UNIVERSITATEA ECOLOGICA DIN BUCUREȘTI

FACULTATEA DE DREPT
FILIALA BISTRIȚA NĂSĂUD

REFERAT

,, Rolul victimei in comiterea infractiunii

Anul: I
Materia: Psihologie Judiciara

Page 1
 Rolul victimei in comiterea infractiunii

In cadrul legislatiei noastre, atat in Codul penal cat si in Codul de procedura

penala, privitor la raportul infractor-victima, atentia este concentrata maximal
asupra celui care savarseste fapta antisociala si mult mai putin asupra celui ce
suporta efectele directe ale comiterii infractiunii, mai ales in cazul infractiunilor de
violenta (omor, lovituri cauzatoare de moarte, viol, talharie etc.).
Desi victimei i s-a acordat mai putina atentie din partea legiuitorului, analiza si
cunoasterea locului si rolului pe care acesta il ocupa atat in activitatea
infractionala, cat si in cea judiciara (depistarea si sanctionarea infractorului)
contribuie, pe de o parte, la formarea unor recomandari pentru conduita preventiva
si autoprotectiva in raport cu pericolul victimizarii si, pe de alta parte, la o mai
rapida si mai corecta aplicare a legii in cazul savarsirii infractiunilor.
Prin victima intelegem “orice persoana umana care sufera direct sau indirect
consecintele fizice, materiale sau morale ale unei actiuni sau inactiuni
criminale”16.

Dupa cum reiese din aceasta definitie, precum si din precizarile altor autori 17,
victima inseamna intotdeauna fiinta umana, desi este necesar sa se faca o serie de
precizari si in acest sens. Astfel, daca este clar ca nu pot fi considerate drept
victime obiecte distruse de raufacatori sau institutii prejudiciate de activitatile
acestora, in ceea ce priveste persoana victimizata (victima propriu-zisa), trebuie sa
o diferentiem de alte cazuri de persoane care, de asemenea, pot fi lezate in urma
unor actiuni infractionale sau de alta natura. Victima este persoana care, “fara sa-si
fi asumat constient riscul, deci fara sa vrea, ajunge sa fie jertfita in urma unei
actiuni sau inactiuni criminale”18. De aceea , nu pot fi considerate victime cazuri
precum :
- politisti care, in indeplinirea misiunilor, sunt raniti sau isi pierd viata ;
- luptatorii in confruntari militare ;
- initiatorul actiunii criminale care isi pierde viata ;
- infractorul ce-si pierde viata in cazul legitimei aparari.

Page 2
 Din punct de vedere istoric, radacinile academice ale victimologiei sunt legate
de o serie de lucrari aparute in perioada anilor 1940 si 1950. S-a considerat ca
victimele sunt elemente valoroase de studiu, deoarece ele apar ca jumatate a
”diadei” (perechii). Printre primii oameni de stiinta care s-au considerat ei insisi
“victimologi” se numara : Mendelsohn (1940) – care a examinat rezistenta oferita
de victimele violului ; von Hentig (1948) – care s-a ocupat de vulnerabilitatea
presupusa a unor categorii de indivizi, cum ar fi cei foarte tineri, cei foarte batrani,
imigrantii recenti, membrii unor grupuri minoritare, cei cu tulburari mentale ;
Wolfgang (1958) – care a studiat unele categorii de indivizi, luand in atentie factori
precum varsta, sexul, rasa etc., ale caror actiuni au contribuit la moartea lor
violenta.
In perioada anilor 1960 si 1970, criminologii si reformatorii au argumentat ca
insusi infractorii au fost victime ale saraciei, pregatirii scolare insuficiente, lipsei
locurilor de munca, discriminarii, relatiilor familiale dezorganizate si altor justitii
sociale. Incepand cu anul 1970, victimologia devine tot mai mult o arie de
specializare, iar astazi, ea este studiata, in S.U.A, in peste 150 de colegii si
universitati19.
Desi exista multe aspecte ce tin de relatia infractor-victima de care se
intereseaza victimologii, cel mai important dintre ele se refera la faptul
daca victimele pot sau nu sa imparta intr-o anumita masura responsabilitatea
cu infractorii ce comit acte de natura antisociala impotriva lor. O asemenea
intrebare nu este desigur noua, ea fiind intalnita inca din antichitate dar, mai ales,
in cadrul lucrarilor reprezentantilor scolii pozitiviste italiene (Lombroso,Garofalo,
Ferri). Intr-un mod mult mai clar aceasta problema apare in lucrarea lui Hans von
Hentig “Criminalul si victima sa” (1948), in care sunt evidentiate posibilitatile de
interactiune dintre infractor si victima, cu efecte victimizante asupra orcaruia dintre
cei doi parteneri ai cuplului interpersonal.

