Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Recurgând atât la definiţiile oferite de legislaţia din ţara noastră, cât şi la cele propuse de
către victimologie, putem trata noţiunea de «victimă» în sensul de orice persoană umană care
suferă direct sau indirect consecinţele fizice, morale sau materiale ale unei acţiuni sau inacţiuni
criminale. Victima, astfel, este persoana lezată fără vreo asumare conştientă a calităţii sale şi a
riscului. În calitate de victimă apare persoana care a suferit un prejudiciu.
Totuşi, în ultimii ani se afirmă diverse concepţii, referitor la comportamentul victimei şi
rolul ei în structura infracţiunii. Unul din aspectele importante ale studiului victimei se referă la
faptul dacă victimele pot sau nu să împartă, într-o anumită măsură, responsabilitatea cu
infractorii ce comit acte de natură antisocială împotriva lor . Unii autori chiar au şi introdus
noţiunea de «victimă activantă», prin care s-a ajuns la concluzia că, direct sau indirect, victima
poartă o parte de vină în desfăşurarea acţiunilor infracţionale (Hans von Hentig - 1948, B.
Mendelsohn - 1956 ). Studiul victimologic al violului a stabilit că în majoritatea cazurilor
victima şi infractorul se află în relaţii prealabile, prima crezând «bunelor intenţii», primind cu
uşurinţă invitaţii, asumându-și involuntar rolul pe care îl doreşte agresorul. Din aceste
considerente relaţia infractor-victimă poate fi reprezentată în următorul mod:
Totalitatea calităţilor victimei, care oferă anumite condiţii pentru comiterea infracţiunii,
contribuie la victimizare doar în cazul unui raport al acesteia cu infractorul - cauza delictului,
precum şi în cadrul acţiunii unor factori subiectivi şi obiectivi. Cu cât comportamentul victimei
este mai «provocator», cu atât mai mare e «vina» ei de infracţiune şi cu atât acţiunile
infractorului sânt mai fortuite. Această corelaţie se manifestă mai evident în infracţiunile care
periclitează integritatea fizică şi psihică a personalităţii: în structura lor se întrevede rolul
puternic al afectivităţii infractorului, al stărilor lui, uneori atingând un nivel de o tensionare
supremă şi luând forma de afect fiziologic.
Atunci când între victimă şi infractor există raporturi care au anticipat infracţiunea,
cercetarea porneşte de la cunoaşterea victimei, pentru a reconstitui actul criminal şi a identifica
pe cel care l-a comis.
Condiţiile infracţiunii se prezintă ca împrejurări obiective prielnice comiterii unei
infracţiuni: anumite stări individuale psihice sau condiţii psihologice şi sociale, factori naturali
sau fizici. În calitate de factori subiectivi se manifestă calităţile personalităţii victimei:
manifestările emotiv-volitive, caracteriale, temperamentale sau alte caracteristici care au
determinat comportamentul în momentul săvârșirii infracţiunii, sau chiar până la aceasta. Prin
investigaţia lor poate fi stabilită configuraţia împrejurărilor psihice care au dus la infracţiune.
Comportamentul victimei poate fi determinat de temperament (sangvinicul şi flegmaticul vor
căuta soluţii, colericul – se va apăra, melancolicul – va capitula), de starea fizică (cele mai
vulnerabile categorii sânt femeile, bătrânii, copii), calităţile afective (persoanele neechilibrate cu
diverse patologii afective sânt mai frecvent victimizate), trăsăturile caracteriale (indivizii cu o
experienţă socială redusă şi apreciere neadecvată pot fi uşor amăgiţi), intelectuale (persoanele cu
o valoare scăzută QI devin lejer victime) etc. Comportamentul social neadecvat majorează riscul
victimizării, poate deveni cauza principală a infracţiunii (cazul persoanelor în stare de ebrietate
sau femeilor cu un comportament incitant).
Cercetarea victimei presupune:
a). studiul personalităţii victimei;
b). cercetarea comportamentului ei de până la infracţiune;
c). cercetarea comportamentului ei în momentul săvârșirii infracţiunii;
d). cercetarea comportamentului ei în cadrul anchetei.
Metodologia cercetării include:
- un domeniu «static» - identificarea vârstei, apartenenţei sociale, etnice, profesionale;
- un domeniu «dinamic» - comportamentul care a anticipat infracţiunea, caracterul
relaţiilor cu infractorul, acţiunile în momentul săvârșirii crimei;
- un domeniu documentar - analiza materialelor statistice, executarea expertizelor,
inclusiv a celei psihologic-judiciare în caz de necesitate şi analiza rezultatelor acestora,
cercetarea de teren etc.
