UNIVERSITATEA CONSTANTIN BRÂNCOVEANU

MANAGEMENTUL RESURSELOR UMANE

COMUNICAREA EFICIENTĂ, MIXUL COMUNICĂRII

VERBALE ȘI NONVERBALE, ÎN SPAȚIUL PUBLIC

MASTERAND: GHIOLD ELENA – ANDRA

ANUL I, MANAGEMENTUL RESURSELOR UMANE
ÎNDRUMĂTOR:LECT.UNIV.DR. MUNTEANU CRISTINA
DISCIPLINA: COMUNICARE, NEGOCIERE, CONTRACTARE
 I. COMUNICAREA – DEFINIRE ȘI CONCEPT
Fiind o noțiune abstractă, comunicarea este greu de definit în sens larg. În sens restrâns,
aceasta poate primi câte o definiție pentru fiecare domeniu în care este necesară definirea sa.
Astfel, conform Dicționarului explicativ al limbii române a comunica înseamnă [At:
KRETZULESCU, A. 31/6 / Pzi: comuníc / E: fr communiquer] 1-2 vt A face cunoscut pe cale
orală sau scrisă Si: a da de știre, a informa, a înștiința, a spune. 3 vt A face cuiva parte din ceva
Si: a împărtăși, a transmite. 4-5 vi (D. oameni, comunități sociale etc.) A se pune în legătură cu
cineva sau cu ceva. 6 vi (D. oameni, comunități sociale etc.) A vorbi cu cineva. 7 vi (D. lucruri)
A fi în legătură cu ceva. 8-9 vtr (Bis; înv) A (se) cumineca. 10 vi A prezenta, într-un cerc de
specialiști, o contribuție personală într-o problemă științifică.1
Potrivit studiilor de lingvistică, termenul de comunicare reprezintă actul prin intermediul
căruia se transmit și se recepționează informații.
În alte domenii, comunicarea este un act, o activitate, o necesitate, o opțiune.
Raportându-ne la realitatea înconjurătoare se poate afrma că a comunica semnifică a
socializa, înseamnă a pune ceva în comun. Comunicarea dintre oameni implică punerea în
comun a unor idei, fapte, emoţii, opinii. Toate aceste aspecte circulă sub formă de mesaje.
Comunicarea nu înseamnă doar emiterea de mesaje, ci şi recepţionarea acestora.
Mesajele pot fi transmise de o persoană pe cale orală, pe cale scrisă, prin indicarea unui
obiect, prin zâmbet sau prin tristețe, prin emanarea unui miros, a unei emoții.
Mesajele sunt recepționate prin citit, ascultat, prin privire, miros, gust sau la nivel tactil.
Conform unui material elaborat de către Liceul Economic Buzău, oamenii reţin informaţia
astfel:
10% din ceea ce citesc,
20 % din ceea ce aud,
30 % din ceea ce văd,
50 % din ceea ce aud şi văd,
70 % din ceea ce repetă verbal şi scriu,
90 % din ceea ce repetă verbal şi experimentează2.
Una din principalele finalități ale comunicării în spațiul public o reprezintă eficiența. O
comunicare eficientă înseamnă, întâi de toate, transmiterea unui mesaj în forma sa cât mai clară
și într-un timp cât mai scurt (această trasătură este numită și concizie). Din nefericire, concizia
nu garantează și comprehensiunea mesajului transmis. Eficientizarea comunicării va fi facilitată
de comprehensiunea mutuală și experiența împărtășită între emițător și receptor.
În situația în care acestea nu există, este necesară construirea lor prin dialog, prin cereri de
clarificare, detalierea răspunsurilor cu scopul de a se construi o comunicare unidirecțională.
1
https://dexonline.ro/definitie/comunica
2
http://colegiuleconomic.rdsbz.ro/comunicarea/1a.htm
Odată realizate aceste aspecte, și feedback-ul receptorului va fi luat în considerare cu adevărat,
iar comunicarea va deveni una eficientă.
Rosemarie Haineș opinează asupra faptului că toate tipurile de relațiii interumane se
contruiesc prin intermediul comunicării. De aceea, acțiunea de comunicare și cea de tip
organizațional sunt interdependente. Datorită faptului că orice organism viu este caracterizat de
starea de comunicare și de cea de organizare, omul este definit ca o ființă comunicațională și
organizațională3.

