Manipularea

Emme Dumitrache
Facultatea de Chimie Aplicata si Stiinta Materialelor
IPA-CEPA 1111
Capitolul 1 - Manipularea psihologica ………………………pag. 3

Capitolul 2 - Manipularea maselor …………………………..pag.7

Capitolul 3 - Psiho-terorismul……………………………….pag.10

Capitolul 4 – Manipularea prin emotii………………………pag.12

2
 Capitolul 1 – Manipularea psihologica

Manipularea psihologică se caracterizează prin faptul că acţiunea sursei este orientată prioritar asupra
influenţării unor procese şi fenomene psihologice care sunt implicate în structurarea, orientarea şi
susţinerea sistemului atitudinal şi comportamental al ţintei. Acestea pot fi procese din sfera percepţiei,
reprezentării sociale, gândirii, afectivităţii, motivaţiei ş.a. O serie de fenomene psihice din sfera
cognitivă, emoţională şi relatională pot fi instrumentalizate de manipulator, cu rezultate uneori
spectaculoase în determinarea şi controlul conduitei umane, mai ales atunci când această metodă este
combinată cu cea a manipulării informaţionale.
Manipularea psihologică constă în folosirea unor tehnici speciale de declanşare, orientare şi control a
unor procese şi fenomene psihice, în sensul determinării unor conduite ale ţintei care să corespundă
intereselor sursei. In acest scop pot fi utilizate o multitudine de procese şi fenomene, dintre care
amintim: tendinţa spre echilibru cognitiv şi emoţional, disonanţa cognitivă, comparaţia socială, efectul
de amorsare, acroşare şi cel legat de angajamentul psihologic, fenomenul Oedip, efectele fricii şi
recompensei pozitive asupra opţiunilor individuale, ascendenţa grupului faţă de membrii săi, efectul
carismatic şi cel de nimb, fenomenul de sugestie controlată, jocul de rol etc.
Tendinţa spre echilibru este un fenomen care exprimă acţiunea unui principiu universal al
economiei specific vieţii în general, deci şi vieţii psihice. Când la nivelul oricărui sistem sau subsistem
se produc dezechilibre, prezenţa acestora determină consumuri energetice suplimentare, tendinţa
firească fiind de reducere a acestora, prin reechilibrarea sistemului. In plan psihic, dezechilibrele
cognitive, afective, motivaţionale sau relaţionale produc o stare de disconfort, anxietate şi încordare,
implicând un mare consum energetic; reechilibrarea generează implicit o detensionare psihică, pe
fondul unui sentiment pozitiv (de satisfacţie, acceptare sau sprijin), proiectat asupra factorului
(persoanei, grupului, organizaţiei sau situaţiei) care -real sau aparent- a determinat sau a mijlocit
restabilirea echilibrului.
Acest fenomen poate fi folosit ca un puternic instrument de manipulare, sursa generând artificial un
dezechilibru la nivelul ţintei, în plan emoţional sau cognitiv - de exemplu. Ulterior, oferind o
modalitate convenabilă de reechilibrare, de pildă prin avansarea unei soluţii aparent mai avantajoasă
decât cea lansată iniţial, obţine atât gratitudinea ţintei manipulate, cât şi acceptarea facilă a unei situaţii
considerată mai convenabilă (deci mai puţin tensionantă şi generatoare de disconfort psihic), dar care
de fapt a constituit adevăratul obiectiv al manipulatorului. Există o multitudine de variante ale acestei
tehnici, unele având chiar un caracter anodin.
Disonanţa cognitivă desemnează o relaţie discordantă din punct de vedere logic între două elemente
cognitive (percepţii, evaluări, aşteptări, credinţe, opinii, sentimente, atitudini sau unităţi cognitive sau
simbolice), sau între un element cognitiv şi o acţiune efectuată sau contemplată. Intr-un sens mai larg,
orice raport inconsistent din punct de vedere psihologic între elemente de natură cognitivă, afectivă,
atitudinală, motivaţională sau comportamentală generează o tendinţă spontană de reducere a
inconsistenţei, prin modificarea elementelor disonante, a raporturilor dintre ele, a atitudinii subiective
faţă de acestea sau a
comportamentelor pe care le presupun. Această particularitate functională a situaţiilor disonante
deschide calea utilizării fenomenului în acţiuni de manipulare:
se induc artificial elemente disonante în raport cu o anumită atitudine care se doreşte a fi schimbată,
astfel încât să se obţină o modificare spontană a structurii sau modalităţii de
obiectivare a acesteia, în sensul dorit de manipulator; este o acţiune subtilă, în care efectul se obţine
,,prin ricoşeu".

