Sunteți pe pagina 1din 11

MASTERAT

STIINTE PENALE

Materie:

PSIHOLOGIE JUDICIARA

Tema referat:

CUPLUL PENAL VICTIMA - AGRESOR


CURPINS

Notiuni introductive

1. Contradicţie privind existenţa cuplului agresor – victimă


2. Implicaţiile psihologice ale actului agresional privind agresorul şi
victima

2.1 Implicaţiile psihologice ale actului agresional privind pe agresor.

2.2. Implicaţiile psihologice ale actului agresional privind victima.

3. Rolul victimei în comiterea infracţiunii

4. Victima ca sursă de identificare a agresorului

Bibliografie
“History laughs at both the victim and the aggressor.”

Mahmoud Darwish

“El arma más poderosa del opresor es la mente del oprimido.”

Steven Biko

Abstract

Societatea contemporană relevă şi furnizează în cursul evoluţiei sale prototipuri


indestructibile ale “deviaţiei” psihologice, care, într-o majoritate covârşitoare are la bază
caracteristicile criminalităţii, pornindu-se de la infracţiuni comise prin violenţă fizică până
la asasini şi criminali în serie. Prin urmare dacă nu tratăm asemenea modele
comportamentale ca persoane cu reale probleme psihice, înseamnă că refuzăm adevăratele
dificultăţi şi le negăm deopotrivă orice şansă de reabilitare.
O conexiune între ucigaşi şi victimă nu este de neimaginat, fiind totodată un
fenomen de dată recentă. Există victime care au fost alese tocmai pentru “maleficul”
raţionament că, aparţin, familei asasinului.
Întrucât fenomenul criminalităţii nu poate fi eradicat, ci doar limitat, cu toţii suntem
datori să participăm la asigurarea eficientizării activităţii sociale pentru atingerea
adevăratelor valori morale, în vederea obţinerii beneficiilor comune.
In prezenta lucrare am ales sa vorbesc despre existenta cuplului agresor - victima,
care sunt implicatiile psihologice ale actului agresional privind victima si agresorul si care
este rolul victimei in comiterea infractiunii.
1. Contradicţie privind existenţa cuplului agresor – victimă1

Majoritatea doctrinei acceptă existenţa unui cuplu penal agresor-victimă


aflat în permanent conflict şi adversitate. Cuplul are două aspecte: în faza
preinfracţională, elementele cuplului sunt sau indiferente sau (iar asta se întâmplă
în majoritatea cazurilor) se atrag reciproc (în cazul crimei pasionale, a escrocheriei,
a bigamiei etc.); în faza postinfracţională, cele două elemente se resping reciproc,
devenind elemente antagoniste.
Soluţionarea corectă a unei cauze penale se poate face numai prin analiza bilaterală
a acestui cuplu, în caz contrar orice soluţie corectă se va da numai din eroare2 .

Teorie nu este acceptată în mod unanim, fiind criticată sub mai multe aspecte
ce vor fi expuse în continuare.3

Teza este criticată pentru că presupune existenţa unei victime personale în


orice infracţiune, sau altfel spus presupune că oricărui act antisocial îi corespunde o
persoană fizică ce va suferi consecinţele actului. Or, e cunoscut că numai o parte din
infracţiuni au această caracteristică, şi anume cele îndreptate împotriva persoanei.
Infracţiunile îndreptate împotriva bunurilor, dar mai ales cele îndreptate împotriva
bunurilor unei colectivităţi nedeterminate (omenirea) sau ale statului, ori
infracţiunile fără subiect pasiv (cum ar fi portul ilegal de însemne, falsificarea unor
valori etc.) sunt lipsite de o victimă personală.
Pe de altă parte, însă, nu orice acţiune care produce victime poate fi socotită
ca fiind voit provocată din partea altei persoane ce ar putea fi considerată drept
infractor. Cazurile de sinucidere, unele cazuri de accidente etc., provoacă victime
fără ca acestea să fie o urmare a unei acţiuni sau inacţiuni din partea unei alte
persoane.
În consecinţă, există acţiuni infracţionale fără victimă personală, aşa cum
există şi victime fără infractori. Întâlnirea dintre victimă şi infractor – cu toată
frecvenţa cazurilor – formează o categorie de cazuri speciale, nicidecum cazul
general.

