Victimologia

{ Realizat: Prodan Sorina

  Definiția victimologiei
 Obiectivul victimologiei
 Istoricul apariției victimologiei
 Clasificarea victimilor
 Victima si actul infractional
 Profilaxia victimologiei

Cuprins
  Victimologia reprezintă ştiinţa care analizează comportamentul
şi personalitatea victimei[1] raportată la consecinţele directe
ale actului agresional. Victimologia relevă cauzalitatea şi
efectele agresiunii asupra victimei, ordinea în care se produc
actele agresionale și se determină lezarea intereselor victimei,
identificate prin legătura de cauzalitate şi efectul victimal.
Posibilitatea determinării actelor agresionale relevă
identitatea manifestărilor victimale, evoluţia singulară a
acestora şi efectul social al victimizării. Concordanţa dintre
agresivitate şi victimizare reprezintă un corelativ pentru
evaluarea agresiunii și a efectului victimal. Modul în care
victima percepe, înţelege, acceptă sau respinge violenţa
actului agresiv are valoare pentru stabilirea lanţului cauzelor
şi efectelor fenomenului victimal.

Definiție
  Obiectul victimologiei este reprezentat de
tulburările psiho-fizice (cu excepţia celor de tip
maladiv), efecte ale actului agresiv care
dereglează în mod direct echilibrul dinamic
(biologic şi psihologic) al victimei. Analiza
victimologică se referă la situaţiile în care
agresorul are capacitatea de comportare
neafectată de boli, în sensul că este conştient şi
responsabil de actul agresiv produs, dovedeşte
o corectă autopercepţie, o atitudine de
relaţionare socială, de rezolvare
corespunzătoare  a conflictelor[2]

Obiectivul victimiologiei
  Primele consideraţii reprezentând aplicarea
principiilor victimologice la relaţiile dintre
criminal şi victimă, aparţin avocatului român
Beniamin Mendelshon. Născut la Bucureşti în
anul 1890, B. Mendelshon a devenit avocat în
anul 1934, în activitatea profesională adoptând
conceptele şi teoria psihanalizei freudiene[3].

Istoricul apariției
victimologiei
  Considerând că între impulsul sexual şi instinctul morţii
„există o legătură permanentă de nestăpânit”, B.
Mendelsohn distinge funcţiile cognitive susceptibile să
influenţeze mediul, conduitele instinctive şi să
stabilizeze experienţa agresională individuală. În
şedinţa Societăţii Române de Psihologie şi Psihoterapie
din 29 martie 1934, organizată în amfiteatrul Spitalului
Colţea din Bucureşti, B. Mendelsohn defineşte conduita
individuală deviantă, factorii sociali şi interindividuali,
semnificaţia unică şi rolul victimei într-un context de
conduite deviante, interpretarea comportamentului
victimei perceput de infractor, rolul agresorului şi al
victimei izolate[4]

Isoricul apariției
victimologiei
 Evidenţiind rolul unor elemente situaţionale[5] Hans
von Hentig a elaborat următoarea clasificare a
victimelor:
 - victime nevârstnice (psihologia victimei este afectată

de lipsa de experienta socială, de lipsa forţei fizico-

morale, care să opună o rezistenţă puternică
agresorului); se creează astfel profilul psiho-
comportamental al victimei nevârstnice, prin
reducerea reacţiilor şi a conduitelor de apărare,
posibilitatea victimizării sub forma abuzului şi
hărţuirii sexuale, a răpirii (Kidnapping), a
cerşetoriei;

Clasificarea victimilor
  victime femei (se manifestă în
cadrul unei dependenţe între
determinarea biologică a femeii
lipsită de posibilitatea unei
apărări dinamice şi agresivitatea
criminalilor motivată sexual sau
material);
 - victime vârstnice (fenomenele
subiective depind de sănătatea
mentală a victimei şi de modul
de implicare în realitatea
înconjurătoare, de gradul
relaţiilor individuale psiho-
voliţionale);

Clasificarea victimilor
  dependenţii de alcool şi stupefiante (prezintă necesitatea
adaptării organismului la consumul de alcool şi
stupefiante, devenind neadaptat la stimulii externi);
 - imigranţii (rolul adaptativ al psihicului este redus,
modificându-şi organizarea şi funcţiile astfel încât
gândirea străinului este permanent afectată de lipsa
unei adecvări de ordin comunicaţional, care să
asigure obţinerea unui echilibru al personalităţii);
  etnicii (dificultatea formării unor comportamente
corespunzătoare şi a unui grad de solicitări sociale
legitimează organizarea experienţei individuale care
generează conflictele etnice);