3
 După cum rezultă din câteva studii de sinteză, teoria disonanţei cognitive are la bază următoarele
teze fundamentale:
(1) Disonanţa cognitivă este o stare penibilă, care produce un puternic disconfort psihic şi relaţional, în
consecinţă, individul va încerca prin toate mijloacele să o elimine, să o diminueze sau să evite orice ar
putea determina menţinerea sau creştere ei.
(2) Aflat intr-o stare de consonanţă cognitivă, individul încearcă să evite tot ceea ce ar putea produce o
stare de disonanţă, cu toate efectele sale penibile.
(3) Intensitatea disonanţei cognitive este în funcţie de următorii parametrii: a) important cogniţiilor
aflate în joc (opinii, credinţe, reprezentări, cunoştinţe etc.); b) proporţia cogniţiilor aflate în raporturi
de disonanţă.
(4) Disonanţa cognitivă poate fi eliminată sau diminuată prin adăugarea de noi cogniţii, sau prin
modificarea cogniţiilor existente.
(5) Adăugarea de noi cogniţii reduce disonanţa atunci când acestea întăresc elementele consonante,
diminuând proporţia elementelor cognitive disonante, sau atunci cand noile cogniţii diminuează
importanţa elementelor cognitive aflate în disonanţă. Modificarea cogniţiilor existente reduce
disonanţa atunci când noul lor conţinut le face mai inconsistente, sau când importanţa lor se
diminuează.
(6) Sporirea sau modificarea cogniţiilor, respectiv stărilor psihice aferente se poate realiza printr-o
acţiune corespunzătoare asupra mediului, astfel încât să rezulte noi elemente informaţionale
semnificative.
Implicaţiile practice ale disonanţei în viaţa socială se pot evidenţia pe trei direcţii principale: disonanţa
postdecizională; conflictul credinţe-afirmaţii sau credinţe-afirmaţii publice; situaţiile de expunere la
informaţie. Sunt insă şi alte numeroase situaţii sociale în care efectele disonanţei se fac simţite: în
cazul mărturiilor false, neconcordanţa dintre efort şi recompensă, intensificarea unei credinţe mistice
atunci cand o profeţie a fost infirmată etc.
Fenomenul de "acrosaj" constă în legătura de determinare dintre elementele unei serii de acte care
odată declanşată, are tendinţa de a se automenţine, într-o relativă independenţă de costurile pe care
le presupune (costuri materiale, energetice, informaţionale sau psihice). în această categorie se include
efectul de "îngheţ" studiat de K. Lewin, în care subiectul se focalizează pe comportamentul cel mai
apropiat de o decizie iniţială, mai ales dacă aceasta este luată în grup, sau efectul de angajament,
studiat de Ch. Kiesler (1971) . Din perspectiva acestor cercetări, se constată ca opţiunile ulterioare ale
subiectului sunt limitate, devenind dependente de prima decizie sau secvenţa comportamentală, chiar
în pofida unor costuri ridicate pe care le presupune aceasta persistenţă. Fenomenul se explică prin
funcţia structurantă în plan psihic şi comportamental a actului iniţial, de implicare într-o acţiune:
decizie, acceptare, sau pur şi simplu o prima secvenţă efectuată. Orice prim act antrenează declanşarea
unei serii de procese psihice afective, cognitive, atitudinale şi motivaţionale care se organizează şi se
susţin reciproc. În consecinţă, apare o nevoie imperioasă de coerenţă comportamentală, prin care
efectele unei opţiuni, oricare ar fi acestea, sunt folosite în sensul susţinerii raţionalităţii pe care s-a
bazat alegerea. în strânsă legătură cu acest fenomen sunt de menţionat încă două, des întâlnite în viaţa
cotidiana: "cheltuiala inutilă"şi "capcana ascunsă".
Prin fenomenul de cheltuială inutila se înţelege tendinţa spontană de a persista într-o strategie sau
linie de conduită în care a investit în prealabil energie, timp sau bani, în detrimentul altor strategii sau
conduite mai avantajoase.

4
 Capcana ascunsă se referă la situaţia în care se creează premisele antrenării subiectului într-o
cheltuială inutilă sau o escaladare a angajamentului, pe fondul unui îngheţ decizional. De remarcat că
aceste fenomene se declanşează numai atunci când persoanele implicate au sentimentul unei opţiuni
libere, fără constrângeri sau limitări exterioare. Manipularea constă în antrenarea subiecţilor într-una
dintre aceste situaţii în care comportamentul le este previzibil, lăsându-le iluzia unei libere opţiuni.
Fenomenul Oedip oferă posibilităţi manipulative cu totul deosebite, în măsura în care sondajele de
opinie şi comentariile premonitorii ale unor experţi -reali sau "prefabricaţi"- sunt antrenate în acest
proces. în esenţă, fenomenul desemnează tendinţa de realizare a unei predicţii în virtutea simplului
fapt că a fost făcută. Declararea unui fapt ca fiind împlinit sau de neevitat antrenează reorientări
atitudinale şi comportamentale, în mare parte derivând dintr-un principiu de economie şi coerenţă: a te
opune unui fapt invocat ca împlinit, în condiţiile credibilităţii sursei, presupune un inutil consum de
energie, fără un suport raţional, afectiv sau motivaţional corespunzător, în timp ce nevoia de adecvare
la realitate şi raliere la majoritate impune -in cel mai bun caz- o renunţare la poziţia iniţială,
discordanţă în raport cu prognoza făcută. Mistificarea sondajelor de opinii, promovarea unor
comentarii "specializate" care susţin o anumită orientare, declararea unor proiecte ca fapte deja
împlinite ş.a. sunt modalităţi curente de manipulare bazate pe acest fenomen psihosocial.

Inducerea fricii paralel cu oferirea "soluţiei salvatoare" reprezintă o altă modalitate curentă de
manipulare. După cum s-a arătat, teama poate fi un puternic factor de influenţă a comportamentului, în
condiţiile în care se ofera şi soluţia pentru evitarea pericolului. în acest context, se pot promova
interpretări care sugerează o serie de pericole pentru persoană, grup sau comunitate, soluţia avansată
pentru evitarea acestora fiind chiar cea care corespunde intereselor manipulatorului.

