Sunteți pe pagina 1din 39

13.1.

COMPORTAMENTUL
COMPORTAMENTUL SIMULAT

NORMAL

VERSUS

In sens larg, comportamentul reprezinta maniera specifica prin care subiectul


uman este determinat sa raspunda printr-un ansamblu de reactii la solicitarile de
ordin fizic sau social care vin din ambianta, cautand ca prin aceasta sa se adapteze
la situatiile nou intervenite.
In viata unei persoane apar adesea situatii care o solicita contradictoriu.
Anumite conveniente sociale pot intra in contradictie cu starea de moment sau
chiar cu convingerile intime ale persoanei, cu sistemul propriu de valori. Apar in
acest caz dilemele de comportament, depasirea lor presupunand din partea
persoanei maturitate sociala, plasticitate psihica si suplete comportamentala.
Daca adeptii "behaviorismului ortodox" foloseau termenul de comportament
pentru a face referire la reactiile exteriorizate ale organismului, la ceea ce putea fi
observat, inregistrat si masurat direct, odata cu dezvoltarea procedeelor si
tehnicilor de inregistrare a reactiilor organismului au fost descoperite si urmarite
noi modificari interne ce tin de procesele gandirii, emotiei, limbajului etc. mai fine
decat cele observate anterior. Astfel s-au distins doua modalitati de raspuns
comportmental (Ciofu, 1974):
Comportamentul aparent ("overt behavior") care include reactiile exteriorizate
ale persoanei, observabile direct, cum ar fi limbajul vorbit sau gestual, mimica,
activitatea de miscare a membrelor sau corpului. Termenul de "overt behavior",
initial apare in lucrarile a mai multor autori: Ruch (1963), McGuigan (1966),
Munn (1966), Skinner (1966).
Comportamentul inaparent ("covert behavior") include modificarile interne,
indirect decelabile, ce insotesc procesele gandirii, emotiei, limbajului etc. dintre
care amintim: modificarile ritmului respirator, ale ritmului cardiac, a secretiei
salivare, intensificarea activitatii glandelor sudoripare, a compozitiei chimice si
hormonale a sangelui, cresterea conductantei electrice a pielii etc. Termenul de
"covert behavoir" a fost utilizat de McGuigan & Skinner (1966).
Exista o continua intersanjabilitate intre cele doua modalitati
comportamentale, in sensul ca unui comportament aparent ii corespund obligatoriu
forme de comportament inaparent, insa nu oricaror manifestari inaparente le
corespund manifestari de comportament aparent. Atat modalitatile aparente cat si
cele inaparente sunt aspecte ale unui comportament larg cu o caracteristica de
unicitate pentru momentul respectiv.
Se stie ca orice comportament are concomitente cognitive si / sau biochimice,
dupa cum orice modificare biochimica este resimtita in modul de procesare a
informatiei sau in comportament. Luand in calcul finalitatea actiunii, este

important de sesizat cauza principala care optimizeaza interactiunea persoanei cu


mediul, putandu-se astfel interveni asupra factorilor blocanti atat la nivel intern, cat
si la nivel extern (Miclea, 1997).
Una din problemele frecvent intalnite in activitatea judiciara este cea a
comportamentului simulat al persoanelor implicate in diferite cauze penale. In
functie de situatia in care se afla o anumita persoana, in functie de interesul si
scopul urmarit, comportamentul obisnuit al acesteia poate lua forma unei conduite
simulate.
Conduita sau comportamentul simulat este o incercare de a ascunde sau
falsifica sensul unei realitati. Persoana in cauza da intentionat un raspuns verbal
strain aceluia pe care il gandeste, exteriorizand sau mascand o expresie ce nu se
potriveste cu aprecierea, atitudinea sau cu sentimentul autentic incercat.
Simularea nu este o simpla eroare, ea se caracterizeaza prin intentionalitate.
Este o "greseala" intentionata, invaluita si sustinuta pragmatic.
Simularea este o entitate contradictorie intre aspectul aparent si cel inaparent
al comportamentului, expresia unei dedublari psihologice in raport cu sine.
Aspectul aparent poate fi cunoscut, uneori este afisat abil sau naiv, cu efortul de
persuasiune. Dimpotriva aspectul inaparent este secretizat, nu face obiect de
confesiune, iar uneori pentru a-l secretiza, se practica dezinformarea sistematica
dupa reguli tactice bine definite, pentru derutarea organelor judiciare. Aceasta
poate fi asemanata cu un binom compus din aparenta (produs al dezinformarii
verbale sau materiale ori combinate) si inaparenta (realitatea secretizata, intima,
neconfesata) (Mitrofan, Zdrenghea & Butoi, 1992).
Simularea are o prezenta cotidiana. Uneori se dovedeste a fi necesara,
stimuland sensul vietii. Omul are nevoie si de unele parghii compensatorii, de
autoiluzionare, de autoamagire. Pentru a depasi momentele critice din viata,
persoana, constient sau inconstient, isi protejeaza eul prin cultivarea sentimentelor
sperantei, increderii, optimismului. Simularea in aceste situatii reprezinta o forma
ocolita de acceptare a conditiei umane, un loc de refugiu imaginar.
Conditia succesului unei simulari este data de consistenta sa interna, de
abilitatea cu care subiectul mentine coerenta demersului sau fictiv. Ea presupune
inteligenta, conduita "civilizata". Contrafacerile sunt mijloace elegante de eludare a
normativelor sociale. Sub masca unor conduite conformiste, inventand mereu
tactici derutante, simulantul se complace intr-un fals relational, structurandu-si,
pentru a putea manipula, un spatiu simulat. Cadrul fictiv nu numai ca ia locul
realitatii, dar o si preface.
Simularea este intotdeauna motivata, determinata de dorinte, de interese. Ea
este o modalitate de realizare facila a scopului. Simularea apare in cele mai diferite

situatii: pentru disculpare, pentru a apara pe cineva, din nevoia de protectie, din
dorinta de razbunare, pentru a rezista presiunilor si normelor coercitive ale
comunitatii etc.
Simularea se realizeaza prin diferite strategii: inventare, exagerare, diminuare,
aditie, omisiune, substituire, transformare, tacere etc.
Simularea, minciuna fiind o constructie fictiva, are un impact deosebit asupra
realului. Ea se poate prezenta in diverse ipostaze (Cucos, 1997; Bus, 2000):
Simularea totala, in care falsitatea este prezenta pe intreg parcursul
manifestarii comportamentale;
Simularea intercalata cu anumite franturi de adevar;
Simularea prin omisiunea voita a informatiei veridice;
Prezentarea unei variante sau ipoteze, greu verificabile, ca fiind adevarul
insusi;
Recurgerea la demonstratii incongruente din punct de vedere formal
(substituirea unei gandiri logice cu una pasionala);
Utilizarea abuziva a unor demonstratii care nu concorda sau nu sunt
relevante pentru situatia concreta prezentata;
Persiflarea adevarului prin mimica, gestualitate, dand de inteles ca ceea ce
se spune este fals;
Exagerarea sau absolutizarea unor aspecte neimportante in defavoarea
esentialului;
Adaugarea la mesajul transmis a unor conotatii negative ce tin de profilul
caracterial al emitentului;
Prezentarea unui adevar ca si cum acesta ar fi o minciuna si a unei minciuni
ca si cum ar fi un adevar;
Crearea deliberata a unei derute interpretative prin jonctiunea dintre adevar
si falsitate, inducandu-se prin aceasta dezinteresul interlocutorului pentru a mai
cunoaste ceva.
Nu exista granite fixe, imuabile, intre adevar si falsitate, existand o
permanenta intersanjabilitate.
Simulantul opereaza dupa o logica elastica, pentru a ajunge cat mai repede la
tinta, fiind facilitat de limbaj si cunoscand foarte bine realitatea pe care isi propune
sa o ascunda.
Intr-un anumit context aproape orice tip de comportament poate dobandi
functie adaptativa, profilactica.

Simularea reprezinta o metoda de coping comportamental avand functia de a


preveni sau reduce reactia de stres, provocata de ancheta judiciara.
Prin simulare, persoana este convinsa ca poate controla agentul stresant,
obtinandu-se astfel o reducere a reactiei de stres. Acest efect pozitiv nu se
inregistreaza automat.
In urma unor studii experimentale (Averil, 1973) s-a constatat ca prin
controlul stresului nu se determina doar reducerea acestuia, ci in unele cazuri se
ajunge la intensificarea fenomenului.
Copingul comportamentului antrenat in cazul simularii, reduce stresul doar
atunci cand (Miclea, 1997):
este urmat de un feed-back asupra eficientei interventiei comportamentale;
costul realizarii lui nu depaseste beneficiile;
reduce ambiguitatea si / sau incertitudinea legata de situatia stresanta.
In cazul testarii la poligraf copingul comportamental antrenat in simulare este
ineficient. Aceasta, deoarece cele trei conditii prezentate mai sus, nu sunt
indeplinite in totalitate. Cu toate ca beneficiile obtinute de subiectul simulant sunt
net superioare costurilor angajate in vederea realizarii simularii (inducerii in eroare
a organelor judiciare), este putin probabil sa-si reduca stresul, deoarece:
acesta nu primeste nici un feed-back asupra eficientei interventiei sale
comportamentale;
neavand nici o informatie asupra situatiei stresante (feed-back),
incertitudinea legata de acest fapt nu are cum sa se reduca.
La acestea se adauga reactivarea la nivelul sistemului cognitiv al subiectului,
a aspectelor particulare ce tin de comiterea faptei, menite sa amplifice tensiunea
psihica.
Unitatea psiho-somatica a simularii ofera posibilitatea certa de investigare si
depistare a oricarui comportament simulat.
13.2.
CORELATELE
COMPORTAMENTULUI SIMULAT

PSIHOFIZIOLOGICE

ALE

Procesele afective sunt fenomene psihice complexe, caracterizate prin


modificari fiziologice mai mult sau mai putin extinse, printr-o conduita marcata de
expresii emotionale (gesturi, mimica etc.) si printr-o traire subiectiva (Radu &
colab., 1991).
Emotia nu se reduce numai la aspectul de traire subiectiva, interna, ci
formeaza o configuratie complexa de relatii, un raspuns psihofiziologic
multidimensional vis-a-vis de evenimente. Pintre dimensiunile procesului afectiv
distingem (Lazarus, 1984; 1991):

modificari cognitive (procesarea informatiei stimul venita din mediu, care in


functie de semnificatie are rol activator sau nu);
modificari organice, vegetative (cresterea aroussal-lui fiziologic, activarea
cardiaca si a sistemului circulator, modificari la nivelul motilitatii gastrointestinale,
tensiunii musculare, conductantei electrice a pielii etc);
modificari comportamentale (gesturi, reactii, mimica, expresii vocale etc).
Cele trei dimensiuni ale procesului afectiv nu pot fi luate separat, intre ele
existand o permanenta intractiune sincrona, emotia fiind rezultatul conlucrarii a trei
tipuri de factori: cognitivi, organici si comportamentali. Rezultanta interactiunii
acestor factori se rasfrange asupra trairii subiective a persoanei, respectiv a
modului cum aceasta resimte situatia si se adapteaza fata de ea.
Emotiile sunt configuratii cognitiv-motivational-relational organizate a caror
stare se schimba in functie de modificarile din cadrul relatiei individ-mediu, de
felul in care aceasta este perceputa si evaluata.
In domeniul psihologiei judiciare, emotia este considerata ca fenomen tipic
sferei afective, deoarece aceasta, prin modificarile psihofiziologice pe care le
implica, poate fi supusa unei analize stiintifice sistematice.
Evidentierea unei emotii poate fi facuta pornindu-se atat de la aspectul
comportamental, cat si de la cel al corelatelor psihofiziologice pe care aceasta le
implica.
Comportamentul emotional global reprezinta obiectivarea trairii emotionale,
intalnita atat in aspectul inaparent, dar cel mai evident si mai usor observabil in cel
aparent. Aspectul aparent, denumit ca expresie emotionala, subsumeaza intreg
ansamblul de reactii somatice si musculare (faciale, scheletice, viscerale, umorale
etc.) pe care subiectul le dezvolta in momentul experimentarii unei emotii (Ciofu,
Golu & Voicu, 1978).
Patternul aparent al modificarilor emotionale include: motilitatea corporala,
tremurul muscular, expresivitatea faciala (miscarile oculare, coloritul epidermic,
tonalitatea vocala, intensificarea activitatii glandelor sudoripare etc.).
Dintre toate categoriile de raspuns emotional aparent, cea mai elocventa
pentru observator o constituie expresia faciala, fiind caracterizata ca un barometru
al emotiei. Astfel bucuria, tristetea, mania, teama etc. pot fi foarte usor citite pe fata
unei persoane. Expresia "alb ca varul", referitoare la starea emotionala dezvoltata
de catre subiect in cazul unei situatii, ce implica trairea unei stari emotionale
intense, este asociata cu starea de vasoconstrictie periferica (determinata de teama).
La subiectul supus unei anchete judiciare, in cazul savarsirii unei infractiuni,
expresia emotionala descrisa anterior este deseori prezenta, insa intr-o nuanta mai