II. TIPURI DE COMUNICARE

Comunicarea în spațiul public poate fi clasificată în funcție de mai multe criterii sau
aspecte. Astfel, literatura de specialitate cunoaște o varietate de tipuri de comunicare. Dintre
acestea, mixul comunicării verbale și nonverbale este cel care suscitează atenția prezentei lucrări.
Comunicarea verbală este realizată cu ajutorul vorbirii sau a limbajului articulat. Este o
formă de comunicare specifică doar ființelor umane. Astfel, centrul atenției în studiul
comunicării verbale cade pe limbaj. Din acest motiv, obiectul de studiu al comunicării verbale se
apropie de obiectul de studiu al lingvisticii generale.
Din perspectiva lui Saussure, limba este „produsul social sedimentat în mintea cuiva” 4.
Limba este comparabilă unei foi de hârtie, care conţine pe retro gândirea şi pe verso sunetul 5.
Atât Saussure, cât și alți mari lingviști sunt de părere că limba se actualizează doar prin
intermediul vorbirii. Aceasta este un act personal ce are rolul principal de a pune în practică
pontențialul lingvistic al fiecărui individ în parte. Lingviștii tuturor vremurilor opinează că
limbajul reprezintă suma dintre vorbire și limbă, iar discursurile din spațiul public sunt
considerate a fi macro-acte de limbaj.
În analiza interiorului comunicării verbale, având ca principal criteriu de clasificare
canalul de transmitere a mesajelor, comunicarea verbală distinge două forme: cea orală și cea
scrisă.
Comunicarea orală, deși este catalogată ca fiind mai puțin bogată și mai imprecisă din
perspectiva utilizării aparatului semantic, se diferențiază prin faptul că deține o forță mult mai
puternică de a produce efecte asupra interlocutorului: acesta este un prim moment în care se
poate observa mixul comunicării verbale și nonverbale în spațiul public, deoarece comunicarea
orală beneficiază de suportul comunicării nonverbale. Este imposibilă delimitarea clară a
eficienței acestor două forme de comunicare într-o astfel de situație.
Studiile de specialitate precizează existența a cinci stiluri diferite de comunicare orală,
stiluri întâlnite și în spațiul public:
- Stilul rece: presupune o comunicare necooperantă, lipsită de feedback, este
specific comunicării mediate;
- Stilul formal: implică un discurs bine organizat și pregătit dinainte, este specific
comunicării de masă;
3
Haineș 2008 : 62
4
Saussure 1972 : 44
5
Saussure 1972 : 157
 - Stilul consultativ: presupune absența unei preelaborări, este specific mediului
profesional;
- Stilul ocazional: implică renunțarea la rigorile discursului, este specific
conversațiilor libere dintre prieteni;
- Stilul intim: presupune implicarea unor emoții sau sentimente interne ale
interlocutorilor, este specific relațiilor intime.
Așadar, principala caracteristică a comunicării orale o reprezintă interactivitatea. Alături
de aceasta stau coprezența și reversibilitatea rolurilor participanților la actul comunicării.
Comunicarea orală permite mai multă libertate cu privire la modul de trasmitere a
informațiilor, a fixării conținutului și a obținerii de efecte asupra interlocutorului. Aceste aspecte
se fac posibile prin existența opțiunilor de a reformula și de a adăuga alte informații. Astfel,
comunicarea orală devine imposibil de separat de comunicarea nonverbală.
Comunicarea verbală, forma scrisă, este considerată un proces mult mai complex,
deoarece snt necesare interconexiuni neuronale mult mai complexe decât în cazul comunicării
orale. Tratate în mod comparativ, cele două forme de comunicare verbală, evidențiază că cea
scrisă presupune stocarea unor pachete de semnale care, ulterior, se transformă în mesaje. Aceste
mesaje pot fi transmise, se poate reveni asupra lor sau se pot relua. Aceste aspecte nu sunt
posibile și în cazul comunicării orale.
Spre deosebire de comunicarea orală, comunicarea scrisă are un grad scăzut de
interactivitate: mesajul transmis este pasat între participanții la actul de comunicare. De multe
ori, acest act se întrerupe după prima etapă. Această întrerupere face ca rolurile dintre emițător și
receptor să devină ireversibile.
În general, comunicarea scrisă este realizată ca urmare a unor nevoi informative și, mai
puțin, ca urmare a unor nevoi persuasive.
Comunicarea scrisă are rolul de a izola contextul de producere. Din această cauză, este
izolată și componenta nonverbală a comunicării.
Comunicarea nonverbală reprezintă suma mesajelor ce nu pot fi exprimate prin cuvinte și
nu pot fi decodificate, dar care sunt capabile de a crea înțelesuri. Astfel, mesajul transmis prin
intermediul cuvintelor, poate fi repetat, accentuat, completat sau înlocuit cu ajutorul acestor
semnale. Succesul în relațiile interumane este condiționat și de o comunicare eficientă.
Eficientizarea comunicării în spațiul public este strâns legată de ideea de a înțelege mesajul
transmis și de a ne face înțeleși în actul comunicațional.
Unul dintre rolurile comunicării nonverbale este acela de a oferi date concise asupra
personalității umane (limbajul corpului). Un alt rol este acela de a da ajutor în prelevarea
informațiilor cu influență directă asupra interacțiunilor cu cei din jurul nostru.
Elementele componente ale comunicării nonverbale sunt:
- Emițătorul – generatorul de mesaje;
- Receptorul – destinatarul mesajelor;
- Mesajul – informația transmisă;
- Canalul – modalitatea de transmitere;
- Efectul;
 - Feedback-ul;
- Contextul.

Comunicarea nonverbală implică mai multe modalități de exprimare. Dintre acestea

relevante sunt: expresiile faciale, vestimenția, fața feminină.