Folosirea carismei unor personalităţi pentru promovarea unor opţiuni sau comportamente
convenabile sursei poate fi considerată tot o formă de manipulare. în acest caz, persuasiunea prin
argumente logic-consistente este parţial înlocuită cu implicarea unor factori afectivi, predominant
iraţionali, care nu au nici o legătură cu fondul problemei.
Unele dintre cele mai cunoscute tehnici de manipulare se bazează direct pe fenomenele şi efectele
mai sus menţionate, fiind folosite în numeroase împrejurări, cu obiective dintre cele mai diverse,
începând cu cele comerciale (de vânzare a unor produse, de pildă) şi terminând cu cele politice (de
atragere a simpatiilor electorate).
Tehnica "piciorului-in-uşă" se bazează pe folosirea fenomenului de perseverare într-o decizie
anterioară şi de escaladare a angajamentului. Intr-o primă fază preoparatorie, i se solicită subiectului
un comportament necostisitor, neproblematic - pe care numai cu mare greutate l-ar putea refuza în
condiţii obişnuite: semnarea unei petiţii pentru o cauză nobilă, un mic serviciu etc. Opţiunea
subiectului în această etapă trebuie să se facă într-o totală libertate, condiţie esenţială pentru eficienţa
celei de a doua etape, când se solicită subiectului un comportament mult mai costisitor, care în condiţii
obişnuite ar fi greu de acceptat; cercetările arată că, dacă în faza preoperatorie comportamentul
solicitat este acceptat spontan de cca. 90-95 % dintre subiecţi, comportamentul solicitat în a doua fază
este acceptat spontan de numai 15-20 % dintre subiecţi. în urma parcurgerii fazei preparatorii, prin
fenomenul de acroşaj, perseverare în decizie şi escaladarea angajamentului se obţine o creştere a
acestei proporţii pâna la cca. 50-70 %. Tehnica "piciorului-în-uşă" se foloseşte în două variante: cu
cerere explicită asupra comportamentului aşteptat în a doua fază, sau cu cerere implicită, în care
comportamentul aşteptat nu este solicitat direct, fiind oferită numai oportunitatea de a-l realiza.
Tehnica "uşii-în-nas" inversează succesiunea fazelor prezentate anterior. Mai întâi se formulează o
cerere privind un serviciu foarte costisitor, care, în mod firesc, va fi refuzat; imediat, va fi formulată o

5
cerere mult mai rezonabilă, care are şansa să fie acceptată într-o proporţie mult mai mare decât dacă
nu ar fi fost parcursă prima fază, a cererii exagerate. Este principiul care stă la baza "tocmelii" clasice,
însă mecanismul psihologic pe care se bazează nu este suficient lămurit. în acest sens pot fi invocate
mai multe explicaţii: regula reciprocităţii şi -implicit- regula concesiilor reciproce, care guvernează
relaţiile umane, în principal în situaţii de schimb (Cialdini şi colab., 1975); avantajul perceput prin
contrast (Miller, Clark, Seligman, 1976); inducerea unui sentiment de vinovaţie, datorită refuzului
iniţial la care este obligat subiectul manipulat.

6
 Capitolul 2 – Manipularea maselor
Inca din 1907, in Petersburg se infiinta Institul de Psihoneurologie sub conducerea unui mare
savant, Vladimir Mihailovich Behterev. Depasind cu mult capacitatea de intelegere holistica a
generatiei sale, Behterev a postulat teroria biomodalarii, care sustine ca orice subiect uman poate fi
influentat de la distanta, prin manipularea diferitelor plaje hertziale, omul comportandu-se asemeni
unui post de radio cu mai multe frecvente: constient: 16-20 hz; subconstient: 7-13 hz si inconstient:
0,5-7 hz.
Experimentele din laboratorul Institutului de Psihoneurologie constau in inducerea starii de hipnoza
asupra unui subiect, iar cand acesta era anesteziat bine, vizau modalitatile de influentare ale unor
regiuni diferite din creier. Daca pana la declansarea celui de-al Doilea Razboi Mondial, asemenea
experimente erau puse in slujba sanatatii si progresului stiintific, imediat dupa inceperea impunerii
Noii Ordini Mondiale, precedata de invazia Europei de catre Hitler si apoi de declansarea Razboiului
Rece intre URSS si SUA, scopul si obiectivele au fost preluate exclusiv de militari si servicii secrete.
Incepand cu 1948, Institutul de Radiotehnica si Electronica V.A. Kotelnikov al Academiei de Stiinte a
URSS a impus studiul potentialului psihicului uman. Miza era creerea unui individ perfect, capabil sa
indeplineasca eficient sarcinile militare, dar si obiective cu caracter industrial, social, stiintific. Este
vorba despre visul lui Stalin de a construi omul de tip nou, multilateral dezvoltat, microb care l-a
inflamat si pe Ceausescu, ultimul stalinist din Europa.
Acest tip de cercetare necoventionala asupra psihicului uman a continuat pana la destramarea
URSS, in 1991, cand Comitetul pe Probleme de Stiinta si Tehnologie de pe langa Consiliul Suprem al
URSS s-a exprimat impotriva finantarii cercetarilor psihotronice. Dar nu din considerente umaniste
sau spirituale ci dintr-un motiv mult mai prozaic: armata si serviciile secrete au ajuns la un nivel de
cunoastere cu cel putin doua secole avans fata de societatea civila, si a dorit ca in democratie,
populatia sa nu aiba vreodata acces la un asemenea arsenal cognitiv. Daca am stii cu totii aceleasi
lucruri unde ar mai fii stapanii si unde sclavii?
În cursul dezvăluirilor despre programul HAARP am atins subiectul potenţialelor implicaţii ale
tehnologiilor care pot interfera cu – sau care chiar pot prelua – controlul minţii şi conştiinţei
oamenilor. Ideea manipulării minţii umane pentru scopuri personale sau pentru a-i controla pe alţii, a
fost de secole o temă care a preocupat umanitatea. Dar acum, cu metodele ştiinţifice existente care se
dezvoltă rapid, precum şi, odată cu convergenţa mai multor tehnologii, controlul minţii şi al emoţiilor
a devenit deja posibil. După opinia noastră, în prezent, cel mai semnificativ aspect este importanţa
acestei probleme. Au voie oamenii să interfereze cu gândurile şi emoţiile semenilor lor? Are cineva
voie să controleze liberul arbitru al altcuiva? Acestea sunt câteva întrebări pe care le lansează cartea de
față. Fiecare dintre noi trebuie să răspundă la acestea, deoarece generaţia actuală este cea care va
decide dacă aceste tehnologii ne vor înrobi sau ne vor elibera, propulsându-ne către cele mai înalte
culmi ale potenţialului uman.
Informaţiile dezvăluite de armată au făcut cunoscută publicului o nouă generație de arme, care
interacţionează cu sistemul nostru energetic viu, ce este responsabil de susţinerea vieţii şi a proceselor
mentale. Aceste arme noi nu au mai fost niciodată întâlnite în istoria omenirii.
„Unii oameni pot prevedea dezvoltarea surselor de energie electromagnetică, al căror semnal de ieşire
poate fi modulat în formă de puls, format şi focalizat, astfel încât să se poată conecta la corpul uman
într-o manieră care le va permite respectivilor să controleze mişcările muşchilor, emoţiilor (şi alte
acţiuni de acest fel), să inducă somnul, să transmită sugestii, să interfereze cu memoria de scurtă şi de
lungă durată; pot produce sau pot şterge un set de experienţe diverse.”
Una dintre cele mai revelatoare surse pe care le-am găsit în legătură cu aceste tehnologii noi, a fost
furnizată de Comitetul Logistic al Forţelor Aeriene. Forţele Aeriene au iniţiat un studiu semnificativ