difuza datorita tendintei subiectului de a simula o alta stare decat cea pe care o
traieste intr-o astfel de situatie (Negru, 1998).
Expresia vocala in emotie reprezinta un indice care ne poate spune multe
despre trairea subiectiva pe care o incearca persoana. Ea se poate traduce prin
modificari in timbru, tonalitate, intensitate, inflexiuni, accent etc. Aceste modificari
sunt determinate de nivelul ridicat al tensiunii musculaturii scheletice generale,
inclusiv a muschilor laringelui care influenteaza tensiunea corzilor vocale, ducand
la noi efecte de intensitate si tonalitate. Activitatea musculara a laringelui si a
corzilor vocale are o influenta directa asupra debitului sonor si, in special, a
frecventei sunetelor.
In ancheta judiciara elementul cel mai evident in cazul trairii unor emotii, pe
fond stresant, este tremurul fiziologic existent la nivelul tuturor muschilor care
actioneaza aparatul fonorespirator.
Tremurul fiziologic este o ondulatie sau o oscilatie minuscula determinata de
stresul psihologic, ce corespunde frecventei de 8-14 Hz. si poate fi atribuit undelor
alfa (Ciopraga, 1996).
In cazul unei persoane care nu este stresata, tremurul fiziologic are o
intensitate maxima. In momentul instalarii stresului, acesta scade in intensitate sau
este eliminat. Cresterile sau scaderile intensitatii, frecventei timbrului vocii, ca
urmare a reducerii tremurului fiziologic, reprezinta un indice al gradului de stres pe
care-l incearca persoana, des utilizat in practicile criminalistice in vederea
detectarii comportamentului simulat.
Operand asupra pattern-ului vegetativ si somatic nu trebuie separate aspectele
externe, explicite, de cele implicite, abordandu-se atat problema expresiei externe a
emotiei cat si a corelatelor psihofiziologice de care este legata.
Pe baza indicatorilor fiziologici utilizati atunci cand studiem emotia, putem
obtine o informatie obiectiva asupra gradului de intensitate pe care acesta-l
implica. Indicatorii fiziologici utilizati pentru a evidentia gradul de traire
subiectiva a unei emotii, sunt: electroencefalograma (EEG), activitatea cardiaca si
a sistemului circulator (ECG), rata respiratorie, tensiunea musculara, modificarile
conductantei electrice a pielii (GSR) etc.
Electroencefalograma reprezinta o masura a emotiei la nivel fiziologic central.
Modalitatea de manifestare este a unei activari (aroussal) cu aspectul unui ritm de
voltaj redus si frecventa ridicata, avand ca efect blocarea ritmului alfa sincronizat
(Dorofteiu, 1992). El apare in starile de emotie, depresie, anxietate, agitatie etc.,
oferind indicii cu privire la intensitatea acestora. Masurile pe care le ofera sunt
nespecifice, referindu-se la starea, respectiv nivelul de activare determinat de o
emotie, insa foarte putin la tipul emotiei.

Activarea cardiaca si a sistemului circulator, prin ritmul cardiac, tensiunea


sanguina si vasomotricitate, reprezinta una dintre prezentele cele mai frecvente si
mai elocvente ale tabloului indicatorilor psihofiziologici ai emotiei.
Ritmul cardiac ofera o dinamica marcata atat de caracterul stimularii emotiei,
cat si de faptul ca acea stimulare este prezenta sau doar expectata. Astfel, emotia
legata de prezenta concreta a unor stimuli puternic stresanti determina o modificare
in sensul accelerarii ritmului cardiac, in timp ce doar anticiparea prezentei unor
astfel de stimuli are ca efect decelerarea ritmului cardiac.
Foarte uzitata in evidentierea emotiei, tensiunea sanguina reflecta atat ritmul
batailor inimii (volumul de sange circulant), cat si tonusul vasomotor local pe
unitatea de timp. Gradientele de presiune sanguina pot interesa faza sistolica sau
cea diastolica, precum si diferentele dintre acestea, la un ciclu sistola-diastola.
Ca raspuns la stimulii cu caracter negativ pentru persoana, care provoaca
emotia (in conditii de anxietate, stres etc.) are loc o crestere temporara a tensiunii
relationata cu modificari ale ritmicitatii cardiace si a vasomotricitatii.
Efectul modificarilor vasomotorii reflecta cresteri sau scaderi de volum
sanguin la nivelul diferitelor parti din corp (deget, mana, brat etc.), rezultat al
vasoconstrictiei sau vasodilatatiei din regiunea respectiva.
Nu se poate vorbi despre o modificare pletismografica unica in emotie,
vasodilatatia sau vasoconstrictia putand aparea in functie de calitatea diferita a
emotiei (frica - vasoconstrictie periferica, rusine - vasodilatatie). Uneori ambele
reactii pot fi surprinse concomitent prin inregistrari in puncte multiple, deoarece
dislocuirea unei cantitati de sange dintr-o regiune a organismului poate determina
afluxul crescut de sange intr-o alta regiune (Ciofu, Golu & Voicu, 1978).
Modificarile cardiovasculare sunt indicatori ai activitatii fizice existente in
emotii, ai specificului calitativ al acestora.
Unul dintre cei mai vechi indici ai emotiei este rata respiratorie. Aceasta poate
fi inregistrata pneumatic (la nivelul toracelui si abdomenului pentru poligraf) sau
termoelectric (la nivel nazal). Reglarea respiratiei este complexa, fiind supusa atat
controlului involuntar reflex (excitarea centrului respirator bulbar), cat si
controlului voluntar.
Respiratia este sensibila la o varietate de variabile psihologice si modificari
organice care insotesc emotia. Astfel, ritmul si amplitudinea undelor respiratorii,
durata lor, raportul inspiratie / expiratie, blocarea lor etc. sunt afectate de tipul
emotiei (agresivitate, frica, neliniste, groaza etc.), precum si de starea conflictuala
care le insoteste.

Cu toate ca nu exista stricte valori parametrice sau modele respiratorii care sa


poata fi atribuite unor tipuri specifice de emotii, indicatorul de fata face obiectul
unor sofisticate investigatii asupra comportamentului simulat in domeniul judiciar.
Tensiunea musculara poate fi inregistrata local sau generalizat prin
intermediul inregistratorilor mecanici, fie mai modern, prin culegerea potentialelor
musculare electrice (EMG).
Acest tonus este considerat a fi strans legat de starea emotiva. Astfel exista o
corelatie pozitiva intre EMG din regiunea frontala si prezenta anxietatii, intre
inregistrarile poligraf prin micromiscarile musculare si comportamentul simulat
etc.
Balanta muschilor scheletici este in general echilibrata, si scazuta in relaxare.
In actul motor si in starile emotionale crescute, balanta nivelului tensiunii devine
nu numai ridicata, ci si discontinua, cauzand tremurul. Emotiile de intensitate
crescuta se pot exterioriza in tremur, acesta putand chiar dezorganiza raspunsul
motor din momentul respectiv.
Modificarile conductantei electrice a pielii reprezinta unul dintre cei mai
sensibili indicatori ai activitatii fiziologice vegetative din emotie. Cand activitatea
corticala este redusa, iar componenta simpatica predomina, conductanta electrica a
pielii este mica, curba reactiei crescand.
In cazul confruntarii repetate cu stimuli nocivi, anxiogeni, conductanta
electrica a pielii scade conditionat inaintea impactului cu stimulul, creste in timpul
primei faze de actiune a acestuia dupa care scade treptat. Folosindu-se o metoda de
tip poligraf au fost obtinute schimbari de potential in raport cu incarcatura
emotionala a cuvantului stimul. Paralel cu reactia electrodermica are loc o
intensificare a activitatii glandelor sudoripare, indicatori ai stresului emotional.
Toate aceste corelate psihofiziologice si comportamentale ale emotiei pot fi
intalnite in cadrul practicii judiciare, mai specific in domeniul detectarii
comportamentului simulat, avand rolul de indici indirecti ai laturii afective care
acompaniaza persoana in tot ceea ce face.
13.3.
TEHNICI
SI
MIJLOACE
COMPORTAMENTULUI SIMULAT

DE

INVESTIGARE

Inca din cele mai vechi timpuri ale existentei, s-a constatat faptul ca atunci
cand o persoana minte, au loc modificari psihofiziologice la nivelul organismului
acesteia. Bazandu-se pe aceasta supozitie, au fost descoperite si perfectionate
diferite tehnici de detectare psihofiziologica a comportamentului simulat.
Orice instrument de masura, fie el traditional sau modern are la baza o
anumita teorie. Aceasta teorie poate fi explicita, detaliata pana in cel mai mic

amanunt, sau implicita, ramanand la latitudinea persoanei gasirea relatiilor care


stau la baza ei (Szamoskzi, 1997).
Daca in antichitate se considera ca la originea reactiilor psihofiziologice se
afla "Puterea Divina" (Lea, 1870), studiile contemporane sugereaza ca factorul
major, determinant al reactiilor psihofiziologice il reprezinta variabilele
motivational-emotionale, iar studiile recente sustin ca factorul major in acest
proces este reprezentat de variabilele cognitive.
Procesele cognitive sunt insotite de unele manifestari observabile si
neobservabile direct, care pot fi constatate in mod obiectiv prin inregistrarea cu
ajutorul unor aparate (poligraf, fonograf, electroencefalograf etc.) a modificarilor
vasculare, cerebrale, de temperatura a pielii si respiratorii (Stanoiu, 1981).
La persoanele normale din punct de vedere psihofiziologic, comportamentul
simulat este adeseori asociat cu trairea unor stari emotive intense care se
accentueaza in momentul investigatiei criminalistice.
Cele mai frecvente reactii psihofiziologice care au fost puse in evidenta la
subiectii supusi anchetei judiciare, ca urmare a unor comportamente infractionale
savarsite si care erau motivati pentru dezvoltarea unui comportament simulat, au
fost: accelerarea ritmului cardiac, cresterea presiunii sangvine, aparitia
fenomenelor vasodilatatorii si vasoconstrictorii (hiperemie sau paloare),
accelerarea si sacadarea respiratiei, dereglarea fonatiei si emisiunii de sunete,
hiposalivatia si contractarea subita a muschilor scheletici.
Toate aceste reactii neurovegetative, declansate intern, sunt slab supuse unui
control voluntar, fiind determinate de gradul de percepere a riscului de a fi detectat,
rod al unei evaluari cognitive a situatiei. Aceste reactii sunt asociate cu un
comportament manifest, cu valoare de identificare, pentru specialistii din domeniul
judiciar, a unei disonante intre declaratiile subiectului si gradul de acord asupra lor.
Din comportamentele externe relationate cu modificarile neurofiziologice rezulta
schimbari ale mimicii si pantomimicii, blocarea brusca a functiilor motorii,
tremurul din voce, modificarea timpului de latenta intre perceperea intrebarii si
furnizarea raspunsului.
Manifestarile prezentate anterior sunt elemente ale vietii psihice si
comportamentale pe care orice persoana le experimenteaza de-a lungul vietii, fie ca
a fost sau nu obiect al unei investigatii criminalistice. Ele au fost puse in evidenta
prin diverse incercari practice si experimentale de-a lungul timpului, insa ceea ce sa obtinut sunt doar patternuri de posibile manifestari (comportamentale si
fiziologice), care difera de la o persoana la alta datorita frecventei, intensitatii,
duratei etc. In functie de modul in care sunt traite si exteriorizate aceste