Clasificarea victimilor
   indivizii normali dar cu o
inteligenţă redusă (nu au
capacitatea de a anticipa
rezultatele acţiunilor
desfăşurate, în raport cu
influenţele mediului);
 - indivizii temporar
deprimaţi (prezenţa scopului în
plan mental este redusă din
cauza lipsei de voinţă şi a
sentimentului de inferioritate,
a incapacităţii de a sintetiza
priorităţile comportamentale);

Clasificarea victimilor
 În anul 1977, criminologul american Stephen Schafer în volumul
„Victimology The Victime and His criminal” clasifică victimele după
gradul de participare şi de răspundere la producerea infracţiunii în[6]:
  victime fără relaţii anterioare cu criminalul (consecinţele actului

infracţional sunt imputate doar infractorului, victima necunoscând pe

infractor);
  - victime provocatoare (gradul de responsabilitate pentru determinarea,

susţinerea şi finalizarea acţiunii fiind apreciat în funcţie de provocarea

conştientă sau inconştientă manifestată de victimă);
 - victime incitative (când victima iniţiază şi participă la declanşarea

actului agresional);
 - victime slabe sub aspect biologic (conformarea executării acţiuni

agresionale este rezultatul neputinţei biologice de a se împotrivi

constrângerii agresorului);

Clasificarea victimilor
   victime slabe sub aspect social (victima nu este
capabilă să-şi asume responsabilităţi sociale
pentru a schimba ordinea acţiunilor sociale);
 - alte victime (efectele actului agresional vizează
persoana victimei, modul de gândire şi acţiune
fiind rezultatul liberului arbitru, actele permise
sau nepermise având o semnificaţie particulară);
 - victime politice (idealul şi datoria sunt asociate
unor imbolduri, iar consecinţele acţiunilor vor
reprezenta simbolul responsabilităţii faţă de
principiile urmărite).

Clasificarea victimilor
 Abaterea de la normele moraledin societate,
specifică oricărei infracţiuni, caracterizează şi
multiplele forme de comportament al persoanelor
din situaţia preinfracţională, care devin în
consecinţă, victime. Amoralitatea în coportamentul
victimelor sporeşte probabilitatea comiterii
infracţiunii în privinţa lor. În cercetările
criminologice, comportamentul infracţional,
individual, victima prezintă interes în acea măsură
în care comportamentul ei se inserează în
evenimentul infracţiunii şi poartă în sine o
încărcătură criminogenă.
  Însă, chiar cînd are loc cea mai activă provocare a infracţiunii din
partea victimei, săvîrşirea ei este posibilă doar atunci cînd
personalităţii infractorului îi sunt caracteristice anumite orientări
anti-sociale.
Cu cît mai semnificativ este rolul comportamentului victimei în
geneza infracţiunii, cu atît mai redusă este intensitatea orientării anti-
sociale a personalităţii infractorului. Asemenea dependenţă,
interacţiune, poate fi relevată mai clar în infracţiunile contra
persoanei, fiindcă în mecanismul psihologic al comiterii lor, devin
importante emoţiile infractorului, care pot duce, în consecinţă, pînă
la faza afectului.
Fără analiza comportamentului şi personalităţii victimei, a reacţiei ei
asupra acţiunilor infractorului, este imposibil uneori de a determina
din ce cauze atentatele infracţionale similare, comise de unele şi
acelaşi persoane, provoacă rareori acelaşi rezultat infracţional.

Victima şi actul infracţional.

  Ca şi infractorul, potenţiala victimă, apreciază situaţia din viaţă
concretă ce s-a creat, şi deseori procedează, în dependenţă de
rezultatele evaluării precum şi în baza viziunilor, deprinderilor,
calităţilor sale psihologice, etc. Deci, victima, interacţionează nu
numai cu viitorul infractor, dar şi cu alte elemente ale situaţiei.
Acţionînd ca un element activ al situaţiei, victima poate aduce
infractorul, prin comportamentului său, într-o stare de afect
puternic, generînd frică, ură, reacţii uneori chiar nedorite pentru
infractor. Deseori, prin aceasta şi se explică faptul că hoţul
devine ucigaş, cu toate că pînă la comiterea infracţiunii nu avea
intenţia să omoare victima.
În alte situaţii, potenţiala victimă, prin înjosirea permanentă, îi
crează viitorului infractor, o stare de afect, provocîndu-l pe
infractor prin aceasta, la acţiuni violente.

Victima şi actul infracţional.