7
pentru a prevedea ce ar putea fi posibil în acest secol pentru noile tipuri de arme moderne. Una dintre
aceste previziuni a revelat într-un mod şocant următoarele: „Gândiţi-vă pentru un moment la toate
acestea – un sistem care poate manipula emoţiile, poate controla comportamentul, te poate adormi, îţi
poate crea amintiri false şi îţi poate şterge memoria. Conştientizarea faptului că aceasta era doar o
previziune, nu trebuie să ne facă să credem că ea nu a devenit deja realitate. Aceste sisteme sunt
departe de a fi speculative. De fapt, s-a investit multă muncă în aceste domenii şi multe sisteme sunt
deja operative.”
Declaraţia continuă:
„De asemenea, se pare că a devenit posibilă introducerea, cu un grad înalt de fidelitate, de cuvinte
sau chiar texte întregi în corpul uman, crescând astfel posibilitatea inducerii unor sugestii şi a unor
influenţe psihologice. Când un puls de microunde de mare putere, de domeniul gigahertzilor, loveşte
corpul uman, la nivelul acestuia (al trupului) apare o abia perceptibilă perturbare termică. Aceasta este
asociată cu dilatarea bruscă a ţesutului încălzit. Această expansiune este însă suficient de rapidă pentru
a produce o undă acustică. Dar dacă se foloseşte un fascicul de pulsuri, devine posibilă crearea unui
câmp acustic audibil intern, având între 5-15 kHz. Astfel, devine posibilă o «conversație» cu subiectul
țintă selectat, într-o manieră care poate fi foarte deranjantă pentru acesta.”
Este oare posibil să vorbim cu o persoană aflată la mare distanţă, prin proiectarea unei voci în capul
ei? Autorii sugerează că acest lucru ar fi cel puţin „deranjant” pentru victimă, ba chiar ar fi pur şi
simplu terorizant. O armă care poate intra în creierul unui individ reprezintă o invadare cât se poate de
dură a vieţii sale personale. Aceste sisteme noi vor fi perfectate în următorii câţiva ani, iar rezultatele
obținute ar trebui să fie tema unor discuţii serioase în cercurile de specialitate, precum şi a dezbaterilor
publice.
De zeci de ani, Statele Unite, fosta U.R.S.S., precum şi alte state importante au fost implicate în
dezvoltarea unor sisteme noi, sofisticate care să influenţeze sănătatea mintală şi fizică a oamenilor. Se
dorea – şi cercetările s-au focalizat pe aceasta – descoperirea unor modalități de manipulare a
comportamentului uman, care să vină în întâmpinarea intereselor politice, în contextul apărării
naţionale şi al războiului. Interesantă în toate acestea este complexitatea dispozitivelor exterioare
create, care pot altera chiar esenţa stării de umanitate.
În articolul Mintea nu are firewall, autorul spune:
„Un articol recent al armatei ruse a oferit o opinie uşor diferită asupra problemei, declarând că
«umanitatea se află pe muchia unui război psihotronic», care are ca ţintă mintea şi corpul uman. Acel
articol vorbea despre încercările Rusiei şi ale altor state de a controla condiţia psiho-fizică a oamenilor
şi procesele decizionale ale acestora, prin folosirea generatoarelor VHF, a unor casete «fără sunet» şi a
altor tehnologii.”