16
T. Bogdan si colab. – “Comportamentul uman in procesul judiciar”,M.I.,
Serviciul editorial si cinematografic, Bucuresti, 1983, pag.93
17
R.Lerner – “Some Remarks on the Main Problems of Victimology”, in
Socilogical Abstracts, 1973, december, suppl., nr.38.

Page 3
18
T. Bogdan si colab.. – Op.cit., pag. 93.
19
A. Carmen – “Crime, Victims. An Introduction to Victimology”, BrooKs/Cole
Publishing Company, Pacific Grave, California, 1990, pag.9.
Introducand notiunea de “victima activanta”, prin care se intelege rolul
jucat de victima in declansarea mecanismelor latente ale infractorilor, von
Hentig ajunge la concluzia ca, direct sau indirect, si victima poarta o parte de vina
in desfasurarea actiunii infractionale20. Pe linia sustinerii ideii ca victima poarta o
anumita raspundere in desfasurarea activitatii infractionale a aparut si conceptul de
“potential de receptivitate victimala”, propus de B.Mendelsohn (1956)21, care
inseamna gradul de vulnerabilitate victimala a unui individ, acesta fiind conditionat
de o multitudine de factori, precum : varsta, sexul, aspectul bio-constitutional,
pregatirea socio-culturala, I.Q., caracteristici psihocomportamentale. De exemplu,
neglijenta, superficialitatea, exagerarea eului etc. pot corela cu valori crescute ale
nivelului vulnerabilitatii victimale.
Studiile si cercetarile efectuate au scos in evidenta o multitudine de aspecte
care conduc la concluzia ca raportul infractor-victima este mult mai complex, fiind
necesara analiza mecanismelor si parghiilor de ordin psihologic si psihosocial din
cadrul structurii relatiei interpersonale, care ajuta mult mai bine la evidentierea
situatiei reale decat operarea disjunctiva din perspectiva strict judiciara.
Iata, spre exemplu, cateva rezultate ale studiilor statistice22 :
- peste tot in lume numarul victimelor este mai mare decat al
infractorilor, ceea ce inseamna ca un infractor este capabil sa faca mai
multe victime ;

- riscul victimal (riscuri grave, omucideri, lovituri cauzatoare de moarte

etc.) este sensibil mai mare la barbati decat la femei ;
- in 80% (dupa S. Schaffer) din omuciderile sau ranirile grave, criminalul
si victima au fost fie rude, fie cunostinte apropiate si numai in procent de
20% terte persoane sau persoane straine ;
- cei care ucid, de regula, sunt cu 5-10 ani mai tineri decat victimile lor
(dupa Marvin Wolfgang, 1976) ;
- in ceea ce priveste varsta victimelor, la femei rata cea mai mare a
victimizarii apare la 20-29 de ani, iar la barbati, la 30-39 de ani ;