1
. Bogdan, Probleme de psihologie judiciară, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1973, p. 90-93
2
B. Mendelshon în T. Bogdan, op. cit., p. 91
3
Critica este adusă de psihologul T. Bogdan.
2. Implicaţiile psihologice ale actului agresional privind agresorul şi victima4

Agresiunea şi fenomenul de victimizare pot fi analizate şi sub aspect


psihologic, al trăirilor individuale ce se regăsesc în comportamentul agresorului şi al
victimei, acestea fiind, în mod evident, diametral opuse. Scopul analizei psihologice
este circumscris şi el în cadrul scopului general al victimologiei, şi anume
determinarea cauzelor şi condiţiilor favorizante ale fenomenului agreso-victimal şi
adoptarea de măsuri potrivite pentru protejarea victimei şi prevenirea fenomenului.

2.1 Implicaţiile psihologice ale actului agresional privind pe agresor.

Cunoscând că agresivitatea este rezultatul gândirii şi experienţei individuale


rezultă că în cadrul concepţiei agresionale se regăsesc şi influenţele factorilor
sociali. Sub un prim aspect societatea, cu regulile ei, influenţeză, mai mult sau mai
puţin, gândirea şi comportamentul oricărui individ, le formează. Deci actul
agresional va avea trăsături specifice mediului socio-teritorial în care se produce.
Dar factorii sociali influenţează şi conduita infracţională din timpul desfăşurări
activităţii delictuale şi de după aceea.
Agresorul adoptă tactica dedublării pentru a atenua rivalitatea cu victima şi
cu mediul social. Se recurge şi la repetarea unor false greşeli pentru a schimba
înţelesul actelor şi rezultatului acestora. O altă conduită de adaptare la factorii
sociali este aceea de schimbare a viziunii iniţiale despre agresiune, pentru a obţine
protecţia sau clemenţa societăţii şi abandonarea tendinţei recuperării prejudiciului
de către victimă. În cazul în care între criminal şi victimă sunt stabilite reguli
obişnuite de convieţuire, agresorul va încerca statutul precis de comportare (format
din reguli, principii, obiceiuri) cu victima, în sensul impunerii normei de forţă, prin
care să se prelungească supunerea necondiţionată a victimei. Fireşte că agresorul îşi
poate adapta multe conduite la factorii sociali, aici fiind prezentate doar câteva
dintre ele.

Referitor la motivaţiile actului criminal, acestea pot fi dintre cele mai diverse:
dorinţa de răzbunare, agresorul considerând fapta ilicită ca pe un act de justiţie; ura, dusă
la extrem; gelozia, motivul fiind preluat mai ales de agresorii bărbaţi; motivaţia materială;
discriminarea pe diverse criterii; instinctul sexual necontrolat, uneori chiar patogen;
rivalitatea dublată sau nu de dorinţa de afirmare etc.

4
I. Tănăsescu, G. Tănăsescu, C. Tănăsescu, Criminologie (Agresologie. Victimologie. Detentologie), Editura All
Beck, Bucureşti, 2003, p. 155-162.
2.2. Implicaţiile psihologice ale actului agresional privind victima.

Pentru victimă a reacţiona nu înseamnă doar a înţelege şi a evalua forma agresiunii


şi intenţia agresorului. Reflectarea actului agresional în planul psiho-volitiv al victimei
determină dereglări de comportament, agitaţie, lipsa de voinţă în acţiune. În plan afectiv
emoţiile pozitive sunt înlocuite, total sau parţial, cu reacţia de ură, dispreţ sau umilinţă.
Comportarea victimei este dominată de ideea că agresorul urmăreşte doar agresiunea în
sine pentru satisfacerea unor interese individuale. Ulterior victima îşi motivează propria
tendinţă prin tratarea cu simpatie sau emoţii altruiste faţă de agresor. Unul din efectele
victimizării este şi imposibilitatea psihică de a se opune, inhibiţia. Efectul psihologic
rezultat din lipsa de împotrivire a victinei poate fi dăunător, experienţa individuală a
victimei fiind înlocuită cu o nouă stare subiectivă determinată de unele tulburări
incomunicabile. Personalitatea se va identifica cu evenimentul afectiv şi chiar dacă nu
cunoaşte nimic despre agresor, victima va putea identifica unele procedee de acţiune
agresională după elemente ca: figura infractorului, ritmul acţiunilor sale, contradicţiile de
comportament etc