Articolul continuă afirmând că scopul acestor arme noi este acela de a altera psihicul sau de a
interfera cu diferite părţi ale corpului uman, în aşa manieră încât să producă confuzie sau să distrugă
semnalele interne care menţin funcţiile vitale ale corpului fizic. Articolul descrie modul în care „teoria
informaţională a războiului” neglijează cel mai important factor din domeniul informaţiilor militare, și
anume fiinţa umană. În teoriile informaţionale despre război din trecut, discuţiile se limitau la
sistemele făcute de mâna omului, şi nu la operatorii umani. În scenariile de război ale informaţiilor,
discuţiile se limitau doar la faptul că oamenii puteau fi afectaţi prin propagandă, înşelăciune şi
minciună – unelte bine cunoscute ca făcând parte din arsenalul utilizat pentru manipularea minţii. În
zilele noastre abordarea este mult mai sinistră, iar aceasta trebuie luată în considerare în contextul
drepturilor şi al valorilor umane de bază, care se sprijină fundamental pe dreptul nostru de a gândi
liber. Articolul continua:

8
 „Şi totuşi este posibil nu numai să înşelăm, să manipulăm sau să dezinformăm corpul uman, ci, de
asemenea, îl putem opri sau distruge – ca pe orice alt sistem de procesare de date. Datele pe care
corpul uman le primeşte de la surse exterioare lui – spre exemplu undele de energie electromagnetică,
undele acustice sau vortexurile energetice – sau pe care le creează prin stimulii săi interni electrici sau
chimici, pot fi manipulate sau modificate la fel cum pot fi alterate datele (informaţiile) din orice sistem
hardware.”
În patentele SUA din 1976 apare faptul că încă de atunci era posibilă monitorizarea activităţii
creierului şi alterarea acesteia. Deşi aparatul era rudimentar, a constituit un exemplu a ceea ce era
posibil în urmă cu 30 de ani. Ideea era de a capta, interpreta şi apoi controla activitatea creierului
folosind un semnal de frecvenţă radio. Mai recent, au fost dezvoltate sisteme mult mai puternice
pentru a vizualiza activitatea creierului în timp real pe un monitor de calculator. Aceste dispozitive noi
folosesc biofeedback-ul creierului în combinaţie cu alte generatoare de semnal pentru a altera
activitatea şi tiparele mentale ale creierului unei persoane.
În final, în timp de război, ţelul este ca informaţiile să ajungă la fiinţa umană. Politica Statelor Unite
este aceea de a controla toate sistemele dependente de informaţii, fie ele „umane sau automate”, ceea
ce a dus la extinderea și folosirea acestor noi tehnologii și asupra oamenilor, ca şi cum aceștia ar fi
doar nişte procesoare hardware de date.
Articolul din revista Parametri expune în continuare munca d-lui Victor Solntsev de la Institutul
Tehnic Bauman, din Moscova. El insista asupra faptului că trupul uman trebuie văzut ca un sistem
deschis, în loc să fie considerat, ca până acum, doar un simplu organism sau un sistem închis.
Dr. Solntsev consideră că mediul fizic înconjurător al unei persoane poate cauza schimbări în corpul
şi mintea respectivei persoane, dacă se folosesc stimuli electromagnetici, acustici sau de altă natură.
Acelaşi cercetător rus a examinat problema „zgomotului informaţional”, care poate crea un „zid”
dens între o persoană şi realitatea exterioară. „Zgomotul” poate fi creat atât prin semnale, mesaje,
imagini sau alți stimuli informaționali, având ca ţintă conştiinţa unui grup sau a unor indivizi separați.
Scopul este supraîncărcarea minţii unei persoane, astfel încât aceasta să nu mai reacţioneze la stimulii
sau la alte informaţii din exterior. Această supraîncărcare va servi la destabilizarea capacităţii de
judecată sau la modificarea comportamentului individului sau grupului care a fost influențat.
În conformitate cu spusele lui Solntsev, a fost creat cel puţin un virus de computer pentru a afecta
psihicul unei persoane – „Virusul Rusesc 666”. Acest virus apare la fiecare al 25-lea cadru pe display-
ul calculatorului, unde pulsează un amestec de culori care s-a dovedit că poate induce stări de transă
operatorului de la acel computer. Percepţia display-ului de către subconştientul celui care utilizează
computerul respectiv poate fi folosită pentru a induce un atac de cord, pentru a controla sau a altera în
mod subtil percepţiile operatorului. Acelaşi sistem manipulator poate fi folosit cu ușurință în cadrul
oricărei emisiuni televizate.