Page 4
 - in cazurile de omucidere si a altor infractiuni grave, violente, 50% din
victime au avut antecedente penale.
In ceea ce priveste evaluarea procesului de victimizare la nivel societal, unii
autori arata ca este posibil sa se utilizeze procedee de calcul a ratelor victimizarii 23.
Acestea pot fi calculate, construind un raport ce are la numarator, numarul de
victimizari pe an, rezultat in urma unor anchete, si la numitor, numarul de persoane
din cadrul statului. Rezultatul este apoi multiplicat cu 1000. Astfel, in S.U.A., in
1987, au fost estimate 5.660.570 crime de violenta, iar populatia s-a ridicat la
numarul de 197.769.470 indivizi de la 12 ani in sus (in baza U.S. Census). In urma
calculului efectuat a rezultat o rata a victimizarii de 28,6 persoane la 1000 de
locuitori. La randul, ei rata victimizarii poate fi calculata pentru fiecare categorie
de infractiuni.
Tot pe linia posibilitatilor de evaluare si masurare, unii autori si-au exprimat
speranta ca va fi posibil, intr-un viitor apropiat, sa se calculeze indexul
vulnerabilitatii in vederea precizarii posibilitatii ca un individ dat sa devina victima
unei anumite categorii de infractiuni24. Acest calcul ar tine seama de caracteristici
precum sexul, varsta, rasa, venitul, ocupatia, statutul marital, localitatea ect.,
deoarece acesti factori au devenit a fi inalt colerati cu ratele victimizarii.
Pana a se gasi insa modalitatea de calcul, gradul de vulnerabilitate victimala
poate fi precizat prin intermediul a doua categorii de factori :
a) factori personal – retardatii mintal sau cei normali, dar cu o valoare mai
scazuta a I.Q., imigrantii noi, indivizi cu achizitii modeste pe linia
educationala sau cei cu o redusa experienta sociala si interactionala pot fi
usor victimizati de infractori care folosesc minciuna sau frauda ; indivizii
care sunt handicapati fizic, persoanele foarte in varsta sau fragile, minorii,
femeile este posibil, de asemenea, ca ei sa fie destul de frecvent tinta
atacurilor infractorilor violenti ;
b) factori situationali – unii indivizii sunt in mai mare masura susceptibili
de a fi victimizati decat altii in anumite perioade de timp sau cand se afla
in anumite situatii. De exemplu, turistii constituie un grup vulnerabil,
infractorii atacandu-i fara teama stiind ca datorita unor consideratii legate
de timp, bani etc., putini dintre acestia sunt dispusi sa participe la
rezolvarea cazurilor de catre sistemul judiciar.
20
T.Bogdan si colab. – Op. cit., pag. 94.

Page 5
21
B.Mendelsohn – “La victimologie et les besoins de la societe actuelle”, in
Sociologica abstracts, 1973, december, suppl. Nr. 38.
22
T.Bogdan si colab. – Op.cit., pag. 94.
23
A.Karmen – Op.cit., pag. 61 – 62.
24
B.Galaway ; J.Hudson – “Perspectives on Crime Victims”, St.Louis : C.V.
Mosby, 1981.
Noţiuni de bază ale victimei unei infractiuni
Victima 1
Victimitatea 2
Vulnerabilitatea victimală 3
Victimizarea individuală 4
Victimizarea socială 5

