Tema 6- Seminar

Intrebari :

1. Care este condiția de bază a realizării limbajului ca proces de comunicare?

Comunicarea este un ansamblu de acțiuni care au în comun transmiterea de informații sub formă
de mesaje, știri, semne sau gesturi simbolice, texte scrise între doi indivizi, numiți interlocutori,
sau mai formal, emițător și receptor. Comunicarea reprezintă un proces esenţial de menţinere a
legăturilor interumane, care stă la baza organizării sociale.Majoritatea vorbitorilor percep
cuvântul comunicare ca pe un schimb de mesaje, fapte, idei, impresii, între două sau mai multe
persoane. Conceptului de comunicare nu i s-a stabilit încă o definiţie unică, încercarea de a găsi o
definiţie universal valabilă fiind aproape imposibilă. Scopul comunicării este cel de informare,
motivare, convingere, instruire, încurajare. Obiectivul comunicării este cel al creării unei
modalităţi prin care mesajele să fie receptate (auzite, citite), înţelese, acceptate.
Comunicarea este un proces complex care, din unghiul ştiinţei comunicării, dispune de patru
componente fundamentale:
• Emiţătorul;
• Canalul;
• Informaţia;
• Receptorul.
   

1. Cum pot fi clasificate formele limbajului uman?

După criteriul orientării extern-intern a comunicării, putem vorbi despre limbajul extern şi
limbajul intern.
● Limbajul extern se adresează celor din jur fie pe cale orală, fie în scris.
● Limbajul oral (sau vorbirea propriu-zisă) este adresativ şi contextual, implică prezenţa a
cel puţin unei persoane căreia i se adresează mesajul.
● Canalul de comunicare este auditiv şi se poate realiza faţă în faţă sau prin mijloacele
audio-video.
● Comunicarea verbală are un grad ridicat de libertate, nu este supusă unor costrângeri,
norme şi reguli foarte riguroase. Ceea ce contează este ca mesajul să ajungă la destinatar.
● Dialogul este forma cea mai frecventă de realizare a limbajului oral. Dialogul ia forma
schimbului de replici în care fiecare interlocutor aşteaptă ca cealălalt să-şi încheie
mesajul.
● Monologul sau discursul verbal public este o formă de comunicare verbală
unidirecţionată, dar care valorifică feed-back-ul auditoriului. Monologul este mai riguros,
 trebuie să ţină seama de unele convenţii ale adresării în public, iar mijloacele de
expresivitate trebuie să fie corect utilizate şi subordonate conţinutului comunicării.
● Limbajul scris este inseparabil legat de citit. Scris-cititul constituie deprinderi intelectuale
complexe care se însuşesc şi se perfecţionează la începutul şcolarităţii.

Limbajul intern este forma cea mai evoluată a limbajului care se dobândeşte prin
interiorizarea limbajului oral.
Se desfăşoară într-un plan intern ca vorbire în sine şi ca mijloc de elaborare a ideilor,
judecăţilor, raţionamentelor, ca modalitate de anticipare, conducere şi coordonare a
acţiunilor voluntare.
Dacă limbajul oral are un caracter desfăşurat în care succesiunea cuvintelor, propoziţiilor,
frazelor asigură cursivitatea şi înţelegerea, în limbajul intern viteza de derulare este foarte
rapidă, este un limbaj comprimat, condensat şi focalizat pe acţiuni, pe idei, pe înţelesuri.
Limbajul intern constituie instrumentul de lucru al gândirii; structura internă a gândirii
are un caracter propoziţional, sunt construcţii logice, raţionale, succesiuni de judecăţi şi
raţionamente realizate prin intermediul cuvântului.

3. Care sunt cele mai importante funcții cerebrale lateralizate, constatate după
deconectarea interemisferică?
Filogenetic, emisferele cerebrale constituie cea mai nouă porțiune a creierului și dețin un rol
important în coordonarea nervoasă. Marea dezvoltare a emisferelor cerebrale umane se
datorează, pe de o parte, particularităților anatomo-fiziologice ale creierului strămoșilor omului
(maimuțe antropomorfe), iar pe de altă parte apariției stațiunii bipede, influenței muncii și
limbajului. Față de emisferele cerebrale ale antropoidelor, cele ale omului sunt relativ mai mari,
cu circumvoluții mai numeroase, cu câmpuri de asociație și de integrare mai întinse,
corespunzător cu noile funcțiuni ale scoarței cerebrale.