9
 Capitolul 3 – Psiho-terorismul

Termenul de „psiho-terorism” a fost inventat de către scriitorul rus N. Anisimov, de la Centrul Anti-
Psihotronic din Moscova. El indică faptul că armele psihotronice pot fi utilizate în vederea extragerii
unor informaţii ce sunt stocate în creierul unei persoane, care apoi vor fi introduse într-un calculator
care le va rearanja, astfel încât ulterior să existe posibilitatea controlării acelei persoane.
Informaţia astfel modificată va fi apoi reintrodusă în creierul respectivei persoane (de la care a fost
extrasă) şi va fi percepută de căre aceasta ca fiindu-i proprie. Aceste sisteme criminale sunt capabile să
inducă halucinaţii, boli, diverse mutaţii în celulele umane, zombificarea sau chiar moartea.
Tehnologiile aferente acestor sisteme includ generatoare VHF, raze X, ultrasunete şi unde radio.
Maiorul rus I. Chernishev descrie în jurnalul militar Orienteer (în februarie 1997), dezvoltarea armelor
„psi” pe întregul glob. Tipurile specifice de arme menţionate de el în acel jurnal militar sunt:
- Un generator psihotronic care produce o emanaţie electromagnetică puternică, ce poate fi transmisă
prin liniile telefonice, TV, radio, ţevi de alimentare şi lămpi cu incandescenţă. Semnalul astfel
transmis va manipula comportamentul celor cu care ajunge în contact.
- Un generator de semnal care operează în banda 10-150 Hertz și care, atunci când operează în
frecvența 10-20 Herz, creează o oscilaţie infrasonică ce este distructivă pentru toate organismele vii.
- Un generator care acţionează asupra sistemului nervos şi care este proiectat să paralizeze sistemul
nervos central al insectelor. Acesta a fost optimizat, astfel încât să aibă acelaşi efect şi asupra
oamenilor.
- Semnale ultrasonice cu o structură foarte specială, cu ajutorul cărora se pot realiza operaţii interne
fără incizii şi fără sângerări, care nu lasă niciun fel de urme. Ele pot fi folosite însă și pentru a ucide.
- Japonezii au creat casete audio care permit suprapunerea unor tipare de voce de frecvenţe joase peste
muzică. Acestea sunt inaudibile pentru urechea umană, dar sunt receptate de subconştient. Ruşii
pretind că folosesc și ei „bombardamente” psihice similare pentru a trata dependenţa de alcool şi
fumat.
- Efectul celui de-al 25-lea cadru, despre care am mai discutat anterior, este o tehnică în care fiecare al
25-lea cadru al unui film sau al unei înregistrări video conţine un mesaj ce este perceput doar de către
subconştient şi care influenţează mintea conştientă.
- Psihotropica este o ramură a medicinei care se ocupă cu inducerea stărilor de transă, de euforie sau
depresie. Acestea sunt numite şi „mine cu efect întârziat”. Simptomele unui atac psihotronic se pot
manifesta prin dureri de cap, ameţeli, zgomote, voci sau comenzi percepute direct în creier, dureri în
cavitatea abdominală, aritmie cardiacă sau chiar distrugerea sistemului cardiovascular.
Un articol din revista Forţelor Aeriene ale SUA, AFLR Technology Horizonts, relatează că „prin
studiul şi modelarea creierului uman şi a sistemului nervos, se poate obţine influenţarea mentală a
personalului sau i se pot crea acestuia stări de confuzie. Prin păcălirea simţurilor este posibil să fie
create imagini sintetice sau holograme, pentru a induce în eroare simţul vizual al unui individ; într-o
manieră similară, se poate induce în eroare simţul auditiv, gustativ sau cel al mirosului.” Gândiţi-vă la
asta pentru o clipă – memorie sintetică, experienţe sintetice care nu pot fi diferenţiate de cele reale.
Acesta este rezultatul folosirii acestor tehnici.

10
 Într-un raport apărut în presă la sfârşitul lui 2005, cea mai mare companie de telecomunicaţii
japoneză, Nippon Telegraph and Telephone Corporation, a anunţat că a inventat un dispozitiv care
poate controla oamenii de la distanţă. Conform articolului, această tehnologie poate fi folosită la orice
dispozitiv sonor pentru aprofundarea realităţii virtuale sau a performanţelor sunetului. De exemplu, a
fost discutată printre altele şi ideea de a-l determina pe un ascultător să se mişte exact ca un dansator
profesionist fără a se putea împotrivi, copiind mişcările acestuia, ca şi cum ar fi profesionistul însuși.
Lucrurile mari devin posibile graţie efortului combinat al celor mulţi. Noi toți suntem parte a unui
„internet organic”, care cuprinde întreaga rasă umană și care se combină într-un mod armonios cu alte
planuri ale Creației. Nu există sisteme închise. Suntem cu adevărat interconectaţi și conectați cu tot
ceea ce există, ceea ce face ca fiecare dintre noi să aibă potenţialul de a influența întregul din care face
parte. Prin urmare, este responsabilitatea fiecăruia să creeze cu atenţie şi să se asigure că tehnologiile
pe care le dezvoltăm împreună vor susţine manifestarea potenţialului divin care există în fiecare om,
ca individualitate creată după chipul şi asemănarea Creatorului.

