Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
psihologie judiciara
tITULAR DE DISCIPLINA:
lECTOR UNIV. DR. Tatu angela
victima si victimologia
CUPRINS
SECTIUNEA I – Victimologia ca
stiinta ..................................................................................... 3 §1.
Notiunea si obiectul
victimologiei ..............................................................................................
........... 3 §2. Istoricul
victimologiei ..............................................................................................
.............................. 3 §3. Metode si tehnici de cercetare in
victimologie ...................................................................................... 4
Bibliografie ...............................................................................................
................................... 25
SECTIUNEA I
VICTIMOLOGIA CA STIINTA
SECTIUNEA A II-A
SECTIUNEA A III-A
Unul dintre cele mai importante aspecte ale victimologiei care tin de
relatia victima – agresor se refera la faptul daca victimele pot sa imparta
responsabilitatea intr-o anumita masura cu agresorul in ceea ce priveste
comiterea actului agresiv. Sub acest aspect opiniile in literatura de
specialitate sunt impartite.
B. Mendelshon considera ca exista o „receptivitate victimala”, adica
receptivitatea, predispozitia innascuta de a deveni victima, adoptand
teoria biologicului a lui C. Lombroso cu privire la comportamentul uman
deviant. Asa cum exista diverse tipologii de personalitati ale psihicului
delincvent, exista si personalitati cu particularitati victimale. Din punct
de vedere psiho-social corelatia dintre delincvent si victima are patru
aspecte: victima este cauza delictului, de exemplu in cazul infractiunii
comise de sot cand constata adulterul in flagrant delict; victima este
pretextul infractiunii, cum ar fi cazul escrocheriilor; victima este
rezultatul unui consens intre ea si delincvent, de exemplu in cazul unei
sinucideri in doi; victima este rezultatul unei coincidente, de exemplu,
infractorul pandind o persoana, loveste din eroare o alta.
Teoria este negata de alti autori. T. Bogdan afirma ca victimele nu
sunt rezultatul unor cauze native cat a unor particularitati individuale,
stadiale, momentane sau de morfofiziologie a analizatorilor. Se
argumenteaza si cu date statistice: 61 % din catastrofele pe cale ferata se
datoreaza insuficientei atentiei distributive, la 50 % s-a constatat lipsa de
prevedere, la 46 % s-a relevat insuficienta in insusirea tehnicii
profesionale etc. Pe de alta parte, studiind rubrica de talharie se poate
stabili ca victimele apartin in mare procentaj profesiei de factor postal
sau casier. Se poate oare deduce de aici ca acestia au o receptivitate
victimala nativa marita fata de alte persoane? In sfarsit, teza biologista
contine si o alta contradictie, tot de natura biologica. Predispozitia
innascuta spre a fi victima presupune ca o victima este „programata” sa
sufere consecintele unor acte agresionale de un anumit numar de ori pe
parcursul vietii sale. Or, o atare conceptie este cu totul contrara
instinctului de autoconservare, instinct primar care va impiedica orice
adult sanatos mental sa repete o greseala de un numar mare de ori. In
concluzie se arata ca situatia de victima este o situatie de moment.
Numai cand trauma fizica sau psihica are un caracter deosebit de nociv
si de lunga durata se poate vorbi de existenta unui psihic victimal, dar
acesta tine deja de patologic.
H. von Hentig, introducand notiunea de „victima activanta”, prin
care intelege rolul jucat de victima in declansarea mecanismelor psihice
latente ale infractorilor, ajunge la concluzia ca, direct sau indirect, si
victima poarta o parte din vina delictului. La aceasta concluzie au ajuns
majoritatea autorilor, semnaland insa ca fenomenul victimal este mult
mai complex pentru a stabili reguli exacte.
Participarea victimei la actul agresiv apare, de cele mai multe ori,
sub patru aspecte: facilitarea, favorizarea, precipitarea si provocarea.