"comportamente" s-au creat diferite tehnici de control a sinceritatii. Cele mai


cunoscute tehnici de investigare in acest domeniu sunt:
Metoda asociatiei libere;
Metoda experientei motrice;
Tehnici pentru suprimarea cenzurii constiente;
Metoda detectarii stresului emotional in scris;
Metoda detectarii stresului din voce;
Tehnica poligraf;
Potentialele evocate ale creierului.
13.3.1. Metoda asociatiei libere
Ca tehnica de diagnosticare a comportamentului simulat, porneste de la
premisa ca o anumita semnificatie a cuvintelor-stimul, care se prezinta subiectului
investigat, determina o activare la nivelul retelelor semantice, exercitand o
influenta specifica asupra starii emotionale a subiectului, respectiv asupra
asociatiilor pe care acesta le stabileste ulterior.
Exista o serie de criterii care-si fac simtita prezenta in orientarea stabilirii
asocierilor de idei legate de un cuvant stimul. Astfel, daca la cuvantul-stimul "mic"
se raspunde prin cuvantul "mare", iar la "alb" cu " negru", se poate concluziona ca
asocierile facute au la baza principiul contrastului (Ciofu, 1974).
Una dintre modalitatile acestei tehnici strans legate de detectarea
comportamentului simulat o reprezinta inregistrarea timpului de latenta. Anastasi
(1964), in urma utilizarii acestei metodologii, concluziona: "daca viteza de reactie
verbala este diferita la cuvintele critice fata de cele nesemnificative, daca subiectul
refuza raspunsul la unele cuvinte critice sau repeta, in lipsa altui cuvant, raspunsuri
verbale anterioare, atunci vinovatia subiectului poate fi socotita dovedita".
Prin timpul de latenta se intelege perioada care se scurge de la emiterea unui
stimul pana la producerea reactiei.
In cadrul acestor tehnici intra si proba Abrahamsen-Rassanof-Yung, care
utilizeaza tehnica asocierii de cuvinte insotita de inregistrarea timpilor de raspuns,
ca indicatori ai starilor afective legate de evenimente pe care persoana, obiect al
investigatiei, vrea sa le ascunda. Procedura consta in administrarea unei liste de
cuvinte la care subiectul trebuie sa gaseasca cuvinte asociate, intr-un timp cat mai
scurt. Lista este elaborata de catre un specialist in domeniul detectiei
comportamentului simulat, dupa o studiere detaliata a cazului, si cuprinde cuvinte
"neutre", respectiv "afectogene", a caror semnificatie este legata direct sau indirect
de ceea ce subiectul incearca sa ascunda. Comparatia intre reactiile la cele doua
tipuri de cuvinte (neutre sau afectogene) permite decelarea influentei emotivitatii,

determinata de perceperea riscului de a fi detectat, asupra tipului de raspuns oferit


si a timpului de reactie, cunoscandu-se ca la stimulii neutri timpul de latenta este
constant, iar la cuvintele afectogene crescut (Bogdan, 1973).
Indicii care se urmaresc pentru a se putea pune in evidenta tendinta de
simulare a subiectului sunt:
Repetarea cuvantului-stimul - necesara pentru a avea timp sa elaboreze un
alt tip de raspuns.
Latenta raspunsului - variabila in functie de subiect si conditionata de natura
stimulilor. Este mai mare pentru cuvintele abstracte decat pentru cele concrete.
Timpii de reactie mai mari de patru secunde indica o incercare de simulare.
Asociatia superficiala - asociatia intrinseca, presupusa a fi cea ceruta de
catre cuvantul stimul, este derogata uneia superficiale. Se presupune ca subiectul,
considerand ca asociatia ar fi prea expresiva, incearca sa o substituie uneia mai
putin incriminante.
Repetarea cuvintelor oferite ca raspuns - un cuvant repetat de mai multe ori
indica existenta unei semnificatii care trebuie verificata.
Modificarea sensului cuvantului intial - consta in oferirea unui raspuns pe
care apoi incearca sa-l explice privit dintr-o alta perspectiva.
In majoritatea cazurilor indicii prezentati anterior, apar strict legati de anumite
cuvinte stimul, chiar si la repetarea probei.
La noi in tara cercetari cu aceasta tematica a efectuat Al. Rosca (1934; 1971),
prin metoda folosita obtinandu-se diagnosticarea justa in 80% din cazuri.
Aceasta tehnica de detectarea a comportamentului simulat este uneori folosita
in domeniul judiciar, insa pentru a-i creste eficienta se foloseste in combinatie cu
alte tehnici (metoda experientei motrice, hipnoza, poligraf etc.).
13.3.2. Metoda experientei motrice
Primele incercari legate de aceasta metoda presupuneau inregistrarea
reactiilor fiziologice ale unui subiect care era investigat, folosindu-se tehnica
asocierilor libere.
S-a constatat ca cu cat incarcatura emotionala a cuvantului prezentat era mai
mare, cu atat pe inscriptor apareau reactii vegetative (respiratia, EEG) mai ample,
iar fonograma raspunsului verbal prezenta o latenta marita (Ciofu, 1974).
Bazandu-se pe cercetari similare si observand legatura, creata in timp, intre un
fenomen central, nemasurabil direct si un fenomen motor-periferic (presiuni
digitale ritmate pe o membrana pneumatica), psihologul rus H. R. Luria (1959)
elaboreaza o noua metoda numita a "experientei motrice".

Aceasta tehnica a fost modificata si imbunatatita de catre psihologul de


origine spaniola Mira Y Lopez (1959), care a construit un aparat numit
manotonometru.
Experimentul consta in faptul ca subiectul trebuia sa-si dubleze raspunsul
verbal, la cuvantul stimul continut in lista, cu o reactie motorie (apasarea pe o
clapa). In aceste conditii subiectul isi concentreaza atentia asupra mainii cu care
trebuie sa indeplineasca sarcina, modificarile care au loc la nivelul celeilalte maini
scapand controlului constient, fiind inregistrate. Inregistrarea unui tremur asociat
cu o latenta ridicata a raspunsului verbal reprezinta indiciul unei eventuale
tentative de simulare.
Luria constata ca in conditiile unei puternice activari emotionale, produsa de
efortul de disimulare, curba motrica inregistrata se modifica in asa masura incat
aceasta activare emotionala este decelabila.
Metoda prezentata si-a avut utilitatea la vremea respectiva (prima parte a
secolului XX), azi fiind inlocuita de alte tehnici cu o acuratete mult crescuta.
13.3.3. Tehnici pentru suprimarea cenzurii constiente
Scopul acestor tehnici consta in suprimarea controlului constient al
declaratiilor, astfel incat raspunsurile sa fie automate, lipsite de influenta
controlului rational voluntar.
Tehnicile de acest gen isi au originea in antichitate unde, cunoscandu-se
efectul alcoolului asupra starii de constiinta si a controlului voluntar, prizonierilor
de razboi li se administra alcool pentru a se putea obtine de la acestia informatii
care in stare normala nu ar fi fost furnizate.
Dupa studierea efectelor pe care le are hipnoza asupra starii de constiinta, s-a
recurs la folosirea ei pentru detectarea comportamentului simulat. In 1905 Sanchez
Herrera a utilizat pentru prima data hipnoza in practica judiciara. In urma
experientei acumulate acesta concluzioneaza ca metoda nu poate fi generalizata,
deoarece pe langa un bun hipnotizator este nevoie si de complezenta celui care
urmeaza sa fie hipnotizat. Afirmatiile lui Herrera se bazeaza numai pe experienta
sa si pe un suport teoretic superficial, la acea vreme.
Cercetarile ulterioare au demonstrat existenta a doua tipuri de tehnici de
hipnotizare care pot fi utilizate in practica judiaciara (Udolf, 1987):
una permisiva (materna) - care presupune un mod "cald" de abordare a
persoanei ce urmeaza a fi hipnotizata, complezenta din partea acesteia, aderenta la
procedura etc. ;

una agresiva (paterna) - care presupune ca subiectul sa nu coopereze si sa nu


doreasca implicit sa fie hipnotizat, bazandu-se pe abilitatile hipnotizatorului si
avand o modalitate specifica de abordare a persoanei.
Nu este greu de inteles de ce tehnica de hipnotizare folosita de Herrera nu se
putea aplica decat in situatii rare persoanelor aflate sub investigatie judiciara. O
persoana vinovata va fi motivata pentru a se impotrivi sau simula starea de transa
in vederea eludarii informatiilor pe care acesta nu vrea sa le marturiseasca.
Hipnoza ca tehnica de detectare a comportamentului simulat se aplica in
prezent in domeniul criminalistic alaturi de investigatiile cu ajutorul poligrafului
(Bus & David, 1999).
In cadrul Laboratorului psihologic de detectie a comportamentului simulat
Cluj, aceasta metoda a fost aplicata de catre Ioan Bus in colaborare cu Mircea
Miclea si Daniel David de la Facultatea de Psihologie si Stiinte ale Educatiei Cluj.
O alta metoda subsumata acestei categorii presupunea utilizarea unor
substante psiho-farmaceutice ca eterul, morfina, preparate barbiturice etc. care
aduc subiectul, caruia i se administreaza, intr-o stare de semiconstienta numita
"automatism oniric". In aceasta stare cenzura constienta este obnubilata, fara a se
suprima complet capacitatea de exprimare sau de reactie automata.
In anul 1918, un medic american (House) a lansat un preparat numit Thruthserum (serul adevarului). In urma administrarii substantei respective, autorul
pretindea ca se obtin declaratii foarte sincere in legatura cu infractiunea pe care un
subiect a comis-o. Procedura consta in administrarea serului (1% bromhidrat de
scopolamina si 2% clorhidrat de morfina) la fiecare jumatate de ora in doze de 1
sau 2 mm3 (in functie de greutate si varsta) pana la obtinerea unei stari de
semiconstienta (Eysenck, 1966; Bogdan, 1973).
In prezent o astfel de tehnica este interzisa, considerandu-se ca ar reprezenta o
grava incalcare a dreptului de aparare a individului.
13.3.4. Metoda detectarii stresului emotional in scris
Este o metoda prin care se inregistreaza sub forma grafica modificarile
intervenite in scrisul unei persoane aflata intr-o stare de tensiune psihica. Se
inregistreaza trei caracteristici ale scrisului:
timpul de latenta;
durata scrierii raspunsului;
presiunea scrierii.
Incaperea in care se desfasoara examinarea trebuie sa fie izolata fonic, sa
asigure confortul necesar acestui gen de examinare, deoarece orice zgomot, orice

interventie din afara influenteaza negativ desfasurarea, respectiv rezultatele testarii


(Nichifor, 1978; Stancu, 1995).
Se recomanda utilizarea acestei tehnici in paralel cu testarea la poligraf,
realizandu-se o completare reciproca a rezultatelor obtinute prin cele doua metode.
13.3.5. Metoda detectarii stresului din voce
Datele oferite de literatura de specialitate demonstreaza ca printre indicatorii
cei mai sensibili ai emotiei se inscriu si caracteristicile conturului, vitezei,
amplitudinii frecventei tonului fundamental al vocii de-a lungul unei rostiri, ca
urmare a modificarilor de ordin fiziologic in aductia si abductia corzilor vocale
(Ciopraga, 1996).
Schimbarile la nivelul frecventei tonului fundamental se instaleaza, de regula,
in spectrul neauzibil al vocii, domeniu care nu este in intregime controlat de
constiinta.
Detectorul de stres psihologic (Psychological Stress Evaluator - PSE), este un
dispozitiv care permite evidentierea stresului emotional din voce, mai exact
modulatiile, inauzibile si involuntare, de frecventa medie (FM) in registrul 8-12 Hz
(8 -14 Hz, dupa alti autori). Aceste modulatii de frecventa, a caror intensitate si
pattern sunt invers proportionale cu gradul de stres al vorbitorului, se presupun a fi
rezultatul tremurului fiziologic care acompaniaza contractia voluntara a muschilor
striati implicati in vorbire. In timpul perioadei fara stres, modulatiile sunt sub
controlul Sistemului Nervos Central (SNC). La aparitia stresului Sistemul Nervos
Autonomic (SNA) devine dominant, avand ca efect inhibitia muschilor fonatori cu
repercusiuni la nivelul registrului FM. Aceasta inhibitie, indicator al stresului
emotional, este evidentiata de catre detectorul de stres din voce, ca o caracteristica
blocanta sau ca o forma de unda rectangulara (Horvath, 1979).
In investigatiile criminalistice, pentru obtinerea unor rezultate superioare in
analiza emotiei manifestate in voce, se foloseste un cuplu de aparatura, care
cuprinde:
un magnetofon profesional de inalta performanta tehnica ce inregistreaza
raspunsul dat de subiect la poligraf;
un sonograf de tipul 7029 A;
un aparat de detectare a stresului din voce cu ajutorul caruia se transcrie pe
vocograme reprezentarea sonora a raspunsului dat de subiect in timpul testarii la
poligraf.
Folosirea acestei metodologii pentru detectarea comportamentului simulat
prezinta mai multe avantaje:

inregistrarea profesionala a raspunsului dat de subiect, permitandu-se


retinerea si transcrierea cu ajutorul sonografului a modificarilor produse in voce si
vorbire, rezultat a starii emotionale traite;
posibilitatile stiintifice oferite de sonograf in transcrierea pe fonograme a
caracteristicilor care pun in evidenta modificarile produse in voce;
posibilitatea de a corela rezultatele obtinute cu ajutorul poligrafului, cu cele
provenite din studierea vocogramelor.
Detectorul stresului din voce proceseaza frecventele din voce, le pastreaza pe
banda magnetica, utilizand filtre electronice si tehnica de discriminare a
frecventelor. Patternurile de stres apar ca un traseu miscator pe o hartie speciala
pentru inregistrat.
Caracteristicile vocale care pun in evidenta emotia determinata de disimularea
adevarului, analizate cu ajutorul acestei tehnici sunt (Horvath, 1979):
valorile (medie si limitele minime sau maxime) frecventei tonului
fundamental al vocii;
durata emisiei vocale;
intensitatea consoanelor explozive;
viteza de articulare;
timpul de latenta.
Acest dispozitiv a fost considerat ca fiind un detector al minciunii mediat
vocal, multilateral, dar nu mai eficient decat poligraful. Studiile efectuate de
Barland (1975), Kubis (1973) si Horvath (1979), in ceea ce priveste acuratetea
detectarii comportamentului simulat, cu cele doua dispozitive, au pledat in
favoarea utilizarii poligrafului, acesta avand predictibilitate mult crescuta.
13.3.6. Tehnica poligraf
Tehnica poligraf este una dintre cele mai performante tehnici folosite in
domeniul detectarii comportamentului simulat.
Poligraful cunoscut empiric sub denumirea de "detector de minciuni" este un
inregistrator mecanic sau electronic, ce preia pneumatic modificarile de tensiune
arteriala, puls, respiratie, suplimentat cu un sistem pentru inregistrarea rezistentei
electrodermice si a micromiscarilor musculare (Anghelescu & Dan, 1984).
Poligraful nu inregistreaza in mod direct minciuna, ci modificarile fiziologice
determinate de emotiile care insotesc comportamentul simulat.
13.3.7. Inregistrarea potentialelor evocate
In ultima perioada se fac cercetari pentru detectarea comportamentului
simulat si prin alte tehnici. Astfel, tehnica de evidentiere a potentialelor evocate ale

creierului, care necesita o aparatura foarte sofisticata, se bazeaza pe inregistrarea a


doua tipuri de potentiale: P300 si N400. Potentialul evocat P300 apare automat la
subiectii simulanti, ca urmare a categorizarii stimulilor in relevanti (incriminanti)
si irelevanti (neincriminanti), categorizare raportata la cazul aflat in cercetare. In
cazul subiectilor sinceri potentialul P300 nu apare deoarece acestia nu realizeaza
procesul de categorizare, toti stimulii avand aceeasi valoare raportata la cazul aflat
in investigatie.
Potentialul N400 apare in momentul in care subiectul proceseaza informatia
falsa, incriminanta, pe care in mod explicit si voluntar insa nu o recunoaste ca fiind
falsa sau incriminanta (simuleaza).
Initial, s-a considerat ca aceasta metoda poate avea o fidelitate mare deoarece
potentialele evocate ale creierului sunt greu de manipulat de catre subiect,
estimandu-se ca acestea vor deveni indicatori extrem de acurati ai simularii.
Cercetarile recente in domeniu au demonstrat ca aceasta metoda prezinta unele
imperfectiuni. Astfel, un subiect neimplicat in infractiune, dar care detine
informatii despre locul faptei (de exemplu, frecventa locuinta victimei), in urma
inregistrarii potentialelor evocate, acesta va prezenta indici similari cu cei ai
autorului faptei.
Ramane ca cercetarile in curs de desfasurare sa confirme validitatea si
impactul pragmatic ale potentialelor evocate, prefigurandu-se o coroborare cu
parametrii tehnicii poligraf (Bus & David, 1999).

Investigarea psihologica a comportamentului simulat


prin tehnica poligraf
1 COMPORTAMENTUL SI CARACTERISTICILE SALE
In sens larg, comportamentul reprezinta maniera specifica prin care
organismul uman este determinat sa raspunda printr-un ansamblu de reactii la
solicitarile de ordin fizic sau social care vin din ambianta, cautand ca prin aceasta
sa se adapteze la necesitatile nou intervenite.
Comportamentul nu este numai un sir de reactii provocate de stimuli, ci o
activitate complexa, dinamica, determinata bio-psiho-social prin care persoana isi
adapteaza relatiile sale la mediu.
Notiunea de comportament exprima o realitate psihologica dependenta
simultan de lumea externa si de lumea interna, in functie de modul in care se
conjuga situatia pe de o parte, cu atitudinea, motivul si scopul pe de alta parte.
In viata unei persoane apar adesea situatii care o solicita contradictoriu.
Anumite conveniente sociale pot intra in contradictie cu starea de moment sau
chiar cu convingerile intime ale persoanei, cu sistemul ei propriu de valori. Apar in
acest caz dilemele de comportament, depasirea lor presupunand din partea
persoanei maturitate sociala, plasticitate psihica si suplete comportamentala.
Se disting doua modalitati de raspuns comportamental (Ciofu, 1974):
comportamentul aparent (exterior) care include reactiile exteriorizate ale
persoanei, observabile direct, cum ar fi limbajul vorbit sau cel gestual, mimica,
pantomima;
comportamentul inaparent (interior) include modificarile interne legate de
procesele gandirii, emotiei, limbajului, inobservabile direct, dar care, prin
intermediul procedeelor si tehnicilor de inregistrare a reactiilor organice pot deveni
observabile (cum ar fi cresterea conductibilitatii electrice a pielii, modificarea
ritmului cardiac, modificarea ritmului respirator, modificarea secretiei salivare,
intensificarea activitatii glandelor sudoripare, a compozitiei chimice si hormonale a
sangelui).
Intre modalitatile aparente si cele inaparente ale comportamentului exista o
stransa legatura. Unui comportament aparent ii corespund obligatoriu si forme
inaparente, deoarece comportamentul aparent se bazeaza pe o structura functionala
organica, cu numeroase componente comportamentale inaparente. Nu oricaror
manifestari de comportament inaparent le corespund si manifestari de
comportament aparent, dar atat modalitatile aparente cat si cele inaparente sunt
aspecte ale unui comportament larg cu o caracteristica de unicitate pentru
momentul respectiv.

In functie de situatia in care se afla persoana, in functie de interesul si scopul


urmarit, comportamentul obisnuit al acesteia poate lua forma unei conduite
simulate.
Conduita sau comportamentul simulat este o incercare de a ascunde sau
falsifica sensul unei realitati. Persoana in cauza, da intentionat, un raspuns verbal
strain aceluia pe care il gandeste, exteriorizand sau mascand o expresie ce nu se
potriveste cu aprecierea, atitudinea sau cu sentimentul autentic incercat.
Simularea este o mistificare intentionata a adevarului, invaluita si sustinuta
pragmatic. Persoana care simuleaza incearca sa induca interlocutorului sau o
convingere intima convenabila ei. Aceasta fiind deosebit de interesata in a simula,
nu va putea ocoli si emotia insotitoare, care poate fi demascatoare prin
componentele aparente sau inaparente ale acesteia.
Comportamentul simulat este un comportament intentionat. Simularea este
uneori descoperita foarte simplu pe calea unei logici elementare, sesizand
contradictiile sau caracterul absurd al relatarilor facute de catre persoana in cauza.
Ea mai poate fi remarcata urmarind comportamentul expresiv, trasaturile, reactiile
involuntare, gesturile, care dezvaluie incercarile de inducere in eroare a persoanei.
Constiinta simulanta este una dedublata, care cauta adesea sa invaluie, in
argumentele ei false, intreaga personalitate a individului; falsitatea denatureaza
realul, iar imaginarul modeleaza favorabil situatia subiectului, conferindu-i
acestuia un comportament aparent normal.
Din perspectiva psihologiei judiciare, simularea este constructul strategic
(apararea) pe care vinovatul il indreapta impotriva celui care il interogheaza,
vizand o finalizare persuasiv-actionala.
Descoperirea simularii pe baza modalitatilor aparente ale comportamentului
este deosebit de subtila, dificila si uneori chiar imposibila. De aceea, metoda cea
mai sigura pentru detectie o constituie investigarea simularii prin indicatori
fiziologici - care evidentiaza comportamentul inaparent.
Un mijloc tehnic prin care se pot pune in evidenta modificarile fiziologice
care apar in timpul comportamentului simulat este poligraful.

2. ISTORICUL TEHNICII POLIGRAF


Poligraful are origine europeana. Un interes deosebit pentru detectia
stiintifica a minciunii s-a manifestat inca din anul 1895 in Italia, Germania, Austria
si Suedia, dupa unele insuccese obtinute de testele psihologice aplicate in
identificarea criminalilor.
In 1895, Cesare Lombroso experimenta un instrument pentru detectarea
simularii. Inventia sa, "hidrosfigmograful" permitea inscriptia variatiilor de puls

din bratul suspectului in timpul interogatoriului. Aceste variatii erau inregistrate


permanent grafic si permiteau o analiza detaliata in timpul audierii. Deoarece
numai o singura variabila era inregistrata, instrumentul nu se numea poligraf, ci
simplu "graph".
Mosso, fiziolog italian, colaborator al lui Lombroso, a descoperit ca in
timpul audierii au loc modificari in patternurile respiratorii ale criminalilor
investigati. In 1904 psihologii germani Wertheimer si Klein propun ca modificarile
respiratorii sa fie utilizate in investigatia criminalistica. Cativa ani mai tarziu in
Austria, Vittorio Benussi, profesor la Universitatea Graz, decide sa testeze
sugestiile lui Wertheimer si Klein. El inregistreaza patternurile respiratorii si
descopera ca ratele inspiratie/expiratie se modifica implicit atunci cand persoanele
mint. In 1914 descoperirea lui a fost publicata, aceasta constituind imboldul
dezvoltarii tehnicii poligraf in toata Europa. Cardiologul britanic, James
MacKenzie, si-a denumit aparatul "The ink Polygraph" (Poligraful cu inscriptor in
cerneala), care ulterior a folosit drept model pentru aparate mai perfectionate.
Americanii preiau ideile europene si dezvolta o tehnica separata. Astfel
catalizatorul acestei idei a fost psihologul germano-american Hugo Mnsterberg de
la Universitatea Harvard, initiatorul actualei tehnici, care sustine ca detectarea
vinovatiei trebuie efectuata cu o multitudine de variabile psihologice si fiziologice
incluzand pneumograful, pletismograful, activitatea inimii si activitatea
electrodermala.
In 1915 William M.Marston, studentul lui Mnsterberg, descopera ca
schimbarile presiunii sistolice a sangelui sunt asociate cu minciuna. Marston
utilizeaza in 1917 tehnica sa pentru a rezolva cazurile de spionaj militar.
In 1920 psihiatrul John A. Larson, in colaborare cu profesorul de psihologie
Robert Gisele, a realizat un aparat poligraf care inregistra tensiunea arteriala,
pulsul si respiratia. August Vollmer seful politiei din Berkeley utilizeaza aparatul
dezvoltat de John A. Larson pentru detectarea minciunii. In cativa ani poligraful a
fost facut portabil, adaugandu-se si un canal pentru inregistrarea reactiei
electrodermale. Leonarde Keller, studentul lui Larson, a popularizat rapid tehnica,
iar in 1925 realizeaza un poligraf imbunatatit denumit "Keller Polygraph", punand
astfel bazele poligrafului modern. In 1931 Keller a introdus utilizarea poligrafului
in afaceri pentru a rezolva, in special, furturile. Un model mai perfectionat este
realizat in 1945 de John E.Reid care stabilea legatura intre activitatea musculara
neobservabila si tensiunea arteriala, "polygraphul Reid" inregistrand: tensiunea
arteriala - pulsul, respiratia, reactia electrodermala si reactivitatea neuromusculara.

