Protagoniștii actului criminal.

Criminalul și victima sa din perspectiva psihologică

INTRODUCERE
În antichitate, victima era considerată o ființă vie folosită ca sacrificiu pentru o
anumită zeitate.În prezent, prin victimă înțelegem orice persoană care suferă în mod direct sau
indirect repercusiuni morale, materiale sau fizice ale unei acțiuni sau inacțiuni criminale.
De asemenea, a avut loc în mod progresiv delimitarea victimologiei ca știință
autonomă(subordonată criminologiei)cu un obiect concis: comportamentul victimei în
procesul agresional .
Victimologia este știința despre activitatea și comportamentul specific prin care este
relevată trăirea victimei în cadrul raportului cu agresorul, respectiv știința despre etapele
procesului agresional pornind de la geneza, structura și finalitatea acestuia .
Guglielmo Gulotta,specialist în psihologie judiciară,precizează că orice act
agresional produce multiple efecte victimogene,prin urmare se asigură prin victimologie
,,studiul victimei unui delict, al personalității sale, al caracteristicilor sale biologice,
psihologice, morale și socio culturale, al relațiilor sale cu delincventul și ale relațiilor pe care
le-a jucat geneza delictului”.
Simplul gând nu poate constitui infracțiune, nefiind faptă.Numai actele de conduită
exterioară ale persoanei pot constitui infracțiuni, nu și simplele procese psihice care au loc în
forul interior al acesteia.
Fapta poate consta într-o acțiune sau o inacțiune.În ambele sale forme,ea reprezintă
exteriorizarea unor procese psihice caracteristice activității conștiente a ființei umane.Fapta
trebuie să aparțină omului, să-i fie imputabilă, altfel nu există infracțiune, ci o simplă
manifestare de energie fizică, fără relevanță juridico- penală.

INFRACTORUL-PSIHOLOGIE,COMPORTAMENT,PERSONALITATE
Studierea personalității criminale, activitate care include întregul complex de factori
care au contribuit la formarea personalității individului în cauză, permite să se facă unele
distincții nu numai între individul neinfractor și cel infractor, ci și între diferitele categorii de
infractori.
Cunoașterea personalității infractorului este absolut indispensabilă, pentru a putea
alege căile și mijloacele cele mai potrivite de combatere a fenomenului infracționalității, atât
în unele cazuri izolate cât și în ansamblu la nivelul întregii societăți.
 Dacă studiem categoriile de infractori sub aspectul particularităților psihologice,
reușim să stabilim caracteristici care se regăsesc la majoritatea celor ce încalcă frecvent legea.
Una dintre cele mai frecvente particularități ale delicvenților( în special a delicvenților
minori) este instabilitatea emotiv-acțională.La omul normal reacțiile emotiv active sunt
stabilite relativ, adică sunt determinate de mediul înconjurător și de valorile etice și
sociale.Stabilitatea omului normal se realizează prin continuitatea acestor reacții.
Din cauza experienței negative a unei educații deficiente, a deprinderilor antisociale,
delincventul este instabil emotiv activ, un element care în reacțiile lui prezintă discontinuitate
și salturi de la o extremă la alta.
Orice criminal este un inadaptat din punct de vedere social.Educația inadaptaților s-a
efectuat în condiții neprielnice, în mod nesatisfăcător.De aceea, anamnezele infractorilor arată
că sunt proveniți din familii dezorganizate, unde nu există condiții sau pricepere
corespunzătoare pentru educația copiilor.
Acțiunea criminală, pe lângă faptul că e nocivă societății, favorizează infractorul într-o
anumită măsură din punct de vedere material sau moral. De la mica pungășie până la marile
escrocherii se pot vedea mobilele de interes imediat sau îndepărtat, tot așa de bine ca și în
crimele de mare violență(asasinatele din răzbunare și gelozie).
O altă caracteristică a comportamentului criminalului este duplicitatea .El joacă rolul
omului cinstit, al omului cu preocupări cu totul deosebite decât cele infracționale. Acest joc
dă un comportament artificial infractorului,îi denaturează chiar și faptele normale.
Personalitatea infractorului prezintă câteva elemente bio-psiho-sociale, care indică
nivelul de dezvoltare a individului:
-Vârsta ne indică în mare măsură gradul de dezvoltare fizică, de dezvoltare psihică
precum și poziția în familie și în societate, toate la un loc putându-ne oferi indicii ce ar putea
explica abaterile comportamentale ale celui în cauză.
-sexul infractorului-în ceea ce privește criminalitatea feminină, ponderea infracțiunilor
este cu mult mai scăzută în raport cu cele săvârșite de către bărbați
-Infirmitățile și bolile somatice ale infractorului-constituie, de regulă,prin ele însele
cauze ale comportamentului criminal
Cele grave, de durată, ireversibile, se pot repercuta în mod negativ asupra stării psihice
a celor în cauză și în consecință asupra atitudinii acestora față de cei din jur.
-Particularitățile etnice și rasiale are infractorului-Acestea dau naștere la inegalitate
socială, incultură, mizerie și șomaj.
 În ceea ce privește disfuncțiile personalității (discernământul vizavi de
responsabilitatea penală), ele pot fi clasificate în: nevroze ,psihopatii și psihoze.
-nevroze:Tulburări, reacții foarte variate manifestate prin suferințe și conflicte
intrapsihice
-psihopatii:Deficiențe psihice;Psihopații și păstrează în întregime capacitatea de
cunoaștere dar prezintă comportamente antisociale de mare varietate ca formă și intensitate
-psihozele:Afecțiuni psihice foarte variate a căror caracteristică principală o constituie
alterarea profundă a vieții psihice, și cu consecința pierderii conștiinței