1. Expresiile faciale.
Fața umană, însoțită de culoarea tenului și expresiile sale, devine o sursă importantă de
informații cu privire la identitatea și originea unei persoane. Astfel se pot observa diferențe
majore referitoare la culoarea ochilor, gurii, a nasului, forma sau dimensiunea acestora.
În cadrul unui act de comunicare se pot genera diferite situații cu încărcături emoționale
diverse, oamenii având posibiltatea de a porni discuții amicale, științifice, de afaceri. Astfel,
ființa umană este capabilă, prin natura sa, de a dezvolta din aspecte puerile comunicări
inteligibile.
Cercetările de specialitate evidențiază că, inclusiv jena, teama ori rușinea, reprezintă
răspunsuri așteptate de interlocutor. Confirmarea sau infirmarea unui răspuns pot fi redate printr-
un zâmbet sau o încruntare.
Expresiile faciale pot fi considerate modalități de comunicare, deoarece sunt cele care,
practic, deconspiră adevărata stare a unei persoane: minciuna, tristețea, veselia, binedispunerea.
Acestea sunt și o modalitate de a determina statutul social al unei persoane. Wallance V.
Friesen, alături de Paul Ekman, a descoperit existența a trei elemente ale unei fețe “vinovate”
pentru expresiile faciale. De asemenea, au demonstrat și că aceste trei componente au menirea de
a ilustra șase tipuri diferite de emoții: surprinderea, furia, satisfacția, dezgustul, teama, supărarea,
bucuria. Ulterior, alte cercetări, au arătat că, pe lângă aceste emoții, există și amuzamentul, jena,
compasiunea.
Trăsăturile fizionomice ale unei persoane, dar și formatul feței au capacitatea de a stabili și
relații sociale și interpersonale. Literatura de specialitate afirmă că șansele de angajare ale unei
persoane cu fața mai puțin placută sunt mai mici în raport cu șansele unei persoane cu fața
plăcută.

2. Vestimentația.
Unul dintre elementele care vorbește, mai întâi de toate, despre un individ este
vestimentația sa. Aceasta exprimă mesaje despre comportament, mod de gândire, personalitate.
Limbajul vestimentației este destul de complex: de exemplu, o persoană ordonată transmite
mesaje pozitive.
Vestimentația este considerată o formă de comunicare, deoarece conferă corpului
uman, în același timp, confort, originalitate, protecție, uniformitate și atractivitate.
 3. Fața feminină.
Atractivitatea unei persoane este redată și prin intermediul formei feței acesteia. Și forma
feței a fost îndelung studiată, iar cercetările arată că cele mai plăcute persoane sunt cele cu fața
ovală, apoi cele cu fața rotundă.
Din punct de vedere senzorial, o față cu receptorii deschiși este proprie unei persoane
pline de viață. O față cu receptorii închiși este specifică unei persoane timide. Indivizii cu fața
asemănătoare unui copil (ochi mari, bărbie mică, nas scurt) sunt considerați atractivi cu atribute
specifice copilăriei: naivitate, sinceritate.
În realizarea studiului despre fețele feminine și atractivitatea acestora au fost utlizați și
bebeluși. Nou-născuții au fost puși să privească atât fețe atractive, cât și neatractive. Aceștia au
privit o durată mai mare de timp fețele atractive.
Conform studiilor sociologice și nu numai, persoanele cu fețe plăcute, atractive pot
avansa mai ușor la locul de muncă, pot obține salarii mai mari, pot primi mai facil un serviciu,
datorită faptului că dețin mai multă încredere în propriile forțe.
Deși nu este neapărat necesară, comunicarea nonverbală este aproape imposibil de
evitat. Cu toate că oamenii sunt educați să prefere cuvintele în comunicare, numai 7% din mesaje
sunt comunicate verbal. 93% dintre mesajele transmise în cadrul comunicării interpersonale sunt
transmise nonverbal.
În concluzie, comunicarea în spațiul public se realizează în mod eficient prin îmbinarea
armonioasă a comunicării verbale cu cea nonverbală. Este extrem de important ca mesajul pe
care îl transmitem să fie transmis în mod corect și clar pentru a facilita comprehensiunea
acestuia.
O comunicare publică eficientă se realizează verbal, nonverbal, dar, mai ales, în mod
coerent, clar și corespunzător situației de comunicare în care se află interlocutorii.
Bibliografie:

1. Ekman, Paul, Friesen, Wallace, Unmasking the face, SUA, Editura Malor Books, 2003;
2. Fârte, Gheorghe – Ilie, Comunicarea. O abordare praxiologică, Iași, Casa Memorială
Demiurg, 2004;
3. Haineș, Rosemarie, SPAŢIUL PUBLIC ŞI ORGANIZAŢIILE. O abordare din perspectiva
comunicării, în Revista Transilvană de Ştiinţe Administrative, 2008;
4. Lesenciuc, A., Teorii ale comunicării, Brașov, Editura Academiei Forţelor Aeriene
„Henri Coandă”, 2017;
5. Saussure, Ferdinand, Cours de linguistique générale, Paris, 1972.

Surse web:
https://dexonline.ro/definitie/comunica
http://colegiuleconomic.rdsbz.ro/comunicarea/1a.htm