Comportamente prosociale in situatii de criza

Comportamentul prosocial semnifica un tip de comportament orientat spre sustinerea,

conservarea si promovarea valorilor sociale, fara asteptarea unor recompense externe.
Comportamentul prosocial desemneaza o categorie de comportamente auxiliare, facand
referire la acte valorizate intr-un mod pozitiv de catre societate. Aceasta categorie include:
comportamentul de ajutorare, comportamentul altruist, responsabilitatea sociala, sacrificiul.
Inainte de a realiza o analiza mai ampla asupra conditiilor de desfasurare si teoriilor
explicative ale acestui comportament, este important sa luam sub observatie caracteristica
primordiala a acestuia–caracterul uman. Natura umana determina o predispozitie generala,
constituind premisa favorabila pentru dezvoltarea comportamentului prosocial inca de la o
varsta frageda. Pe de alta parte, conduita morala si sistemul de valori care ne-a fost inoculat
inca din copilarie reprezinta un factor determinant in adoptarea comportamentului de
ajutorare si integrarea lui in propria personalitate. Avand in vedere acest lucru, Lawrence
Kohlberg a sesizat faptul ca oamenii isi formuleaza optiunile de natura morala in baza unor
motive care se modifica sistematic si consistent odata cu inaintarea in varsta. In acest fel a
elaborat un model stadial al evolutiei ratiunii morale, structurat pe trei nivele. Primul nivel,
denumit preconventional, vizeaza ratiuni de factura instrumentala, care nu se bazeaza pe
reguli si conventii, copiii actionand in baza unui set de reguli pentru ca, odata cu conformarea
si respectarea conduitelor prescrise, evita anumite sanctiuni sau dobandesc diferite
recompense. Nivelul conventional expune moralitatea sub forma respectarii normelor si
conventiilor, ca o datorie fata de societatea in care traim. Nivelul postconventional sugereaza
ca, la acest stadiu , judecatile morale sunt mai degraba determinate de principii personale sau
universale, decat de prescriptiile unor agenti ai vietii sociale.
In comportamentele de ajutorare sunt implicati atat factori genetici, cat si factori de
mediu sau de ordin social. Un factor important al comportamentului prosocial il constituie
starea de excitare fiziologica, considerata de majoritatea cercetatorilor ca fiind o preconditie a
conduitei de ajutorare. Aceasta stare s-ar putea transpune in planul realitatii sub forma
empatiei care, de multe ori, reprezinta principala motivatie a comportamentului de ajutorare.
Astfel, intr-o situatie perceputa ca fiind urgenta, subiectul este mai predispus sa acorde ajutor
daca se identifica emotional si cognitiv cu persoana in cauza. In cazul in care acesta se
transpune afectiv in pielea persoanei care pretinde ajutor si sesizeaza trairile negative pe care
le experimenteaza, precum si pericolul in care se afla, subiectul are tendinta, aproape
innascuta, de a-si oferi sprijinul. Empatia poate fi stimulata de similaritate, acest fapt
insemnand ca empatizam mai usor cu o persoana pe care o percepem ca fiindu-ne similara.
Spre exemplu, daca pe strada asistam la o altercatie violenta in cadrul careia persoana
agresata are anumite similaritati cu noi, vom fi mult mai deschisi in a-i acorda ajutorul.
Starea afectiva reprezinta un element esential care determina sau inhiba aparitia
procesului de ajutorare. Teoria afectiva vine in completarea teoriei de tip cognitivist. In acest
mod, specialistii au demonstrat ca dispozitia sufleteasca are o mare importanta in acordarea
de ajutor. Din aceste cercetari reiese ca intre starile afective pozitive-optimism, sentimentul
succesului, si frecventa comportamentelor prosociale exista o corelatie directa.De aceea, intr-
o situatie identificata de catre subiect drept urgenta, o stare afectiva pozitiva il va determina
sa evalueze mai generos resursele de care dispune, sporindu-i increderea in el insusi si in
capacitatea sa de a-si oferi ajutorul. Spre deosebire de o stare de spirit pozitiva, care
intensifica spiritul de observatie al omului, o dispozitie sufleteasca negativa, precum tristetea,
dezamagirea, cauzeaza o interiorizare a omului, facandu-l sa-si reprime manifestarile
exterioare. Din acest motiv o dispozitie afectiva proasta ingreuneaza eventuala interventie
prosociala intr-o situatie de criza, intrucat subiectul se concentreaza asupra preocuparilor
personale, scapand din vedere nevoia de ajutor pe care ar fi putut sa o aiba cineva.
Un alt factor de care depinde interventia psihosociala este prezenta altor oameni in
context. Prezenta altor persoane poate stimula respectiva implicare sau o poate inhiba. In
primul rand, martorii care asista la eveniment influenteaza interpretarea pe care o face
subiectul asupra situatiei. Daca subiectul percepe imprejurarile in care a avut loc evenimentul
ca fiind ambigue, mai putin structurate, iar interventia celorlalti intarzie sa apara, acesta va
crede ca nu este o situatie critica care necesita un demers initiatic. Neangajarea celorlalti ar
putea insemna ca acestia nu considera ca situatia ar fi una periculoasa sau una care ar merita
efortul de a se implica. Pentru a evita disconfortul psihic cauzat de dezaprobarea celorlalti,
prezumtivul donator de ajutor va renunta sa intreprinda actiunea de ajutorare. Insa, starea de
neangajare a martorilor prezenti la un eveniment critic poate fi si rezultatul fenomenului
denumit “difuziunea responsabilitatii”. Acesta presupune ca, intr-o situatie de urgenta, fiecare
dintre martorii care au luat parte la derularea intamplarilor sa isi reprime pornirea de a
interveni, crezand ca ceilalti deja au actionat in acest sens sau sunt pe punctul de a o face.
Avand in vedere datele empirice prezentate putem afirma ca motivatia si decizia de a
actiona prosocial sunt niste variabile de o complexitate crescuta, ce se modifica sistematic in
functie de produsul tensiunii dintre factorii ce blocheaza actiunea si cei ce o stimuleaza.
Bibliografie:Universitatea Transilvania Brasov, Facultatea de Drept si Sociologie,
Specializari:Sociologie,An I, Disciplina:Psihologie sociala aplicata, Titular curs:Alina Coman