limbajul intern:
–este forma cea mai evoluată a limbajului,care se dobândește prin interiorizarea
limbajului oral;
–se desfășoară în interior,ca o vorbire cu sine;
–are viteză rapidă de derulare și este comprimat pe acțiuni,idei și înțelesuri;
–este instrumentul de lucru al gândirii;
–dinamica formării și consolidării limbajul intern merge în paralel cu cea a formării și
consolidării schemelor operatorii ale gândirii,ale intelectului în general,ambele atingând
nivelul optim către sfârșitul vârstei de 14 – 16 ani;
 –devine principalul suport al activității mintale.El mediază atât activitatea mintală,
incluzându-se în operațiile de planificare,proiectare,anticipare sau în rezolvarea diferitelor
probleme actuale,cât și în desfășurarea limbajul extern.Înainte de a fi rostite sau scrise,
cuvintele sunt selectate și activate în minte.
–Devine principalul instrument de comunicare cu noi înșine;
–se implică și imaginația involuntară,este suportul de codificare și structurarea viselor.
Datorită lui,psihicul uman devine un sistem codificat și structurat verbal.