Laboratorul stiintific de detectare criminala al Politiei din Chicago a efectuat


in perioada 1938-1941 un numar de 1127 teste, fiind relevata culpabilitatea in 84%
din cazuri.
Cresterea exploziva a utilizarii tehnicii poligraf a avut impact la nivel
guvernamental. Pentru mai bine de 30 de ani, numai C.I.A. si N.S.A. au condus
examinarile poligraf. Datorita unor cazuri de spionaj, numarul angajatilor federali
supusi examinarilor poligraf a crescut.
In 1970 opt departamente guvernamentale aveau disponibilitatea utilizarii
poligrafului, iar in prezent 14: the Army; Air Force, Navy; Marine Corps; the
F.B.I.; C.I.A.; N.S.A.; the U.S.Postal Service; the Secret Service; the Drug
Enforcement Administration; the Bureau of Alcohol, Tabacco and Fire Arms; the
U.S. Marshal's Service; the U.S.Customs Office and the Defense Investigative
Service (Barland, 1988).
In S.U.A. exista peste 30 scoli de pregatire in domeniul poligraf, acreditate
de catre cei peste 3000 membri ai American Polygraph Association (A.P.A.).
In lucrarile lor, John E.Reid, directorul laboratorului stiintific de detectare
criminala al Politiei din Chicago si Fred E.Inbau, profesor de drept la
Northwerstern University, considerati personalitatile cele mai reprezentative in
domeniul aplicarii tehnicii poligraf, sustin ca testele poligraf, daca sunt aplicate de
catre operatori competenti, pot fi de mare utilitate practica. In primul rand, cu
ajutorul poligrafului e usor sa determini minciuna cu o mare acuratete, ceea ce nu
se realizeaza cu alte sisteme. In al doilea rand, instrumentul, testele si procedurile
insotitoare poseda un mare efect psihologic, astfel incat persoanele vinovate sunt
foarte usor convinse sa faca marturisiri complete.
O crestere a utilitatii poligrafului in general, a corespuns cu cresterea
interesului pentru utilizarea poligrafului atat in domeniul judiciar, cat si in stiinta.
Internationalizarea tehnicii americane de detectie a comportamentului
simulat a luat un start mai lent in anii '50, aceasta accelerandu-se in anii urmatori.
Daca in anul 1980 erau doar cateva tari care utilizau poligraful, in prezent sunt
multe tari cu o mare capacitate de utilizare a acestuia.
Japonia apare ca prima tara in afara Americii care utilizeaza oficial detectia
stiintifica a minciunii ca o metoda de rutina in investigatiile criminalistice,
ajungand in prezent pe locul trei in lume ca numar al examinarilor poligraf.
Pana in 1963 s-au efectuat 4215 testari cu ajutorul poligrafului asupra unor
suspecti si martori, eficienta acestora ridicandu-se la 96,4%. In 1964, prefecturile
de politie japoneze dispuneau de 99 tehnicieni specializati in utilizarea poligrafului
si interpretarea diagramelor. Acesti tehnicieni sunt specializati in psihologie, iar
rezultatele testelor sunt supuse tribunalelor si opiniei expertilor.

Canada este al doilea stat in care tehnica poligraf isi spune cuvantul.
Examinatorii canadieni au fost pregatiti in scolile americane pana in 1978 cand a
fost infiintata o scoala poligraf dupa modelul american Defense Polygraph
Institute. In Canada poligraful este utilizat pentru investigatiile criminalistice si
rareori pentru supravegherea guvernamentala sau din industrie.
Coreea de Sud este un mare utilizator al tehnicii poligraf. Ca si japonezii
examinarile poligraf initiale au fost promovate de catre U.S.Army, dar spre
deosebire de japonezi, examinatorii coreeni s-au specializat in America.
Israelul utilizeaza frecvent poligraful, aducandu-si totodata, o valoroasa
contributie la perfectionarea tehnica a aparatului si a metodologiei de investigatie
prin folosirea unor dispozitive electronice in functionarea canalelor de detectieinregistrare a poligrafului.
Turcia este un exemplu pentru viteza cu care o tara poate capata o mare
capacitate de utilizare a poligrafului. Daca in 1984 nu era nici un examinator
poligraf in Turcia, in prezent sunt 65 examinatori, toti pregatiti in scolile
americane, utilizand cea mai recenta tehnica si echipament poligraf.
In Iugoslavia, inceputurile aplicarii tehnicii poligraf sunt legate de
preocuparile serviciului pentru cercetari criminologice ale Secretariatului de
Interne din Zagreb care, in 1959 a propus si folosit in scop experimental aparatura
de tip poligraf. Din 1967 poligraful a intrat deja in practica organelor de cercetare,
cu aplicabilitate asupra unui numar limitat de cazuri.
In Germania, in pofida prezentei armatei americane, situatia a fost diferita.
In 1954 Curtea Suprema de Justitie din Germania a introdus legea conform careia
poligraful nu poate fi utilizat pentru a obliga o persoana sa dezvaluie adevarul
impotriva vointei acesteia, prin aceasta violandu-se libertatea individuala. In 1982
psihologii germani au reluat problema utilizarii poligrafului, dar Curtea Suprema
de Justitie a refuzat sa dea curs acestui apel.
Printre tarile care mai utilizeaza poligraful amintim: Marea Britanie, Italia,
Olanda, Polonia, Rusia, Estonia, Romania, China, India, Africa de Sud, Mexic,
Filipine, Malaezia etc.
In Romania poligraful este utilizat din anul 1975, indeosebi in cazurile de
omor. Incepand cu anul 1980 aria de aplicare s-a extins treptat, punandu-se bazele
unei adevarate scoli romanesti de tehnica poligraf. In tara s-au infiintat mai multe
laboratoare de tehnica poligraf, functionand in structura inspectoratelor de politie a
unor judete si a municipiului Bucuresti, aflate sub coordonarea Institutului de
Criminalistica al Inspectoratului General al Politiei din cadrul Ministerului de
Interne. Poligraful utilizat initial a fost de provenienta japoneza, iar ca metodologie

de lucru, tratatul lui John E.Reid & Fred E.Inbau, "Truth and Deception the
Polygraph (Lie-Detector) Technique", Second Edition, Baltimore, 1977.
In anul 1994, la invitatia lui Frank S.Horvath si Gordon H.Barland reprezentanti de seama ai American Polygraph Association (A.P.A.), o delegatie de
specialisti romani in tehnica poligraf a participat la un simpozion organizat la
Budapesta. De asemenea, prof. dr. psiholog Gordon H.Barland, director al
Institutului de Cercetari in Tehnica Poligraf (S.U.A.) si prof ing. Lavern A.Miller,
director in strategii manageriale - Poligraf (S.U.A.), s-au deplasat in Romania
pentru a se informa si documenta asupra scolii romanesti de tehnica poligraf.
Pe baza evaluarii efectuate, in luna ianuarie 1996, ca o recunoastere a valorii
scolii romanesti de tehnica poligraf, 7 specialisti romani in tehnica poligraf din
Bucuresti, Cluj, Constanta, Iasi si Timisoara, au fost primiti ca membrii asociati in
American Polygraph Association.
In Romania functioneaza 12 laboratoare interjudetene de detectie a
comportamentului simulat, dotate cu poligrafe moderne de provenienta americana,
la care sunt arondate toate judetele tarii, cu perspectiva infiintarii a inca 8
laboratoare. In anul 1997 s-a constituit Asociatia Romana Poligraf.
Abordand problema utilizarii si dezvoltarii tehnicii poligraf la noi in tara,
prezentam un caz solutionat in anul 1980 cu poligraful din dotarea Inspectoratului
de Politie al Judetului Cluj (Bus, 1997, 2000):
La 4 noiembrie 1980 este gasita decedata in apartamentul sau, situat intrun cartier din municipiul Cluj-Napoca, L.D. in varsta de 32 de ani. Cadavrul
victimei se afla pe dusumea langa o canapea, cu capul inspre geamul camerei,
prezentand multiple leziuni in zona capului; obiectele din camera erau stropite cu
sange.
In camera in care se afla victima s-a gasit un fier de calcat cu manerul rupt,
un ciocan din plastic cu miez metalic, un taburet de bucatarie distrus, toate cu
urme de sange si un lampadar cu trei brate, rasturnat, unul din abajururi fiind
spart. Toate acestea duceau la concluzia ca intre agresor si victima avusese loc o
lupta. Raportul de expertiza medico-legala ce s-a intocmit cu ocazia autopsierii
cadavrului victimei a concluzionat ca moartea lui L.D. a fost violenta, ca s-a
datorat dilacerarii cerebrale si ca poate data din ziua de 31 octombrie 1980.
Leziunile constatate s-ar fi produs prin lovituri active, multiple, aplicate cu diferite
corpuri dure, unele cu muchie, pumnul, fierul de calcat, ciocanul din plastic etc.,
leziunile tanatogeneratoare (cele care au determinat nemijlocit decesul victimei)
fiind cele de la nivelul capului (regiunea temporo-parieto-occipitala stanga),
constand in dilacerarea cerebrala.

S-a emis ipoteza ca autorul faptei ar putea fi din randul persoanelor


cunoscute victimei care o vizitau la domiciliu, plecandu-se de la faptul ca usa de
acces in apartament nu era fortata, iar la plecare autorul a inchis usa, fara a
folosi si cheia.
Victima era divortata si avea un copil minor, care temporar locuia la bunica
sa. In momentul omorului victima era singura in apartament, ea fiind ulterior
gasita decedata chiar de fiul ei, care a venit in vizita la aceasta.
Identificarea autorului acestei infractiuni s-a realizat dupa doua luni,
necesitand colaborarea a numerosi specialisti din diverse domenii, precum si
efectuarea a numeroase constatari tehnico-stiintifice si expertize. La aceasta
intarziere a contribuit, in mare masura, conduita simulata pe care a adoptat-o
initial autorul omorului in timpul verificarilor intreprinse. Autorul omorului, desi
a fost inclus printre suspecti, din lipsa de probe nu a fost retinut.
In cauza au fost verificate foarte multe persoane, in final luandu-se masura
arestarii preventive pe termen de 30 de zile a unuia dintre suspecti T.J.; o
cunostinta apropiata a victimei, care periodic o vizita avand si o cheie de la
apartamentul acesteia. Ulterior, T.J. a recunoscut ca in data de 3 noiembrie 1980
a fost in apartamentul victimei si a gasit-o decedata, plina cu sange, fara a sesiza
undeva cele constatate (motivand ca nu a avut cunostinta de obligatia prevazuta
de lege de a denunta omorul constatat si ca i-a fost teama sa nu fie implicat in
caz).
Dosarul intocmit lui T.J. nu continea probe suficiente pentru a fi trimis in
instanta. In aceasta situatie, procurorul criminalist a dispus prin ordonanta
testarea la poligraf a suspectului. In urma interpretarii diagramelor subiectului
T.J. s-a concluzionat in mod cert ca acesta nu este autorul omorului. In aceasta
situatie au fost continuate verificarile pentru clarificarea altor ipoteze,
concomitent cu testarea la poligraf a tuturor suspectilor. Astfel, s-a reluat si
cercetarea suspectului G.V., fostul sot al victimei.
G.V. a fost supus unei testari la poligraf, adresandu-i-se intrebari directe
atat cu privire la comiterea omorului, cat si cu privire la "obiectele" cu care a lovit
victima. Subiectul G.V. - in timpul testarii la poligraf - a dat raspunsuri negative la
toate intrebarile incriminatorii. Rezultatul testarii la poligraf a confirmat in mod
cert ca G.V. este autorul omorului. Audierea acestuia in cadrul activitatilor posttest, cu prilejul comunicarii rezultatului testarii, l-a determinat sa recunoasca
savarsirea omorului, dand in acest sens declaratii amanuntite cu privire la modul
de comitere, locul unde se afla corpurile delicte.
Rezultatele testarii la poligraf, in acest caz si nu numai, au fost apreciate ca
fiind deosebit de utile in probarea vinovatiei autorului, fapt consemnat in

rechizitoriul intocmit in data de 1 martie 1981 de catre procurorul criminalist din