Personalitate infractorului după Jean Pinatel-nucleul personalității criminale-Merge cu

precădere pe analiza psihosocială. Este inutil să separăm oamenii în buni și răi, deoarece în
circumstanțe diferite orice om poate să devină delicvent. Dacă nu există diferență de natură
între oameni în ceea ce privește criminalitatea, există diferențe de grade în privința pragului
delincvențial. Pentru unii sunt suficienți puțini factori exteriori pentru a trece la act imediat,în
vreme ce la alții trecerea la act nu se realizează decât în cazul unor factori foarte puternici.
Mediul influențează formarea personalității și a situațiilor. Cu alte cuvinte, mediul
poate să fie criminogen nu numai prin multiplicarea ocaziilor criminale, și totodată prin
facilitarea structurării personalităților criminale.
Pinatel arată că la majoritatea marilor delincvenți se poate descoperi existența unui
nucleu ale cărei elemente sunt: egocentrismul, labilitatea, agresivitatea și indiferența afectivă.
Ele sunt de fapt rezultate ale vieții sociale.Astăzi, toată lumea este unanimă în a recunoaște că
agresivitatea sub toate formele ei de ostilitate mai mult sau mai puțin violentă este de fapt un
rezultat al frustrărilor. Ori, societatea modernă nu face altceva decât să multiplice frustrările.

VICTIMA-tipologie,consecințe ale victimizării

Victima este persoana care, fără să-și fi asumat conștient riscul, deci fără să vrea,
ajunge să fie jertfită în urma unei acțiuni sau inacțiuni criminale.
De aceea, nu pot fi considerate victime cazuri precum: polițiști care, în îndeplinirea
misiunilor, sunt răniți sau își pierd viața;Luptători în confruntări militare;inițiatorul acțiunii
criminale care își pierde viața;infractorul ce își pierde viața în cazul legitimei apărări.
Victima unei agresiuni va avea de suportat o serie de consecințe atât în plan psihic,cât
și în plan biologic și material.Astfel,în plan biologic,cea supraviețuitoare va avea de suportat
o serie de consecințe fizice,precum leziuni corporale,infirmități,diferite tulburări.
 În plan material și social,victimizarea se poate solda cu:crearea unui prejudiciu
material,izolarea din punct de vedere social datorată unei infirmități.
De asemenea,victima poate suferi mutații în plan psihic,precum tulburări de
percepție,de voință,de afectivitate,apariția unor complexe și tulburări de comportament.
Categorii de victime: 13
1.Victimizarea femeii: femeia face parte din categoria persoanelor ce prezintă un grad
mare de vulnerabilitate victimală,date fiind caracteristicile sale biologice și
psihocomportamentale.Formele de victimizare la care a fost supusă femeia au variat de la o
cultură la alta, de la o etapă la alta, de la forme mai ușor agresive până la forme violente, fizic
și psihic traumatizante.Femeile sunt într-o mult mai mare măsură victimizate(ucise) de către
soți,Deși numărul crimelor comise de soții este destul de mare. Cele mai dificile situații sunt
reprezentate de cele în care soțiile victimizate mai mult ajung, la rândul lor, să victimizeze(să-
și ucidă soții).Asemenea cazuri par a fi paradoxale, victima inițială apare în calitate de
infractor(criminal),iar stabilirea gradului de vinovăție a celor doi membri ai cuplului penal
este extrem de dificilă.Până la comiterea crimei, soțul își victimiza soția, dar este posibil ca
aceasta să-l fi provocat încontinuu, iar după un timp soția nemaiîndurând tratamentul violent
răspunde prin violență și îl ucide.