Perceperea şi reflectarea fenomenului agresional de către victimă se produce sub


trei aspecte: afectiv, intelectual şi volitiv. Reacţia victimei la actul agresional se
caracterizează prin atenuarea valenţelor intelective, prin scăderea puterii de a
preîntâmpina efectele agresionale, iar în plan afectiv, prin trăirea unor stări ca frica,
dezorientarea, ura, dispreţul, umilinţa. Aceste trăiri pot declanşa reacţii care scapă
raţionalului, determinând trecerea de la o stare afectivă la alta, parţial sub influenţa
instinctului de conservare. Cunoaşterea fenomenului agresional nu se reduce doar la
percepţii, ci depinde şi de relaţiile victimei cu mediul care reflectă stilul şi finalitatea
agresională, de calităţi intelectuale, de perspicacitate, de tăria clităţilor psihice (voinţă,
curaj, caracter), de forţa fizică, de modul declanşării efectelor actului violent etc. Adeziunea
spontană, admiraţia, în special reacţiile instinctului sexual, implorarea sau exorcismul
determină decizia victimei de a suporta autoritatea agresorului. Totalitatea cuvintelor,
lumina, întunericul, singurătatea generează confuzie, anulând reacţiile instinctuale,
deducţiile logice şi judecata victimei. Naivitatea determină o anumită necesitate a
reîntâlnirii cu agresorul şi uneori se poate ajunge la o adeziune nejustificată a victimei faţă
de agresivitate (cum ar fi împăcarea victimei cu agresorul).

Se poate constata că, spre deosebire de agresiune, care poate fi un act iresponsabil şi
individual, reacţia victimei este dependentă de o mulţime de condiţionări şi justificată, în
mod confuz, de o anumită formă de reflectare a conştiinţei individuale. Rezultă că, între
agresiune şi reacţia victimei nu există un echilibru deoarece apar reacţiile instinctuale ale
victimei, care sunt supuse incoerenţei şi greşelii. Spaima victimei devine dispreţ faţă de
agresor, ferocitate în actul de apărare pentru ca după un timp să se atenueze şi să se
convertească în acceptarea agresivităţii şi resemnarea în acţiune. Victima nu poate înţelege
agresiunea decât în limitele suferinţei biologice şi psihice, iar trecerea timpului va distinge
ceea ce este semnificativ şi ceea ce este secundar în evenimentul criminogen.

În sfârşit, o altă caracteristică psihologică privind victimele este sentimentul de


solidaritate care se naşte pentru toate victimele unui singur agresor care prin faptele
criminogene a înfrânt demnitatea individuală a acestor persoane. Victima are certitudinea
că poate realiza prin propria experienţă, prin propriul exemplu un motiv de apărare a
mediului social în care trăieşte, stimulând pentru aceasta solidaritatea împotriva
agresivităţii.

3. Rolul victimei în comiterea infracţiunii5

Unul dintre cele mai importante aspecte ale victimologiei care ţin de relaţia
victimă – agresor se referă la faptul dacă victimele pot să împartă responsabilitatea
într-o anumită măsură cu agresorul în ceea ce priveşte comiterea actului agresiv.
Sub acest aspect opiniile în literatura de specialitate sunt împărţite.
B. Mendelshon consideră că există o „receptivitate victimală”, adică
receptivitatea, predispoziţia înnăscută de a deveni victimă, adoptând teoria
biologicului a lui C. Lombroso cu privire la comportamentul uman deviant. Aşa cum
există diverse tipologii de personalităţi ale psihicului delincvent, există şi
personalităţi cu particularităţi victimale. Din punct de vedere psihosocial corelaţia
dintre delincvent şi victimă are patru aspecte: victima este cauza delictului, de
exemplu în cazul infracţiunii comise de soţ când constată adulterul în flagrant delict;
victima este pretextul infracţiunii, cum ar fi cazul escrocheriilor; victima este
rezultatul unui consens între ea şi delincvent, de exemplu în cazul unei sinucideri în
doi; victima este rezultatul unei coincidenţe, de exemplu, infractorul pândind o
persoană, loveşte din eroare o alta.
Teoria este negată de alţi autori. T. Bogdan afirmă că victimele nu sunt
rezultatul unor cauze native cât a unor particularităţi individuale, stadiale,
momentane sau de morfofiziologie a analizatorilor. Se argumentează şi cu date
statistice: 61 % din catastrofele pe cale ferată se datorează insuficienţei atenţiei
distributive, la 50 % s-a constatat lipsa de prevedere, la 46 % s-a relevat insuficienţă
în însuşirea tehnicii profesionale etc.
H. von Hentig, introducând noţiunea de „victimă activantă”, prin care înţelege
rolul jucat de victimă în declanşarea mecanismelor psihice latente ale infractorilor,
ajunge la concluzia că, direct sau indirect, şi victima poartă o parte din vina