cadrul Parchetului de pe langa Tribunalul Judetean Cluj, din care redam:
"Macinat de neliniste, dupa cum a recunoscut in interogatoriul sau din
27.12.1980, G.V. a fost supus in baza unei dispozitii scrise (ordonanta), in primele
ore ale acelei zile testarii cu poligraful . Testarea s-a efectuat in Laboratorul de
detectie a comportamentului simulat din cadrul Inspectoratului de Politie al
judetului Cluj, utilizandu-se un aparat de provenienta japoneza, rezultatul testarii
fiind expus si documentat in raportul de investigare a comportamentului simulat.
In cadrul testarii in vederea stabilirii reactivitatii psihoemotionale a
inculpatului au fost inregistrati trei parametri psihofiziologici si anume ritmul
respirator, reactia electrodermica si tensiunea arteriala - puls, pe baza a 7 teste
minutios pregatite si care au cuprins o serie de intrebari neutre, intrebari de
control si intrebari relevante, deci cu incarcatura emotionala in raport cu datele
de fapt ale infractiunii cercetate. Datele inregistrate de aparat, concretizate in
inregistrarea concomitenta a traseelor parametrilor psihofiziologici amintiti, se
desprind din diagramele poligraf ce constituie anexele raportului de investigare a
comportamentului simulat, date pe baza carora s-a concluzionat ca modificarile
de dinamica si evolutie constatate au pus in evidenta prezenta unei puternice si
permanente stari emotionale in raspunsurile negative date de inculpat la
intrebarile relevante ale cauzei. S-a subliniat ca reactiile psihoemotionale cele mai
ample si constante au rezultat la raspunsurile negative legate de intrebarile daca a
omorat-o pe L.D., daca a lovit-o cu scaunul, cu ciocanul din plastic, cu fierul de
calcat etc. Specialistul psiholog a conchis, in baza lucrarilor efectuate, ca
prezenta reactivitatii psihoemotionale a reprezentat indicele nesinceritatii
raspunsurilor pe care le-a dat inculpatul G.V. in cadrul testarii cu poligraful si
anume la intrebarile relevante ale cauzei.
Datele obtinute prin testarea cu poligraful au fost deosebit de valoroase,
negarea pe care s-a postat G.V. aparand a fi de circumstanta si intru-totul
interesata.
In aceeasi zi de 27 decembrie 1980 inculpatul G.V. a recunoscut savarsirea
omorului asupra lui L.D.".
3. DETECTIA SIMULARII PRIN TEHNICA POLIGRAF
Poligraful nu inregistreaza minciuna ca atare, ci modificarile fiziologice ale
organismului in timpul variatelor stari emotionale care insotesc simularea.
Detectia simularii cu tehnica poligraf este fundamentata stiintific de
urmatoarele aspecte: in savarsirea unei fapte penale subiectul participa cu intreaga
sa personalitate, mobilizandu-si pentru reusita infractionala intregul sau potential
cognitiv, motivational si afectiv. Acest lucru face ca actul infractional sa nu ramana

ca o achizitie intamplatoare, periferica a constiintei, ci sa se integreze in aceasta


sub forma unei structuri infractionale stabile, cu continut si afectiv-emotional
specific, cu rol motivational bine diferentiat (Aionitoaie & Butoi, 1992).
Tehnica poligraf actionand in mod indirect asupra planului constiintei
subiectului, cauta a evidentia daca acesta reda cu fidelitate aspecte a ceea ce stie,
adica elemente de continut ale realitatii subiective pe care o poarta in planul
constiintei sale.
Starile emotionale iau nastere inca din momentul in care subiectul este
invitat pentru a da relatii legate de fapta. Constiinta vinovatiei, mobilizatoare a
unei stari emotive care poate fi mascata cu dificultate, il determina pe subiect sa
reactioneze emotionat ori de cate ori i se prezinta un obiect sau i se adreseaza o
intrebare in legatura cu infractiunea comisa. O minciuna spusa constient, pe langa
efortul mintal pe care-l necesita, produce si o anumita stare de tensiune emotionala.
Conform teoriei "reactiei determinata de infractiune", persoana vinovata
reactioneaza cand minte, deoarece intrebarile relevante provoaca emotii sau trairi
care au existat in momentul comiterii infractiunii (Barland, 1988).
Tehnica poligraf face parte din mijloacele moderne, unanim recunoscute si
utilizate pe plan mondial de compartimentele tehnico-stiintifice ale celor mai
avansate politii din lume.
Poligraful (asa-zisul "detector de minciuni") inregistreaza simultan pe o
diagrama modificarile a cinci parametri psihofiziologici: respiratia toracica,
respiratia abdominala, reactia electrodermica, tensiunea arteriala - puls si
micromiscarile neuromusculare. Fiecare parametru psihofiziologic inregistrat
grafic pe diagrama poligraf prezinta anumite caracteristici specifice pe care
examinatorul le analizeaza si le interpreteaza, formuland concluziile cu privire la
sinceritatea sau nesinceritatea subiectului, concluzii consemnate intr-un raport
psihologic de constatare tehnico-stiintifica.
Tehnica poligraf nu face altceva decat sa depisteze emotia in mod indirect
prin surprinderea reactiilor activatorii generale, care implica mecanisme fiziologice
atat centrale cat si periferice.
Tehnica poligraf este din ce in ce mai utila, dat fiind caracterul ei
fundamentat stiintific, care exclude cu desavarsire abuzurile, lezarea integritatii
fizice si psihice, a demnitatii si onoarei persoanelor. Prin aceasta metoda de
investigare nu se incearca numai inculparea suspectilor, ci in egala masura si
disculparea acestora (in functie de implicarea sau neimplicarea lor in fapta penala).
Ea este o metoda integral umana, care nu incalca prezumtia de nevinovatie si
mijloacele legale de cautare a probelor.

Activitatile de descoperire a infractorilor si de clarificare a starilor de fapt in concordanta cu adevarul - reprezinta efortul comun al tuturor celor din sistemul
judiciar, precum si al expertilor din cele mai diferite domenii.
Tehnica poligraf furnizeaza date pe baza carora pot fi obtinuti indici ce
permit (Bus, 2000):
eliminarea suspectilor ce se dovedesc a nu fi implicati in cauza, realizand o
mare economie de timp si de munca;
identificarea autorilor de infractiuni, indiferent de genul acestora;
stabilirea imprejurarilor care califica sau agraveaza unele fapte penale;
stabilirea sinceritatii declaratiilor persoanelor audiate;
solutionarea contradictiilor ce apar intre declaratiile persoanelor constituite
ca parti in procesul penal;
depistarea caracterului calomnios al unor denunturi sau plangeri penale.
In practica judiciara pot sa apara si alte aspecte care vizeaza comportamentul
simulat, astfel incat tehnica poligraf poate fi folosita in mod nelimitat, fiind practic
adaptabila oricaror situatii.
Respectarea cu rigurozitate a metodologiei, atat din partea examinatorului,
cat si din partea celor care dispun folosirea acestei tehnici, asigura exactitatea in
examinari, orienteaza just cercetarile curente, ajuta la elaborarea unor noi ipoteze
de lucru in cauzele cu autori necunoscuti etc.
Examinarea cu tehnica poligraf se efectueaza pe baza rezolutiilor motivate
sau a ordonantelor organelor de cercetare penala si la cererea expresa a apararii.
Aceasta fiind un mijloc de investigare, trebuie sa fie solicitata si sa constituie de
regula, un moment initial al anchetei si nu o ultima activitate, cand reactivitatea
psihoemotionala a subiectului in cauza este afectata de foarte multi factori. Cu
cateva zile inainte de investigare, examinatorul va studia in mod detaliat dosarul
cauzei pentru a formula impreuna cu cel care instrumenteaza cauza, cele mai
eficiente intrebari. Examinarea se va efectua numai in incaperi special amenajate si
situate astfel incat sa fie ferite de zgomot.
La efectuarea examinarii va fi respectat principiul liberului consimtamant si
al prezumtiei de nevinovatie a subiectilor testati, acestia completand o declaratie de
consimtamant la examinare. Daca subiectul nu este de acord cu efectuarea testarii,
examinatorul va incheia un proces-verbal de consemnare a refuzului si a motivarii
acestuia. Subiectul in cauza poate reveni asupra refuzului initial, urmand a fi
ulterior examinat.
Sunt exceptate de la testarea cu tehnica poligraf urmatoarele categorii de
persoane: minorii, femeile gravide, bolnavii psihic, persoanele cu afectiuni cardio-

respiratorii severe, cele cu afectiuni neurologice grave (hemipareze - paralizii),


alcoolicii, persoanele care in momentul testarii sunt in suferinta fizica (interventii
chirurgicale recente, extractii dentare, leziuni cauzate de unele accidente etc.) si
alte persoane in legatura cu care examinatorul apreciaza ca nu este cazul.
Persoanele ce urmeaza a fi examinate cu tehnica poligraf trebuie sa
indeplineasca urmatoarele conditii:
sa nu fie supuse unor anchete obositoare;
anterior sa aiba asigurata o alimentatie normala;
sa nu fie amenintate cu tehnica poligraf;
sa nu fie sub influenta bauturilor alcoolice;
sa nu fie sub influenta medicamentelor cu actiune asupra functiilor
sistemului nervos central;
sa nu fie duse in campul infractional (nu vor participa la reconstituiri,
experimente);
sa nu participe la confruntari;
sa nu fie prezentate pentru recunoasterea din grup si sa nu li se prezinte
persoane spre recunoastere etc.
Conditia obligatorie la examinarea cu tehnica poligraf este normalitatea
psihofiziologica a subiectului.
3.1. DISCUTIA PRE-TEST
Orice examinare cu tehnica poligraf va fi precedata de o discutie pre-test si
incheiata cu o discutie post-test. Examinatorul va trebui sa obtina date exacte cu
privire la faptele si circumstantele care constituie baza suspectarii ori acuzarii
persoanei ce urmeaza a fi examinata. Examinatorul va obtine multe date chiar din
observarea directa a persoanei inca din momentul in care aceasta intra in laborator
si pana la terminarea examinarii. In timpul discutiei pre-test (15-20 de minute)
persoanei ce urmeaza a fi examinata, i se aduce la cunostinta scopul examinarii,
modul de functionare al aparatului, accentuand principiile fundamentarii stiintifice
ale metodei si rezultatele ce se pot obtine. Acest aspect sporeste preocuparea
persoanei nesincere asupra detectarii posibile si linisteste persoana sincera.
Intrebarile din discutia pre-test au scopul de a provoca raspunsuri verbale si
nonverbale, care vor oferi examinatorului indicii asupra sinceritatii sau
nesinceritatii subiectului, fara a-l face sa-si diminueze in mod inutil starea de
tensiune si fara ca examinatorul sa se angajeze intr-un dialog acuzator in dorinta de
a obtine o marturisire a vinovatiei. Un subiect care este invinuit de catre
examinator ca ar fi savarsit infractiunea in curs de cercetare sau care este interogat

ca si cand ar fi deja considerat responsabil de aceasta, nu mai este potrivit pentru