Hans von Hentig elaborează următoarea clasificare pornind de la rolul unor elemente
situaționale specifice victimelor în comportamentul lor:
1. victime nevârstnice, psihologia acestora fiind afectată de lipsa de experiență socială și
de lipsa forței fizico-morale care să le permită opunerea de rezistență agresorului;
2. victime femei, care devin cu precădere subiectul pasiv al infracțiunilor sexuale dacă
sunt tinere sau al infracțiunilor motivate material dacă sunt mai în vârsta;
3. victime vârstnice, care depind de sănătatea mentală, de modul de implicare în
realitatea înconjurătoare, de gradul de adecvare a relațiilor individuale psiho-voliționale;
4. dependenții de alcool și stupefiante, cei din urma fiind expuși în primul rând
autovictimizării (suicid);
5. imigranții și minorităţile etnice, psihicul acestora fiind afectat de probleme de ordin
comunicațional, de lipsa mijloacelor materiale și de ostilitatea băștinașilor; etnicii se confruntă
cu problema integrării sociale din partea lor, și a discriminării rasiale din partea majoritarilor;
7. indivizii cu inteligenta redusa, nu au capacitatea de a anticipa rezultatele acțiunilor
lor în raport cu influențele mediului;
8. indivizii temporar deprimați la care prezenta scopului în plan mental este redusă
datorita lipsei de voință și a sentimentului de inferioritate;
9. indivizii achizitivi, starea de relaționare a acestora cu mediul fiind determinată de
voința de a realiza profituri în orice context se ivește o oportunitate;
10. indivizii destrăbălaţi şi desfrânați care devin vulnerabili față de manevrele
infractorilor datorită indiferenței și disprețului relativ față de legi;
11. singuraticii, care ajung să își modifice comportamentul prin absolutizarea izolării în
interpretarea tuturor proceselor psihice, suportând greu singurătatea sunt foarte vulnerabili;
12. indivizii „blocați” și cei nesupuși. Primii sunt cei datornici, care nu își mai pot
achita datoriile pe căi legale, acceptând cu ușurință soluțiile ilicite ale unor infractori. Nesupușii
sunt acei indivizi care nu se lasă ușor victimizați atunci când sunt atacați.
Femeia face parte din categoriile de victime cu cel mai mare grad de vulnerabilitate
victimală, alături de copii şi bătrâni. Spre deosebire de victimele de sex masculin care, datorită
instinctului de conservare, încearcă să evite, să combată sau să anihileze efectele agresiunii
practicând la rândul lor o agresiune, victimele de sex feminin, în general, sunt stăpânite de
sentimentul fricii, rezultată din ameninţările şi agresiunea suferită care determină, de regulă,
acceptarea efectului victimal. La acestea se adaugă şi alte trăsături favorizante ale actului
agresional: sensibilitate, fineţe, emotivitate, forţă fizică limitată.
Dintre formele de victimizare a femeii cele mai des întâlnite, violul ocupă un loc foarte
important. Uneori acesta este însoţit şi de acte de cruzime sau urmat de moartea victimei. Reacţia
societăţii faţă de această infracţiune este duală: pe de o parte se consideră că femeia are
întotdeauna un grad oarecare de vinovăţie, fie sub forma precipitării, fie chiar a provocării
directe, în timp ce tabăra adversă consideră că agresiunea începe atunci când un bărbat continuă
după ce femeia spune „nu”. Uneori este destul de dificil de stabilit dacă există viol sau nu şi care
este responsabilitatea victimei în comiterea infracţiunii. Dar indiferent de gradul de implicare a
victimei în săvârşirea agresiunii, dacă se stabileşte existenţa cu certitudine a delictului,
infractorul este vinovat şi trebuie sancţionat, fapta nefiind scuzabilă pe motivul vinovăţiei
victimei.
După Mina Minovici există patru mari grupe de viol:
1. Viol prin constrângere fizică,
2. Viol prin constrângere morală,
3. Viol prin aşa-zisele abuzuri de situaţie;
4. Viol la persoanele feminine cu stări patologice fizice şi mentale ale victimei (există şi
viol în timpul somnului hipnotic sau al somnului natural).
În cele mai dese cazuri este considerat că potențialele victime al violului sexual sunt
femeile care nu respectă regulile de securitate individuală, astfel „provocând” agresorul la
comiterea infracțiunii:
contactarea/încredere în/ persoanelor necunoscute sau puțin cunoscute,
vizitarea locurilor lor de trai sau locuri retrase,
consumarea de substanțe alcoolice împreună,
comportament frivol și acceptarea sau neatenția la indici cu tentă sexuală,
aspect fizic, îmbrăcămintea, cosmetica și accesoriile, mersul (motive indirecte ce
pot suscita viol).
O altă categorie de femei vulnerabile la abuz sexual sunt cele ce suferă de infantilism –
emoționalitate instabilă, imaturitate analitică și decizională, tendință la obediență.
Consecințele/Efectele violenței sexuale