5
15 N. Mitrofan, V. Zdrenghea, T. Butoi, Psihologie judiciară, Casa de Editură şi Presă „Şansa” – S.R.L., Bucureşti,
1994, p. 69-71; P. Brânzei, G. Scripcaru, T. Piroźyński, Comportamentul aberant în relaţiile cu mediul, Editura
Junimea, Iaşi, 1970, p. 130-136; T. Bogdan, op. cit., p. 91-96.
delictului. La această concluzie au ajuns majoritatea autorilor, semnalând însă că
fenomenul victimal este mult mai complex pentru a stabili reguli exacte.
Participarea victimei la actul agresiv apare, de cele mai multe ori, sub patru
aspecte: facilitarea, favorizarea, precipitarea şi provocarea. Determinarea gradului
de vulnerabilitate se face cu ajutorul a doi factori:
a) factori personali: se referă la trăsăturile particulare ale victimei care favorizează
comiterea infracţiunii: retardaţii mintal sau indivizii normali dar cu un coeficient de
inteligenţă redus, imigranţii, cei cu experienţă socială redusă, persoanele cu
handicap fizic, cele prea nevârstnice sau prea vârstnice, femeile pentru infractori
bărbaţi, minorităţile etnice pentru xenofobi extremişti, naivitatea, încrederea,
neglijenţa, sentimentele de afecţiune pentru infractor etc.;
b) factori situaţionali: presupun existenţa anumitor perioade de timp sau
circumstanţe, conjuncturi ale mediului înconjurător care au determinat sau
favorizat infracţiunea: de exemplu, turiştii sunt un grup mai vulnerabil care, datorită
unor consideraţii legate de timp, bani etc., nu sunt dispuşi să participe la
soluţionarea unui proces penal în cadrul sistemului judiciar; pe timp de noapte, în
locuri aglomerate etc.
Cele mai întâlnite forme de vinovăţie ale victimei faţă de actul agresional
sunt facilitarea şi favorizarea, născute din naivitate, ignoranţă, încredere,
supraaprecierea forţelor proprii, adică din multitudinea posibilă de factori personali
şi situaţionali.
Cele mai grave forme sunt precipitarea şi provocarea. Precipitarea constă
în declanşarea acţiunii agresorului prin adoptarea unei conduite conforme cu actul
agresional, deşi între victimă şi agresor nu există relaţii anterioare. De exemplu
persoana care nu îşi încuie portiera autoturismului sau femeia care umblă singură,
seara, prin locuri puţin circulate şi cu o costumaţie provocatoare.
Provocarea poate fi directă sau indirectă. Este directă atunci când victima,
anterior victimizării ei, a comis ceva, conştient sau inconştient, faţă de infractor. De
exemplu victima s-a comportat arogant faţă de viitorul infractor, nu şi-a ţinut o
promisiune dată, a avut relaţii cu soţul viitorului infractor etc. Provocarea indirectă
este situaţia în care trăirile şi reacţiile victimei din timpul actului agresional
amplifică agresiunea sau determină pe agresor să comită fapte pe care iniţial nu le-a
urmărit. Astfel, determinat de stările afective ale victimei (voluptatea, pasiunea,
exaltarea), care transced excitaţiei individuale, agresorul poate fi depăşit de
iniţiativa unor acţiuni perverse ale victimei, care determină reacţiile macabre şi de
sadism din partea agresorului. Noile sinteze agresionale nu ar fi posibile dacă
sensibilitatea individului, structura sa interioară nu ar fi fost provocată de şocul
colaborării sau participării victimei la actul criminogen. Boala patologică poate juca
şi ea un rol important în săvârşirea actului agresional. De exemplu în actele
relaţionale de cuplu conjugal nesesizarea unor trăiri patologice cu comportamente
de tip psihotic, iar alteori disimularea trăirilor de către autor, face ca victimele să fie
din mediul apropiat, aşa cum este victima delirului de gelozie la psihoticul alcoolic, a
delirului de otrăvire la schizofrenul paranoid etc.