1. Victima
Noţiunea de victimă își are originea în concepţiile religioase timpurii despre
suferinţă, sacrificiu și moarte. Această concepere a victimei era răspîndită în
civilizaţiile antice, în deosebi în Babilonia, Palestina, Grecia și Roma. Victimă
poate fi considerat omul căruia i-a fost cauzat un prejudiciu fizic (vieţii, sănătăţii și
libertăţii fizice), moral (umilirea cinstei și demnităţii) sau material în urma
acţiunilor altor persoane, comportamentului său, evenimentelor ori întîmplărilor
nenorocite. Totodată, victimă poate fi și o comunitate de oameni, dar într-o anumită
formă de integrare. Victimă poate fi recunoscută și persoana juridică, dar ea nu
deţine calităţi de victimă. Victima integrativă se manifestă în cazul cînd paguba,
cauzată în urma acţiunilor ilicite, fiind îndreptată împotriva comunităţii, se
materializează în cauzarea daunelor nemijlocit persoanelor, care formează această
comunitate. Astfel, victima integrativă reprezintă o comunitate de oameni, care
deţine anumite caracteristici: toate persoanele, care constituie comunitatea, trebuie
să deţină cel puţin o calitate comună, care ar condiţiona predispunerea victimală în
cadrul victimităţii generale și speciale (spre exemplu, naţionalitatea, apartenenţa
grupului de deţinători ai acţiilor etc.); unitatea trebuie să deţină victimitate aditivă;
structura internă a comunităţii, rolurile constitutive ale acesteia, trebuie să fie astfel
ca victimizarea comunităţii să fie imposibilă fără ca prejudiciul să fie cauzat
nemijlocit majorităţii sau tuturor membrilor acesteia. Victima și infracţiunea sunt
noţiuni de raport. Dacă nu există infracţiune, atunci nu există nici victimă.

Page 6
 2. Victimitatea
Termenul ,,victimitate” a fost introdus în victimologie de către Lev Frank.
Conform definiţiei cercetătorului, victimitatea este capacitatea înaltă, potenţială
sau realizată, de a 9 deveni victimă a atentatului criminal cu condiţia că acesta ar fi
putut fi evitat. Capacitatea respectivă este determinată de anumite trăsături fizice,
psihice şi sociale dobîndite de om (de exemplu, anumite deficienţe fizice sau alte
deficienţe, incapacitatea de autoapărare sau pregătire insuficientă de autoapărare,
atracţie deosebită exterioară, psihică şi materialfinanciară), care pot să-l facă
predispus de a fi transformat în victimă a infracţiunii. Victimitatea nu se manifestă
întotdeauna la fel, pentru una şi aceeaşi persoană în circumstanţe diferite sau
pentru diferite persoane în aceleași circumstanţe. De asemenea, ea nu este o
însuşire fatală a anumitor persoane. Victimă a infracţiunii poate deveni şi o
persoană „nonvictimală”, deoarece victimizarea nu este determinată numai de
factorii personali, dar şi de circumstanţele exterioare în care a nimerit persoana
vătămată. Vulnerabilitatea victimală a persoanei este influenţată de factori
personali (vîrsta, sexul, vestimentaţia, anumite gesturi, trăsăturile de caracter,
calitatea de gardă de corp sau de poliţist, constituţia fizică fragilă etc.) şi de factori
situaţionali (cartierul, călătoria în transportul public, revenirea de la serviciu în
perioadele de minimă circulaţie a populaţiei, condiţia de turist etc.). În cazul cînd
victimă este un grup de persoane, se realizează victimitatea aditivă (integrativă),
care este calitatea de vulnerabilitate, condiţionată de predispunerea grupală a
persoanelor, care formează comunitatea (grupul), spre realizarea acesteia. Această
formă a victimităţii se diferă calitativ de victimitatea potenţială individuală a
membrilor comunităţii. Ea este principial diferită și nu este o simplă sumare a
acesteia: este situativă, i.e. determinată de factorii exteriori pentru comunitate; este
contradictorie în sine, deoarece membrii comunităţii pot deveni victime, dar
paguba cauzată lor nemijlocit poate fi diferită; poate fi realizată în forma
autocauzării prejudiciului în cazul unui conflict în interiorul comunităţii.
Victimitatea poate fi divizată în victimitatea specială (aspectectele psihologice ale
victimităţii) și victimitatea generală, care include sexul, vîrsta, rolul social precum
și statutul social al victimei.
3. Vulnerabilitatea victimală
Vulnerabilitatea victimală indică gradul de predispoziţie a persoanei de a
deveni victimă. În baza ideii că victima poartă o anumită răspundere în