un test la poligraf.
Problematica examenului de laborator pune in ecuatie starea emotionala a
subiectului ce urmeaza a fi testat la poligraf. Noutatea situatiei in care se afla
subiectul, lipsa obisnuintei de a mai fi fost examinat cu asemenea aparatura sau
implicarea acestuia in cauza penala supusa investigatiei, creeaza o stare de
tensiune, de neliniste generala exteriorizata prin manifestari caracteristice unui
comportament simulat: hiperemia sau paloarea faciala, spasmul glotic, contractarea
buzelor, tremurul sau monotonia speciala a vocii, clipirea accelerata a ochilor, "ras
fortat", sudoratia palmara sau faciala, frematatul mainilor, perioade de latenta in
raspunsuri, evitarea privirii interlocutorului, culegerea unor scame imaginare,
pedalarea picioarelor, contraintrebarile, solicitarea inutila pentru repetarea
intrebarilor etc. Experienta demonstreaza nu greutatea de a surprinde aceste
manifestari, ci dificultatea de a le interpreta corect si de a le integra intr-un profil
psihologic adecvat.
In situatia examinarii la poligraf este foarte important de a stabili cauza care
amplifica starea emotionala a subiectului (labilitatea psihocomportamentala,
trecutul sau infractional, starea de sanatate, problematica delicata a cauzei pentru
care este cercetat etc.).
Discutia pre-test impune crearea unui sentiment de siguranta si incredere
reciproca, a unui dialog deschis, degajat. Nerealizarea acestei stari poate influenta
negativ reactivitatea psihoemotionala a subiectului si implicit rezultatul testarii la
poligraf.
In timpul discutiei pre-test un subiect sincer, de obicei, va manifesta un
comportament in care se pot observa indicii naturaletii si dezinvolturii in
argumentare, subiectul manifestand mai mult curiozitate fata de cauza penala decat
teama, exprimandu-si pareri, raspunzand prompt si coerent la intrebari etc.
Subiectul nesincer nu coopereaza, nu se angajeaza in dialog, da raspunsuri
monosilabice, este lipsit de initiativa si spontaneitate. Cand se aduce in discutie
problematica critica, se remarca pe langa negarile stereotipe de genul "nu stiu",
"nu-mi pot explica", "cine, eu?", "nu-mi amintesc" si unele manifestari exterioare
ale comportamentului simulat.
Subiectul sincer, nefiind implicat in cauza cercetata, dispune de capacitatea
psihica de comutare a atentiei catre problematica discutiei pre-test pe care o
accepta cu interes. Dimpotriva, subiectul nesincer nu dispune de aceasta capacitate
de comutare. Discutia despre fapta comisa are un efect inhibant asupra subiectului.
Pe tot timpul testarii vocea examinatorului trebuie sa fie sub control absolut.
Atitudinea acestuia trebuie sa fie obiectiva si rezervata, sa se manifeste impartial in

privinta sinceritatii sau nesinceritatii persoanei. O alta atitudine l-ar plasa mai
curand in rolul unui anchetator decat al unui examinator.
Examinatorul trebuie sa asigure o ambianta confortabila, inlaturand orice
cauze care ar putea afecta investigarea cu tehnica poligraf.
3.2. INTREBARILE UTILIZATE IN EXAMINAREA POLIGRAF
Un chestionar-test contine in medie 10 intrebari numerotate de la 1 la 10,
ordine care corespunde si pe diagrama poligraf. Intrebarile formulate se vor referi
numai la un singur aspect. Examinatorul noteaza numarul intrebarii pe diagrama
poligraf, adaugand, in functie de raspunsul afirmativ sau negativ al subiectului,
semnul "+" sau "-".In chestionarul-test sunt incluse urmatoarele categorii de
intrebari (Bus, 2000):
intrebarile relevante (incriminatorii, critice, acuzatoare) sunt propozitii
interogative adresate subiectului de psihologul examinator in mod nemijlocit,
concis si clar atat in cadrul discutiei pre-test, cat si in timpul testarii, vizand
savarsirea sau implicarea subiectului in infractiunea ce face obiectul cercetarii, apte
sa produca modificari in reactivitatea psihoemotionala a acestuia.
In functie de complexitatea cauzei cercetate intrebarile relevante pot include
si intrebari investigatorii sau de detaliu. Acestea reprezinta propozitii interogative
formulate ipotetic in vederea identificarii unei posibile reactivitati psihoemotionale
la subiectul testat, care sa permita indicii cu privire la: existenta unor
coparticipanti, tainuitori sau favorizatori, locul unde se afla ascunse obiectele
materiale ale infractiunilor, corpurile delicte, instrumentele utilizate la savarsirea
infractiunii, precum si alte aspecte de acest gen pe care subiectul le ascunde.
intrebarile neutre sunt propozitii interogative simple, care nu au legatura
cu incriminarea si permit reechilibrarea psihica a subiectului dupa efectul
intrebarilor relevante. Scopul lor este de a obtine in diagrama poligraf un segment
etalon pentru reactivitatea psihoemotionala obisnuita a subiectului.
intrebarile de control sunt propozitii interogative la care se cunoaste
aprioric, ca subiectul va raspunde nesincer. Scopul acestora este de a obtine un
anumit nivel al reactivitatii psihoemotionale necesar efectuarii comparatiilor cu
nivelul reactivitatii psihoemotionale obtinut la intrebarile relevante.
3.3. EXAMINAREA POLIGRAF
Diagrama poligraf se deruleaza cu o viteza constanta, cele 5 penite
inregistrand simultan modificarile parametrilor psihofiziologici corespunzatori care
insotesc raspunsurile subiectului. Diagrama poligraf reprezinta expresia grafica a
reactiilor psihofiziologice concomitente chestionarii subiectului.

Sub impactul intrebarilor relevante ale cauzei, intregul organism al


subiectului examinat se afla intr-o stare de alerta, reactivitatea psihoemotionala
corespunzatoare raspunsurilor simulate la aceste intrebari fiind in mod evident mai
clara, mai amplu exprimata decat cea obtinuta la intrebarile neutre.
Examinatorul stabileste tipul si numarul de teste ce vor fi aplicate unui
subiect. De obicei, pentru a formula o concluzie cu privire la sinceritatea sau
nesinceritatea subiectului sunt necesare cel putin trei teste. Formularea concluziei
intr-o examinare poligraf consta in activitati de comparare si sinteza, rationamente
de tip deductiv, inductiv si analogic, activitati de sesizare a celor mai sensibile
modificari in traseele diagramei poligraf ca urmare a raspunsurilor obtinute la
intrebarile relevante, neutre si de control. In urma interpretarii, atat a diagramelor
poligraf, cat si a comportamentului subiectului pe tot parcursul examinarii cu
tehnica poligraf se poate formula o concluzie pozitiva, negativa sau incerta.
Rezultatul examinarii subiectului se consemneaza de catre psihologul
examinator intr-un "Raport psihologic de constatare tehnico-stiintifica a
comportamentului simulat". Acest raport cuprinde activitatile intreprinse pentru
depistarea comportamentului simulat si concluziile rezultate in urma analizei si
interpretarii diagramelor poligraf.
Raportul psihologic de constatare tehnico-stiintifica a comportamentului
simulat se inainteaza organelor de cercetare penala care au dispus examinarea
subiectului la poligraf.
3.4. DISCUTIA POST-TEST
Orice examinare cu tehnica poligraf se incheie cu o discutie post-test.
Abordarea subiectului se individualizeaza de la caz la caz, cu respectarea regulilor
generale privind audierea invinuitului sau inculpatului, metodic, logic, argumentat,
calm, tinandu-se seama si de nivelul de instruire si cultura al acestuia. Abilitatea
examinatorului consta in a-l convinge pe subiect sa incerce dupa propria sa
pricepere sa explice starile emotive pe care le-a simtit in timpul raspunsurilor date
la intrebarile adresate. De la caz la caz, discutia post-test va fi continuata in biroul
de ancheta de catre cel care instrumenteaza cauza respectiva.
4. FACTORII CARE INFLUENTEAZA REZULTATELE
EXAMINARII LA POLIGRAF
Factorii care pot afecta rezultatele examinarii la poligraf sunt (Reid & Inbau,
1977; Bus, 2000):
neconstientizarea posibilitatii de detectare (subiectii cu nivel de scolarizare
si Q.I. foarte scazut, cu responsabilitate sociala scazuta etc.);

tensiunea emotiva sau nervozitatea unui subiect sincer (indoieli fata de:
exactitatea aparatului, competenta examinatorului, conditiile in care se efectueaza
examinarea etc.);
nemultumirea sau resentimentul unui subiect sincer fata de examinarea la
poligraf;
hiperanxietatea (problemele personale ale subiectului, teama pentru
implicarea in fapta cercetata, extinderea investigatiei asupra altor fapte etc.);
implicarea in alte fapte sau infractiuni similare (subiectul este sincer cu
privire la fapta in curs de cercetare, dar fiind implicat in alte fapte, este dominat de
un complex de culpabilitate);
incomoditatea fizica si psihica din timpul examinarii (teama subiectului de
o posibila durere fizica produsa de aparat, presiunea exercitata de mansonul de
tensiune arteriala - puls sau de tubul pneumograf etc.);
responsabilitatea pe care o traieste subiectul cu privire la nerespectarea
atributiilor de serviciu, favorizand comiterea infractiunii de catre o alta persoana
(de exemplu, neglijenta unui paznic face posibila comiterea infractiunii de catre
alta persoana);
anchetarea excesiva a subiectului anterior examinarii (anchete prelungite si
obositoare, acuzatiile aduse subiectului etc.);
numarul prea mare de intrebari sau prea multe teste administrate subiectului
intr-o singura examinare (subiectul poate deveni areactiv);
frazeologia inadecvata a intrebarilor relevante (intrebari echivoce);
intrebarile de control inadecvate (care nu au legatura cu problematica
pentru care este cercetat subiectul);
starea de "subsoc" sau "epuizarea de adrenalina" (un subiect nesincer poate
fi areactiv daca este examinat imediat dupa comiterea infractiunii, datorita
epuizarii nervoase a acestuia; o tensiune emotiva provoaca un exces de adrenalina
in sange, iar glandele suprarenale fiind suprasolicitate devin incapabile sa faca fata
situatiei - de aici conditia de "subsoc" sau "epuizare a suprarenalelor");
rationarea si autoinselarea (intr-o situatie limita, cand subiectul este
condamnat la moarte, acesta devine atat de preocupat de situatia sa dificila, incat
amintirile sale despre fapta comisa devin foarte estompate, iar o examinare la
poligraf poate fi neconcludenta);
anomaliile fiziologice si mintale (hipertensiunea arteriala, hipertiroidismul,
starile febrile; psihoticii, psihonevroticii, psihopatii etc.);
factori diversi.

Rata de baza a minciunii (R.B.M.) este unul dintre factorii care pot afecta
precizia poligrafului. Pe masura ce rata de baza a minciunii scade, scade si
posibilitatea erorilor ce pot sa apara in timpul examinarii la poligraf (Barland,
1988).
In timpul examinarii la poligraf, subiectii pot adopta diferite conduite. De
aceea examinatorul trebuie sa ia masuri de precautie impotriva tentativelor
subiectilor care incearca sa eludeze detectarea prin unele manopere cum ar fi:
respiratia controlata, miscari musculare, eschivarea psihologica, deteriorarea
mecanica a poligrafului etc.
Investigarea comportamentului simulat prin tehnica poligraf nu rezolva
intreaga problematica a probatiunii intr-o cauza penala, pentru ca menirea ei nu
este aceasta, iar specialistul nu este organ de urmarire penala. Tehnica poligraf
deschide caile spre probatiune, contribuie la obtinerea unor piste investigative
aditionale, focalizeaza investigatiile criminalistice.
Tehnica poligraf se integreaza organic in activitatea de ancheta judiciara,
dobandindu-si statutul de metoda stiintifica intensiva, multifunctionala, de mare
eficienta impotriva criminalitatii.
Fundamental in privinta utilitatii si preciziei tehnicii poligraf este calificarea
si perfectionarea examinatorului. Acesta trebuie sa stapaneasca problemele
fundamentale ale psihofiziologiei comportamentului in general si ale persoanei in
special, empatie, perspicacitate, spirit de observatie, intuitie profesionala,
echilibrul moral-afectiv, responsabilitate s.a.

Psihodiagnostic: LABILITATEA EMOIONAL


drd. Eusebiu TIHAN, coordonator tiinific, OPINFO CENTER

Definiie i descriere
Labilitatea emoional reprezint o stare n care emoiile individului apar ca fiind
n pragul schimbrii. Emoiile reprezint trirea unor stri subiective i, sunt nsoite de
modificri fiziologice. Acestea pot fi identificate la un subiect prin evaluarea
modificrilor fiziologice ct i prin observarea caracteristicilor limbajului non-verbal i a
expresiei verbale i comportamentale. Emoiile sunt privite ca fiind manifestri labile
atunci cnd ele se modific n mod brusc, repetat i neprevzut.
TEORIE. CERCETARE.
Nivelul neurotransmitorilor.
Instabilitatea dispoziiei poate fi corelat cu o cretere/diminuare la nivelulunuia
sau mai multor sisteme de neurotransmitere, cum ar fi norepinefrina, serotonina,
dopamina i acetilcolina. specialitii sunt de acord c, boala parkinson constituie un
exemplu de tulburare n care nivelele de dopamin sunt alterate. Modificrile de
dispoziie ce apar n Parkinson sunt expresii asociate cu modificrile nivelului de
dopamin din creier. Depresia vzut din acest punct de vedere este asociat cu
diminuarea nivelului de dopamin, chiar dac este psihoz paranoid, probabil
impregnat de fric, temeri, este mult mai frecvent asociat cu consumul de droguri din
tratamentul Parkinsonului i aceasta atorit faptului c drogurile accentueaz nivelele
de dopamin.
Dezechilibrul diverilor neurotransmitori apar n tulburrile bipolare, o boal ce
implic labilitate emoional.
ntreruperea traseelor neuronale.
ntreruperea traseelor neuronale poate la fel de bine s conduc la modificri n
rspunsul emoional. Efectele acestor ntreruperi depind de funcia traseelor afectate.
Printre cauze ale ntreruperilor amintim: tumori, deteriorri directe sau prin hipoxie,
tulburri ce distrug stratul mielinic al nervului.