11
 Capitolul 4 – Manipularea prin emotii

In orice relatie inter-umana si in special in relatiile de cuplu, cand vrem sa obtinem ceva de la cel cu
care interactionam, utilizam o gama larga de metode, de la persuasiune pana la forta fizica.
Compromisul, negocierea, folosirea argumentelor sau santajul sunt des intalnite in toate aspectele
vietii noastre, de la alegerea restaurantului la care vrem sa luam cina diseara, pana la strategiile de
marketing ale marilor companii, si cu siguranta in toate nuantele vietii politice.
Persuasiunea este o forma de influentare, de convingere, prin puterea argumentelor si a discutiilor,
in scopul ghidarii oamenilor de a alege sau a adera la anumite idei, curente de opinie sau alegeri
personale. Persoana care este tinta persuasiunii este constienta de incercarea celuilalt de a o convinge,
fie prin sublinierea avantajelor pentru ea („Este si in avantajul tau.”, „Ai de castigat din asta.”), fie prin
utilizarea emotiilor („M-as bucura mult daca ai face asta.”, „As intelege alegerea ta ca pe o favoare
personala.”).
La celalalt capat al interactiunii umane se afla santajul emotional si folosirea agresivitatii verbale
sau fizice pentru impunerea alegerilor proprii sau punctului de vedere. Persoanele care apeleaza la
santaj emotional folosesc amenintari de genul: „Daca iesi acum, sa nu te mai intorci niciodata.”, „Daca
pleci, viata mea va fi distrusa.”, sau chiar „Daca pleci, imi voi face rau si doar tu vei fi vinovat/a
pentru asta.”
In cartea „In Sheep's Clothing: Understanding and Dealing with Manipulative People”, dr. George
Simon defineste manipularea psihologica ca fiind utilizarea de tactici ascunse, inselatoare si abuzive,
cu scopul de a urmari schimbarea comportamentelor sau alegerilor celorlalti, in sensul interesului
propriu al manipulatorului. Dupa Simon, reusita manipularii psihologice are la baza urmatoarele
componente:
1.Manipulatorul isi ascunde intentiile si comportamentele agresive.
2.Manipulatorul cunoaste vulnerabilitatile psihologice ale victimei si determina ce fel de tactici ar
putea fi efective.
3.Manipulatorul este de o cruzime suficienta pentru a nu da inapoi de la vatamarea victimei daca este
necesar.
La nivelul cuplului, motivul cel mai des intalnit pentru care partenerii apeleaza la manipulare este
vulnerabilitatea personala. Cercetatorii in domeniul inteligentei emotionale au subliniat faptul ca
deseori in spatele furiei, ca emotie secundara, sta o alta emotie primara, frica. Asadar, pentru a ne
proteja de frica pe pare o simtim ( de abandon, de cele mai multe ori ), incercam sa il controlam pe
celalalt si deciziile pe care le ia. Suntem, cred, cu totii familiarizati cu afirmatii de genul: „Daca m-ai
iubi cu adevarat, ai face ce ti-am cerut.”, „Sunt gelos/geloasa pentru ca te iubesc asa de mult.”, „E
normal sa stiu in fiecare secunda unde esti, doar iti vreau binele.” , „Din cauza ta ma doare capul, din
cauza ta m-am imbolnavit.”, „Ma doar inima, din cauza ca iar m-ai necajit.” etc. Cu alte cuvinte, in loc
sa ne dam seama de propriile noastre vulnerabilitati, de propriile noastre temeri si angoase care nu au
legatura cu persoanele din jurul nostru si a caror rezolvare presupune o repliere pe sine si gasirea
solutiilor in interiorul nostru, noi ne proiectam toate aceste nemultumiri si frustrari pe ceilalti, cu iluzia
si asteptarea ca acestia sa le rezolve.

12
 Manipularea emotionala este complexa si cel mai adesea foarte subtila astfel incat celui manipulat
ii este dificil sa identifice tipul de relatie in care se afla. Dupa dr. George Simon, cele mai des intalnite
semne ale unei relatii de manipulare prin emotii sunt urmatoarele:
1.Seductia – persoanele care manipuleaza prin emotii sunt de cele mai multe ori persoane placute
social, carismatice, aparent de incredere si loiale. Rareori folosesc cuvinte dure sau injurii la adresa
celorlalti, ci mai degraba amenintari subtile, indirecte care duc la intimidare si un sentiment de teama
de a-ti exprima gandurile sau dorintele deschis.
2.Negarea propriilor comportamente neadecvate – manipulatorului ii este foarte dificil sa isi asume
responsabilitatea pentru propriile comportamente sau reactii chiar si atunci cand i se face o oglinda din
partea celorlalti. Deseori, acesta gaseste explicatii extrinseci fiecarei reactii pe care o are, sau
invinovateste pe altii pentru comportamentele proprii.
3.Invinovatirea victimei – daca in mod repetat ti se spune ca din cauza ta celalalt s-a enervat, infuriat, a
plecat, a pus o frana brusca etc., dupa un timp te vei intreba daca nu cumva asa stau lucrurile si tu esti
cauza conflictelor si tensiunilor din cuplu, fie pentru ca ai reactionat, sau nu ai recationat cand
„trebuia”, sau nu ai fost suficient de diplomat/a etc.
4.Simularea inocentei – incercarea de a convinge ca raul pe care l-a facut, cuvintele dure sau tonul
ridicat nu au avut ca intentie ranirea, ci dimpotriva, doar dorinta de a sublinia un punct de vedere sau
de a fi luat in serios, astfel incat victima isi pune serioase semne de intrebare in legatura cu
corectitudinea interpretarilor pe care ea le face.
5.Asumarea rolului de victima – din cauza altora se intampla toate nenorocirile, contextul, oamenii,
momentul zilei, starea vremii sau orice altceva sunt responsabile de un esec personal, si toate astea in
ciuda celor mai bune intentii, tuturor eforturilor sau muncii depuse de manipulator.
6.Minimizarea propriilor fapte sau gesturi nepotrivite precum si a calitatilor partenerului/partenerei –
minimizarea presupune afirmatii de genul: „A fost doar o gluma. Nu inteleg de ce te superi.”, „Nu am
vorbit serios, chiar nu stii de gluma ?”, „Nu iti dai seama ca ai atatea defecte ca nimeni nu s-ar
indragosti de tine/nu te-ar placea daca te-ar cunoaste cu adevarat, asa cum te cunosc eu.”, „In ciuda
defectelor tale, eu te iubesc/stau cu tine.”
7.Intimidarea – in scopul de a induce teama, astfel incat celalalt se reprima in a-si exprima deschis
drepturile sau dorintele, sau utilizarea sarcasmului pentru a induce ideea ca celalalt este inferior, prin
urmare ar trebui sa asculte si sa-l urmeze pe manipulator, care in acest fel dezvolta un ascendent
asupra victimei.
Pe langa aceste elemente ale manipularii prin emotii, se mai intalnesc si minciuna, diversiunea,
rationalizarea propriilor comportamente, izolarea de prieteni si familie care ar putea oferi o alta
perspectiva victimei, asteptarea de a fi validat in permanenta de catre victima, totul sub umbrela
normalizarii situatiei de cuplu ( „Asa se intampla si in alte relatii.”, „E firesc sa am asteptarile astea de
la tine, asa e intr-o relatie.”, „Crezi ca daca te desparti de mine, data viitoare va fi mai bine ?” ).