  Rolul victimei în mecanismul actului
infracţional, poate fi extrem de divers şi din
acest punct de vedere, comportamentul
victimei, poate fi următorul:
a)    Pozitiv, adică victima opune rezistenţă
activă agresorului;
b)    Neutru, adică nu contribuie nici la
comiterea infracţiunii şi nici la contracararea ei;
c)    Negativ, unde victima însăşi încalcă într-un
oarecare mod, normele morale sau juridice.

Victima şi actul infracţional.

  Profilaxia victimologică este una din direcţiile
prevenirii infracţiunilor, care reprezintă o activitate
specifică a instituţiilor sociale, orientată asupra
relevării, înlăturării sau neutralizării factorilor,
împrejurărilor, situaţiilor, care formează
comportamentul victimogen, şi aduce la comiterea
infracţiunilor, relevării grupului de risc şi a
persoanelor concrete cu un grad sporit de victimitate şi
influenţării asupra lor în scopul activizării calităţilor de
protecţie, elaborării măsurilor speciale de protejare a
cetăţenilor faţă de atentatele infracţionale, în scopul
stopării procesului de victimizare ulterioară a acestor.

Profilaxia victimologică
  Profilaxia victimologică are o structură complexă. Se
realizează de diferiţi subiecţi, la diferite nivele şi în forme
multiple a comportamentului victimal.
Subiecţii profilaxiei victimologice sunt organele statale,
organizaţiile obşteşti, persoanele cu funcţii de răspundere,
cetăţenii, care realizează profilaxia fenomenului criminal.
Eficienţa realizării profilaxiei criminologice depinde de
mulţi factori şi în primul rînd de cei cu caracter tactic şi
organizaţional.
Pentru organizarea profilaxiei criminologice, important
este nu doar relevarea victimei potenţiale, dar şi stabilirea
interacţiunii posibilului infractor cu victima, în diferite
situaţii.

Profilaxia victimologică
  Pentru obţinerea unei imagini mai
clare, care caracterizează situaţia
victimologică, este necesar de
realizat unele cercetări cu
utilizarea metodicii sociologice de
investigare, cum ar fi:
a)    Studierea documentelor;
b)    Studierea dosarelor penale;
c)    Studierea materialelor de refuz
în pornirea urmăririi penale;
d)    Studierea audierii cetăţenilor,
precum şi a persoanelor cu funcţii
de răspundere.

Profilaxia victimologică
  Măsurile profilaxiei victimologice sunt diferite şi pot divizate în 2
grupe principale. Către prima grupă se referă măsurile generale
îndreptate spre înlăturarea situaţiilor datorită cărora pot surveni
anumite prejudicii. Din ele fac parte următoarele:
    Informarea cetăţenilor prin intermediul mass-mediei, despre
comiterea anterioară, pe un anumit teritoriu, a unor fapte
infracţionale, despre acţiunile tipice ale infractorilor, şi cum de
procedat în cazul aflării cetăţenilor într-o sitaţie criminogenă
respectivă.
    Verificarea şi luarea măsurilor pentru iluminarea străzilor,
scărilor caselor de locuit, instalarea posturilor de poliţie lîngă locurile
favorabile de comitere a infracţiunilor.
    Iniţierea unor convorbiri cu părinţii.
    Pregătirea şi răspîndirea notiţelor speciale de avertizare despre
necesitatea şi posibilitatea evitării infractorilor, pentru a nu deveni
victima lor.

Profilaxia victimologică
  [1]  I. Tănăsescu, B. Florescu, Victima şi agresorul, Ed. INS, 1994, p. 192.
 [2] M. Lăzărescu, D, Ogodescu, Îndreptar de psihiatrie, Ed. Helicon, Timişoara, 1995,
p. 21.      
 [3] C.Brătescu, Freud şi psihanaliza în România, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1994,
p.168. Pentru opinia contrară privind prioritatea definirii victimologiei şi a meritelor
lui B. Mendelsohn a se vedea T. Bogdan şi colab., op. cit., p. 25; susţinători ai ideii
priorităţii lui B. Mendelsohn privind întemeierea victimologiei sunt: R. Lafon în
Vocabulaire de pychopetagogie, PUF, Paris, 1963; I. Drapkin în comunicarea
susţinută la primul Colocviu internaţional de victimologie programat în mod special
în Israel, în anul 1973 (unde Mendelsohn emigrase din anul 1951).
 [4] Textul comunicării în Revue internaţionale de criminologie et de police technique
nr.2, 1956, Geneva în Revue francaise de psychanalise nr.1, ianuarie – februarie 1958,
Paris; G.Brătescu, op.cit., p. 168-169.
 [5]  T. Bogdan şi colab., op. cit., p. 41-45.
 [6] T. Bogdan şi colab., op. cit., p. 48-50.

Bibliografie