4. Victima ca sursă de identificare a agresorului6

În activitatea de identificare a infractorilor o importanţă deosebită o are


prima declaraţie dată de victimă în faţa organelor de urmărire penală. Victima are
rolul de „martor principal” pentru că a asistat la întregul eveniment criminogen şi l-
a cunoscut personal pe infractor. Victima va păstra în memorie imaginea sau
elementele de identificare specială a unei persoane, atitudini şi expresii tipice ale
infractorului sau ale unei anumite categorii de comportament, modul specific de
operare al autorului, toate acestea fiind indicii care vor stabili cu rapiditate
trăsăturile caracteristice ale infractorului şi, în final, identificarea lui.
Victima poate oferi informaţii privind infractorul şi în cazul în care a decedat,
cel mai adesea atunci când între ea şi agresor au existat legături anterioare comiterii
delictului. Pornind de la cunoaşterea victimei, modul său de viaţă, obiceiuri,
trăsături morale şi comportamentale, se poate ajunge la identificarea făptuitorului.
Din punct de vedere psihologic victima poate oferi puţine garanţii de
veridicitate în relatările ei, din mai multe motive, astfel:
• perceperea evenimentelor este determinată de înzestrarea psiho-intelectivă a
victimei, de afectivitatea, sugestibilitatea, imaginaţia şi personalitatea victimei;
• victima este supusă unor trăiri emotive deosebit de puternice în timpul săvârşirii
actului infracţional, fapt care face ca perceperea actului şi memorarea lui să se facă
in condiţiile unei activităţi corticale conştiente reduse, generând lacune perceptive
şi memoriale;
• trecerea timpului afectează şi ea memoria şi, deci, redarea cu fidelitate a
evenimentelor;
• din dorinţa de răzbunare victima poate arăta un alt făptuitor decât cel real;
• din dorinţa de a-şi îmbunătăţi situaţia procesuală, unde adesea este şi parte civilă,
victima poate agrava situaţia infractorului, ajustând realitatea sau punând pe umerii
lui fapte pe care nu le-a comis;
• dacă victima are o participare concretă, activă, contradictorie sau chiar iniţiatoare
a actului agresional va încerca să ascundă acest aspect, omiţând precizarea rolului
său şi denaturând realitatea;

6
N. Mitrofan ş.a., op. cit., p. 100-103; I. Tănăsescu ş.a., op. cit., p. 182; T. Bogdan, op. cit., p. 95-96; I. T. Butoi, T.
Butoi, Tratat universitar de psihologie judiciară: teorie şi practică, Editura Pinguin Book, Bucureşti, 2006, p. 65-67
• însă cel mai important factor de denaturare sau ascundere a realităţii îl constituie
teama de infractor şi răzbunarea acestuia. Cu toate viciile pe care le prezintă
mărturia victimei, ea poate furniza informaţii importante:
• date privind determinarea naturii juridice a actului agresional;
• date pentru stabilirea celui mai plauzibil mobil;
• date relative la circumstanţele esenţiale ale evenimantului (de loc, timp, de
comitere etc.);
• date care definesc personalitatea victimei: concepţia şi modul de viaţă, calităţi,
defecte, obiceiuri, starea de echilibru psihic sau tendinţe spre agresivitate, izolare,
depresie, alte vicii ascunse etc.;
• cercul de relaţii al victimei, mediile şi locurile frecventate. De o importanţă
deosebită este natura relaţiilor victimei cu mediul şi infractorul (de prietenie,
sociabilitate, agresiune, tensiune, ură etc.) şi legăturile ei cu grupuri sociale ilicite
sau îndoielnice;
• date privind mişcarea în timp şi spaţiu a victimei în perioada imediat după
comiterea agresiunii;
• date privind bunurile deţinute de victimă şi eventuala dispariţie a unora dintre ele;
• date privind antecedentele morale, medicale, penale şi contravenţionale ale
victimei.

Aşadar victima poate fi o sursă importantă pentru identificarea infractorului,


chiar şi atunci când nu a supravieţuit agresiunii, fapt ce justifică îndreptarea
cercetărilor criminalistice şi înspre victimă nu doar către infractor.
Bibliografie

1.http://www.scritub.com/stiinta/drept/CUPLUL-PENAL
VICTIMAAGRESOR95973.php
2.http://www.stiucum.com/drept/psihologie-judiciara/Psihologia-
victimei24681.php
3. I. Tănăsescu, G. Tănăsescu, C. Tănăsescu, Criminologie (Agresologie. Victimologie.
Detentologie), Editura All Beck, Bucureşti, 2003
4. I. T. Butoi, T. Butoi, Tratat universitar de psihologie judiciară: teorie şi practică,
Editura Pinguin Book, Bucureşti, 2006
5. https://psihoconsultanta.wordpress.com/discipline/psihologie-judiciara/