De multe ori, atunci cand ne dam seama ca suntem intr-o relatie abuziva din punct de vedere
emotional, avem tendinta de a incerca la randul nostru sa detinem controlul. In felul acesta incercam sa
scapam de manipulare prin manipulare, iar cercul vicios al relatiei nu se intrerupe niciodata.
Abuzul emotional se intinde pe o scala foarte vasta, de la un simplu repros pana la desconsiderarea
totala a celuilalt. Primul pas in iesirea de sub manipulare este de a identifica cu claritate situatiile in
care esti manipulat/a emotional. Al doilea pas ar fi sa raportezi reactiile proprii la ceea ce ar fi
insemnat reactii firesti, daca manipularea nu ar fi avut loc, iar ultimul pas si cel mai dificil, insa nu

13
imposibil, este asertivitatea ( adica sa iti exprimi liber parerea, pe un ton ok, cu cuvinte potrivite si fara
sa manipulezi sau sa ataci in vreun fel persoana din fata ta ). Acest ultim pas inseamna la nivel
emotional frica, neliniste, agitatie, framantare, poate tristete, insa cel mai important aspect este ca, in
ciuda disconfortului trait, sa iti exprimi punctul de vedere si sa ramai cu acest disconfort pana el se
diminueaza in intensitate.
Nu uita, singura modalitate prin care poti scapa de frica este sa o iei in brate, cu alte cuvinte sa te
expui situatiilor anxiogene si treptat sa capeti curaj si incredere ca le poti depasi, oricum, nici un
disconfort nu dureaza o vesnicie.
Inchei acest articol cu un scurt citat din Octavian Paler, la care va invit sa reflectati: „O iubire pe
care esti nevoit sa o pazesti, nu reprezinta nimic.”
Manipulatorii afectivi sunt indivizi persuasivi si inteligenti din punct de vedere emotional. Ei au
abilitatea de a simti momentul cand puterea de intelegere a celuilalt isi epuizeaza resursele si cand
situatiile ajung sa il depaseasca.
Atunci, ei devin rezonabili, sfatosi, grijulii, chiar hazlii, desi acest lucru nu ii disociaza de
egocentrismul caracteristic lor, obiectivul major in baza caruia opereaza fiind acela de a deveni
simpatici, de a ramane aproape de forul intim al celui manipulat, reusind, astfel, sa il tina sub control.
Caracterele oamenilor senzitivi emotional sunt foarte vulnerabile in fata sugestiilor parvenite din
partea manipulatorului emotional, intrucat acesta din urma reuseste sa arate intelegere si preocupare
fata de cel cu care interactioneaza – exact lucrul de care are nevoie un om sensibil.
Renuntarea la manipularea afectiva inseamna abandonarea nevoii de a obtine confirmari si aprobari
din partea celorlalti, de a nu mai avea nevoie de perspectiva lor asupra lumii. Autonomia emotionala
inseamna a valida evenimentele si a intelege lumea independent de alte opinatii.
Cat timp subiectul se straduieste sa se incadreze in sistemul de referinta al altuia, confirmandu-i
ipotezele si perspectivele si asteptandu-i aprobarea, el nu va reusi sa se sustraga confuziei si
constrangerilor sufletesti.
Renuntarea la manipularea afectiva consta in a intelege lucrurile pe care le simtim si pe care le
dorim, cu adevarat, si in a lua act, independent, fata de ele. Manipulatorul vrea ca altii sa ia act de
dorintele si de asteptarile sale si il va determina pe individul vulnerabil sa oscileze intre extreme, pana
cand se va adapta imaginii care ii simbolizeaza interesul si multumirea.

Iesirea din tiparul dorit de manipulator provoaca, din partea acestuia, dezaprobare manifestata
agresiv. Independenta inseamna incetarea eforturilor de a-i fi pe plac si de a-i obtine sprijinul, in cele
din urma – de a realiza ca, in fapt, opinia si ajutorul sau nu sunt necesare.
Apoi, intrucat noi insine nu putem fi de acord, permanent, cu ceea ce face ori spune un individ cu
tendinte manipulatoare, nu ne poate nici pasa, in mare masura, de ceea ce considera el despre noi.
Responsabilitatea pentru dependenta emotionala a unui individ nu este asociata doar cu setea de
control a celui care il influenteaza, ci si cu nevoia celui influentat de a cauta aprobare in jur – situatia
in care manipulatorul, gaseste, la randul sau, lucrul de care are nevoie. Iar el stie cum sa se pastreze
aproape de o persoana vulnerabila, speculand ce ii lipseste acesteia si ce o poate satisface pe moment.
Avem posibilitatea sa ne controlam si sa ne asumam deciziile, desi nu putem controla ceea ce
decide un manipulator emotional. A-i ignora, concentrandu-ne pe ceea ce ne dorim cu adevarat, pe
motivele si pe asteptarile noastre autentice, este calea de a-i elimina din suma factorilor de care
depindem.

14
 Bibliografie
1.Minipulare afectiva : http://www.psychologies.ro/
2.Manipularea prin emotii : http://www.despresuflet.ro/
3. Manipularea maselor : http://bindiribli.ro/

15