Page 7
desfăşurarea activităţii infracţionale a apărut conceptul de ,,potenţial de
receptivitate victimală”, propus de B. Mendelshon (1956), care înseamnă gradul de
vulnerabilitate victimală a unui individ, acesta fiind condiţionat de o multitudine de
factori, precum: vârsta, sexul, aspect bioconstituţional, pregătire socio-culturală,
IQ, caracteristici psiho-comportamentale. De exemplu, neglijenţa, superficialitatea,
exagerarea Eului, etc., pot corela cu valori crescute ale nivelului vulnerabilităţii
victimale. Gradul de vulnerabilitate victimală poate fi precizat prin intermediul a
două categorii de factori: 10 a) factori personali; retardaţii mintal sau cei normali
dar cu o valoare mai scăzută a IQ, indivizi cu achiziţii modeste pe linia
educaţională sau cei cu o redusă experienţă socială şi interacţională pot fi uşor
victimizaţi de infractori, care folosesc minciuna şi frauda; indivizii care sunt
handicapaţi fizic, persoanele în vârstă sau fragile, minorii, femeile; este posibil ca
ei să fie destul de frecvent ţinta atacului infractorilor violenţi; b) factori
situaţionali; unii indivizi sunt în mare măsură susceptibili de a fi victimizaţi decît
alţii în anumite perioade de timp sau cînd se află în anumite situaţii. De exemplu,
turiştii constituie un grup vulnerabil, infractorii atacându-i fără teamă, ştiind că
datorită unor consideraţii legate în timp, bani etc., puţini dintre aceştia sunt dispuşi
să participe la rezolvarea cazurilor de către sistemul judiciar.
4. Victimizarea individuală
Victimizarea este procesul și rezultatul transformării personalităţii în
victimă a infracţiunii. Astfel, victimizarea unește în sine procesul de realizare a
victimităţii și victimitatea realizată. Victimizarea individuală are loc atunci cînd
prejudiciul este cauzat unei persoane concrete. Victimizarea este indisolubil legată
de criminalizare. În afara criminalizării, victimizarea este imposibilă. Însă,
victimizarea constă nu doar în cauzarea prejudiciului. Percepînd prejudiciul,
subiectul din victimă potenţială se transformă în victimă reală. Aceasta se explică
prin aceea că subiectul victimizării întotdeauna are o anumită atitudine faţă de
pericol, o apreciere a posibilităţii de evitare a acestuia etc. Altfel spus, victimizarea
are latură subiectivă (emoţional-volitivă). Victimizarea subietului are loc într-o
anumită situaţie – ceea ce reprezintă latura obiectivă a acestui fenomen. Astfel, la
nivel individual victimizarea include atare elemente ca: subiectul și obiectul, latura
subiectivă (emoţionalvolitivă) și cea obiectivă (situativă). Subiect al victimizării
(victimă nemijlocită) este o persoană fizică, care deţine un anumit statut social și
este inclusă în sistemul relaţiilor sociale. Obiect al victimizării sunt relaţiile sociale