Sistemul limbic constituie o parte fundamental a creierului i formeaz grania


cerebrumului. Aceast formaiune include cteva structuri ce se leag sub cortex i
nconjoar ganglionul bazal i se consider c acestuia i se datoreaz emoiile i afectele.
Psihochirurgia, dac aceasta implic una sau mai multe legturi majore ntre lobul
frontal i structurile limbic subcortical, produce o disociere ntre aspectul de
verbalizare i raspunsul observat, o lips a inhibiiei i, o accentuare a trsturilor de
personalitate premorbid. Zona de patologie poate determina ce stare de dispoziie
domin: de exemplu, dac demielinizarea afecteaz n primul rnd prima parte a
creierului, atunci glgia va fi emoia dominant, n timp ce patologia zonei stngi poate
genera ipete.
Demena cu labilitate emoional este o stare nregistrat ca urmare a
deteriorrilor la nivel subcortical generate de infarcturi multiple.
Modificrile la nivel de lob temporal
Patologia lobilor temporali poate fi asociat cu modificrile de dispoziie i de
comportament. Lobul temporal, situat n partea i sub lobul frontal, conine zona
receptorilor auditivi i are conexiuni cu majoritatea sectoarelor cerebrale inclusiv
amigdala (partea anterioar a lobului temporal) care mediaz intrrile de semnal din
lobul temporal ctre alte centre (focare) cerebrale.
Aceste conexiuni sufer modificri la nivel de potenial electrochimic al
membranei ceea ce face s coboare nivelul. Atunci cnd pragul pentru aciunea
potenial este cobort pot apare tulburri convulsive n special dac stimularea este
repetat insitent. Acest fapt permite accesul semnalului senzorial pentru descrcare n
centrii cu scopul activrii sitemului autonom fapt ce nu ar fi posibil n condiii obinuite.
Aceste modificri pot da natere la praguri sczute pentru convulsii sau la o instabilitate
comportamental. Dispoziia labil se presupune c este asociat ntr-o oarecare msur
cu deteriorarea lobului temporal medial.
FACTORI DE CORELAIE
Labilitatea emoional poate apare datorit a numeroase situaii, de altfel enunate
n DSM-IV:
tulburare bipolar;

tulburare ciclotimic;
tulburare de personalitate bordeline;
tulburare de personalitate histrionic;
sindrom de personalitate organic;
intoxicaie alcoolic, cu sedative, hipnotic sau cu anxiolitice.
De asemenea, poate apare n tulburarea de alimentaie, n tulburarea disforic cu
faz terminal luetic, scleroz multipl i epilepsie.
Drogurile pot genera modificri de dispoziie ca efecte secundare. De exemplu, o
schimbare rapid de dispoziie, poate fi corelat direct cu administrarea de steroizi
exogeni, n special atunci cnd regimul se constituie ntr-o terapie cu corticosteroizi.
n literatura de specialitate (Weddington i Banner) s-a nregistrat un caz n care
metaclopramida, un antagonist al dopaminei ce stimuleaz evacuarea gastric prin
eliberarea acetilcolinei i sensibilizarea muchilor din zona gastric pentru stimulare
induce disforie, insomnie, ir ideativ accelerat i labilitate a afectelor la acei pacieni ce
au fost tratai pentru hiccups. De asemenea, aceste droguri accelereaz prolactina seric,
care poate fi responsabil de modificrile de dispoziie.
Levy i Remick, ntr-o discuie asupra factorilor etiologici posibili la subieci ce au
nregistrat frecvente sau rapide modificri de dispoziie, au inclus ca posibile cauze
modificrile rapide i frecvente n schema de medicaie, medicaie necorespunztoare
sau aderen erotic sau, modificri induse de antidepresive triciclice.
Labilitatea dispoziiei asociat cu alte disfuncii ale sistemului nervos central
ngreuneaz suficient corelarea cu o anumit cauz.
Labilitatea emoional a fost evideniat n tulburri n care zona direct de
patologie nu a fost identificat.
Alcoolismul, n special la vrstnici poate induce labilitate emoional nsoit de
confuzie, depresie i alte simptome. n demena senil, exist o corelaie direct ntre
incontinena afectiv (pierderea controlului expresiei emoionale), labilitatea de afect
i atrofia cerebral.

Dei au fost descrise aspecte ale patologiei asociate cu modificri specifice n sfera
afectului, totui identificarea emoiilor depinde i de ali factori. De exemplu, expresia
emoional afiat facial depinde de funcionarea corect a traseului de la cortexul
frontal ctre nucleul cerebral i de la bransteim ctre muchii faciali care controleaz
expresia. Autodescrierea emoiilor depinde de funcionarea (intact) cortical i de
funciile vorbirii.
Starea de vigilen este determinat prin stimularea de ctre sistemul activator
reticulat i necesit un anume grad de contientizare a stimulilor.
De asemenea, o alterare intervenit n activitate legat de afect implic multe
trasee neurologice. Cercetrile realizate asupra ritmului circadian au identificat aspecte
ale legturii dintre ritmului circadian i starea de dispoziie. Se cunosc dou subtitluri
ciclice ale tulburrilor de dispoziie:
ciclul rapid din boala bipolar;
tulburare afectiv sezonier.
Unele simptome clasice ale depresiei vin s indice dereglrile de ritm variaiile
diurne, trezirea dis-de-diminea i alterarea obiceiului somn veghe.
Experimentele de izolare (Ryan L., Montgomery) n care sunt suprimai toi
factorii exteriori ce pot deregla ritmurile biologice, au redus simptomele depresive i
alterarea

dispoziiei.

Factorii psihosociali, care includ convingerile asupra a ceea ce constituie expresii


emoionale i expectaiile de rol social acceptate influeneaz ntr-o oarecare msur
modul n care se vor manifesta sentimentele. n plus, un mediu suprastimulant poate
accentua labilitatea emoioanl. Stimularea excesiv poate veni din coabitarea cu prea
multe persoane, n special dup o perioad de timp, din existena ntr-un mediu
nefamiliar, din cauza unui zgomot mare, din argumentaii sau conflicte, sau chiar din
expresiile emoionale ale altora.
n lucrarea, EXPRESSED EMOTION AND DEPRESSION: INTERACTIONS
BETWEEN PATIENTS AND HIGH- VS. LOW-EXPRESSED-EMOTION SPOUSES,
Hooley (1986) expune o asociere ntre nivelele ridicate ale emoiei partenerilor
subiecilor i comportamentul inexpresiv al subiecilor.

Evaluare: autori ca, Rappaport, Schafer, Murray, susin c s-ar putea evidenia cu
ajutorul probei TAT, semne patologice printre care labilitatea afectiv.
Mediul suprastimulant poate deveni o problem special pentru un subiect
predispus la labilitate emoional (e.g. tulburare bipolar) i care, de asemenea,
nregistreaz un anumit deficit cognitiv care deterioreaz raionamentul deasupra
stimulrii optime.
CARACTERISTICI
Comutrile de pscilaie brusc a dispoziiei constituie indicatori cu relevan
pentru labilitatea emoional. Subiectul alterneaz ntre expresiile emoionale de genul
rsete i ipete, retragere i implicare social, ostilitate, iritabilitate, furie i sarcasm
oscilnd cu docilitate. Datorit schimbrii emoionale, subiectul exprim preocupare
asupra aspectelor imprevizibile i pierderii controlului. Mai mult, subiectul poate fi
incontient de caracterul inadecvat al expresiilor sale emoionale ct i de efectul
acestora asupra altor persoane.
PROCESUL DE NGRIJIRE
Evaluarea
Rspunsurile emoionale se nva n situaiile de mediu, care reflect norme
culturale necesare n afiarea expresiei acceptate i adecvate.
Atunci cnd sunt afiate emoii brusc modificate i alternate i acestea ntr-o
manier deplasat dincolo de normele sociale stabilite, se impune evaluarea psihologic
a acelui subiect. Procedura de evaluare include identificarea factorilor etiologici ce se
pot dovedi responsabili de labilitatea emoional ct i modalitile n care mediul poate
contribui la exacerbarea labilitii. n plus, evaluarea se centreaz pe capacitatea
subiectului de a aprecia efectul comportamentului su asupra celorlali.
Obiectivele subiectului i intervenia terapeutic
Administrarea medicaiei constituie pilonul principal al interveniei asupra
labilitii emoionale a unei persoane. Categoriile majore de medicaie ce pot altera
strile de contiin induc pasivitate i activitate motorie redus, anxietate. Aceste grupe
de medicaie pot fi folosite singure sau n combinaie prin recomandarea medicului

specialist n psihiatrie. Explicarea i informarea subiectului asupra procedurii aciunilor


medicaiei administrate ct i a efectelor adverse pot nlesni subiectului nelegerea
importanei medicaiei n meninerea unei stri de control. n schimb, subiectul care
manifest un sentiment accentuat de control poate fi menajat n a i se explica procedura.
Ca ntotdeauna, pentru a-i asigura subiectului un sentiment de securitate, de
echilibru, personalul medical trebuie s ntrein o relaie consistent ce are la baz
ngrijirea, preocuparea i so stare de speran ceea ce va induce subiectului sentimentul
de siguran n mediu.
Prin asigurarea mediului se urmrete reducerea stimulrilor ct i dezvoltarea
anumitor limite. Stresorii de natur psihologic i fiziologic trebuie redui la o
dimensiune acceptabil. Sentimentul de control al subiectului poate fi abordat prin
oferirea de instruciuni de comportament adecvat. Controlul mediului este la fel de
important i pentru ceilali pacieni care pot dezvolta o anxietate general indus de
comportamentul imprevizibil al subiectului care triete i declaneaz o labilitate
emoional. Este foarte important ca aceti pacieni s fie contieni de faptul c
personalul medical supravegheaz problema i controleaz situaia.
Pentru a ncuraja subiectul care manifest capacitate cognitiv n a contientiza
modificrile emoionale ct i consecinele acestora pe plan personal i social,
psihologul confer subiectului ocaziile de a-i examina obiceiurile i eectele lor
nesatisfctoare.
Prin ncurajarea subiectului de a se implica, de a relaiona n mod non-competitiv
ct i prin explorarea implicrii n diferite situaii, psihologul i echipa sa terapeutic
devin un factor activ n procesul de colaborare prin care se asist subiectul n
dobndirea auto-contientizrii relaionrii cu ceilali. Astfel, se ncearc diminuarea
rspunsurilor potenial negative. Subiectul este ncurajat:
- s-i asume responsabilitatea pentru comportamentul exprimat i pentru
aciunile derulate;
- este ncurajat s-i modifice convingerile care nu au un fundament real i,
- este ncurajat s-i expun sentimentele i s-i discute sentimentele n loc s se
lase prad aciunii lor.

n realizarea planului de abordare a subiecilor a cror labilitate emoional


continu, psihologul i echipa sa,
- analizeaz cu subiectul resursele disponibile pentru atenuarea factorilor stresori,
- analizeaz trebuinele,
- i elibereaz pe ceilali de problemele ce se pot lega de expresia emoional,
- nva despre relaia de cunoaterei despre sentimente,
- nva modaliti alternative de exprimare a sentimentelor.
Schema de tratament poate include:
informarea despre medicaia necesar n meninerea echilibrului emoional i a
homeostaziei,
necesitatea asistenei specializate,
tehnici de asigurare a unui stil de via sntos.
Eficiena ngrijirii medicale i psihologice poate fi evaluat prin dimensiunea la
care s-au redus frecvena i intensitatea expresiei emoionale. Alte elemente de
msurare includ:
acceptarea limitelor verbale i de mediu,
participarea adecvat n interaciunea cu ceilali,
gradul de adecvare a expresiilor emoionale,
identificarea alternativelor de control emoional.