Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
1. Expresiile faciale.
Fața umană, însoțită de culoarea tenului și expresiile sale, devine o sursă importantă de
informații cu privire la identitatea și originea unei persoane. Astfel se pot observa diferențe
majore referitoare la culoarea ochilor, gurii, a nasului, forma sau dimensiunea acestora.
În cadrul unui act de comunicare se pot genera diferite situații cu încărcături emoționale
diverse, oamenii având posibiltatea de a porni discuții amicale, științifice, de afaceri. Astfel,
ființa umană este capabilă, prin natura sa, de a dezvolta din aspecte puerile comunicări
inteligibile.
Cercetările de specialitate evidențiază că, inclusiv jena, teama ori rușinea, reprezintă
răspunsuri așteptate de interlocutor. Confirmarea sau infirmarea unui răspuns pot fi redate printr-
un zâmbet sau o încruntare.
Expresiile faciale pot fi considerate modalități de comunicare, deoarece sunt cele care,
practic, deconspiră adevărata stare a unei persoane: minciuna, tristețea, veselia, binedispunerea.
Acestea sunt și o modalitate de a determina statutul social al unei persoane. Wallance V.
Friesen, alături de Paul Ekman, a descoperit existența a trei elemente ale unei fețe “vinovate”
pentru expresiile faciale. De asemenea, au demonstrat și că aceste trei componente au menirea de
a ilustra șase tipuri diferite de emoții: surprinderea, furia, satisfacția, dezgustul, teama, supărarea,
bucuria. Ulterior, alte cercetări, au arătat că, pe lângă aceste emoții, există și amuzamentul, jena,
compasiunea.
Trăsăturile fizionomice ale unei persoane, dar și formatul feței au capacitatea de a stabili și
relații sociale și interpersonale. Literatura de specialitate afirmă că șansele de angajare ale unei
persoane cu fața mai puțin placută sunt mai mici în raport cu șansele unei persoane cu fața
plăcută.
2. Vestimentația.
Unul dintre elementele care vorbește, mai întâi de toate, despre un individ este
vestimentația sa. Aceasta exprimă mesaje despre comportament, mod de gândire, personalitate.
Limbajul vestimentației este destul de complex: de exemplu, o persoană ordonată transmite
mesaje pozitive.
Vestimentația este considerată o formă de comunicare, deoarece conferă corpului
uman, în același timp, confort, originalitate, protecție, uniformitate și atractivitate.
3. Fața feminină.
Atractivitatea unei persoane este redată și prin intermediul formei feței acesteia. Și forma
feței a fost îndelung studiată, iar cercetările arată că cele mai plăcute persoane sunt cele cu fața
ovală, apoi cele cu fața rotundă.
Din punct de vedere senzorial, o față cu receptorii deschiși este proprie unei persoane
pline de viață. O față cu receptorii închiși este specifică unei persoane timide. Indivizii cu fața
asemănătoare unui copil (ochi mari, bărbie mică, nas scurt) sunt considerați atractivi cu atribute
specifice copilăriei: naivitate, sinceritate.
În realizarea studiului despre fețele feminine și atractivitatea acestora au fost utlizați și
bebeluși. Nou-născuții au fost puși să privească atât fețe atractive, cât și neatractive. Aceștia au
privit o durată mai mare de timp fețele atractive.
Conform studiilor sociologice și nu numai, persoanele cu fețe plăcute, atractive pot
avansa mai ușor la locul de muncă, pot obține salarii mai mari, pot primi mai facil un serviciu,
datorită faptului că dețin mai multă încredere în propriile forțe.
Deși nu este neapărat necesară, comunicarea nonverbală este aproape imposibil de
evitat. Cu toate că oamenii sunt educați să prefere cuvintele în comunicare, numai 7% din mesaje
sunt comunicate verbal. 93% dintre mesajele transmise în cadrul comunicării interpersonale sunt
transmise nonverbal.
În concluzie, comunicarea în spațiul public se realizează în mod eficient prin îmbinarea
armonioasă a comunicării verbale cu cea nonverbală. Este extrem de important ca mesajul pe
care îl transmitem să fie transmis în mod corect și clar pentru a facilita comprehensiunea
acestuia.
O comunicare publică eficientă se realizează verbal, nonverbal, dar, mai ales, în mod
coerent, clar și corespunzător situației de comunicare în care se află interlocutorii.
Bibliografie:
1. Ekman, Paul, Friesen, Wallace, Unmasking the face, SUA, Editura Malor Books, 2003;
2. Fârte, Gheorghe – Ilie, Comunicarea. O abordare praxiologică, Iași, Casa Memorială
Demiurg, 2004;
3. Haineș, Rosemarie, SPAŢIUL PUBLIC ŞI ORGANIZAŢIILE. O abordare din perspectiva
comunicării, în Revista Transilvană de Ştiinţe Administrative, 2008;
4. Lesenciuc, A., Teorii ale comunicării, Brașov, Editura Academiei Forţelor Aeriene
„Henri Coandă”, 2017;
5. Saussure, Ferdinand, Cours de linguistique générale, Paris, 1972.
Surse web:
https://dexonline.ro/definitie/comunica
http://colegiuleconomic.rdsbz.ro/comunicarea/1a.htm