2.Victimizarea copilului: copilul face parte, de asemenea, din categoria persoanelor cu

o vulnerabilitate victimală crescută, din cauza particularităților psihocomportamentale și de
vârstă. Este lipsit aproape complet de posibilități fizice și psihice de apărare, o capacitate
redusă de anticipare a unor acte comportamentale, în special ale adulților,imposibilitatea de a
discerne între intențiile bune și rele are altor persoane, sinceritatea și puritatea gândurilor și
intențiilor etc
De aceea, ei pot fi ușor antrenați în acțiuni victimizatoare;pot fi manipulați, mințiți,
determinați să comită acte ale căror consecințe negative pentru alții și pentru ei nu pot să le
prevadă
3.Victimizarea persoanelor în vârstă: persoanele în vârstă prezintă, de asemenea,un
grad înalt de vulnerabilitate victimală.Bătrânețea, etapa finală a vieții omului, începe
aproximativ pe la vârsta de 65- 70 de ani.
Spre deosebire de perioadele de vârstă anterioare, bătrânețea prezintă o serie de
caracteristici specifice:
-Este redus potențialul energetic și capacitatea vitală
-este redusă capacitatea de efort fizic și rezistența la suprasolicitare
 -Se accentuează fenomenele de scleroză,scăderea funcționării organelor de simț și
sistemului nervos, a mobilității și rapidității mișcărilor
Bătrânii pot să trăiască separat de urmașii lor sau împreună cu alte persoane, fie
descendenții lor, fie persoane ce nu se află în rudenie cu ei.Procesul de victimizare poate avea
loc în cadrul mediului familial sau în afara acestuia, inițiatorii victimizării fiind de cele mai
multe ori infractori. Aceștia din urmă profitând de capacitate redusă a bătrânilor de a se apăra
pot comite acte infracționale grave, inclusiv crime. Printre cele mai frecvente motive se
numără jaful.

CUPLUL PENAL VICTIMĂ-AGRESOR

Este compus din cuplul antagonist criminal- victimă în permanent conflict. Are două
aspecte:
-în faza preinfracțională, elementele cuplului sunt indiferente sau se atrag reciproc
-În faza postinfracțională, cele două elemente ale cuplului se resping reciproc
Corelația dintre delincvent și victimă prezintă următoarele aspecte:
-Victima este cauza delictului(Infracțiune comisă de unul dintre soți când constată
adulterul în flagrant delict)
-Victima este pretextul infracțiunii(excrocheriile)
-victima este rezultatul unui consens între ea și infractor(sinuciderea în doi)
-victima este rezultatul unei coincidențe(Infractorul pândind o persoană, lovește pe
alta)
Din punct de vedere strict juridic, precizarea statutului celor doi membri ai cuplului se
face atât în baza stabilirii inițiativei în a comite o faptă antisociala, cat și în baza efectelor
acesteia. Persoana ucisă, vătămată corporal, apare în calitate de victimă, iar cea care a ucis, a
vătămat corporal, apare în calitate de infractor.
Deși există și cazuri în care între infractori și victimă nu există niciun fel de legătură
anterioară, din perspectiva strict psihologică, nicio victimă nu poate fi absolvită integral de o
anumită răspundere legată de actul infracțional.Victima unui viol într-un parc în timpul nopții
poartă vina ignorării pericolelor posibile atunci când încearcă să se plimbe singură la ore
târzii. Poștașul cu bani mulți asupra sa nu se asigură deloc și este atacat în scop de jaf.Chiar și
în cazul unor minori, victime ale unor infracțiuni, un anumit grad de vinovăție aparține
părinților sau persoanelor ce-i au în pază juridică.
 În cazul în care între victimă și criminal există anumite legături anterioare, plecându-se
de la cunoașterea victimei se poate reconstitui relaționarea dintre infractor și victimă și astfel
se poate identifica cel ce a comis fapta criminală. Această situație este valabilă pentru cazul în
care victima este o persoană decedată. În cazul în care victima nu decedează,apare problema
măsurii în care ea este dispusă,voluntar sau involuntar, să-l demaște pe infractor.În toate
aceste cazuri, modul de reacție al victimei, psihologia ei vor informa asupra unor caracteristici
psihice și comportamentale ale infractorului.

Ideal ar fi ca într-o societate liberă și armonioasă să nu existe niciun pericol al

victimizării,fiecare individ fiind pe deplin securizat că niciodată și nicăieri nu îl pândește
niciun pericol sau primejdie. Din nefericire însă, fiecare societate se confruntă cu fenomenul
infracțional care manifestă o accentuată tendință de creștere. Din punct de vedere psihologic
și psihosocial, creșterea ratei criminalității determină accentuarea sentimentului de
insecuritate resimțit în general de indivizii ce prezintă un grad mai mare de vulnerabilitate
victimală(copii,femei,bătrâni).Unele persoane își iau măsuri de prevedere pentru a evita orice
risc de victimizare precum asigurarea intrărilor în locuințe și imobile, însă în realitate
măsurile de autoprotecție sunt insuficiente în raport cu riscul victimal.
BIBLIOGRAFIE:
Victimologie. Curs universitar. Perspective juridica, socio-psihologica si medico-legala
asupra cuplului penal victima-agresor
Autor: Tudorel Badea Butoi, Luminita Georgeta Nicolae, Doinel Dinuica

-Analiza comportamentala din perspectiva psihologiei judiciare, victimologiei si tacticii

criminalistice
Autori: Catalin Gabriel Put, Alexandru T. Butoi, Ioana Teodora Butoi, Tudorel Butoi

-Criminali in serie. Psihanaliza crimei

Autor: Tudorel Badea Butoi