Page 8
care au suferit în urma victimizării. Latură obiectivă a victimizării este situaţia în
cadrul careia are loc victimizarea:  locul,  timpul,  modul de cauzare a
prejudiciului,  comportamentul victimei,  consecinţele victimizării. Latura
subiectivă a victimizării include: motivele subiectului victimizării; scopul
subiectului victimizării; 11 perceperea de către subiect a situaţiilor care
influenţează comportamentul lui; conștientizarea și atitudinea faţă de victimizare.
Victimizarea poate fi primară, secundară, terţiară și cuaternară (cvadritară).
Victimizarea primară constă în cauzarea daunelor materiale, fizice şi psihice în
mod direct victimei, membrilor familiei acesteia, prietenilor şi anturajului social al
victimei. Victimizarea secundară constă în cauzarea indirectă de prejudicii victimei
infracţiunii, determinată de atitudinea faţă de dînsa a persoanelor din anturajul
social apropiat, a organelor de control social, a avocatului (de exemplu, care în
instanţa judiciară este în calitate de apărător al infractorului), precum şi de
atitudinea medicilor faţă de victima aflată în spital. Victimizarea terţiară este
procesul în decursul căruia cercetătorii ştiinţifici şi persoanele cu funcţii de
răspundere, depăşind atribuţiile şi sarcinile trasate în faţa lor, utilizează victima
infracţiunii în scop personal (carieră, politica penală realizată la etapa dată), nefiind
luat în atenţie prejudiciul pricinuit victimei concrete a infracţiunii sau grupului de
persoane devenite victime. Victimizarea cuaternară (cvadritară) constă în cauzarea
de prejudicii victimelor infracţiunilor prin calomnierea conştientă a acestora de
către funcţionarii organelor de drept sau alte persoane. Lev Frank propune
delimitarea victimizării după nivelurile acesteia:  Primul nivel sau „victimizarea
primară” constă din datele despre victimele directe ale infracţiunilor. Acestea sunt
persoanele vătămate care figurează în dosarul penal sau victimele relevate în
rezultatul sondajelor sociologice (victimele latente cărora nemijlocit le-a fost
cauzată o daună prin infracţiune).  Al doilea nivel sau „victimizarea secundară”
se conturează cu ajutorul datelor despre membrii familiilor victimelor care, de
facto, de asemenea, au suferit în urma infracţiunii comise asupra unui membru al
familiei.  Al treilea nivel sau „victimizarea terţiară” constă din victimele
infracţiunilor ce nu au fost supuse unui impact direct, adică actul infracţional nu
este orientat asupra unei persoane sau familii concrete. Acest nivel apare ca urmare
a infracţiunilor îndreptate contra colectivelor întreprinderilor şi organizaţiilor.
Poate fi relevat şi al patrulea nivel al victimizării, cînd victimă devine populaţia
unui raion sau regiune, adică o mulţime de persoane în acelaşi timp. Este necesar a

Page 9
distinge al cincilea nivel de victimizare, determinat de săvîrşirea infracţiunilor
contra păcii şi securităţii omenirii, infracţiunilor de război. Nivelul victimizării
poate fi calculat statistic în intervale de timp (an, lună, săptămînă, parcursul zilei
etc.). Frecvent, nivelul victimizării este determinat prin cota-parte a persoanelor
care au suferit în urma infracţiunilor în decursul unei perioade concrete de timp,
din numărul total al persoanelor care aparţin la un anumit grup social: 12 unde, Ni
– nivelul victimizării grupului social; i – (de exemplu, funcţionarilor organelor
afacerilor interne); Wi – numărul reprezentanţilor unui anumit grup social care au
suferit în urma infracţiunilor (de exemplu, în decursul unui an); Ui – numărul de
persoane care aparţin la grupul social (i). Nivelul victimizării poate fi exprimat şi
prin numărul de persoane vătămate care revin la 1000, 10000 şi 100000 de
persoane din grupul social studiat, denumit coeficient al victimizării. Nivelul
victimizării poate fi calculat pentru fiecare categorie de infracţiuni sau fiecare
categorie a populaţiei (minori, femei, bătrîni, orăşeni, turişti, şomeri, imigranţi
etc.).
5. Victimizarea socială
Victimizarea socială include atît acţiuni directe, cît și indirecte, care
cauzează daune subiectului victimizării prin atacarea relaţiilor sociale ale acestuia
sau statutului lui social.

BIBLIOGRAFIE

http://www.qreferat.com/referate/administratie/Rolul-victimei-in-comiterea-in254.php

https://criminology.md/suport/sup30.pdf

https://dreptmd.wordpress.com/cursuri-universitare/criminologie/victima-infractiunii/

http://www.stiucum.com/drept/drept-general/Victima-victima-si-victimologi43571.php

http://www.creeaza.com/referate/psihologie-psihiatrie/Victima-i-infractor254.php
Page
10
http://www.scritub.com/stiinta/drept/CUPLUL-PENAL-VICTIMAAGRESOR95973.php

Page
11