Determinarea gradului de vulnerabilitate se face cu ajutorul a doi factori:
12 factori personali: se refera la trasaturile particulare ale victimei
care favorizeaza comiterea infractiunii: retardatii mintal sau indivizii
normali dar cu un coeficient de inteligenta redus, imigrantii, cei cu
experienta sociala redusa, persoanele cu handicap fizic, cele prea
nevarstnice sau prea varstnice, femeile pentru infractori barbati,
minoritatile etnice pentru xenofobi extremisti, naivitatea, increderea,
neglijenta, sentimentele de afectiune pentru infractor etc.;
13 factori situationali: presupun existenta anumitor perioade de timp
sau circumstante, conjuncturi ale mediului inconjurator care au
determinat sau favorizat infractiunea: de exemplu, turistii sunt un grup
mai vulnerabil care, datorita unor consideratii legate de timp, bani etc.,
nu sunt dispusi sa participe la solutionarea unui proces penal in cadrul
sistemului judiciar; pe timp de noapte, in locuri aglomerate etc.
Cele mai intalnite forme de vinovatie ale victimei fata de actul
agresional sunt facilitarea si favorizarea, nascute din naivitate, ignoranta,
incredere, supraaprecierea fortelor proprii, adica din multitudinea
posibila de factori personali si situationali.
Cele mai grave forme sunt precipitarea si provocarea. Precipitarea
consta in declansarea actiunii agresorului prin adoptarea unei conduite
conforme cu actul agresional, desi intre victima si agresor nu exista
relatii anterioare. De exemplu persoana care nu isi incuie portiera
autoturismului sau femeia care umbla singura, seara, prin locuri putin
circulate si cu o costumatie provocatoare.
Provocarea poate fi directa sau indirecta. Este directa atunci cand
victima, anterior victimizarii ei, a comis ceva, constient sau inconstient,
fata de infractor. De exemplu victima s-a comportat arogant fata de
viitorul infractor, nu si-a tinut o promisiune data, a avut relatii cu sotul
viitorului infractor etc. Provocarea indirecta este situatia in care trairile
si reactiile victimei din timpul actului agresional amplifica agresiunea
sau determina pe agresor sa comita fapte pe care initial nu le-a urmarit.
Astfel, determinat de starile afective ale victimei (voluptatea, pasiunea,
exaltarea), care transced excitatiei individuale, agresorul poate fi depasit
de initiativa unor actiuni perverse ale victimei, care determina reactiile
macabre si de sadism din partea agresorului. Noile sinteze agresionale
nu ar fi posibile daca sensibilitatea individului, structura sa interioara nu
ar fi fost provocata de socul colaborarii sau participarii victimei la actul
criminogen.
Boala patologica poate juca si ea un rol important in savarsirea
actului agresional. De exemplu in actele relationale de cuplu conjugal
nesesizarea unor trairi patologice cu comportamente de tip psihotic, iar
alteori disimularea trairilor de catre autor, face ca victimele sa fie din
mediul apropiat, asa cum este victima delirului de gelozie la psihoticul
alcoolic, a delirului de otravire la schizofrenul paranoid etc. Trecerea la
actul agresional poate fi declansata si de starile pasionale distimice ale
celor doi protagonisti ai cuplului penal. In situatii specifice, deseori
victima creeaza ocazia unui comportament aberant in contrast cu
situatiile nespecifice in care subiectul comportamentului deviant cauta si
creeaza ocazia actului de conduita devianta. In alte situatii victima
merge pana acolo incat se confunda cu agresorul, ca in cazul
autodenuntarii patologice in scop de expiatie.
SECTIUNEA A IV-A
SECTIUNEA A V-A
Tiberiu BOGDAN
Petre BRANZEI,
Gheorghe SCRIPCARU,
Tadeusz PIROŹYŃSKI
Ioana-Teodora BUTOI,
Tudorel BUTOI
Nicolae MITROFAN,
Voicu ZDRENGHEA,
Tudorel BUTOI
Iancu TANASESCU,
Gabriel TANASESCU,
Camil TANASESCUProbleme de psihologie judiciara, Editura
Stiintifica, Bucuresti, 1973